ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:
Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
- Dumnezeu a creat două lucruri extraordinare, a creat o femeie distinsă care a născut pe Dumnezeu, și a creat preoția, care Îl coboară pe Dumnezeu din Cer și Îl naște pe Dumnezeu pe Sfânta Masă.
Ce ziceți de lucrul acesta? Vă dați seama? Sfântul Agneț, pe Sfânta Masă, atunci când facem Sfânta Liturghie! Altarul este plin de Îngeri, fiindcă, Iisus Hristos este acolo! Spun chiar rugăciunile: „Doamne, și Îngerii să intre cu noi să facem Liturghia, că sunt împreună lucrători și ei. Este o rugăciune care spune așa: „Doamne, că Tu ești Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primești, Cel ce Te împarți”.
M-a întrebat un student: - Bine, părinte, dar preotul ce-i? Răspunde Hristos: Fără tine, preotule, nu pot să fac lucrurile acestea. Preotul e axa principală a Creației, a re-Creației, adică a Nașterii lui Dumnezeu din pâine și vin. Vă dați seama ce înseamnă pentru un popor că are Sfânta Liturghie? Ce înseamnă pentru un popor că are Ortodoxie?…
Iar
ispitele ce vin, cu voia lui Dumnezeu vin pentru încercare şi pentru a
ţine pe calea smereniei. Numai să cunoaştem slăbiciunea noastră, să ne
rugăm şi să cerem ajutor: “Doamne, nu ne lăsa în ispite!”.
Dumnezeu pe cine iubeşte, îl ţine aproape de El, ca nu cumva
libertatea să-i schimbe mintea şi înşelăciunea lumii să-i câştige
sufletul. Aşadar, suntem datori să primim cu dragoste aceste încercări
şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate.
Să ne rugăm să ne dea Domnul răbdare, că “cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.”
Iar ispitele ce vin, cu voia lui Dumnezeu vin pentru încercare şi
pentru a ţine pe calea smereniei. Numai să cunoaştem slăbiciunea
noastră, să ne rugăm şi să cerem ajutor: “Doamne, nu ne lăsa în
ispite!”. Că vin şi fără voia noastră, de la trup, de la lume şi de la
diavol. Aşa că, ori de unde vin, noi suntem datori să ne rugăm,
strigând: “Doamne, ajută!”. Însă pentru a ne uşura de ele este nevoie să ne mărturisim.
Aceasta ne duce la smerenie. Această rugăciune scurtă ne ajută la toate
faptele cele bune, că Domnul a zis: “Fără de Mine nu puteţi face
nimic”.
Să cerem ajutor de la Domnul şi să ne lăsăm în voia Lui… (Sihla, 3.II.1980)
Cu toată dragostea,
Paisie
(Arhim. Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Doxologia, p. 120)
Iisus
nu spune să cerem, sau să încercăm, sau să alegem, ci să “luăm” propria
Cruce în fiecare zi. A accepta Crucea nu înseamnă a accepta ca
realitatea să fie aceea care este, a stabili starea lucrurilor
existente, a se conforma cu o natură neschimbătoare în legile şi
condiţiile sale. Crucea nu este principiu de resemnare, ci de critică,
de protest, şi deci de schimbare. Schimbare înainte de toate în
interiorul nostru (“renunţare la sine însuşi” într-adevăr, înseamnă, în
fond, de a nu ne mai recunoaşte în acel individ care era înainte, de a
nu mai avea nimic de a face cu egoismul, de a nu mai accepta
obiceiurile, deformările, ciudăţeniile, incoerenţele
precedente,prosteala noastră…)
Şi apoi, schimbarea în afara noastră, în societate, în lume, în jurul
nostru. Crucea devine transformare, element de echilibru, ameninţare a
ordinii (sau dezordinii) stabilite. Crucea este speranta unei lumi noi,a
unei lumi tinere care îndrăznește chiar azi să facă proteste pentru cei
care ne răstignesc.
Mai drepte, mai fraterne, mai umane, mai puţin divizate, ori corupte.
Vis de armonie şi de împăcare. Sfidare, lipsită de arme, a puterilor
dominante. Dar toate acestea fără a uita realismul acelei expresii: “În
fiecare zi”.
Credinţa în Hristos se traduce în moneda curentă în viaţa de toate
zilele, în mărunţişurile angajării zilnice. Nu contează grandioasele
proiecte globale, declaraţiile solemne de solidaritate cu ultimii şi cei
exploataţi şi cei discriminaţi, certificatele de demnitate atribuite
celor care sunt victime ale diferitelor răstriști, dacă nu se traduc în
gesturi mici, în mici exemple practice.
Pot suna suspecte, şi chiar un pic false şi ridicole, propunerile,
formulate în contextul calm al slujirii liturgice, de a ne ruga pentru
fraţi”, dacă apoi ieşind în stradă (iată strada crucii zilnice!),
pierdem toate ocaziile pentru a face credibilă acea ofertă, de a da trup
în infinitele provocări ale realităţii care ne înconjoară. Hristos
nu-ţi cere să semnezi proclamaţii, manifeste care “înseamnă o dată
istorică” sau “o dată decisivă”un anumit lider sau partid. Îţi cere
frate și soră să semnezi cu o Cruce. Şi a semna cu o Cruce înseamnă a te
implica şi să nu lipseşti de la comuniunea de “fiecare zi”, de a te
regăsi în toate ocaziile din zilele liturgice, de a-ţi asuma propriile
responsabilităţi în situaţiile modeste zilnice. Cotiturile care schimbă
ceva în istoria omenirii sunt acelea care se găsesc de-a lungul drumului
mai degrabă aspru, pentru nimic solemn, care conduce la un loc unde se
înfige Crucea, Unuia care a fost trimis la moarte, ca răzvrătit, în
compania rău făcătorilor dar care ne dă Înviere.
Toti suntem pacatosi. Dar acest lucru nu trebuie sa ne intristeze atat
timp cat exista pocainta. Omul poate dobandi si astazi putere sa
biruiasca pacatul. Sa nu pierdem din vedere ca Domnul Se naste intr-o
pestera intunecoasa, chip al necuratiei in care se afla omenirea.
Aceasta nastere intre animale, arata ca Domnul nu a dispretuit pestera
plina de necuratii si ca nu intoarce spatele omului a carui inima este
plina de patimi.
Important e ca omul sa fie dispus sa-L primeasca. Dupa cum animalele nu
au cautat sa-L scoata pe Hristos din pestera, asa se cuvine ca si noi sa
fim deschisi prezentei Sale. Hristos Se naste sa slujeasca, sa ne
spele. Se jertfeste, ca noi sa ne hranim cu Trupul si Sangele Sau.
Inalta firea omeneasca la ceruri ca sa ne arate cat de important este
omul pentru El.
Dumnezeu a ales sa fie om, ca fiecare dintre noi sa devina asemenea Lui.
Sa ne straduim sa-L primim pe Domnul in toate cele ale noastre.
Pocainta ne ajuta sa prefacem inima in loc in care sa Se nasca tainic
Domnul.
Cand omul doreste sa se indrepte, cand isi vine in fire si vrea sa
inceapa sa traiasca o viata in Hristos, atunci Domnul ii vine in ajutor ,
daruindu-i o alta asezare a mintii si un alt fel de a se purta. Asadar,
oricat de cazut ar fi omul, prin pocainta poate deveni pestera
primitoare a Domnului.
DRAGOSTEA MAMEI…
Un baiat de 16 ani a facut o calatorie in strainatate… Dupa un timp,
cand sa intors acasa la aeroport il astepta mama lui cu lacrimi de
bucurie in ochi. Cand a ajuns si-a strans baiatul in brate cat de tare a
putut deoarece i-a fost foarte dor de el.
Baiatul insa i-a spus: “mama stiu ca ma iubesti… mult, dar daca ma
strangi asa de tare in brate in fata atator oameni ca pe un copil mic…
ma faci de rusine!”
Cu aceste vorbe a ranit-o foarte tare pe mama lui care se gandea ca… fiul ei nu se bucura din tot sufletul ca o revede.
Dupa alti 6 ani fiul ei a plecat iar intr-o calatorie in strainatate si
desi avea deja 21 de ani, mama lui a mers cu el la aeroport sa il
conduca sa isi ia ramas bun de la el.
Dar de data aceasta nu si-a imbratisat fiul ci s-a intors cu spatele
plangand foarte tare si zicandu-i doar atat: „Ramas bun fiule si sa ai
grija de tine”.
Dupa o vreme, cand baiatul s-a intors din calatorie… mama lui nu il mai
astepta in gara… Cand a ajuns acasa a gasit pe masa un buchet de flori
si langa flori o scrisoare de la mama lui…
Curios a deschis-o si a inceput sa o citeasca, iar dupa ce a terminat a
cazut jos plangand si distrus… era cel mai urat si rau moment din viata
lui.
Iata ce scria in scrisoare:
„Fiul meu drag, cu 6 ani in urma, cand te-ai intors acasa, aveam lacrimi
de bucurie in ochi si te-am strans cu drag in brate, dar cand tu vei
citi randurile acestea… eu voi fi deja in cimitir intr-un mormant…
pentru ca am murit de cancer…
Cand ai plecat ultima data nu te-am mai starns in brate, ci ti-am intors
spatele… ca sa nu te fac de rusine in fata oamenilor strangandu-te in
brate ca pe un copil mic… dar am plans foarte tare pentru ca am stiut ca
te voi vedea pentru ultima data.
Te iubesc foarte mult si ma voi ruga Domnului pentru tine… iar dragostea mea va veghea intotdeauna asupra ta!
Cu mult drag, mama.
Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei
08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că
este foarte grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am
invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de
oră până să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte
ceasul la fiecare minut care trece. Între timp mă gândesc că n-ar fi rău
să-i desfac bandajul şi să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi
aşa de gravă. În aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi
mă lansez într-o mică conversaţie. Îl intreb cât de urgentă este
întâlnirea pe care o are şi dacă nu preferă să aştepte sosirea medicului
pentru tratarea rănii… Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la
casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu
soţia.
Politicos, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi
povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai
bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea
fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana, dar batranul
îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este el…
Şi-atunci îl întreb mirată: “ - Şi dvs ... vă duceţi zilnic ca să luaţi
micul dejun împreună?“. Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi
răspunde: “ - E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu
bine cine este ea“.
Am rămas fără cuvinte şi un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la
bătrânul care se îndepărta cu paşi grăbiţi. Mi-am înghiţit lacrimile
spunându-mi în sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce îmi
doresc de la viaţă! Căci, în fond, aşa este dragostea adevărată … nu
neapărat fizică şi nici romantică în mod ideal. Să iubeşti înseamnă să
accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce încă nu
s-a întâmplat.”
Morala:
Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce
este mai bun din fiecare lucru, ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun
din tot ceea ce au. Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni,
ci să ştii să dansezi în ploaie!!
După ce am făcut cumpărăturile era ora 12, am ieșit din centrul comercial și căutam prin buzunare cheile de la mașină.
Nu erau în buzunar...aveam doar actele mașinii...
M-am întors în fuga prin toate magazinele pe unde umblasem, dar nimic, nu erau nici acolo.
Deodată, îmi dau seama că poate le-am lăsat în contact.
Aveam discuții cu soția că le mai uitam în contact câteodată.
M-am speriat, putea oricine să-mi fure mașina din parcare.
Am fugit în parcare și...NU ERA MAȘINA!!!!
Am sunat imediat la poliție. Le-am dat localizarea, descrierea mașinii, matrícula, le-am spus unde era staționată etc.
Am mărturisit că am lăsat cheile în contact și că de-aia mi-a fost furată.
Și... de-abia atunci mi-am făcut curaj să o sun pe soția mea.
Iubireee...(m-am balbait; întotdeauna-i zic “Iubire" în astfel de momente);
- mi-am lăsat iar cheile in contact...și mi-au furat mașina...
Dintr-o dată s-a făcut liniște... atât de liniște că am crezut că s-a întrerupt apelul.
Dar, apoi, dintr-o dată o aud strigând la mine:
Eu te-am dus la centru comercial azi dimineață și te-am lăsat acolo!
Iar s-a făcut liniște!!!
Rușinat dar fericit în același timp, îi zic:
Ce bine!, atunci vino să mă iei.
La care ea strigă și mai tare la mine:
NU POT!
De ce?
Nu pot să vin acum! O să vin dupa ce îl conving pe polițistul ăsta că eu nu am furat nicio mașină!!!!
Sunt arestată!
Nu mai aștept pe nimeni!
Mă bucur doar de briza care trece pe lângă mine...
Nu ai o familie?
Ba da, am.
Dar am încetat să-i mai aștept.
Ești supărată?
Nu!
Ne-am stabilit...
Cu viața!
Ce vrei să spui?
Am învățat din anii de drum că nu trebuie să așteptăm nimic de la nimeni!
Dar...
O mamă ar trebui să se aștepte întotdeauna de la copiii ei...
Timp de mulți ani am crezut asta...
Apoi am aflat că așteptăm doar în iluzia posesiei...
Ziua în care vom înțelege că nimeni nu aparține nimănui, că până și copiii aparțin Universului...
Devenim liberi să primim, fie copii, fie tot ceea ce ne rezervă viața!
Și când copiii nu ajung?
Când nimic și nimeni nu se așteaptă, totul este doar viața care se întâmplă...
Este greu de înțeles!
Știu. Am fost amăgiți să simțim iubirea ca fiind atașament, când
adevărul este că Iubirea autentică este să știi să renunți, Iubirea este
libertatea de a iubi fără atașament, a iubi înseamnă să-i permiți
celuilalt să zboare!
Și a nu te simți singur?
Ea nu există pentru cei care și-au răscumpărat dreptul de a continua să zboare.
Și astăzi, chiar și într-un mod diferit, accept, mă adaptez și continui să-mi permit să zbor!
Și când nu poți?
Eu cred că cei care sunt liberi, moartea ne va lumina, când corpul meu fizic nu va mai putea zbura, voi pleca înapoi acasă!
Și știi...
Cred, de asemenea, că acesta este scopul vieții, să nu ne oprim niciodată din zbor,
Căci în Suflet zbor pentru totdeauna în veci!
Până atunci...
Voi continua pur și simplu să mă bucur de briza care trece pe lângă mine..." Sónia Machado Araújo
— Salut! Te rog să nu închizi receptorul.
— Ce vrei? Nu am timp pentru vorbăraia ta, spune mai repede.
— Am fost azi la medic…
— Și ce ți-a spus?
— Sarcina e confirmată, e luna a 4-a.
— Și cu ce te pot ajuta? Eu n-am nevoie de probleme, scapă de asta!
— Mi-au spus că e târziu deja. Ce să fac?
— Să uiți numărul meu de telefon!
— Cum să uit? Alo!… Alo!…
— Abonatul se află…
Au trecut 3 luni
— Salut, copile!
— Salut, dar cine ești?
— Sunt îngerul tău păzitor.
— Dar de cine mă vei păzi? Că aici nu mă paște nici un pericol.
— Ești foarte nostim! Ce mai faci?
— Eu sunt bine! Dar iată mama plânge în fiecare zi nu știu de ce.
— Micuțule, stai fără grijă, maturii sunt mereu nemulțumiți de ceva.
Pentru tine e important să dormi mai mult, să prinzi puteri, căci vei
avea nevoie de ele!
— Dar tu ai văzut-o pe mama? Cum este ea?
— Sigur că am văzut-o, eu sunt mereu lângă tine. Mama ta e tânără și frumoasă.
Au mai trecut 3 luni.
— Îngerașule, ești aici?
— Sigur că da.
— Astăzi mamei îi este foarte rău. Plânge toată ziua și se înjură pe sine.
— Nu băga asta în seamă. Ești gata să vezi lumina zilei?
— Cred că sunt gata, dar mă tem. Ce-ar fi dacă mama va fi și mai tristă când mă va vedea?
— Ce vorbești, ea se va bucura neapărat! Oare ar putea să nu iubească un copilaș ca tine?
— Îngerașule, dar ce e acolo? Cum e dincolo de burtică?
— Acum este iarnă. Totul în jur este alb și cad fulgi frumoși. În curând vei vedea totul cu ochii tăi!
— Îngerașule, sunt gata să văd totul!
— Hai, copile, te aștept!
— Îngerașule, mă doare și mi-e frică!
Nașterea s-a petrecut ușor. Probabil copilul nu vroia să-i facă durere mamei.
În ziua următoare, la marginea orașului, în apropierea unor blocuri de locuit.
— Fiule, să nu fii supărat pe mine. Așa sunt vremurile, nu
numai eu fac așa. Ce să fac cu tine? Am toată viața înainte, iar ție
ți-e indiferent, tu pur și simplu vei adormi și atât…
— Îngerașule, unde a plecat mama?
— Nu știu, stai liniștit, se va întoarce imediat.
— Îngerașule, ce e cu vocea ta? Tu plângi? Te rog să o grăbești pe mama, că aici mi-e frig.
— Nu, copile, nu plâng. Imediat o aduc pe mama. Dar tu nu adormi, plânge, plânge cât mai tare!
— Nu, îngerașule, nu voi plânge, mama mi-a spus că trebuie să dorm.
Între timp în blocul din apropiere, în unul din apartamente, se ceartă soțul cu soția.
— Nu te înțeleg! Nu te-ai pornit? Afară e întuneric deja.
Ai devenit insuportabilă după ce ai venit de la spital. Dragă, nu suntem
unicii în așa situație, mii de perechi sunt infertile. Și reușesc să
treacă cumva peste asta.
— Te rog, te implor, îmbracă-te și hai cu mine!
— Unde?
— Nu știu, pur și simplu simt că trebuie să ajung undeva. Crede-mă, te rog!
— Bine, e ultima dată! E ultima dată când mă las dus de nas.
Perechea a ieșit din bloc. În fața lor mergea grăbită o femeie, iar după ea un bărbat.
— Dragă, am impresia că mergi pe o rută prestabilită.
— Nu mă vei crede, dar cineva mă duce de mână.
— Nu mă speria. Promite-mi că mâine vei sta toată ziua în pat. Eu îl voi suna pe medic!
— Liniște… Auzi, cineva plânge?
— Da, uite dincolo se aude un plânset de copil!
— Copilașule, plângi mai tare! Mama ta s-a rătăcit, dar te va găsi în curând!
— Îngerașule, unde ai fost? Te-am chemat. Mi-e foarte frig!
— Eu am fost după mama ta. Ea e aproape aici!
— Doamne, chiar este un copil! Aproape că a înghețat, hai mai repede acasă! Dumnezeu ne-a trimis un copilaș!
— Îngerașule, dar vocea mamei mele s-a schimbat…
— Copile, obișnuiește-te, aceasta e adevărata voce a mamei tale!!!
Naşterea sfântului Ioan Botezătorul este în liturghia Bisericii o
sărbătoare de rangul duminicii, datorită apropierii de Domnul Cristos.
Ioan este înaintemergătorul Domnului. Evangheliştii rezumă viaţa lui în
aceste cuvinte: „A venit un om trimis de Dumnezeu, al cărui nume era
Ioan. Acesta a venit ca să dea mărturie despre lumină, ca să-i
pregătească Domnului un popor desăvârşit” (In 1,6-7; Lc 1,17 Ant. la
intrare). El face legătura dintre Vechiul şi Noul Testament. Naşterea
lui este strâns legată de venirea lui Mesia. Despre el s-a scris în
profeţi: „Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale; el îţi
va pregăti calea. Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiţi calea
Domnului, faceţi drepte cărările lui” (Mc 1,3-4). Încă din sânul matern
Ioan a fost sfinţit de prezenţa binecuvântată a lui Isus. În momentul
vizitei Fecioarei Maria la vara sa Elisabeta s-a petrecut un fapt
revelator. Elisabeta, mama lui Ioan, era în luna a şasea, iar Maria abia
primise vestea că va fi mama Mântuitorului. Ieşindu-i în întâmpinare,
Elisabeta i-a spus Mariei: „Iată, când a ajuns glasul salutului tău la
urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu” (Lc 1,44).
Această sărbătoare datează din secolul IV şi poate chiar de mai înainte.
Lecturile Liturghiei se concentrează asupra momentului naşterii lui
Ioan iar Evanghelia (cf. Lc 1,57-66.80) subliniază importanţa numelui
care i-a fost dat. Şi astăzi în unele regiuni ale lumii, dar în vechime
era obiceiul general să se dădea primului copil numele bunicului dacă
era băiat sau numele bunicii dacă era fetiţă. Numele avea un rol
important. Se spunea: „Nomen est omen - Numele este o urare”, este o
prevestire. Se dorea ca numele să exprime realitatea unei persoane,
destinul său uman şi religios. Despre Ioan Botezătorul încă de la
naştere s-a spus: „Tu, copilule, vei fi profet al Celui Preaînalt, căci
vei merge înaintea Domnului ca să-i pregăteşti căile lui” (Lc 1, 76). Să
aprofundăm evenimentul binecuvântat pe care îl sărbătorim.
1. Părinţii: Zaharia şi Elisabeta
Părinţii lui Ioan sunt Zaharia şi Elisabeta, o familie preoţească.
Trăiau în ţinutul Iudeii din sudul Palestinei. Amândoi erau drepţi
înaintea lui Dumnezeu, ţinând în mod desăvârşit toate poruncile şi
prescrierile Domnului. Nu puteau face ceva mai mult pentru a fi plăcuţi
lui Dumnezeu. Cu toate acestea nu aveau copii, pentru că Elisabeta era
sterilă şi amândoi erau înaintaţi în vârstă. Faptul acesta era
considerat o dezonoare, însemna a fi abandonaţi de Dumnezeu sau
pedepsiţi pentru vreo încălcare a legii. Asta, desigur, nu era valabil
pentru Elisabeta şi Zaharia. Ei păreau mai degrabă uitaţi de Dumnezeu,
deşi continuau să rămână credincioşi. Dar situaţia se schimbă, pentru că
„Domnul îşi va aminti”. Acesta este înţelesul numelui Zaharia. Domnul
îşi aduce aminte de milostivirea sa. Pe când Zaharia slujea la templu,
un înger al Domnului i-a zis: „Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ta a
fost ascultată şi soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi-i vei
pune numele Ioan. Vei avea bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de
naşterea lui, căci va fi mare înaintea Domnului” (Lc 1, 13-15).
2. Ioan este numele lui
Copilul este mereu un dar al lui Dumnezeu. Naşterea unui copil este
un moment de bucurie. Ioan va fi motiv de bucurie nu doar pentru
părinţii săi. Într-adevăr, mulţi s-au bucurat de naşterea lui Ioan, din
moment ce la distanţa de peste douăzeci de veacuri continuăm să vorbim
despre el. Există un întreg ritual la naşterea unui copil: venirea la
lumina zilei, vestea dată rudelor şi vecinilor, discuţiile privind
alegerea şi punerea numelui. Astfel, „când s-a împlinit vremea să nască,
Elisabeta a născut un fiu. Auzind vecinii şi rudele că Domnul şi-a
arătat mila faţă de ea, se bucurau împreună cu ea. În ziua a opta, au
venit să taie pruncul împrejur şi voiau să-i pună numele Zaharia, după
numele tatălui său. Dar Elisabeta nu a fost de acord. Numele Zaharia, nu
merge bine, deoarece înseamnă doar că „Dumnezeu îşi aminteşte”, iar
acum „Dumnezeu care dă har”, şi-a manifestat bunăvoinţa. De aceea, a
zis: „Nu, copilul se va chema Ioan”. Oricum, revenea tatălui să dea nume
copilului. Atunci rudele l-au întrebat, prin semne, pe tatăl
copilului, ce nume ar fi voit să-i pună. Zaharia a cerut o tăbliţă, pe
care a scris: „Ioan este numele lui” (Lc 1,57-63). Numele „Ioan”
înseamnă „Domnul dă har”, sau „darul lui Dumnezeu”. Astfel, cu naşterea
lui Ioan se vesteşte lumii că a sosit timpul bunăvoinţei şi iubirii lui
Dumnezeu. Rugăciunea lui Zaharia în templu a fost ascultată. Rugăciunea
preotului este una cu cea a poporului. Părinţii copilului sunt convinşi
în credinţa că au fost vizitaţi de Dumnezeu cu milostivirea sa. De
aceea, ei îşi manifestă decizia, neobişnuită dar fermă, şi spun: „Ioan
este numele lui”. Doar după această afirmaţie precisă de ascultare
bătrânul Zaharia recapătă graiul şi poate să cânte din nou, ca un bun
preot, laudă şi mulţumire lui Dumnezeu.
3. Ce va fi oare acest copil?
Era imposibil în faţa celor petrecute să nu se perceapă o anumită
prezenţă divină sau ceva misterios în jurul evenimentelor. Rudele şi
vecinii erau nedumeriţi de alegerea acelui nume străin de familie.
Văzând cum s-au petrecut lucrurile, pe toţi vecinii i-a cuprins frica,
sau mai degrabă uimirea. Să taci în asemenea împrejurări este cu
neputinţă, Ştirea s-a răspândit repede în toată regiunea aceea de munte.
Peste tot se discuta şi uimiţi în inima lor spuneau: „Ce va fi oare
acest copil?” Această întrebare îi face pe toţi să aştepte şi să vadă.
Pentru moment, despre acest copil ştiu doar un lucru. El este semnul
unei rugăciuni care a fost ascultată. Treptat, misterul acelui copil
începe să se dezvăluie şi pentru lumea din jur care constată că,
„într-adevăr, mâna Domnului era cu el”. De acum înainte figura lui Ioan
iese din mediul comun al Palestinei şi capătă tot mai mult trăsăturile
unui vestitor universal. Iar mesagerul are trăsăturile celui pe care îl
anunţă şi în numele căruia vorbeşte. La fel ca despre Isus, s-a spus şi
despre Ioan: „Copilul creştea şi se întărea în duh. A trăit în ţinuturi
pustii până în ziua în care s-a arătat lui Israel”, chemând la
convertire. Însăşi predica lui Ioan se aseamănă cu cea a lui Isus.
4. Vocaţie: chemare şi misiune
Dumnezeu cheamă pe fiecare om pentru o misiune. Proiectul de viaţă pe
care Dumnezeu îl încredinţează celui chemat se numeşte vocaţie.
Chemarea şi misiunea necesită ascultare şi discernământ. Vocaţia se
descoperă pe parcurs, pas cu pas. Vocaţia lui Ioan Botezătorul capătă
caracteristicile unuia care vesteşte mântuirea lui Dumnezeu şi anticipă
misiunea lui Cristos. Liturghia aplică lui Ioan Botezătorul cele scrise
despre servitorul lui Dumnezeu (cf. Is 49,1-6 prima lectură): „Domnul
m-a chemat de la naşterea mea, din sânul mamei mele mi-a spus pe nume”…
„el care m-a plămădit din sânul maicii mele, ca să-i slujesc lui” (Is
49,1.5). „Mai înainte de a te forma în sânul mamei tale, eu te-am
cunoscut; mai înainte de a te naşte, eu te-am consacrat; vreau să fac
din tine un profet pentru popoare” (Ier 1,5 prima lectură a Liturghiei
din ajun). Cuvântul „servitor” este un termen care se întâlneşte în
toate religiile, dar înţelesul lui exact variază în funcţie de ideea pe
care lumea o au despre Dumnezeu, despre om şi despre relaţia dintre cei
doi. În Biblie, mai ales la profetul Isaia, cuvântul „servitor” spune
ascultare şi supunere, dar mai presus de toate spune iubire şi
prietenie. Termenul se referă întotdeauna la un om sau la un popor,
aleşi de Dumnezeu în vederea unei misiuni. Şi de fapt chemarea şi
misiunea: „m-a chemat”, „mi-a spus pe nume” şi „Voi face din tine lumina
popoarelor, ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului”-
sunt cele două trăsături caracteristice ale personajului despre care
vorbeşte profetul Isaia. Textul nu spune cine este acest personaj
misterios: poporul, viitorul Mesia, restul credincios al poporului lui
Israel? Sunt însă descrise cu multă grijă trăsăturile sale lăuntrice.
5. Extinderea şi stilul misiunii
Chemare şi misiune sunt doi termeni care în Biblie merg mereu mână în
mână. Când iubirea lui Dumnezeu alege pe cineva dintre multe persoane,
îl înzestrează cu darurile potrivite pentru a deveni instrument de
mântuire pentru toţi. Iubirea lui Dumnezeu tinde mereu spre
universalitate, spre binele comunităţii, spre binele comun. Celui ales
şi chemat Dumnezeu îi arată destinatarii şi stilul misiunii pe care o va
îndeplini. Orizontul misiunii este cât mai larg posibil, căci cuprinde
toate triburile patriarhului Iacob, supravieţuitorii lui Israel,
naţiunile, tot pământul, lumea întreagă. Toată această lume este în
aşteptare. Prin lucrarea slujitorului său, Dumnezeu vrea acum să ajungă
la toţi oamenii care aşteaptă să fie salvaţi. Cunoaştem stilul cu care
servitorul îşi va desfăşura chemarea. Gura lui va fi ca „sabia
ascuţită” şi ca o „săgeată preferată scoasă di tolbă”. Servitorul va
trebui să lupte pentru ca vestirea sa profetică să ajungă la toţi
destinatarii.
6. Cel chemat la o misiune este sprijinit de Dumnezeu
Domnul spune celui pe care îl cheamă: „Tu eşti servitorul meu,
Israel, în tine mă voi preamări”. Dar servitorul poate constata că
degeaba s-a trudit, că în zadar şi pentru nimic şi-a cheltuit puterile.
Această situaţie face să înţelegem că cel chemat cunoaşte dezamăgiri.
Misiunea de servitor comportă obstacole şi dificultăţi, dar în
situaţiile de criză şi descurajare îi este asigurat sprijinul lui
Dumnezeu care îl ocroteşte „la umbra mâinii sale” (v. 2). Mai mult,
criza pare necesară pentru a merge mai în profunzime şi a deschide
perspective noi şi mai vaste. Dumnezeu însuşi confirmă acest stil, căci
îl provoacă pe servitor să chibzuiască bine misiunea la care a fost
chemat: „E mic lucru să fii servitorul meu, ca să ridici seminţiile lui
Iacob şi să-i întorci pe cei care au mai rămas dintre fiii lui Israel?
Voi face din tine lumina popoarelor, ca să duci mântuirea mea până la
marginile pământului” (v. 6). Servitorul se regăseşte în deplin acord cu
stilul voit de Dumnezeu care l-a chemat. Împotrivirile şi truda
zadarnică nu-l descurajează, căci spune: „partea ce mi se cuvine este la
Domnul şi răsplata mea la Dumnezeul meu”.
7. Ioan pregăteşte calea Mântuitorului
Misiunea lui Ioan Botezătorul este precizată mai amănunţit în
fragmentul din cartea Faptele Apostolilor (cf. Fap 13,22-26 lectura a
doua). După ce a povestit pe scurt principalele etape ale istoriei lui
Israel, apostolul Paul subliniază rolul fundamental al lui Ioan care,
predicând un botez al pocăinţei, a pregătit venirea lui Isus. Din
urmaşii regelui David, „Dumnezeu a ridicat un mântuitor pentru Israel,
pe Isus. Înainte de venirea lui, Ioan Botezătorul a predicat întregului
popor al lui Israel un botez al pocăinţei”. Fiecare în istorie are de
îndeplinit un rol al său, o misiune a sa. Rolul şi misiunea nu trebuie
înţelese în mod greşit sau evaluate peste măsura cuvenită. Către
sfârşitul misiunii sale Ioan spunea: „Nu sunt eu acela la care vă
gândiţi voi, dar iată-l că vine după mine şi eu nu sunt vrednic să-i
dezleg sandalele” (cf. Fap 13,23-25). „Voi înşivă puteţi da
mărturie despre mine că am spus: nu sunt eu Cristos, ci sunt trimis
înaintea lui. Cel care are mireasa este mirele. Prietenul mirelui, care
stă şi ascultă, se bucură mult la glasul mirelui. Aşadar, această
bucurie a mea este acum deplină. El trebuie să crească, iar eu să mă
micşorez" (In 3,28-30). Isus este cuvântul de mântuire. Spre Isus
trebuie îndreptată orice misiune. Aceasta comportă contribuţia tuturor
credincioşilor, glasurile acelora care, asemenea lui Ioan, cu francheţe,
cu sabia cuvântului şi cu pilda vieţii arată lumii mântuirea prezentă
în istorie. În ziua următoare Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre
discipolii săi. Şi, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: "Iată-l pe
Mielul lui Dumnezeu!" Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi
l-au urmat pe Isus” (In 1,35-37).
8. Naşterea lui Isus şi naşterea lui Ioan
În Evanghelia sărbătorii (Lc 1,57-66.80), naşterea lui Ioan
Botezătorul este povestită foarte succint. Sunt subliniate mai curând
reacţiile vecinilor şi ale rudelor, decât naşterea în sine: „Când s-a
împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. Auzind vecinii şi
rudele că Domnul şi-a arătat mila faţă de ea, se bucurau împreună cu
ea”. Vecinii şi rudele dezvăluie semnificaţia profundă a evenimentului.
Naşterea lui Ioan este o manifestare a bunătăţii milostive a lui
Dumnezeu şi un motiv de bucurie colectivă. Aşa cum la naşterea lui Isus
îngerii dezvăluie însemnătatea tainică a pruncului născut la Betleem,
aici sunt rudele şi vecinii. Naşterea lui Ioan are loc în bucurie, în
stupoare şi în preamărire. Sunt simţămintele obişnuite care însoţesc
mereu vizita pe care Dumnezeu o face poporului său. Sunt aceleaşi
simţăminte care se manifestă la naşterea lui Isus. Promisiunile minunate
ale lui Dumnezeu încep să se împlinească. Aşa cum se va spune despre
Isus, şi Ioan „creştea şi se întărea în duhul”. La fel ca Isus, şi Ioan
ridică întrebarea cu privire la persoana şi viitorul său: „Ce va fi oare
acest copil?” Este o invitaţie discretă către noi la a avea o atitudine
de credinţă, şi a nu privi la aceste evenimente doar ca spectatori,
dar a ne deschide la mesajul lor salutar aşa cum va face Maria. În fine,
sublinierea „într-adevăr, mâna Domnului era cu el” arată că viaţa
viitorului profet este pusă sub protecţia şi călăuzirea lui Dumnezeu.
Aşa se întâmplă cu cel ales, cu cel chemat pentru o misiune. Dumnezeu îi
spune: „Nu te teme, eu sunt cu tine!”
9. Trei învăţăminte
a) Naşterea lui Ioan Botezătorul arată cât de preţioasă este chemarea
omului de către Dumnezeu. Venim la viaţă pentru că suntem doriţi,
chemaţi şi iubiţi de Dumnezeu. Dumnezeu are un plan al său cu fiecare
dintre noi, pe care trebuie să-l descoperim prin discernământ şi să-l
realizăm. Acest plan se numeşte vocaţie. Fiecare om are menirea de a fi
ambasador şi profet al Domnului, mărturisitor al unui cuvânt care nu
este al său, martor fidel şi transparent. A-l vesti pe Cristos în
diferitele împrejurări ale vieţii, fiecare cu darurile sale personale,
este sarcina oricărui credincios. În Ioan Botezătorul avem un model
ideal. b) Istoria umană şi profetică a fiecărei persoane poate fi
descrisă prin semnificaţia numelui „Ioan” care în ebraică indică
deopotrivă harul lui Dumnezeu care transformă viaţa dar şi minunea
făpturii alese şi înălţate de acest har. Doi sunt protagoniştii oricărei
chemări, Dumnezeu şi omul. Dacă este blocată revărsarea harului, omul
se stinge, decade şi se pierde în egoism. Dacă este blocată voinţa
umană, atunci darul lui Dumnezeu cade în gol şi se iroseşte. Harul şi
voinţa sunt cei doi poli ai sfinţeniei. c) Încă din sânul matern, Ioan
Botezătorul, profetul Ieremia, Servitorul lui Dumnezeu din Vechiul
Testament, apostolul Paul, fiecare om este chemat la o misiune proprie
iar vocaţia sa se merge până la sângele martiriului său. Vocaţia
creştină este radicală, nimic nu-i pus între paranteze, totul este
preţios şi sfânt. „Este limpede, aşadar, pentru oricine că toţi
credincioşii, de orice stare sau condiţie, sunt chemaţi la plinătatea
vieţii creştine şi la desăvârşirea iubirii: prin această sfinţenie se va
ajunge la un mod de viaţă mai uman şi în societatea pământească. Pentru
a dobândi această desăvârşire, credincioşii trebuie să-şi folosească
puterile primite după măsura darului lui Cristos, astfel încât, păşind
pe urmele lui şi deveniţi asemenea chipului lui, supunându-se în toate
voinţei Tatălui, să se consacre din tot sufletul preamăririi lui
Dumnezeu şi slujirii aproapelui” (LG 40).
10. Cântarea psalmistului
Psalmul 138/139 este capodopera prezenţei oriunde şi atotştiutoare a
lui Dumnezeu. El ştie toate şi toate le poate iar omul nu se poate
sustrage prezenţei lui. Toate dimensiunile şi toate direcţiile omului se
întâlnesc în îmbrăţişarea mântuitoare a lui Dumnezeu. „În el trăim, ne
mişcăm şi suntem” (Fap 17,28), afirma apostolul Paul la Atena, după ce a
citat diferiţi autori greci, precum opera „Fenomenele” a scriitorului
Arat şi „Imnul către Zeus” al poetului Cleant. Într-un text aramaic
descoperit la situl arheologic El-Amarna din Egipt se citeşte această
frază semnificativă despre prezenţa divină: „Fie că noi urcăm în cer,
fie că noi coborâm în abisul cel mai de jos, capul nostru este în
mâinile Tale”. Psalmistul biblic spune: „În mâinile tale, Doamne, sunt
tâmplele mele”. Dintre toate făpturile de pe faţa pământului omul este
„minunea lui Dumnezeu”. „Tu m-ai chemat, Doamne, din sânul mamei mele.Doamne,
tu mă observi de aproape şi mă cunoşti; ştii când mă aşez şi când mă
scol; pătrunzi de departe gândurile mele; fie că umblu, fie că stau
culcat, nimic nu-ţi scapă; toate cărările mele îţi sunt cunoscute.
Pentru că tu ai format rărunchii mei, m-ai ţesut în sânul mamei mele. Te
laud pentru că sunt o făptură atât de minunată! Lucrările tale sunt
admirabile! Ce bine vede sufletul meu aceasta! Când eram plămădit în
taină, oasele mele nu erau ascunse pentru tine” (Ps 138/139,1-3.13-15
psalmul responsorial).
11. Rugăciunea Bisericii
Dumnezeule, care l-ai ridicat pe sfântul Ioan Botezătorul ca să-i
pregătească Domnului Cristos un popor desăvârşit, dă-i Bisericii tale
harul bucuriei spirituale şi călăuzeşte cugetele tuturor credincioşilor
pe calea mântuirii şi a păcii.
(Vatican News – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 22 iunie 2018)
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (sinaxar)
Împrejurările Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul sunt cu totul deosebite. Despre acestea, ne vorbește Sfântul Evanghelist Luca în capitolul întâi al Evangheliei. Acesta relatează că, deși erau oameni drepți înaintea lui Dumnezeu, preotul Zaharia
și soția sa, Elisabeta, descendentă a seminției lui Aaron, nu au putut
până la bătrânețe să aibă copii. În tradiția evreiască, lipsa copiilor
era considerată ca fiind un mare blestem al lui Dumnezeu asupra
familiei. Din acest motiv, erau tratați ca paria (marginalizați),
uneori, nici jertfele nefiindu-le primite la templu.
În vremea împăratului Irod, în timpul săptămânii în care era rândul lui să slujească la templu, Zaharia a intrat să tămâieze, iar îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii, i s-a arătat Sfântul Arhanghel Gavriil, anunțându-l că i-au fost ascultate rugăciunile și că Dumnezeu le va dărui un copil, căruia o să îi pună numele Ioan. Preotul Zaharia a primit însă cu neîncredere vestea venită prin Arhanghelul Gavriil. Din acest motiv, Zaharia a rămas mut până în ziua în care s-au împlinit cuvintele îngerului.
Întâlnirea Maicii Domnului cu Sfânta Elisabeta
Intalnirea între Maica Domnului și Sfânta Elisabeta - Ein Karem - Israel
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în
cetatea Orini, cu șase luni înaintea nașterii Mântuitorului. Unul din
marile momente din istoria omenirii este consemnat tot în Sfânta
Evanghelia după Luca și are loc chiar în perioada când Sfânta Elisabeta,
mama Sfântului Ioan, era însărcinată cu acesta. Atunci când Sfânta
Elisabeta a întâlnit-o pe Fecioara Maria care venise în vizită să îi dea
vestea cea mare a nașterii Fiului lui Dumnezeu, copilul din pântecele
ei, Sfântul Ioan Botezătorul,
a săltat, iar ea umplându-se de Duh Sfânt a exclamat: "Și de unde mie
aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?" (Luca 1, 43).
Evanghelia consemnează că femeile au stat împreună mai multe luni.
Pruncul primește numele de Ioan
După ce Sfânta Elisabeta l-a născut pe Sfântul Ioan Botezătorul,
în a opta zi, când pruncul trebuia tăiat împrejur după tradiție,
vecinii și rudele s-au strâns, având intenția să-l numească pe copil Zaharia,
după numele tatălui. Elisabeta s-a opus, spunându-le că se va numi
Ioan. Întrucât nimeni din cei prezenți nu era de acord, i-au cerut
părerea preotului Zaharia,
tatăl pruncului. Acesta și-a scris răspunsul pe o tăbliță: "Ioan este
numele lui" (Luca 1, 63). După această mărturie, i-a revenit graiul Sfântului Zaharia.
Sfântul Ioan Botezătorul
Mulți dintre contemporanii sfântului
Ioan s-au întrebat "Ce oare va fi acest prunc?" (Luca 1, 66).
Într-adevăr, de nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, așa cum vestise
îngerul, aveau să se bucure mulți, "căci va fi mare înaintea Domnului;
nu va bea vin, nici altă băutură amețitoare și încă din pântecele mamei
sale se va umple de Duhul Sfânt. Și pe mulți din fiii lui Israel îi va
întoarce la Domnul Dumnezeul lor" (Luca 1, 15-16).
Despre viața lui cunoaștem și că s-a
retras în pustiu unde a dus o viață de aspre nevoințe, până în momentul
în care a primit poruncă să înceapă sa predice. Prin mâna lui a primit
Domnul Iisus botezul în apele Iordanului, moment în care Sfânta Treime
S-a arătat în plinătatea Ei. Ducând o viață curată, dedicată în
întregime lui Dumnezeu, Sfântul Ioan Botezătorul a întruchipat sfințenia dobândită încă din timpul vieții. Pentru aceasta Biserica îl numește "înger pământesc și ceresc".
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
este una dintre cele mai vechi și mai pline de bucurie sărbători din
calendarul Bisericii. Ziua sa de naștere a devenit o zi de sărbătorire a
celui care s-a învrednicit să pregătească venirea Mântuitorului în
lume, mărturisindu-L drept Răscumpărător al păcatelor întregii lumi,
fapt pentru care este numit Înaintemergătorul Domnului.
Ein Karem – Casa Sfinților Zaharia și Elisabeta, Patria Sfântului Ioan Botezătorul
În Ein Karem s-a aflat casa Sfinților Zaharia
și Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul
Domnului Hristos. Localitatea se află la sud-vest de Ierusalim și despre
ea, Evanghelistul Luca a menționat că era "ținut muntos" și "cetate a
seminției lui Iuda".
Identificarea localității se bazează
pe distanța de la Ierusalim (7,5 km) pe care arhidiaconul Teodosie, care
a făcut un pelerinaj aici în anul 530, o menționează în descrierea pe
care a lăsat-o Țării Sfintei, precum și pe mențiunea sărbătoririi la Ein
Karem a Sfintei Elisabeta (28 august), într-un lecționar gruzin,
înainte de anul 638.
Ein Karem - Israel
În secolele V-VII, bizantinii au
construit aici o bisericuță închinată Sfintei Elisabeta. Despre biserica
"Bet-Zaharia" (Casa lui Zaharia) scriau autori medievali, inclusiv
egumenul rus Daniil, în cunoscuta sa "Călătorie" (de la începutul
secolului al XII-lea). Egumenul Daniil menționează biserica Sfintei
Elisabeta din apropiere de Ein Karem ("la jumătate de verstă" de casa
lui Zaharia), în locul în care mama Sfântului Ioan Înaintemergătorul,
împreună cu fiul, au scăpat de slugile împăratului Irod (tradiție
păstrată în Prima Evanghelie a lui Iacov - text apocrif). Mai târziu,
cruciații au găsit la Ein Karem două sanctuare pe care le-au
reconstruit.
Semnificația numelui Ein Karem nu este
pe deplin lămurită: "izvorul îmbelșugat" sau "izvorul viei" sau,
simplu, "izvorul Karemului". Locuit deja din epoca bronzului, Iosua a
repartizat Karemul tribului lui Iuda (Iosua Navi 15,20). Se poate ca
Ein-Karem să fie Karem din Vechiul Testament, oraș al neamului lui Iuda
(Iosua Navi 15, 59).
Astăzi, la Ein Karem se află
Mănăstirea rusească Muntele (unde se păstrează cinstita icoană a Maicii
Domnului din Kazan, un stâlp din casa sfântului proroc Zaharia
și a dreptei Elisabeta, piatra pe care a propovăduit Ioan
Botezătorului); izvorul Maicii Domnului, care curge între mănăstirea
rusească și mănăstirea franciscană al "Vizitei", unde, conform
tradiției, a venit Maica Domnului și a stat la ruda ei Elisabeta;
mănăstirile catolice a Surorilor Sionului (fondată în anul 1860) și a
Surorilor Rozariului (fondat în anul 1910).
În centrul localității Ein Karem de
astăzi se găsește Ein Sitti Maryam – Izvorul Maicii Domnului; Potrivit
tradiției creștine, la acest izvor s-a oprit Maica Domnului pentru a bea
apă, atunci când s-a întâlnit cu Sfânta Elisabeta care era însărcinată
cu Sfântul Ioan Botezătorul.
În jurul acestui izvor s-a format
nucleul orașului canaanit în perioada bronzului, iar de atunci apa
izvorului a fost utilizată ca sursă principală de alimentare timp de mii
de ani.
În timpul celui de-al doilea Templu,
un tunel de 30 de metri a fost săpat în stâncă, pentru a crește
capacitatea izvorului. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
deasupra izvorului, musulmanii au construit o moschee cu un minaret.
Gradul de rudenie dintre Sfântul Ioan Botezătorul și Domnul Iisus Hristos
Sfânta Maria/ Miriam, bunica Maicii
Domnului a fost căsătorită cu marele Preot Matan, cu care a avut trei
fete: Maria, Sovi și Ana. Maria a fost mama Salomeei (căsătorită apoi cu
Zevedeu, mama Sfinților Apostoli Iacob și Ioan), Sovi a fost mama
Elisabetei (care a născut pe Sfântul Ioan Botezătorul), iar Ana a fost
mama Maicii Domnului. Maica Domnului a fost verișoară cu Salomeea și
Elisabeta, iar Domnul Iisus a fost văr de gradul al doilea cu Sfântul Ioan Botezătorul și cu Sfinții Apostoli Iacov si Ioan.
Sfântul Ioan Botezătorul - "cel mai mare între cei născuți, cel mai mic în împărăția cerurilor"
Textul din evanghelia de la Matei 11,
11: "Adevărat zic vouă: nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul
mai mare decât Ioan Botezătorul; totuși, cel mai mic în împărăția
cerurilor este mai mare decât el", este mărturisirea lui Hristos despre
Ioan.
Nu există contradicție în cele
afirmate de Hristos. Că să înțelegem că Ioan Botezătorul este "cel mai
mare între cei născuți din femei", ne este de ajuns să știm că a săltat
în pântecele maicii sale, în momentul în care Elisabeta se întâlnește cu
Fecioara Maria atunci când această Îl purta în pântece pe Domnul, că a
viețuit în pustie precum un înger, că L-a botezat pe Hristos la răul
Iordan, etc. Iar că să înțelegem ce înseamnă cuvintele "cel mai mic în
împărăția cerurilor este mai mare decât el", ne vom opri asupra
tâlcuirii pe care o dau Sfinții Părinți.
Icoana Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului 7 ianuarie
Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că
"teologul cel mai înalt e mai mic decât cel de pe urmă dintre îngeri".
El face această afirmație pentru că rezumă "împărăția cerurilor" la
lumea îngerilor, căci Împărăția cerurilor nu era încă deschisă oamenilor
în vremea lui Ioan. Astfel, Sfântul Ioan este mai mic decât orice înger.
O altă tâlcuire a Sfântul Maxim
Mărturistorul este această: "Fiindcă se credea că Ioan a dobândit prin
contemplație toată cunoștință îngăduită aici, cunoștință cea mai mică și
cea mai de pe urmă în viață viitoare e mai mare decât cea de aici". De
aici reiese că orice cunoaștere a lui Dumnezeu în această lume, este
doar "în parte" sau "că în oglindă, în ghicitură", pe când în lumea de
dincolo, cunoașterea va fi "față către față", "deplină", după cum spune
Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 12).
Al treilea înțeles pe care îl oferă Sfântul Maxim Mărturisitorul
este rezumat la cuvintele: "Cel ce stă pe treaptă cea mai de pe urmă în
viețuirea evanghelică e mai mare că cel înălțat în treaptă Legii". De
aici reiese că Sfântul Ioan Botezătorul,
neîmpărtășindu-se de harul revărsat la Cincizecime, neprimind "botezul
cu Duh Sfânt și cu foc" este "mai mic decât cel mai mic în împărăția lui
Dumnezeu".
Înțelesul duhovnicesc al îmbrăcămintei și hranei Sfântului Ioan Botezătorul
Din Evanghelia după Marcu, aflăm că Sfântul Ioan Botezătorul era îmbrăcat în haina din păr de cămilă, încins cu o curea de piele și că se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică.
Cămilă poate simboliza atât curăția,
cât și necurăția. Dacă în Vechiul Testament ea putea fi privită că un
animal curat pentru că era rumegător, ea putea fi văzută și că necurată,
dacă ținem seama că avea copită despicata. Dacă rămânem la prima
semnificație, cea de animal curat, cămilă simbolizează poporul ales, în
timp ce necurăția prefigura neamurile păgâne.
Faptul că Ioan purta o haina din par de cămilă, simbolizează chemarea evreilor și a păgânilor la Hristos.
Cureaua, provenită de la un animal mort, semnifică prin încingerea cu ea, omorârea patimilor.
Cât privește hrană să, trebuie să știm
că albinele și lăcustele erau considerate a fi curate în Vechiul
Testament, semn că Ioan se hrănea doar cu cele plăcute Domnului.
O altă semnificație a Nașterii
Sfântului Ioan Botezătorul – sfânt care semnifică Legea Veche – este
plasarea sărbătorii imediat după solstițiul de vară, după care ziua
începe să scadă și noaptea să crească, ca semn că Legea Vechiului
Testament începe să apună pentru că vine Legea Harului, Legea lui
Hristos.
Even Sapir – locul copilăriei Sfântului Ioan Botezătorul
Primul capitol din Evanghelia
Sfântului Apostol Luca se încheie astfel: "Iar copilul creștea și se
întărea cu duhul. Și a fost în pustie până în ziua arătării lui către
Israel."
Când regele Irod a dat porunca să fie omorâți toți copiii până la doi ani și-a adus aminte și de fiul Preotului Zaharia, temându-se să nu fie acela Împăratul cel de curând născut. Sinaxarul zilei de 5 septembrie – Sfântul Proroc Zaharia – povestește: Sfântul Zaharia
era atunci în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rândul
săptămânii sale, care în acea vreme îi căzuse. Deci, ascunzându-se
Elisabeta în munte [ pruncul Ioan avea atunci un an și jumătate], se
ruga cu lacrimi lui Dumnezeu ca s-o apere pe ea și pruncul. Când a văzut
de sus pe ostași cu dinadinsul căutând-o și apropiindu-se, a strigat
către muntele cel de piatră care era acolo: "Munte al lui Dumnezeu,
primește pe maica cu pruncul!" Și îndată s-a desfăcut muntele și a
primit-o pe ea înăuntrul său și a ascuns-o de ucigașii cei ce o căutau…
Iar Elisabeta, acoperindu-se de
Dumnezeu, petrecea în muntele cel ce se desfăcuse, împreună cu Ioan,
unde, după dumnezeiasca poruncă, li se făcuse peșteră și curgea izvor de
apă. Și a crescut un finic deasupra peșterii, plin de roade. Când era
vreme de mâncare, se pleca pomul acela jos, dindu-și spre mâncare rodul
său, apoi iar se ridica în sus."
Even Sapir, Mănăstirea Sfântului Ioan din Pustiu
Even Sapir, Mănăstirea Sfântului Ioan din Pustiu
Nu departe de Ein Karem, dar într-o
zona colinara cu versanți abrupți, se afla astăzi mosavul Even Sapir (o
localitate de tip cooperativa agricolă), cu doar 650 locuitori, fondata
în anul 1950 de către emigrați din Kurdistan. Autocarul abia trece pe
drumul îngust de pe panta muntelui, oprindu-se la capătul pădurii prin
care pelerinii trebuie să coboare preț de careva minute, pe jos. Se
ajunge astfel la Mănăstirea franciscana a Sfântului Ioan din Pustiu,
așezământ construit peste stânca aceea care s-a deschis, ocrotindu-i pe
Sfânta Elisabeta și pe pruncul său Ioan. Este acesta unul dintre cele
mai fermecătoare locuri din Tara Sfânta: versantul este acoperit de
iedera și flori, izvorul Sfântului Ioan Botezătorul are apa
tămăduitoare, rece și bună – foarte apreciată în zilele caniculare de
pelerinaj – iar dacă cobori treptele abrupte, sub nivelul bisericii și
al izvorului, ajungi pe un platou cu un mic bazin cu pești colorați,
decorativi, în dreapta căruia se afla peștera în care a viețuit copilul
Ioan. Sinaxarul spune: "După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Înainte-Mergătorului, și-a dat sfârșitul în aceeași peșteră. Iar Sfântul Ioan a fost hrănit de un înger până la creșterea lui, și l-a păzit în pustie, până la ziua arătării sale către Israel." Se pare ca Sfântul Ioan Botezătorul
a viețuit în acest pustiu singur, de la vârsta de doi ani, în mai multe
peșteri, hrănindu-se cu lacoste ( un soi de fructe și nu lăcuste /
insecte, asa cum s-a tradus) și miere sălbatică, ducând o viață aspră,
de post și rugăciune.
Izvorul și peștera în care a locuit Sfântul Ioan Botezătorul
Izvorul de deasupra peșterii, din care
se ia apa de băut, curge prin interiorul stâncii până la nivelul
peșterii, făcând un bazin în care se scaldă cei care au probleme
medicale grave, spre tămăduire, după care apa ajunge la bazinul cu
pești.
Izvorul și peștera în care a locuit Sfântul Ioan Botezătorul
Peștera aceasta din stâncă desfăcută
în mod miraculos, spre salvarea Sfintei Elisabeta și a copilașului Ioan,
este unul dintre locurile minunate, în care simți că sufletul se umple
de liniște dumnezeiască.
Dacă de la intrarea în mănăstirea din
Even Sapir o iei pe cărarea din stânga (în dreapta cobori spre izvor și
stâncă), după 200 metri ajungi la peștera care adăpostește mormântul
Sfintei Elisabeta, ceea ce atesta, o data în plus, autenticitatea
locului.
Într-adevăr, există o lungă perioadă
din viața Înaintemergătorului Domnului, despre care Sfânta Evanghelie nu
pomenește nimic, se știe doar ca Sfântul Ioan Botezătorul
a crescut în pustie, în absoluta singurătate și în aspră nevoință. Aici
însă, la Even Sapir, întreagă natură – stânca, apa, florile, isopul,
până și cactușii imenși – totul vorbește direct sufletului despre o
copilărie binecuvântata de prezenta Domnului, în care nevoință este
răspuns la preaplinul dragostei, la grija Tatălui Ceresc.
Deși în calendarul ortodox se memorează de obicei ziua adormirii sfinților, Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul
fac excepție de la această regulă, fiindu-le dedicate zile de
sărbătoare pentru evenimente ca zămislirea sau nașterea lor precum și
alte evenimente. Astfel, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este una
din cele șase sărbători închinate de Biserica Ortodoxă Sfântului Ioan, alături de:
Tot pe 24 iunie, în Bucovina se
sărbătorește cu mare bucurie Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou
de la Suceava, mii de pelerini participând la ceremonia scoaterii
moaștelor Sfântului Ioan.
Stabilirea datei de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
Specialiștii afirmă că data de 24 iunie a fost fixată ținându-se cont de Sfânta Scriptură, care arată că zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia,
tatăl său, a tămâiat în sfântul altar, un loc în care numai arhiereul
intra o singură dată pe an, în luna a șaptea, ziua a-X-a. Având în
vedere că această dată din calendarul iudaic corespunde lunii
septembrie, Sfinții Părinți au rânduit ca zămislirea Sfântului Ioan să fie sărbătorită pe 23 septembrie, iar nașterea sa, la 24 iunie.
În icoana care redă nașterea Sfântului
Ioan Botezătorul, Sfânta Elisabeta este prezentă în partea stânga a
icoanei, pe un pat monumental. În latura de jos, două femei pregătesc
îmbăierea pruncului, în vreme ce în partea opusă este zugrăvit preotul Zaharia,
așezat pe tron. El este reprezentat scriind pe tăbliță numele fiului
său. În icoană, mai apar și alte femei slujind mamei Sfântului Ioan.
Icoana Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele – Drăgaica) 24 iunie
Reprezentarea nașterii Sfântului Ioan
Botezătorul este străjuită în stânga și în dreapta de doua clădiri
prezentate din față. Acoperișul clădirii din stânga este roșu, în vreme
ce cel din dreapta este albastru, culori care simbolizează natura divino
- umană a lui Hristos. Deasupra ansamblului iconic, unind cele două
laturi și edificii asemeni Vechiului și Noului Testament se remarcă
bustul Sfântului Ioan. El este înfățișat din față, cu aripi,
binecuvântând, având în mâna stângă un pergament desfășurat ce poartă
înscrisul: "Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor"!
Reprezentarea lui Ioan Botezătorul cu
aripi a fost inspirată de profeția lui Maleahi: "Iată, Eu trimit pe
îngerul Meu înaintea feței Tale, care va pregăti calea Ta" (Mal. 3, 1).
Aripile sugerează, printre altele, și capacitatea lui excepțională de a
se ridica duhovnicește în marile înălțimi ale cerului.
Ziua de 24 iunie este denumită în
calendarul popular Sânzienele sau Drăgaica, peste ea suprapunându-se
sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.
Sânzienele
Sânzienele au la origine un străvechi
cult solar – sărbătorile solare fiind considerate praguri peste an,
asemănătoare pragurilor din viața omului, care presupun ritualuri
asemănătoare. Mai ales solstițiile și echinocțiile creează scenarii și
făpturi mitice, acte de divinație, taine și povești ancestrale, asociate
deschiderii porților cerului.
Nu este exclus ca, în vremuri
îndepărtate, populația din munți să se fi întâlnit la momentele
solstițiale (Sânzienele) sau echinocțiale pentru a săvârși ritualuri
închinate Soarelui. Megaliții din Munții Călimani pe care s-au
descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi
marturii în acest sens.
Denumirea de Sânziene este preluată,
conform unor opinii, de la numele micile flori de câmp galben-aurii cu
miros dulce (sânziene).
În medicina populară, sânziana este folosită pentru foarte multe boli, dar trebuie culeasă în zorii zilei.
Drăgaica
În sudul țării, sărbătoarea populară mai poartă denumirea de Drăgaică, Ziua Soarelui, Ursina, sau Amuțitul Cucului.
Obiceiuri și tradiții de Sânziene și Drăgaică
De sărbătoarea Sânzienelor, care
marchează mijlocul verii, sunt legate, în diferite zone din țară, o
mulțime de obiceiuri și credințe.
În tradiția populară, Sânzienele erau
considerate zânele bune – spre deosebire de Rusalii –, femei frumoase –
adevărate preotese ale soarelui –, divinități nocturne ascunse în
pădurile întunecate, în care oamenii nu pășesc.
Astfel, ziua de Sânziene este considerată momentul optim pentru culegerea plantelor de leac dar și pentru începerea secerișului.
În unele zone, florile de Sânziene
sunt împletite sub formă de cruce și sfințite la biserică, pentru a
aduce protecția gospodăriei și a proprietarilor, peste an.
În această zi se fac și pomeniri la biserică pentru morți, iar la morminte există tradiția de a duce flori puternic mirositoare.
Târgul de Fete de pe Muntele Găina
În ziua de Sânziene, există o
îndelungată tradiție a organizării de târguri și iarmaroace,
manifestările fiind organizate în trecut strict în scopul întâlnirii
tinerilor în vederea căsătoriei, însă "tradiția târguielii pentru fata
de măritat" s-a stins încet în timp, sărbătorile fiind acum un prilej
tocmai bun pentru serbări câmpenești cu mici și bere.
Există multe astfel de întâlniri de
mare tradiție organizate în țară, și amintim doar târgurile de la Buzău,
Câmpulung Muscel, Buda în Vrancea, Giurgeni în Ialomița sau Broșteni în
Mehedinți, dar cel mai cunoscut dintre acestea este fără îndoială,
Târgul de Fete de pe Muntele Găina, una dintre cele mai fascinante
manifestări de pe meleagurile noastre, cu o tradiție de aproape două
secole, fiind atestat în anul 1816.
Pe vremuri, locuitorii munților,
păstori îndeobște, aveau gospodăriile atât de departe unii de alții,
încât cel mai apropiat vecin era la mai bine de jumătate de oră de mers.
În aceste condiții, fetele tinere nu aveau unde să meargă, să cunoască
tineri, acestora nefiindu-le permis să meargă nici la înmormântări, spre
deosebire de femeile măritate. Singurul moment prielnic din an îl
reprezenta târgul de fete de pe Muntele Găina.
La origini, Târgul de fete din Apuseni
era organizat anual în preajma sărbătorii de Sânziene, de regulă în
prima sâmbătă ce urma sărbătorii, atunci când mulțimi de oameni ajungeau
aici din toate satele moților, sau din județele învecinate.
Principala atracție a târgului o
reprezentau fetele de măritat, care purtau la gât taleri de aur și de
argint, ele fiind aduse aici cu tot cu zestre.
Atât fetele cât și zestrea erau disputate de flăcăii care se opreau
în fața corturilor fiecărei pretendente, iar în final, tocmeala decisivă
avea loc în prezența părinților fetei.
În cazul încheierii cu succes a
negocierilor, perechea nouă era însoțită de alai, cântece de fluier și
cimpoi, până la primul călugăr, care urma să le dea binecuvântarea
căsătoriei. Tocmai de aceea preoții erau nelipsiți de la târgul de fete,
la fel ca și negustorii de podoabe și cârciumarii.
Târgul de pe Muntele Găina era
bineînțeles un moment prielnic pentru familiile de moți să se
mândrească, în fața procesiunii, cu frumusețea fiicelor lor și cu
podoabele și mărfurile aduse la târg.
În zilele noastre Târgul și-a schimbat
perioada de desfășurare în a doua jumătate a lunii iulie, iar
caracterul manifestării este unul preponderent folcloric și de
prezentare a meșteșugurilor locale.
Sfânta Scriptură și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
Proroci despre nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
O profeție despre nașterea
Înaintemergătorului Ioan se regăsește în profetul Maleahi: "Iată, Eu
trimit pe îngerul Meu înaintea feței Tale, care va pregăti calea Ta"
(Maleahi 3, 1).
Nașterea Sfântul Ioan a fost vestită
de îngerul Domnului (Luca 1, 13-17): "va fi mare înaintea Domnului; nu
va bea vin, nici altă băutură amețitoare și încă din pântecele mamei
sale se va umple de Duhul Sfânt. Și pe mulți din fiii lui Israel îi va
întoarce la Domnul Dumnezeul lor" (Luca 1, 15-16).
Pasaje Biblice Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
5 Era în
zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata
preoțească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron și se
numea Elisabeta. 6 Și erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului. 7 Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în zilele lor. 8 Și pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, 9 A ieșit la sorți, după obiceiul preoției, să tămâieze intrând în templul Domnului. 10 Iar toată mulțimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară și se ruga. 11 Și i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. 12 Și văzându-l, Zaharia s-a tulburat și frică a căzut peste el. 13
Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea
ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și-l
vei numi Ioan. 14 Și bucurie și veselie vei avea și, de nașterea lui, mulți se vor bucura. 15
Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură
amețitoare și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. 16 Și pe mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. 17
Și va merge înaintea Lui cu duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă
inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea
drepților, ca să gătească Domnului un popor pregătit. 18 Și a zis Zaharia către înger: După ce voi cunoaște aceasta? Căci eu sunt bătrân și femeia mea înaintată în zilele ei. 19
Și îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea
lui Dumnezeu. Și am fost trimis să grăiesc către tine și să-ți
binevestesc acestea. 20 Și iată vei fi mut și nu vei putea să
vorbești până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în
cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor. 21 Și poporul aștepta pe Zaharia și se mira că întârzie în templu. 22 Și ieșind, nu putea să vorbească. Și ei au înțeles că a văzut vedenie în templu; și el le făcea semne și a rămas mut. 23 Și când s-au împlinit zilele slujirii lui la templu, s-a dus la casa sa. 24 Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit și cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând: 25 Că așa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea.
57 Și după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. 58 Și au auzit vecinii și rudele ei că Domnul a mărit mila Sa față de ea și se bucurau împreună cu ea. 59 Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul și-l numeau Zaharia, după numele tatălui său. 60 Și răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan. 61 Și au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta. 62 Și au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit. 63 Și cerând o tăbliță, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Și toți s-au mirat. 64 Și îndată i s-a deschis gura și limba și vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu. 65
Și frica i-a cuprins pe toți care locuiau împrejurul lor; și în tot
ținutul muntos al Iudeii s-au vestit toate aceste cuvinte. 66 Și toți care le auzeau le puneau la inimă, zicând: Ce va fi, oare, acest copil? Căci mâna Domnului era cu el. 67 Și Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duh Sfânt și a prorocit, zicând: 68 Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și a făcut răscumpărare poporului Său;
76 Iar tu, pruncule, proroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului, ca să gătești căile Lui,
80 Iar copilul creștea și se întărea cu duhul. Și a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.
Sfântul Apostol și Evanghelist Luca 1, 5-25; 57-68, 76, 80.
