Crăciunul, Naşterea Domnului

25 decembrie

În calendarul popular, Sărbătoarea Crăciunului face parte dintr-un ciclu de 12 zile (25 decembrie-6 ianuarie), precedate de un post de 40 de zile, punctate și ele de numeroase alte sărbători populare, ce pregătesc celebrarea Nașterii Mântuitorului.

Naşterea lui Iisus, icoană pe sticlă, atelier transilvănean, mijlocul secolului al XIX-lea

Despre cele 12 zile de la Crăciun până la Bobotează se spune că reprezintă anul și așa cum vor fi acestea, așa vor fi și lunile de peste an.

Esența sacră a acestei sărbători, conferită de Nașterea Mântuitorului, oferă acestui interval un puternic caracter augural, timpul fiind învestit în aceste zile cu energii redutabile, care pot înfluența mersul vieții celor ce respectă prescripțiile și interdicțiile calendarului popular.

Denumirea acestei zile, îndelung disputată și comentată, certifică vechimea și complexitatea sărbătorii Crăciunului, punând în evidență carcaterul de sinteză culturală a celebrării Nașterii Domnului.

Termenul de „Crăciun” derivă de la termenul latin pentru „creație”, sugerând semnificaţiile creştine: re-crearea, re-ordonarea universului prin întruparea divinităţii cu promisiunea jertfei izbăvitoare pentru omenire.

În albaneză, termenul are sensul de „trunchi de copac, butuc”, cu corespondent în practica arderii în noaptea de Ajun a unui lemn uriaş care să împrospăteze forţele epuizate ale soarelui, iar termenul slav pentru „spirit, demon”, face dovada existenței unei reprezentări mitice (Bătrânul Crăciun) pe care creştinismul a încercat s-o estompeze, dându-i chiar o tentă negativă.

Zilele cuprinse între Crăciun şi Bobotează păstrează așadar o serie de manifestări specifice, cu rădăcini în sărbătorile antice: ospeţele, jertfa animalului simbol al belşugului (porcul) şi răsturnarea temporară a ordinii sociale reflectată în jocurile cu măşti, de la Saturnalia; caracterul de moment favorabil urărilor, vrăjilor şi ghicirii viitorului, de la Kalendae Ianuarii; arderea focurilor purificatoare şi dătătoare de energii şi prepararea pâinii rituale (colacul), de la cultul zeului solar Mithra şi vestigii ale zilelor Compitalia şi Larentalia, în care se aduc ofrande pentru îmbunarea şi invocarea spiritelor morţilor, care revin printre oameni în acest interval temporal.

Acestora li se adaugă multiple alte semnificații și componente mitice, magice și rituale, stratificate de-a lungul istoriei și devenirii calendarului popular, precum și elemente de dată relativ recentă, toate dovedind vitalitatea și importanța definitorie a acestei sărbători în mentalul cultural modern și tradițional.

Obiceiuri și tradiții

Bradul de Crăciun

În cultura tradițională românească, bradul apare în obiceiurile legate de viața omului, la naștere, căsătorie și înmormântare, în ipostaza de pom al vieții.

Originile bradului de Crăciun sunt de sorginte romană, în timpul sărbătorilor romanii antici obișnuiau să își decoreze locuinţele cu un brad, prins de tavan cu vârful în jos.

Bradul de Crăciun așa cum îl cunoaștem noi astăzi, este o achiziție relativ recentă, primul brad împodobit fiind consemnat în Lituania, în anul 1510. În țara noastră, primul pom de Crăciun i-a fost prezentat principelui Carol I de Hohenzollern, în anul 1866, decorarea lui generalizându-se apoi treptat și în contextul sărbătorii Nașterii Domnului.

Bradul de Crăciun a fost împodobit inițial cu fructe, flori de hârtie, biscuiţi, şi ulterior, cu lumânări şi globuri colorate. Steaua plasată cel mai des în fârful bradului simbolizează steaua care i-a călăuzit pe magi până în Betleem.

Alegerea bradului ca pom ce trebuie îmbodobit de Crăciun, s-a făcut datorită faptului că este un arbore care rămâne tot timpul verde şi în astfel Îl simbolizează pe Hristos, veşnic viu.

Credințe și superstiții

• focul nu trebuie să se stingă din ajun până la Crăciun, se pune „buşteanul de Crăciun” a cărui cenuşă pusă în grădină aduce belşug;
• finii merg cu daruri la naşi;
• firmiturile colacului de Crăciun se dau păsărilor şi vitelor, să fie ferite de rău;
• cât de lungi sunt țurțurii de gheață de la streașină, până în ziua de Crăciun (25 Decembrie), tot atât de lungă va fi și cânepa în vara viitoare;
• se ascunde furca de tors, până la Bobotează;
• dacă la Crăciun e cald, încât se pot ţine uşile deschise, la Paşte va fi frig;
• acum se face împerecherea păsărilor;
• cine în ziua de Crăciun mănâncă întâi carne de vrabie, acela va fi uşor la muncă vara ca vrabia;
• de Crăciun este cerul deschis;
• de Crăciun, dacă ai împrumutat ceva, să aduci lucrul acasă, să ştie că are stăpân;
• dacă în prima zi de Crăciun va fi vreme senină şi ger, atunci vara va fi bună
• la cele trei sărbători mari: Crăciun, Paşte şi Rusalii, să te speli cu apă după bani şi vei fi bănos;
• cât ţin zilele Crăciunului, furca de tors trebuie ascunsă, căci altfel cel ce o va vedea în aceste zile va fi muşcat de un şarpe atât de gros şi atât de lung, ca o furcă;
• înainte de a intra în casă, în ziua de Crăciun, gospodarul trece peste o bucată de fier, să fie sănătos peste an;
• nu este bine să se bată oamenii între ei, nici măcar în glumă, în ajunul Crăciunului (24 decembrie), pentru că, peste an, le ies bube pe corp;
• dacă dimineaţa intră în casă bărbat, oile vor făta berbecuţi, dacă intră femeie, vor făta miele;
• comorile produc flăcări deasupra pământului numai în serile și nopțile din ajunul Crăciunului (25 decembrie), Sfântului Vasile (Anul Nou), Bobotezei (6 ianuarie) și Paștelui.

Surse:

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2001;
Elena Niculiţă-Voronca, Datinele şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică, Editura Polirom, Iaşi, 1998;
Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Editura Humanitas, 1998;
Romulus Vulcănescu, Măștile populare, Editura Științifică, București, 1970;
Georgeta Roșu (coordonator), Măştile populare, Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti, 2002;
Narcisa Știucă, Sărbătoarea noastră cea de toate zilele, Editura Cartea de Buzunar, Bucureşti, 2005;
Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, Editura cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009;
luliana Băncescu (coordonator), Obiceiuri tradiționale din România – Sărbători în imagini. Album, Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, 2006;
Rodica Colta, Sărbători și datini de peste an. O anchetă transfrontalieră asupra culturii tradiționale, Editura Etnologică, 2017;
Valeriu Bălteanu, Dicţionar de divinaţie populară românească, Editura Paideia, Bucureşti, 2001;
Mihai Lupescu, Din bucătăria țăranului român, Editura Paidea, București, 2000;
Radu-Anton Roman, Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti, Editura Paideia, Bucureşti, 1998;
Artur Gorovei, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, Editura Grai şi Suflet-Cultura Naţională, Bucureşti, 1995;
Ivan Evseev, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Editura Amarcord, Timişoara, 1994.