Un domnitor renumit pentru mintea sa luminată a aflat că într-o mănăstire retrasă trăieşte un monah bătrân, om de o rară înţelepciune.
Dorind să vadă cât de adevărată este această veste, se duse în acel sfânt lăcaş şi ceru să-l vadă pe călugăr.
Când acesta veni supus şi smerit, vrând să-l încerce într-o situaţie mai puţin obişnuită, domnitorul îi spuse:
– Părinte, pot să te întreb ceva?
– Desigur, Măria-ta, întreabă-mă!
– Vezi, deja te-am întrebat.
– Iar eu deja ţi-am răspuns.
– Ce mi-ai răspuns?
– Dar tu ce m-ai întrebat?
„Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; pedeapsa celui nebun e nebunia. Inima celui înţelept dă înţelepciune gurii lui şi pe buzele sale sporeşte ştiinţa” (Pildele lui Solomon 16, 22-23).
Dă-ne, Doamne, înţelepciunea să vorbim totdeauna doar când şi cum trebuie, ca să Te slăvim neîncetat pe Tine cu toată inima şi cu toată lucrarea noastră, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin
Mergând cu căruţa pe drum, se porni o ploaie mare. Nervos, cârti împotriva lui Dumnezeu:
– La ce mai e bună şi ploaia asta?
Dar cum mergea aşa, se ivi în faţa căruţei un bandit, care întinse puşca spre el, voind să-l jefuiască.
Negustorul rămase încremenit. Hoţul apăsă pe trăgaci, dar arma nu luă foc. Din pricina ploii, capsa şi pulberea se udaseră.
Văzând aceasta, negustorul dădu bice cailor şi luând-o la goană, scăpă de tâlhar.
După ce ieşi din impas, se opri lângă o biserică, se închină şi zise:
– Iartă-mă, Doamne, că n-am ştiut ce zic. Îţi mulţumesc pentru ploaia aceasta!
De-atunci, negustorul acela nu a mai cârtit niciodată. Dar şi pentru bandit a fost o lecţie: şi-a dat seama că o mână nevăzută l-a salvat pe negustor şi de atunci nu şi-a mai pus nădejdea în arme, înţelegând că oricând pot să-l trădeze şi astfel să cadă în mâna autorităţilor, aşa că a încetat să mai facă rele.
Doamne, iartă-ne şi ne păzește!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.