marți, 7 septembrie 2021

City break in Arad

 Aradul este un oras frumos, cu obiective care abia asteapta sa fie descoperite. De curand am petrecut cateva zile in vestul tarii, bineinteles ca am inclus in programul meu si orasul traversat de raul Mures. Poarta de intrare in Romania, important nod rutier si feroviar, Aradul merita vizitat de catre orice turist dornic sa descopere frumusetile tarii. Voi scrie cateva cuvinte despre unele dintre atractiile din Arad, cu speranta ca veti include orasul in lista dumneavoastra de calatorii.

Palatul Administrativ a fost ridicat intre anii 1872 si 1875, in stil neorenascentist. Astazi, aici isi gasesc sediul Primaria si Prefectura. Cladirea, construita sub forma literei U, cu un turn central inalt de 54 de metri, este una dintre cele mai impunatoare din municipiul Arad.
Palatul Cenad a fost construit in secolul al XIX-lea, in stil eclectic, cu elemente in stil renascentist italian. Initial, Palatul Cenad a fost sediul Societatii de Cale Ferata Arad-Cenad, astazi gazduieste sediile unor partide politice, neputand fi vizitat. Edificiul a fost inclus in Lista Monumentelor Istorice din anul 2010.
Un obiectiv turistic interesant este Turnul de apa, una dintre cele mai vechi cladiri ale orasului, o constructie masiva din piatra si caramida, cu ziduri netencuite, inalta de 35 de metri. Turnul, situat in vecinatatea Parcului Reconcilierii, a fost reamenajat dupa 1990, astazi gazduind Muzeul Apei si al Pompierilor, expozitii de arta si diferite evenimente culturale.
Palatul Neumann a fost construit in stil eclectic, intre anii 1891 si 1892, la comanda familiei de industriasi Neumann. Cladirea cu doua etaje adaposteste astazi spatii comerciale si o facultate.
Teatrul Clasic "Ioan Slavici" a fost ridicat intre anii 1872 si 1874, in stil neoclasic. Pe fatada principala, sase pilastri masivi sustin un triptic cu un basorelief. Cladirea este situata in centrul orasului, perpendicular pe axul Bulevardului Revolutiei. Aradenii si nu numai sunt invitati periodic atat la festivalurile de teatru organizate la Arad, cat si la premiere sau spectacole care s-au bucurat de succes de-a lungul timpului.
Biserica Evanghelica Luterana din Arad, cunoscuta drept Biserica Rosie, a fost ridicata intre anii 1905 si 1906, in stil neogotic. Numele acesteia se datoreaza exteriorului realizat din caramida rosie slefuita. Turnul principal al bisericii are o inaltime de 46 de metri.
Palatul Cultural este unul dintre edificiile cele mai reprezentative pentru aradeni si vizitatorii sai. Inaugurat in anul 1913, Palatul Cultural adaposteste astazi sediul Muzeului Judetean si al Filarmonicii de Stat. Construita pe malul Muresului, chiar langa centrul orasului, cladirea imbina mai multe stiluri. Fatada a fost realizata in stil neoclasic, decorata cu coloane mari.
Arcul de Triumf se afla in Parcul Reconcilierii si a fost construit din marmura pentru a comemora evenimentele care au avut loc in timpul Revolutiei Romane de la 1848. In vecinatatea Arcului de Triumf este amplasata Statuia Libertatii, ridicata in anul 1890, pentru a-i omagia pe cei treisprezece generali ai Revolutiei ungare.
Biserica romano-catolica "Sfantul Anton de la Padova" a fost construita intre anii 1902 si 1904, in stil eclectic, purtand elemente ale stilurilor clasic, baroc si renascentist. Intrarea principala este incadrata de patru coloane masive cu capiteluri corintice, iar deasupra acesteia se afla o copie a statuii Pieta a lui Michelangelo.
Catedrala ortodoxa "Sfanta Treime" este sediul scaunului arhiepiscopal al Arhiepiscopiei Aradului. In catedrala se afla o racla din argint care adaposteste moaste ale Sfantului Ioan Gura de Aur. Moastele au fost primite in dar de la Vatican.
Am enumerat doar cateva dintre constructiile importante ale Aradului, sunt mult mai multe. Doresc doar sa va indemn sa vizitati Aradul! Mica Viena, cum a fost denumit orasul de catre Nicolae Iorga, isi asteapta vizitatorii cu parcuri largi si cladiri monumentale, cu obiective turistice atractive, demne de un city break reusit. 

 Toamna este, fără îndoială, artistul anotimpurilor.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor