„Odată, într-o parohie săracă, era un om care, în toată casa lui, avea doar un bec de 75 W. El a pus zece pensii deoparte pentru a dărui un candelabru aurit bisericii unde duminica își alină inima plânsă.
Un altul, care noaptea-și odihnește oasele pe un sac de paie, a făcut apel la nepoți, și a donat o strană de stejar, scupltată cu măiestrie.
Bunica Aspazia, din capătu' satului, mănâncă zilnic dintr-o strachină veche, primită în dar la propria-i nuntă. Când părintele a lansat o rugăminte comunitații pentru a cumpăra un set de sfinte vase, întrucât cele în funcțiune ruginise, Aspazia s-a oferit imediat să le cumpere.
Să nu mai spun și de veșminte... Tot cei cu hainele peticite le donează cu voioșie, lăcrimând ca niște prunci când le sfințești.
Acești oameni nu simt nicio discontinuitate între templu și viață. Între altar și inimă. Liturghie și cotidian. De aceea vor sări mereu să împodobească biserica lui Hristos cu ce au ei mai scump.
Suntem acuzați că prin luxul din biserică sfidăm starea jalnică în care poporul zace. Fals. Splendoarea din locașul de cult reflectă prețuirea comunității pentru Cel Frumos, răspunsul lor empiric pentru Cel Bun, și preludiu al creației celei noi.”

 

Formele în care se dezvoltă si se înmulţeşte mândria în suflet!

Care sunt formele în care se dezvoltă si se înmulţeşte mândria în suflet?

Viaţa duhovnicească are multe greutăţi de învins, mai ales din partea mândriei.

Patima importanţei, boala locului de cinste sau a numelui de cinste, boala obrăzniciei, neascultarea, grăirea împotrivă, mutrele, posomorârea, groaza de umilinţă, toate acestea sunt forme în care se dezvoltă şi se înmulţeşte mândria în suflet.

Mândria şi toţi puii ei sunt pricini de conflicte, de nemulţumiri, de făţărnicii, de răcire a dragostei şi de umplere a sufletului de răutate.

Sub influenţa acestei patimi mintea alunecă pe panta nebuniei.

Ce e de făcut?

În momente de limpezime de minte – că sunt – să ne dăm seama că la mijloc e o patimă, un duh rău care ne trage de minte cu o logică foarte strânsă, ca să ne scoată afară din ascultarea de Dumnezeu.

Să ne dăm seama că mai avem ceva în noi neatins de logica aceasta: conştiinţa.

Deci să ascultăm conştiinţa, nu dreptatea noastră.

Să căutăm că mai este cineva care ne-ar putea ajuta să ajungem la linişte.

Dacă întinzi mâinile către ajutor, vei fi ajutat. Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

Parintele Arsenie Boca – Insemnari din manuscrisele de la Sinaia (sursa – Revista Atitudini nr 4/ inedit-parintele-arsenie-boca-comentariu-la-pateric)

 

Să fii în rugăciunile cuiva, e cea mai pură formă de iubire ! .

 „𝙏𝙚-𝙖𝙞 𝙨𝙪𝙞 𝙪𝙣 𝙥𝙞𝙘 𝙥𝙚 𝘾𝙧𝙪𝙘𝙚?”

Am fost să mă tund.
Nimic teologic în a te tunde la Londra.
 Pe cuvânt. Şi totuşi am avut o după amiază meditativă…
Majoritatea frizerilor pe aici, sunt musulmani.
 Nu va pot zice de ce, dar este o realitate.
Al meu, cel de astăzi era afgan. Tânăr.
Amabilitaţi schimbate cu zâmbet, îmi spune că a avut o prietenă româncă…
    Încep pregătirile de operaţiune, îmi deschei cămaşa pentru a-mi pune afganul babeţica.
   L-am văzut cum a rămas proptit, aşa deodată. Câteva secunde a rămas suspendat în văzduh…îmi văzuse Crucea de la gât…

Situaţia s-a debocat. Mă gândeam la briciul lui şi gâtul meu. Dar a fost bine…

A fost foarte tăcut. Aproape de sfârşit, aşa ca pentru el, întreabă:
 „De ce a murit Dumnezeul tău?”
Cum poţi crede într-un Dumnezeu care a murit…”

Engleza mea, engleza lui… Atât am reuşit să-i spun: "𝐃𝐢𝐧 𝐝𝐫𝐚𝐠𝐨𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐚 𝐦𝐮𝐫𝐢𝐭. 𝐃𝐢𝐧 𝐝𝐫𝐚𝐠𝐨𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐦𝐢𝐧𝐞 𝐬̧𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐢𝐧𝐞. 𝐃𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐛𝐮𝐧𝐚̆, 𝐚 𝐦𝐮𝐫𝐢𝐭 𝐃𝐮𝐦𝐧𝐞𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐦𝐞𝐮. 𝐒̧𝐢 𝐭𝐨𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞 𝐚 𝐬̧𝐢 𝐈̂𝐧𝐯𝐢𝐚𝐭!”

 𝐂𝐫𝐮𝐜𝐢𝐢 𝐓𝐚𝐥𝐞 𝐧𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐡𝐢𝐧𝐚̆𝐦 𝐬̧𝐢 𝐧𝐮 𝐩𝐫𝐞𝐚…

Este uşor a fi astăzi credincios.
 Numai la biserică suntem creştini.
Când este vorba să ne mărturisim prin gesturi, cuvinte, fapte, zâmbet, dragostea faţă de Cel ce Şi-a întins mâinile pe Sfânta Cruce pentru noi, devenind deodată „pipăitori”…

Este greu a fi astăzi credincios.
Aici, departe de casă, te judecă societatea, prietenii, colegii de la muncă, de multe ori chiar şi familia.
**
Este extrem de greu să fii credincios.
   În ţările din Orientul Mijlociu, a fi credincios poate însemna calea spre sinaxarul nerostit al Bisericii.
*
Sărmanii purtători de Cruce
8 ianuarie 2014. Fadi şi Firas. Creştini aparţinând Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei, călătoreau din Homs spre satul natal, Marmarita.

La intrare în localitate, au fost opriţi de un post de control, care s-a dovedit a fi unul fals. Cinci bărbaţi îmbrăcaţi în hainele armatei siriene au deschis focul asupra maşinii. Tinerii au fost scoşi din vehicul şi aşezaţi pe pământ. Jihadiştii, observând că Fadi avea la gât Crucea, „i-au înfipt-o în piept apoi, ducându-l la marginea drumului, l-au decapitat”.

28 aprilie 2015. Cartierul creștin din orașul sirian Alep. 15 trupuri decapitate au fost aruncate într-o piață publică. De frica lunetiștilor, creștinii au lăsat trupurile acolo, până la sfârșitul zilei. Abia la momentul înserării, câțiva bărbați au avut curaj să strângă rămășițele pământești și să le îngroape. Vina lor? „Aveau semnul Răstignitului la gât!”

6 aprilie2016. Un creştin asirian din Alep a fost salvat de către o asistentă musulmană. În asaltul forţelor jihadiste asupra oraşului Alep din Siria a fost rănit şi Eymen. În învălmăşeala atentatului, soldaţii rebeli strângeau numai răniţii musulmani. „Am fost pus într-o pătură şi apoi urcat într-o maşină. La spital se făcea trierea. Eu aveam crucea la gât. Mă aşteptam să fiu ucis sau abandonat. Însă asistenta m-a acoperit cu pătura şi a spus soldaţilor că sunt musulman, deşi văzuse Crucea de la gât. Mi-a salvat viaţa, chiar dacă nu aveam aceeaşi credinţă!”

„Iar diaconul răspunde: Toţi suntem credincioşi!”
Sunt mărturii a unor creştini tineri. Ca şi noi. Fadi a fost un tânăr ce se putea lepăda: „Nu îl cunosc pe Acesta”, aşa cum a făcut, odinioară, şi Sfântul Apostol Petru, care a plâns cu amar mai târziu. Însă, Fadi nu a renunţat la Crucea sa.

Absolvent al unei facultăţi, avea o prietenă cu care îşi făcuse unele planuri. Avea chiar şi un cont de Facebook şi nimic din ceea ce ar putea să ne spună că se îndreaptă spre sinaxar. Nu este un personaj din prăfuitele cărţi de cult.

Ce a fost în mintea lor, în acele momente? Ce am fi făcut noi în acele momente? Sunt întrebări la care ar trebui să ne răspundem, în liniştea sufletului nostru.