ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -
Va invit sa citim acest acatist timp de 40 de zile pentru tara noastra, una din gradinile Maicii.
Hei, merci că ai citit până aici! 🤗
↓ Te-ar putea interesa și următorul articol...
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:
Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Binecuvântez de 77 de ori câte 7 mâinile voastre, astfel încât tot ceea ce atingeți să fie o binecuvântare.
Binecuvântez
de 77 de ori câte 7 picioarele voastre, astfel încât toate căile pe
care le parcurgeți să fie pline de fericire și pace.
Binecuvântez
de 77 de ori câte 7 gurile voastre, astfel încât vorbele pe care le
rostiți zilnic să fie pozitive și să atragă lumină și prosperitate în
vietile voastre.
Binecuvântez de 77 ori câte 7 mintea și
sufletul vostru, astfel încât gândurile și sentimentele care pleacă
dinspre voi către ceilalți să-i binecuvânteze și să doriți să fie veșnic
fericiți.
Nu uitați, ce doriți celorlalți se va întoarce către voi multiplicat !! Vă binecuvântez cu dragoste OAMENI minunați!
În calendarul popular, Sărbătoarea Crăciunului face parte dintr-un
ciclu de 12 zile (25 decembrie-6 ianuarie), precedate de un post de 40
de zile, punctate și ele de numeroase alte sărbători populare, ce
pregătesc celebrarea Nașterii Mântuitorului.
Naşterea lui Iisus, icoană pe sticlă, atelier transilvănean, mijlocul secolului al XIX-lea
Despre cele 12 zile de la Crăciun până la Bobotează se spune că reprezintă anul și așa cum vor fi acestea, așa vor fi și lunile de peste an.
Esența sacră a acestei sărbători, conferită de Nașterea
Mântuitorului, oferă acestui interval un puternic caracter augural,
timpul fiind învestit în aceste zile cu energii redutabile, care pot
înfluența mersul vieții celor ce respectă prescripțiile și interdicțiile
calendarului popular.
Denumirea acestei zile, îndelung disputată și comentată, certifică
vechimea și complexitatea sărbătorii Crăciunului, punând în evidență
carcaterul de sinteză culturală a celebrării Nașterii Domnului.
Termenul de „Crăciun” derivă de la termenul latin pentru „creație”,
sugerând semnificaţiile creştine: re-crearea, re-ordonarea universului
prin întruparea divinităţii cu promisiunea jertfei izbăvitoare pentru
omenire.
În albaneză, termenul are sensul de „trunchi de copac, butuc”,
cu corespondent în practica arderii în noaptea de Ajun a unui lemn
uriaş care să împrospăteze forţele epuizate ale soarelui, iar termenul
slav pentru „spirit, demon”, face dovada existenței unei reprezentări mitice (Bătrânul Crăciun) pe care creştinismul a încercat s-o estompeze, dându-i chiar o tentă negativă.
Zilele cuprinse între Crăciun şi Bobotează păstrează așadar o serie
de manifestări specifice, cu rădăcini în sărbătorile antice: ospeţele,
jertfa animalului simbol al belşugului (porcul) şi răsturnarea temporară
a ordinii sociale reflectată în jocurile cu măşti, de la Saturnalia;
caracterul de moment favorabil urărilor, vrăjilor şi ghicirii
viitorului, de la Kalendae Ianuarii; arderea focurilor purificatoare şi
dătătoare de energii şi prepararea pâinii rituale (colacul), de la
cultul zeului solar Mithra şi vestigii ale zilelor Compitalia şi
Larentalia, în care se aduc ofrande pentru îmbunarea şi invocarea
spiritelor morţilor, care revin printre oameni în acest interval
temporal.
Acestora li se adaugă multiple alte semnificații și componente
mitice, magice și rituale, stratificate de-a lungul istoriei și
devenirii calendarului popular, precum și elemente de dată relativ
recentă, toate dovedind vitalitatea și importanța definitorie a acestei
sărbători în mentalul cultural modern și tradițional.
Obiceiuri și tradiții
Bradul de Crăciun
În cultura tradițională românească, bradul apare în obiceiurile
legate de viața omului, la naștere, căsătorie și înmormântare, în
ipostaza de pom al vieții.
Originile bradului de Crăciun sunt de sorginte romană, în timpul
sărbătorilor romanii antici obișnuiau să își decoreze locuinţele cu un
brad, prins de tavan cu vârful în jos.
Bradul de Crăciun așa cum îl cunoaștem noi astăzi, este o achiziție
relativ recentă, primul brad împodobit fiind consemnat în Lituania, în
anul 1510. În țara noastră, primul pom de Crăciun i-a fost prezentat
principelui Carol I de Hohenzollern, în anul 1866, decorarea lui
generalizându-se apoi treptat și în contextul sărbătorii Nașterii
Domnului.
Bradul de Crăciun a fost împodobit inițial cu fructe, flori de
hârtie, biscuiţi, şi ulterior, cu lumânări şi globuri colorate. Steaua
plasată cel mai des în fârful bradului simbolizează steaua care i-a
călăuzit pe magi până în Betleem.
Alegerea bradului ca pom ce trebuie îmbodobit de Crăciun, s-a făcut
datorită faptului că este un arbore care rămâne tot timpul verde şi în
astfel Îl simbolizează pe Hristos, veşnic viu.
Credințe și superstiții
focul nu trebuie să se stingă din ajun până la Crăciun, se pune
„buşteanul de Crăciun” a cărui cenuşă pusă în grădină aduce belşug;
finii merg cu daruri la naşi;
firmiturile colacului de Crăciun se dau păsărilor şi vitelor, să fie ferite de rău;
cât de lungi sunt țurțurii de gheață de la streașină, până în ziua
de Crăciun (25 Decembrie), tot atât de lungă va fi și cânepa în vara
viitoare;
se ascunde furca de tors, până la Bobotează;
dacă la Crăciun e cald, încât se pot ţine uşile deschise, la Paşte va fi frig;
acum se face împerecherea păsărilor;
cine în ziua de Crăciun mănâncă întâi carne de vrabie, acela va fi uşor la muncă vara ca vrabia;
de Crăciun este cerul deschis;
de Crăciun, dacă ai împrumutat ceva, să aduci lucrul acasă, să ştie că are stăpân;
dacă în prima zi de Crăciun va fi vreme senină şi ger, atunci vara va fi bună
la cele trei sărbători mari: Crăciun, Paşte şi Rusalii, să te speli cu apă după bani şi vei fi bănos;
cât ţin zilele Crăciunului, furca de tors trebuie ascunsă, căci
altfel cel ce o va vedea în aceste zile va fi muşcat de un şarpe atât de
gros şi atât de lung, ca o furcă;
înainte de a intra în casă, în ziua de Crăciun, gospodarul trece peste o bucată de fier, să fie sănătos peste an;
nu este bine să se bată oamenii între ei, nici măcar în glumă, în
ajunul Crăciunului (24 decembrie), pentru că, peste an, le ies bube pe
corp;
dacă dimineaţa intră în casă bărbat, oile vor făta berbecuţi, dacă intră femeie, vor făta miele;
comorile produc flăcări deasupra pământului numai în serile și
nopțile din ajunul Crăciunului (25 decembrie), Sfântului Vasile (Anul
Nou), Bobotezei (6 ianuarie) și Paștelui.
La casa de marcat a supermarketului, tânăra casieră îi atrage atenția clientei (o doamnă mult mai în vârstă) că sacoșa de acasă e din plastic și nu e bună pentru mediu.
Doamna își cere scuze și zice: “noi nu aveam chestia asta ‘verde’ pe vremuri “.
Tânăra casieră îi răspunde: “Asta e problema noastră azi, că generației voastre nu i-a păsat de mediu, să îl păstreze curat pentru generațiile viitoare”.
Doamna îi spune că are dreptate, că generația ei nu a avut chestia asta ‘verde’.
“Pe vremea mea recipientele de lapte, de apă minerală și de bere, sau borcanele de iaurt erau din sticlă, se returnau la magazin, de unde ajungeau la fabrici pentru spălare, sterilizare și refolosire de multe, multe ori, deci se reciclau cu adevărat.
La aprozar se dădeau pungi de hârtie pe care le refoloseam până se rupeau și le predam împreună cu ziare, reviste, caiete, cartoane… la punctele de colectare, ajungând la fabricile de hârtie, scutind de la tăiere mulți copaci. Nu aveam chestia ‘verde’ pe vremuri.
În trecut urcam etajele pe scări pentru că nu erau decât rar ascensoare și scări rulante în fiecare clădire de birouri ori magazine. Mergeam la cumpărături pe jos, nu cu mașini de 300 CP pentru 500 metri dar e adevărat că nu aveam chestia ‘verde’.
Scutecele copiilor, fiind din bumbac, se spălau și se refoloseau pentru că nu le aveam pe cele de unică folosință. Ne uscam rufele afară, în soare și vânt pentru că nu aveam uscătoare electrice în casă. Copiii purtau și hainele fraților și surorilor mai mari, nu întotdeauna haine noi-nouțe. Tânăra are dreptate, nu aveam chestia ‘verde’ pe atunci.
Aveam un singur TV ori doar un radio în casă, nu în fiecare cameră.
În bucătărie amestecam și frământam cu mâinile pentru că nu aveam mașini electrice să facă totul. Când împachetam ceva fragil foloseam hârtie veche și ziare, nu folie de plastic cu bule.
Pe vremuri nu porneam mașini de tăiat iarbă cu benzină ori electrice să ne aranjăm gazonul, ci foloseam mașini manuale, coasa, secera și făceam destulă mișcare ca să nu avem nevoie să mergem la săli de gimnastică pentru a ne urca pe benzi ori pe biciclete alimentate cu electricitate. Cu adevărat, nu aveam chestia ‘verde’ pe atunci.
Când ne era sete beam apă de la o cișmea de pe stradă în loc să folosim pahar de plastic ori sticlă de plastic cu apă îmbuteliată. Ne reumpleam stilourile cu cerneală din călimară în loc să cumpărăm altele noi sau rezerve din plastic. Ne schimbam lama în aparatul de bărbierit în loc să-l aruncăm de fiecare dată cănd se uza lama dar nu aveam chestia ‘verde’.
Oamenii luau tramvaiul și autobuzul iar copiii mergeau pe jos ori pe biciclete la școală în loc să fie duși cu mașina de 45 de mii de euro a familiei dar nu aveam de chestia ‘verde’. Aveam o singură priză în cameră, nu prelungitoare pentru o duzină de aparate electrice și nu aveam nevoie de un smartphone și de GPS cu semnale de la sateliți ca să găsim cel mai apropiat McDonalds.”
Nu e trist să vezi cum se plânge tânăra generație cât de risipitori și poluanți am fost noi doar pentru că nu aveam chestia ‘verde’ pe vremuri?
Vă rog să trimiteți textul de mai sus unei alte persoane egoiste și în vârstă care are nevoie de o lecție despre păstrarea mediului, lecție primită de la un deștept mai tânăr.
Nu ne place să fim în vârstă așa că nu ne trebuie mult să ne enervăm, mai ales când observațiile vin de la cineva tatuat și cu multe zorzoane, dar care nu poate da restul fără ajutorul casei de marcat.
