Codul Gândurilor Bune și al Jertfei (Sfântul Paisie Aghioritul)

 Atunci când omul le vede pe toate cu gânduri bune, se curăţeşte şi este dăruit cu dar de Dumnezeu. Prin gân­durile cele de-a stânga el îi judecă şi îi nedreptăţeşte pe ceilalţi, împiedi­când astfel venirea harului dumneze­iesc şi lăsându-l pe diavol să lucreze liber în el.

Părinte, în Vechiul Testament în Cartea a 4-a a Macabeilor se spune: “Gândul evlavios nu este distrugător al patimilor, ci potrivnic” [1]. Ce înseamnă aceasta?
Ia ascultă. Patimile sunt înrădăcinate adânc înlăuntrul nostru, dar gândul evlavios, gândul bun, ne ajută să nu fim robiţi de ele. Atunci când omul cultivă numai gânduri bune şi îşi întăreşte o stare bună, patimile încetează să mai lucreze, de parcă nu ar mai exista. Adică gândul evlavios nu dezrădăcinează patimile, ci le războieşte, putând chiar să le răpună. Cred că scriitorul descrie cele pe care le-au suferit cei şapte prunci, mama lor, Sfânta Solomoni, şi dascălul lor, Sfântul Eleazar, având gânduri evlavioase, tocmai ca să arate cât mai exact puterea gândului bun.
Un gând bun are aceeaşi putere cu o priveghere de multe ceasuri. Are mare putere. Precum astăzi unele arme noi blochează cu raze laser racheta chiar la baza ei şi o împiedică să se lanseze, tot astfel şi gândurile bune apucă înainte şi paralizează gândurile rele pe ‘aeroporturile’ diavolului, de unde pornesc. De aceea încercaţi, pe cât puteţi să plantaţi voi gânduri bune mai înainte de a apuca diavolul să vă planteze el gândurile cele rele, pentru că inima să vi se facă grădină de flori şi rugăciunea să vă fie însoţită de mireasma duhovnicească a inimii voastre.
Atunci când cineva ţine, fie şi pentru puţin timp, un gând de-a stânga, adică rău, asupra cuiva, orice nevoinţă ar face, fie post, priveghere etc., se pierde. La ce îl va ajuta asceza dacă în paralel nu se nevoieşte să nu primească gândurile rele? De ce să nu golească mai întâi chiupul de depunerile din untdelemn, care sunt bune numai pentru săpun, şi doar apoi să pună untdelemnul cel bun, ci pune untdelemnul cel bun împreună cu cel nefolositor şi aşa îl strică?
Un gând curat, bun, are mai mare putere decât orice nevoinţă. Un tânăr oarecare, de pildă, este războit de diavolul cu gânduri necurate şi face privegheri, postiri, posturi de trei zile ca să se slobozească de ele. Insă un gând curat ce îl va aduce are putere mai mare decât privegherile şi postirile pe care le face şi îl ajută mai eficient.
Părinte, atunci când spuneţi ‘gând curat‘ vă referiţi numai la subiecte speciale sau şi la cele mai generale?
Şi la cele mai generale. Pentru că atunci când omul le vede pe toate cu gânduri bune, se curăţă şi este dăruit cu dar de Dumnezeu. Cu gândurile de-a stânga judecă şi nedreptăţeşte pe ceilalţi, împiedică venirea harului dumnezeiesc şi lasă pe diavolul să lucreze liber în el.
Părinte, deoarece judecă, prin această îi dă diavolului dreptul să facă orice vrea cu el?
Temelia este gândul cel bun. Aceasta este ceea ce-l ridică pe om, îl schimbă în bine. Fiecare trebuie să ajungă la punctul în care le vede pe toate curate. Este ceea ce a spus Hristos: ‘Nu judecaţi după faţă, ci faceţi judecată dreaptă. După aceea, omul ajunge într-o stare în care le vede pe toate cu ochi duhovniceşti, şi nu cu ochi trupeşti. Pe toate le justifică în sensul cel bun.
Trebuie să luăm aminte să nu primim telegramele viclene ale diavolului, ca să nu întinăm ‘locaşul Duhului Sfânt” şi astfel să se depărteze harul lui Dumnezeu şi să ne întunecăm. Duhul Sfânt, atunci când vede inima noastră curată, vine şi Se sălăşluieşte înlăuntrul nostru, pentru că iubeşte curăţia de aceea şi este reprezentat ca un porumbel.

                                                        Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoinţă duhovnicească, Editura Evanghelismos, 2003, pp. 17-19

Starețul Paisie Aghioritul a lăsat un adevărat ghid de supraviețuire spirituală pentru omul modern, bazat pe transformarea minții:

Mașinăria gândurilor bune: Obligația spirituală de a pune un „gând bun” (o interpretare pozitivă, duhovnicească) în orice situație negativă pentru a dobândi pacea inimii.

Tăierea egoismului: „Este nevoie ca necontenit să ne călcăm egoismul nostru”. Războiul cu propria mândrie este baza curățirii sufletului. 

Primirea nedreptății: „Primește nedreptatea ca pe o mare binecuvântare fiindcă de pe urma ei îţi agoniseşti drept avuţie binecuvântarea cerească”.

Pravila nocturnă a metaniilor: Împărțirea rugăciunii nopții cu ajutorul mătănierii: metanii pentru sine, pentru cei vii, pentru cei adormiți și pentru întreaga lume. '

---

---

Rezumatul „Codului Spiritual” pentru viața de zi cu zi

Pilon Spiritual	Acțiune Practică
Smerenia	Să nu cauți să fii primul, să primești ocările fără să te răzbunți.
Rugăciunea	Să menții o rânduială zilnică fixă, oricât de mică, dar constantă.
Gândul	Să nu primești gândurile pătimașe sau de judecată în imaginație.
Relația cu Duhovnicul	Să faci ascultare curată pentru a avea liniște și ajutor divin.

Priveghere de noapte cu metania după rânduiala Sf. Paisie Aghioritul

 Această priveghere de noapte a fost rânduită de Sf. Pr. Paisie Aghioritul viitorului Mitropolit Atanasie de Limassol, când a venit la el în vizită în tinerețe ca diacon la Chilia Sfânta Cruce din Muntele Athos.

Program bine chibzuit, care să te ajute să nu moțăi noaptea:

• o metanie de 300 de boabe zicând „Doamne Iisuse Hristoase miluește-mă!”
• 100 de boabe zicând „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluește-mă!”
• 300 de boabe pentru cei vii zicând „Doamne Iisuse Hristoase miluește-ne pe noi!”
• 100 de boabe către Maica Domnului pentru cei vii zicând „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluește-ne pe noi!”
• 300 de boabe pentru cei adormiți către Domnului nostru Iisus Hristos.
• 100 de boabe pentru cei adormiți către Maica Domnului
• 300 de boabe către cinstita Cruce a Domnului
• 300 de boabe cu „Slavă Ție Dumnezeul nostru, slavă Ție!”   

• Iată mărturia întreagă:

  Mărturia Mitropolitului Atanasie de Limassol: ,,Am mers la Stareţ în septembrie 1977, într-o zi de luni, în ajunul Cinstitei Cruci. Am bătut în uşă foarte de dimineaţă şi Stareţul mi-a deschis. Era foarte bucuros şi văzându-mă, mi-a spus: „A, bine că ai venit, diacone, căci mâine am hram. Vor veni cântăreţi, am comandat şi peşte bun. Ne mai lipsea un diacon. Acum, că ai venit, hramul este asigurat.” A mai spus şi alte glume asemănătoare. După aceea mi-a spus: „vei rămâne aici în noaptea aceasta.”

  Ştiam că Stareţul nu găzduia pe nimeni la el peste noapte şi de aceea am tresăltat de bucurie când am auzit. Apoi am mers în bisericuţă, unde Stareţul m-a pus să fac curăţenie. Am aranjat Sfânta Masă, am şters praful, am măturat holul şi am făcut şi alte treburi. Înlăuntrul meu simţeam o bucurie foarte mare. La amiază am mers să mâncăm. A făcut ceai, a adus posmag şi varză sălbatică pe care a smuls-o din grădină.

  Am fost foarte mişcat atunci când Stareţul a rostit rugăciunea „Tatăl nostru … ” Şi-a ridicat mâinile şi a rostit-o cu atâta simţire şi evlavie, de parcă ar fi vorbit într-adevăr cu Dumnezeu. După masă m-a dus Ia chilie unde m-am odihnit cam o oră. După aceea am făcut Vecernia Mică cu Rugăciunea.

  Când am terminat, Stareţul mi-a spus: „Ascultă, diacone, acum vom face priveghere cu metania, iar dimineaţă va veni preotul să ne facă Sfânta Liturghie. Ştii să te rogi cu metania? Îţi voi spune ce să faci.” Şi mi-a făcut un program. Era un program bine chibzuit, care să mă ajute să nu moțăi noaptea. Mi-a spus să fac o metanie de 300 de boabe spunând: «Doamne Iisuse Hnstoase, milueşte-mă”. După aceea să făc o metanie de o sută de boabe către Maica Domnului. O metanie e tret sute de boabe pentru cei vii: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi». Şi o metanie de 100 de boabe la Maica Domnului pentru cei vii: «Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi». O metanie de 300 de boabe către Hristos pentru cei adormiţi. Şi o metanie de 100 de boabe către Maica Domnului pentru cei adormiţi. O metanie de trei sute de boabe către Cinstita Cruce şi după aceea una de trei sute de boabe cu «Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie».

  Era pentru prima oară când auzeam despre un astfel de tipic pentru priveghere. Apoi mi-a explicat: „Rugăciunea făcută cu metania este doxologie. Când vei termina o vei lua de Ia început.»

  Apoi mi-a spus: «Dacă vei auzi vreun zgomot, să nu te temi. Pe aici trec porci sălbatici, şacali etc.» M-a dus în arhondaricul mic şi mi-a spus că aproape de miezul nopţii mă va striga să mergem în biserică să citim rugăciunile pentru Sfânta Împărtăşanie.

  Adeseori îl auzeam pe Stareţ suspinând adânc. Din când în când bătea în perete şi întreba: «Ei, diacone, dormi? Eşti bine?» La ora unu fără câteva minute, după miezul nopţii, am mers în biserică. M-a pus în singura strană care era acolo şi mi-a dat o lumânare să citesc rugăciunile pentru Sfânta Împărtăşanie. EI stătea lângă mine, în partea stângă şi rostea stihurile: „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! » (La greci acest stih se rosteşte în loc de: „Inimă curată … ” şi „Nu ma lepăda de la fata Ta …”) De fiecare dată când spunea stihul, făcea şi o închinăciune până la pământ.

  Când am ajuns la troparul: «Marie, Maica lui Dumnezeu… ” (îmi amintesc că numai atât am citit din tropar, după ce Staretul a spus: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu … ») am simtit ceva pe care nu pot să îl descriu şi m-am oprit. Atunci a început să se mişte candela de la icoana Maicii Domnului făcând o mişcare lină pe toată Iătimea icoanei şi întreaga bisericută s-a umplut de lumină. Vedeam atât de bine fără lumânare, încât Ia un moment dat m-am gândit să o sting.

  M-am întors spre Staret şi I-am văzut că ținea mâinile încrucişate pe piept şi era aplecat până jos. A înteles că voiam să-l întreb ceva şi mi-a făcut semn să nu vorbesc. Am rămas în strană, iar Staretul stătea aplecat lângă mine. Simteam atâta iubire şi evlavie fată de Staret, încât aveam simtământul că mă aflu în rai.

  Această stare a durat o jumătate de oră sau chiar o oră, nu am putut să-mi dau seama exact. Nu ştiam ce să fac. În mod inconştient am continuat să citesc rugăciunile pentru Sfânta Împărtăşanie, iar când am ajuns la rugăciunea: «Din buze spurcate … », încet încet lumina s-a stins, după care a încetat şi mişcarea candelei. După ce am terminat de citit rugăciunile, am ieşit pe hol. Staretul m-a pus să stau pe un scăunel, iar el s-a aşezat pe un cufăr şi a rămas tăcut. După un timp, I-am întrebat:

  – Părinte, ce a fost aceasta?

  – Care?

  – Candela. Cum de s-a mişcat candela atâta timp?

  – Ce ai văzut?

  – S-a mişcat candela de la icoana Maicii Domnului de la dreapta Ia stânga.

  – Numai aceasta ai văzut?

  – Şi lumina.

  – Altceva?

  – Nu am văzut nimic altceva. (Pentru ca Staretul să întrebe ce altceva am văzut, înseamnă că el a văzut ceva mai mult.)

  – Bine, nu a fost nimic.

  – Cum nu a fost nimic, Gheronda? S-a mişcat candela şi a fost lumină!

  – Nu ai auzit ce se scrie în cărti, că Maica Domnului merge pe Ia toate chiliile monahilor să vadă ce fac? Ei, a trecut şi pe aici şi a văzut doi smintiți şi ne-a binecuvântat mişcând candela de la icoana ei.

  După aceea Staretul a început să-mi povestească diferite experiente trăite de el. Mi-a spus cum a văzut-o pe Sfânta Eufimia, şi multe altele. Se schimbase toată dispozitia lui. Până dimineată mi-a vorbit despre lucruri duhovniceşti. La un moment dat m-a atentionat: «Ţi le spun acestea, diacone, din iubire, ca să te ajut, iar nu să crezi că sunt ceva.”

  La ora cinci şi jumătate a venit preotul şi Staretul a voit să liturghisesc şi eu, dar nu aveam veşminte diaconeşti. Atunci mi-a adus un stihar vechi, un epitrahil pe care l-a făcut orar şi l-a prins cu nişte ace de sigurantă, a găsit şi nişte mânecute şi mi Ie-a pus pe mâini. Eram ca un măscărici, dar a fost cea mai lrumoasă Liturghie din viata mea. Am făcut un hram numai în trei.

  Stareţul m-a ţinut la el până sâmbătă. Odată m-a trimis la Burazeri să-mi văd compatrioţii şi să rămân acolo până la amiază ca să mănânc. Altădată m-a trimis la Stavronikita tot ca să stau la masă, pentru că el la Colibă nu avea decât ceai şi posmag.”

  Sursa: Viața Cuviosului Paisie Aghioritul, Cuviosul Isaac, Editura Evanghelismos, 2005, pp. 241-246.