Pe acel stîlp a aşezat pe fiica sa, Penelopi, împreună cu
treisprezece fecioare frumoase şi a adus acolo pe zeii săi de aur, ca să
păzească pe fiica lui. După ce a închis-o acolo, pînă la vîrsta cea
desăvîrşită, cuviincioasă nunţii, a pus lîngă ea o cinstită bătrînă, cu
numele Caria, ca să-i fie învăţătoare, care şedea şi mînca împreună cu
ea, fiind mai mare peste celelalte fecioare. A mai pus încă şi pe un
bătrîn, bărbat cinstit şi înţelept, cu numele Apelian, ca s-o înveţe
carte în toate zilele. Acolo a petrecut astfel fecioara şase ani şi trei
luni şi după al doisprezecelea an al vîrstei ei, tatăl ei gîndea s-o
însoţească cu vreunul din cei mai luminaţi fii împărăteşti.
În acea vreme, fecioara, şezînd pe stîlpul cel înalt în camera sa, un
porumbel a zburat prin fereastra de la răsărit, avînd în cioc o ramură
de măslin, pe care lăsînd-o pe masă, a zburat afară. După un ceas a
intrat înăuntru un vultur, aducînd o cunună făcută din diferite flori,
pe care lăsînd-o pe masă, a zburat şi el afară. Pe altă fereastră a
intrat un corb, aducînd în cioc un şarpe mic, pe care l-a lăsat pe masă
şi a zburat afară. Fecioara căuta spre acelea împreună cu învăţătoarea
ei şi se minunau amîndouă, nepricepînd ce să fie aceste semne.
După ce Apelian, învăţătorul s-a suit la dînsele, la vremea sa, i-au
spus lui cele ce văzuseră. Apelian, fiind creştin în ascuns şi mai
înaintevăzător, a socotit în minte şi a zis către fecioară: "Ascultă,
Penelopi, fiica împăratului, să ştii că porumbelul înseamnă obiceiul tău
cel bun, adică blîndeţea, alinarea şi întreaga înţelepciune
feciorească; iar ramura de măslin înseamnă darul lui Dumnezeu, care,
prin Botez, se va da ţie. Vulturul cel înalt înseamnă împărat biruitor,
adică vei împărăţi peste patimi şi te vei înălţa prin gîndirea ta la
Dumnezeu şi vei birui pe vrăjmaşii nevăzuţi ca pe nişte păsări proaste.
Iar cununa cea de flori este semn al răsplătirii, pe care, pentru
nevoinţele tale, o vei lua de la împăratul Hristos în cereasca Lui
împărăţie, unde ţi se găteşte cununa nestricăcioasă a slavei celei
veşnice. Iar corbul cu şarpele înseamnă vrăjmaşul diavol, care vrea să
aducă asupra ta scîrbă, mîhnire şi izgonire, ca un balaur cumplit. Deci,
să ştii, o, fecioară, că Împăratul cel mare, Care stăpîneşte cerul şi
pămîntul, vrea să te logodească, spre a-i fi mireasă Lui, şi ai să
suferi pentru Dînsul multe ispite".
Auzind fecioara o tîlcuire ca aceasta, a pus la inimă cuvintele lui
Apelian şi a început cu dorinţă dumnezeiască a se bucura în inima ei. A
doua zi s-a suit la dînsa pe stîlp tatăl ei, împăratul Liciniu, cu
împărăteasa şi cu boierii, vrînd s-o vadă şi s-o sfătuiască pentru
nuntă. Văzînd faţa ei strălucind ca raza luminii soarelui, s-a bucurat
şi a zis către dînsa: "Iată, iubita mea fiică, ai ajuns acum la vremea
nunţii. Deci, spune-mi, care fiu de împărat îţi este plăcut, ca să te
logodesc cu dînsul?" Şi-i spuneau ei despre mulţi fii ai împăraţilor
celor dimprejur. Atunci ea a zis către dînsul: "Tată, dă-mi şapte zile
să mă gîndesc şi după aceea îţi voi răspunde".
Crezînd tatăl cuvintele ei, s-a dus acasă. Atunci Penelopi,
apropiindu-se de idoli, le-a zis: "De sînteţi zei, ascultaţi-mă pe mine.
Tatăl meu vrea să mă logodească, iar eu aş fi voit să petrec întru
feciorie, pentru că grijile vieţii sînt piedică pentru slava lui
Dumnezeu. Deci, spuneţi-mi, oare să merg după bărbat sau nu?"
Idolii cei muţi tăceau, fiind fără de suflet. Deci, scuipîndu-i,
fecioara s-a întors spre răsărit şi, căutînd spre cer, a zis: "Dacă Tu
eşti Dumnezeul cel adevărat, pe care galileenii te propovăduiesc, mă rog
Ţie, arată-mi, este bine să-mi iau bărbat sau să petrec totdeauna în
feciorie?"
Fiind seară, a adormit şi a văzut în vedenie pe îngerul lui Dumnezeu,
grăind către dînsa: "Penelopi, de acum nu te vei mai numi aşa, ci
Irina, şi vei fi multora scăpare şi paşnică adăpostire; şi prin tine
multe suflete omeneşti se vor mîntui, întorcîndu-se la Dumnezeu. Numele
tău va fi mare şi minunat în toată lumea, iar ceea ce ţi-a spus bătrînul
Apelian de păsările văzute este adevărat, că Duhul lui Dumnezeu a grăit
prin gura sa. Iată, va veni la tine în această noapte omul lui
Dumnezeu, Timotei, cel ce de la Sfîntul Pavel, Apostolul lui Hristos, a
luat învăţătură şi preoţie şi poartă scrisorile lui. Acela te va boteza
şi te va învăţa ce vei face". Zicînd îngerul acestea, s-a făcut nevăzut.
Venindu-şi fecioara în sine, s-a umplut de bucurie şi aştepta venirea
preotului. După puţină vreme a venit la stîlpul acela omul lui
Dumnezeu, Timotei, povăţuindu-se de îngeri şi, suindu-se pe acel stîlp, a
fost primit cu bucurie de fecioară. Astfel, şezînd el, o învăţa pe ea,
pe povăţuitoarea ei şi pe toate slugile ei, care-l ascultau cu plăcere.
După ce a învăţat-o din destul despre adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos
şi despre sfînta credinţă cea întru Dînsul şi despre tainele
creştineşti, a botezat-o în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului
Duh şi i-a pus numele Irina, în loc de Penelopi.
Asemenea a botezat pe Caria, învăţătoarea ei, şi pe toate celelalte
slugi; iar pe Irina a făcut-o mireasa lui Hristos, ca să-şi păzească
fecioria neîntinată pînă la sfîrşitul său. Şi a întărit-o pe ea, să fie
vitează întru nevoinţa cea pătimitoare, în care avea să intre pentru
Domnul său Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, Mirele cel fără de
moarte. După ce a învăţat-o din destul, a binecuvîntat-o pe ea şi pe
cele ce erau cu dînsa şi, dîndu-le scrisorile apostoleşti şi
încredinţîndu-le darului lui Dumnezeu, s-a dus la locul său.
Fericita Irina împreună cu acele fecioare, ziua şi noaptea lăudau şi
mulţumeau lui Dumnezeu şi se învăţau neîncetat de dînsa scrisorile
apostoleşti. Iar pe zeii părinteşti cei de aur, i-a aruncat pe cîte unul
jos, zicînd către dînşii: "De sînteţi zei, mîntuiţi-vă singuri!" Căzînd
idolii de la o aşa înălţime pe pămînt, se sfărîmau şi se risipeau ca
praful; iar Sfînta batjocorea neputinţa lor şi se bucura întru Domnul
său Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu.
După ce au trecut cele şapte zile, tatăl şi mama ei împreună cu
boierii s-au suit pe stîlp la ea şi i-au zis de nuntă. Iar ea le-a
răspuns: "Cu adevărat să ştiţi că eu sînt roaba lui Hristos, în Care am
crezut. Pe Acela L-am iubit, pentru că este Împărat ceresc şi veşnic, şi
Aceluia m-am făcut mireasă, ca unui Mire curat, nestri-căcios şi fără
de moarte; iar alt bărbat nu voiesc să cunosc, nici nu mă voi închina
altui dumnezeu, pentru că nu este alt dumnezeu afară de Acela. Nu vedeţi
oare pierzania zeilor voştri, care, căzînd la pămînt prin fereastră, nu
au putut să-şi ajute lor? Apoi cum vor fi ajutători vouă? Deşartă este
nădejdea voastră, pe care o aveţi spre dînşii şi deşartă este osteneala
şi cheltuiala voastră la idoli, pentru că aurul şi argintul se cădea a-l
împărţi celor ce au trebuinţă săracilor, sărmanilor şi văduvelor. Iar
voi, chemînd lucrători, vă făuriţi zei fără de suflet şi aţi lipsit pe
săraci de trebuinţele lor şi v-aţi făcut vrăjmaşi Dumnezeului Celui viu
şi slugi ai diavolilor.
Pînă cînd vă veţi zbate ca o juncă neînvăţată, înjugată la jug?
Cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu şi înţelegeţi pe Cel ce poate a omorî
şi a învia. Şi, cînd va străluci lumina lui Dumnezeu în inimile voastre,
atunci va fugi de la voi diavolul, care trage pe oameni din lumină la
întuneric şi îi scoate din cetatea lui Dumnezeu la pierzare şi îi mută
din cei de-a dreapta la cei de-a stînga. Deci, voi mai întîi sîrguiţi-vă
să fugiţi de dînsul, că amar este şi cumplit. Acela este satana, cel ce
acoperă ochii inimilor voastre, ca să nu cunoaşteţi adevărul. Mai ales
către tine, o, părinte, îmi este îndreptat cuvîntul, ca să cunoşti pe
Dumnezeu cel ce a alcătuit toate cu cuvîntul. Tu, cînd ai voit să
zideşti acest stîlp pentru mine, ai pus la lucru mulţi oameni, căci erau
trei mii şi cinci sute de lucrători şi trei sute de conducători, şi
abia în nouă luni au putut săvîrşi această zidire. Iar Dumnezeul tuturor
veacurilor, cu un cuvînt al Său a făcut cerul, soarele, luna şi
stelele, lumina şi întunericul, şi a numit lumina ziuă, iar întunericul
l-a numit noapte.
A întemeiat greutatea pămîntului pe nimic, iar apelor le-a poruncit
să curgă spre slujba noastră şi multe feluri de copaci au crescut. A
aşezat vremile, anii şi lunile şi a făcut fiarele şi dobi-toacele
pămîntului, păsările cerului şi peştii în ape, iar la sfîrşit a făcut pe
om, cu preacuratele Sale mîini, luînd ţărînă din pămînt şi l-a pus pe
el stăpîn a toată lumea, pe toate supunîndu-le sub picioarele lui. Toate
acelea în şase zile le-a săvîrşit Dumnezeu, prin Cuvîntul Său, Care
este Unul născut, Fiul, Iisus Hristos, Care fără de maică dintr-Însul
S-a născut mai înainte de toţi vecii, Cel de o fiinţă şi de un ipostas
cu Dînsul, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a întrupat fără de tată
şi S-a născut din Curata şi pururea Fecioară, cu lucrarea Sfîntului Duh,
şi cu oamenii a petrecut şi minuni fără de număr a făcut. Orbilor le-a
dat vedere, pe cei bolnavi i-a curăţit, pe cei slăbănogi i-a ridicat şi
pe morţi i-a înviat.
Pe Acesta iudeii L-au răstignit din zavistie, voind astfel singur a
pătimi pentru mîntuirea noastră. Dar, după moartea şi după îngroparea
Sa, a înviat a treia zi, cu puterea dumnezeirii Sale, şi S-a înălţat la
cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, trimiţînd Duhul Sfînt la
sfinţii Săi ucenici. Pe aceia i-a trimis în toată lumea, ca să lumineze
pe cei întunecaţi, să întoarcă pe cei rătăciţi şi să mîntuiască pe cei
pierduţi; pentru că voieşte ca toţi să se mîntuiască şi nu va lipsi mila
Lui spre neamul omenesc pînă în veac".
Acestea grăindu-le Sfînta, toţi o ascultau cu dulceaţă; apoi, luînd
împăratul şi împărăteasa pe iubita lor fiică, au adus-o în cetate. Aici
au ieşit întru întîmpinarea fiicei împăratului toate fetele cetăţii şi,
dănţuind, i se închinau ei. Tot poporul, alergînd la locuri înalte,
suindu-se pe ziduri şi pe case, îi cînta laude, fericind pe Penelopi
fecioara cea frumoasă. Deci, cînd s-a apropiat Sfînta Irina de palatele
împărăteşti, a văzut diavolul, care striga către dînsa: "Nimic nu-ţi
este de obşte ţie şi mie în cetatea aceasta, fecioară; du-te de la
cetatea noastră, căci aici nu vieţuieşte nimeni din creştini". Iar
Sfînta i-a zis: "În numele lui Iisus Hristos îţi poruncesc ţie, ca să-mi
spui cine eşti tu!" Iar el a zis: "Eu sînt demonul care petrec în
idolul Apolon, învăţătorul desfrînării şi al preadesfrînării, ajutătorul
vrăjitorilor, povăţuitorul tîlharilor, prieten al desfrînaţilor,
făcător de glume al beţivilor, cel ce mă bucur de vărsările de sînge;
sînt povăţuitor a toată nedreptatea şi minciuna şi tată a toată răutatea
şi îţi zic să pleci din cetatea noastră, ca să nu pornesc asupra ta pe
tatăl tău, aprinzîndu-l pe dînsul cu mînie spre a te ucide".
Acel glas al demonului mulţi l-au auzit, iar pe el nu l-au văzut.
Deci, fericita fecioară l-a certat pe el, zicîndu-i: "Eu îţi poruncesc
ţie: În numele lui Iisus Hristos, să ieşi din cetatea aceasta!" Şi
cutremurîndu-se demonul, s-a făcut nevăzut. După aceasta diavolul a
răzvrătit inima împăratului şi l-a pornit pe el cu mînie şi cu iuţime
asupra fiicei sale şi, chemînd pe împărăteasă, i-a zis: "Ce am făcut,
căci fiica noastră este amăgită? O, de n-aş fi zidit turnul acela; căci,
vrînd să păzesc pe fiica mea, am pierdut-o şi m-am lipsit de nădejdea
mea". Iar împărăteasa a zis către dînsul: "Neînţelepte cuvinte grăieşti
tu, căci, cu ce s-a înşelat fiica noastră? Şi ce răutate vezi într-însa?
Împăratul a răspuns: "Crede în Hristos şi de zei se leapădă". Zis-a
împărăteasa: "Zeii cei ce n-au făcut cerul şi pămîntul, să piară; iar
fiica mea s-a învrednicit slavei împăratului Hristos, Cel ce a chemat-o
la viaţa veşnică".
Atunci împăratul, mîniindu-se, a poruncit să dea afară din palat pe
împărăteasă, iar una din slujnice, alergînd, a spus fecioarei Irina. Ea,
sculîndu-se, a mers şi a stat înaintea tatălui său. Deci, dacă a
văzut-o pe ea împăratul, s-a plecat în jos, căci îi trecea mînia din
inima sa, fiind pornit de diavolul, şi a zis Sfînta Irina către tatăl
său: "Pentru ce este întristată faţa ta, o, tată? Împărăţia ta este în
pace, război nu ai înaintea ta, eu, fiica ta, am venit la tine. Deci, de
unde este asupra ta această mîhnire?" Iar împăratul i-a răspuns: "Mai
bine mi-ar fi fost mie, de nu te-aş fi născut, pentru că pentru tine am
făcut acel prealuminat stîlp; iar pe zeii mei cei de aur i-am pus ca să
te păzească. Asemenea am pus mese, paturi şi scaune împodobite cu aur,
iar tu mi-ai răsplătit cu rele în loc de bune".
Iar ea a zis: "Spune-mi, tată, ce rău ţi-am făcut eu?" Şi a zis
împăratul: "Oare nu puţin rău este acesta, că numeşti pe Hristos
Dumnezeu, iar de zeii mei te lepezi?" Zis-a Sfînta: "Nimic n-am făcut
rău, tată, căutînd spre Hristos, adevăratul Dumnezeu şi punîndu-mi
nădejdea spre El, iar nu spre idolii tăi". Împăratul cu glas groaznic, a
zis: "Penelopi, jertfeşte zeilor!" Răspuns-a Sfînta: "Nu-mi întoarce
numele meu, că nu sînt Penelopi, ci mă numesc Irina; căci acest nume mi
s-a pus mie de înger în vedenie şi de preot, prin Sfîntul Botez". Iarăşi
i-a zis împăratul cu mînie: "Rod străin, iar nu al meu, jertfeşte
zeilor!" A răspuns Sfînta Irina: "Nu voi jertfi diavolilor celor ce te
pornesc pe tine la mînie şi care sînt pricinuitori focului veşnic, cel
pregătit păgînilor".
Iar împăratul s-a tulburat de mînie mare şi a poruncit s-o arunce
legată în picioarele unor cai sălbatici, ca s-o calce. Fecioara fiind
aruncată, a mers împăratul singur la cai, vrînd să-i vadă moartea ei.
Dar iată un cal mai sălbatic decît ceilalţi, dezlegîndu-se din legături,
deodată s-a repezit asupra împăratului şi, apucîndu-i cu dinţii mîna
cea dreaptă a împăratului, a smuls-o din umăr şi sfîşiindu-l, l-a
omorît. Iar după aceea a stat blînd la locul lui; asemenea s-au făcut
blînzi ca mieii şi ceilalţi cai, fără a vătăma pe Sfînta Irina.
Calul care omorîse pe împărat, din porunca lui Dumnezeu, luînd glas
omenesc, fericea pe Sfînta Muceniţă, astfel: "Fericită eşti tu,
porumbiţa lui Hristos, care ai călcat pe vrăjmaşul şarpe. Tu eşti
minunată pe pămînt, la ceruri vei fi cinstită cu dragoste; tu te vei
număra cu drepţii, unde te aşteaptă lumina cea veşnică şi cămara Mirelui
Celui fără de moarte, ca pe o fecioară înţeleaptă şi vitează. Deşi eşti
femeie cu trupul, dar cu duhul arăţi lupta cea bună".
Deci, dezlegîndu-l din legături, Sfînta Irina cu rugăciunea a înviat
pe tatăl său cel mort şi a tămăduit mîna lui. Atunci împă-ratul,
împărăteasa şi toată casa lor şi mult popor, ca la trei mii, au crezut
în Hristos. Nu după multă vreme, împăratul, lăsîndu-şi împărăţia ca să
poată sluji mai liber lui Hristos, s-a aşezat cu soţia şi cu casnicii
săi în acel turn, pe care l-a zidit pentru fiica sa. Iar Sfînta Irina a
rămas în cetate, învăţînd poporul şi aducînd pe mulţi la Hristos
Dumnezeu, petrecînd în casa celui dintîi învăţător al său, bătrînul
Apelian.
După acestea a luat împărăţia cetăţii Macedoniei alt împărat, cu
numele Sedechie. Acela, înştiinţîndu-se despre Sfînta Irina, a chemat pe
bătrînul Apelian şi l-a întrebat: "La tine este fecioara, fiica
împăratului?" Răspuns-a Apelian: "La mine este, împărate". Împăratul a
zis: "Nu ştii ce gîndeşte ea?" Răspuns-a bătrînul: "Gîndul ei este ca şi
al meu şi al tuturor celor ce ştiu pe Dumnezeu Cel adevărat. În toate
zilele posteşte pînă seara, iar seara mănîncă o bucată mică de pîine şi
bea un pahar de apă. Altă masă nu ştie. Pat nu are, ci se odihneşte
puţin pe pămînt, ziua şi noaptea petrecînd în rugăciuni către Dumnezeu
şi îndestulîndu-se cu citirea dumnezeieştilor cărţi".
Auzind împăratul acestea s-a minunat şi, trimiţînd pe eparhul său, a
adus-o la sine cu cinste. Venind fecioara la el, i-a zis: "Bucură-te,
împărate!" Răspuns-a împăratul: "Bucură-te şi tu, fiică luminată". Zis-a
fecioara: "Pentru ce m-ai chemat?" Împăratul a răspuns: "Să şedem şi să
vorbim cele de pace şi de dragoste". Fecioara a zis: "Eu citesc în
Sfînta Scriptură că: În adunarea deşertăciunilor nu voi şedea şi cu călcătorii de lege nu voi umbla".
A zis împăratul: "Dar oare noi sîntem călcători de lege?" Sfînta a
răspuns: "Tot păgînul, care nu ştie pe adevăratul Dumnezeu şi se închină
idolilor, este călcător de lege". Zis-a împăratul: "Mă sileşti să te
muncesc fără voia mea, necruţîndu-te pe tine, care eşti fiica
împăratului". Sfînta Irina a răspuns: "Apoi pentru ce mai zăboveşti,
îndeletnicindu-te cu vorba? Ci începe a mă munci, căci sînt gata de
toate muncile pentru Dumnezeul meu". Împăratul a zis: "Fecioară, lasă
toată bîrfirea şi jertfeşte zeilor". Sfînta a răspuns: "În zadar te
mînii, împărate, întărîtat fiind de satana. Să ştii cu adevărat, că nu
voi sluji diavolului, nici nu-mi voi cruţa trupul meu pentru Hristos
Domnul meu!"
Împăratul, umplîndu-se de mînie, s-a sfătuit cu eparhul cum ar putea
s-o omoare. Deci, mai întîi săpînd o groapă adîncă şi umplînd-o de
şerpi, de vipere, de vasilişti şi de tot felul de tîrîtoare, a aruncat
pe Sfînta fecioară acolo, unde a petrecut zece zile vie şi sănătoasă,
pentru că îngerul Domnului s-a pogorît cu ea în groapă şi a păzit-o
nevătămată, iar tîrîtoarele toate au murit.
Înştiinţîndu-se împăratul că muceniţa este vie în groapă, s-a minunat
şi i se părea căci cu vrăjile a fermecat şi a omorît pe acei şerpi.
Deci, poruncind s-o scoată din groapă, a şezut la judecată şi a zis
către dînsa: "Jerfeşte zeilor, care te-au cruţat, pentru că au omorît
şerpii, iar pe tine te-au păzit vie, ca să cunoşti puterea şi bunătatea
lor şi să te închini lor". Sfînta a răspuns: "O, nebunule, şi amăgitule
de satana, cel călcat de mine, crezi că zeii cei de lemn sau de piatră
pot să omoare şerpii? Ci, tu degrabă vei cădea în groapa cea de dedesubt
a iadului, împreună cu zeii tăi, cărora le slujeşti şi te vei afunda în
întunericul cel mai dinafară, cel pregătit ţie şi diavolului, unde va
fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor". Împăratul, suflînd cu mînie, a
chemat un lucrător de lemn, şi a poruncit s-o taie cu un fierăstrău de
fier.
Deci, după ce a legat-o de un lemn s-o taie, fierăstrăul nu se
atingea de trupul ei cel fecioresc, ci se îndoia ca de o piatră, apoi
s-a frînt prin mijloc. Şi a adus alt fierăstrău, dar şi acela s-a frînt;
iar cei ce tăiau, căzînd singuri pe frînturile fierăstrăului, s-au
tăiat şi au murit. După aceea, împăratul a poruncit să aducă al treilea
fierăstrău mai ascuţit şi mai tare şi să taie pe fecioară peste coapsele
ei. Deci, legînd-o, au pus-o la pămînt pe spate, punîndu-i o piatră
mare pe piept, şi au început a-i tăia sfîntul ei trup cu fierăstrăul;
iar împăratul a rîs şi a zis către muceniţă: "Unde este Dumnezeul tău?
Să vină acum şi să-ţi ajute, dacă este putere într-Însul".
Zicînd împăratul acestea, deodată s-au făcut fulgere şi tunete
înfricoşate şi tulburare în văzduh; iar slujitorii care o tăiau cu
fierăstrăul au murit. Împăratul de frică a fugit în palat, iar poporul a
fugit şi s-a vărsat ploaie mare ca un rîu, cu grindină cumplită, şi
mulţi dintre oameni au căzut morţi, fiind ucişi de fulger, de tunet şi
de grindină. În acel timp îngerul Domnului, pogorîndu-se, a prăvălit
piatra aceea de pe pieptul sfintei, i-a tămăduit rana şi a ridicat-o
sănătoasă. Această minune văzînd-o poporul, opt mii de oameni au crezut
în Hristos.
După aceea, împăratul, iarăşi fiind pornit de diavolul, a prins pe
Sfînta şi s-a sfătuit cu eparhul cum s-o piardă. Deci, au hotărît s-o
omoare astfel: au legat-o de roata morii ca, întorcîndu-se roata s-o
sfarme; după ce au dat drumul apei sub roată, apa s-a oprit ca
împietrită şi n-a curs nici o picătură, rămînînd Sfînta fără de
vătămare. Iar împăratul cu boierii lui strigau: "O, cît de mare este
puterea acestei fermecătoare! Iată, a prefăcut firea apei într-o altă
fire". Poporul, care privea la o minune ca aceea, s-a ridicat împotriva
împăratului şi a strigat cu glas mare, ocărîndu-l şi certîndu-l. Şi,
luînd pietre, a aruncat asupra lui şi l-a izgonit din cetate. El,
ducîndu-se în patria sa, a mai trăit şapte zile şi a murit acolo de
necaz, de mînie şi de ruşine.
După moartea lui Sedechie, Savah, fiul lui, vrînd ca să răzbune
necinstea adusă tatălui său, a adunat mare putere de oaste, ca la o sută
de mii, şi a mers cu război asupra cetăţii Macedoniei. Auzind cetăţenii
că se apropie împăratul Savah, s-a temut şi a închis cetatea, şi au zis
către Sfînta Irina: "Pentru tine pierim". Iar ea, poruncindu-le să nu
se teamă, a ieşit împotriva împăratului celui ce venea, rugîndu-se lui
Dumnezeu şi zicînd: "Cel ce ai auzit oarecînd pe robul Tău, Proorocul
Elisei, ascultă şi rugăciunea mea, şi loveşte nevăzut oştirea aceasta ce
vine să piardă cetatea; orbeşte pe vrăjmaşii tăi, ca să cunoască că tu
eşti adevă-ratul Dumnezeu!"
Ascultînd Domnul rugăciunea ei, îndată a lovit cu orbirea pe împărat
şi pe toţi ostaşii ce erau cu dînsul. Înţelegînd împăratul, că Irina a
adus aceea orbire asupra lui şi a ostaşilor săi, a trimis cu rugăciune
la dînsa, zicînd: "Acum cunosc că este nebiruită puterea Dumnezeului
tău. Deci, mă rog ţie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine şi pentru
ostaşii mei, ca să ne dea vederea". Plecîndu-se Sfînta spre milă, a
făcut rugăciuni către Stăpînul tuturor şi a căpătat vederea împăratul cu
toţi cei ce erau cu el. Atunci a făcut pace cu cetăţenii, grăindu-le:
"Să mă aveţi pe mine împărat, precum l-aţi avut pe tatăl meu; iar eu voi
ierta necinstea ce aţi făcut tatălui meu".
Văzînd cetăţenii puterea cea mare a împăratului, au făcut pace cu
dînsul şi, deschizînd cetatea, i s-au închinat lui, primindu-l ca
împărat al lor. După ce împăratul Savah a dobîndit împărăţia şi s-a
întărit într-însa, s-a pornit cu mînie contra Sfintei Irina, pentru că
diavolul îl îndemna la acelea; şi, chemînd pe muceniţă la dînsul, i-a
zis: "Iert cetăţii greşeala aceea; iar asupra ta mă mînii, deoarece
pentru tine s-a sculat poporul asupra tatălui meu cu ură şi l-a ucis cu
pietre; însă de voieşti ca să fii şi tu iertată, fă-mi voia mea, adică,
să aduci jertfe zeilor". Iar Sfînta a ocărît pe împărat pentru nebunia
lui şi l-a pornit mai mult spre mînie. Deci, a poruncit împăratul ca s-o
arunce în temniţă, sfătuindu-se cu boierii cum să o muncească.
Sfînta, şezînd în temniţă şapte zile, i s-a arătat Hristos,
zicîndu-i: "Nu te teme, fiică, că Eu, întărindu-te, sînt cu tine". După
aceea, împăratul, scoţînd pe muceniţă din temniţă, a poruncit ca să-i
bată în tălpi piroane de fier ascuţite şi, punîndu-i un sac plin de
nisip în spate, să o izgonească pînă la un anumit loc, care era departe
de cetate ca la cinci stadii. Deci, slujitorii punînd frîu în gura
sfintei, au dus-o acolo, izgonind-o iute ca pe un dobitoc. Sfînta alerga
şi zicea către Dumnezeu: "Cu adevărat sînt ca un dobitoc la Tine,
Doamne, şi eu pururea cu Tine; ţinutu-m-ai de mîna dreaptă, cu sfatul
m-ai povăţuit şi cu slavă m-ai primit".
Căutînd sfînta de-a dreapta sa, a văzut pe îngerii Domnului
călătorind împreună cu dînsa şi s-a bucurat foarte. După ce a ajuns la
locul numit şi, cînd se întorcea spre cetate, slujitorii cu batjocură
tîrau cu frîul pe muceniţă şi popor mult urmînd, a văzut Sfînta înaintea
sa pe un înger bătînd pămîntul cu toiagul şi a zis în sine: "Iată, va
să fie pierzarea vrăjmaşilor lui Dumnezeu!"
După ce a ajuns la locul cel bătut de înger, deodată, desfă-cîndu-se
pămîntul, a înghiţit pe slujitorii muncitorului, cei ce duceau pe
sfînta; iar ea a rămas dezlegată de frîu, sacul i-a căzut din spinare,
piroanele i-au ieşit din picioare şi, vindecîndu-se, umbla slăvind pe
Dumnezeu. Înştiinţîndu-se împăratul de aceasta, a zis: "Zeii au deschis
pămîntul şi au pierdut pe slujitori de la această fermecătoare". Însă
unii se împotriveau, zicînd: "Dumnezeu cel viu este cu Sfînta Muceniţă
Irina!" Iar alţii batjocoreau pe Sfînta fecioară.
Venind îngerul cel ce deschisese pămîntul, a ucis cu moarte
năpraznică pe mulţi necredincioşi, ca la zece mii, iar cei ce
rămăseseră, strigau: "Dumnezeul Irinei, miluieşte-ne pe noi, pentru că
credem în Tine şi scăpăm la Tine!" Deci, au crezut în acea vreme ca la
treizeci de mii de suflete. Împăratul, necrezînd, l-a lovit şi pe el
îngerul lui Dumnezeu şi a pierit cu sunet, ticălosul. Sfînta făcea în
cetate multe minuni cu puterea lui Hristos, pentru că nu numai pe
bolnavi îi tămăduia, curăţa leproşii şi izgonea diavolii din oameni. Ci
şi pe un tînăr mort, ai cărui părinţi plîngeau cu amar, l-a înviat cu
rugăciunea şi a adus la Hristos cam cincizeci de mii de suflete.
Cu porunca lui Dumnezeu a venit în cetate Sfîntul Timotei preotul,
cel care a botezat-o pe Sfînta Irina, pe care văzîndu-l, Sfînta s-a
bucurat şi i s-a închinat. Luînd pe acel preot şi pe tot poporul cel ce
crezuse în Hristos, s-a dus la turnul unde locuia tatăl şi mama sa,
slujind în linişte lui Dumnezeu şi acolo au primit Sfîntul Botez toţi
cei ce crezuseră în Hristos.
Sfînta Irina a petrecut în cetatea Macedoniei trei ani, învăţînd şi
încredinţînd popoarele. După aceea s-a dus la altă cetate ce se numea
Calinic, (sau Calipoli) unde era împărat Numerian, ruda lui Sedechie şi a
lui Savah, împăraţii cei dintîi. Cînd Numerian făcea praznicul
spurcatei zeiţe Artemida, aducînd jertfe idolului ei, Sfînta Irina,
stînd în faţa lui, l-a mustrat pentru păgînătatea lui şi a mărturisit pe
Hristos adevăratul Dumnezeu. Atunci împăratul a zis către boierii săi:
"Această fecioară este asemenea la faţă şi la stat cu tatăl său,
Liciniu, dar fiii cei răi mîhnesc pe părinţi; pentru că după răutăţile
acestei fecioare, tatăl ei cel bun s-a lipsit de împărăţie. Aceasta a
fost pricinuitoare de moarte a fratelui meu, Sedechie, şi pe Savah, fiul
lui, după cum am auzit, l-a omorît cu vrăjile ei. Deci, fecioara
aceasta este cu adevărat pierzătoare de împăraţi".
Apoi s-a întors către Sfînta şi a zis: "Ce zici, vrăjitoare, vei
jertfi oare zeilor, sau încă vei mai petrece în socoteala ta cea
pierzătoare?" Sfînta, însemnîndu-se cu semnul Sfintei Cruci, a răspuns:
"Eu voi jertfi jertfă de laudă Dumnezeului Celui de sus, iar diavolilor
tăi şi idolilor celor neînsufleţiţi ai tăi, nu voi aduce jertfă. Cele ce
le grăieşti pentru împăraţi, să ştii cu adevărat că Dumnezeul meu, Cel
ce stăpîneşte viaţa şi moartea, le-a poruncit lor să moară, iar nu mie.
Teme-te şi tu de Dumnezeul meu, că puţine sînt zilele tale şi degrabă te
va ajunge sfîrşitul tău".
Auzind împăratul acestea, s-a aprins de mînie şi, scrîşnind din
dinţi, a răcnit ca un leu şi îndată a poruncit să se ardă trei boi de
aramă, zicînd: "Dacă într-un bou va birui puterea focului cu vrăjile,
apoi să se arunce în celălalt, iar dacă şi într-acela aceeaşi va face,
apoi să se arunce întru al treilea! Şi s-a făcut aşa. După ce au ars
acei boi de aramă şi i-a roşit ca pe un cărbune, a aruncat pe Sfînta
într-un bou, şi se ruga în dînsul, strigînd: "Dumnezeule, grăbeşte spre
ajutorul meu, ceea ce pătimesc pentru numele Tău cel sfînt!""
Şi s-a arătat ei îngerul Domnului, spunîndu-i să nu se teamă şi
răcorindu-i acea văpaie. Iar poporul cîrtea contra împăratului, zicînd:
"În zadar ai pierdut tinereţile cele frumoase ale fecioarei acesteia".
Deci, după ce s-a răcorit arama, s-a aflat Sfînta vie şi sănătoasă,
neavînd nici o vătămare de foc. Şi a zis împăratul către cei ce stăteau
de faţă: "Au nu v-am zis vouă că este fermecătoare fecioara aceasta!
Oare cum a stins focul? Aruncaţi-o pe ea în celălalt bou".
Şi a aruncat pe Sfînta în al doilea bou. Dar şi acela răcorindu-se, a
aruncat-o în al treilea şi îndată acel bou, cu porunca Atotputernicului
Dumnezeu, s-a pornit din loc, ca fiind viu, şi a umblat un sfert de
stadie. Şi iarăşi s-a întors la locul său şi a crăpat; şi dintr-însul a
ieşit Sfînta Muceniţă întreagă. Poporul, văzînd o minune ca aceea, cu
mare glas strigă: "Mare eşti Dumnezeul Irinei, miluieşte-ne pe noi după
mare mila Ta, Tu eşti Dumnezeul nostru Cel tare şi puternic, Care faci
minunate şi preaslăvite minuni!"
Şi au crezut în Hristos ca la zece mii de suflete. Deci, împăratul
petrecea nu numai întru necredinţă, ci şi pe Dumnezeu Cel Preaînalt
hulea şi, fiind lovit de îngerul cel nevăzut a lui Dumnezeu, s-a
îmbolnăvit de moarte. Iar mai înainte de a muri, a poruncit eparhului
său, Babodon, ca în multe feluri muncind pe Irina, să o ucidă cu
cumplită moarte. Şi a pierit acel ticălos împărat, iar Sfînta a petrecut
în cetatea aceea cîteva zile, învăţînd poporul credinţa cea întru
Hristos, tămăduind toate neputinţele; iar preotul Timotei, mergînd
acolo, a botezat pe cei ce credeau.
Eparhul, văzînd cum că tot poporul cetăţii ţine cu Sfînta Irina, s-a
temut să o muncească acolo, ca să nu se facă gîlceavă şi tulburare în
popor pentru dînsa. Deci, s-a dus într-altă cetate, care se numea a lui
Constantin; iar pe muceniţă a poruncit ostaşilor să o prindă şi legată
să o ducă după dînsul. El, mergînd în cetatea aceea, a şezut la judecată
şi, punînd pe Sfînta în faţa sa, a zis către dînsa: "Oare ştii, că
putere îmi este dată mie asupra ta? Deci, apropie-te de zeii noştri şi
adu-le jertfe, ca să nu te muncesc cu cumplite munci".
Răspuns-a sfînta: "Ascultă, eparhule! Toate muncile cîte vei putea să
le afli, pune-le asupra mea, şi vei vedea puterea Dumnezeului meu!"
Atunci eparhul a poruncit ca să aducă un grătar de fier şi, punînd pe
muceniţă pe grătar, s-o lege cu lanţuri de fier şi să-i pună împrejur
mulţime de lemne şi să le aprindă. După ce s-a aprins focul, eparhul a
poruncit ca să toarne peste muceniţă unt-delemn, untură şi smoală; şi
astfel, arzînd Sfînta mult timp, străluceau legăturile şi lanţurile cele
de fier ca un cărbune aprins. Iar Sfînta a rămas nevătămată şi, fiind
în rouă răcoroasă, cînta, slăvind pe Dumnezeu.
După aceea s-a dezlegat de înger din fiarele acelea şi a ieşit
sănătoasă, lucru care, văzîndu-l eparhul şi cei ce erau cu dînsul, s-au
mirat foarte mult. Deci, eparhul, căzînd la picioarele ei, i-a zis:
"Roaba Dumnezeului Celui adevărat, mă rog ţie, să nu mă pierzi pe mine,
precum ai pierdut pe ceilalţi împăraţi; căci şi eu cred în Fiul lui
Dumnezeu şi voiesc să fiu creştin". Astfel, a crezut eparhul Babodon şi
împreună cu dînsul popor mult şi a adus acolo îngerul lui Dumnezeu pe
Timotei preotul şi s-a botezat de dînsul toţi cei ce au crezut.
Sfînta Irina, petrecînd în cetatea aceea cincizeci de zile, a ieşit
de acolo şi a fost prinsă de ostaşii împăratului Savorie, care împărăţea
în Mesemvria, cetate a Traciei, şi au dus-o la dînsul, căci acel
împărat, auzind de cele făcute de dînsa, căuta să o prindă. El, văzînd
pe Sfînta, s-a umplut de mînie şi a ucis-o cu sabia. Şi a fost îngropată
afară din cetate. Deci, a zis împăratul: "Lucruri înfricoşate s-a auzit
de fermecătoarea aceea; căci pe împăraţi i-a ucis cu farmecele sale,
iar acum pentru ce n-a putut să mă ucidă pe mine, ci eu am ucis-o pe ea?
Unde este dar Hristos, ajutorul ei? Pentru ce nu a izbăvit-o din
mîinile mele?"
Astfel, ocăra necredinciosul împărat puterea lui Hristos şi se lăuda,
ca unul ce a biruit. Dar puterea cea mare a lui Dumnezeu, ce lucru nu
poate să facă? Deoarece, în vremea morţii Sale celei de voie şi ocărîtă
de iudei, multe trupuri ale sfinţilor celor adormiţi le-a înviat şi a
intrat în sfînta cetate şi s-a arătat multora. Acela, au nu putea şi pe
această Sfîntă s-o învieze din morţi, ca să intre în Mesemvria şi să se
arate împăratului? Însă, cu adevărat, puternic este Hristos, Dumnezeul
nostru în cer şi pe pămînt şi toate cîte le voieşte le face, fiindcă a
trimis pe îngerul Său şi a sculat-o pe ea vie din groapă şi a zis către
dînsa îngerul Domnului: "Măcar că ţi-ai sfîrşit nevoinţa pătimirii tale
şi ţi se cădea de acum să te odihneşti, pentru că fericită eşti şi
desăvîrşită la cer, dar ca să nu se laude păgînătatea şi fărădelegea, ca
şi cum ar fi biruit puterea Dumnezeului nostru, să intri în cetate ca
să te vadă pe tine vie şi să se ruşineze toţi ocărîtorii cei păgîni şi
să cunoască pe Dumnezeul nostru Atotputernic! Şi nu vei mai pătimi de
acum înainte nici un rău de la nimeni".
Deci, Sfînta a intrat în cetatea Mesemvria, ţinînd o stîlpare de
măslin în mîinile sale. Iar cînd au văzut-o cetăţenii, s-au umplut de
negrăită spaimă şi de mirare şi au alergat la dînsa tot poporul,
strigînd cu glas mare: "Minunat este Dumnezeul Irinei şi nu este altul
afară de Acela!" Şi a spus împăratului că Irina s-a sculat din morţi;
iar el s-a temut foarte şi, văzînd-o pe ea, a căzut la picioarele ei,
zicînd: "Acum am cunoscut, că mare Dumnezeu ai! Deci, mă rog ţie să
petreci în cetatea noastră şi să ne faci pe noi creştini".
Sfînta a petrecut între dînşii şaptezeci de zile, învăţîndu-i sfînta
credinţă şi toţi au crezut în Hristos. Deci, venind cu porunca lui
Dumnezeu fericitul Timotei preotul, a botezat pe împărat şi pe tot
poporul lui. După aceea s-a dus de acolo în patria sa, în cetatea
Macedoniei, unde a aflat pe tatăl său adormit întru Domnul; şi a plîns
lui Dumnezeu, rugîndu-se pentru dînsul.
Acolo a petrecut vreme puţină cu maica sa şi s-a răpit de un nor,
care a dus-o în Efes. Şi, umblînd apostoleşte prin cetate, propovăduia
pe Hristos, făcînd minuni prin tămăduirea a diferite neputinţe şi pe
mulţi îi întorcea de la idoli către Hristos. După multă vreme a venit
acolo la dînsa bătrînul Apelian, fiind trimis de Dumnezeu, cel ce i-a
fost ei altădată învăţător şi de care Sfînta s-a bucurat mult. După
cîteva zile a zis către popor: "Bucuraţi-vă, fraţii mei, şi pacea lui
Iisus Hristos să fie cu voi! Mîngîiaţi-vă, veseliţi-vă întru Domnul
nostru şi să fiţi tari în credinţă; iar eu mă voi duce de la voi,
mulţumindu-vă că m-aţi primit pe mine cea străină. Dar să ştiţi, că tot
cel ce primeşte pe cel străin, prieten se face cerescului Dumnezeu". Şi
cetăţenii grăiau între dînşii: "Unde se duce învăţătoarea noastră?" Unii
ziceau: "Au doară vrea să se odihnească întru Domnul?" Iar alţii
grăiau: "Vrednică este aceasta lui Dumnezeu şi de aceea se va lua de la
ochii noştri, deoarece noi sîntem păcătoşi".
A doua zi, Sfînta Irina, luînd pe bătrînul Apelian şi pe şase bărbaţi
cucernici, s-a dus cu dînşii după cetate şi, aflînd într-o piatră un
mormînt nou deşert în care nimeni n-a fost pus niciodată, a intrat în
acel mormînt şi a zis către Apelian şi către ceilalţi bărbaţi:
"Acoperiţi-mă bine deasupra cu această piatră, ca nimeni altul să nu mă
poată descoperi, pînă a patra zi". Sărutînd, cu cea mai de pe urmă
sărutare, pe Apelian şi pe bărbaţii cei ce erau cu dînsul, s-a însemnat
cu semnul Sfintei Cruci şi s-a culcat; iar bărbaţii au pus piatra cea
mare deasupra mormîntului şi s-au întors în cetate.
A patra zi, mergînd la mormînt Apelian cu aceiaşi bărbaţi, n-au mai
găsit trupul Sfintei Irina şi s-au gîndit între dînşii, cum că a mutat-o
pe ea Hristos Dumnezeu în Rai. Ducîndu-se în cetate, au spus aceasta
poporului. Atunci, au alergat mulţi la mormînt şi, văzîndu-l deşert,
s-au minunat şi au slăvit pe Dumnezeu cu spaimă. Astfel a fost viaţa şi
pătimirea fecioarei Irina, cea de neam bun; în acest fel au fost
nevoinţele miresei lui Hristos.
După cum s-a zis, ea a stat la întrebare mai întîi înaintea tatălui
său Lichinie, apoi a lui Sedechie şi a lui Sedah fiul lui; după aceea
înaintea lui Numerian şi a eparhului Babodon; iar la sfîrşit, înaintea
lui Savorie. Cetăţile în care a pătimit sînt acestea: Macedonia, patria
sa, Calinica sau Calipoli a lui Constantin şi Mesemvria cea din Tracia.
Şi s-a odihnit întru Domnul în Efes, în cinci zile ale lunii mai şi,
stînd înaintea lui Hristos, se roagă pentru toată lumea.
Acestea le-a scris bătrînul Apelian, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe
Sfîntul Duh, pe Dumnezeu Unul în Treime, Căruia I se cuvine cinste şi
închinăciune de la oameni, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Notă - Este de trebuinţă a se şti şi aceasta, cum că tatăl Sfintei
Irina, împăratul Liciniu, nu a fost acel Liciniu, care mai pe urmă a
fost părtaş la împărăţie cu marele Constantin, cel ce a avut de soţie pe
sora lui Constantin şi a stăpînit toate părţile răsăritului, ci altul
cu acelaşi nume, care a fost mai înainte cu mulţi ani, împărat al unei
cetăţi ce se numea Maghedoe, care este în hotar cu Macedonia, precum şi
Sfînta Scriptură s-a obişnuit a numi împărăţi pe stăpînitorii fiecărei
cetăţi. Acest lucru este arătat în cartea Facerii, în capitolul
paisprezece. Nişte împăraţi ca aceştia sînt mai ales împărăţei, decît
împăraţi, precum a fost şi acest Liciniu, tatăl Irinei, deoarece în
prolog, este scris Vasilisc, iar nu Basileus, adică împărăţei iar nu
împărat. Deci, cum că acest Liciniu este altul decît Liciniu cel care a
împărăţit împreună cu Constantin, este arătat aici. Acela avea de soţie
pe sora lui Constantin, cea cu numele Constanţia, iar acesta avea pe cea
de un nume cu dînsul, Licinia. Acela petrecea în cetatea Nicomidiei,
iar acesta în Maghedon. Acela a pierit întru păgînătate, iar celălalt
s-a sfîrşit cu cinste întru creştinătate. Acela a fost după trei sute de
ani de la naşterea lui Hristos, iar acesta a petrecut la întîia sută de
ani, aproape de zilele apostolilor, pentru că preotul Timotei, cel ce a
botezat pe fiica lui, Sfînta Irina, a luat învăţătura şi preoţia de la
Sfîntul Apostol Pavel.
