Uciderea este un păcat
strigător la cer, prin care cineva ia viaţa dăruită de Dumnezeu
altcuiva. Ea distruge chipul lui Dumnezeu (omul care a fost creat după
chipul şi asemănarea lui Dumnezeu). Intenţia de a ucide, ura reprezintă
forme de ucidere. Dacă nu se va pocăi, cel ucigaş nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu.
Păcat strigător la cer
Uciderea este un păcat strigător la cer.[1] Uciderea înseamnă distrugerea chipului lui Dumnezeu, ceea ce face ca pedeapsa pentru ucidere să fie moartea.[2]Mâinile care varsă sânge nevinovat sunt urâte înaintea Domnului.[3]
Uciderea este printre acele lucruri care spurcă pe om[4],ea însemnând călcarea poruncii a 6-a a Decalogului.[5]
Martorii
Uciderea, ca şi celelalte infracţiuni, trebuia să fie probată de mărturia a cel puţin 2 martori.[6]Martorului care depunea mărturie mincinoasă
în caz de omor i se făcea cum avea el de gând să facă fratelui său (ca
şi la celelalte infracţiuni), fiind pedepsit cu moartea. Se scotea
astfel răul din mijlocul poporului. În felul acesta, ceilalţi auzeau şi
se temeau, şi nu mai făceau o faptă aşa de nelegiuită.[7]În
cazurile de omor nu este admisă nici o răscumpărare căci asta ar
însemna o pângărire a ţării de către sângele celui nevinovat; ispăşirea
sângelui vărsat se face doar prin vărsarea sângelui ucigaşului.[8]
Pedeapsa lui Dumnezeu
Domnul răzbună sângele vărsat[9]iar pe oamenii setoşi de sânge care recurg la înşelăciune nu-i lasă să ajungă la jumătatea vieţii.[10]
Oamenii setoşi de sânge îi urăsc pe oamenii neprihăniţi.[11]Ucigaşul mustrat de conştiinţă are înclinaţia de a merge la groapă şi nu trebuie oprit de nimeni.[12]
Voluntar şi involuntar
Ucigaş este acela care a) ucide prin viclenie (prin întinderea de laţuri)[13]b) ucide un om prin lovirea fie cu o unealtă de fier, fie cu o piatră sau cu o unealtă de lemn capabile de a produce moartea[14]c) ucide prin împingere din ură sau prin lovire cu mâna din vrăjmăşie[15]d) ucide pe spărgătorul casei în timpul zilei.[16]e)vătămarea corporală ce duce la moartea robului în mai puţin de o zi.[17] f) lovirea unei femei însărcinate soldată cu moartea bebeluşului.[18]
Ucigaş fără voie este acela care nu i-a întins laţuri aproapelui, şi nici nu i-a fost vrăjmaş înainte.[19]
În această categorie intră cel care aruncă ceva asupra cuiva fără să-l
fi pândit, împinge pe aproapele său dar nu din vrăjmăşie, aruncă din
nebăgare de seamă o piatră care-i poate pricinui moartea şi acesta moare[20], ucide pe spărgătorul casei noaptea.[21]
Ucigaşul fără voie va trebui să locuiască în cetăţile de scăpare
special amenajate până la moartea marelui preot. Cetăţile de scăpare
sunt întocmite special, pentru ca lungimea drumului să potolească mânia
răzbunătorului sângelui.[22]
Cel Rău este ucigaş
Mântuitorul le spune apostolilor
să nu se teamă de cei ce ucid doar trupul, dar care nu pot ucide
sufletul (referindu-se la prigonitorii lor), ci să se teamă de cel ce
poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă, de cel care, după ce a
ucis, are puterea să arunce în gheenă, adică de Cel Rău.[23]
Cauzele uciderii
Cauza uciderii poate fi
- 1) Lăcomia de câştig
Cel ce va primi un dar ca să verse sânge nevinovat este blestemat.[24]Solomon avertizează împotriva hoţilor lacomi de câştig şi capabili de vărsare de sânge pentru a-şi umple casele de pradă.[25] Apostolul Iacov arată că poftele oamenilor declanşează certuri, pizme, lupte şi în unele cazuri chiar crime.[26] Iuda îl vinde pe Iisus pe 30 de arginţi.[27]În
schimbul a 70 de sicli de argint, nişte oameni neastâmpăraţi şi fără
căpătâi îi omoară pe fraţii lui Abimelec, ajutându-l pe acesta să pună
mâna pe putere.[28] Doi martori mincinoşi, tocmiţi de Izabela, soţia împăratului Ahab,
îl acuză pe Nabot de blasfemie, trimiţându-l la moarte, obţinând
astfel pentru soţul acesteia via dorită de acesta dar pe care Nabot nu
vroia s-o vândă[29]
- 2) Teama pierderii puterii, menţinerea puterii, cucerirea puterii
Faraonul porunceşte celor două moaşe ale evreilor, Sifra şi Pua, să
omoare băieţii la naştere pentru a preveni înmulţirea acestora şi
eventuala alianţă a acestora cu duşmanii Egiptului, ordin nepus în
aplicare de moaşe care, temându-se de Dumnezeu, au pretextat în faţa
faraonului că femeile evreice sunt vânjoase şi nu aşteaptă venirea
moaşei. Văzând acest refuz, împăratul Egiptului ordonă poporului să
arunce pruncii de parte bărbătească în râu.[30]Saul vroia să-l omoare pe David pentru că se temea de ascensiunea acestuia[31]Abimelec,
fiul roabei lui Ierubaal îi ucide, cu ajutorul unor oameni plătiţi, pe
cei 70 de fraţi ai lui pentru a accede la putere[32]Atalia,
văzând că fiul ei a murit, îi ucide pe toţi cei de neam împărătesc, cu
excepţia lui Ioas, ascuns de sora lui Ahazia, şi îşi asigură tronul[33]Irod cel Mare,
mâniat că fusese înşelat de magi care nu-l anunţaseră de locul naşterii
Mântuitorului, ordonă masacrul copiilor de până la 2 ani din Betleem şi
împrejurimi căci se temea de apariţia unui nou împărat[34]Cărturarii plănuiesc uciderea lui Lazăr pentru că acesta, care stătea ca o mărturie vie a puterii Mântuitorului, determina migrarea credincioşilor către Iisus[35]
- 3) Mânia şi supărarea.
Cain îl ucide pe neprihănitul Abel din mânie şi supărare, pentru că Dumnezeu n-a privit cu plăcere spre jertfa lui aşa cum făcuse în cazul lui Abel.[36]
Simeon şi Levi, fraţii Dinei, în mânia lor prea sălbatică, i-au ucis pe
toţi bărbaţii din cetatea lui Sihem, fără discernământ, pentru a
pedepsi necinstirea fecioarei Dina de către Sihem, chiar dacă acesta o
iubea şi vroia să se căsătorească cu ea[37]
- 4) Idolatria
Împăratul Manase- şi-a trecut fiul prin foc[38]; şi a vărsat mult sânge nevinovat, ,,până acolo încât a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul”.
- 5) Mustrarea
Bătrânii şi cărturarii îl omoară pe apostolul Ştefan care-i mustra cu asprime.[39](7)
Împăratul Ioas îl ucide pe Zaharia, fiul preotului Iehoiada, pentru că îndrăznise să-l mustre, uitând bunăvoinţa pe care a avut-o tatăl băiatului faţă de el.[40](8)Ioan Botezătorul este omorât din pricina vehemenţei cu care condamna relaţia dintre Irod şi nevasta fratelui său, Filip, Irodiada.[41]
- 6) Necinstirea unei fecioare
Absalom îl ucide pe fratele său vitreg, Amon pentru că acesta o necinstise pe sora sa, frumoasa Tamar.[42]
- 7) Deznădejdea
După ce şi-a dat seama de păcatul făcut şi s-a căit, Iuda s-a sinucis[43] din pricina deznădejdii.
- 8) Invidia
Iisus a fost dat pe mâna lui Pilat de preoţii cei de seamă din pizmă[44]
Intenţia de ucidere
Intenţia de a ucide pe cineva este şi ea un fel de ucidere chiar dacă această intenţie nu se împlineşte. După ce preacurveşte
cu Batşeba, soţia lui Urie şi aceasta rămâne însărcinată, David
încearcă să-şi acopere fapta trimiţându-l pe Urie acasă. La refuzul
repetat al acestuia, David ordonă comandantului său de oşti, Ioab, să-l
pună pe Urie în cel mai greu loc al luptei cu amoniţii şi apoi să-l
părăsească acolo, ca să fie omorât. Deşi Ioab nu aplică ordinul, ba
dimpotrivă, îl pune pe Urie într-un loc apărat de viteji, acesta moare. Natan,
proorocul, îl acuză pe David de preacurvie şi de faptul că a ucis pe
Urie ,, cu sabia fiilor lui Amon’’(căci intenţia de a-l ucide este şi ea
un fel de ucidere, în acelaşi mod în care Iisus va spune că a te uita
la o femeie poftind-o înseamnă că respectivul a şi preacurvit în inima
sa[45].
În acelaşi mod împăratul Ahab este acuzat că s-a făcut ucigaş al lui
Nabot căci toate manevrele Izabelei s-au făcut cu complicitatea sa. Fiii
lui Israel, care-l urau deja pe Iosif pentru că era fiul preferat al tatălui lor, au început să-l urască şi să-l pizmuiască aprins în clipa în care acesta le povesteşte visele
sale-în care el apărea ca cel care va prelua toată puterea în familie.
De aceea au plănuit să-l ucidă, dar el a fost salvat de Ruben şi apoi,
la sugestia lui Iuda, a fost vândut unei cete de ismaeliţi cu 20 de
sicli de argint.[46]
Ura
Ura este un fel de ucidere sufletească. Apostolul Ioan arată că ,,Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş"[47]
Ucigaşii nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu
Ucigaşii sunt excluşi de la moştenirea vieţii veşnice[48] dacă nu s-au pocăit de păcatul lor, aşa cum au făcut David ori Manase. David s-a căit pentru păcatul său[49]Manase, împărat idolatru, vrăjitor şi criminal[50],
fiind la strâmtoare, în mâna asirienilor, s- a smerit adânc pentru
păcatele sale şi Domnul, lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererile,
şi l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia lui. Şi Manase a cunoscut
că Domnul este Dumnezeu. Apoi Manase a distrus idolii, a aşezat din nou
altarul Domnului, a adus pe el jertfe de mulţămire şi de laudă, şi a
poruncit lui Iuda să slujească Domnului, Dumnezeului lui Israel. Poporul
jertfea tot pe înălţimi, dar numai Domnului Dumnezeului său.[51]
SURSA https://ro.orthodoxwiki.org
