”Ce vinzi aici?

 Într-un magazin, la o masă, văd un înger minunat și îl întreb:

- ”Ce vinzi aici?”
- ”Toate darurile lui Dumnezeu!” îmi răspunde.
- ”Costă mult?”
- ”Nimic! Totul e gratis!”

Mă uit în jur cu curiozitate: sticle de încredere, pachete. de speranță, ambalaje cu fericire.
 
Îmi fac curaj și cer:
- ”Dă-mi te rog, multă iubire, toată iertarea, o sticlă de încredere, destulă fericire și... salvare pentru prietenii mei!”

Îngerul îmi pregătește un pachețel cât să îmi încapă în mână.
- ”Doar atât?” întreb.
Iar el zâmbind, răspunde:
- ”Prietene, magazinul lui Dumnezeu nu vinde fructe ... vinde semințe!”

 ,,[...] Şi mereu am regretat cum priveşte lumea râma de pământ, judecând-o, dacă nu chiar cultivând prejudecăţi depline despre ea pornind de la forma ei simplă şi de la faptul că e oarbă. Mulţi par să nutrească numai dezgust faţă de ele, fără îndoială din cauză că sunt în largul lor în bezna pământului şi nu scot niciun sunet. Această descriere aminteşte nu într-o mică măsură de moarte. Explică asta cumva aversiunea oamenilor faţă de această creatură remarcabilă? Cu toate astea, prin lecturile proprii şi prin observaţii personale am ajuns la concluzia că există foarte puţine creaturi a căror existenţă cântăreşte mai greu în circuitul vieţii decât a râmei de pământ. Precum arăt şi în articol, ea pare să ajute solul să respire şi de aceea sunt tentată să spun, deşi doar în acest colţ de scrisoare şi sub nicio formă în articolul trimis distinsei dumneavoastră reviste, că în acest context, contribuţia râmei de pământ la viaţa pe această planetă e mai însemnată decât contribuţia oamenilor. De aceea îmi doresc, mă simt obligată să vă trimit aceste consideraţii stângace ale mele, în care caut să informez potenţialii dumneavoastră cititori despre contribuţia râmei la viaţa de pe această planetă. Este esenţial ca oamenii să recunoască şi rolul lucrurilor aparent mărunte şi insignificante în circuitul vieţii. Că totul cântăreşte la fel de greu, femeile cât bărbaţii, râmele cât regii. Că nimic nu e măreţ în afară de viaţă. Aş îndrăzni să numesc râma gândul lui Dumnezeu [...] "

Jon Kalman Steffansson - Absența ta e întuneric

Slujbele dracilor

 Dracii din fundul pământului, împreună cu Luțifer și cu tartorul lor, au umplut iadul și de atunci din toate vremile canonesc sufletele oamenilor păcătoși. Cei de pe pământ fac tot felul de zavistii, de îneacă lumea și împing oamenii la păcat prin ispite de tot felul; celor din apă, lumea le zice: „ăi din baltă” și fac tot felul de șotii, celor care umblă pe apă cu corăbiile și cu luntrele, strică năvoadele pescarilor și îneacă pe cei ce se avântă prea departe, în apă. Dracii care au rămas în văzduh s-au apucat de au făcut „vămile văzduhului”, unde opresc la vamă sufletele morților care merg la cer. Acolo sufletele morților dau vamă faptelor lor bune; dacă nu prea au fapte bune, dau hainele care li se dau de pomană până la 40 de zile și dacă nu se plătesc de vamă nici cu atâta, mai dau și paraua de la deget, care li se pune când mor. Și dacă nici cu asta nu se pot plăti de draci, pentru păcatele lor multe, atunci dracii opresc sufletele și le trimit la iad. Dracii care au rămas spânzurați cu gura în jos, în văzduh, leapădă mereu la bale din gura lor. Aceste bale se numesc balele dușmanului și, oriunde cad, infectează totul și cine se atinge de ele, se-mbolnăvește, căci balele acestea sunt germenii tuturor boalelor. Dar ele n-au putere decât noaptea, de la scăpătatul soarelui și până la răsăritul lui, pentru ca sfântul soare le arde și le taie toată puterea. Necuratului, dracului celui mai mare, Dumnezeu i-a luat de-atunci puterea de a se mai sui sus și din vremea aceea a rămas tot în fundul tartarului.

Pomenirea celui între Sfinţi Părintelui nostru Chiril, Episcopul Catanei (21 martie)

 

Acesta a fost de neam din Antiohia, ucenic al Sfîntului Apostol Petru, şi de dînsul a fost pus episcop al Catanei, în Sicilia. Deci, în dragoste dumnezeiască şi-a păscut turma sa, aducînd pe cei necredincioşi la credinţa în Hristos şi multe minuni făcînd. Din acestea să pomenim una: Era un izvor în locul acela, avînd apă amară. Iar arhiereul lui Dumnezeu, Chiril, rugîndu-se lui Dumnezeu, a prefăcut amărăciunea izvorului aceluia în dulceaţă, lucru pe care văzîndu-l mai marele slujitor de idoli elinesc, a crezut în Hristos şi cu dînsul şi alţi mulţi au crezut.

După aceasta, ajungînd la adînci bătrîneţi, cu somnul cel de moarte s-a odihnit şi a fost aşezat în insula aceea cu cinste. Apoi dădea multe tămăduiri la cei ce cu credinţă alergau la moaştele lui.

Acatistul Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş

 

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Apărătorul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a dăruit nouă un părinte şi învăţător sfânt pe Dreptcredinciosul Ierarh Iosif Mărturisitorul, care asemenea Păstorului celui Bun care şi-a dat viaţa pentru mântuirea lumii, aşa şi Iosif Mărturisitorul, cu fapta şi cu cuvântul, a luminat tot Maramureşul. Pentru aceasta, noi acum îi înălţăm cântări de laudă şi împreună cu el cu umilinţă şi credinţă cântăm Domnului: Aliluia!

Icosul 1

Pe părintele nostru Iosif Mărturisitorul, pe arhiereul lui Hristos care împreună se află acum cu toţi sfinţii, în soborul cel mare al lui Hristos, să-l cinstim zicând:
Bucură-te, că de la sânul mamei tale, te-a ales Domnul să slujeşti sfintelor altare;
Bucură-te, ce-l ce din tinereţe, ca Iosif cel prea frumos, fiul lui Iacov, ai fost iubit de Tatăl, de Fiul şi de Duhul Sfânt;
Bucură-te că cel ce este Harul şi Adevărul, ţi-a luminat calea precum Domnul i-a luminat-o lui Moise, când şi-a apărat neamul ce zăcea în adâncă robie;
Bucură-te, că până la sânge ai răbdat şi ai mărturisit pe Hristos înaintea dregătorilor lumii pe care i-ai ruşinat şi nu te-ai înspăimântat nici de temniţă, nici de moarte, ci şi în temniţă şi in faţa morţii, ai apărat credinţa cea dreaptă, pe care neamul tău a primit-o de la Hristos;
Bucură-te, Părinte Iosif, arhiereul cel dreptcredincios al lui Hristos!

Condacul al 2-lea

Iosif Mărturisitorul, a primit de la Dumnezeu multă înţelepciune, când a stat înaintea dregătorilor, apărând Legea cea dreaptă dată de Dumnezeu poporului nostru, aceştia, ca fariseii şi cărturarii, care ascultând cuvântul lui Iisus Hristos, au zis: De unde ştie acesta carte, tot aşa şi dregătorii cei străini văzând ştiinţa şi înţelepciunea Sfântului Iosif Mărturisitorul, au strigat: De unde are acest om atâta învăţătură, iar noi cunoscând că de la Dumnezeu ai primit lumina şi puterea, împreună cu tine părinte Iosif, îl preamărim pe Dumnezeu zicând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Zis-a Domnul: Cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu pe el în faţa Tatălui Meu Cel din ceruri şi Tu pe Hristos L-ai mărturisit toată viaţa şi nu te-ai lepădat de El, de aceea Stăpânul nostru Iisus Hristos, te-a preamărit Părinte Iosif, pomenind numele tău în faţa Tatălui Său, care te-a primit şi te-a aşezat în rând cu toţi sfinţii care pe pământ au mărturisit şi au slujit cu vrednicie pe Dumnezeu, iar poporul dreptcredincios văzând darul şi cununa pe care ai primit-o de la Hristos, alături de toţi voievozii şi slujitorii sfintelor altare din Maramureş şi din tot Ardealul, cu bucurie au strigat:
Bucură-te, Părinte Iosif că ai fost binecuvântat de Tatăl nostru cel din ceruri;
Bucură-te, Mărturisitorule al Prea Sfintei Treimi;
Bucură-te, că asemenea cu Sfântul Nicolae şi Atanasie şi Ioan Gură de Aur, ai apărat credinţa ortodoxă;
Bucură-te, că şi tu, asemenea cu Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ai pătimit de la acelaşi duşman viclean, al Dreptei credinţe;
Bucură-te, Părinte Iosif, arhiereul cel dreptcredincios al lui Hristos!

Condacul al 3-lea

„Eu sunt Păstorul cel Bun”, a zis Iisus Hristos, şi după cum pe toţi slujitorii Bisericii Sale, care apără oile turmei sale, de lupii care încearcă să le răpească din staulul Bisericii sale, şi pe tine care cu toiag tare ai păstorit poporul dreptcredincios, te-a numit păstor bun, pentru că nu ai fost un năimit, nici nu ţi-ai părăsit turma, ci împreună cu toţi slujitorii altarelor ortodoxe, aţi cântat neîncetat cântare de slavă lui Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Episcopia ta, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, este ocrotită de Maica Domnului, preamărite arhiereu şi mucenic al lui Iisus Hristos. Maica Domnului care este Maica Durerii şi a bucuriei, ţi-a dat tărie şi ţie, şi la tot poporul lui Dumnezeu din aceste ţinuturi, să-şi poarte crucea cu răbdare şi să păstreze în suflet credinţa cea sfântă şi mare, credinţa strămoşească. În aceste zile, când episcopia ta Hristos a reînviat-o, sufletul tău şi a tot poporul dreptcredincios, cu bucurie dau slavă lui Dumnezeu şi strigă:
Bucură-te, acum Părinte Iosif, care ai fost păstorul nostru cel bun, că turma ta nu este dezbinată;
Bucură-te, episcopul nostru cel iubit, că s-a împlinit dorul tău cel sfânt, ca toţi românii să se închine într-un glas şi într-un gând;
Bucură-te, că tu ocroteşti copiii şi pe părinţii lor binecredincioşi;
Bucură-te, că pe tine Maica Domnului te-a iubit, pentru că tu cu rugăciunile tale fierbinţi, sfinţeşti ţara şi casa dreptcredincioşilor;
Bucură-te, Părinte Iosif, arhiereul cel dreptcredincios al lui Hristos!

Condacul al 4-lea

Păstor şi Mucenic, Învăţător şi Cârmuitor adevărat ai fost Prea Sfinţite Părinte Iosif, de aceea Dumnezeu te-a încununat cu cununa nemuririi şi te-a aşezat între sfinţi, care sunt împreună slujitori la altarul cel de sus, unde liturghiseşte neîncetat Hristos. De aceea cu umilinţă şi credinţă te rugăm: Roagă-te şi pentru noi, pentru toţi cei ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

„Minunat este Dumnezeu întru sfinţii lui”, zice Scriptura, minunat este numele tău, Prea Sfinţite Părinte Iosif, pentru că precum sfântul şi dreptul Iosif a îngrijit-o pe Maica Domnului şi pe Fiul lui Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, de la zămislire şi naştere ocrotindu-I şi apărându-I de Irod şi de toţi cei ce căutau să-l ucidă pe Iisus, tot aşa şi tu Prea Sfinţite Părinte Iosif, ai apărat Biserica noastră, care este Mireasa lui Hristos, şi pe fiii ei dreptcredincioşi din Maramureş şi Sătmar i-ai luminat şi i-ai apărat de cei ce doreau să-i înstrăineze de lumina cea curată a lui Iisus Hristos. De aceea cu credinţă şi cu recunoştinţă, poporul lui Dumnezeu din Maramureş, din Ardeal şi din toată Ţara Românească, cu sfinţenie te laudă şi te preamăresc zicând:
Bucură-te, părinte al tuturor părinţilor din Maramureş şi Sătmar;
Bucură-te, părinte al tuturor cuvioşilor care cinstesc pe Maica Domnului, în toate mănăstirile şi schiturile în care ard candelele Dreptei credinţe;
Bucură-te, că pe toţi preoţii din episcopia ta în soboare i-ai adunat şi i-ai învăţat să lumineze poporul şi să-l întărească în credinţa pe care neamul nostru a moştenit-o de la apostolii lui Iisus Hristos;
Bucură-te, că tu faci parte dintre ierarhii mucenici ce au iubit pe Iisus Hristos, mai mult decât toate rangurile pământeşti;
Bucură-te, Părinte Iosif, arhiereul cel dreptcredincios al lui Hristos!

Condacul al 5-lea

Hristos te-a ales pe tine, cel tare în credinţă şi nemişcat în dragoste faţă de poporul binecredincios, ca să-l mângâi, când era dispreţuit şi asuprit de vrăjmaşii credinţei lor strămoşeşti. Cu faptele tale şi cu lumina Evangheliei Domnului Hristos ai luminat poporul. Cu graiul gurii tale l-ai învăţat Cuvântul lui Dumnezeu, cu jertfa şi cu suferinţa ta, ai zidit Biserica cea vie pe pământul românesc, pentru aceea noi toţi cei ce suntem dintr-un neam, şi de o Lege cu tine, cinstindu-te cu umilinţă cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ca şi Moise, ai dorit Părinte Iosif, să nu se cunoască locul unde odihnesc osemintele tale cele mult chinuite şi astfel pe noi ne-ai învăţat să cinstim fiecare mormânt ca pe un loc sfânt, bineştiind că acolo se odihneşte un dreptcredincios creştin, care a fost purtător de cruce şi a adormit împărtăşit cu Dumnezeiescul Trup şi Sânge al lui Iisus Hristos. Pentru aceasta, când ne oprim lângă fiecare mormânt, toţi ne amintim şi de tine Părinte Iosif, preamărind smerenia şi răbdarea ta, care nici în viaţă şi nici în moarte nu te-ai înstrăinat de Hristos şi nici de preoţi sau de credincioşi, ci împreună cu cei binecredincioşi te odihneşti în acest pământ sfânt românesc. De aceea, te lăudam, zicând:
Bucură-te, că împreună cu preoţii tăi şi cu poporul binecredincios, staţi aici de veghe, lângă altarele strămoşeşti;
Bucură-te, că în mormânt cu trupul fiind şi în rai cu duhul, te veseleşti acum văzând pe fiii tăi duhovniceşti că în unitate se împărtăşesc din acelaşi potir dumnezeiesc;
Bucură-te, mare duhovnic al Maramureşului, care de la locul tău din ceruri te rogi şi binecuvântezi pe toţi slujitorii Bisericii lui Hristos, de azi;
Bucură-te, că mormântul tău, care este necunoscut de oameni, este binecuvântat de Dumnezeu;
Bucură-te, părinte Iosif, arhiereul cel dreptcredincios al lui Hristos!

Condacul al 6-lea

Har, putere şi pace, ca dintr-un izvor dumnezeiesc, curg din ostenelile sfinţilor, pentru toţi cei ce cinstesc numele lor, de aceea şi noi, cei ce cu smerenie slujim lui Dumnezeu, aici, unde cu sfinţenie ai slujit şi tu Părinte Iosif, cu cântări cuvioase şi sfinte, te lăudăm şi lui Dumnezeu înălţăm cântări de laudă, zicând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Adevărul ai iubit şi pe Hristos cu credinţă L-ai slujit, de aceea în case şi în biserici, în sfintele noastre mănăstiri şi schituri te pomenim şi zicem mereu:
Bucură-te, Părinte Iosif, care ai mărturisit pe Hristos înaintea dregătorilor cei vicleni, care au încercat să te dezbrace de haina cea sfântă a ortodoxiei şi să te îmbrace în haina cea străină a ereziei;
Bucură-te, că ai fost nebiruit şi cu înţelepciune ai apărat dreptatea Bisericii Ortodoxe;
Bucură-te, Mărturisitorule, că ai rămas ucenic credincios al Bisericii lui Hristos şi nu ţi-ai vândut sufletul ca Iuda cel rău credincios;
Bucură-te, că nu ai primit să guşti din apa ereziei, ci ai iubit numai apa cea vie, a Evangheliei Domnului;
Bucură-te, Părinte Iosif, arhiereul cel dreptcredincios al lui Hristos!

Condacul al 7-lea

Şapte sunt Darurile Duhului Sfânt, care au împodobit viaţa ta, pentru aceasta fiii tăi şi slujitorii Sfintelor altare precum şi cei ce te-au legat în lanţuri şi te-au aruncat în temniţa grea de la Hust, s-au cutremurat de răbdarea ta şi de lumina ce lumina faţa ta, iar noi, văzând harul ce răsare din darurile cu care Duhul Sfânt te-a înzestrat, împreună cu tine părinte, preamărim pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Cunoscând Cuvântul Domnului care a zis: „Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie”, din pruncie, din casa părintească, ai fost pătruns de un duh luminos care te-a apropiat de Hristos, şi ai ascultat acest cuvânt, pe care Fiul lui Dumnezeu L-a rostit ca pe o chemare, cuvânt pe care ascultându-l, toţi sfinţii şi cuvioşii s-au lepădat de mamă şi de tată şi au îmbrăcat cămaşa lui Hristos, urcând împreună cu Domnul drumul crucii, vieţii călugăreşti şi tu Părinte Iosife ţi-ai dăruit viaţa lui Dumnezeu, sfinţindu-te, luminându-te, unindu-te cu Dumnezeu, pentru aceasta noi cu umilinţă stând în faţa icoanei tale, zicem:
Bucură-te, Părinte Iosif, care porţi pe faţa ta chipul lui Hristos;
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu, care te-ai învrednicit să vezi pe Maica Domnului plângând de mila neamului tău cel oropsit şi asuprit pentru credinţa lui strămoşească;
Bucură-te, că ai primit în sufletul tău învăţătura cea curată a lui Hristos de la preoţii binecredincioşi, de la monahii cei cuvioşi care trăiau în munţii şi în codrii Năsăudului, ai Maramureşului şi în tot Ardealul;
Bucură-te, că ai primit peste veşmântul călugăriei şi haina împărătească a arhieriei de la Dosoftei, părintele poeziei româneşti;
Bucură-te, Părinte Iosif, arhiereul cel dreptcredincios al lui Hristos!

Condacul al 8-lea

Prin viaţa şi credinţa ta cea curată, te-ai făcut părtaş dumnezeieştii firi, cum zice Scriptura şi luând har peste har, ai ajuns prin dumnezeiescul Har fiu al Luminii, fiu al Invierii, fiu al lui Dumnezeu, de aceea am îndrăznit şi noi, să ne îndreptăm gândurile şi glasurile spre tine, având credinţa că ne vei asculta şi te vei ruga Domnului pentru noi păcătoşii. Cu stăruinţă căzând în genunchi te rugăm: pe cei neputincioşi să-i miluieşti. Pe cei bolnavi să-i întăreşti. Pe cei ce sunt în călătorie să-i ocroteşti, pe prunci să-i creşti, pe tineri să-i miluieşti, pe cei orfani şi pe bătrâni să-i mângâi, pentru toţi, ca cel ce ai primit har de la Dumnezeu, să te rogi şi cu rugăciunile tale să ne ajuţi, ca împreună cu tot poporul cel preaiubit al lui Hristos, să cântăm: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Prea Sfinţite Părinte şi mare Mărturisitorule al lui Hristos, Iosife ajută-ne şi pe noi să ajungem să prăznuim ziua cea mare, ziua a opta, ziua învierii tuturor şi împreună cu Hristos care este Domnul Cerului şi al pământului, Părintele veacului ce va să vină, să ne învrednicim a sta de-a dreapta Dreptului Judecător, şi să auzim zicându-ne şi nouă: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii“. Înfricoşată şi întunecată va fi această zi pentru ereticii, pentru necredincioşii şi pentru păcătoşii care nu se vor pocăi. Părinte Iosif, cu rugăciunile tale izbăveşte sufletele noastre ca ziua aceea să nu fie întunecată, ci împreună cu Prea Sfânta, Prea Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu, roagă-te să fim mântuiţi de osânda pe care cu dreptate o vor primi cei nepăsători, atunci când Dreptul Judecător le va zice: „Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor, …căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat...”. Ştim bunătatea ta Arhiereule, cunoaştem mila ta faţă de cei păcătoşi şi rătăciţi sau necredincioşi. Ne aducem aminte că şi tu, ca toţi slujitorii Bisericii lui Hristos, ai binecuvântat şi nu ai blestemat, ai binecuvântat şi ai iertat, pe cei ce te-au batjocorit şi te-au condamnat la temniţă grea, pentru credinţa cea dreaptă a ta, pe care ai slujit-o împreună cu tot poporul din mitropolia ta. De aceea cu umilinţă zicem ţie:
Bucură-te, că te-ai ostenit mult să ne aminteşti tuturor că viaţa e scurtă şi dreapta judecată este aproape;
Bucură-te, că ne-ai învăţat pe toţi să ne amintim că în ceasul în care nu ne vom gândi, Mirele cel ceresc va veni;
Bucură-te, că numele tău nu este uitat, ci se pomeneşte şi astăzi prin gura tuturor slujitorilor sfintelor altare din Maramureş şi din toată ţara;
Bucură-te, Părinte, că poporul dreptcredincios şi acum cu cântări şi cu rugăciuni împodobeşte bisericile şi mănăstirile din aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu;
Bucură-te, Părinte Iosif, arhiereul cel dreptcredincios al lui Hristos!

Condacul al 9-lea

Cerul se luminează, Părinte, când pe pământ se înalţă cântări de laudă lui Dumnezeu. Îngerii din ceruri îşi însoţesc glasul cu îngerii bisericilor de pe pământ, iar Hristos, Cel ce a semănat în lume cuvântul adevărului, se bucură când vede că înfloreşte şi rodeşte învăţătura Evangheliei Sale. Domnul se bucură când vede arhiereii şi preoţii Bisericii Sale slujind cu vrednicie dumnezeiasca Liturghie. Îngerii cântă împreună cu monahii, credincioşii în biserică stând, în cer li se pare că stau. Părinte Iosif, înger al lui Dumnezeu, din adâncul inimii te rugăm, cu rugăciunile tale întăreşte-ne credinţa şi ne ajută să mergem şi noi pe calea cea dreaptă spre Dumnezeu, du-ne şi pe noi în mijlocul îngerilor şi nu ne lăsa să cădem în întunericul iadului, unde diavolii batjocoresc şi chinuiesc pe cei necredincioşi şi cu puterea rugăciunii tale, întoarce-i pe toţi şi îi învaţă să cânte: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Luminată este viaţa ta, Sfinte şi mare mărturisitorule al lui Hristos. Arhanghel în trup ai fost, Îngerul Bisericii lui Hristos din Maramureş, unde poporul a fost întotdeauna dreptcredincios. Voievozii din această ţară, au jertfit totul pentru apărarea Bisericii Domnului. Iar când voievozii au dispărut din acest pământ sfânt al Maramureşului, aici au rămas arhiereii care, ca nişte arhangheli cu sabie de foc, au apărat bisericile şi pe preoţi. Un arhanghel cu sabie de foc ai fost şi tu, părinte Iosif. Preoţii, care sunt îngerii satelor, te-au ascultat pe tine şi nici unul n-a participat la târgul întunecat de la Bălgrad, unde o ceată de năimiţi, pentru un blid de linte, şi-au vândut credinţa. Preoţii şi poporul din Maramureş, în frunte cu episcopul lor, n-au şezut pe scaunul vânzătorilor de la Alba Iulia, ci au rămas dreptcredincioşi, păstrând datinile şi credinţa moştenită din strămoşi. Acum sufletul tău se bucură în ceruri, văzând înflorind dreapta credinţă şi Biserica, pentru care tu ai suferit: lanţuri, temniţă şi moarte grea. Ea e liberă şi strălucitoare, iar preoţii şi credincioşii ei deopotrivă, închinându-se îţi zic ţie:
Bucură-te, Iosife, episcopul nostru, care cu sabie de foc ai apărat credinţa noastră strămoşească;
Bucură-te, Părinte Iosif, episcopul nostru, că îngerii satelor împreună cu bătrânii, tinerii şi copiii, se închină acum într-un glas cu fraţii lor din Moldova şi Ţara Românească;
Bucură-te, Părinte Iosif că s-a scris numele tău în ceruri;
Bucură-te că tinerii ucenici şi învăţăcei, care se pregătesc pentru sfânta preoţie, te-au chemat pe tine să fii patronul lor;
Bucură-te, Părinte Iosif, arhiereul cel dreptcredincios al lui Hristos!

Condacul al 10-lea

Slujirea ta, Părinte, n-a încetat, ci şi acum se săvârşeşte în ceruri împreună cu toţi sfinţii care s-au născut din neamul românesc. Mare este numărul celor ce cu trupul odihnesc în pământul românesc, în umbra altarelor, în ograda bisericilor şi a mănăstirilor, în cuprinsul cimitirelor, iar cu sufletul se află în locaşurile drepţilor. Smerit şi drept a fost sufletul marelui număr de creştini care s-a născut din neamul românesc. Blând şi smerit aşa cum ne-a îndemnat Hristos ai fost şi tu, Părinte Iosif, de aceea acum te bucuri în slava cerului, împreună cu toţi sfinţii români şi cu aceştia împreună neîncetat cântaţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Steaua care a strălucit la Naşterea Domnului în Betleem, a luminat şi munţii şi văile de aici, unde nimeni nu se închina la idoli făcuţi din piatră, aur sau argint, nici nu erau chinuiţi de patimi şi păcate spurcate de care erau stăpâniţi păgânii de la Roma şi Atena, ci poporul de aici îngrijindu-se de suflet ca să fie sănătos, aştepta şi el un Mântuitor. De aceea s-au bucurat de lumina ce s-a arătat departe în zare, şi ciobanii de aici au cântat împreună cu păstorii de la Betleem - iar noi cunoscând dragostea ta faţă de Iisus, strigăm:
Bucură-te, slujitorul lui Iisus, care ai văzut pe domnul în chipul fiecărui nou născut;
Bucură-te, Prea Sfinţite Iosife, cel ce ai avut sufletul curat ca şi al unui copil nevinovat;
Bucură-te, sfânt cu inimă de bărbat, care ai înfruntat ispitele care veneau de la trup, de la lume şi de la diavolul;
Bucură-te, Prea Cuvioase, care, ca un sihastru, ţi-ai sfinţit viaţa cu post şi cu rugăciune;
Bucură-te, Părinte Iosif, arhiereul cel dreptcredincios al lui Hristos!

Condacul al 11-lea

Munţii şi dealurile s-au mişcat, pământul s-a cutremurat şi cerul s-a întunecat şi aici când la Ierusalim, pe Golgota, Fiul lui Dumnezeu strigând cu glas tare a zis: „Părinte în mâinile Tale încredinţez duhul Meu“ dându-şi sufletul în mâinile Tatălui, atunci şi poporul de aici s-a înfiorat şi în sufletul lor au aflat că împărăţia satanei s-a prăbuşit, şi dacii cei blajini, din aceşti munţi, au primit în inima lor o lumină nouă care a venit de la Ierusalim, iar tu Părinte cu har şi putere trimisă de Dumnezeu, i-ai învăţat pe fiii celor ce cu lumina venită de la Golgota s-au încreştinat, şi au păstrat legăturile străvechi cu Ierusalimul cel dumnezeiesc, care este Maica tuturor Bisericilor, şi asemenea cu strămoşii lor, cu inimă curată de atunci au cântat lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Prea minunate Părinte Iosif, ca Sfântul Nicolae te-ai luptat şi cu îndrăzneală ai ruşinat pe cei ce huleau Biserica strămoşilor tăi şi batjocoreau învăţătura cea Dreaptă a lui Iisus Hristos, pentru aceasta, poporul dreptcredincios, cinstindu-te a strigat:
Bucură-te, apărătorule al Crucii şi slujitorul cel luminat al Bisericii lui Hristos, care slujeşte credinţa cea dreaptă, pentru care apostolii şi toţi sfinţii şi-au dat viaţa;
Bucură-te, ostaş neadormit, care aperi Biserica Domnului de eretici;
Bucură-te, blând păstor al oilor celor cuvântătoare ale lui Iisus Hristos;
Bucură-te, Prea Sfinţit Slujitor al Bisericii Maramureşului şi Sătmarului, care ai pus stavilă vânturilor şi furtunii, care veneau peste noi din norii rătăcitori şi întunecoşi;
Bucură-te, Părinte Iosif, arhiereul cel dreptcredincios al lui Hristos!

Condacul al 12-lea

Lumina din Lumina Învierii Domnului, ţi-a călăuzit paşii întotdeauna, Părinte Iosif, şi când ai stat în faţa dregătorilor celor înstrăinaţi de învăţătura cea dreaptă a lui Hristos şi în întunericul temniţei unde ei te-au aruncat, fără a fi vinovat, dar tu, ca Mântuitorul, te-ai rugat, zicând: „Doamne iartă că nu ştiu ce fac” şi ca un mare mucenic cu bucurie ai cântat neîncetat: „Aliluia!”.

Icosul al 12-lea

Hristos, Arhierul arhiereilor şi Domnul domnilor, pe Care l-ai slujit cu sfinţenie, ţi-a scris numele în Cărţile vieţii şi ca la Sfântul Nicolae, ţi-a pus pe cap cununa cea neveştejită de arhiereu, iar Maica Domnului în temniţă te-a cercetat şi cu cinste ţi-a pus pe umeri omoforul cel luminat de episcop al poporului dreptcredincios din Maramureş, şi atunci poporul lui Dumnezeu din ţara marelui Bogdan, împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii, lângă mormântul tău au cântat:
Bucură-te, Iosife, episcopul cel binecuvântat de Dumnezeu şi preaiubit de Iisus Hristos şi de Maica Domnului care te-a încununat cu cea mai scumpă cunună de arhiereu şi martir;
Bucură-te, mucenicule, care ai primit de la Hristos cunună, de la Maica Domnului veşmânt de laudă şi lumină, iar de la îngeri şi de la sfinţi, cinstirea cea mai înaltă, primindu-te în ceata lor;
Bucură-te, părinte, ocrotitorul tuturor românilor dreptcredincioşi;
Bucură-te, fiule şi fratele nostru, ţi-au zis toţi arhiereii, voievozii, prea cuvioşii, preoţii şi credincioşii creştini, care au trăit în sfinţenie şi se odihnesc în pace în mormintele din Maramureş şi din toată Ţara Românească, când ai intrat şi tu în mormântul tău ca într-o cămară împăratească;
Bucură-te, Părinte Iosif, arhiereul cel dreptcredincios al lui Hristos!

Condacul al 13-lea

O, Prea Fericite Părinte Iosif, cu credinţă şi cu umilinţă cinstind nevoinţele şi suferinţele tale, pentru care ai primit har de la Hristos, pentru aceasta cu smerenie îţi cerem: roagă-te pentru noi, pentru toţi cei ce cinstim numele tău şi ne închinăm, şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia, Aliluia, Aliluia (de trei ori)!

Apoi se zice iarăşi:

Icosul 1

Pe părintele nostru Iosif Mărturisitorul, pe arhiereul lui Hristos care împreună se află acum cu toţi sfinţii, în soborul cel mare al lui Hristos, să-l cinstim zicând:
Bucură-te, că de la sânul mamei tale, te-a ales Domnul să slujeşti sfintelor altare;
Bucură-te, ce-l ce din tinereţe, ca Iosif cel prea frumos, fiul lui Iacov, ai fost iubit de Tatăl, de Fiul şi de Duhul Sfânt;
Bucură-te că cel ce este Harul şi Adevărul, ţi-a luminat calea precum Domnul i-a luminat-o lui Moise, când şi-a apărat neamul ce zăcea în adâncă robie;
Bucură-te, că până la sânge ai răbdat şi ai mărturisit pe Hristos înaintea dregătorilor lumii pe care i-ai ruşinat şi nu te-ai înspăimântat nici de temniţă, nici de moarte, ci şi în temniţă şi in faţa morţii, ai apărat credinţa cea dreaptă, pe care neamul tău a primit-o de la Hristos;
Bucură-te, Părinte Iosif, arhiereul cel dreptcredincios al lui Hristos!

Condacul 1

Apărătorul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a dăruit nouă un părinte şi învăţător sfânt pe Dreptcredinciosul Ierarh Iosif Mărturisitorul, care asemenea Păstorului celui Bun care şi-a dat viaţa pentru mântuirea lumii, aşa şi Iosif Mărturisitorul, cu fapta şi cu cuvântul, a luminat tot Maramureşul. Pentru aceasta, noi acum îi înălţăm cântări de laudă şi împreună cu el cu umilinţă şi credinţă cântăm Domnului: Aliluia!

 

Rugăciune către Sfântul Iosif Mărturisitorul

Iosife, Părintele nostru, care eşti înconjurat de marele şi sfântul sobor de ierarhi şi de preoţi şi de monahii dreptcredincioşi din Maramureş, care aţi apărat şi aţi păstrat lumina cea curată a credinţei adevărate şi acum staţi în faţa Prea Sfintei Treimi şi vă rugaţi pentru fiii binecredincioşi din episcopia voastră, cu smerenie ne închinăm şi vă rugăm ocrotiţi-ne cu rugăciunile voastre cele bineplăcute lui Dumnezeu, pe prunci îi apăraţi, pe tineri îi binecuvântaţi, pe bărbaţi îi întăriţi, pe femei le miluiţi, pe bătrâni şi pe bolnavi mângâiaţi, iar noi toţi pentru binefacerile voastre vom cînta lui Dumnezeu întotdeauna: Aliluia, Aliluia, Aliluia.

Iosife, Părintele nostru, nume prea luminat, pe care l-a purtat şi Iosif cel preafrumos fiul lui Iacob, icoana lui Hristos şi Iosif cel drept, logodnicul Maicii Domnului şi ocrotitorul cel mare al Fiului lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu umilinţă îţi pomenim numele şi-ţi cinstim râvna cu care te-ai luptat pentru credinţa ortodoxă a maramureşenilor. Dumnezeu pentru aceasta te-a încununat cu cununa sfinţeniei şi a nemuririi, iar noi nu uităm suferinţele tale, chinurile pe care le-ai îndurat în temniţa cea întunecoasă şi grea, în care te-au aruncat duşmanii Bisericii lui Hristos din Maramureş şi din Ardeal, pentru toate acestea ne plecăm în faţa arhieriei tale şi zicem: Iosife, Părintele nostru, bucură-te, că Hristos te-a primit în curţile Sale şi în soborul marilor ierarhi şi mărturisitori ortodocşi din Maramureş şi Ardeal.

Iosife, Părintele nostru, Bucură-te că acum eşti înconjurat în ceruri de toţi slujitorii Bisericii lui Hristos din Maramureş şi Ardeal pe care aşa mult i-ai cinstit şi i-ai iubit.

Iosife, Părintele nostru, azi ne minunăm văzând că jertfa şi ostenelile tale nu au rămas zadarnice, şi în tot Maramureşul şi Ardealul, Biserica Dreptmăritoare are acum arhierei luminaţi, preoţi şi monahi binecuvântaţi de Dumnezeu şi veneraţi de poporul dreptcredincios.

 Iosife, Părintele nostru, Bucură-te şi priveşte peste ţara Maramureşului şi a Sătmarului, a Năsăudului şi Făgăraşului de unde slugile satanei au pustiit toate locaşurile monahale, acum din propria cenuşă s-au ridicat, au reînviat şi s-au înălţat alte locaşuri duhovniceşti, vetre cereşti, unde au început să se desfăşoare nevoinţele călugăreşti care luminează şi încălzesc sufletele dreptcredincioşilor.

Iosife, Părintele nostru, Te rugăm, întăreşte-ne credinţa, ca împreună cu toţi ierarhii şi sfinţii mărturisitori ai dreptei credinţe din Ardeal şi Maramureş să ne vedeţi umilinţa şi voinţa şi să strigaţi şi să rugaţi pe Domnul să ne ajute să putem sluji cu vrednicie pe Dumnezeu cel în Treime preamărit, pe Maica Domnului, care este ocrotitoarea monahilor şi monahiilor şi preoţilor evlavioşi, ca mănăstirile să înflorească şi să se împodobească cu daruri cereşti, iar bisericile cele binecuvîntate de Dumnezeu din sate şi oraşe să fie păzite, iar pe noi să ne izbăvească de duhul nepăsării şi al răcelii sufleteşti, care de la cel rău vine.

Iosife, Părintele nostru, tu întru toate ai urmat Sfinţilor Părinţi şi nu ai primit învăţăturile străinilor de Dumnezeu, făcând pe căpeteniile acestora să se minuneze de măiestria ta şi de profunzimea cunoştinţelor tale, a Sfintelor Scripturi, zicând şi despre tine, aşa cum au zis de Hristos, cărturarii şi fariseii: „De unde are acesta atâta învăţătură şi cunoaşte Sfintele Scripturi“, iar drept credincioşii s-au bucurat şi te-au lăudat zicând: al nostru apărător şi luminător, bucură-te că nu ne-ai lăsat să cădem în întunericul ereziei ce înstrăinează de Hristos.

Bucură-te că luminat fiind de Duhul Sfânt ai răspuns şi înfruntat pe toţi cei ce sunt străini de Calea, Adevărul şi Viaţa care străluceşte şi călăuzeşte poporul dreptcredincios, care se mântuieşte şi se pregăteşte pentru fericire şi frumuseţea cea veşnică, unde vor petrece cu Iisus Hristos.

Iosife, Părintele nostru, credincios fiind cuvântului lui Hristos, care a zis nu vă îngrijoraţi ce veţi grăi când vă vor duce în faţa dregătorilor că Duhul vă va da vouă înţelepciune, şi putere şi cuvînt, ai stat cum a stat Domnul în faţa lui Pilat, în faţa celor ce te-au batjocorit pe tine şi Biserica şi pe preoţi şi poporul cel dreptcredincios.

Iosife, Părintele nostru, deşi ai fost curat şi sfânt, arhiereu adevărat a lui Hristos, pentru credinţa ta curată te-au aruncat în temniţă şi te-au dat la moarte şi au lăsat poporul fără păstor, pentru că ei ştiau cuvântul prin care Iisus Hristos ne-a arătat cum va face satana: Bate-voi păstorul şi se va risipi turma.

Iosife, Părintele nostru, umbra ta care a luminat Episcopia Maramureşului o întâlnim în fiecare biserică de la noi şi harul nu s-a îndepărtat din altarele la care tu ai slujit, ci preoţii şi acum primesc Har peste Har din Biserica strămoşească, pe care tu ai lăsat-o moştenire creştinilor, care şi astăzi aleargă la mănăstirile şi bisericile sfinţite de Duhul Sfânt prin preoţi şi arhierei ce au urmat slujirea ta.

Iosife, Părintele nostru, Harul şi Adevărul l-ai pus mai presus de slava şi bogăţia cu care au încercat să te ispitească, ca pe Atanasie, cel urât de Hristos şi de poporul român. Slava şi bogăţia cu care au voit să te cumpere au trecut de mult, dar Harul şi Adevărul a rămas şi dă viaţă şi lumină şi mântuire la toţi cei ce trăiesc în sânul Bisericii lui Hristos din ţara voievozilor.

Iosife, Părintele nostru, Har şi Lumină şi Pace din Harul, Lumina şi Pacea lui Hristos, roagă pe Dumnezeu să reverse şi peste sufletele noastre, ale tuturor celor ce-ţi cinstim numele şi-ţi urmăm faptele. Ştim Prea Sfinţite şi de Dumnezeu încununate Părinte Iosif că moaştele tale se află aici în ţara voievozilor, dar tu te-ai rugat, ca Moise şi Antonie cel Mare, să fie necunoscut mormântul tău, pentru ca cei vicleni să nu îl batjocorească, iar dreptcredincioşii să te caute în fiecare biserică, în fiecare cimitir, unde Biserica ortodoxă îşi are comoara cea mai scumpă, trupurile tuturor moşilor şi strămoşilor noştri ortodocşi, care mulţi au fost sfinţi, pentru că au păzit credinţa şi au cântat lui Dumnezeu neîncetat Aliluia, Aliluia, Aliluia.

Iată, Domnul ne-a binecuvântat şi ţara şi poporul nostru cel dreptcredincios mult asuprit s-au adunat acum laolaltă şi trăiesc ca într-o familie, într-o ţară liberă şi într-o Biserică părintească, în care ne-am născut, am crescut, ne-am format, ne-am luminat, ne-am înzestrat cu daruri, pe care le preţuiesc toate popoarele şi care ne vor da putere să înfruntăm valurile ce vor veni peste lume şi peste popoare în veacurile ce urmează. Pentru aceasta, ştiind că ai fost prietenul lui Hristos şi ai putere şi îndrăzneală faţă de Dumnezeu, te rugăm cere-I Celui Atotputernic ca şi de acum înainte să apere ţara şi poporul şi biserica noastră de toate primejdiile, iar casa în care se află creştinii purtători de Cruce ocroteşte-o cu rugăciunile tale prea Sfinte.

Din neam sfânt, neam ales, din familie ce făcea parte din preoţia împărătească te-ai născut prea alesule slujitor al lui Dumnezeu. Prea Sfinte Părinte Iosif, care ai fost şi arhiereu şi mucenic al Bisericii lui Hristos şi pentru credinţa şi nevoinţa ta ai primit putere de la Dumnezeu să te rogi pentru noi păcătoşii, care de multe ori ispitim pe Dumnezeu şi ne îndoim de dreptatea Lui, acum cu umilinţă alergăm şi ne rugăm, pomeneşte-ne şi pe noi în rugăciunile tale. Suntem încredinţaţi că Dumnezeu te va asculta şi pe tine aşa cum a ascultat pe Iov, despre care, Dumnezeu, celor ce l-au ispitit le-a zis: duceţi-vă la robul meu Iov şi îi cereţi „să se roage pentru voi şi din dragoste pentru el, voi fi îngăduitor, ca să nu Mă port cu voi după nebunia voastră“, aşa binecredinciosule Părinte, împreună cu toţi sfinţii şi cu Maica Domnului roagă-te pentru noi cei ce te avem ocrotitor şi neîncetat rugător către Dumnezeu.

Stând în faţa cerului şi al pământului asemenea cu Vasile cel Mare, roagă-L zicând: miluieşte Doamne pe poporul ce stă de faţă şi pe toţi cei ce pentru binecuvântate pricini nu sunt aici. Miluieşte-i pe ei şi pe noi după mulţimea milei Tale. Cămările lor, Domnul Dumnezeul nostru, le umple de tot binele; casele lor în pace şi bună înţelegere le păzeşte. Pe prunci îi creşte, tinereţile le călăuzeşte, bătrâneţile le întăreşte, pe cei slabi la suflet îi îmbărbătează, pe cei risipiţi îi adună, pe cei rătăciţi de la Dreapta credinţă îi întoarce şi îi împreună cu sfânta, soborniceasca şi apostoleasca Biserică, pe cei bântuiţi de patimi necurate îi slobozeşte, cu cei ce călătoresc pe ape, pe uscat şi prin aer împreună călătoreşte, văduvelor le ajută, pe orfani îi apără, pe cei robiţi îi izbăveşte, pe cei bolnavi îi tămăduieşte.

Adu-ţi aminte, Doamne, Dumnezeul nostru, de cei ce sunt în judecăţi, în prigoniri, în amară robie şi în orice fel de necaz şi strâmtoare. Adu-ţi aminte, Doamne, Dumnezeul nostru, de toţi cei ce au trebuinţă de marea Ta milostivire, de cei ce ne iubesc pe noi şi de cei ce ne urăsc, şi de cei ce ne-au poruncit nouă nevrednicilor să ne rugăm pentru dânşii. Adu-ţi aminte, Doamne, Dumnezeul nostru, de toţi binecredincioşii creştini de pretutindeni şi peste toţi varsă mila ta cea bogată, împlinind cererile cele spre mântuire. Şi pe cei ce din neştiinţă sau uitare nu i-am pomenit, pomeneşte-i Tu Cel ce ştii pe fiecare din pântecele maicii lui. Că Tu eşti Doamne ajutătorul celor fără de ajutor, nădejdea celor fără de nădejde, izbăvitorul celor înviforaţi, liman liniştitor tuturor celor ce călătoresc pe valurile înviforate a vieţii acesteia. Tu eşti doctorul bolnavilor şi apărătorul călătorilor. De aceea Doamne Dumnezeul nostru, fii tuturor de toate, Cel ce ştii pe fiecare şi cererea lui, şi casa lui şi nevoile lui.

Izbăveşte Doamne, ţara noastră şi toate oraşele şi satele, de ciumă, de cutremur, de potop, de foc, de gheaţă, de venirea unor neamuri străine şi războiul cel dintre noi, cercetează-ne pe noi Doamne cu bunătatea Ta. Arată-ne nouă bogatele tale binefaceri; vremuri bune şi de folos ne dăruieşte. Ploi line spre rodirea pământului, ne trimite. Binecuvintează Doamne Cununa Anului. Fă să înceteze dezbinarea Bisericilor, potoleşte întărâtarea păgânilor, răzvrătirea eresurilor o risipeşte cu puterea Duhului Tău cel Prea Sfânt, pe noi pe toţi ne primeşte întru împărăţia Ta. Aşa te roagă Prea Sfinţite Părinte Iosife, arhiereul cel iubit al lui Hristos, pentru noi. Poporul cel binecredincios, te va lăuda şi cu evlavie va cinsti viaţa şi credinţa ta.

Ştim „că mult poate rugăciunea dreptului“ de aceea şi noi, ne-am îndreptat glasul în slujba aceasta şi am lăudat nevoinţele şi suferinţele tale, care nu au fost trecute cu vederea de Stăpânul cerului şi al pământului, ci te-a încununat şi te-a aşezat în ceata sfinţilor şi ţi-a dat dreptul să te rogi pentru noi, şi putere ţi-a dat să faci minuni, izbăvindu-i pe toţi cei ce se închină Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, de toate relele şi de toate muncile iadului.

(Sursa: Viaţa şi Acatistul Sfântului Ierarh Iosif Mãrturisitorul din Maramureş, Editura Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului Baia Mare, 2006)

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul

 

Troparul Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

Glasul al 4-lea

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Iacob, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Troparul Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

Glasul al 8-lea

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Iacob, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 2-lea

Irmosul

Veniţi, popoarelor, să cân­tăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a povăţuit pe poporul pe care l-a scos din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind în suflet luminarea Stăpânului tău, Sfinte Iacob, înşelă­ciunea cea întunecoasă a lumii ai părăsit-o şi ai dobândit mă­rirea cea mai presus de lume.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Crucea pe umerii tăi luând, ai urmat, cuvioase, Celui Ce S-a Răstignit şi pustnicind preaînţelepţeşte, ai micşorat patimile prin înfrânare, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din frageda ta tinereţe te-ai făcut vas încăpător al harurilor Duhului şi cetăţean şi moşteni­tor al Sionului celui de sus, Sfinte Fe­ricite Iacob.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu singură, Fecioară, ai năs­cut pe Dumnezeu, Care întru toate este Neîncăput, făcându-Se Încăput întru tine, din bunătate, pe Care roagă-L să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţa ţi-a fost plăcută, cu­vântul tău a fost îndum­nezeit, potrivit cu sarea dragos­tei, inima ţi-a fost plină de umi­linţă; pentru aceasta, cu cre­dinţă te fericim.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Închinându-te dumnezeies­cului Chip al lui Hristos, Celui Ce S-a arătat în Trup pentru noi, ai suferit prigoniri, părinte, primejdii şi dureri, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca o jertfă curată te-ai adus pe tine Domnului, prin omo­rârea păcatului şi jertfe fără de sânge ai adus Lui, ca un ie­rarh pus după Lege.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cădelniţă de aur, cu adevărat şi năstrapă a manei celei dumnezeieşti, scaun şi palat preafrumos al lui Dumnezeu, te numim pe tine, Fecioară.

Irmosul

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am, Doamne, glasul iconomiei Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu curgerile lacrimilor tale spălându-te totdeauna, preafe­ricite, te-ai arătat vas curat al Duhului.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugăciunile de toată noap­tea adormind poftele trupului, te-ai arătat făclie neadormită a nepătimirii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Smerit şi blând, milostiv şi fără de răutate şi întreg la minte ai fost, Preacuvioase Ierarhe Iacob.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stăpână, neispitită de nuntă, care în chip de negrăit ai ză­mislit pe Dumnezeu, izbăveşte pe toţi de ispite şi întristări.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt dumnezeu nu cunoaştem.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndrăgostindu-te de slava cea adevărată, ai defăimat pe faţă toată îngâmfarea omenească şi te-ai făcut luminător, strălu­cind prin smerenie.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicându-te, ai zăbovit în rugăciuni de toată noaptea, primind cu ochiul sufletului ra­zele cele dumnezeieşti, părinte ierarhe, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Iacob.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu înfrânare multă, cu prive­ghere îndelungată, cu rugăciune şi pătimire, cuvioase, ai căutat pe Dumnezeu, Care te-a mutat pe tine către locaşurile cele de sus.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Vindecă inima mea, cea ră­nită de năvălirile vrăjmaşului, Preacurată, ca o Iubitoare de oameni, Ceea ce ai născut în chip de negrăit pe Cel rănit trupeşte pe Cruce.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul cel de nepătruns al milostivirii Tale: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvoarele lacrimilor tale, cuvioase, marea patimilor celor cumplite au uscat şi au pricinuit sufletului tău celui cinstit mângâierea cea de acolo.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-te-ai îndelung răbdător, blând, fără de răutate, cu­vios, plăcut, smerit şi cumpătat şi plin de înţelepciune şi de lu­mină, prealăudate părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Preamăritu-s-a pomenirea ta, părinte, împreună cu aceea a păstorilor, ca a unui păstor bun, Înţelepte Ierarhe Iacob, ca unul ce ai păstorit bine turma ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce toate le-a lucrat cu voinţa, vrând a locui în pânte­cele tău cel neispitit de nuntă, îmbogăţind cu nestricăciunea, ca un Milostiv, pe cei căzuţi în stricăciune.

Irmosul

De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul cel de nepătruns al milostivirii Tale: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Lumea lăsând şi prin înfrânare supunând cu adevărat trupul, ai urmat lui Hristos, Preafericite Părinte Iacob, de unde ai dobândit ungerea cea sfântă a arhieriei; şi acum te-ai mutat către Cetele nematerialnice, rugându-te pentru noi toţi, cei ce te lăudăm pe tine.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Cei trei tineri ai Tăi au căl­cat porunca cea potrivnică lui Dumnezeu de a se închina chipului de aur din câmpul Deiera şi aruncaţi fiind în mijlocul focului, răcorindu-se, au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părin­ţilor noştri!

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Multe prigoane ai îndurat şi ispitiri neslăbite, părinte, bi­ruind pe luptătorii împotriva sfintelor icoane, ca un râvnitor preaiscusit, luminând pe toţi cei ce te vedeau şi strigând Sfinte Ierarhe Iacob: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetând la venirea cea în­fricoşătoare a lui Hristos, ai pe­trecut toată viaţa în umilinţă, până ce ai găsit, fericite, cură­ţire desăvârşită de păcate, mângâiere veşnică, luminare adevă­rată şi mărire nespusă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu blândeţea sufletului te-ai arătat miel al Păstorului Hristos şi păstorit fiind de Dânsul, te-ai dovedit în Duhul păstor al oilor celor cuvântătoare, părinte, îm­preună cu ele cântând totdeau­na: Binecuvântat eşti, Dum­nezeul părinţilor noştri!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Marie Preacinstită, pururea Fecioară Curată şi Binecuvân­tată, Îndreptarea celor căzuţi, Izbăvirea celor păcătoşi, miluieşte-mă pe mine desfrânatul, miluieşte-mă pe mine cel ce strig Fiului tău: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

 

Cântarea a 8-a

Irmos

Pe Dumnezeu, Care S-a po­gorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei şi văpaia întru răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mintea ta cea preacurată luminându-se cu revăr­sările de lumină cele curate, înţelepţeşte a alungat întunericul demonilor şi negura patimilor, cuvioase, strigând: lăudaţi-L pe Hristos în veci!

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săgeţile cele înroşite în foc ale vrăjmaşului le-ai stins, înţelepte, cu ploile lacrimilor tale celor neîncetate. Şi înflă­cărat de dragostea lui Hristos, preafericite, ai ars spinii stufoşi ai poftelor.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Turma aceasta, înţelepte, pe care ai adunat-o cu învăţăturile tale şi pe cei ce cu credinţă să­vârşesc amintirea ta cea sfântă, cinstită şi plină de lumină, păzeşte-i cu rugăciunile tale de ispite şi de primejdii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izvor viu fiind, ca Una care ai născut Apa vieţii, sufletul meu cel topit de văpaia păcatului adapă-l, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, ca să te măresc pe tine întru toţi vecii.

Irmosul

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Care S-a po­gorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei şi văpaia întru răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Pe Dumnezeu Cuvântul, Cel din Dumnezeu, Care cu înţelepciune de negrăit a venit ca să înnoiască pe Adam, cel rău căzut din pricina mâncării întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi, credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După multe trude, după multe şi nenumărate os­teneli şi necazuri adevărate, către Limanul Cel Ceresc te-ai odihnit, aducând bogăţia virtuţilor celor dumnezeieşti, preasfinţite părinte, cel ce eşti po­doabă a cuvioşilor.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe luceafărul cel de ziuă, ca pe o casă a Duhului, ca pe un trandafir plin de bună mireas­mă tainică, ca pe un copac preaînalt în ramuri, ca pe un părtaş la mărirea cea cerească şi ca pe un înţelept ierarh te cinstim, Preafericite Părinte Iacob.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Curgerile lacrimilor tale ajun­gând din belşug, cu adevărat, în pământul inimii tale au hră­nit spicul cel copt, care hrăneş­te de-a pururi pe cei ce cu credinţa te cinstesc pe tine, ierarhe cugetătorule de Dumnezeu, Pă­rintele nostru Iacob.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ai milă de mine, Doamne, ai milă când mă vei judeca şi să nu mă osândeşti în foc şi nici cu mânia Ta să mă mustri; te roagă Fecioara, care Te-a purtat în pântece pe Tine, Hristoase, mulţimea îngerilor şi străluci­tul Ierarh Iacob.

Irmosul

Pe Dumnezeu Cuvântul, Cel din Dumnezeu, Care cu înţelepciune de negrăit a venit ca să înnoiască pe Adam, cel rău căzut din pricina mâncării întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi, credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.

 

SEDELNA

Glasul al 3-lea

Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

De frumuseţea învăţăturilor tale, de strălucirea înţelegerilor tale şi de prigoanele pe care le-ai răbdat pentru sfintele icoane, părinte, înspăimântându-ne, după datorie te cinstim pe tine, Prealăudate Ierarhe Iacob, jertfitorule al Ziditorului tău; pentru aceasta, cu cântări de laudă, strigăm ţie: miluieşte-ne pe noi, cu rugă­ciunile tale.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 3-lea

Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

Fiecare unde se mântuieşte, acolo după dreptate şi aleargă. Şi care altă scăpare este asemenea ţie, Născătoare de Dum­nezeu, care acoperi sufletele noastre.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 3-lea

Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

Toiag de Putere Crucea Fiu­lui tău dobândind, Născătoare de Dumnezeu, cu dânsa nimi­cim aţâţările vrăjmaşilor, noi, cei ce cu dragoste te mărim pe tine neîncetat.

Pomenirea Cuviosului Iacob, Episcopul şi Mărturisitorul (21 martie)

 Cuviosul Iacob, din tinereţe iubind viaţa pustnicească, s-a făcut monah şi se nevoia cu postiri, cu privegheri şi cu multe osteneli. Apoi s-a învrednicit de treapta episcopiei; iar în timpul luptătorilor de icoane, sub împăratul Constantin Copronim (740-775), a fost silit să se lepede de închinarea cinstitelor icoane. Dar, nesupunîndu-se, a suferit multe ispite, izgoniri, închisori, nespuse primejdii, foame, sete şi alte multe feluri de cumplite munci. Apoi şi-a dat fericitul său suflet în mîinile lui Dumnezeu, pentru Care, pînă la moarte, s-a nevoit şi de la Care a luat Împărăţia cerului, în veci bucurîndu-se.

Pomenirea celui între Sfinţi Părintelui nostru Toma, Patriarhul Constantinopolului (21 martie)

 

Cel între sfinţi, Părintele nostru Toma, pentru multe fapte bune şi desăvîrşită înţelegere şi dreaptă credinţă, a fost diacon la biserica cea mare a Constantinopolului, pus de Cuviosul Părintele nostru, cel mare întru minuni, Patriarhul Ioan Pustnicul. Apoi a fost rînduit sachelar de dînsul, în vremea împărăţiei lui Mavrichie (582-602). Dar după moartea preasfinţitului Ioan şi a fericitului Chiriac, care a fost după dînsul patriarh, a fost ales patriarh al Bisericii Constantinopolului Sfîntul Toma, în vremea împărăţiei tiranului Foca (602-610), şi îşi îndrepta scaunul său bine, păstorind cu înţelepciune cuvîntătoarea turmă a lui Hristos. În zilele patriarhiei lui s-a făcut o mare minune în partea Galatiei.

În unele cetăţi de acolo, făcîndu-se umblare cu cruci şi cu litanii, crucile cele mari ce se purtau atunci, singure de sine, cu o putere minunată şi neoprită plecîndu-se una spre alta, se loveau şi se sfărîmau. Despre acea minune străbătînd vestea pretutindeni, preasfinţitul Patriarh Toma al Constantinopolului a chemat din părţile acelea pe Sfîntul Teodor Sicheotul, bărbat înainte văzător şi făcător de minuni, şi l-a întrebat de minunea aceea, ce ar însemna? Iar Sfîntul Teodor îl încredinţă de minune că a fost cu adevărat, însă ce ar însemna nu voia să-i spună, zicînd că nu ştie acele taine. Atunci, preasfinţitul Patriarh Toma i-a căzut la picioare cu rugă-minte şi prin acea smerenie l-a silit pe bătrîn ca mai înainte să-i spună cele ce vor fi.

Deci, bătrînul a zis că acea plecare a crucilor, lovirea şi sfărîmarea lor, înseamnă multe primejdii şi risipire în Biserica lui Dumnezeu şi în împărăţia grecească, primejdii care vor veni pe de o parte de la cei din afară, iar pe de alta, de la cei dinăuntru vrăjmaşi. Pentru că din afară o să fie grea năvălire a barbarilor, iar dinăuntru, oamenii cei numiţi cu numele lui Hristos, despărţindu-se de credinţă, vor începe a se izgoni unul pe altul, a se sfărîma şi a se pierde. Pentru aceasta, multe biserici ale lui Dumnezeu se vor pustii şi se vor strica şi toate acestea vor fi în curînd.

Acestea auzindu-le patriarhul, s-a înspăimîntat foarte şi s-a rugat cuviosului să se roage lui Dumnezeu pentru dînsul şi să-i ia sufletul degrabă din trup, mai înainte de a veni risipirea cea mai înainte spusă ca să nu vadă el nişte primejdii ca acestea, venind asupra Bisericii. După puţină vreme, îmbolnăvindu-se patriarhul, a trimis la Cuviosul Teodor, care mai zăbovise puţin în Constantinopol la biserica Sfîntului Ştefan, spunîndu-i despre boala sa şi rugîndu-l ca să-i ceară de la Dumnezeu sfîrşit grabnic. Iar sfîntul nevrînd, fericitul Patriarh Toma a trimis iarăşi la dînsul rugăminte, dorind ca mai înainte de năvălirea primejdiei asupra Bisericii să se dezlege de trup.

Deci, chiar nevrînd, Cuviosul Teodor a făcut voia preasfinţi-tului Patriarh Toma, s-a rugat lui Dumnezeu pentru sfîrşitul lui şi a trimis la dînsul, zicînd: "Porunceşti ca să vin la tine, sau acolo ne vom vedea amîndoi înaintea lui Dumnezeu?" Iar Sfîntul Toma a răspuns prin trimis: "Să nu-ţi pierzi, părinte, liniştea ta; destul îmi este că ai zis: "acolo ne vom vedea înaintea lui Dumnezeu"". Şi în aceeaşi zi, preasfinţitul Patriarh Toma, înainte de vremea Vecerniei, bucurîndu-se, s-a despărţit de trup şi s-a dus către Domnul, în vremea împărăţiei aceluiaşi Foca.

După moartea Sfîntului Toma, a luat scaunul Serghie, diaco-nul de la aceeaşi mare biserică. Acesta la început era dreptcredincios, iar mai pe urmă s-a îndrăcit şi s-a făcut capul eresului monoteliţilor, adică al celor ce cu nedreaptă credinţă mărturisesc a fi o singură voie în Hristos Domnul, despre care lucru este scris mai luminat în viaţa Cuviosului Maxim Mărturisitorul. După aceea au sosit şi primejdiile asupra Bisericii: despărţirile, risipirile, muncile şi prigonirile ereticilor asupra dreptcredincioşilor. Pe lîngă acestea, războaiele cele grele cu perşii slobozite de Dumnezeu din pricina înmulţirii eresurilor. Aceştia robeau şi pustiau stăpînirile greceşti cu foc şi cu sabie. Ierusalimul a fost luat de perşi, iar cinstitul lemn al Sfintei Cruci a fost robit şi dus în Persia.

Toate cele cumplite se împlineau, care mai înainte se însemnaseră prin minunea cea mai sus-zisă a sfărîmării crucilor şi care, prin proorocia Sfîntului Teodor Sicheotul, mai înainte s-au vestit. Iar ca să nu le vadă cu ochii săi, preasfinţitul Patriarh Toma a voit mai bine să moară, decît să fie între cei vii. Şi a cîştigat după cererea sa, mai înainte de acea cumplită vreme, sfîrşit fericit. El a păstorit Biserica lui Hristos trei ani şi două luni şi mult s-a nevoit împotriva ereticilor, ţinînd credincioasele învăţături şi cu bună credinţă cinstind pe Hristos Dumnezeul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, I se cuvine slavă, în veci. Amin.

Sinaxar 21 Martie

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iacob, episcopul şi mărturisitorul.

Acest sfânt părinte, petrecând viaţa sihăstrească din fragedă tinereţe, s-a făcut cu totul curat prin post şi prin toate celelalte pătimiri. Pentru viaţa lui virtuoasă a fost făcut episcop şi a suferit multe prigoane din pricină că se opunea luptătorilor împotriva sfintelor icoane. În timpul acestor prigoane pătimind cu răbdare şi luptându-se cu foamea şi cu setea, şi-a dat în cele din urmă duhul său.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Toma, patriarhul Constantinopolului.

Cel între sfinţi părintele nostru Toma, din pricina vieţii lui nespus de virtuoase şi a înţelepciunii şi evlaviei lui, a fost hirotonit mai întâi diacon al Bisericii celei Mari şi a fost făcut sachelar, de către preacuviosul şi preamarele întru minuni părintele nostru Ioan Postitorul, în timpul împărăţiei de-a pururi pomenitului şi fericitului împărat Mauriciu. După moartea sfântului Ioan Postitorul şi al lui Chiriac, urmaşul său, pe scaunul arhieresc a fost ridicat la treapta de patriarh al Constantinopolului cuviosul părintele nostru Toma, care a rămas pe scaunul patriarhal timp de trei ani şi nouă luni. Luptând mult împotriva eresurilor şi întărind dogmele cele ortodoxe împotriva acestora, a păstorit bine şi plăcut lui Dumnezeu turma sa şi apoi a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filimon şi Domnin.

Aceşti sfinţi erau de fel din marea cetate a Romei. În vremea prigoanei, ducându-se în Italia şi acolo propovăduind cuvântul lui Dumnezeu şi aducând pe mulţi la credinţa lui Hristos, îi botezau. Pentru aceasta ei au fost prinşi de către închinătorii la idoli şi au fost aduşi înaintea mai-marelui ţinutului. Dar pentru că nu se plecau nici la cuvintele linguşitoare care li se grăiau şi nici atunci când li s-au făgăduit tot felul de daruri, ci chemau în toată clipa pe Hristos şi-L propovăduiau tuturor Dumnezeu adevărat, au fost dezbrăcaţi şi trântiţi la pământ, fiind bătuţi cumplit de patru ori şi apoi aruncaţi în închisoare. După ce au fost ţinuţi în închisoare câtva vreme, au fost scoşi şi li s-au tăiat capetele cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Viril, episcopul Cataniei.

Sfântul Viril a fost ucenic al sfântului apostol Pavel. Şi păstorind, ca episcop al Cataniei, bine şi plăcut lui Dumnezeu turma încredinţată lui şi lucrând tot felul de minuni, a adus pe mulţi la credinţa în Hristos. Dintre toate acestea trebuie amintită negreşit una. Astfel, în locul acela se afla un izvor care avea o apă foarte amară şi a cărui amărăciune, sfântul, rugându-se lui Dumnezeu, a schimbat-o în dulceaţă. Lucrul acesta văzându-l un elin oarecare, care era foarte aprins închinător la idoli, a crezut în Hristos şi o dată cu el au mai crezut şi mulţi alţii. După o viaţă împodobită cu astfel de fapte, ajungând la adânci bătrâneţi şi adormind somnul cuvenit sfinţilor, a fost îngropat într-aceeaşi insulă cu cinste, dând până astăzi tot felul de vindecări celor ce cu credinţă se apropie de mormântul lui.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion Sidonitul, care în pace s-a săvârşit.

Cuviosul parintele nostru Serapion, zis "sidonitul" (pentru ca purta ca haina doar un "sidon", o pânza simpla, cu care se acoperea), ducea viata ascetica în Egipt, în secolul al IV-lea. Desi era un om învatat si care stia Scxripturile pe de rost, asceza lui era aceea ca traia ca unul care nu a avut deloc acoperis, ci calatorea si cu viata lui îi aducea pe altii la Hristos. A trecut cu pace la Domnul la Roma, catre vârsta de 70 de ani. Despre el povesteste pe larg Paladie în Istoria lausiaca (Lavsaicon).

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serafim de la Vyritsa (Rusia).

Basil Muraviev (cel ce avea să devină Sf. Serafim) s-a născut în 1865 în orăşelul Cheremovsky, provincia Yaroslavl, din părinţi ţărani, Nicholas şi Chione. Când Basil a împlinit zece ani, tatăl său a murit lăsându-le pe sora Olga şi pe mama bolnăvicioasă în grija băiatului.

Un vecin bun l-a luat într-o zi cu el la St. Petersburg, găsindu-i lui Basil o slujbă de vânzător. Băiatul avea gânduri de călugărie pe care nu le-a dezvăluit nimănui şi la un moment dat s-a hotărât să plece la Lavra Sf. Alexandru Nevsky să stea de vorbă cu părinţii de-acolo. Unul din fraţi I-a sfătuit să rămână în lume şi să crească prunci şi după ce aceştia vor fi crescut, el şi soţia sa vor putea petrece în curăţie la mănăstire, slujind lui Dumnezeu.

Basil a înţeles că aceea era voia Domnului şi a urmat întocmai sfatul bătrânului părinte. Întors la slujba lui de la magazin, a continuat să muncească şi să strângă bani pe care îi trimitea familiei. La vârsta de 24 de ani s-a căsătorit cu o fată pe nume Olga.

Basil şi-a încropit propria lui afacere ca blănar şi a devenit foarte înstărit. A avut un fiu, Nicholas şi o fiică, Olga. Dar fata lor murind înainte de vreme, cei doi soţi au făcut legământ să trăiască împreună din acel moment doar ca frate şi soră.

În jurul vârstei de 30 de ani, Basil şi-a împărţit aproape toată averea, făcând multe donaţii diferitelor mănăstiri. Când Nicholas s-a făcut mare, Basil şi Olga s-au retras la mănăstire să-I slujească lui Dumnezeu. Olga a fost tunsă în 1919 cu numele Christina, locuind în Mănăstirea Învierii-New Divyevo din St. Petersburg. Mai târziu a primit schima şi numele de Serafima. A murit în 1945.

Nu avem cunoştinţă de mănăstirea în care a fost tuns Basil şi nici de numele pe care l-a primit. Unii spun că ar fi fost tuns călugăr în Athos. În 1927 a sosit la Lavra Sf. Alexandru Nevsky, unde a devenit preot duhovnic al călugărilor. Acolo a fost tuns în schimă cu numele de Serafim. Curând s-a descoperit tuturor darurile de vindecare şi înainte vedere cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe Sf. Serafim, mulţi oameni căutându-l pentru ajutor şi un cuvânt de folos.

Episcopul Alexei (Shimansky) al Novgorodului a venit la părinte în 1927 să-l întrebe dacă era potrivit pentru el să părăsească Rusia din cauza persecuţiilor comuniste. Înainte ca episcopul să-şi spună păsul, Sf. Serafim i-a dat răspunsul următor: "Mulţi vor să plece acum din Rusia. Dar să nu ne temem. Este nevoie de sfinţia ta aici. Vei deveni patriarh şi vei conduce biserica 25 de ani."

Însă pentru lavră au venit vremuri de grea încercare. Călugării erau arestaţi, exilaţi sau duşi în lagăre de muncă. Mulţi erau executaţi. Începând cu 1929, părintele Serafim a fost arestat de 14 ori. El şi-a continuat misiunea preoţească în lagăre şi închisori, încurajând prizonierii.

În 1933, părintele a fost eliberat din lagăr şi s-a stabilit la Vyritsa, un loc minunat cu păduri, un pârâu şi aer foarte sănătos, un loc potrivit pentru Sf. Serafim care avea sănătatea şubredă la acea vreme de la regimul şi bătăile suferite în lagăr.

În 1913 s-a construit la Vyritsa o biserică din lemn închinată Icoanei Maicii Domnului din Kazan pentru comemorarea a 300 de ani de dinastie Romanov. Biserica principală are două altare: unul închinat icoanei Kazan, iar celălalt Sfântului Nicolae. Biserica de jos era închinată Sf. Serafim al Sarovului. După ce şi-a mai recăpătat puterile, părintele Serafim a început să primească pe oricine venea la el pentru ajutor. Mulţi grav bolnavi se vindecau cu rugăciunile sfântului. Autorităţile au observat în scurt timp afluxul de oameni de la chilia sfântului şi au început să-l cerceteze, venind în percheziţie la chilia sa în special noaptea. Odată poliţia a venit să-l aresteze pe părinte dar Dumnezeu a avut grijă de slujitorul său şi l-a scăpat din mâna duşmanilor prin doctorul care le-a atras atenţia că părintele era bolnav şi n-ar fi suportat călătoria. Aceştia l-au lăsat în pace pe bătrânul părinte.

În septembrie 1941 nemţii intraseră în Vyritsa dar nu au rănit pe nimeni şi nu au prădat nimic. În timpul războiului Sf. Serafim a slăbit tot mai mult, slujind mai rar în biserica Sf. Serafim, iar din 1945, părintele Alexei Kibardin a început să slujească în biserica Kazan.

În primăvara lui 1949, Sf. Serafim a fost ţintuit la pat dar tot primea oamenii la el pentru ajutor ca mai înainte.

Cu puţin înainte de adormirea sa, Preasfânta Fecioară i-a apărut Sfântului Serafim sfătuindu-l să se împărtăşească în fiecare zi. Părintele Alexei Kibardin îi aducea Sfânta Împărtăşanie la ora 2 dimineaţa dar într-o noapte a adormit şi nu a ajuns decât la 4 dimineaţa. Şi-a cerut iertare de la părintele pentru că a întârziat şi a observat o strălucire nepământeană pe chipul acestuia. Sfântul i-a răspuns: "Nu-ţi face griji, frate, că îngerii mi-au adus deja Sfânta Împărtăşanie". Văzând cum îi iradiază faţa, părintele Alexei a crezut că cele ce i-a spus erau adevărate.

Sf. Serafim l-a rugat pe părintele Alexei să meargă la Moscova să-l anunţe pe Patriarhul Alexei că el se va duce la Domnul în două săptămâni. Când părintele Alexei a transmis mesajul patriarhului, acesta s-a întors către sfintele icoane făcându-şi cruce iar când a revenit cu faţa la părintele, pe obraji îi curgeau lacrimi, spunând: "Au trecut patru ani de când sunt patriarh. Mi-au mai rămas douăzeci şi unu. Aşa mi-a spus sfântul părinte". Patriarhul Alexei a murit în 1970, aşa cum a prevăzut Sf. Serafim.

Sf. Serafim a plecat la Domnul în 21 martie 1949 (sau 3 aprilie N.S.). În orele de dinaintea morţii sfântul a cerut să se citească acatistele Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, al Sf. Serafim de Sarov şi al Sf. Nicolae. Timp de o săptămână de la moartea sa, oraşul Vyritsa s-a scăldat într-o mireasmă divină.

Sf. Serafim a fost îngropat în cimitirul de lângă biserica Icoanei Kazan din Vyritsa la înmormântare venind puhoi de oameni. Vyritsa a devenit astfel loc de pelerinaj. Sf. Serafim Schimonahul a fost canonizat de Biserica Rusă în august 2000.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna martie in 21 zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Iacob, episcopul, Marturisitorul (sec. VIII)

    Acest marturisitor Iacob, iubind viata cea pustniceasca, s-a facut monah din tinerete, infranandu-se pe sine cu postiri, cu privegheri, si alte aspre nevointe si a trait in zilele imparatiei lui Copronim (741-775). Si se indeletnicea cu scrierea dumnezeiestilor carti, curatandu-si mintea mai intai cu rugaciunea cea din inima curata. Iar, invrednicindu-se si de treapta episcopiei, mult a suferit pe vremea prigonirii lui Copronim, silit fiind sa lepede inchinaciunea cinstitelor icoane. Deci, neprimind el a marturisi ca sfintele icoane sunt idoli, a fost osandit sa indure multe chinuri, izgoniri, inchisori, foame si sete si multe stramtori, dar nimic nu a slabit taria dreptei lui credinte. Si asa, intru acele chinuri, si-a dat fericitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu, pe Care, pana la moarte L-a marturisit si de la Dansul a luat Imparatia Cerurilor, in veci bucurandu-se.

 

Intru aceasta zi, cuvant de folos al presbiterului Cosma.

    Multi ies din lumea aceasta si intra in manastire; insa, neputand sa rabde oboselile si ostenelile de acolo, fug si se intorc, in viata lumeasca, iar altii, in deznadajduire cazand, mai rau decat inainte gresesc, unii prin cetati petrecand, fara de minte, se tulbura, in zadar mancand paine straina, nefolositi fiind de amandoua ostenelile, traindu-si rau zilele lor si, pandind unde se fac ospete, robi se fac pantecelui, iar nu lui Dumnezeu. Si le sunt lor cele de pe urma, mai rele decat cele dintai. Drept aceea, fratilor, daca suntem in lume si intru bogatie traitori, ascultati ce zice fericitul Pavel Apostolul, catre Timotei: "Celor bogati in veacul cel de acum porunceste-le sa nu se semeteasca, nici sa-si puna nadejdea in bogatia cea nestatornica ci, in Dumnezeul cel viu, Care ne da din belsug toate, spre indulcirea noastra, sa faca ce e bine, sa inavuteasca in fapte bune, sa fie darnici, sa fie cu inima larga, agonisindu-si lor buna temelie in veacul viitor". (I Tim. 6,17-18).

    Vazut-ati, oare, ca nu este rea bogatia, daca o randuim pe ea bine ? Dar daca cineva, fugind de saracie, neputand sa se ingrijeasca de femeie si de copii, se duce la manastire, apoi, acela nu dragostea lui Dumnezeu o cauta, nici pentru a se osteni iese din lume, ci pofteste a se odihni si pantecului a sluji. Cela ce face asa se leapada de-a pururea de credinta. Unul ca acesta este mai rau decat bogatul, precum a zis Apostolul. Inca se face si pricina de mult blestem. Caci, "copiii saracului, de foame pierind si de frig chinuindu-se, apoi, intru multa plangere" il blesteama pe el, zicand: "De ce ne-au mai nascut tata si maica noastra, ca ne-au parasit pe not intru atata ticalosie si in toata nenorocirea". Caci, daca pe cei straini si saraci, ni s-a poruncit noua a-i hrani, apoi, cu cat mai mult sa nu-i lasam sa piara, pe ai nostri.

    Dar, in orice stare am fi, ne primeste pe noi Domnul, de vom vietui drept, dupa Legea Lui. Ca nu ne mantuiesc pe noi hainele cele negre, nici nu ne pierd cele albe, daca facem lucruri placute lui Dumnezeu. Drept aceea, de esti bogat, atunci cu milostenia si cu rugaciunea, sa te mantuiesti si sa citesti, adeseori, sfintele carti, ca sa faci cele poruncite de ele. Iar de esti sarac, apoi, cu mainile tale sa-ti castigi painea, pe care o mananci si pe ai tai sa-i hranesti. Fereste-te de furtisag si de tot raul. Inca, sa lauzi pe Dumnezeu si de aceasta, ca, adica, in saracie, si nu intru bogatie, te ostenesti lui Dumnezeu, in viata ta, intru curatie si intru celelalte faceri de bine, ca mai multa plata sa iei, precum a zis Domnul: "Caruia i s-a dat mult, mult se va cere de la dansul". Drept aceea, faramitura ta data saracului intrece cu multe darurile cele mari, care se dau de cei bogati. Ca s-a zis: "Gol am fost si nu M-ati imbracat; strain am fost si nu M-ati adus in casele voastre; bolnav si in temnita si nu M-ati cercetat". Si iarasi a zis: "De postesti, unge-ti capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci numai lui Dumnezeu". Drept aceea si noi fratilor, sa ungem capul sufletelui, cu untdelemnul iubirii de saraci, spalandu-ne fata noastra cu lacrimi in taina. Pentru ca vedem pe unii sarguindu-se cu cresterea parului si cu neingrijirea trupului, care se aseamana cu cei fatarnici, care, dupa cuvantul Domnului, isi pierd plata lor. Ci, inca, sunt si graitori impotriva, neascultand pe cei care ii invata pe dansii. Si, asemanmdu-se pe ei cu luminatorii cei mari, zic: "Cum a facut Antonie, cum Sava si alti Parinti, de au scapat de desertaciunile lumii ?" insa, de voiesti sa incepi lucrul cel bun, sa socotesti, daca, incepand, putea-vei sa suferi si chinurile acelora ? Pentru ca aceia nu au avut un ceas de odihna si multe patimiri au luat de la dracii cei vicleni. Apoi, inca, infranarile lor cele pustnicesti au fost mari, si setea de apa si foame si alte patimiri ale lor cine le va spune ? Insa, de vreme ce tu asa te bizuiesti ca vei patimi, ispiteste-te, frate, mai intai, in casa ta sezand, macar trei ani, invatandu-ti sufletul a rabda patimile, pe care Domnul Iisus Hristos, pentru noi, le-a suferit. Iar, de te graieste cineva de rau, sa nu lasi sa iasa din gura ta cuvinte de manie. Sau, de-ti face tie cineva vreun rau, sa nu cartesti asupra lui, nici sa fii impotriva lui. Ci, sa te rogi lui Dumnezeu pentru dansul, ca sa-l impace cu tine. Insa, sa postesti cu postul cel duhovnicesc, mai mult decat trupesc. Sa nu te bucuri cand patimeste vrajmasul tau, nici sa te mahnesti vazand ca se imbogateste fratele tau. In tot ceasul Numele Domnului sa izbucneasca din inima ta; fie mancand, fie band, ori altceva, facand, sa zici: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma !" Si, acestea toate, in taina, sa se faca. .

    Si, daca te vei vedea pe tine intru toate desavarsit, pazeste-te bine de vicleanul drac al mandriei, sa nu-ti semene tie in inima pierzarea: ca, adica, sa ti se para ca esti om mare, ori iti va zice tie gandul ca esti placut lui Dumnezeu. Atunci sa gandesti la pacatele tale, cele dintai, si sa zici: "Macar ca m-a iertat pe mine de pacate milostivul Dumnezeu, pentru Imparalia Lui cea fara de sfarsit, dar, inca, tot mi se cade mie a fi osandit". Iar, de-ti pui tie, in minte, multimea pacatelor, ce s-au facut de tine in tinerete, zicand intru tine: "Mult am gresit si nu voi fi iertat" sa nu asculti de acel gand, nici sa nu deznadajduiesti, ci sa zici: "Domnul meu Iisus Hristos pe cei pacatosi a venit sa-i mantuiasca".

    Deci, daca te va vedea pe tine ca poti suferi toate patimile, atunci, sa te duci la manastire si sa te supui egumenului, ca lui Dumnezeu, pentru Hristos, lepadandu-ti toata voia ta, iar voia lui sa o pazesti, pana la moartea ta. Sa cinstesti pe egumen, ca pe Dumnezeu, iar pe frati, ca pe ingeri. Si sa nu dai voie inimii tale sa caute Roma si Ierusalimul. Ci, rugaciunile tale, cele date tie de egumen, sa le faci, petrecand in chilia ta. Si, acolo fiind tu, insusi Domnul Iisus Hristos, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, va veni, aducand cu sine pe Petru si pe Pavel si pe alti Sfinti, pe care voiesti a-i cauta; si, nu numai in chilia ta ii vei afla pe ei, ci, inca, si in inima ta vei vedea ce sunt, de vreme ce insusi Domnul a fagaduit ca, impreuna cu Tatal Sau, va veni intre unii ca acestia si lacas intru dansii Isi va face.

    Iar, de ti s-ar intampla tie stramutare din loc, din pricina napadirii vrajmasilor, sau din oarecare alta pricina, apoi, in orice parte te va scoate Domnul si unde Insusi iti va arata tie loc, acolo sa petreci, de cea dintai lucrare tinandu-te. Ca nu va omori Domnul, cu foamea, sufletele dreptilor. Antonie cel Mare a zis: Precum pestele, afara din apa, asa si calugarul, despartindu-se de manastire, piere. Si precum gaina, sculandu-se, adeseori, de pe cuibul sau, face ouale sterpe, asa si calugarul, iesind din manastire, adeseori si de a sa voie, isi uita slujba cea data lui.

    Iar acestea toate le-au scris Sfintii Parinti, spre mantuirea celor ce le asculta.
 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric.

    De vom voi sa graim si sa aratam toate despre acest mare staret (Antonie) intru multime multa se vor intinde cele scrise, pentru ca multe altele si infricosatoare povestiri sunt despre darurile si feluritele lui nevointe, dintre care spunem si pe aceasta: "Mergand eu, candva, pe cale, era impreuna cu mine, un calugar. Si, mergand noi mai inauntru, la un loc foarte ascuns, in muntele cel mai des, am aflat un locas zidit si inauntru calugari. Deci, dupa ce am intrat am gasit acolo calugari cu desavarsire tacuti. Si nici mie, ca unui strain, nu mi-au grait vreun cuvant. Inca, era si un izvor in mijiocul locasului. Si am vazut pe unul dintr-insii, aratand cu mana sa si zicandu-mi: "Acestia sunt robii lui Dumnezeu". Iar altceva, mai mult, nici un cuvant, nici mic, nici mare, n-am auzit acolo.

    Deci, am iesit si m-am tulburat. Si, ducandu-ma de la locul acela, la o oarecare departare, am aflat niste pastori, pascand oile si graiam eu cu dansii, ocarand pe calugarii aceia. Iar acei pastori mi-au zis mie: "De multi ani suntem nascuti si crescuti si traim in locul acesta, insa n-am vazut aici manastire, nici calugari, precum graiesti tu".

    Acestea auzindu-le, marele staret, a cunoscut ca locul "acela era ascuns si Dumnezeu, cu judecatile care le stie, l-a aratat pe el numitului staret. Asemenea, cu aceasta se arata, si in patericul monembasilor, despre aceeasi manastire ascunsa, unde, dupa porunca lui Dumnezeu, pasarile aduceau poame, la fiecare vreme a lor, spre hrana calugarilor de acolo. Deci, si din aceasta, cunoastem ca sunt daruri, ce se dau, si acum si pana la sfarsit, la cei ce se nevoiesc si doresc, precum si mai sus am zis. Asa, intre tainuiti si ascunsi, se afla, adica, si cete de mai multi vietuitori impreuna, si, cui voieste Dumnezeu, pe acestia, si acum, ii arata.

    A intrebat ava Pamvo pe ava Antonie: "Ce voi face ?" Zis-a lui staretul: "Sa nu deznadajduiesti, pentru dreptatea ta, nici sa te mahnesti, pentru lucrul cel trecator: si sa-ti infranezi limba si pantecele". Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Pomenirea Sfinţilor Cuvioşilor Părinţi ucişi de arabi în Mănăstirea Sfîntul Sava cel Sfinţit (20 martie)

 

În zilele preasfinţitului patriarh al Ierusalimului, Ilie, care era al doilea cu acelaşi nume în Sfînta Cetate a Ierusalimului, aflată atunci sub stăpînirea agarenilor, iar în Constantinopol împărăţind Constantin şi Irina (780-797), s-a făcut război în Palestina, în seminţia agarenilor. Şi multă risipire se făcea ţării cu războiul acela, pentru că barbarii, oştindu-se între ei, pustiau nu numai satele, ci şi cetăţile, precum Elevteropolis, Ascalonul, Gaza, Scarifia şi celelalte. Căci năvăleau fără de veste şi, deşi nu ucideau pe tot poporul, jefuiau toate averile şi omorau pe toţi aceia care li se împotriveau. Şi şedeau pe lîngă toate căile, prinzînd pe cei ce treceau, bătîndu-i, rănindu-i şi răpindu-le tot ce aveau, pînă la cămaşă. Numai această milă aveau, că eliberau vii pe cei dezbrăcaţi, bătuţi şi răniţi.

Atunci şi Sfînta Cetate a Ierusalimului era în mare frică. Că, strîngîndu-se de prin cetăţile dimprejur şi de prin sate, poporul străjuia zidurile şi se pregătea să stea împotriva barbarilor acelora care tîlhăreşte năvăleau asupra lor. În acea vreme şi preaslăvitul locaş al Sfîntului Hariton a fost foarte risipit şi de atunci niciodată nu s-a mai înnoit, ci a rămas în desăvîrşită pustiire.

Dar şi Lavra Cuviosului Sava foarte mult a fost chinuită atunci. Căci adunîndu-se din diferite locuri sfinţii părinţi, pe vremea Cuviosului egumen Vasile, prin pustnicească viaţă plăceau lui Dumnezeu; iar în vremea războiului agarenilor şi a năvălirii lor tîlhăreşti, nu ieşeau din locaşul lor. Că, deşi puteau să lase lavra şi să se izbăvească de barbari în cetatea Ierusalimului, însă locul acela sfînt, în care de la început primiseră jugul lui Hristos, nu voiau să-l lase. Ci, murind lumii desăvîrşit, nu se îngrijeau de moartea ce era să vină asupra lor. Căci îşi puseseră nădejdea în Hristos, zicînd: "Puternic este ca, de va voi Stăpînul nostru, cu înlesnire să ne scoată pe noi din mîinile barbarilor. Iar de va voi, cu judecăţile Sale cele drepte, ca să fim daţi barbarilor spre înjunghiere, apoi, mai de folos este să trimită Domnul asupra noastră mucenicie degrabă".

Şi grăiau unul către altul: "Să primim din mîinile Stăpînului nostru cele mai folositoare nouă şi să nu ne întoarcem de la liniştea cea pustnicească la gîlceava lumească de frica barbarilor, ca să nu fim socotiţi în ochii tuturor ca nişte fricoşi, care n-am păzit porunca Domnului nostru, Care zice: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă. Dacă este frumos lucru a vedea pe cei ce ies din lume la pustietate şi urmează lui Hristos, apoi cît de necuvios lucru este a-i vedea, după puţină vreme de nevoinţă în pustie, că se întorc iarăşi la lume, fugind de frica omenească. Deci, să nu rîdă de noi diavolul, vrăjmaşul cel de obşte al tuturor, cu frica barbarilor izgonindu-ne la cetate din liniştea pustiei, el care, de multe ori biruindu-se de noi, fugea ca un cîine izgonit cu ruşine, ajutîndu-ne Hristos, Împăratul nostru, asupra lui.

Nu avem ziduri de piatră spre apărare, ci zid nesurpat ne este Hristos, Căruia, de la Sfîntul Prooroc David, ne-am învăţat a-I cînta: Fii mie Dumnezeu scutitor şi drept, casă de scăpare şi loc de întărire, ca să mă mîntuieşti. Nu avem zale, coifuri şi paveze, cu care să putem înfrînge săgeţile barbarilor; ci avem armele duhovniceşti ale dragostei, platoşa nădejdii, pavăza credinţei, coiful mîntuirii; deci cu acelea să ne înarmăm. Nu sînt la noi cete de oaste, care ne-ar apăra de barbari; dar va sta îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de Dînsul şi ne va izbăvi. Pentru că vieţuind, avem pe Hristos, iar dacă murim, avem dobîndă, de vreme ce nu iubirea şi dorinţa de viaţă vremelnică ne-au silit a intra în pustia aceasta. Şi pentru ce ne-am sălăşluit în locul acesta pustiu? Oare nu pentru dragostea lui Hristos? Şi dacă vom fi ucişi aici, pentru Hristos vom fi ucişi, pentru Care şi vieţuim aici!"

Astfel petreceau în lavră, şi cu cuvinte mîngîindu-se şi îmbărbătîndu-se unul pe altul, trupurile împreună cu sufletele lor le încredinţau Domnului. Apoi şi altă pricină binecuvîntată şi dreaptă îi ţinea neieşiţi; căci, cei care petreceau împrejurul lor, aveau pizmă asupra acelui sfînt locaş şi nimic altceva nu doreau, decît să vadă risipită lavra Sfîntului Sava, iar locul acela să fie pustiu şi nelocuit de monahi. Şi, dacă ar fi ieşit fraţii cît de puţin din lavră, apoi îndată pizmaşii ar fi năvălit şi ar fi aprins biserica şi chiliile şi tot locaşul l-ar fi asemănat cu pămîntul. Dar pentru ca acest lucru să nu li se întîmple, sfinţii părinţi petreceau neieşiţi.

Deci ei nu erau ca o trestie clătinată de vînturi, ci erau nemişcaţi de viforul ispitelor ce năvălesc asupra noastră şi ca nişte stîlpi întemeiaţi pe piatră. Şi, nu numai pentru aceea nu ieşeau din lavră, adică să păzească pereţii ci, mai vîrtos, pentru slava Domnului nostru Iisus Hristos, Care S-a preamărit în acel loc oarecînd, şi Care şi în zilele lor Se preamărea.

Astfel vieţuind acei sfinţi părinţi în lavra aceea, Apărătorul cel de sus, cu rugăciunile părintelui nostru Sava, prin voia Sa cea sfîntă, îi ferea nevătămaţi de barbari, pentru că, deşi de multe ori veneau din Arabia sau dintr-altă parte taberele lor spre marele locaş şi se abăteau aici, însă nici un rău nu le făceau, decît numai căutau mîncare. După aceea, uitîndu-se spre monahi şi scrîşnind din dinţi, nu-i vătămau, nelăsîndu-i Dumnezeu să facă rău robilor Lui. Apoi, luînd mîncare din locaş cît putea să se găsească, se duceau într-ale lor. Iar în loc să mulţumească, se lăudau că vor risipi lavra şi vor face locul acela pustiu.

Odată, o tabără de barbari vrînd să-şi împlinească lucrul cel rău ce-l aveau în gînd, a venit asupra lavrei ca s-o prade şi să risipească locaşul. Din întîmplare s-a întîlnit fără de veste, în dreptul Sfîntului Betleem, cu oastea care era pusă de ierusalimiteni să păzească trecerea barbarilor. Deci, făcîndu-se război, barbarii au fost biruiţi şi izgoniţi, precum mai pe urmă s-a făcut înştiinţare. Dar şi al doilea rînd, a pornit tabără, cu acelaşi gînd rău. Şi, mergînd într-un sat oarecare ce nu era departe de lavră, au găsit mult vin ascuns sub lemne şi, îmbătîndu-se, au făcut război între dînşii; şi, rănindu-se unul pe altul, mulţi au căzut morţi, încît li s-a stricat sfatul, iar tabăra li s-a risipit.

După acestea toate, Dumnezeu a voit să vină ispită asupra robilor Lui, precum odată asupra dreptului Iov ca, precum aurul se lămureşte în ulcea, aşa să se afle cei vrednici ai lui Dumnezeu. Şi a lăsat ca mîinile barbarilor să se atingă de plăcuţii Săi sfinţi, cărora înainte le-a pregătit muceniceşti cununi. Căci auzind cuvioşii despre acele două tabere care voiau să năvălească asupra lavrei, că una a fost biruită de ostaşii de la Ierusalim, care au izgonit-o, iar cei din tabăra a doua singuri între ei s-au bătut şi s-au risipit, şedeau fără frică în chiliile lor, săvîrşind sfîntul post de patruzeci de zile în obişnuitele osteneli pustniceşti.

În acea vreme, însă, prin îndemnarea diavolească, s-au adunat nişte arapi barbari, ca la şaizeci, care purtau arce, săgeţi şi săbii. Aceştia se sfătuiseră să năvălească tîlhăreşte asupra lavrei, nădăjduind să afle la monahi ceva bogăţii. Şi, aproape de sfîrşitul sfintelor patruzeci de zile, în săptămîna dinaintea Duminicii Stîlpărilor, în ziua a treisprezecea a lunii martie, în al doilea ceas din zi, barbarii au năvălit asupra locului aceluia pustnicesc. Venirea lor simţind-o, monahii alergau din pustniceştile chilii în mînăstire şi în biserică, iar barbarii, cu săbiile şi cu arcele întinse ca la un război, au alergat asupra mînăstirii. Şi a lor cruzime vrînd s-o îmblînzească, unii din părinţi au ieşit înaintea lor cu blîndeţe, vorbind către dînşii cu cuvinte blînde şi zicînd:

"Pentru ce, o, bărbaţilor, aţi venit ca la război la noi cei fără de arme şi ca la nişte vrăjmaşi? Ce v-a adus? Noi cu toţii sîntem în pace. Nici pe voi, nici pe altcineva n-am mîhnit vreodată. Căci pentru aceea petrecem în pustia aceasta, lăsînd în lume toate ale noastre, ca, fiind depărtaţi de pizmuiri, de sfezi şi de războaie, să putem a plînge în pace pentru păcatele noastre şi să plăcem lui Dumnezeu. Dar nu numai că n-am mîhnit pe nimeni din voi, ci ne sîrguim şi a face bine, pe cît putem. Pentru că pe mulţi din ai voştri, venind pe aici, i-am ospătat, i-am odihnit şi le-am dat hrană de drum. Deci nu ne răsplătiţi rele în loc de bune, ci mai ales sînteţi datori să ne mulţumiţi pentru facerile de bine făcute de noi, vouă, că şi acum sîntem gata să vă punem bucate înainte şi cu iubirea de străini, obişnuită nouă, să vă odihnim".

Iar barbarii strigau cu mînie: "Nu pentru mîncare am venit aici, ci pentru argint şi aur. Deci, una din două vă stă înainte: ori să ne daţi aur şi argint ca să fiţi vii, ori, nevrînd să ne daţi, să pieriţi de mîinile noastre". Zis-au părinţii: "Să ne credeţi, o, bărbaţilor, că sîntem săraci şi scăpătaţi şi atît de lipsiţi, încît nici pîine destulă, nici haine n-avem de ajuns; iar aur şi argint, de care aveţi trebuinţă, noi nici în vis nu cugetăm a avea, decît numai puţine lucruri de nevoie obişnuim în viaţa noastră".

Acestea grăind sfinţii, s-au mîniat barbarii şi au slobozit săgeţile ca ploaia asupra monahilor celor adunaţi şi neîncetat săgetau, pînă ce şi-au deşertat sacii; şi îndată pe treisprezece cuvioşi părinţi i-au lovit de moarte, iar pe alţii i-au rănit puţin. Apoi, repezindu-se spre chilii, cu pietre mari sfărîmau uşile ca să găsească ceva şi scoteau afară lucrurile cele sărăcăcioase ale monahilor. Apoi au aprins chiliile şi tot astfel voiau să facă şi bisericii. Dar, cu rînduiala lui Dumnezeu, mai înainte de a aduce ei găteje şi foc la biserică, au văzut de departe nişte oameni venind şi, socotind că vine oaste de la Ierusalim pentru apărarea monahilor, îndată au fugit, scoţînd împreună cu ei lucrurile monahiceşti jefuite.

Iar ava Toma, scoţînd săgeţile din fraţii cei răniţi, le spăla rănile şi le punea doctoria care li se cădea, deoarece era doctor iscusit cu meşteşugul. Şi se vedeau rănile cele cumplite, la unii în piept, la alţii pe umeri, la alţii în obraz şi în frunte, iar la alţii le erau capetele sfărîmate cu pietre. Însă toţi se udau cu sîngele care curgea dintr-înşii şi privirea celorlalţi era foarte umilită.

Sosind praznicul Duminicii Stîlpărilor şi cîntarea cea de toată noaptea săvîrşindu-se, se înştiinţară unii din acei cuvioşi părinţi, că acei barbari adună mai mulţi tovarăşi tîlhari ca să năvălească iarăşi asupra lavrei lor. Şi i-au cuprins pe acei fericiţi părinţi mare frică şi cutremur, însă n-au fugit; ci îndată, pregătindu-se de moarte şi punînd nădejdea lor spre Dumnezeu, îşi aşteptau sfîrşitul.

După ce s-a apropiat ziua Patimilor Stăpînului, le-a sosit şi acelora ziua pătimirii. Pentru că în ziua de 20 martie, în Joia cea Mare, dimineaţa, au năvălit arapii tîlhăreşte a doua oară asupra lavrei, cu mai multă putere, şi au ucis pe cuvioşi fără cruţare, prin felurite ucideri. Pe unii săgetîndu-i cu săgeţile, altora tăindu-le capul cu săbiile, pe alţii tăindu-i în două şi altora tăindu-le mîinile şi picioarele, iar pe alţii ucigîndu-i cu pietre. Pe cei ce rămăseseră vii din uciderea aceea îi adunau în biserică, vrînd să-i muncească ca să spună vistieria bisericii şi averile mînăstireşti. Şi înconjuraseră locaşul împrejur şi pîndeau pe munţi şi pe dealuri ca nici unul din monahi să nu scape din mîinile lor; pentru că mulţi căutau să fugă, dar cădeau în mîinile vrăjmaşilor şi abia dacă unul dintr-înşii a scăpat.

Pe fericitul Ioan, îngrijitorul caselor de străini, cel tînăr de ani, l-au prins fugind la munte şi l-au muncit fără de milă, i-au tăiat vinele de la mîini şi de la picioare, apoi, apucîndu-l de picioare, îl trăgeau pe pietre din vîrful muntelui pînă la biserică şi toată pielea lui de pe spate s-a jupuit de ascuţişurile pietrelor. Iar Cuviosul Serghie, păzitorul vaselor bisericeşti, văzînd cum erau munciţi cuvioşii părinţi şi temîndu-se ca nu cumva, nesuferind muncile, să spună unde a ascuns vasele bisericeşti, tăinuindu-se, a fugit din mînăstire. Dar, fiind departe, l-au prins străjile barbarilor şi spre mînăstire îl întorceau cu sila, chiar nevrînd el, şi i-au tăiat sfîntul cap. Alţi cîţiva părinţi, scăpînd din mîinile ucigaşilor, s-au ascuns în peştera ce era afară din mînăstire. Pe aceştia văzîndu-i fugind, barbarul care străjuia pe deal a strigat tovarăşilor săi, arătîndu-le cu mîna peştera şi spunîndu-le despre monahii care au fugit acolo.

Atunci, un arap înfricoşat, stînd cu sabia la gura peşterii, striga cu glas groaznic, poruncind celor ascunşi să iasă, iar ei tremurau de frică. Cuviosul Patrichie, fiind între ei, a zis şoptind către dînşii: "Nu vă temeţi, fraţilor, eu pentru voi singur voi ieşi şi voi muri, iar voi şedeţi aici, tăcînd". Şi a ieşit spre arap, fiind gata să-şi pună sufletul pentru prietenii săi. Iar arapul îl întreba cu certare: "Mai sînt acolo alţi monahi?" Cuviosul a răspuns că numai el singur a fost; şi l-a dus arapul la biserică.

Adunînd barbarii de pretutindeni pe sfinţii părinţi în biserică, au zis către dînşii: "Răscumpăraţi-vă, voi şi biserica voastră, cu patru mii de galbeni; iar de nu, îndată pe voi toţi cu sabia vă vom ucide şi biserica voastră cu foc o vom arde". Iar sfinţii părinţi au răspuns cu blîndeţe: "Iertaţi-ne, pentru Dumnezeu, o, bărbaţilor, şi nu ne vărsaţi în zadar sîngele nostru cel nevinovat; pentru că nu avem atîta aur cît cereţi de la noi, nici n-am avut cîndva. Acum nici un galben nu se află în toată lavra noastră; iar de voiţi, luaţi cele ce vedeţi la noi, hainele noastre şi toate cîte vedeţi şi aflaţi, iar nouă numai viaţa să ne lăsaţi, măcar şi goi de am rămîne".

Iar barbarii, umplîndu-se de mînie, cu mare strigăt îşi repezeau săbiile în grumajii sfinţilor, ca şi cum ar fi voit să-i taie. Apoi le ziceau: "Daţi-ne vasele bisericeşti cele de aur şi de argint şi să ne spuneţi şi de cealaltă vistierie a mînăstirii". Iar sfinţii părinţi le spuneau că nu au nici o vistierie. Barbarii ziceau: "Arătaţi-ne pe mai marii voştri! Cine este între voi egumen şi ceilalţi rînduitori?" Răspuns-au cuvioşii: "Părintele nostru egumen nu se află acum în lavră, căci s-a dus pentru o trebuinţă de obşte la Sfînta Cetate, iar noi toţi sîntem deopotrivă".

Şi era în mînăstire peştera Cuviosului Părintelui nostru Sava. Iar barbarii, luînd pe sfinţii părinţi, i-au dus în peştera aceea; apoi lîngă uşa peşterii au aprins foc şi, adunînd găteje şi gunoi, au făcut fum mare şi chinuiau cu acel fum pe cuvioşii din peşteră, ca să le arate vistieria şi pe mai marii lor. După aceea i-au scos la întrebare şi cu morţi cumplite îi îngrozeau, cerînd de la dînşii vistieria, dar mai mult nu auzeau de la ei nici un răspuns, decît numai rugăciuni către Dumnezeu. Pentru că unul striga: "Doamne, primeşte în pace duhul meu!" Iar altul: Pomeneşte-mă, Doamne, cînd vei veni întru împărăţia Ta!

Şi iarăşi, aruncîndu-i pe toţi în peştera aceea, îi pedepseau cu mai mult fum; şi au murit de fum optsprezece cuvioşi părinţi, între care erau şi cei mai sus pomeniţi Ioan şi Patrichie fericitul. Iar numele celorlalţi care au murit de fum, de sabie şi de alte munci, singur Dumnezeu le ştie, Cel ce i-a scris pe ei în cartea vieţii. Dar şi pe cei ce rămăseseră vii dintr-acea muncă a fumului, barbarii împietriţi la inimă, cei fără de omenie, cumplit îi răneau, aruncîndu-i la pămînt şi cu picioarele călcîndu-i, dar nimic n-au sporit, ci singuri cu muncirea se oboseau. Apoi au luat barbarii cîte au putut să afle din lucruri bisericeşti şi mînăstireşti şi, punîndu-le pe cămilele mînăstirii, s-au dus.

Atunci fraţii care rămăseseră abia vii şi alţii ce se ascunseseră prin crăpăturile munţilor şi prin peşteri, adunîndu-se tîrziu în locaş, au adus în biserică, care cu dumnezeiască apărare rămăsese nearsă, trupurile cuvioşilor părinţi cele în multe feluri ucise şi cu fum omorîte şi au petrecut toată noaptea aceea a mîntuitoarelor Patimi întru nemîngîiată tînguire, apoi i-au dat cinstitei îngropări. Iar cîţi dintre părinţi au scăpat vii, dar pe jumătate morţi, pe aceia cu doctorii îi îngrijeau, avînd pe fericitul Toma, doctorul cel mai sus pomenit, care rămăsese între cei vii şi care, mai pe urmă, a fost egumen în lavra ce se numea "veche".

Astfel s-au sfîrşit muceniceşte cuvioşii părinţi în locaşul Sfîntului Sava. Iar barbarii aceia, după ducerea lor din lavră, îndată cu neaşteptată moarte de la Dumnezeu au fost omorîţi şi au căzut fără de sabie morţi, prin pustietăţi şi prin cîmpii, spre mîncarea cîinilor, fiarelor şi păsărilor; iar sufletele lor cele ticăloase s-au sălăşluit în iad, unde focul nu se stinge şi viermele nu adoarme. Însă sufletele cuvioşilor ucişi s-au dus în mîinile lui Dumnezeu şi s-au învrednicit muceniceştii slave, de la Hristos Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, I se cuvine cinstea şi slava în veci. Amin.

(NOTĂ - Istoria pătimirii acestor cuvioşi părinţi, care au fost ucişi în locaşul Sfîntului Sava, a fost scrisă pe larg de fericitul Ştefan Savaitul - nu cel de la 13 iulie, ci altul cu acelaşi nume, numit făcător de stihuri, din aceeaşi mînăstire a Sfîntului Sava -, monahul care a scris-o îndată după uciderea sfinţilor. Această istorie n-am găsit-o întreagă, decît numai prin oarecare cărticele mici, scrise cu mîna de către scriitorii greci, pentru că multe foi din carte erau rupte. Iar sfîntul făcător de stihuri, Ştefan Savaitul, la sfîrşitul acestei istorii scrie acestea: Nu voi ascunde cu tăcerea ceea ce mi-a spus un preot vrednic de credinţă. Bărbatul acela era foarte îmbunătăţit, însă, fiind de neam sirian, avea mare dorinţă să înveţe limba greacă şi cu mare trudă învăţa în psaltirea grecească, dar nu se putea deprinde să grăiască bine cuvintele greceşti, de care lucru se mîhnea foarte mult.Odată, adormind, i s-a arătat unul dintre acei cuvioşi părinţi mucenici, cu numele Anastasie, cu rînduiala protodiacon, de care mai sus am pomenit - zice Ştefan Savaitul -, care era prieten preotului aceluia şi l-a întrebat despre pricina mîhnirii lui. Atunci preotul i-a spus nepriceperea minţii sale, că nu poate să înveţe bine limba grecească. Iar Cuviosul Anastasie, care i se arătase zîmbind, a zis preotului: "Deschide-ţi gura şi-mi arată limba!" Preotul făcînd aceasta, Sfîntul Anastasie cu o basma curată i-a şters limba şi, curăţind-o, s-a făcut nevăzut. Deşteptîndu-se preotul, îndată a cunoscut că ştie limba grecească. Şi de atunci a început a vorbi şi a citi bine greceşte, mulţumind lui Dumnezeu şi sfinţilor părinţi.)