miercuri, 19 iunie 2024

Sinaxar 21 Iunie

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea Sfântului Mucenic Iulian cel din Cilicia.

Sf. Mucenic Iulian din Tarsul CilicieiSf. Mucenic Iulian al Tarsisului s-a născut în Asia Mică, în provincia Cilicia. El era fiul unui senator păgân şi al unei mame creştine. După moartea soţului, femeia s-a mutat la Tarsis, unde şi-a botezat fiul, crescându-l mai departe cu evlavie. Pe când Iulian a împlinit 18 ani, împăratul Diocleţian (284-305) a iniţiat prigoana împotriva creştinilor, arestându-l printre alţii şi pe tânărul Iulian. Ei l-au adus pe Iulian în faţa guvernatorului Marcian pentru a fi judecat, încercând să-l convingă să renunţe la Hristos. Nici torturile, nici ameninţările, nici promisiunile de cadouri şi onoruri nu l-au putut convinge pe piosul Iulian să jertfească la idoli şi să-l părăsească pe Hristos, rămânând ferm în credinţa sa.

Timp de un an de zile mucenicul a fost plimbat prin oraşele Ciliciei, fiind supus la interogări şi torturi, după care l-au aruncat în închisoare. Mama Sf. Iulian l-a urmat pe fiul ei, rugându-se la Dumnezeu să-l întărească. Mama sa a plecat în audienţă la guvernator în oraşul Aegea (Egeea), ca să ceară permisiunea de a-l vizita pe fiul ei în închisoare, minţind că ar vrea să-l convingă să jertfească la idoli. Ea a stat trei zile în închisoare cu Sf. Iulian sfătuindu-l să fie tare şi să rabde până la sfârşit.

Sf. Iulian a fost adus din nou în faţa guvernatorului. Crezând că mama lui l-a convins să renunţe la Hristos conform decretului imperial, guvernatorul a lăudat-o pentru fapta sa până în momentul în care ea l-a mărturisit cu hotărâre pe Iisus Hristos, denunţând cu curaj politeismul. Auzind acestea, guvernatorul a dat ordin să i se taie tălpile cu care l-a însoţit pe fiul ei din Tarsis. Iulian a fost legat într-un sac plin cu nisip şi şerpi veninoşi şi a fost aruncat în mare. Trupul mucenicului a fost purtat de valuri până pe ţărmurile Alexandriei şi a fost găsit şi îngropat cu cinste de un creştin. Mucenicul Iulian s-a săvârşit în anul 305, după care moaştele au fost transferate în Antiohia. Sf. Ioan Hrisostom a întocmit un elogiu în cinstea Sfântului Mucenic Iulian.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Afrodisie.

Acesta era din ţara Ciliciei. Crezând din copilărie şi închinându-se lui Hristos, a fost prins şi adus înaintea stăpânitorului Dionisie, şi mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost ars pe spinare cu fiare arse, şi băgat într-o căldare plină de plumb, ce fierbea clocotită, şi spânzurat cu capul în jos; şi izbăvindu-se de toate cu minune, a atras pe mulţi dintre elini spre credinţa lui Hristos. Aceştia mărturisind pe Hristos cu îndrăzneală, li s-au tăiat capetele. Iar tiranul văzând aceasta, a poruncit de s-a tăiat o piatră în două şi au întins pe sfântul, şi au pus peste el acea piatră tăiată, pe care o ridicaseră 55 de ostaşi, iar sfântul îndată şi-a dat sufletul şi luă cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Terentie, episcopul Iconiei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iulian Egipteanul, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici cei ce au mărturisit împreună cu Sfântul Iulian: Antonie preotul, Anastasie, cel din morţi înviat Chelsie, Vasilisa, maica lui, douăzeci de păzitori de temniţă şi şapte fraţi, care toţi de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Nichita Nisireanul, care a mărturisit în Hio, la anul 1732, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sfîntul Mucenic Iulian din Tarsu Ciliciei
        Iulian provenea dintr-o familie foarte nobilă, senatorială. El a vieţuit în Tarsul Ciliciei şi a luat mucenicia sub Diocleţian. Chiar dacă la vremea martiriului lui el nu era decît un tînăr în vîrstă  de  optsprezece ani, el era suficient de educat şi întărit în Sfînta Credinţă Creştină,  aşa încît    să-şi  dea viaţa pentru ea. Cezarul l-a tîrît după el din cetate în cetate timp de un an întreg, torturîndu-l în toate chipurile, ca să-l facă să se lepede de Hristos. Mama lui Iulian urma acestui cortegiu mereu, de departe.  Cezarul  a  arestat-o  pe mama lui  Iulian,  silind-o  să-şi convingă fiul să se lepede de Hristos, dar ea, stînd trei zile întregi de vorbă cu el în închisoare, l-a sfătuit şi l-a întărit tocmai dimpotrivă: adică să meargă la moarte cu mulţumire, cu nădejde  şi cu bucurie, arătîndu-i că a lui va fi marea biruinţă. Torţionarii atunci l-au legat  pe Iulian într-un sac, împreună cu şerpi, cu scorpii şi alte animale veninoase şi l-au aruncat în mare, iar pe mama lui Iulian au omorît-o în torturi. Dar sfintele moaşte  ale lui Iulian au fost aduse de valuri la mal, iar credincioşii le-au găsit şi le-au îngropat cu cinste  la Alexandria,  în anul 290. Mai după aceea aceste sfinte moaşte au fost mutate la Antiohia. Sfîntul Ioan Gură de Aur însuşi a rostit o minunată şi dumnezeiască predică la Sfîntul Mucenic Iulian: «Din gura mucenicului ieşea glasul lui cel  sfînt, iar împreună cu glasul şi o lumină care lumina mai  puternic decît razele soarelui [...] Luaţi un om bolnav, indiferent cît de groaznic, un posedat de diavol sau care şi-a pierdut minţile, şi aduceţi-l la racla în care se odihnesc  rămăşiţele  sfinte ale acestui sfînt  şi veţi vedea cum demonul sare şi fuge de la om, ca şi ars de foc. » Vădit este din aceste cuvinte că multe şi mari trebuie să fi fost vindecările de la moaştele Sfîntului Iulian.

Pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Iulius şi Iulian
           Aceştia  erau  fraţi  de sînge ce se trăgeau din provincia grecească Mirmidonia. Ei din fragedă  copilărie  au  fost crescuţi  în credinţa creştină, sub legămîntul că toată viaţa  lor şi-o vor  închina  în  feciorie  Bisericii.  Iulius era presbiter [preot], iar Iulian era diacon. Ei au primit carte împuternicitoare de la împăratul Teodosie cel Mic, ca să distrugă capiştile idoleşti în întregul imperiu. Ca doi apostoli, aceşti doi fraţi au întors la credinţa creştină mulţi păgîni din Răsărit şi din Apus, şi au zidit biserici. Ei,  în timpul vieţii lor, au ridicat mai mult de una sută de locaşuri sfinte. S-au odihnit în Domnul cu pace, într-o localitate aproape de Milano. Locuitorii Milanului îl invocă pe Sfântul Iulius, mai ales cînd se află în primejdii din partea lupilor.


Sfântul Mucenic Archil al II-lea, Regele Georgiei
       Archil a fost fiul Regelui Ştefan şi nepotul marelui rege Georgian Wachtang. Regele Archil, mare Creştin şi apărător al Creştinismului, pentru aceea că nu s-a lepădat  de  Hristos, a fost torturat  de musulmani şi omorît prin tăierea capului la anul 744, în douăzeci de zile ale lunii martie. Era în vîrstă de optzeci de ani cînd a luat cununa  veşnicei   şi fericitei împărăţii a lui Hristos.
Pomenirea Sfântului Mucenic Luarsab al II-lea, Regele cetăţii Kartli din Georgia
          Tatăl lui Luarsab, George al X-lea, a luat mucenicia pentru credinţă, fiind silit să bea otravă de către Şahul Persan. Luarsab fiul lui a fost însă aruncat într-o temniţă din apropiere de Şiraz, în care a zăcut vreme de şapte ani. Apoi la porunca Şahului Abbas Întîiul, el a fost spînzurat în închisoare împreună cu doi dintre slujitorii lui, în douăzeci şi una de zile ale lunii iunie, la anul 1622. Deasupra mormîntului lui a fost văzută o lumină cerească.

Cîntare de laudă la Sfinţii Cuvioşi Iulius şi Iulian
             După ce a nouăzeci şi noua biserică Aceşti Sfinţi fraţi în Numele Celui Preaînalt au gătit de zidit, Diaconul Iulian pentru fratele lui sfînt Iulius Un mormînt a zidit. Iar cînd mormîntul i-a arătat, Iulius cu blîndeţe a zis:«Găteşte-te, frate al meu după trup, căci acest mormînt nu al meu, ci al tău este. Găteşte-te, căci tu, Mai înainte decît păcătosul tău frate Iulius La Domnul vei pleca.» Şi astfel după a Domnului voie, Iulius şi pe a o suta biserică O a zidit, La un anume loc  pustiu. Precum slăvitul Iulius a grăit, Astfel a şi fost. Căci fratele tînăr înaintea celui mai vîrstnic  S-a odihnit, Iar fratele mai vîrstnic a adăugat şi a suta biserică în salba sfântă de zidiri. Pe care săvîrşindu-o, Şi el însuşi întru Domnul întru sfântă adormire s-a săvîrşit.

Cugetare
         Cînd omul începe să se educe în lupta de  înfrînare a limbii şi păstrare a tăcerii, tăcerea i se pare lui, de-a lungul acestor eforturi, a fi ceva mai mic decît vorbirea. Un frate i-a zis odată Sfîntului Sisoe: «Aş vrea să-mi ţin inima mereu trează, dar nu pot.» Iar bătrînul a zis: "Dar cum vom putea noi oare să avem trezvia inimii, cînd uşa de intrare a gîndurilor în inima noastră, adică limba, stă veşnic deschisă?" Charillos, nepotul lui Lycurgus, a fost întrebat odată de unchiul lui de ce a promulgat atît  de  puţine  legi.  Iar  el a răspuns: «Celor ce vorbesc puţin nu le trebuie legi multe.»

 Cugetare
        Să  luăm  aminte  la vindecarea minunată a orbului Bartimeu(Marcu 10:46-52) La cum Bartimeu a strigat tare şi cu credinţă către Domnul ca să-l vindece, iar Domnul  l-a vindecat; La cum şi eu, avînd sufletul orbit,  şed lîngă drumul pe care trece Hristos, şi doar dacă voi striga către El, El mă va auzi, şi mă va vindeca.


Predică - Despre semănat şi secerat - Cel ce seamănă nedreptate seceră nenorocire
(Pildele lui Solomon 22 : 8).
               Dacă  lucrezi  fărădelege,  atunci  poate  că nenorocirea trece pe lîngă tine chiar în ziua în care ai nelegiuit fără ca să-ţi facă nimic, dar să ştii că ea a auzit glasul nelegiuirii şi negreşit va lovi la un timp pe care nici nu-l gîndeşti. Unele seminţe sînt dulci atunci cînd le semeni, dar amar este culesul lor. Uneori semănarea aceasta seamănă cu viaţa, dar la vremea culesului, vezi că roadele ei sînt  moartea. Fii cu băgare de seamă şi învaţă din Sfînta Scriptură: Eva prin prosteasca ei mîndrie neascultătoare a semănat nelegiuire, şi au venit peste ea chinurile naşterii de prunci în cumplite dureri. Cain a semănat fărădeleagea prin uciderea de frate şi a cules durerea unei cumplite  morţi. Sodoma şi Gomora au semănat fărădelege  şi au cules iadul unei morţi năprasnice. Fiii lui Eli Preotul cel Mare au semănat fărădelege, căci s-au întinat lîngă Cortul Legămîntului, şi au cules chinuri cumplite, căci rău au pierit în război. Adu-ţi aminte de Saul, de fărădelegile lui, şi de chinurile pe care le-a suferit pentru aceasta. Şi iară, adu-ţi aminte de Ahab şi de Izabela. Şi iară, adu-ţi aminte de Irod şi de Iuda. Şi iară, adu-ţi aminte de ieri, şi de alaltăieri, şi de răsalaltăieri, şi de toate zilele vieţii tale trecute, şi ascultă cuvintele acestea de toate zilele: "Cel ce seamănă nedreptate seceră nenorocire". Oare există loc locuit de oameni pe pămînt care să nu  aibă  aceste cuvinte ca învăţătură înaintea ochilor lor? Oare există acoperiş care să nu adăpostească sub el această cunoaştere? Oare există om viu care să nu fi văzut pe pielea lui adevărul acestor cuvinte în exemplele vii din jurul vieţii lui? O Atotînţelepte Doamne, dacă nu am cunoaşte Sfîntă Voia Ta, noi păcat nu am avea. Dar dacă Tu ne-ai dat nouă să o cunoaştem, O, Atotmilostive, dăruieşte-ne şi puterea să o împlinim pe ea cu scumpătate pînă la sfîrşitul zilelor vieţii noastre şi cea mai de pe urmă suflare de viaţă, Căci Ţie Se  cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.

Acatistul Sfântului Mucenic Iulian din Tarsul Ciliciei

De este preot, ziceBinecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Aminiar de este diacon, monah sau mirean, zicePentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)


Condacul 1

Glasul proorocului străbate veacurile: „Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos la odihnă”; dumnezeieştile cuvinte zugrăvesc icoana pătimirii tale şi ne întăresc în nădejde pe noi, cei ce aducem Ziditorului prin tine jertfa cântării: Aliluia!

Icosul 1

Sămânţa dreptei credinţe a încolţit în inima ta, căci stropind-o cu roua înţelepciunii şi încălzind-o cu căldura dragostei pentru Hristos, ţi-ai înălţat privirea minţii spre bunătăţile cele cereşti; primeşte şi de la noi, nevrednicii, aceste stâlpări smerite de cuvinte şi trimite-ne adierile Duhului, spre a ne aminti de cele cereşti:
Bucură-te, sălaş scump al miresmei dumnezeieşti;
Bucură-te, cort însufleţit al Adevărului;
Bucură-te, petrecere întru ostenelile duhovniceşti;
Bucură-te, carte a insuflărilor dumnezeieşti;
Bucură-te, pom mult roditor al înţelepciunii;
Bucură-te, următor al căii rugăciunii;
Bucură-te, păstrare a comorii credinţei;
Bucură-te, jertfă bineplăcută Ziditorului;
Bucură-te, oglindă a frumuseţilor cereşti;
Bucură-te, intrare în cămara cerească;
Bucură-te, lucrător al poruncilor dumnezeieşti;
Bucură-te, mărturie bineprimită a credinţei;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule!

Condacul al 2-lea

În vremea prigonirilor pentru credinţă, nu te-ai lepădat de Ziditorul şi Binefăcătorul tău, ci stând înaintea guvernatorului Marchian cu îndrăzneală, în cămara inimii ai întâmpinat pe Hristos cu cântarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Paharul durerilor ai băut şi uneori desfătările mesei idoleşti ţi s-au pus înainte, spre a te lepăda de Hristos, însă ai rămas neclintit pe piatra mărturisirii, fiind întărit de Piatra Vieţii; pentru aceasta, pe temelia dreptei credinţe întăreşte-i pe cei ce cu evlavie te cinstesc pe tine aşa:
Bucură-te, stâlp neclintit al mărturisirii;
Bucură-te, ruşinarea celor întunecaţi de înşelăciune;
Bucură-te, primitorul darului înţelepciunii;
Bucură-te, adăpare din izvorul milei dumnezeieşti;
Bucură-te, vădirea înşelăciunii idoleşti;
Bucură-te, moştenitor al desfătării raiului;
Bucură-te, cunună a biruinţei muceniceşti;
Bucură-te, răbdare nezdruncinată de pătimiri;
Bucură-te, întărirea celor cuprinşi de valurile necredinţei;
Bucură-te, ridicarea celor neputincioşi;
Bucură-te, trâmbiţă a vestirilor dumnezeieşti;
Bucură-te, cunună a răbdării mântuitoare;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule!

Condacul al 3-lea

Prin cetăţile Ciliciei ai fost purtat un an, Sfinte, şi cu ai durerilor spini încununat, dar cu ochii minţii contemplai drumul Golgotei şi cu gândurile inimii te îndulceai de călătoria spre Izvorul frumuseţilor raiului strigând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Ca un diamant tare, nezdrobit de mânia închinătorilor la idoli te-ai arătat, Mucenice Iulian, şi, primind atingerea razelor Soarelui dreptăţii, mai puternic arătai strălucirea credinţei în  Hristos; primeşte şi de la noi razele cuvintelor de cinstire şi ne fă părtaşi milostivirii Stăpânului:
Bucură-te, piatră nesfărâmată a mărturisirii;
Bucură-te, purtător al strălucirilor Duhului;
Bucură-te, diamant al frumuseţii muceniceşti;
Bucură-te, comoară nepreţuită a credinţei;
Bucură-te, îndulcire a minţilor tulburate de ispite;
Bucură-te, ajutător al celor prigoniţi;
Bucură-te, grabnică scăpare a celor neputincioşi;
Bucură-te, râu al darurilor dumnezeieşti;
Bucură-te, nume scris în cartea mucenicilor;
Bucură-te, stârpirea gândurilor neroditoare;
Bucură-te, odihnirea frumuseţii lui Hristos;
Bucură-te, întăritor al nostru pe căile răbdării;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule!

Condacul al 4-lea

Slujitorii păgâni din cetatea Egeea au căutat să te spurce pe tine, Sfinte, silindu-te să mănânci din cele jertfite idolilor, dar ai primit de la Hristos mana Duhului şi răsplată pentru pătimirile tale, cântându-I tu cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Jertfa rugăciunilor maicii tale pentru întărirea ta în credinţă a fost bineprimită de Părintele milostivirilor, Care Şi-a deschis urechea spre a auzi cuvintele celei ce te-a născut şi a şoptit la urechile inimii tale cuvânt de mângâiere; pe Acesta fă-L milostiv spre cererile noastre cele bune şi ascultă cu îngăduinţă cuvintele aduse spre cinstirea ta:
Bucură-te, primitorul sfatului părintesc;
Bucură-te, făclie cinstită a Adevărului;
Bucură-te, întărire pe piatra răbdării;
Bucură-te, lucrător al cuvintelor dreptăţii;
Bucură-te, mlădiţă mult roditoare a Treimii;
Bucură-te, ascultarea cuvintelor mântuitoare;
Bucură-te, plinirea chemării muceniceşti;
Bucură-te, surpător al înşelăciunii idoleşti;
Bucură-te, ruşinarea celor umbriţi de necredinţă;
Bucură-te, pildă de întărire întru răbdare;
Bucură-te, sprijinitorul sufletelor necăjite;
Bucură-te, liman al celor înviforaţi de prigonire;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule!

Condacul al 5-lea

Luând aminte Ziditorul la râurile lacrimilor maicii tale şi la cuvintele ei spre întărirea inimii tale întru nevoinţa muceniciei, te-a acoperit pe tine cu aripile milostivirii Sale şi ţi-a stins focul chinurilor cu roua cântărilor de: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Fiind insuflată de Cel Preaînalt, ca un înger maica ta te-a întărit întru răbdare, descoperindu-ţi, în zugrăvirea cuvintelor pline de iubire, frumuseţile raiului pe care le moştenesc cei ce rabdă pe pământ chinuirile cele de scurtă vreme pentru Hristos; osteniţi fiind noi de prigonirea patimilor noastre, spre tine alergăm cu nădejde, aducându-ţi florile cântărilor de cinstire ţie, celui ce porţi pe cap cununa slavei muceniceşti:
Bucură-te, vederea făgăduinţelor raiului;
Bucură-te, neguţătorie înţeleaptă a mântuirii;
Bucură-te, următor al sfatului maicii tale;
Bucură-te, alergare la limanul muceniciei;
Bucură-te, răbdător de chinuri pentru Hristos;
Bucură-te întărire a celor tulburaţi de chinuiri;
Bucură-te, alergare cu mintea la cele cereşti;
Bucură-te, surpător al cugetelor neroditoare;
Bucură-te, iubitor al frumuseţilor cereşti;
Bucură-te, odihnă a inimilor întristate;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor prigoniţi;
Bucură-te, urcare pe scara muceniciei;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule!

Condacul al 6-lea

Întunericul temniţei nu te-a despărţit de Hristos, căci prin fereastra pătimirilor vedeai pe Cel ce Se face răsplătitor tuturor durerilor noastre primite cu îndelungă răbdare, spre a-I cânta Lui cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Trei zile ai petrecut cu maica ta în temniţă în amintirea darurilor milostivirii Treimii Celei de viaţă Făcătoare şi, fiind scos la judecata pământească, priveai spre apusul veacurilor, când toţi vom sta înaintea scaunului Înfricoşătorului Judecător; pe Hristos roagă-L, Sfinte, să ne învrednicească de răspuns bun pe noi, cei ce te cinstim pe tine:
Bucură-te, vederea judecăţilor dumnezeieşti;
Bucură-te, îndulcire de răsplata cerească;
Bucură-te, rugător osârdnic spre a noastră mântuire;
Bucură-te, înfruntarea judecătorilor pământeşti;
Bucură-te, râvnitor al celor mai înalte;
Bucură-te, mijlocitor grabnic al celor în nevoi;
Bucură-te, îndreptarea cârmei minţii spre cele mai bune;
Bucură-te, păzitor al legământului iubirii dumnezeieşti;
Bucură-te, intrare prin poarta muceniciei;
Bucură-te, primirea judecăţii spre mântuire;
Bucură-te, cort cinstit al înţelepciunii Duhului;
Bucură-te, dorirea celor mai înalte ale Adevărului;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule!

Condacul al 7-lea

Temniţa ţi s-a făcut uşă către Împărăţia cerurilor, căci bătăile cuvintelor iubitoare ale maicii tale la uşa inimii ţi-au vestit intrarea în cămara de nuntă a Mirelui Hristos, către Care strigai cu nădejde de mântuire: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Nesuferind guvernatorul defăimarea zeilor păgâneşti, cu chinuri cumplite a căutat să vă abată de pe calea mărturisirii lui Hristos, dar, primind de sus acoperământul Duhului, aţi rămas neclintiţi în îndrăzneala voastră; pe noi, cei ce slujim patimilor osânditoare, cu rugăciunea ta, cinstite Mucenice Iuliane, ne adu la limanul mântuirii, ca să-ţi strigăm:
Bucură-te, primirea cununii biruinţei;
Bucură-te, neclătinare în lucrarea mărturisirii;
Bucură-te, primitorul focului chinuirilor;
Bucură-te, odihnă în iubirea lui Hristos;
Bucură-te, înţelegerea chemării muceniceşti;
Bucură-te, săvârşirea cu bine a mărturisirii;
Bucură-te, ridicarea celor căzuţi în patimi cumplite;
Bucură-te, mângâierea sufletelor întristate;
Bucură-te, răbdare încercată în focul pătimirii;
Bucură-te, risipirea cugetelor necurate;
Bucură-te, îmbrăţişarea dorului cugetător al Treimii;
Bucură-te, sălăşluire la limanurile nepătimirii;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule!

Condacul al 8-lea

Maica ta, stând împreună cu tine, a deschis gura sa sfinţită şi a defăimat toată înşelăciunea idolilor, iar tu, ascultând cuvintele celei ce te-a născut, te-ai aprins de dorul mărturisirii şi ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

În mare ţi-ai aflat sfârşitul, Sfinte Iulian, cel ce ai cercetat adâncurile milostivirii dumnezeieşti, şi după trecerea prin apa şi prin focul pătimirilor ai ajuns la lărgimea desfătărilor raiului; învredniceşte-ne şi pe noi de sălăşluirea la odihna nepătimirii, ca să-ţi cântăm:
Bucură-te, adăpare din izvorul înţelepciunii;
Bucură-te, trecere prin marea pătimirilor;
Bucură-te, ajungere la limanul Vieţii;
Bucură-te, stingerea focului chinuirilor în marea rugăciunii;
Bucură-te, petrecere întru odihna cerească;
Bucură-te, vas cinstit al darurilor Treimii;
Bucură-te, afundare în mormântul mării;
Bucură-te, ieşire la limanul mântuirii;
Bucură-te, aflarea lărgimilor raiului;
Bucură-te, biruinţă desăvârşită asupra răutăţii;
Bucură-te, povăţuire spre corabia rugăciunii;
Bucură-te, înfruntarea valurilor ispitirii;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule!

Condacul al 9-lea

În sacul plin de nisip şi de jivine veninoase ai fost băgat, dar slobozindu-te de povara trupului omenesc, ai zburat la cer cu aripile muceniciei, cântând împreună cu îngerii: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Primit-a Ziditorul jertfa pătimirilor tale îndelungate şi ţi-a răsplătit ţie cu odihna cea veşnică în Împărăţia Sa, de care învredniceşte, Sfinte, prin rugăciunile tale, şi pe cei ce te cinstesc pe tine cu flori de gânduri culese din grădina inimii:
Bucură-te, jertfă sfinţită în marea chinurilor;
Bucură-te, ajungere la limanul dreptăţii;
Bucură-te, intrare pe uşile Vieţii;
Bucură-te, moştenitorul cămărilor cereşti;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor prigoniţi;
Bucură-te, ridicarea poverii ispitelor noastre;
Bucură-te, risipirea gândurilor întunecate;
Bucură-te, rază povăţuitoare la cele înalte;
Bucură-te, sălaş sfinţit al Înţelepciunii;
Bucură-te, cetate zidită pe temelia răbdării;
Bucură-te, înfruntarea valurilor prigonirii;
Bucură-te, chemare în corabia mântuirii;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule!

Condacul al 10-lea

Comoara cea duhovnicească, Sfântul Mucenic Iulian, nu a putut fi tăinuită nici de mare, care, aducând la uscat trupul mult pătimitorului mucenic, l-a dăruit spre ajutorul celor ce înconjoară racla moaştelor sale, aducând Ziditorului tămâia cântărilor de: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Slava mucenicilor ai moştenit pentru răbdarea ta cea tare întru necazurile prigonirii, iar acum, veselindu-te de cântările îngereşti, pleacă urechea ta şi ascultă graiurile celor din nevoi şi  suspinurile celor ce împodobesc cu laude prăznuirea ta:
Bucură-te, nădejde a celor prigoniţi;
Bucură-te, îndulcire a necazurilor noastre;
Bucură-te, întâmpinare a celor osteniţi de ispite;
Bucură-te, purtător al cununii slavei cereşti;
Bucură-te, nimicire a vrăjmaşilor noştri nevăzuţi;
Bucură-te, pildă neştearsă de răbdare;
Bucură-te, pătimire sfinţitoare;
Bucură-te, aflare a căilor mântuirii;
Bucură-te, încununare cu slavă cerească;
Bucură-te, linişte a celor tulburaţi;
Bucură-te, mângâiere a inimilor deznădăjduite;
Bucură-te, vieţuire întru lumina Treimii;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule!

Condacul al 11-lea

Sfântul Ierarh Ioan, gura de aur a Bisericii, cu alese cuvinte de cinstire a împodobit amintirea pătimirii tale, ca toţi cei ce se învrednicesc de mijlocirea ta să cânte Ziditorului cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Acum petrecând în cămările îngereşti şi îndulcindu-te de vederea Celui ce Se închipuie în icoanele inimilor curăţite prin jertfa pătimirilor, găteşte masă duhovnicească celor ce îţi aduc cununa gândurilor de cinstire:
Bucură-te, aflarea limanului mântuirii;
Bucură-te, viţă plină de roadele dreptăţii;
Bucură-te, vrednic plinitor al chemării dumnezeieşti;
Bucură-te, urcarea scării nevoinţelor muceniceşti;
Bucură-te, aflarea Soarelui dreptăţii pe cerul inimii;
Bucură-te, primirea luminării cereşti;
Bucură-te, moştenitor al bogăţiilor raiului;
Bucură-te, ajutătorul celor din nevoi;
Bucură-te, sălăşluire întru lumina bucuriei;
Bucură-te, inimă adăpată din paharul răbdării;
Bucură-te, păzitor al cetăţii sufletului;
Bucură-te, odihnirea gândurilor mântuitoare;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule!

Condacul al 12-lea

De răbdarea ta, Sfinte, s-au minunat cetele îngereşti şi cu bucurie au înconjurat sufletul tău ce zbura la ceruri către Cel pentru Care s-a jertfit, aducându-I cântarea: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Prin multe pătimiri ne-a arătat Domnul că se intră în Împărăţia cerurilor şi tu, Sfinte Mucenice Iulian, ai încuviinţat cuvintele nemincinoase ale gurii dumnezeieşti prin viaţa ta mult pătimitoare; noi, cei înşelaţi de dulceţile acestei lumi trecătoare, te rugăm să mijloceşti iertare de la Hristos şi întărire pe calea jertfirii prin faptele dragostei şi mărturisirii lui Hristos, ca să-ţi cântăm:
Bucură-te, călătorie pe marea pătimirilor;
Bucură-te, aflare a limanului ceresc;
Bucură-te, adăpare din vasul rugăciunii neîncetate;
Bucură-te, oglindă a cuvintelor dumnezeieşti;
Bucură-te, stâlp sfinţit al pătimirii;
Bucură-te, împăcare a noastră cu Dumnezeu;
Bucură-te, uşă a iertării celor care au greşit;
Bucură-te, întărire întru nădejdea mântuirii;
Bucură-te, ajutător al nostru în urcuşul răbdării;
Bucură-te, îndemnare spre faptele iubirii;
Bucură-te, chemare întru odihna nepătimirii;
Bucură-te, minunare a cetelor îngereşti;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule!

Condacul al 13-lea

O, mult pătimitorule mucenice al lui Hristos, Sfinte Iuliane, cel ce ai urmat întru totul Celui ce S-a răstignit pe Cruce, ca să ne scoată pe noi din groapa păcatelor, cu neîncetatele tale rugăciuni, luminează temniţa inimilor noastre întunecate de patimi spre vederea Soarelui mântuirii, întăreşte-ne pe calea jertfirii pentru aproapele şi în mărturisirea Adevărului, ca să fim primiţi în cămara ucenicilor lui Hristos, aducând darul cântărilor de: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice Icosul 1: Sămânţa dreptei credinţe a încolţit..., Condacul 1: Glasul proorocului străbate veacurile...,

Icosul 1

Sămânţa dreptei credinţe a încolţit în inima ta, căci stropind-o cu roua înţelepciunii şi încălzind-o cu căldura dragostei pentru Hristos, ţi-ai înălţat privirea minţii spre bunătăţile cele cereşti; primeşte şi de la noi, nevrednicii, aceste stâlpări smerite de cuvinte şi trimite-ne adierile Duhului, spre a ne aminti de cele cereşti:
Bucură-te, sălaş scump al miresmei dumnezeieşti;
Bucură-te, cort însufleţit al Adevărului;
Bucură-te, petrecere întru ostenelile duhovniceşti;
Bucură-te, carte a insuflărilor dumnezeieşti;
Bucură-te, pom mult roditor al înţelepciunii;
Bucură-te, următor al căii rugăciunii;
Bucură-te, păstrare a comorii credinţei;
Bucură-te, jertfă bineplăcută Ziditorului;
Bucură-te, oglindă a frumuseţilor cereşti;
Bucură-te, intrare în cămara cerească;
Bucură-te, lucrător al poruncilor dumnezeieşti;
Bucură-te, mărturie bineprimită a credinţei;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule!

Condacul 1

Glasul proorocului străbate veacurile: „Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos la odihnă”; dumnezeieştile cuvinte zugrăvesc icoana pătimirii tale şi ne întăresc în nădejde pe noi, cei ce aducem Ziditorului prin tine jertfa cântării: Aliluia!

şi se face otpustul.

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Iulian din Tars

Troparul Sfântului Mucenic Iulian din Tars, glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Iulian, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

Glasul al 8-lea

Irmosul

Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sfinţite cântări să fie lăudată prăznuirea ta cea pururea pomenită şi preacinstită, căci te-ai mărit cu slava cea neapropiată, pătimitorule.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nevoindu-te cu mucenicia până la sânge, n-ai pătimit alunecare din pricina neputinţei trupului, ostaşule al lui Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mai mult decât lumina de aur şi decât piatra de mult preţ strălucind sfântul, se luminează cu chipurile muceniciei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce mai presus de fire ai născut întrupat pe Cuvântul Cel veşnic şi mai presus de zei, pe tine te lăudăm.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Tu eşti întărirea...

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu mi s-a poruncit a sluji la dumnezei de piatră, cei ce sunt făcuţi cu mâinile, răspundea Mucenicul Iulian către judecătorul cel cu mintea stricată.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai stat înaintea divanului celui tiranic, Sfinte Iulian, mucenice al lui Hristos, ca şi cum ai fi stat înaintea Judecătorului celor vii şi al celor morţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nu am ajuns fără de minte, a zis Sfântul Iulian şi de aceea mărturisesc un Dumnezeu lăudat, nedespărţit în Treime.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dă-ne nouă ajutor cu rugăciunile tale, Preacurată, gonind năvălirile primejdiilor celor rele.

Irmosul

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Datu-şi-a Mucenicul Iulian trupul spre bătăile cele ca ploile, dar cu dragostea lui Hristos se păzea fără simţire de dureri.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Iuliane preacinstite, poftind desfătarea cea cerească ca o slugă a lui Hristos, ai lăsat prigonitorilor slava cea pământească.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu tăria trupului tău, ci dragostea cea nebiruită de patimile Lui, te-a făcut biruitor înşelăciunii demonice, preacinstite mucenice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca o pasăre ai zburat mai presus de laţurile necredinţei şi împodobindu-te cu harul Duhului, ai ajuns la locaşurile mucenicilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toţi cei ce suntem luminaţi, te propovăduim Născătoare de Dumnezeu, pe tine Preacurată, căci ai născut pe Soarele dreptăţii, Pururea Fecioară.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Mânecând strigăm ţie, Doamne: mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru toate asemănându-te Stăpânului, prealăudate, ai stat la divanul cel fără de lege judecându-te.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După lege te-ai nevoit şi ca un miel fără, răutate te-ai jertfit Stăpânului, de mâinile celor fără de lege, Fericite Iulian.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu cuvioşie mărturisind, pururea pomenite, te-ai cunoscut de Dumnezeu Atotţiitorul, Fericite Iulian.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară, după naştere te lăudăm, pe tine Născătoare de Dumnezeu; căci tu ai născut lumii cu trup, pe Dumnezeu Cuvântul.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Dă-mi mie haină luminoasă...

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lăudată sluga Ta, Hristoase, nu se ruşinează întru Tine, Cel Ce ai fost pironit pe cruce şi ca un părtaş slavei Tale se laudă.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tăcut-au ocările înşelăciunii, iar limba cea grăitoare de Dumnezeu a mucenicilar lui Hristos, a descoperit tainele cele dumnezeieşti.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tămăduire tuturor patimilor şi iertare greşelilor, mărite pătimitorule al lui Hristos, roagă-te să se dăruiască celor ce te laudă pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul lui Dumnezeu, Scară cerească te-a arătat tuturor oamenilor, Născătoare de Dumnezeu, căci prin tine S-a pogorât către noi.

Irmosul

Dă-mi mie haină luminoasă, Cel Ce Te îmbraci cu lumina, ca şi cu o haină, mult Milostive Hristoase, Dumnezeul nostru.

 

CONDAC

Glasul al 2-lea

Podobie: Pe cea neadormită...

Pe ostaşul cel nebiruit al dreptei credinţe, pe Mucenicul Iulian toţi cu credinţă să-l lăudăm astăzi şi să strigăm către dânsul: roagă-te lui Hristos pentru noi toţi.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Tnerii evreieşti au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au prefăcut, strigând: Bine eşti cu vântat, Doamne Dumnezeule, în veci.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sicriul tău cel pururea pomenit şi mărit, ostaşule al lui Hristos, picură mir de bună mireasmă, celor ce neîncetat cântă: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule în veci.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Negrăita slavă încununează pe cei adunaţi spre lauda ta, ostaşule al lui Hristos, care neîncetat cântă: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neplecându-te la graiul tiranului, pururea pomenite, nu te-ai închinat zidirii, fără numai lui Dumnezeu celui viu, cântând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nebunia tiranului celui fără de lege o ai defăimat şi trufia lui o ai surpat şi slava lui Hristos o ai propovăduit, strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te Fecioară Preacurată, că ai născut lumii pe Dumnezeu cu trup, Care izbăveşte din înşelăciune pe cei ce cu credinţă te măresc pe tine, adevărată Născătoare de Dumnezeu, Stăpână Preacurată.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Muziceştile organe...

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te amăgea vrăjmaşul şi prin chinuri te chema către înşelăciune, iar tu, Sfinte Mucenice Iulian, strigai: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După chinuri, mai cu putere s-a luptat Sfântul Iulian cu tiranii, cu trezvie strigând: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlp însufleţit de virtuţi te-ai arătat vădind necredinţa şi umblând prin cetăţi strigai cântând: Pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Nici îngrozirea focului celui groaznic, nici ascuţişul sabiei, nu mă va depărta de Dumnezeu, Care m-a zidit, strigai, Mucenice Iulian, cântând: Pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Una ce ai născut pe Domnul tuturor, Marie şi ai rămas Fecioară şi după naştere, credincioşii după vrednicie lăudându-te, strigăm ţie: Bucură-te şi te preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-l pe Dânsul întru toţi vecii.

Muziceştile organe împreună glăsuind şi popoare fără de număr închinându-se chipului celui din Deiera, trei tineri neplecându-se, pe Domnul au lăudat şi L-au preaînălţat întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Să cinstim popoare...

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trufia tiranului o ai surpat, ostaşule al lui Hristos şi bărbăteşte te-ai nevoit, slăbindu-l pe el cu totul; pentru aceea te fericim.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Apropiindu-te cu trupul, ostaşule al lui Dumnezeu, bărbăteşte ai surpat ochiul cel înalt al vrăjmaşului celui fără de trup, slăvind pe Hristos, pururea fericite.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind tu, fericite, aruncat în sânurile mării, ai scăpat de vizuinile vrăjmaşului balaur, cel începător de rele; pentru aceea cu cântări te mărim, fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe tine cel ce prin chinuri bine te-ai nevoit pentru Stăpânul, Care frumos te-a încununat cu dreapta cea stăpânitoare, după vrednicie toţi te mărim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Văzutu-te-a pe tine, Preacurată, Moise la munte în rug, primind fără ardere Focul cel de neîndurat al Dumnezeirii; pentru aceasta toţi te slăvim, Preacurată.

Irmosul

Să cinstim popoare în chip slăvit pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu; pe Ceea ce a zămislit în pântece Focul Dumnezeirii fără de ardere, cu cântări să o slăvim.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Prin înecarea apelor primindu-ţi fericitul sfârşit, înţelepte, ai înecat în ele pe şarpele cel cu multe chipuri şi ai luat biruinţa. Pentru aceasta prăznuind cu dragoste pomenirea ta cea vrednică de laudă, te rugăm să mijloceşti pentru noi către Hristos.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Nădejdea credincioşilor, Preasfântă Fecioară, împreună cu puterile cereşti, roagă neîncetat pe Dumnezeu, pe Care mai presus de cuget şi de cuvânt L-ai născut, să ne dea nouă tuturor iertare de păcate şi îndreptare vieţii, nouă celor ce cu credinţă şi cu dragoste pururea te slăvim pe tine.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Mieluşeaua cea Nespurcată, văzând pe Mielul şi Păstorul mort, spânzurat pe lemn, plângând zicea şi ca o maică tânguindu-se striga: cum voi suferi smerenia Ta Cea mai presus de cuvânt, Fiul meu şi patimile cele de bunăvoie, Preabunule Dumnezeule?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor