Privește-i pe oameni în ... suflet!

Privește-i pe oameni în ... suflet! Ochii lor îți vor arăta povestea nespusă a vulnerabilității și inocenței lor, a tânjirilor și năzuințelor, a regretelor și fericirilor lor.
Privește-i pe oameni în ... suflet! Căci aici e dorul și dragul de a fi împreună cu ceilalți, într-UNUL - Acasă!

Secretul meu în interacțiunile umane, a fost dintotdeauna - și continuă să fie, încrederea în Om. Iubesc într-atât omul, încât aleg neîncetat să am încredere în el și în devenirea lui - Om.

Iubirea și încrederea mă fac să-l privesc prin ochi, direct în sufletul său: aici unde e inocența firii, dreptul de a fi acceptat, îmbrățișat, iubit exact așa cum e.

Privindu-l în ochi, îi oglindesc omenia, compasiunea și merituozitatea. Mă dezbrac de măști și mă arăt într-o transparență a sufletului, care naște o intimitate profundă cu celălalt.

Treptat, cel din fața mea se relaxează pe măsură ce simte că-s asemeni lui - cu bune și nebune, cu hohote și lacrimi, cu suferințe și împliniri. Se relaxează pentru că mă arăt dihotomică, neascunzând nimic din cine sunt.

Când îl privesc în ochi pe cel din fața mea, îi văd sufletul într-atât, încât și matematica o ia razna. În această conexiune 1+1 fac 3 (sufletul meu + sufletul său = sufletul împreună).

Mai toate suferințele omului, azi, sunt cauzate de separare (el o numește singurătate). Ni s-a întâmplat tuturor să ne simțim singuri și când suntem într-o mare de oameni. De ce?! Pentru că nu ne simțim văzuți cu adevărat. Pentru că nu ne simțim acceptați și iubiți cu adevărat.

Vrem cumva să se întâmple totul dinafară. Însă, cum am putea să fim văzuți, acceptați ori iubiți fără să ne fi privit noi pe noi înșine în ochi, și prin ochi să ne privim în suflet?!

Alege-ți o zi la întâmplare și observă câți oameni te privesc în ochi pentru a-ți vedea sufletul. Joacă-te inocent, fără așteptări ori judecăți în desaga minții tale condiționate.

Vei vedea că cel care nu s-a privit pe sine prin filtrul acceptării, încrederii, iertării ori iubirii, nu te poate percepe nici pe tine așa cum ești cu-adevărat.

Și-atunci, poți alege să fii tu primul care face darul. Căci cel ce s-a coborât în profunzimile întunericului său pentru a face lumină, (te) va percepe lumea dinafară, prin înseși comorile dinăuntrul său. Ce-ar putea fi întuneric interior?! Îndoiala, frica, negarea, rușinea, respingerea, vinovăția etc. Dar lumina?! Credința, curajul, adevărul, dragostea, iertarea etc.

Cum te-ar auzi pe tine unul care nu s-a auzit pe sine?! Cum te-ar putea ierta cel ce nu s-a iertat?! Cum te-ar putea simți cel ce nu se simte?! Cum te-ar putea iubi cel ce nu se iubește?!

Dar tu?! Te-auzi? Te vezi? Te ierți? Te simți? Te iubești?

Privește-i pe oameni în suflet, după ce te vei fi privit îndeajuns pe tine! Căci odată ce vei face acest lucru, se vor înmulți oamenii care o vor face. Te vor privi și vor simți că e ceva extraordinar în tine, de care își vor face poftă. Vor fi curioși să se vadă și ei, pentru a-i vedea pe ceilalți. Astfel, treptat, separarea se va stinge ușor, iar celelalte răni umane se vor vindeca, pe măsura iubirii lui Împreună.

Alege mereu și mereu acest lucru. Exersează privitul acesta! Permite-l! Fii cel care privește pe oameni în ... suflet!

PS - Când simți că ai nevoie de suport în a te privi în suflet, caută-l pe cel/cea care te privește în ochi, desculț și smerit, fără "gălăgia" arogantă a cunoașterii sale.