De ce?…

 

Vederea…

Unul dintre cele mai insemnate daruri pe care ni l-a oferit Creatorul este lumina ochilor nostri – vederea!…

Duminica a 6 a dupa Sfintele Pasti ne relateaza intreaga scena a vindecarii orbului din nastere!…

Mare lucru sa vezi, sa ai parte, atat de lumina/vederea trupeasca cat si de cea sufleteasca, spirituala, rationala, morala si duhovniceasca caci, multi, sarmanii „ochi au si nu vad!…”

In acest context, raspunsul hristic dat fariseilor care erau cu El si care l-au intrebat: „Oare si noi suntem orbi?” este extrem de elocvent: fiindca „Iisus le-a zis lor: daca ati fi orbi n-ati avea pacat. Dar, acum ziceti, noi vedm. De aceea pacatul ramane asupra voastra!” (Ioan 9, 40-41).

Doamne miluieste!…

Sa nu fie!…

Cat de graitoare si, pline de avertisment, sunt aceste cuvinte ale Domnului care, suna ca o sentinta!…

Caci da, ignoranta, nepriceperea, nestiinta, superficialitatea, dezinformarea, manipularea si orbirea, de toate felurile, este, se afla, din pacate, peste tot, oriunde si oricand!…

Exceptand pe cei care sunt nevazatori, orbi, sau nepriceputi ori nestiutori, fara voia lor, noi, restul, ce facem, cum stam, cum ne aflam, in acest sens?!…

Sau, mai bine zis, de ce stam, de ce nu luam masuri si atitudine, de ce ne complacem in tot felul de urmari, productii sau consecinte ale orbirii, indeosebi, intelectuale, culturale, sociale, sufletesti, morale, spirituale sau duhovnicesti?!…

Ce sau, pe cine, mai asteptam?!…

Omul, sarmanul, care se compromite intr-o atare situatie, este lipsit de orice vlaga, energie, putere, capacitate, echilibru, intelepciune sau discernamant, este, dragul de el, privat de unul dintre cele mai insemnate, mari, frumoase si binecuvantate daruri dumnezeiesti: VEDEREA!…

De ce?…

Si, fiindca, orbirea (con)duce la boala, slabiciune si neputinta, de orice natura ar fi ea, la intuneric, pacat, viciu, patima si, in cele din urma, la moarte, sufleteasca, duhovniceasca si, chiar, vesnica!…

Doamne fereste!…

Drept urmare, suntem chemati, cu totii, la desteptare, desmortire, la (re)dobandirea Luminii si a Vederii!…

Deoarece, Dumnezeu este Lumina lumii, este Lumina cea Adevarata, care lumineaza pe tot omul ce fuge de sau, din ori, de la intuneric, este Viata, Intelepciunea si Cunoasterea, noastra, a tuturor!…

Asadar, altfel spus, vai de cel care umbla in intuneric si in umbra mortii, care persista in orbirea sufleteasca, sau, de orice fel, cu propria lui voie si dorinta!…

De aceea, se cuvine a ne ajuta, unii pe altii, intr-u dobandirea si castigarea vederii si luminii celei ce, a stat ascunsa sub obroc ori a fost pierduta, aiurea caci, noi, pretindem ca vedem si, atunci cand, de fapt, ne inselam, ne amagim ca vedem dar, concret si practic, nu vedem sau, percem, ceva, insa doar, in umbra, in besna si in ceata!…

Va sa zica, mare atentie, sa nu ne amagim, sa nu ne inselam caci, orice amagire (va) duce la dezamagire!…

Prin urmare, se cuvine sa spunem si, mai ales, sa facem exact ca, Mantuitorul: „Trebuie sa fac, pana este ziua, lucrarile Celui ce M-a trimis pe Mine, ca vine noaptea, cand nimeni nu mai poate sa lucreze!” (Ioan 9, 4).

Cu alte cuvinte, in fond si la urma urmei, nu, numai ca, trebuie sa ne trezim, sa ne revenim ci, mai mult decat atat, sa facem acest lucru, la timp, pana nu este tardiv ori, prea tarziu!…

Si, inca ceva: dupa vederea si intalnirea cu Hristos, sa marturisim si noi, precum odinioara, orbul din nastere, cred Doamne si, sa ne inchinam Lui, ca unui Biruitor al mortii, Domn al Luminii, Stapan al Vietii si, Mare Imparat a toata lumea! Amin!…