Sinaxar 22 Februarie

 

În această lună, ziua a douăzeci şi doua pomenirea aflării moaştelor sfinţilor mucenici din Evghenia, care s-a întâmplat în zilele împăratului Arcadiu.

Pe când scaunul Constantinopolului era cârmuit de preasfinţitul Toma, mulţime de sfinte moaşte s-au aflat zăcând în pământ. Îndată au fost ridicate, cu cinste, de arhiereu şi făcându-se acolo adunare de mult popor, mulţi s-au tămăduit de boli fără de leac. Iar după câţiva ani, prin dumnezeiasca arătare, s-a descoperit unui oarecare Nicolae, care era cleric şi scriitor bun, că unele dintr-acele moaşte erau ale lui Andronic şi ale Iuniei, de care pomeneşte dumnezeiescul apostol Pavel în Epistola către Romani.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Atanasie, cel din mănăstirea sfinţilor Petru şi Pavel.

Acest cuvios s-a născut în Constantinopol, având părinţi cucernici, cinstitori de Dumnezeu şi foarte bogaţi. Fiind evlavios, din fragedă vârstă a dorit să îmbrace schima monahicească. Pentru aceasta ducându-se într-o mănăstire care se găsea lângă Nocomidia, în apropierea mării, a fost tuns acolo. Şi atât s-a înălţat cu faptele bune, încât şi împăraţilor s-a făcut cunoscut. Pe vremea lui Leon sfărâmătorul de icoane, fiind însă pârât că cinsteşte preacuratele icoane, a fost supus la multe chinuri, la amară izgonire şi la necazuri. Rămânând însă neplecat şi credinţa ortodoxă până la sfârşit păzind-o, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Antusa şi a celor doisprezece slujitori ai ei, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sinetos.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri Talasie şi Limneu.

Dintre aceştia, Talasie şi-a făcut o locuinţă de sihastru într-un munte oarecare, pe toţi covârşind cu curăţia vieţii şi cu smerenia gândului. Iar Limneu, fiind atras către viaţa sihăstrească, s-a dus la pomenitul Talasie, foarte tânăr fiind. Şi învăţând de la acela sihăstrească petrecere, de acolo s-a dus la pururea fericitul Maron, a cărui viaţă râvnind, s-a hotărât să vieţuiască fără de acoperământ. Şi ducându-se pe vârful unui munte ce se găsea deasupra unui sat cu numele Targala a petrecut acolo, vieţuind sihăstreşte; fără a-şi face colibă, cort sau căsuţă, ci numai cu un ţarc de pietre, pe sine ocolindu-se, avea cerul drept acoperământ. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu şi darul minunilor; încât şi demoni alunga şi boli vindeca, urmând întru totul sfinţilor apostoli. Pe cei lipsiţi de vederi, ce erau siliţi să cerşească, i-a adunat laolaltă şi făcându-le chilii, după numărul lor, le-a poruncit să petreacă într-însele, aducându-le hrana de care aveau nevoie, de la cei ce veneau la dânsul. Şi timp de treizeci şi opt de ani încheiaţi petrecând fără de acoperământ, şi-a dat duhul lui Dumnezeu în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Telesfor, episcopul Romei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în acestã zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Varadat.

Acesta era din cetatea Antiohiei şi îmbrăţişând viaţa sihăstrească şi plină de înţelepciune, s-a închis pe sine într-o chilioară. De acolo apoi s-a dus pe o culme de deal mai înaltă şi şi-a făcut o chilioară de lemn, atât de mică, încât abia îi încăpea trupul în ea, fiind silit pururea să se plece. Căci nu avea înălţimea potrivită cu trupul său, nici scândurile nu erau bine strânse între ele, încât nu-l apăra nici de ploaie nici de arşiţa soarelui. Multă vreme vieţuind în acest loc, mai în urmă a ieşit, supunându-se îndemnurilor lui Teodot episcopul Antiohiei. În toată viaţa, el a fost pătruns de înfocată osârdie şi de dragoste dumnezeiască, şi se silea a pătimi pentru dobândirea cununilor, pe care aştepta să le primească, mutându-se către Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Vlasiu, papa Romei, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Aflarea moaștelor Sfinților Mucenici din Evghenia

Canon de rugăciune la Sărbătoarea Aflării moaştelor Sfinţilor Mucenici din Evghenia

Tropar la Sărbătoarea Aflării moaştelor Sfinţilor Mucenici din Evghenia, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea

Irmosul:

Pe Faraon cel ce se purta pe car, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut oarecând minuni, lovind în chipul Crucii şi despărţind marea şi pe Israel cel ce fugea pedestru l-a mântuit; pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind luminaţi cu daruri muceniceşti şi stând cu dragoste înaintea lumii celei mari, cu totul luminaţilor mucenici, risipiţi norii sufletelor noastre şi furtuna patimilor, cu darul Atotputernicului nostru Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ceata mucenicilor dându-se cu totul lui Dumnezeu, Celui Ce vede toate şi legându-şi sufletele de dragostea Lui, au dezlegat nodul răutăţii. Şi dăruiesc dezlegare de păcate, celor ce-i fericesc pe ei cu credinţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei ce prin ostenelile chinurilor au sfărâmat cu adevărat pe vicleanul şi din zavistie mulţi ani au fost ascunşi, astăzi s-au arătat şi pe mâini de preot înţelepţit de Dumnezeu sunt aduse în Biserică, dând lumii mântuire.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izbăveşte-mă, Fecioară Maică, de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul văzut, Care era Nevăzut; şi cu liniştea ta potoleşte valul patimilor mele, tu Singura Îndreptare a oamenilor.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, unule Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înfierbântându-vă de Dumnezeiasca dragoste mucenicilor, aţi stins focul necredinţei cu râurile sângelui vostru; şi strălucind ca nişte stele luminoase, toată lumea cea de sub soare aţi luminat-o.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Moaştele cele luminoase ale mucenicilor strălucesc lumină de tămăduiri, celor ce cu credinţă aleargă către dânşii; că daruri au scos din izvoarele Mântuitorului, râvnind Patimii Lui celei de bunăvoie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Turnurile credinţei, jertfele lui Hristos, ascunse fiind mai înainte cu mulţi ani, acum s-au arătat şi cu evlavie şi cuvioşie au fost aduse în Biserică de mâini de arhiereu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te Ceea ce Singură ai născut pe Domnul a toate; Bucură-te Ceea ce ai mijlocit Bucuria oamenilor; Bucură-te Munte Umbros şi Netăiat; Bucură-te Preacurată, Întărirea credincioşilor.

Irmosul:

Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, unule Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu şi Puterea mea; Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea; Cel Ce nu ai lăsat Sânurile Părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta cu Proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Junghierea şi moartea Ta cea de bunăvoie, Dătătorule de viaţă, a dorit-o ceata nevoitorilor; şi răbdând multe feluri de osteneli, s-a mutat la Dumnezeiasca Veselie cea fără de durere, cu mulţumire cântând: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înconjurându-se cu platoşa Crucii şi întărindu-se cu dragostea cea Dumnezeiască, mucenicii cei Dumnezeieşti au risipit unirea vrăjmaşilor şi taberele lor le-au pierdut prin credinţă cu osârdie cântând: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminându-vă cu podoabele faptelor bune, v-aţi îmbrăcat cu haină roşie din sângele mucenicesc şi purtând semnul Crucii cel de biruinţă ca un sceptru, v-aţi învrednicit cu adevărat a împărăţi împreună cu Hristos, câştigând nădejdile celor fericiţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Maica lui Dumnezeu, Binecuvântată Preacurată, Dumnezeiască Podoabă a purtătorilor de chinuri, Ceea ce ai îndumnezeit firea noastră cea căzută prin sfatul şarpelui, izbăveşte-mă de toate smintelile vieţii şi mă învredniceşte să aflu mântuire.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, păcătosul? Ci, Te rog întoarce-mă şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Păzind moaştele Sfinţilor Tăi, Mântuitorule, care erau ascunse de multă vreme, le-ai arătat precum ai binevoit, spre sfinţirea şi mântuirea poporului Tău, Cuvinte şi spre ruşinarea vrăjmaşilor celor ce Te hulesc pe Tine.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Gheaţa înşelăciunii aţi topit-o cu căldura credinţei, măriţilor; şi trecând peste multele dureri ale chinurilor de multe feluri, v-aţi odihnit către Cetatea cea de sus, fiind într-armaţi cu dragoste şi plini de slavă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu răbdarea bătăilor toată mânia vrăjmaşului au alungat-o ostaşii cei tari; şi fiind chinuiţi şi spânzuraţi şi în foc materialnic aruncaţi, toată materia nedumnezeirii au ars-o, cu harul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai Cinstită eşti decât Puterile cele de sus, de Dumnezeu Dăruită, că ai zămislit pe Cuvântul, Cel Ce toate le-a făcut cu cuvântul; şi ai născut pe Cel Ce S-a născut din Tatăl fără de stricăciune, mai înainte de veci, Preacurată.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele; şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat: auzi-mă Dumnezeul mântuirii mele.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte crini răsăriţi în văile cele duhovniceşti, pe toţi îi umpleţi de miros Dumnezeiesc, prealăudaţilor; şi toată răutatea sufletelor o îndepărtaţi, purtătorilor de chinuri, vrednicilor de laudă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sângele cel închegat al mucenicilor, vindecă rănile sufletelor; căci cu acela rănind tare pe vrăjmaşul, prin Dumnezeiescul Duh, s-au făcut casă de sănătate fără de plată, celor ce cu căldură cer tămăduiri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cereţi, mucenicilor, de la Mântuitorul biruinţă celor binecredincioşi împotriva vrăjmaşilor; iar pentru arhiereul ce v-a adus moaştele voastre cu dragoste fierbinte, cereţi bunăvoinţa cea de sus.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din tine S-a arătat Dumnezeu oamenilor, prin luarea de Trup, Preacurată; Cel Bogat a luat din tine a mea sărăcie, dăruindu-mi intrările nemuririi.

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele; şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat: auzi-mă Dumnezeul mântuirii mele.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Din pământ strălucind ca nişte luminători, toată negura păgânătăţii aţi alungat şi pe credincioşi i-aţi luminat, Dumnezeieştilor mucenici, ai Treimii apărători.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul:

De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon, oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor, cu picioarele vesele ca într-o grădină verde, săltând au cântat: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mucenicia făcându-vă odinioară cunoscuţi Celui Ce v-a zidit şi ascunşi fiind în Taină acum, în chip desăvârşit v-aţi arătat, prealăudaţilor mucenici nouă, care cântăm: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Scoateţi, oamenilor, astăzi apa mântuirii din fântâna care izvoreşte, ca din nişte pâraie nematerialnice, din moaştele mucenicilor; şi cântaţi Celui Ce i-a mărit pe dânşii: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei ce s-au arătat prin chinuri, locaşuri Luminii, ascunşi fiind de mulţi ani în ascunzătoare întunecoasă, au strălucit ca nişte luminători, din locuri ascunse, nevoitorii Tăi, Hristoase, povăţuindu-ne pe noi la Lumină.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Proorocii au vestit mai înainte adâncul Tainei tale, Fecioară; că ai purtat în pântece pe Dumnezeu, zămislit din Preacuratul tău sânge, Fecioară; şi L-ai născut în două firi, spre mântuirea şi răscumpărarea noastră.

 

Cântarea a 8-a

Irmos:

De şapte ori nebuneşte a ars cuptorul chinuitorul haldeilor, pentru cinstitorii de Dumnezeu. Dar văzându-i pe aceştia mântuiţi de o Putere mai mare, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat: tineri bine cuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte viţe ale Viei Celei fără de materie fiind mucenicii, ne-au înflorit nouă strugurii cunoaşterii de Dumnezeu; şi au dres tuturor vin de nemurire, care face să înceteze cu adevărat beţia cea de suflet stricătoare, cântând: preoţi bine cuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu scurgerile sângelui au secat râurile nebuniei idoleşti şi focul poruncii tiranului celui fără de Dumnezeu l-au făcut cenuşă, nevoitorii pentru Slava lui Hristos; şi au adăpat din destul toată inima, care cu credinţă cântă: preoţi bine cuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cel mai ales dintre arhirei, pornindu-se cu sfinţire a făcut aducerea moaştelor voastre, preafericiţilor; şi în fiecare an o cinsteşte pe dânsa, împreună cu toată tagma cea sfinţită, cântând: tineri bine cuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sfinţită fiind de Duhul, Născătoare de Dumnezeu, cea cu totul fără de prihană, ai născut pe Sfântul Cel Ce Se odihneşte pe sfinţi şi pe Însuşi Făcătorul de bine, Dumnezeu, Care sfinţeşte pe toţi cei ce cu credinţă strigă: tineri bine cuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De şapte ori nebuneşte a ars cuptorul chinuitorul haldeilor, pentru cinstitorii de Dumnezeu. Dar văzându-i pe aceştia mântuiţi de o Putere mai mare, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat: tineri bine cuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Spăimântatu-s-a cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Voievozii Oştirilor îngereşti şi omeneşti te mărim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Unul pe altul îndemnându-se spre viaţă şi povăţuindu-se între dânşii să fie îndrăzneţi, nevoitorii au suferit chinurile, strigând: iată vremea este prielnică; să stăm şi să biruim pe vrăjmaşul. Că Hristos, Împărţitorul de răsplată, Cel Ce pentru noi a voit să pătimească, ne întinde cununile.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţatu-Te-ai pe Lemn, Cuvinte al lui Dumnezeu şi ai atras către tine cetele mucenicilor, care au închipuit Patima şi junghierea Ta, pe care de bunăvoie ai luat-o, Stăpâne, din milostivirea cea pentru noi. Pentru aceasta, dorind după Tine,vitejii ostaşi ca nişte jertfe s-au junghiat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Învrednicindu-vă, prealăudaţi mucenici, purtătorilor de chinuri, a împărăţi pururea cu Hristos în ceruri, cu bucurie, cereţi biruinţă binecredincioşilor creştini şi arhipăstorului şi sufletească mântuire tuturor celor ce cu credinţă vă laudă pe voi astăzi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nor al Soarelui Celui duhovnicesc, alungă norii sufletului meu; Poartă a lui Dumnezeu, te rog deschide-mi uşile dreptăţii, Stăpână şi mă îndreptează către intrările cele bune, Fecioară, izbăvindu-mă de smintelile cele de multe feluri.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Voievozii Oştirilor îngereşti şi omeneşti te mărim.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Surpând cu adevărat înşelăciunea vrăjmaşului şi de zavistie fiind ascunşi vreme de ani îndelungaţi, v-aţi arătat nouă, prealăudaţilor mucenici, tămăduind patimile sufletelor noastre şi vindecând durerile trupurilor, întru Slava Dumnezeului nostru.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Chiverniseşte, Preacurată, sufletul meu cel ticălos şi te milostiveşte spre el, că a alunecat de mulţimea greşelilor întru adâncul pierzării, Preacurată; şi în ceasul morţii scapă-mă de demonii ce mă clevetesc şi de toată pedeapsa.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Şi prin inima ta, Fecioară Curată şi fără de prihană, a trecut cu adevărat sabie, când ai văzut pe Fiul tău înălţat pe Cruce, Preacurată, Binecuvântată Marie, Scăparea celor păcătoşi, Născătoare de Dumnezeu, Întărirea credincioşilor.

Prețuiește-ți raritatea

 Prețuiește-ți raritatea,

și rezervați-vă pentru acestea persoane

care prețuiesc neobișnuitul.

Întoarcerea de la adevăr poate fi ușoară,

Dar consecințele sale sunt inevitabile.

Spiritul uman dăinuie, necedând disperării până când orice speranță înșelătoare nu este examinată și respinsă.

Autenticitatea are propria sa putere tăcută;

Fiind sinceri, separăm în mod natural efemerul de ceea ce durează în viața noastră.Fie ca aceasta să fie rugaciunea ta,

căci răbdarea este mai mult decât arta de a aștepta,

este cultivarea deliberată a rezistenței,

înțelegerea încrederii în proces,

și seninătatea care vine din desfășurarea treptată a darurilor timpului.

Pentru astăzi 5 maxime:

 1. 𝐍𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐚 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐩𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐥𝐨𝐜, 𝐜𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐞 ş𝐢 𝐧𝐮 𝐩𝐥𝐞𝐚𝐜ă 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨𝐝𝐚𝐭ă!

2. 𝐍𝐨𝐢 𝐭𝐨ţ𝐢 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐨 𝐧𝐞𝐩𝐮𝐭𝐢𝐧ţă, 𝐝𝐨𝐫𝐢𝐧ţ𝐚 𝐝𝐞 𝐚 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐭𝐨𝐝𝐞𝐚𝐮𝐧𝐚 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭𝐚𝐭𝐞.

3. 𝐄𝐬𝐭𝐞 𝐮ș𝐨𝐫 𝐬ă 𝐢𝐮𝐛𝐞ș𝐭𝐢 𝐩𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐜â𝐧𝐝 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐨𝐬. 𝐀𝐝𝐞𝐯ă𝐫𝐚𝐭𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐯𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬ă 𝐟𝐢𝐢 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐚 𝐥𝐮𝐢 î𝐧 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 î𝐧𝐭𝐮𝐧𝐞𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐬𝐚𝐥𝐞.

4. Toată lumea vrea să dirijeze pe toată lumea. Toată lumea se împotriveşte să fie dirijată de toată lumea.
Ideologiile ne separă...
Visele şi suferinţa ne apropie...

5. 𝗩𝗶𝗮𝘁𝗮 𝗻𝘂 îț𝗶 𝗼𝗳𝗲𝗿ă 𝗼𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶𝗶 𝗽𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 î𝗶 𝘃𝗿𝗲𝗶. 𝗩𝗶𝗮ț𝗮 îț𝗶 𝗼𝗳𝗲𝗿ă 𝗼𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮𝗶 𝗻𝗲𝘃𝗼𝗶𝗲! 𝗨𝗻𝗶𝗶 𝘁𝗲 𝘃𝗼𝗿 𝗮𝗷𝘂𝘁𝗮, 𝘂𝗻𝗶𝗶 𝘁𝗲 𝘃𝗼𝗿 𝗶𝘂𝗯𝗶, 𝗮𝗹ț𝗶𝗶 𝘁𝗲 𝘃𝗼𝗿 𝗽ă𝗿ă𝘀𝗶...Totul e un mister.

 

CELE MAI FRUMOASE CUVANTE ALE PARINTELUI ARSENIE BOCA EXPLICATE DE PARINTELE TEOFIL

 

Parintele Arsenie a fost un om cu o capacitate sufleteasca deosebita si cred ca Parintele orice ar fi fost, ar fi fost un om deosebit. Adica daca era inginer, nu era un inginer comun; daca era profesor, era un profesor exceptional; daca era un doctor, era un doctor deosebit. El a avut o inzestrare nativa deosebita si cind l-am cunoscut eu in '42 avea 32 de ani si deja avea un nume mare. Cum a ajuns la aceasta Parintele nu a spus niciodata, insa eu personal cred ca a avut o inzestrare de la Dumnezeu pe care daca nu o ai nu poti fi niciodata ceea ce a fost Parintele Arsenie. Apoi el a studiat mult, nu numai Teologie, ci a studiat si arta, a facut Scoala de Belle Arte, sectia pictura, a facut si ceva Medicina, cunostea si chestiuni de medicina, si toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine inzestrat si cu o cultura bine pusa la punct.

Cindva stateam in fata unei icoane facute de Parintele Arsenie, la Bucuresti, pentru manastirea noastra, o icoana cu Adormirea Maicii Domnului, care se gaseste in holul staretiei manastirii noastre. Stateam in fata acestei icoane si o prezentam unui cadru universitar de la Sibiu, si zic: "Eu cred ca Parintele Arsenie este un geniu". Si respectivul spune: "Asta inseamna ca are o cultura perfecta si inca ceva". Si zic eu: "Nu stiu daca are o cultura perfecta, dar sunt sigur ca are inca ceva". Asta a fost Parintele Arsenie.

Avea o putere de sinteza deosebita, o putere de intuitie si o putere de a cunoaste totdeauna esentialul intr-o chestiune. Cind ii puneai o problema, el imediat avea raspunsul. Si de la el au ramas si cuvante scrise, in manuscrisele lui. De pilda, cind l-am intilnit eu pentru prima data, mi-a si spus un cuvant, o formula. Zice: "Ma, nu toti din lume se prapadesc, nici toti din manastire se mintuiesc". Deci avea o posibilitate de a formula ceva. Sau cindva spunea el asa: "In mintea stramba si lucrul drept se stramba". Asta le place la multi, am bagat de seama ca le place. Cind le spun ca Parintele a zis ca: "In mintea stramba si lucrul drept se stramba", oamenii rad in general. De ce rad? Pentru ca si dau seama ca asa e. Numai ca e greu sa stii cind ti-e mintea stramba. Sau zicea Parintele ca: "Cea mai lunga cale e calea care duce de la urechi la inima", adica de la informatie la convingere. Si zicea Parintele ca: "Mustrarea invinge, dar nu convinge", sau ca: "Bobul lui de grau se preschimba in taciune, iar el se crede grau nedreptatit".

Sa-ti feresti capul de frig si de prostie!

E un cuvant care merita sa fie stiut si urmat, el putind fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei insisi, tuturor celor care vor sa braveze si nu se gandesc la urmarile pe care le pot avea, spre raul lor, niste atitudini care nu sunt destul de bine gandite si controlate. Sa luam deci aminte la cuvantul de mai sus si sa-l implinim in cele doua laturi ale lui.

Conceptia de viata crestina.

Cata o avem, ne statorniceste in gandul si dorinta de a ne ridica mai presus de fire, de a indumnezei firea, prin harul si indurarile si iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim si resursele firesti, cate le avem la indemina: aerul (aerul bun), hrana rationala, somnul si energia vitala, pe care nu vrem sa o risipim pe placeri, ci vrem s-o canalizam spre binele nostru material si spiritual. Asa dorea Parintele Arsenie, care a formulat indreptarul de viata, pe care l-a predat tinerilor si oricui care vrea sa ia aminte la el.

In mintea stramba si lucrul drept se stramba.

Asa obisnuia sa spuna Parintele Arsenie, care urmarea pentru oameni o minte dreapta si lucruri drepte si indreptare spre mintea cea buna. Valoarea acestui cuvant o intuiesc toti cei ce il aud, si asta se intimpla des, caci noi il aducem inaintea vizitatorilor si inchinatorilor nostri, mai ales atunci cind au prilejul sa vada o pictura a Parintelui Arsenie reprezentind Adormirea Maicii Domnului, pictura in fata careia se opresc cu admiratie multi dintre cei ce viziteaza Manastirea Brincoveanu de la Sambata. Mintea se stramba in urma patimilor si se indreapta pe masura curatirii de patimi. Cind mintea se indreapta, vede lucrurile drept, deci asa cum sunt ele.

Cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima.

Cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima, adica de la informatie la convingere. Oameni de informatie religioasa sunt mai multi decat cei ce au convingeri religioase. E necesara si informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a ramane la informatie inseamna doar a fi la inceputul drumului, "la urechi". Pina la inima mai e o cale lunga, "cea mai lunga cale".

Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.

Cuvantul acesta ne aduce aminte de un cuvant asemanator, cu circulatie mai ales in lumea din Apus: "Un sfant trist este un trist sfant". Parintele a fost intotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinta noastra fiind "izvor de bucurie", crestinismul fiind "religia bucuriei". Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sai :"Acestea vi le spun, ca bucuria Mea sa fie intru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15, 11).

Bobul lui de grau se preschimba in taciune, iar el se crede grau nedreptatit.

Asa caracteriza Parintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune si care nu cauta si nu primeste indreptarea, ci si explica el mai bine cele pentru sine condamnind pe cei ce vreau sa-l indrepte. Inceputul oricarei indreptari este sa-ti recunosti greseala. "Cind greseala s-a facut in tine asezare si adevar", cind o ai ca drepindere si o mai si justifici, atunci "nu mai e greseala, ci e pacat de moarte". Intr-o astfel de situatie, cel ce se crede a fi drept, fara sa si fie de fapt, nu mai e bob de grau, ci doar taciune.

Mustrarea invinge, dar nu convinge.

Este si aceasta o cugetare la care e bine sa luam aminte. Are si mustrarea rostul si puterea ei, dar ea, ca si constringere, doar invinge, insa de convins nu convinge. De la invingere pina la convingere e o cale lunga, poate tot atat de lunga cat cea de la informatie la convingere, cat cea de la urechi la inima.

Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mai mare decat dragostea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu.

Cu o astfel de afirmatie, parintele ne da incredere in bunatatea lui Dumnezeu, in iubirea lui Dumnezeu fata de noi, pacatosii, caci se afirma si in rugaciunile de dezlegare ale sfantei noastre Biserici, ca mila lui Dumnezeu este tot atat de mare, tot atat de infinita, cum este de infinita si marirea Lui, de vreme ce se spune: "Ca precum este marirea Ta, asa este si mila Ta". Cuvantul spus de Parintele Arsenie, in formularea de mai sus, ne aduce aminte si de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvantele acestea: "Cat e de sus cerul deasupra pamintului, atat de mare e bunatatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dansul. Cat de departe e Rasaritul de Apus, atata a departat El de noi faradelegile noastre. Cum miluieste un tata pe copiii Sai, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dansul" (Psalmul 102, 10-13).

Ajutati-ma sa va pot ajuta.

Asta inseamna ca nu cel care vrea sa te ajute te ajuta cel mai mult, ci tu esti cel care poti sa fii ajutat. Daca esti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de linga tine si omul superior tie; dar daca nu-l recunosti superior, ba, dimpotriva, il judeci si-l calci in picioare, atunci nu te poate ajuta, pentru ca omul este fiinta care poate zice nu, si zice nu!

Daca tot trebuie sa suferim, macar sa nu suferim zadarnic.

Pentru a putea folosi suferinta spre binele sau, omul trebuie sa creada ca suferinta are un sens pentru el, chiar daca pe moment nu intelege. De fapt, cel care intelege si stie cum sa suporte suferinta, nu mai sufera.

Domnul Hristos a fost rastignit cu spatele pe crucea materiala si cu fata pe crucea spirituala.

Unii dintre calugari nu sunt calugari, ci cuiere de haine calugaresti.

Cine face curte nu face carte.

Zicea Parintele Arsenie referindu-se la trup: "Fiecare dintre noi ducem un necredincios in spate".

Pe o pictura facuta de Parintele Arsenie cu Judecata de Apoi e scris: "Tu esti noi". "Tu esti noi", ca si cind ar spune faptele oamenilor: Fii atent ca tu cum esti acum, sa stii ca esti noi, tu esti ceea ce ai facut, tu esti ceea ce ai gandit, tu esti ceea ce ai vorbit, tu esti ceea ce ai simtit, tu esti ceea ce ai citit. Tu esti noi. Noi ne-am alcatuit in tine. Cartea vietii tale esti tu insuti.

Parintele Arsenie ii indemna pe oameni sa nasca sfanti. Bineinteles ca pentru a naste sfanti trebuie sa fii sfant sau trebuie sa tragi de tine spre idealul sfanteniei. Si cind incepem sa ne ocupam de noi insine, putem sa ne cunoastem, sa aflam negativele noastre, sa cunoastem incarcatura data de altii si pusa in noi, s-o rezolvam; dar aceasta cere timp si osteneala.

Parintele Arsenie, Dumnezeu sa-l odihneasca, mi-a spus cindva un cuvant; de fapt, nu mie ci unui parinte, pe atunci student la teologie, un cuvant pe care eu il socotesc cel mai important cuvant pe care l-am auzit de la el din cate stiu ca le-a spus si le-a scris, anume: "Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca".

Parintele zicea ca de doua ori trebuia sa se intilneasca omul cu el: o data cind ii spune si a doua oara la moarte, sa-­i spuna daca a facut ce i­a spus. Foarte corect! Ce rost are sa mearga cum merg unii ca sa-­i spuna unul, ca sa-­i spuna altul, ca un cuvant de folos, ca nu stiu ce... si­-apoi aduna la cuvante de folos si nu implineste nimic!

Din cati oameni am cunoscut eu lucratori in Biserica, Parintele Arsenie a fost unic. Unic prin gandirea lui, prin stilul lui de lucru.

„Roagă-te pentru noi păcătoșii, părinte Arsenie”

 „Doamne, Cela ce vii în taină între oameni ai milă de noi.”„Căci, zice sfântul Serafim de Sarov: adună duh de pace în sufletul tău și mii de inși se vor mântui împrejurul tău.” Părintele Arsenie Boca

 „Nu va lumina candela fără untdelemn, nici rugăciunea nu se va ridica la Cer fara dragoste!” Părintele Arsenie Boca

 

 

Rugăciunea pe care Arsenie Boca o rostea în fiecare seară

"Dumnezeule veșnice și Împărate a toată făptură, Cel ce m-ai învrednicit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păcatele ce am făcut în această zi. Cu lucrul, cu cuvântul, cu gândirea, și curățește. 

Doamne, smeritul meu suflet, de toată întinăciunea trupului și a sufletului. Și-mi da, Doamne, în această noapte, a trece somnul în pace, că sculându-mă din ticălosul meu așternut, bine să plac Preasfântului Tău nume, în toate zilele vieții mele. Și-mi ajută cu Harul Tău să calc pe vrăjmașii cei ce se luptă cu mine, pe cei trupești și pe cei fără de trup. Izbăvește-mă Doamne de gândurile cele deșarte, care mă întinează și de poftele cele rele. Că a Ta este Împărăția, Puterea și Slavă, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

Rugăciunea lui Arsenie Boca pentru căsătorie

”Doamne Iisuse Hristoase, în mâinile Tale este viața mea și fără Tine nu pot cunoaște nici împlinirea și nici bucuria cea adevărată. Știind aceasta și având dorința de a purta crucea căsătoriei, te rog să mă ajuți să găsesc făptura potrivită mie alături de care să înfrunt marea vieții acesteia. Ajută-mă, Doamne, ajută-mă, cum numai Tu ma poți ajuta. De multe ori ispita singurătății mi-a rănit inima, de multe ori diavolul deznădejdii a lovit în poarta sufletului meu. De atâta durere, inima mea s-a strâns și nu este nimeni care să îmi aline durerea. La Tine alerg, Doamne, nădejdea mea, întărirea mea, lumina vieții mele. Ajută-mă să am o familie bineplăcută Ție, o familie peste care să se reverse mulțimea binecuvântărilor Tale. Ferește-mă, Doamne, de tot răul. Ferește-mă și de o alegere greșită. Ferește-mă de minciuni, de răutate și de desfrâu. Să nu mă înșele frumusețea cea degrab trecătoare, ci să caut mai ales frumusețea sufletească. Să nu mă orbească dragostea pătimașă și nici să nu mă biruie patimile și poftele”.

Rugăciunea lui Arsenie Boca pentru îndeplinirea unei dorințe

”Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor noastre și tămăduitorul bolilor sufletești și trupești, ca cel ce ai împodobit cu adânc de cunoaștere a făpturii omenești, te rugăm în vreme de durere și mâhnire, caută cu milă spre noi păcătoșii fiii tăi și mijlocește către Preabunul nostru Mântuitor, iertare de păcate și vindecare de toată neputința. Părinte Sfinte care ai mare îndrăzneală în fața Tronului Ceresc, te chemăm cu lacrimi, dar cu nădejde ca cele spre vindecare sufleteasca și trupească, spre mântuire și sfințire, le vom dobândi prin tine, cel ce ne-ai încredințat prin aceste cuvinte: Dăruiește-ne binecuvântarea ca să purtăm crucea vieții spre înviere și luminare desăvârșită. Doctor și tămăduitor de orice suferință, te rugăm, vindecă- ne pe noi, fiii tăi și pe cei ce îi aducem în lacrimi și rugăciuni la crucea sfântă a mormântului tău, izvorâtor de pace, har și binecuvântarea ta de bun si sfânt Părinte, iți mulțumim și te rugăm să ne fii mereu aproape cu rugăciunea și ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfânt spre slava marelui si minunatului nostru Dumnezeu si spre a sufletelor noastre mântuire. Amin”.

Plânge tot pământul Doamne Plâng popoarele de frică Plânge pământul sub soare

 Plânge tot pământul Doamne
Plâng popoarele de frică Plânge pământul sub soare
Plâng si dulcele izvoare Fără tine nu-i scăpare
Pe pământ boala e grea
....Domne te chemăm să vii
Să ne aduci iar mângâiere .....
Sa ne scapi de boala grea
Numai... prin puterea ta
Și ne rugăm zi și noapte
Să ne ierți pentru păcate ......
Că tu ne-ai iubit mereu
Și ne inveti pe fiecare
Că doar tu esti o scăpare
Doamne dumnezeu meu
Și al meu și al tuturor
Oprește boala pămîntească
Și mila ta spre noi revărsa
Că suntem noi toți copii tai...

,,Chilia părintelui Arsenie Boca din Munții Făgăraș - un loc plin de Duhul Sfânt !” Liniște și binecuvântări cerești !

 ,,Chilia părintelui Arsenie Boca din Munții Făgăraș - un loc plin de Duhul Sfânt !”
Liniște și binecuvântări cerești !

Cuvinte ale Părintelui Arsenie Boca pentru vremuri de suferință trupească și încercare sufletească

 

„Școala suferinței” sau „școala crucii” este o „școala lui Dumnezeu” pe care o urmăm cu toții, însă unii cu drag, alții de nevoie, unii spre îndreptare, alții spre și mai sporită răsplată. Încercările îl „readuc pe om iarăși la calea lui Dumnezeu”. Mai mult chiar, prin necazuri ni-L facem pe Dumnezeu Prieten, căci „în cuptorul suferinței de tot felul se curățește sufletul omenesc pentru Împărăția lui Dumnezeu”.

Omul a fost creat din iubire și spre îndumnezeire. Prin păcat, însă, el s-a abătut de la calea pe care o avea de urmat și s-a îndepărtat de Izvorul vieții sale – Dumnezeu Iubire.  Acesta, însă, ca un Părinte Bun și Iubitor, cu o iubire rănită și răstignită, îl strigă, îl cheamă și îl așteaptă să se întoarcă în dragoste Sa.

Modurile sau căile esențiale ale acestei întoarceri spre Dumnezeu, descrise de Părintele Arsenie Boca, sunt cele la care fac referire Sfinții Părinți, în mod deosebit Sfântul Maxim Mărturisitorul: „a Providenței, atrăgându-l prin mijloace pozitive, prin frumusețea binelui”[1] sau a „judecății, când omul se lenevește sau se slăvește în deșert. Pe cât crește lenea sau scade osteneala de bunăvoie, pe atât crește judecata cu necazurile”[2].

Din marea Sa iubire, Dumnezeu vrea să ne împărtășească și nouă binecuvântările Sale, sub forma darurilor, a reușitelor și a bucuriilor, a momentelor de bucurie și de împlinire. Însă, atunci când nu înțelegem acest lucru și considerăm că toate se datorează exclusiv eforturilor personale, El încearcă să ne reîntoarcă, prin pocăință, la calea cea adevărată a mântuirii. Iar calea necesară este cea a încercărilor, necazurilor și suferințelor.

Părintele Arsenie Boca învață că viața creștină, ca urmare a lui Hristos, spre deplina asemănare cu El, este o „cale a Crucii”. „Nu este altă cale de mântuire, spune el, de ispășire a păcatelor, decât calea crucii”[3]. Însă noi „căutăm pe toate cărările cum să scăpăm de cruce, cum să ne strigăm nevinovăția, cum să ne ascundem păcatele și să strigăm în gura mare ce cruce grea avea de dus în căsătorie, dar ducem crucea târâș, și-am fi buni bucuroși să scăpăm de ea. Noi facem de rușine Crucea lui Hristos, dar și Crucea lui Hristos ne face de rușine pe noi”[4].

Marele duhovnic distinge două categorii de încercări: „necazurile pentru Evanghelie” și „suferințele pentru păcate, pentru greșeli, vinovății, și altele asemenea”[5]. Cele dintâi, ale sfinților, necazurile pentru virtute, sunt o binecuvântare din partea lui Dumnezeu, spre o și mai bogată răsplătire a răbdării. Cele pentru păcate au ca scop curățirea de fărădelegi și întoarcerea pe calea vieții virtuoase. Părintele Arsenie arată că nu Dumnezeu le trimite pe acestea, „ci oamenii se bagă în bătaia lor, pentru că ies din poruncile lui Dumnezeu și legile firii”[6].

„Școala suferinței” sau „școala crucii” este o „școala lui Dumnezeu” pe care o urmăm cu toții, însă unii cu drag, alții de nevoie, unii spre îndreptare, alții spre și mai sporită răsplată. Încercările îl „readuc pe om iarăși la calea lui Dumnezeu”[7]. Mai mult chiar, prin necazuri ni-L facem pe Dumnezeu Prieten[8], căci „în cuptorul suferinței de tot felul se curățește sufletul omenesc pentru Împărăția lui Dumnezeu”[9].

Cauza acestor încercări o constituie păcatul: sau, cum spunea Părintele Arsenie: „Bate Dumnezeu păcatele, să te lași de ele”[10]. Încercările „vin, pentru că trebuie să vină, fiindcă sunt chemate de noi, cu relele ce le-am făcut. Iar când vine plata, noi ne facem că nu știm de ce vine. Mai bine zi: „Așa-mi trebuie!”[11]. De aici și sfatul său: „rabdă ce ai, că pe dreptate ai!”[12].

Durata și intensitatea încercărilor prin care vom trece este proporțională, pe de o parte, cu gravitatea greșelilor noastre: „greutatea crucii atârnă la noi, de greutatea păcatelor făcute”[13]; iar pe de altă parte, cu pocăința și smerenia de care dăm dovadă.

În plan spiritual, pătimirile sunt semne ale „milei lui Dumnezeu cu noi”[14], „o nuia cu care Dumnezeu îți aduce aminte de păcatele tale pe care tu nu le-ai mărturisit”[15], „unelte ale dreptății”[16].

Pentru venirea lor în viața noastră nu trebuie să ne revoltăm, ci să mulțumim lui Dumnezeu – pentru că ne-a oferit o șansă de mântuire. Aceasta înseamnă, potrivit Părintelui Arsenie, să purtăm această cruce pe umăr, dacă nu cu drag, măcar „din ordin moral”[17].

Calea izbăvirii de suferință, a ușurării bolii, o constituie pocăința, recunoașterea păcatelor noastre, părerea de rău pentru ele și lupta de înlocuire a lor cu fapte de virtute, printr-o viața de asceză, în ascultare de un părinte duhovnicesc. Sau, cum atât de frumos spunea Părintele Arsenie: „Nu uitați, însă, că postul este poarta, iar patrafirul este ușa”[18].

Cu privire la rugăciunea celui aflat în suferință și boală, Părintele recomanda: „Ce nu primești rugându-te, nu-ți folosește sau încă nu poți păstra, deși știi că sunt bune. Cerem lucruri mari, dar n-am făcut pe cele mici. Cerem vârfuri și n-avem consolidată baza. De aceea, e bine să ne cam dăm seama cum stăm și de ce nu primim o sporire vizibilă. Dumnezeu știe de ce ne întârzie...”[19].

Cu deosebită sensibilitate sufletească și cu discernământ spiritual, în bucurie sau în suferință, Părintele recomandă: „Să fiți cu dragoste către această îndrumare: purtați-vă de-așa fel între voi, ca să odihniți pe Dumnezeu între voi. Pentru această grijă ce-o aveți voi de odihnirea Lui, are și El grijă de voi, păzindu-vă de toată asupreala dinăuntru și dinafară și vă va ține nedespărțiți”[20].

În toate „să avem convingerea izvorâtă din pilda vieții Domnului Hristos, că „după Răstignire așteptăm o Înviere!”[21].

 

[1] Părintele Arsenie Boca, Scrieri inedite, tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Dr. GURIE, Episcopul Devei și Hunedoarei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Devei și Hunedoarei, Editura Charisma, Deva, 2019, p. 386

12 citate ale Sfântului Iosif Isihastul despre suferință și prețuirea sănătății

Sfântul Iosif Isihastul nu a fost străin de suferință și boală, dimpotrivă, spre sfârșitul vieții sale a suferit o semi-paralizie. În ciuda bolii, nu și-a îngăduit niciodată odihna de la rugăciune.„Cine a biruit pe diavol? Cel care și-a cunoscut cu adevărat boala, patimile și lipsurile pe care le are”.
„Suflete al meu, să nu deznădăjduiești, pentru că un necaz cât de mic te curățește de o boală îndelungată și va pleca după puțin timp”.
„Dumnezeu Cel Preabun nu face nimic care să nu ne fie spre folosul sufletului. Fie că este boală, fie ispită, orice îngăduie să ni se întâmple, toate sunt spre folosul nostru”.
„Faptele bune și milosteniile și orice lucru bun dinafară nu reușesc să stingă semeția inimii, ci exercițiul minții, suferința pocăinței, inima înfrântă și smerita, acestea smeresc cugetul cel nesupus”.
„Virtutea nu are clopoțel, ca să o cunoști după sunatul clopoțelului. Clopoțelul virtuții, dacă crezi, este îngăduința, îndelunga răbdare, suferința”.
„Fără voia lui Dumnezeu nici nu ne îmbolnăvim nici nu murim”.
„Iată, ai învățat că ești pământ, sărac și gol. Acum cere de la Cel ce poate să rezidească firea să te îmbogățească. Și fie că îți dăruiește puțin, fie că iți dăruiește mult, fii recunoscător binefăcătorului tău. Și nu râvni la cele străine ca la ale tale. Cu suferință și cu lacrimi vei primi harul”.
„Toate ispitele și necazurile sunt biruite prin răbdare”.
„Când ajunge omul să înțeleagă durerea omenească? Atunci când va suferi și el aceeași durere, atunci când va suferi împreună cu cel ce suferă”.
„De aceea, frații mei buni și dragi, cine este nedreptățit în această lume și vrea să-și facă dreptate să știe bine ce înseamnă să poarte sarcina fratelui său, a aproapelui său până la ultima suflare și să aibă răbdare în toate suferințele acestei vieți”.
„Și să nu întrebi în gândul tău de ce s-a întâmplat una sau alta. Adânc de nepătruns sunt judecățile lui Dumnezeu. Să fie slăvit Domnul care ne iubește pe toți. Dragostea Lui în suferințe și în necazuri se cunoaște”.
„Prin suferință se naște în noi multa smerenie”.
Sursă: Gheron Iosif, „Mărturii din viața monahală”, volumul 1, Editura Bizantină, București 1996

 

P.S: Te rog să spui și altora, că doar atât doresc: să nu fiu uitat în taina sfântă a altarului, unde-i aștept pe prietenii mei pentru Sfânta Împărtășanie. Mulțumesc! Te iubesc!

 

 

,,Dragul meu,

Într-o zi, pe când nimic nu era și tu nici nu te gândeai că ai fi putut exista, Eu l-am creat pe om. Și-Mi era atât de drag!

Și l-am făcut după chipul și asemănarea mea și i-am spus doar atât: ,,Te rog, nu Mă uita. Nu-ți cer nimic mai mult, doar nu Mă uita!"

Și ca să-i fie mai ușor, l-am înconjurat de semnele prezenței Mele: un cer albastru și-o mare adâncă, păduri foșnind de viață, pomi plini de roade și-un soare imens și alți zeci de aștrii ce-i strigă întru-na: ,,Te rog, nu uita de Dumnezeu!"

Și am făcut zeci de câmpii colorate și-o floare pe care am vrut chiar să o cheme: ,,nu-mă-uita!"-astfel omul Meu drag să nu Mă uite.

Și-am pus lângă el o altă făptură, la fel de frumoasă, cu chip ca al Meu și i-am dat zâmbet și suflet, priviri gingașe și vorbe de duh, ca să-i sporească despre Mine și să-i spună doar atât: ,,Doamne, eu nu te uit!."

Dar...tot m-a uitat. Și atunci i-am dat legi și regi, și profeți și semne de bine, de greu, bucurii și- încercări; și i-am trimis suferința, sperând să alerge la Mine cu brațele îndreptate spre cer; și-am pus și oameni de seamă să-i strige într-una în numele Meu: ,,Omule, nu uita de Dumnezeu".

Dar tot M-a uitat...

Și-am zis: ,,nu vreau să-l pierd pe cel ce-mi este atât de drag. Am să-i dau totul. Am să mă dau pe mine." Și m-am dus pe pământ, am trăit pentru el, am murit și-am înviat și cu totul m-am așezat într-o bucățică de Pâine și un strop de Vin. Și din acestea tot strig: ,,Nu mă uita, primește-Mă în inima ta!"

Și mă tot uit cum mă așază în potire frumoase și-n chivote aurite, dar nu mă poartă în inimi și în minte.

Și-atunci strig și iar strig și te rog:

,,Omule, nu Mă uita, primește-Mă în inima ta!"

Ce-aș mai fi putut să fac ca tu să nu mă uiți și să mă vizitezi mai des, sau în casa ta să mă inviți ca prieten drag ce-mi ești?! Am făcut totul...și totuși tu mă uiți.

Ți-am scris ca să-ți spun că duminică m-au încuiat în biserică și tot aștept să vină cineva să-mi spună să merg cu el, să nu mai fiu singur în Altar. Te rog, amintește-ți de mine și primește-mă să stau cu tine. Iar dacă devin prea incomod și iarăși mă vei alunga, am să gasesc pe altcineva.

Cu drag Dumnezeu,

Prietenul care te-a creat și care te-a rascumpărat!

P.S: Te rog să spui și altora, că doar atât doresc: să nu fiu uitat în taina sfântă a altarului, unde-i aștept pe prietenii mei pentru Sfânta Împărtășanie. Mulțumesc! Te iubesc!"