Lumină lină de Înviere în candela inimii !

 Crucea de la gât
   
   Anul 1917 a adus un mare uragan și pustiu în Rusia :     
    comunismul.

   În vremea revoluţiei din Rusia, când vrajmaşii credinţei erau mai aprigi decât fiarele împotriva celor sfinte, a avut loc următoarea întâmplare:

În zilele acelea de groază şi de sălbăticie nemaipomenită, mergea spre oraşul Tiraspol o femeie foarte evlavioasă.

Cu toată ameninţarea bolşevicilor şi cu toată grozăvia pedepselor care aşteptau pe ce cei nesupuşi ordinelor, evlavioasa femeie nu s-a sfiint nicidecum de legea stăpânirii, ci purta întordeauna o cruce mare, de aur, la gât.

Aceasta era arma, acoperământul şi mângâierea ei. Era mai bucuroasă să moară, decât să lepede semnul cel de mântuire.

    Dar săraca, fiind obosită din cauza grozăvelilor din vremea nopții, a adormit în tren.
În vremea asta un mare pungaş, care sta aproape, i-a scos încetişor crucea care se zărea sub haină, fără să simtă femeia.

     Când s-a trezit din somn prima ei grijă a fost să caute crucea de la gât.

    Văzând că lipseşte, a început să plângă şi să întrebe cine i-a luat crucea. Neaflându-se hoţul, ea a tras semnalul de alarmă.

     Numaidecât a venit conductorul, întrebând cine a tras alarma şi ce s-a întâmplat. Atunci femeia , fără cea mai mică sfială a declarat că i s-a furat crucea de aur pe care o purta la gât.

     Conductorul a rămas uimit şi nu ştia ce să creadă. În vremea aceea nu mai îndrăznea cineva să poarte la el lucruri sfinte şi mai ales să reclame că a pierdut o cruce.
   
     După puţină gândire, funcţionarul a zis către femeie, în auzul tuturor:
"Dacă tu, în vremea asta de groază îndrăzneşti să porţi o cruce la gât şi nu te sfieşti să reclami pierderea ei, pentru curajul tău se cuvine să opresc trenul şi, făcând percheziţie, să-ţi caut crucea pe care o cinsteşti atât de mult !."

Şi, într-adevăr, a oprit trenul şi făcându-se cercetare, a aflat pungaşul şi i-a dat înapoi femeii cinstita ei cruce.

    În acel moment femeia a ridicat crucea în fața tuturor plângând !
     Toți călatorii din tren au îngenuncheat și se rugau.

     Conducatorul trenului a sărutat crucea și a privit in sus !
    În gară o echipă a securității a prins femeia si conducatorul trenului si i-a arestat.

    Creștina a pus mâna pe Cruce și a sărutat- o , iar in acel moment cizma securistului marxist a lovit- o așa de tare încât ea cazuse lesinată jos...scuipând sânge.

     Mulți spun că au gasit Crucea în Siberia pe un câmp înghețat.

Mulți creștini au murit pentru Hristos fără o cruce la cap sau la gât.

   Martirii neamului creștin țin Candela Crucii  aprinsă în Altarul Bisericii lui Hristos !

    Bucură- te Sfântă Cruce , păzitoare a crestinilor !
   
     O seară cu gândul la străbunicii ,   bunicii și cei dragi ai nostrii adormiți în lagăre sau Siberii de ghiață , în temnițe și închisori pentru semnul biruinței Învierii !
     
     Lumină lină de Înviere în candela inimii !

Tatăl ideal ia apărarea păcătosului în fața fratelui său și a celor care îl acuză.

 

Se povesteşte într-un pateric că un frate s-a întors la starețul său, după ce-i făcuse o mare măgărie. Și-a cerut iertare, și-a pus cenuşă în cap, cum se spune, şi acum aştepta să fie certat. Dar părintele l-a îmbrăţişat, spunându-i, „ai făcut pentru mine o mulțime de lucruri bune, iar eu să te cert pentru o greșeală?”.
Dar noi nu suntem aşa. Parcă abia aşteptăm să cântărim toată viaţa unui om doar prin greutatea unei greşeli de moment. Din clipa în care o va face, faptele sale bune sunt uitate pe loc, iar mai departe îi vom păstra amintirea greşelii capitale: „Mda, era un om de treabă, dar să-ţi spun ce mizerie mi-a făcut.”
Nimic nu e mai capital ca greşeala altuia, nicio virtute a aceluia, nicio faptă bună, nicio amintire frumoasă. Facem din greşeala capitală oglinda unui om şi avem grijă să i-o punem în față toată viața, chiar dacă ne prefacem că l-am iertat. Greşeala aproapelui e micul nostru moment de narcisism, în care, prin comparaţie cu el, ne simţim buni și drepţi. Noi n-am face niciodată „aşa ceva”. De aceea suntem atât de necruţători cu el, pentru ca să ne simțim minunat cu noi.

---

Tatăl din evanghelie, așadar nici măcar părintele ideal, nu poate opri plecarea fiului risipitor. (Nu poți opri plecarea de acasă a fiului risipitor, iar asta nu înseamnă că nu te iubește, nici că l-ai crescut prost, ci doar că vrea să aibă propriile sale experiențe de viață, așa cum și tu le-ai avut pe-ale tale, indiferent de ce te-au învățat la vremea ta cei din jur.)
Tatăl ideal nu se pune în calea fiului risipitor și nici nu blestemă în urma lui. (Nu te pune în calea sa, nu-l insulta, roagă-te să se întoarcă sănătos și, pe același drum pe care pleacă, se va întoarce la tine.)
Tatăl ideal iese în calea fiului păcătos, care se întoarce. (Nu aștepta să facă singur tot drumul înapoi. Ieși în calea sa și-l îmbrățișează mai înainte de a zice el ceva, pentru că povara greșelii sale e mai grea decât supărarea ta. Iartă mai înainte de a ți se cere iertare.)
Tatăl ideal nu-i mai face nicio morală fiului întors acasă și nici nu i se mai plânge de pagubele pe care i le-a făcut. (Nu-l mai acuza, nu te victimiza, nu-i mai aminti de greșelile sale, nu mai pune remușcări asupra sa.)
Tatăl ideal îl îmbracă pe cel iertat cu „haina lui cea dintâi”. (Privește-l ca și cum nu s-a schimbat nimic, sau măcar străduiește-te, fă un efort, nu te uita la el cu subînțelesuri, nu-l pune la coada mesei, iertarea înseamnă să-l vezi ca înainte.)
Tatăl ideal ia apărarea păcătosului în fața fratelui său și a celor care îl acuză. (Nu-l expune judecății publice, nu te plânge nici la vecini, nici în familie.)
Dar ce face tatăl ideal, dacă fiul risipitor greșește a doua oară? O ia de la capăt, pentru că n-are de ales, dacă vrea ca fiu-său să se întoarcă acasă

 

Sinaxar 7 Martie

     

 

Sinaxar 7 Martie

 

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea sfinţilor mucenici, care au fost episcopi în Cherson: Efrem, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Elpidie, Capiton şi Eterie.

În anul al şaisprezecelea al împărăţiei lui Diocleţian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi la diferite neamuri, ca să propovăduiască cuvântul Domnului. Astfel au fost trimişi de el şi aceşti părinţi purtători de Dumnezeu în ţinutul taurosciţilor: Efrem în Sciţia, iar Vasilevs în Cherson. Vasilevs ajungând în acea cetate şi propovăduind îndreptarea vieţii şi schimbarea credinţei păgâneşti, a fost socotit de cei care locuiau acolo ca vestitor al unui nou fel de vieţuire şi ca un stricător al obiceiurilor părinteşti şi al credinţei. Pentru aceasta l-au bătut şi l-au alungat din cetate. Iar el a venit într-o peşteră care se numea Partenon, bucurându-se pe de o parte şi simţind plăcere că a fost necinstit pentru Hristos, iar pe de altă parte necăjindu-se, amărându-se şi tulburându-se din pricina învârtoşării şi rătăcirii acelora.

În starea aceasta găsindu-se şi rugându-se pentru dânşii, a fost chemat iarăşi la ei. Căci murind copilul conducătorului lor, care era cel mai de seamă om din cetatea aceea, părinţii şi rudele înmormântând trupul cel neînsufleţit şi mai rămânând câtva vreme la mormânt, au văzut pe copil ca într-un vis stând înaintea lor şi zicându-le: dacă vreţi să vin din nou la viaţă, chemaţi pe străinul acela pe care l-aţi necinstit şi crezând în învăţătura lui, înduplecaţi-l să se roage pentru mine. Aceştia făcând acest lucru şi copilul, prin rugăciunile sfântului şi cu vărsare de apă sfinţită, în chipul Botezului, întorcându-se din nou la viaţă, părinţii lui, împreună cu toate rudele şi cunoscuţii au primit credinţa în Hristos şi au primit toţi taina Botezului. Însă cei ce rămăseseră în necredinţă, aţâţaţi de iudei, la mânie, au târât pe sfânt pe drumuri şi multă vreme fiind târât şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Iar fericitul Efrem, propovăduind pe Hristos în locul în care fusese trimis, a fost prins de către închinătorii idolilor, i s-a tăiat capul.

După săvârşirea din viaţă a sfântului Vasilevs, au venit la Cherson, iarăşi, Evghenie, Agatodor şi Elpidie, care fuseseră trimişi deopotrivă de episcopul Ierusalimului ca propovăduitori ai neamurilor, ca să le vestească mântuirea. Dar cei ce trăiau întru necredinţă, ridicându-se asupra lor şi legându-i laolaltă fără de milă şi bătându-i cât se poate de crud, i-au omorât la un an de la săvârşirea din viaţă a fericiţilor Efrem şi Vasilevs, adică tot în ziua a şaptea a lunii martie.

La mulţi ani de la aceasta, iarăşi a fost trimis aici de la Ierusalim ca episcop, Eterie. Acesta văzând sălbăticia şi răutatea poporului din Cherson, a plecat la Bizanţ, ca să arate împăratului situaţia de acolo. Frânele împărăţiei romanilor le ţinea pe atunci marele Constantin. Şi găsind la acest împărat înţelegerea cuvenită, şi păgânii fiind alungaţi din cetate cu puterea împăratului, alţi locuitori, bărbaţi binecredincioşi au venit acolo. Când fericitul Eterie, vrând să se întoarcă la Bizanţ ca să mulţumească împăratului pentru cele ce se făcuse, pe drum a fost aruncat de păgâni în Dunãre şi acolo şi-a găsit sfârşit vieţii, ca un mucenic, în ziua a şaptea a lunii martie. După aceasta cei din cetatea Chersonului au trimis solie către marele Constantin şi au primit de la el ca episcop pe Capiton. Când a venit acesta, dreptcredincioşii din Cherson s-au bucurat, dar păgânii îi erau potrivnici. Aceştia, cerându-i semn, i-au cerut să intre într-unul din cuptoarele aprinse care se găseau la ei şi apoi să iasă nevătămat şi neaprins. Episcopul, îmbrăcându-se cu sfintele veşminte şi punându-şi omoforul, a făcut semnul crucii şi a intrat în cuptor, unde rămânând timp îndelungat, a ieşit nears, având felonul plin de cărbuni de foc. Şi toţi aproape îngrozindu-se de minunea aceasta după ce au primit credinţa în Hristos au fost botezaţi.

Sfântul s-a mutat fericit din viaţă în ziua a douăzeci şi doua a lunii decembrie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Nestor şi Arcadie, episcopii Trimitundei, care cu pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Pavel cel simplu, ucenicul sfântului Antonie cel Mare.

Cel între sfinţi părintele nostru Pavel, supranumit cel simplu, era plugar, un om cu totul de rând, dar lipsit de răutate şi de prefăcătorie, ca nimeni altul. Avea însă o soţie înrăutăţită şi desfrânată, fără ca el să ştie lucrul acesta multă vreme. Într-una din zile, venind el de la ţarină pe neaşteptate, în afară de vremea obişnuită, aşa cum se întâmplă câteodată, a găsit pe soţia lui necinstindu-i casa cu un bărbat străin. Atunci zâmbind plin de blândeţe le-a zis: Bine, bine, nu-mi pasă de ce faceţi, martor iau pe Iisus Hristos; de acum înainte nu vreau să o mai văd înaintea ochilor; a ta să fie şi ea şi copiii ei, iar eu mă voi duce şi mă voi face monah.

Şi îndată lăsând toate şi bine rânduindu-le, a plecat la fericitul Antonie şi bătând la uşa acestuia, fericitul Antonie a ieşit şi i-a zis: Cine eşti, frate, şi ce cauţi aici? Iar el i-a răspuns: Sunt un străin şi am venit la tine să mă fac monah. Iar sfântul i-a zis: Bătrân fiind de şaizeci de ani, nu poţi să te faci monah şi nici să înduri necazurile şi strâmtorarea pustiului. Mai degrabă du-te la chinovie; acolo ai să găseşti din belşug cele necesare trupului şi vei putea să petreci fără prea multă oboseală cu cei de acolo. Căci fraţii vor ajuta neputinţa ta, fiindcă eu stau singur şi mănânc doar la cinci zile o dată şi atunci chiar rămânând mai mult flămând. Dar Pavel nu suferea să audă acestea de la bătrân, ci se sârguia să rămână împreună cu el. Şi sfântul neputând să-l alunge, închizând uşa colibei, l-a lăsat afară timp de trei zile, neieşind ca să-l vadă. Iar Pavel a rămas flămând şi nu s-a depărtat. În ziua a patra însă sfântul având trebuinţă neapărată să iasă afară, deschizând uşa şi găsindu-l pe Pavel lângă uşa colibei, i-a zis: Du-te, bătrâne, de aici, nu mă sili, căci nu poţi să rămâi împreună cu mine. Dar Pavel i-a răspuns: Îmi este cu neputinţă să mă duc într-altă parte. Atunci sfântul văzându-l că nu are nici traistă, nici pâine, nici apă, nici vreun lucru oarecare, i-a zis: Dacă vei da dovadă de ascultare şi vei împlini fără lenevire şi fără murmur cele ce vei auzi de la mine, vei putea şi aici să te mântuieşti; dar dacă nu vei face acestea, pentru ce atunci te mai oboseşti şi nu te întorci acolo de unde ai venit? Iar Pavel răspunzând a zis: Toate câte îmi vei spune, cu râvnă le voi face. Şi sfântul i-a zis: ridică-te deci şi roagă-te, până mă voi duce înăuntru, ca să-ţi aduc de lucru. Fericitul Antonie intrând în peşteră, îl supraveghea printr-o mică ferestruică; şi Pavel a stat nemişcat la rugăciune o săptămână întreagă, fiind ars de arşiţa soarelui. După aceasta, sfântul Antonie ieşind afară şi luând ramuri de finic, i-a zis: ia şi împleteşte din ramurile acestea, aşa cum mă vezi că împletesc eu. Şi bătrânul a împletit până la al nouălea ceas un şirag de cincisprezece stânjeni, cu multă osteneală. Dar sfântul i-a zis: rău ai împletit! Desfă ce-ai împletit şi împleteşte din nou. Şi Pavel a stat nemâncat timp de şapte zile. Sfântul Antonie făcea acestea pentru ca Pavel să se nemulţumească şi să, plece de acolo. Dar, Pavel, despletind şiragul cu îndelungă-răbdare şi cu osârdie şi împletindu-l din nou cu multă luare aminte, fără să cârtească şi fără să se tulbure, a uimit pe sfânt. Pentru aceasta, către apusul soarelui, atins adânc fiind de purtarea lui Pavel, i-a zis: Bătrânelule, vrei să mâncăm o bucată de pâine? Iar Pavel a răspuns: cum crezi, părinte! Şi lucrul acesta l-a înmuiat iarăşi pe sfântul; şi punând masa, a aşezat pe ea patru bucăţi de pâine, de câte şase uncii fiecare (aproape 200 grame) şi a înmuiat pentru dânsul una, iar pentru bătrân trei. Şi sfântul Antonie începând un psalm, ca şi întru acesta să-l încerce pe Pavel, l-a cântat, repetându-l de două ori. Iar Pavel cu mai multă osârdie se ruga împreună cu sfântul. Apoi, sfântul i-a zis lui Pavel: stai la masă şi ia aminte să nu te atingi de cele puse înainte. Şi îndeplinind şi această poruncă, sfântul i-a zis: acum ridică-te, fă-ţi rugăciunea şi culcă-te. Iar acela neatingându-se câtuşi de puţin de hrană, a făcut ceea ce i s-a poruncit. Către miezul nopţii, sfântul Antonie ridicându-se pentru rugăciune, a sculat şi pe Pavel şi a prelungit rugăciunea până la ceasul al nouălea din zi. Când s-a făcut seară, sfântul Antonie luându-şi înainte o bucată de pâine, de alta nu s-a mai atins. Iar Pavel, mâncând încet mai avea încă din pâinea din care mânca. După ce a mâncat toată bucata de pâine, Antonie i-a zis: Bătrânule, mai mănâncă şi altă bucată de pâine. Dar Pavel i-a răspuns: dacă vei mânca şi tu, atunci şi eu voi mânca. Sfântul Antonie a zis: mie îmi este de ajuns pentru că sunt monah. Dar Pavel a zis: pentru că şi eu vreau să ajung monah, îmi este de ajuns şi mie. Iar după ce au adormit puţin, sculându-se au început din nou să cânte. Când s-a făcut ziuă, l-a trimis să umble în pustiu şi să se întoarcă abia după trei zile. După ce a făcut şi aceasta, venind nişte fraţi la sfântul Pavel căuta să vadă ce trebuie să facă. Şi sfântul i-a zis: slujeşte pe fraţi în tăcere şi să nu guşti nimic, până ce vor pleca. Şi au trecut zile fără ca Pavel să guste ceva. Iar fraţii îl întrebau: pentru ce nu vorbeşti? Şi, pentru că el nu răspundea, sfântul i-a zis: vorbeşte fraţilor; şi a început să vorbească.

Într-una din zile aducând cineva sfântului un urcior cu miere, sfântul Antonie a vărsat mierea pe pământ. După ce a făcut aceasta, sfântul a zis lui Pavel: adună mierea strop cu strop şi vezi ca nu cumva ceva din ea să rămână fără să poată fi folosită. Şi făcând aceasta nu s-a tulburat şi nu s-a schimbat câtuşi de puţin. O altă dată i-a poruncit sã scoată apă şi toată ziua să o verse fără de folos.

Şi altădată, iarăşi, desfăcându-i îmbrăcămintea, i-a poruncit să şi-o coasă cu îngrijire la loc. Când sfântul l-a văzut că săvârşeşte fără şovăială, fără murmur şi fără să fie împiedicat de ceva tot ceea ce-i porunceşte, i-a zis: Uite, frate, dacă poţi să faci în fiecare zi aşa, atunci să rămâi cu mine; iar dacă nu, du-te de unde ai venit! Şi Pavel a zis lui: dacă mai ai şi altele să-mi arăţi, nu ştiu dacă le voi putea face, dar toate cele pe care le-am văzut până acum, pe toate cu uşurinţă le fac.

O astfel şi atât de mare ascultare şi umilinţă a dobândit fericitul Pavel, încât a primit har împotriva demonilor ca să-i alunge pe dânşii. Iar marele Antonie, încredinţându-se despre el, l-a ţinut cu sine o vreme oarecare. Apoi, făcându-i o chilie l-a aşezat în ea, ca să cunoască toate vicleşugurile demonilor şi să se lupte acolo cu ei. Deci, petrecând un an întreg în singurătatea lui şi dovedindu-se a fi făcător de minuni şi slujind cu vrednicie lui Dumnezeu, s-a mutat după aceea către cereştile locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Efrem, patriarhul Antiohiei, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

Sfinții Sfinţiţi Mucenici Episcopi din Cherson: Vasilevs, Evghenie, Capiton, Agatodor, Elpidie și Eterie

 După multă rugăciune, diaconul a strigat cu mare glas: „Să luăm aminte!”. Atunci arhiereul a intrat în cuptor și a stat în văpaia aceea un ceas, rugându-se cu mâinile întinse spre cer, dar n-a primit nicio vătămare din acea văpaie mare de foc.

Canon de rugăciune către Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Efrem Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Capiton, Elpidie şi Eterie şi către cei împreună cu dânşii, Episcopii din Cherson

Troparul Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici Efrem Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Capiton, Elpidie şi Eterie şi al celor împreună cu dânşii, Episcopii din Cherson, glasul al 4-lea

Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmosul

Adâncul Mării Roşii, cu picioare neudate l-a trecut pedestru Israel cel de demult; cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit.

Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Dumnezeieşti revărsări de lumină fiind îmbrăcaţi, muce­nicilor, izbăviţi din negura pati­milor pe cei ce cu dreaptă cre­dinţă cinstesc pururea prazni­cul vostru cel purtător de lumi­nă şi preastrălucit.

Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul lui Dumnezeu Întrupându-Se, păstori preastrăluciţi v-a arătat pe voi, cuvioşilor, ca să vestiţi Dumnezeirea Lui celor rătăciţi şi primejduiţi de necunoştinţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De apele cele făcătoare de viaţă ale Duhului umplându-vă, pe cei topiţi de arsura închi­nării la idoli i-aţi adăpat, mări­ţilor şi către Apa mântuirii i-aţi îndrumat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dezlegatu-s-a blestemul stră­moşilor prin naşterea ta cea mai presus de minte, Preacu­rată Fecioară şi s-au bucurat de intrarea cea dintâi a Raiului, lăudându-se cu glas mare.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Se veseleşte de Tine...

Stih: Sfinte Părinte Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-ţi mintea de Focul Cel Dumnezeiesc, Praînţelepte Vasilevs, ca un păs­tor preabun, ai ars materia ne­credinţei în Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Lumina Duhului, măriţilor, aţi atras la lumina Preasfân­tului Botez pe cei ce se găseau în întunericul celor cumplite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cărările tale îndreptându-se către Dumnezeu, Sfinte Vasilevs, cu harul ai întors pe toţi din calea rătăcirii către cunoştinţa de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Domnul, Cel Ce smulge pe oameni de sub stăpânirea vrăj­maşului, fără întinăciune L-ai născut, Preacurată Fecioară.

Irmosul

Se veseleşte de Tine Bise­rica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea şi Scăparea şi Întărirea mea, Doamne.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, ridicat pe Cruce, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Să fie lăudată preasfinţita ceată a mucenicilor, cea împo­dobită cu harul preoţiei şi al muceniciei, care cântă veselindu-se: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ocârmuitori purtători de Dumnezeu ai Bisericii s-au ară­tat de Duhul Cel Sfânt Sfinţii Efrem şi Agatodor, Vasilevs, Capiton, Evghenie, Elpidie şi Dumneze­iescul Eterie.

Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Către cele Dumnezeieşti fiind povăţuiţi în Taină, Dumneze­ieştilor părinţi, cu adevărat aţi păstorit popoare, întru cuvioşie şi dreptate şi aţi primit sfârşit fericit prin mucenicie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei omorâţi de necredinţă, prin ridicarea Celui omorât au dobândit viaţă veşnică, crezând prin tine în Hristos, Dumnezeul nostru, Sfinte Mucenice Vasilevs, Preasfinţite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe oamenii cei omorâţi i-ai înviat, Fecioară, născând Viaţa Cea Ipostatică, mai presus de minte, pe Hristos Dumnezeul nostru, Care S-a făcut Om din milostivire.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Tu, Doamne, Lumina mea, în lume ai venit Lumina Cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Paharul cinstitei mucenicii l-aţi băut, purtătorilor de Dum­nezeu părinţi, chemând cu credinţă numele Domnului.

Stih: Sfinte Părinte Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce Singur dă morţilor în­viere, la rugăciunea ta, Sfinte Vasilevs, a înviat pe cel mort, făcând să strălucească propovăduirea ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vestind că Fiul este întocmai la cinste cu Tatăl, aţi micşorat tirania credinţei în idoli, părin­ţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fericit este poporul care te cunoaşte pe tine, Preacurată, Maică a Stăpânului tuturor şi cu dragoste te fericeşte pe tine.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas...

Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu laude să încununăm pe Sfinţii Agatodor şi pe Evghenie, pe Marele Vasilevs şi pe Înţelep­tul Elpidie, cei ce au fost ie­rarhi şi viteji mucenici.

Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întru cele legiuite ale Duhu­lui fiind crescuţi, preaînţelepţilor, înaintea celor fărădelege aţi pus Legile cele mântuitoare şi i-aţi atras la lumina dreptei credinţe.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătatu-v-aţi oi de prin di­ferite cetăţi, dar păstori ai unui singur popor şi moştenitori ai cetăţii celei Dumnezeieşti întru care locuiesc mucenicii cei bineplăcuţi lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Umbrele Legii şi pildele Pro­feţilor te-au închipuit de mai înainte pe tine, Fecioară, Ceea ce ai avut Naştere de negrăit prin cuvânt, Care mântuieşte lumea, Preacurată.

Irmosul

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica, de sângele demonilor curăţindu-se cu Sângele Cel curs prin milostivire din coasta Ta.

 

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...

Astăzi este ziua cea purtă­toare de lumină a păstorilor care în chip luminat au slujit lui Dumnezeu în Cherson. Şi lăudând prăznuirea voastră ca a unora ce aţi pătimit pentru Hristos, sfinţiţilor mucenici, rugaţi pe Hristos, Păstorul Cel Mare, ca să ne numere şi pe noi printre oile ce stau de-a dreap­ta şi să cântăm vouă: bucura-ţi-vă, sfinţiţi părinţi, cei ce v-aţi vărsat sângele vostru pentru Hristos.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

În cuptorul din Babilon, tinerii lui Avraam, fiind aprinşi de dorul dreptei credinţe, mai mult decât de văpaia focului, au strigat: Bine­cuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Părinte Capiton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bucurându-te, ai intrat în cuptor, Sfinte Părinte Capiton; dar ai rămas nears, ca şi cei trei tineri şi ai scos din focul cel ce va să fie pe cei necredincioşi, care s-au încredinţat de Dumnezeieştile tale minuni.

Stih: Sfinte Părinte Capiton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fără să şovăi şi fără să te în­spăimânţi de poruncă, Sfinte Părinte Capiton, te-ai îmbrăcat cu sfinţitul veşmânt, purtând pe el cărbunii Focului, fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Oprit-ai năvala necunoştinţei de Dumnezeu, cu Dumnezeieştile tale cuvinte, punând cu­noştinţa dreptei credinţe întru toţi cei alunecaţi în adâncul deşertăciunii, lucrătorule de cele Dumnezeieşti Sfinte Capiton, in­suflate de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Ce a zidit pe Eva cu mâna, Fecioară, vrând să zidească din nou pe toţi, din pântecele tău se Întrupează, primind început, Cel de un scaun cu Tatăl şi cu Duhul.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Mâinile întinzându-şi Daniel...

Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Prin durerile trupului fiind omorâţi, cuvioşilor pă­rinţi, viaţă fără de moarte aţi pricinuit tuturor celor ce se închinau idolilor celor morţi; şi cei ce s-au mântuit pururea strigă împreună cu voi: Bine­cuvântaţi, toate lucrurile Dom­nului, pe Domnul.

Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Într-un glas să lăudăm, cre­dincioşilor, pe Sfinţii Evghenie şi pe Agatodor, pe Efrem şi pe Elpidie, împreună cu Eterie, pe Vasilevs şi Capiton, ca pe nişte surpători ai vrăjmaşului şi ierarhi ai lui Hristos, Căruia să stri­găm: Binecuvântaţi, toate lu­crurile Domnului, pe Domnul!

Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Veselit-ai popoare, Părinte Înţelepte Efrem, cu învăţăturile tale şi acum te-ai mutat către Strălucirea Cea Neînserată, că­tre Veselia Cea Veşnică, primind răsplătirile oboselilor tale şi strigând: Binecuvântaţi, toate lu­crurile Domnului, pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Struguri ai Viţei de viaţă pur­tătoare fiind acum, preaferici­ţilor, izvorâţi vinul tămădui­rilor tuturor şi veseliţi inimile tuturor celor ce vă laudă cu credinţă şi strigă: Binecuvân­taţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dintru tine S-a arătat ca Om, Întrupându-Se, Cel mai presus de fire, Preacurată şi în două firi, cu două lucrări şi cu două voinţe S-a înfăţişat, celor cu care a voit a se arăta asemenea. Căruia strigăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Irmosul

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Da­niel, gurile leilor cele deschise în groapă, le-a închis; şi puterea focului au stins-o, cu fapta cea bună încingându-se, tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată...

Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea sfinţilor sfinţi­ţilor mucenici săvârşind, veniţi toţi cu cântări sfinţite să-i cinstim cu mare glas, ca pe cei ce se roagă pentru noi Preaînduratului Dumnezeului nostru.

Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Târâţi fiind pe pământ de că­tre cei fărădelege, Dumneze­ieştilor Mucenici, v-aţi arătat ca nişte pietre preţioase şi aţi surpat cu Puterea lui Dum­nezeu zidurile înşelăciunii; pentru aceasta, după vrednicie, vă fericim.

Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Astăzi cetatea Chersonului prăznuieşte pomenirea voastră, căci v-aţi arătat turnuri de apărare ale ei, stâlpi Dumnezeieşti şi întăriri, păstori şi învăţători şi rugători, de Dumnezeu feri­ciţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Iată acum, cu Ceata îngerilor s-a numărat ceata părinţilor: Evghenie, Efrem şi Capiton, Elpidie, Eterie şi Vasilevs cel Stră­lucit şi Cugetătorul de Dum­nezeu Agatodor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioara cea de Dumnezeu Dăruită, purtând în braţe pe Cel Ce poartă toate în palmă, înspăimântându-se, striga, zicând: cum să Te cunosc pe Tine şi Fiu şi Făcător al meu, Cel Ce eşti de Necuprins cu mintea?

Irmosul

Hristos, Piatra Cea Netă­iată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat, Fecioară, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

 

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

Cu mirul ungerii slujind lui Dumnezeu, v-aţi arătat păstori ai poporului celui credincios şi ca nişte mieluşei curaţi junghiindu-vă, v-aţi adus Cuvântului, Păstorului Celui mai Mare, Ce­lui Ce S-a jertfit ca un Miel, mu­cenicilor prealăudaţi şi lumi­nătorilor a toată lumea. Pentru aceasta, prăznuim cu dragoste Dumnezeiasca voastră pomenire.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

Ca o Viţă Nelucrată, Fecioară, ai odrăslit Strugurele Cel Preafrumos, Cel Ce ne izvorăşte nouă vinul mântuirii, Care ve­seleşte sufletele şi trupurile tu­turor. Pentru aceasta, pe tine, ca pe o Pricinuitoare a bunătă­ţilor, fericindu-te, totdeauna cu îngerul strigăm ţie: Bucură-te, cea Plină de dar!

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

Moarte de ocară ai răbdat de bunăvoie, prin Răstignire, În­durate. Şi văzându-Te Ceea ce Te-a născut, Hristoase, cu amar s-a rănit Cu ale cărei rugă­ciuni, pentru milostivirea milei Tale, Unule Preabunule şi Iubitorule de oameni Doamne, milostiveşte-Te şi mântuieşte lu­mea, Cel Ce ai ridicat păcatul lumii.

Sinaxar 6 Martie

 

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea sfinţilor marilor mucenici patruzeci şi doi: Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois şi cei împreună cu ei, care au pătimit în Amoreea.

În timpul unui război dintre Împăratul Bizanţului Teofil (829-842) şi saraceni, aceştia au reuşit să asedieze oraşul Amorea (în Galicia - Asia Mică) datorită trădării comandantului de armată Baditses. Amorea a căzut şi, o dată cu ea, 42 de generali au fost luaţi captivi şi duşi în Siria.

În timpul celor şapte ani de încarcerare, aceştia au încercat în zadar să-i convingă pe captivi să renunţe la creştinism şi să accepte credinţa islamică. Captivii au rezistat cu tărie la toate ofertele tentante dar şi la ameninţări. După mai multe chinuri prin care nu au reuşit să frângă spiritul creştin al soldaţilor, păgânii au hotărât să-i condamne la moarte, sperând să-i sperie şi să-i convingă înainte de execuţie. Mucenicii au rămas de neclintit, spunând că profeţii Vechiului Testament aduc mărturii despre Hristos, pe când Mohamed se autointitulează profet fără nici o dovadă.

Păgânii îi spuseră soldatului Teodor următoarele: "Ştim că ai lepădat preoţia, ai devenit soldat şi ai vărsat sânge în bătălii. Nu mai poţi nădăjdui în mila lui Hristos pentru că L-ai părăsit cu bună ştiinţă, aşa că trebuie să-l accepţi pe Mahomed." Dar mucenicul le-a răspuns: "Vorbele tale nu sunt adevărate când spui că L-am părăsit pe Hristos. Mai mult, am părăsit preoţia pentru nevrednicia mea. De aceea trebuie să vărs sângele meu pentru Hristos, ca să-mi spăl păcatele mele împotriva Lui."

Călăii i-au dus pe rând pe fiecare la locul unde li s-a tăiat capul şi trupurile lor au fost aruncate în râul Eufrat. La slujba de pomenire, aceşti sfinţi suferitori de patimi sunt numiţi astfel: Teodor "Întrutotul Binecuvântat", Calist  cel "Neînfrânt", Constantin cel "Nepreţuit", Teofil cel "Minunat" şi Vasois cel "Puternic".

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Arcadiu.

Sfântul Arcadiu s-a nevoit într-o viaţă monahicească încă de timpuriu. El a locuit în insula Cipru, în timpul împăratului Constantin cel Mare (206-337). El a fost învăţătorul sfinţilor mucenici Iulian Doctorul şi Eubol, care au fost executaţi în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). După ce a jelit moartea martirică a discipolilor săi şi le-a pus moaştele în mormânt, la scurt timp Sf. Arcadiu a plecat în pace la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Isihiu, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Maxim, care, fiind lovit cu pietre, s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Eufrosin, care, fiind adăpat cu apă fiartă, s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea aflării cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane de către sfânta Elena, mama sfântului împărat Constantin cel Mare.

La începutul domniei Sf. Constantin cel Mare (306-337), primul împărat roman care a recunoscut credinţa creştină el împreună cu Sf. Elena, mama sa credincioasă, au decis să reconstruiască oraşul Ierusalim. Şi-au făcut un plan de a înalţa o biserică pe locul patimilor şi învierii Domnului pentru a sfinţi din nou locurile legate de moartea şi învierea Mântuitorului şi a şterge mânjirea păgână din sfintele locuri.

Împărăteasa Elena a pornit spre Ierusalim cu o mare cantitate de aur. Sf. Constantin i-a scris o scrisoare Patriarhului Macarie (313-323), prin care îi cerea să o ajute pe mama lui în toate felurile posibile ca să restaureze sfintele locuri creştine.

După sosirea în Ierusalim, împărăteasa a început să dărâme toate templele păgâne şi să sfinţească locurile murdărite de păgâni.

În căutarea ei după Crucea Dătătoare de Viaţă, împărăteasa a cercetat mai mulţi creştini şi evrei, fără să afle nimic pentru mai mult timp. În cele din urmă, un bătrân evreu numit Iuda i-a spus că crucea era îngropată în spatele templului lui Venus. Sf. Elena a dat ordin să se demoleze templul şi să se facă săpaturi pe locul acela. În scurt timp au găsit Golgota şi Mormântul Domnului. Nu departe de acel loc au găsit trei cruci, o scândură cu inscripţia lui Pilat (Ioan 19:19) şi patru piroane care au străpuns corpul Domnului.

Următorul pas era să determine care era crucea răstignirii Mântuitorului dintre cele trei. Patriarhul Macarie, văzând un mort care era dus la groapă, a cerut ca acel om să fie aşezat pe rând pe fiecare din cruci. Când corpul celui mort a fost aşezat pe Crucea Mântuitorului, acesta a înviat imediat. Văzând învierea celui mort, toţi au fost convinşi că au găsit Crucea Dătătoare de Viaţă. Cu mare bucurie, împărăteasa Elena şi patriarhul Macarie au ridicat Crucea astfel încât să o vadă toţi cei de faţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Iulian şi Evul, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

Canon de rugăciune către Sfinţii 42 de Mucenici din Amoreea: Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois şi către cei împreună cu dânşii

Troparul Sfinţilor 42 de Mucenici din Amoreea: Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois şi al celor împreună cu dânşii, glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

Glasul al 6-lea

Irmosul

Ca pe uscat umblând Is­rael, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-vă, măriţilor, ca nişte stele luminoase în înălţi­mea Bisericii lui Hristos, lumi­naţi sufletele credincioşilor, în­depărtând întunericul rătăcirii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu hotărâre plină de vitejie v-aţi luat la luptă cu vrăjmaşul, mucenicilor şi l-aţi înfrânt pe el. Şi murind, aţi aflat laolaltă viaţă nesfârşită, preafericiţilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Străluciţi fiind de frumuse­ţea luptei voastre celei pline de lumină şi tari, v-aţi adus lui Hristos, Celui înjunghiat cu trupul şi aţi fost număraţi lao­laltă cu cetele cele muceniceşti, mucenicilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prealăudaţilor patruzeci şi doi de mucenici ai Domnului, surpând mulţimea cea nenu­mărată a nelegiuiţilor, v-aţi în­vrednicit în ceruri de multe bu­nătăţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preasfântă Fecioară, tu Dum­nezeiască podoabă a muceni­cilor, care ai născut pe Hristos, Podoaba tuturor frumuseţilor, pe Acela roagă-L să înfrumu­seţeze sufletul meu.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stând de faţă în mijlocul locului de chinuri, cu glas mare ai propovăduit vitejeşte că pentru noi Cuvântul S-a În­trupat ca Mântuitor, Preamă­rite Teodor, cel cu cugetul plin de răbdare.

Stih: Sfinte Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu credinţă pătimind, te-ai lepădat înţelepţeşte de trup şi plecându-te însuţi sabiei care te tăia, te-ai jertfit ca un miel, Sfinte Mucenice Constantin, mucenicule vred­nic de laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prieten credincios al lui Dumnezeu te-a arătat pe tine vremea luptelor, tuturor, Preaalesule Teofil, smulgându-ţi cu­getul de la prietenia cea vătă­mătoare cu trupul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Adunarea sfinţilor patruzeci şi doi de pătimitori te-a propo­văduit în chip vădit cu adevă­rat Maica lui Dumnezeu, Celui Preaînalt, pe tine, care îi întă­reai cu mijlocirile tale.

Irmosul

Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Hristos este Puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cântă cinstita Biserică cu Dumnezeiască cuviinţă strigând din cuget curat, întru Domnul prăznuind.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Puterea Dumnezeiescului Duh, mucenicilor, toată puterea cea neputincioasă a vrăjmaşu­lui aţi surpat-o, fiind ucişi şi aţi moştenit viaţa cea veşnică.

Stih: Sfinte Mucenice Calist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-şi preabine sufle­tul vitejeşte, Sfântul Calist, cu gându­rile cele Dumnezeieşti bucurându-se, a mers să fie tăiat de sabie şi a moştenit cele cereşti.

Stih: Sfinte Mucenice Vasois, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Temeiurile cele înţelegătoare ale minţii tale frumos le-ai aşe­zat pe piatra cunoştinţei şi ai împiedicat pe vrăjmaşii tăi, bărbăteşte alungându-i, Prea­fericite Vasois.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vărsându-vă sângele, cu stră­lucire v-aţi dat totodată şi du­hurile Celui ce şi-a vărsat Sân­gele Său pe Cruce pentru noi, prin bogăţia bunătăţii, prealăudaţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dumnezeieştii mucenici cunoscându-te Maică Curată, Fecioară şi lăudând slava cea dintru tine, au moştenit darurile cele nemuritoare întru înălţime.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Cu Dumnezeiască Strălu­cirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, luminează-le, mă rog Ţie, ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine Adevăratul Dumnezeu, Cel Ce ne chemi din negura greşelilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Făclii de Taină v-aţi arătat, luminând sufletele credincioşi­lor cu lumina dreptei credinţe şi risipind întunericul necunoştinţei, pătimitorilor ai Domnu­lui preafericiţi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

De gurile cele căscate ale lei­lor celor înţelegători scăpând nevătămaţi, mucenici ai Dom­nului, preadulce mâncare a Stăpânului tuturor v-aţi făcut, învrednicindu-vă de Desfătarea Cea Nestricăcioasă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Rugăciune pentru noi adu­ceţi lui Dumnezeu, patruzeci şi doi de mucenici, ca să ne izbă­vim de toată osânda şi de ne­număratele necazuri care vin asupra noastră.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rogu-mă ţie, Preacurată, îndreptează mişcările minţii mele către Dumnezeu, Cel Ce este Ca­lea Vieţii şi a netezit cărările purtătorilor de chinuri, cele ce duc către cele cereşti.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu vetreala Crucii într-aripându-se pătimitorii, au străbătut în chip neudat marea nelegiuirii şi au ajuns la lima­nurile cele liniştite, făcându-se cârmuitori ai credincioşilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe mucenicii Domnului: pe Constantin şi pe măritul Teo­dor, pe Calist şi pe Vasois şi împreună cu ei pe marele Teofil şi pe împreună pătimitorii cu aceştia, cu dreaptă credinţă să-i lăudăm.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca nişte flori plăcut mirosi­toare înflorind Tainic în gră­dina pătimitorilor, aţi umplut Biserica de toată de mireasma du­hovnicească, îndepărtând mi­rosul urât al înşelăciunii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioara, Născătoarea de Dumnezeu, Te-a născut pe Tine, Hristoase, mai presus de fire, cu adevărat în afară de cele ale firii; Care ai încununat pe mucenicii care au pătimit cu credinţă după Lege.

Irmosul

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

 

CONDAC, glasul al 2-lea

Podobie: Cele de sus căutând...

Pe ostaşii credinţei cei de curând arătaţi, ca pe unii ce cu osârdie au pătimit pentru Hristos, cu cununi de laude, după vrednicie, toţi să-i încununăm; căci se roagă pentru noi lui Hristos, ca nişte turnuri şi păzitori ai credinţei creştineşti.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Îngerul a făcut cuptorul dătător de rouă cuvioşilor tineri, iar pe caldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe chinuitorul l-a plecat a striga: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

După îndelungată închisoare, cei patruzeci şi doi de mucenici ai lui Hristos, dezlegaţi fiind de temniţa trupului, ca unii ce au păzit Legile Lui, s-au arătat adevăraţi păzitori ai noştri, lo­cuind în ceruri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Asemănatu-v-aţi cu cei trei tineri Dumnezeieşti robiţi în Babilon oarecând, fiind duşi ca nişte robi în loc îndepărtat, bunilor biruitori mucenici, unde aţi robit pe vrăjmaşul cel mult tulburător.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu curgerea sângelui vostru aţi uscat râurile deşertăciunii; şi fiind aruncaţi în apele râu­rilor, înţelepţilor, v-aţi mutat la Apa Vieţii, izvorându-ne nouă apele nemuririi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Carte cu totul nouă fiind tu, Fecioară, ai avut întru tine scris pe Cuvântul, Care a înscris în cartea celor vii pe ai Săi Dumnezeieşti pătimitori, cei ce cu osârdie au împlinit cele scrise.

 

Cântarea a 8-a

Irmosul

Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa drep­tului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea Ta. Pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ajungând, mucenicilor, la locul sfânt de chinuri, aţi răbdat cu statornicie luptele, surpând pe vrăjmaşul cu îm­potrivirile voastre cele neclintite. Pentru aceasta, vă lăudăm pe voi, ostaşi ai lui Hristos.

Stih: Sfinte Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vitejeşte ai stat, mult Pătimitorule Constantin, împotriva celor de­şerţi cu mintea, care se sileau să te smulgă pe tine de la dragos­tea lui Hristos şi cu cetele mu­cenicilor ai fost numărat.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ca nişte miei fără de răutate jertfindu-se laolaltă cei patru­zeci şi doi de pătimitori, au ur­mat bucurându-se şi cu multă îndrăzneală lui Hristos, Celui Ce s-a jertfit ca un Miel.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dumnezeiescul Arhanghel, arătându-se ţie ca un crainic de nuntă, a strigat ţie: Bucură-te, Scaun de foc al lui Dumnezeu, Curată, fără prihană, întărirea pătimitorilor celor ce au măr­turisit pe Dumnezeu, Care S-a arătat în Trup.

Irmosul

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa drep­tului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea Ta. Pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor; spre Care nu cutează a căuta Cetele îngereşti. Iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat; pe Care slăvindu-L cu Oştile îngereşti, pe tine te fericim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Învrednicitu-v-aţi a vedea pe Domnul, Cel Ce v-a dă­ruit vouă cununa Măririi Celei Nestricăcioase, Sfinţilor Mucenici Constantin, Vasois, Teodor, Viteazule Calist şi Fericite Teofil; împreună cu ceilalţi rugaţi-vă pururea pen­tru noi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o lumină, ca nişte zori de zi, ca un soare mare strălucind astăzi pomenirea pătimitorilor, a luminat sufletele credincio­şilor. Pe care săvârşind-o, să-i lăudăm pe ei, cei ce au preaslăvit în mădularele lor pe Hristos Mântuitorul.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Oastea mucenicilor, Dum­nezeiasca ceată a celor patru­zeci şi doi de pătimitori s-a nu­mărat cu mulţimile îngerilor, cerându-ne nouă acum dezlegare de greşeli, după măsura Postu­lui celui de patruzeci de zile.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pământul a primit sângele vostru şi râul a împreunat tru­purile voastre cele aruncate, laolaltă; o strălucire Dumneze­iască se purta de sus asupra capetelor celor tăiate, fericiţi­lor şi le povăţuia, în chip ară­tat, cu o putere mai bună.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti Vas al Luminii, de Dumnezeu Dăruită, cu Razele tale cele pline de lumină, lumi­nează inima mea, îndepărtând norii trândăvirii mele şi risi­pind întunericul păcatului, ca Una ce ai născut pe Dumnezeu, Cel fără de păcate.

Irmosul

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor; spre Care nu cutează a căuta Cetele îngereşti. Iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat; pe Care slăvindu-L cu Oştile îngereşti, pe tine te fericim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat..

Aşezaţi duhovniceşte în rân­duri de luptă şi înconjuraţi cu îndârjire de cei de altă lege, aţi luat armele lui Hristos Dum­nezeu: credinţa luând-o în mâini, ca pe o sabie, nădejdea punând-o pe umeri, ca pe o pavăză şi îmbrăcându-vă cu adevărat cu platoşa dragostei, aţi biruit pe vrăjmaşi.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...

Duşi, legaţi fiind de cel po­trivnic şi închişi fiind în tem­niţă vreme de mai mulţi ani, aţi rămas nevătămaţi, fiind păziţi prin credinţă; şi prin sabie dezlegându-vă de trup, sfinţi­lor, cu Dumnezeiescul dor lă­murit v-aţi legat. Pentru aceas­ta, ca nişte luminători aţi stră­lucit în lume, luminând pe toţi cu harul Duhului, fericiţilor pă­timitori. Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...

Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislind în chip de negrăit, Maica lui Dum­nezeu, lumii ai născut pe Cel Ce ţine lumea şi în braţe ai purtat pe Cel Ce cuprinde toate, pe Dă­tătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul zidirii. Pentru aceas­ta te rog pe tine, Preasfântă Fecioară, în ceasul judecăţii, când mă voi afla înaintea feţei Ziditorului meu, să-mi dăruieşti atunci ajutorul tău, Stăpână, Preacurată. Că pe tine te am Nă­dejde, eu, nevrednicul robul tău.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...

Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul văzându-L cu nedreptate pe Cruce spânzurat, Mieluşeaua se tânguia plân­gând şi cu amar striga: lumea se bucură, primind mântuirea, iar rărunchii mei ard văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi pentru milostivirea milei, Îndelung Răbdătorule, Doamne, Adâncul milei şi Izvorul Cel Ne­împuţinat. Milostiveşte-te, deci şi dă iertare de greşeli robilor Tăi, care laudă cu credinţă Dumnezeieştile Tale Patimi.

Dă-ne, Doamne, înţelepciunea să vorbim totdeauna doar când şi cum trebuie, ca să Te slăvim neîncetat pe Tine cu toată inima şi cu toată lucrarea noastră, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

 

Un domnitor renumit pentru mintea sa luminată a aflat că într-o mănăstire retrasă trăieşte un monah bătrân, om de o rară înţelepciune.

Dorind să vadă cât de adevărată este această veste, se duse în acel sfânt lăcaş şi ceru să-l vadă pe călugăr.

Când acesta veni supus şi smerit, vrând să-l încerce într-o situaţie mai puţin obişnuită, domnitorul îi spuse:

– Părinte, pot să te întreb ceva?

– Desigur, Măria-ta, întreabă-mă!

– Vezi, deja te-am întrebat.

– Iar eu deja ţi-am răspuns.

– Ce mi-ai răspuns?

– Dar tu ce m-ai întrebat?

„Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; pedeapsa celui nebun e nebunia. Inima celui înţelept dă înţelepciune gurii lui şi pe buzele sale sporeşte ştiinţa” (Pildele lui Solomon 16, 22-23).

Dă-ne, Doamne, înţelepciunea să vorbim totdeauna doar când şi cum trebuie, ca să Te slăvim neîncetat pe Tine cu toată inima şi cu toată lucrarea noastră, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin

Un negustor bogat se întorcea acasă cu o însemnată sumă de bani.

Mergând cu căruţa pe drum, se porni o ploaie mare. Nervos, cârti împotriva lui Dumnezeu:

– La ce mai e bună şi ploaia asta?

Dar cum mergea aşa, se ivi în faţa căruţei un bandit, care întinse puşca spre el, voind să-l jefuiască.

Negustorul rămase încremenit. Hoţul apăsă pe trăgaci, dar arma nu luă foc. Din pricina ploii, capsa şi pulberea se udaseră.

Văzând aceasta, negustorul dădu bice cailor şi luând-o la goană, scăpă de tâlhar.

După ce ieşi din impas, se opri lângă o biserică, se închină şi zise:

– Iartă-mă, Doamne, că n-am ştiut ce zic. Îţi mulţumesc pentru ploaia aceasta!

De-atunci, negustorul acela nu a mai cârtit niciodată. Dar şi pentru bandit a fost o lecţie: şi-a dat seama că o mână nevăzută l-a salvat pe negustor şi de atunci nu şi-a mai pus nădejdea în arme, înţelegând că oricând pot să-l trădeze şi astfel să cadă în mâna autorităţilor, aşa că a încetat să mai facă rele.

Doamne, iartă-ne şi ne păzește!
 

Primăvara este dovada Învierii, căci tot ce s-a îngropat, învie..

 

Câți Creștini se frământă și cât timp din zi: Cum să mă Mântuiesc? Cum să găsesc pe HRISTOS? Cum să găsesc pe DUHUL SFÂNT? Fără de Care, nu se poate Mântuire!

 Un punct de vedere simplu, pentru Conștiință.

Orice om nu se naște pe pământ decât pentru absolut unicul scop de a Căuta pe DUMNEZEU, a-L Găsi și a se osteni să se unească cu EL! Deci, pentru absolut unicul scop al Împărăției Cerurilor!

Nu mai vorbim despre cum se ocupă de acest scop omenirea.. Dar, foarte, foarte, pe cât de simplu, atât de Important, să Vedem cum se ocupă Creștinul (bineînțeles ortodox, altfel de creștin nu există) de Scopul Vieții lui, adică de Mântuire. Repet: Unicul Scop, altul nu există! Deasemenea trebuie să zicem că Creștinul este omul care s-a afierosit (făgăduit, cu legământ), pe sine, lui DUMNEZEU! Și, pentru care afierosire făcută de om prin Botez, a primit Har și Dar de la DUMNEZEU, spre întărire, spre luminare și spre lucrare!

Cât, din timpul unei zile, îl folosește Creștinul din zilele noastre pentru doar a se gândi la DUMNEZEU și la Mântuire?? Cât, din timpul unei zile, folosește Creștinul să se gândească doar, la Împărăția Cerurilor și la Iad?? Cât, din timpul unei zile, folosește Creștinul să se gândească doar, la Credință, la Evanghelia lui HRISTOS, la Propovăduirea Apostolilor și a Părinților Bisericii??

Câți Creștini au avut, sau au, interesul să citească Evanghelia și Epistolele Apostolilor??

Câți Creștini se frământă și cât timp din zi: Cum să mă Mântuiesc? Cum să găsesc pe HRISTOS? Cum să găsesc pe DUHUL SFÂNT? Fără de Care, nu se poate Mântuire!

Câți Creștini se frământă și cât timp din zi: Ce este alb și ce este negru în credința care o am și pe care o aud de la alții; și ce este amestecat?

Cât timp din zi se cutremură și se înfricoșează Creștinul de Iad? Cât timp din zi are Creștinul dorință fierbinte de Împărăția Cerurilor?

Cât timp din zi își aduce aminte doar, Creștinul, de sufletul său și veșnicie??

De-aici încolo nu mai trebuie vorbire. Oricine, dacă este sincer și cinstit, își face socoteala: Ce face omul cu sufletul și cu viața lui??

Aș face rămășag că omul, în fapt nu în teorie, a Uitat, pur și simplu, că este Veșnic, Nemuritor cu Sufletul, și trupul lui v-a învia și se va uni cu sufletul la a Doua Venire a DOMNULUI! A uitat, pur și simplu, că, la moarte, sufletul său nemuritor v-a fi despărțit de trup și v-a fi pusă în balanță toată viața lui! Ce a lucrat el, ce a căutat el, ce a ales el! Și, cele care le-a lucrat și căutat și ales, pe acelea le va avea, al acelora va fi el!!

"Calea e într-adevăr strâmtă, dar e croită limpede, e bătătorită de sfinții și drepții lui Dumnezeu." Sfântul Nicolae Velimirovici

 Vaporul "Titanic" construit de om s-a scufundat la prima călătorie! Corabia Bisericii construită de Hristos Domnul acum două mii de ani plutește și azi pe marea istoriei și așa va naviga până la sfârșitul lumii ducând pe oameni la limanul mântuirii.

 

 Despre trei lucruri nu te grăbi să vorbeşti: despre Dumnezeu, până ce nu-ţi întăreşti credinţa în El; despre păcatul altuia, până ce nu-l cunoşti pe al tău; şi despre ziua de mâine, până ce nu se luminează de ziuă."
Sfântul Nicolae Velimirovici

 

 

 

"Mulțumește lui Dumnezeu ce ti-a dat sa gusti, fie cat de putin, “cat de bun este Domnul”. Este adevarat,nu trebuie sa-i descoperi altcuiva viata ta launtrica – daca nu are aceeasi viata ca a ta. Sfantul Antonie cel Mare scrie: “Daca vorbesti despre lucruri duhovnicesti unuia care nu este induhovnicit, toate aceste ii vor parea ridicole”. In scrisoarea precedenta ti-am vorbit despre smerenie si-ti repet: “Smereste-te, copila mea: vrajmasul este foarte viclean si noi suntem slabi”. Sfantul Macarie cel Mare scrie: “Am cunoscut oameni ce erau intr-o asemenea stare de desavarsire duhovniceasca, incat contemplau slava sfintilor din ceruri; au trait 6 ani aceasta stare, si totusi – este cumplit sa o spunem – s-au pierdut”. El mai citeaza cazul unor martiri ce au indurat chinuri groaznice, dar totusi au cazut. Cat despre iertarea pacatelor, Duhul Sfant graieste prin gura proorocului Iezechiel: “Dar daca cel rau se intoarce de la nelegiuirile sale pe care le-a facut si pazeste toate legile Mele (…), nu se vor pomeni deloc nelegiuirile pe care el le va fi facut (…). Dar si dreptul, daca se abate de la dreptatea sa, toate faptele lui bune pe care le va fi facut nu se vor pomeni” (Iz.18, 21-22, 24)"

(Cuviosul Ioan de la Valaam, “Fericirile”, Editura Anastasia)

 "Războiul va începe din cauza păcatelor, să știți asta. Astăzi trăim alte vremuri. Dumnezeu are altă măsură pentru cei de azi. Astăzi este așa o mare furtună care distruge totul în calea ei. Țineți aproape de tradiția pe care v-am transmis-o și să știți că azi este o mărturisire de credință să spui că Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeul nostru cel viu și adevărat. Forțele întunericului nu doresc acest lucru. Hristos însă vrea ca totul să fie înnoit în Împărăția Sa. Nimeni să nu fie bătrân.

 Atunci când ne umplem inima cu Hristos, în fiecare zi credința noastră se înnoiește și întărește și putem să înfruntăm orice situație. Maica Domnului se roagă pentru noi și mijlocește ca să avem credință tare și putere să-L mărturisim pe Fiul ei. Viața mea a fost toată osteneală și durere: am trăit în sărăcie pe vremea nemților, foamete în timpul ocupației, ispite și suferințe în mănăstire. O luptă grea. Doar numele lui Hristos și al Maicii Domnului mi-au dat mereu putere. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului, acela nu este creștin. Așa să faceţi și voi, și vă veți mântui!"
                                                                  
Cuviosul Efrem din Arizona

A ţine post

 

A ţine post

Când stomacul este gol, se trezeşte în tine ceva melodic şi proaspăt.

Noi suntem nişte lăute; când cutia de rezonanţă a lăutei

este umplută cu tot felul de obiecte, muzica dispare.

Când stomacul şi creierul sunt curăţate prin focul

postului, în fiecare minut un cântec inedit se iveşte din flăcări;

Ceaţa se risipeşte, o energie nouă te împinge

să urci treptele din faţa ta.

Fii mai uşor! – şi cântă, precum instrumentele muzicale din trestie.

Fii mai uşor! – şi scrie secrete cu tocul de trestie.

Când eşti îmbuibat cu mâncare şi cu băuturi, Satan locuieşte

acolo unde ar trebui să se afle spiritul tău – şi o statuie urâtă din fier,

stă pe locul pietrei sfinte din Kaaba. Când posteşti,

bunele deprinderi se adună asemeni unor prieteni care vor să te ajute.

Postitul este tot una cu învăţăturile lui Solomon. Nu renunţa la el

pentru cine ştie ce iluzii, căci îţi vei pierde puterea;

dar chiar dacă îţi vei fi pierdut puterea şi întreaga voinţă, şi controlul,

postind, ele se vor întoarce la tine, ca nişte soldaţi răsărind

din pământ, cu panaşele în vânt.

Un ospăţ coboară în corturile voastre,

Ospăţul lui Isus.

Aşteptă-te să-l vezi, când posteşti, aceast ospăţ

pregătit cu altfel de hrană, mai hrănitoare decât supa ta de varză.

Multumesc prietenilor pentru sustinere .

 

Cu tot respectul incerc să mulțumesc fiecăui OM adevărat pe care l-am întâlnit în drumul meu și care a plantat o sămânță de speranță, de curaj, de liniște, de bucurie!

Multumesc persoanelor ce ma citesc pe blog-ul meu .

Multumesc pentru ca imi urmariti pagina si ca o distribuiti .

Multumesc pentru mesaje si comentariile dv frumoase.

Multumesc persoanelor si paginilor cu care colaborez.

Multumesc prietenilor pentru sustinere .

MAMA BUNĂ ESTE CEA CARE DEVINE INUTILĂ

 

MAMA BUNĂ ESTE CEA CARE DEVINE INUTILĂ

O mamă bună este una care devine inutilă odată cu trecerea timpului.

A sosit momentul să reprimăm impulsul firesc al mamei de a dori să așeze puiul sub aripă, ferit de toate greșelile, supărările și pericolele.

Este o bătălie dificilă, mărturisesc.

Când încep să slăbesc lupta pentru controlul super-mamei pe care o avem cu toții înăuntru, îmi amintesc acest titlu

„MAMA BUNĂ ESTE CEA CARE DEVINE INUTILĂ"

Dacă mi-am făcut corect munca de mamă, trebuie să devin inutilă.

Și înainte ca vreo mamă să mă acuze de durere, îi explic ce înseamnă asta.

A fi „inutil” înseamnă a nu lăsa dragostea necondiționată a mamei, care va exista mereu, să provoace viciul și dependența copiilor, de parcă ar fi un drog, până la punctul în care aceștia nu sunt capabili să fie autonomi, încrezători și independenți.

Ei trebuie să fie gata să-și traseze cursul, să facă alegeri, să-și depășească frustrările și să facă propriile greșeli.

Cu fiecare fază a vieții, o nouă pierdere este o nouă realizare, pentru ambele părți: mamă și fiu.

Dragostea este un proces de eliberare permanentă, iar acea legătură nu încetează să se transforme de-a lungul vieții.

Până în ziua în care copiii devin adulți, își constituie propria familie și ciclul începe din nou.

Ceea ce au nevoie este să fie siguri că vom fi alături de ei, fermi, în acord sau în dezacord, în triumf sau în eșec, pregătiți pentru îmbrățișări, îmbrățișări strânse și confort în momentele dificile.

Mamele, în solidaritate, își cresc copiii să fie liberi și nu sclavii propriilor noastre frici.

Aceasta este cea mai mare provocare și principala misiune.

Când învățăm să fim „inutile”, devenim un port sigur unde se pot ancora atunci când au nevoie.

Când iubești dăruiești

- Aripi pentru a zbura.

- Rădăcini să se întoarcă.

- Motive pentru a rămâne.

Să facem copii independenți și încrezători în sine, astfel încât să trăiască o viață plină și cinstită.

CÂND O MAMA IUBESȚE CU ADEVĂRAT ÎȘI EDUCĂ COPIIILE SĂ ÎNVEȚE SĂ ZBOARE ȘI SĂ FIE LIBERI!

Se spune că oameni distruși

 

Se spune că oameni distruși,

Nimeni nu ajută.

Nimeni nu se ridică.

"MINCIUNĂ"

Am văzut, cu ochii mei, oameni frânți capabili să te ridice din pat. Oameni, împovărați de tristețe, oferindu-vă trimiterea necesară pentru a vă încuraja spre ceea ce ei nu sunt în stare încă.

Oamenii răniți iubesc diferit.

Are grijă de tine diferit.

Se uită la tine diferit.

Ei știu cum e să fii străpuns de suferință și apoi te mângâie pe spate ca să nu stai în calea mea.

Oamenii care nu sunt fericiți nu știu să fie fericiți. Dar acea persoană este prima care își pune tricoul și se oprește din ceea ce face, îți bate la ușă când știe prin ce treci.

Oamenii care nu sunt fericiți nu frâng inimi. Resentimentele o fac.

Invidia. Egoism. Minciuna.

Cel care nu este în stare să împartă ceea ce are, de frica de a avea mai puțin decât ceea ce îți lipsește ție.

Asta chiar rupe viețile altora.

Oamenii răniți nu vă deranjaza. Acei oameni au învățat să iubească din propria lor goliciune, folosindu-se uneori de puterea pe care o dau doar pentru a te împiedica infrangi oamenii care au trebuit să-mi lingă propriile răni, care au știut să mă legăne să mă odihnesc și mi-au putut mângâia sufletul doar cu prezența lor. Le-am luat.

I-am văzut. Am fost. Și din când în când, eu sunt.