Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!

 

Rugăciuni utile de la Maica Siluana Vlad și Maica Sofronia Rădulescu:

Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!

Doamne, vindecă sufletul meu!

Doamne, vindecă mintea mea!

Doamne, binecuvântează pe…!

Doamne, binecuvântează pe… (în special, vrăjmași) și pe mine pentru rugăciunile lui!

Doamne, miluiește!

Doamne, vindecă-mă de patima…!

Doamne, Vino în mine și Iartă pe…!

Doamne, vindecă în sufletul meu ce a rănit… și în sufletul lui ce am rănit eu!

Doamne, iartă-mă pentru… (tatăl, mama, bunicul… neamul)!

Doamne, iartă-mă pentru ce i-am făcut lui… și vindecă în sufletul lui greșeala mea!

Doamne, îți mulțumesc pentru darul vieții!

Tată, îți mulțumesc pentru darul vieții care a venit prin tine la mine!

Mamă, îți mulțumesc pentru darul vieții care a venit prin tine la mine!

Tată (dacă a adormit întru nădejdea învierii), de acolo de unde ești, binecuvântează-mă!

Mama (dacă a adormit întru nădejdea învierii), de acolo de unde ești, binecuvântează-mă!

IARTĂ-MĂ pentru tot ce ți-am gresit, cu gândul, cu vorba sau fapta, conștient sau inconștient;

 Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l. (Luca 17, 3-4)

IARTĂ-MĂ pentru tot ce ți-am gresit, cu gândul, cu vorba sau fapta, conștient sau inconștient;
TE IERT pentru tot ce mi-ai gresit, cu gândul, cu vorba sau cu fapta, conștient sau inconștient;
TE IUBESC pentru ceea ce ești, pentru ceea ce poți deveni și pentru tot ce am trăit alături de tine;
MULȚUMESC pentru că mi-ai fost alături, că am invatat lecții importante și prețioase.

Doamne Dumnezeule, binecuvântează-mă cu puterea de a ierta pe cel care mi-a gresit. Ajută-mă să mă eliberez de aceasta stare care nu îmi este deloc de folos și in același timp eliberează și această persoană. Revarsă iubirea și vindecarea Ta asupra sufletelor noastre. Ajută-ne să ne deschidem inimile pentru a primi alinare. Îți mulțumim pentru tot ce ne oferi și îmi cer iertare pentru tot haosul pe care l-am creat în jurul meu prin supărarea mea și prin lipsa de iertare. În numele lui Iisus Hristos din Nazaret, Amin!

Această formulă și rugăciunea ajută însă nu țin locul de o comunicare directă (acolo unde mai e posibil) cu persoana care v-a greșit sau căreia i-ați gresit.
Reamintiți-vă mereu vorbele lui Iisus Hristos din Nazaret: Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. (Matei 6, 14-15)

. Și mai mult decât orice, să ne bucurăm de ASTĂZI.

 O nouă zi. Să spunem TE IERT și să UITĂM. Să ne cerem iertare și să ne recunoaștem vina. Să renunțăm la orgolii, (pre)judecați și să fim mai empatici, mai smeriți, mai blânzi, mai milostivi, mai deschiși, mai iertători, mai îngăduitori și mai presus de orice, mai rugători, mai încrezători și cu mai multă nădejde în Dumnezeu și în marea Sa iubire, care luminează orice întuneric, alungă orice frică, vindecă orice suflet și necontenit iartă și cheamă la El - Calea, Adevărul și Viața.

Haideți să renunțăm la eternul EU și dacă nu putem de la început să ne gândim și la TU, măcar să începem cu NOI. Să ne eliberăm de sub tirania dorinței de a deține controlul, de a ni se da dreptate, de a ni se recunoaște meritele. Să fim mai smeriți - iată un țel măreț, acum, la începutul ultimei luni de vară. Faceți un act de bunătate secret, de care să nu știe și să nu afle nimeni, niciodată. Poate fi orice, lăsați-vă conduși de sufletul vostru și nu dați ascultare vocilor care pot spune “dar, oare, ce va spune...”

Aveți credință în Dumnezeu, păstrați-vă nădejdea, oricum ar arăta lucrurile. Să ne rugăm ca Duhul Sfânt - Mângâietorul, Îngerii blânzi, buni, păzitori și călăuzitori ai vieții noastre, Maica Domnului - pururea rugătoare pentru noi toți, Sfinții și Puterile cerești, să ne dăruiască puterea de a avea suflet și iubire (necondiționată) de copil. Doar cu suflet pur, fără răutate, invidie, orgoliu,ură... doar cu un suflet blând, smerit, pocăit și cald putem moșteni Împărăția prin Hristos - Domnul nostru.

Să medităm la acest lucru. Și mai mult decât orice, să ne bucurăm de ASTĂZI.
MULȚUMIM, Doamne pentru răbdare.
MULȚUMIM, Doamne pentru iubire.
MULȚUMIM, Doamne pentru iertare.
MULȚUMIM, Doamne pentru liniște.
MULȚUMIM, Doamne pentru prezența Ta în viața noastră.
MULȚUMIM, Doamne pentru bucurie.
MULȚUMIM, Doamne pentru tot ce ne dai.
MULȚUMIM, Doamne pentru tot ce ne iei.
MULȚUMIM, Doamne pentru toate binecuvântarile cerești revărsate asupra noastră.
MULȚUMIM, Doamne pentru soare, lună, stele și natura care neîncetat se închină și Te laudă.
MULȚUMIM, Doamne pentru sănătate.
MULȚUMIM, Doamne pentru că ești Cel ce ești.
Pomenește, Doamne, întru Împărăția Ta pe toți cei ce ne iubesc, pe toți cei ce ne urăsc, pe toți cei aflați în suferință, sufletească ori trupească, pe cei în bucurie, pe toți cei ce laudă numele Tău și miluiește zidirea Ta, Stăpâne, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale. Fie numele Domnului binecuvântat, de acum și până-n veac!

AMIN!

Iartă-mă, Doamne:

 

Iartă-mă, Doamne:

• Pentru tot ce puteam să văd şi nu am văzut!

• Pentru tot ce puteam să aud şi nu am auzit!

• Pentru tot ce puteam să simt şi nu am simţit!

• Pentru tot ce aş fi putut să înţeleg şi nu am înţeles!

• Pentru tot ce puteam să conştientizez şi nu am conştientizat!

• Pentru iertarea pe care aş fi putut să o dau şi nu am dat-o!

• Pentru bucuria pe care aş fi putut să o trăiesc şi nu am trăit-o!

• Pentru Lumina pe care aş fi putut să o primesc şi nu am primit-o!

• Pentru viaţa pe care aş fi putut să o ocrotesc şi nu am ocrotit-o!

• Pentru visele pe care mi le-aş fi putut împlini şi nu le-am împlinit!

• Pentru necunoscutul în care aş fi putut să păşesc şi din teamă, nu am îndrăznit să păşesc!

• Pentru iubirea pe care aş fi putut să o exprim şi nu am exprimat-o!

• Pentru tot ce puteam să creez bun şi frumos şi nu am creat pentru gloria Ta Doamne, şi a împărăţiei Tale Divine!

• Pentru tot ce ştiu şi nu ştiu că am greşit, pe Tine Doamne, care Eşti Mila şi Iubirea Infinită, Te rog, iartă-mă şi mă îmbracă cu nesfârşita Ta Iubire şi Lumină!

Amin!

(Pr. Ilarion Argatu)

Care sunt condițiile canonice obligatorii ale Spovedaniei?

 entru ca mărturisirea păcatelor să fie primită la Dumnezeu și creștinul să primească dezlegare, Spovedania trebuie să împlinească următoarele condiții canonice:

– Să fie făcută liber, adică de bunăvoie, iar nu silită;

– Să fie completă, adică să ne mărturisim toate păcatele din copilărie și de la ultima spovedanie, iar nu pe unele să le mărturisim și pe altele mai grele să le tăinuim sau să le spunem altui duhovnic, din cauza rușinii și a mândriei;

– Mărturisirea să fie secretă, adică să se facă în taină și individual, ca oamenii să nu știe păcatele aproapelui, iar nu în bloc, adică în comun, cum obișnuiesc unii preoți de astăzi, călcând canoanele Bisericii și desființând taina;

– Mărturisirea păcatelor să se facă la preoți iscusiți și cu multă umilință și zdrobire de inimă, iar nu în grabă și fără căință;

– Credinciosul să primească canonul dat de duhovnic și să promită că părăsește definitiv păcatele făcute;

– Dacă condițiile canonice de mai sus sunt împlinite, duhovnicul este dator să facă dezlegarea păcatelor mărturisite, punând mâinile pe capul credinciosului care stă în genunchi.

Fără respectarea acestor condiții canonice obligatorii, mărturisirea nu are valoare harică, iar credinciosul nu poate fi dezlegat de păcate.

Care este momentul haric principal al Spovedaniei? Momentul haric principal al Sfintei Spovedanii este momentul dezlegării păcatelor, atunci când preotul, prin punerea mâinilor în chipul crucii pe capul credinciosului, zice aceste cuvinte. „…și eu nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert și te dezleg de toate păcatele, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin„.

Spovedania în comun, fără dezlegare cu mâinile pe capul fiecăruia, este canonică? Spovedania în comun și fără dezlegare individuală pe capul credincioșilor, nu este canonică și nu este valabilă, credincioșii rămânând nedezlegați de păcatele lor, urmând a se spovedi din nou.

Când trebuie să se spovedească credincioșii? Canonic, credincioșii trebuie să se spovedească cel puțin de patru ori pe an, în cele patru posturi. Iar copiii, bolnavii, bătrânii și credincioșii mai râvnitori trebuie să se spovedească la patruzeci de zile sau, cel mai des, în fiecare lună, după sfatul duhovnicului lor, adică, ori de câte ori au cazuri speciale sau îi îndeamnă conștiința și doresc să se împărtășească cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Ce trebuie să știe credincioșii despre această Taină? Trebuie să știm următoarele:

– Această taină, numită și «al doilea botez», a fost întemeiată de Fiul lui Dumnezeu și este obligatorie pentru iertarea păcatelor;

– Fără mărturisirea regulată a tuturor păcatelor nu este mântuire;

– Fără spovedanie curată, fără împlinirea canonului dat și fără dezlegarea duhovnicului, nimeni nu se poate împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos, afară de cazuri speciale, ca: boală gravă, naștere de copii, operație, război etc.;

– Mărturisirea se face, canonic, la același duhovnic; în caz de nevoie (deplasare, boală, serviciu, primejdie de moarte etc.) credinciosul se poate spovedi la orice duhovnic, cu condiția să respecte canonul dat de părintele lui duhovnicesc.

În ce condiții poate fi schimbat duhovnicul? Schimbarea duhovnicului se face, de regulă, cu voia celui dintâi și din motive întemeiate ca: depărtarea prea mare a credinciosului față de duhovnicul său; dorința unui duhovnic mai iscusit, pentru a primi canon mai aspru, cu scopul vindecării unor păcate grele care îl apasă pe conștiință și de care nu poate scăpa; dacă preotul din parohie este prea tânăr și fără experiență; dacă duhovnicul îl împărtășește prea repede și fără canon; dacă credinciosul se smintește de duhovnicul său și, în sfârșit, dacă duhovnicul dintâi a decedat.

Credinciosul trebuie să aibă încredere totală în duhovnicul ales, să se roage pentru el și să-l asculte ca pe Însuși Hristos, căci acesta va răspunde de sufletul lui în ziua judecății.

Păcatele mărturisite o dată, mai trebuie mărturisite la spovedanie? Păcatele odată mărturisite și dezlegate sunt iertate prin harul Duhului Sfânt și nu mai trebuie spovedite. Totuși ele mai pot fi mărturisite în următoarele condiții:

– Dacă nu au fost mărturisite complet;

– Dacă au fost săvârșite din nou, după spovedanie;

– Dacă duhovnicul nu a dat canon pentru ele;

– Dacă cineva n-a împlinit canonul dat de duhovnic;

– Dacă credinciosul cere să i se schimbe canonul dat;

– Dacă cineva își schimbă duhovnicul, pentru a ști în ce stare sufletească se află credinciosul.

Pe cine nu poate spovedi și dezlega duhovnicul?

– Pe cel ce nu crede în Dumnezeu;

– Pe cel ce nu este ortodox;

– Pe cel ce hulește pe Dumnezeu și înjură de cele sfinte;

– Pe cel robit de păcate grele și care nu vrea sau nu poate să le părăsească;

– Pe cel ce este certat sau urăște pe cineva și nu vrea să-l ierte;

– Pe cel ce a furat lucruri de valoare, până nu întoarce paguba înapoi și își cere iertare;

– Pe cel bolnav psihic, care nu este cunoscut de duhovnic;

– Pe cel ce nu primește canon la spovedanie și nu făgăduiește că părăsește definitiv păcatul.

Cum trebuie să se pregătească credincioșii pentru Sfânta Spovedanie? Înainte de a merge la spovedanie, credincioșii trebuie să se roage lui Dumnezeu cu căință și lacrimi, ca să le dăruiască smerenie, mărturisire curată și iertare, iar duhovnicului să-i dea Domnul înțelepciune și cuvânt de învățătură să le poată vindeca rănile lăsate de păcat și să-i călăuzească pe calea mântuirii. Apoi credincioșii sunt datori să-și noteze în liniște păcatele mai mari, făcute din tinerețe sau de la ultima spovedanie, pe care trebuie să le citească cu căință, stând în genunchi, în fața duhovnicului. La urmă duhovnicul îi mai întreabă de unele păcate, apoi le fixează un canon după putere și îi dezleagă, dacă promit că vor părăsi păcatele făcute și își vor face canonul dat.

Canonul dat de duhovnic poate fi schimbat de altul? Canonul de la Spovedanie nu poate fi schimbat sau anulat, decât numai de duhovnicul care l-a spovedit și i l-a dat. În cazuri speciale, canonul dat poate fi mărit, micșorat sau anulat numai de episcopul locului. Însă, dacă duhovnicul moare, canonul dat de el poate fi schimbat de altul, dacă își mărturisește din nou păcatele făcute.

Care sunt principalele roade harice ale Sfintei Spovedanii?

– Sfânta Spovedanie, făcută regulat, cu căință și canon, ne aduce iertare și dezlegarea tuturor păcatelor de la Botez până la ultima mărturisire;

– Sfânta Spovedanie ne împărtășește harul Duhului Sfânt și ne împacă din nou cu Hristos, pe Care Îl mâniem cu păcatele noastre;

– Sfânta Spovedanie ne aduce lacrimi, căință, smerenie și putere de sus să punem început de viață duhovnicească;

– Sfânta Spovedanie ne face vrednici, prin mila lui Dumnezeu, de Sfânta Împărtășanie, care este Însuși Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos;

– Sfânta Spovedanie liniștește conștiința, izgonește pe diavoli, luminează mintea, ne învață să ne rugăm; împacă familiile tulburate, unește pe creștini, aduce pace și bucurie în suflet, stinge răzbunarea și ura dintre oameni și alungă desfrâul și mândria din casele și inimile creștinilor;

– Sfânta Spovedanie, unită cu Sfânta Împărtășanie, ne întăresc în credință, ne dau deplină nădejde de mântuire și ne fac lăcaș al Preasfintei Treimi. Și ce altă bucurie este mai mare ca aceasta?

De aceea creștinii care nu se spovedesc toată viața și mor nedezlegați de păcatele lor, nu se pot mântui, căci dincolo nu mai este pocăință și dezlegare.

Ioanchie Bălan; Rânduiala Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii

Sfântul Ignatie Briancianinov, În ajutorul celor ce se pocăiesc

P ăcatele capitale sunt în număr de opt, și anume: lăcomia pântecelui, duhul curviei și al poftei trupești, iubirea de argint, mânia, întristarea, trândăvia, slava deșartă și mândria. Toate aceste patimi capitale se împart și se ramnifică în multe alte păcate ce îndepărtează pe om de Dumnezeu. Să vedem în continuare care sunt ramnificațiile păcatelor capitale și care sunt virtuțile ce se opun acestor opt patimi.

Acestea sunt bolile, acestea sunt rănile care alcătuiesc rana cea mare, învechirea vechiului Adam, care a luat ființă din căderea lui. Despre această mare rană vorbește Sfântul Prooroc Isaia: „Din creștet până în tălpile picioarelor nu-i nici un loc sănătos; totul este numai plăgi, vânătăi și răni pline de puroi, necurățate, nemuiate cu untdelemn și nelegate” (Is. 1, 6). Asta înseamnă, potrivit tâlcuirii Părinților, că rana — păcatul — nu este doar în parte și nu pe un singur mădular al corpului, ci pe întreaga ființă: a cuprins trupul, a cuprins sufletul, a cuprins toate însușirile, toate puterile omului. Pe această mare rană, Dumnezeu a numit-o „moarte” atunci când, interzicându-i lui Adam și Evei să guste din pomul cunoștinței binelui și răului, a zis: Iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit! (Fc. 2, 17). Îndată ce au gustat din pomul oprit, protopărinții noștri au simțit moartea veșnică: în privirile lor a apărut simțirea trupească; ei au văzut că sunt goi. În cunoașterea goliciunii trupului, se răsfrângea goliciunea sufletului care pierduse frumusețea neprihănirii, asupra căreia odihnea Duhul Sfânt. În priviri purtau simțirea trupească, iar în suflet — rușinea, în care se unesc toate simțirile păcătoase și rușinoase: trufia, necurăția, întristarea, trândăvia, deznădejdea! Mare rană este moartea sufletească; o decădere de neîndreptat ce a apărut după pierderea asemănării cu Dumnezeu! Pe această mare rană, Apostolul o numește „legea păcatului, trupul morții” (Rom. 7, 23-24), pentru că mintea și inima supuse morții s-au preschimbat pe de-a-ntregul în pământ, slujesc ca niște roabe poftelor stricăcioase ale trupului, s-au întunecat, s-au îngreunat, însele s-au făcut trup. Acest trup nu mai este în stare să aibă comuniune cu Dumnezeu (Fc. 6, 3)! Acest trup nu e în stare să moștenească fericirea veșnică, fericirea cerească (I Cor. 15, 50)! Această mare rană s-a revărsat asupra întregului neam omenesc, s-a făcut moștenire nefericită a fiecărui om.

Lăcomia pântecelui naște îmbuibarea, beția, nepăzirea și dezlegarea posturilor, mâncarea pe ascuns, căutarea mâncărurilor alese și, la modul general vorbind, încălcarea înfrânării. Iubirea necuvenită și exagerată a trupului, a vieții și odihnei lui, din care se naște iubirea de sine, care la rândul ei duce la nepăzirea credinței față de Dumnezeu, față de Biserică, față de faptele bune și față de oameni. Lăcomia pântecelui poate fi biruită prin înfrânare.

Înfrânarea de la mâncarea și băutura în exces și, mai ales, de la întrebuințarea peste măsură a vinului. Păzirea corectă a posturilor rânduite de către Biserică. Înfrânarea trupului prin întrebuințarea cu măsură și mereu în aceeași cantitate a mâncării, ceea ce face ca toate patimile să slăbească și, mai ales, iubirea de sine, care este iubirea fără noimă și dobitocească a trupului, a acestei vieți și a odihnei sale.

Duhul curviei și al poftei trupești naște pornirea spre adulter, senzațiile și dorințele desfrânate ale trupului și inimii. Primirea gândurilor necurate, întreținerea cu acestea, îndulcirea cu ele, încuviințarea lor, zăbovirea în ele. Închipuirile desfrânate și delăsarea. Nepăzirea simțurilor și, mai ales, a atingerilor care înlătură toate faptele bune. Limbajul vulgar și citirea cărților indecente. Păcate de desfrânare după fire: curvia și preacurvia. Păcate de desfrânare împotriva firii. Duhul curviei și al poftei trupești poate fi biruit prin înțelepciune.

Înțelepciunea duce la ferirea de orice fel de faptă desfrânată. Păzirea de desfătarea prin vorbe  și lecturi, de cuvinte pătimașe și cu două înțelesuri. Păzirea simțurilor, mai ales a văzului și auzului și mai ales a pipăitului. Modestie. Tăierea gândurilor și închipuirilor desfrânate. Tăcerea. Liniștirea. Slujirea celor bolnavi și invalizi. Aducerea aminte de moarte și iad. Începutul înțelepciunii — mintea ce nu se clatină la gândurile și dorințele pătimașe; desăvârșirea înțelepciunii — curăția, văzătoare de Dumnezeu.

Iubirea de argint sau avariția naște iubirea de bani și, în general, iubirea de bunuri mobile și imobile. Dorința de îmbogățire. Cugetarea la modalități de a te îmbogăți. Imaginarea bogăției. Teama de bătrânețe, de sărăcie neprevăzută, de boală, de a rămâne fără locuință. Zgârcenia. Iubirea de câștig. Necredința în Dumnezeu, neîncrederea în pronia divină. Dependența sau iubirea bolnăvicioasă, de prisos, față de felurite lucruri stricăcioase, care lipsesc sufletul de libertate. Cufundarea în grijile acestei lumi. Plăcerea de a primi daruri. Însușirea bunurilor străine. Dorința de a obține profit. Împietrirea față de frații săraci și față de toți cei nevoiași. Hoția. Jefuirea. Iubirea de argint poate fi biruită prin cumpătare.

Cumpătarea duce la a te mulțumi doar cu cele necesare. Ura față de risipă și lux. Mila față de săraci. Iubirea sărăciei evanghelice. Nădăjduirea în Pronia Divină. Urmarea poruncilor lui Hristos. Liniștea, libertatea duhului și lipsa grijilor lumești. Înmuierea inimii.

Mânia naște irascibilitatea, primirea gândurilor mânioase; imaginarea mâniei și a răzbunării, tulburarea inimii prin întărâtare, întunecarea minții de către ea: țipetele necuviincioase, certurile, ocările, cuvintele crude și răutăcioase, lovirea, împingerea, uciderea. Ținerea de minte a răului, ura, vrajba, răzbunarea, clevetirea, osândirea, tulburarea și jignirea aproapelui. Mânia poate fi biruită prin blândețe.

Blândețea duce la reținerea de la gândurile mânioase și de la tulburarea inimii prin întărâtare. Răbdarea. Urmarea lui Hristos, Care Își cheamă ucenicul Său pe cruce. Pacea inimii. Liniștea minții. Tăria și curajul creștinesc. Neluarea aminte la jigniri. Bunătatea.

Întristarea naște deznădejdea, tăierea nădejdii în Dumnezeu, îndoieli în făgăduințele făcute lui Dumnezeu, nerecunoștința manifestată față de Dumnezeu pentru tot ce ni se întâmplă, împuținarea sufletească, nerăbdarea, împietrirea, supărarea împotriva aproapelui, cârtirea, respingerea și încercarea de a renunța la a-ți duce crucea. Întristarea poate fi biruită prin plânsul cel fericit.

Plânsul cel fericit aduce simțirea căderii, proprie tuturor oamenilor și a propriei sărăcii sufletești. Tânguirea pentru ele. Plânsul minții. Frângerea dureroasă a inimii. Ușurarea conștiinței, mângâierea și bucuria harului. Nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu. A mulțumi lui Dumnezeu în necazuri, a fi gata să le rabzi cu supunere, privind la mulțimea păcatelor tale. A fi gata să suferi. Curățirea minții. Ușurarea de patimi. Omorârea față de lume. Dorința de rugăciune, de însingurare, de ascultare, de smerenie, de mărturisire a păcatelor tale.

Trândăvia duce la lenevirea la toată fapta bună și, mai ales, la rugăciune. Amânarea săvârșirii rânduielilor bisericești și a celor de chilie. Renunțarea la rugăciunea neîncetată și la lecturile folositoare de suflet. Neatenția și graba la rugăciune. Nepăsarea. Lipsa de evlavie. Sărbătoririle. Somnul în exces, statul în pat și tot felul de desfătări. Preumblarea din loc în loc. Desele ieșiri din chilie, plimbările și vizitele la prieteni. Grăirea în deșert. Glumele. Luarea în deșert a celor sfinte. Omiterea metaniilor și a celorlalte nevoințe trupești. Uitarea păcatelor proprii. Uitarea poruncilor lui Hristos. Lenea. Furarea minții. Pierderea fricii lui Dumnezeu. Împietrirea. Nesimțirea. Deznădăjduirea. Trândăvia poate fi biruită prin trezvie.

Trezvia duce la râvna pentru toată fapta bună. Săvârșirea grabnică a pravilei bisericești și de chilie. Luarea aminte la rugăciune. Atenția la toate faptele, cuvintele și gândurile tale. Neîncredere în forțele proprii. Necontenita petrecere în rugăciune și în Cuvântul lui Dumnezeu. Evlavia. Luarea aminte statornică asupra propriei persoane. Păzirea de mult somn, de răsfăț, de grăirea în deșert, de glume și de cuvintele tăioase. Iubirea privegherilor de noapte, a metaniilor și a celorlalte nevoințe care aduc sufletului trezvie. Rara, după putință, ieșire din chilie. Pomenirea bunătăților celor veșnice, dorirea și așteptarea lor.

Slava deșartă naște căutarea slavei venite de la oameni. Lăudăroșenia. Dorirea și căutarea slavei acestei lumi. Iubirea de a avea haine frumoase, mașini, servitori și lucruri de prisos în chilie. Preocuparea pentru frumusețea propriei fețe, a vocii plăcute și a altor calități trupești. Interesul acordat științelor și artelor acestui veac pieritor, încercarea de a excela în acestea pentru a dobândi slava vremelnică, pământească. Rușinea de a-ți mărturisi păcatele. Ascunderea lor înaintea oamenilor și a părintelui duhovnicesc. Viclenia. Justificarea de sine. Împotrivirea. Îndreptățirea înaintea propriei conștiințe. Fățărnicia. Minciuna. Lingușirea. A face pe placul oamenilor. Invidia. Umilirea aproapelui. Nestatornicia felului de-a fi. Prefăcătoria. Obiceiurile rele. Slava deșartă poate fi biruită prin smerenie.

Smerenia naște frica lui Dumnezeu. Simțirea acestei frici la rugăciune. Teama care se naște în timpul unei rugăciuni deosebit de curate, când se simte cu deosebită putere prezența și măreția lui Dumnezeu, ca nu cumva să piară această simțire și să se prefacă în nimic. Conștientizarea aprofundată a nimicniciei tale. Schimbarea felului de a-i privi pe ceilalți oameni, când aceștia, fără nici un fel de silință, i se par celui ce se smerește ca și cum l-ar întrece în toate privințele. Vădirea unei simplități sufletești care vine dintr-o credință vie. Ura față de lauda care ți-o aduc oamenii. Învinuire permanentă și prihănire de sine. Dreptatea și purtarea fără ocolișuri. Despătimirea. Moartea față de toate. Cunoașterea tainelor ascunse în crucea lui Hristos. Dorința de a te răstigni lumii și patimilor, năzuința către această răstignire. Lepădarea și uitarea obiceiurilor și cuvintelor amăgitoare, prefăcut smerite după împrejurare, sau obiceiul de a te preface. Primirea nebuniei evanghelice. Lepădarea înțelepciunii pământești, ca pe una ce nu folosește la nimic înaintea lui Dumnezeu (cf. Lc. 16, 15). Renunțarea de la a ne îndreptăți prin cuvinte. Tăcerea înaintea celor care te necăjesc, învățată din Evanghelie. Lepădarea de toate filosofările proprii și primirea înțelegerii evanghelice. Surparea a tot cugetul ce se ridică împotriva înțelegerii lui Hristos. Smerita cugetare sau duhovniceasca judecare.  Ascultarea conștientă față de Biserică.

Mândria naște disprețuirea aproapelui. Părerea că ești mai presus de ceilalți. Obrăznicia, întunecarea minții și a inimii. Țintuirea lor de cele pământești. Hula. Necredința. Rațiunea înșelată. Nesupunerea  față de Legea lui Dumnezeu și față de Biserică. Urmarea propriei voi trupești. Citirea cărților eretice, imorale și inutile. Nesupunerea față de autorități. Cruda luare în derâdere. Părăsirea smereniei și a tăcerii care ne apropie de Hristos. Pierderea simplității. Dispariția iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Filosofia mincinoasă. Erezia. Ateismul. Ignoranța. Moartea sufletului. Mândria poate fi biruită prin iubire.

Iubirea aduce preschimbarea fricii de Dumnezeu, în vremea rugăciunii, în dragoste de Dumnezeu. Credința în Dumnezeu, dovedită prin respingerea constantă a oricărui gând și simțământ păcătos. Negrăita, desfătata răpire a întregului om de către dragostea pentru Domnul Iisus Hristos și pentru Sfânta Treime. Vederea în aproapele a chipului lui Dumnezeu și al lui Hristos. Cinstirea oricărui aproape mai mult decât pe sine și evlavioasa lui cinstire în Domnul, lucruri care se nasc din această vedere duhovnicească. Dragostea frățească, curată pentru aproapele, către toți deopotrivă, nepătimașă, plină de bucurie fierbinte, atât față de prieteni, cât și față de dușmani. Răpirea în rugăciune și iubire a minții, a inimii și a întregului trup. Negrăita îndulcire a trupului de bucuria cea duhovnicească. Beția duhovnicească. Mângâiere duhovnicească însoțită de slăbirea mădularelor trupești. Nelucrarea simțurilor trupești în vremea rugăciunii. Izbăvirea de muțenie a limbii inimii. Curmarea rugăciunii pricinuită de îndulcirea duhovnicească. Tăcerea minții. Luminarea minții și a inimii. Puterea născută din rugăciune, care biruie păcatul. Pacea lui Hristos. Înlăturarea tuturor patimilor. Înghițirea tuturor cugetărilor de către mintea lui Hristos, care toate le covârșește. Teologhisirea. Cunoașterea ființelor netrupești. Neputința gândurilor păcătoase, care nu pot să se întipărească în minte. Dulceața și îmbelșugata mângâiere în necazuri. Vederea cugetelor omenești. Adâncul smereniei și cea mai umilă părere despre sine… Sfârșitul este fără de sfârșit!

Cercetând marea mea rană, privind la moartea mea, mă umplu de întristare amară! Nu îmi dau seama: ce să fac? Voi urma pilda vechiului Adam, care, văzându-și goliciunea, s-a grăbit să se ascundă de Dumnezeu? Voi începe, asemenea lui, să mă dezvinovățesc, adăugând altă vină la vina păcatului? În zadar este să mă ascund de Cel ce le vede pe toate! În zadar mă dezvinovățesc înaintea Celui Care totdeauna va birui când va judeca El (Ps. 50, 6)!
Deci, mă voi îmbrăca nu cu frunze  de smochin, ci cu lacrimi de pocăință; în loc de justificare, voi aduce mărturisire sinceră. Îmbrăcat în pocăință și lacrimi, mă voi înfățișa înaintea Dumnezeului meu? Dar oare va fi în rai? De acolo am fost alungat și heruvimul care stă la intrare nu mă va lăsa să intru! Prin însăși greutatea trupului meu, sunt țintuit de pământ, temnița mea!

Urmaș păcătos al lui Adam, îmbărbătează-te! A strălucit lumina asupra temniței tale: Dumnezeu S-a pogorât din țara îndepărtată a izgonirii tale, ca să te ridice iarăși în patria de sus, pe care ai pierdut-o. Ai vrut să cunoști binele și răul: El îți lasă această cunoaștere. Ai vrut să te faci ca Dumnezeu și, prin aceasta, te-ai făcut asemenea diavolului la suflet, asemenea dobitoacelor și fiarelor la trup: Dumnezeu, unindu-te cu El, te face dumnezeu după har. El îți iartă păcatele. Și nu numai atât! El smulge rădăcina răului din sufletul tău, însăși boala păcatului, otrava strecurată în suflet de diavol și îți dăruiește leac pentru toată calea vieții tale pământești, ca să te vindeci de păcat, ori de câte ori te-ai îmbolnăvi de el din pricina neputinței tale. Această doctorie este mărturisirea păcatelor. Vrei să te dezbraci de vechiul Adam, tu, care prin Sfântul Botez ești, deja, îmbrăcat în Adam cel nou însă, prin fărădelegile tale, ai reușit să învii în tine căderea și moartea, să înăbuși viața, să o faci pe jumătate moartă? Tu, cel robit păcatului, tras către el de puterea obiceiului, vrei să recapeți slobozenia și îndreptarea? Cufundă-te în smerenie! Biruiește rușinea născută din slava deșartă, care te învață să te prefaci, cu fățărnicie și viclenie, că ești drept, ca astfel să păstrezi, să întărești în tine moartea sufletească. Leapădă păcatul, declară război păcatului, mărturisindu-l sincer. Acest tratament trebuie să meargă înaintea tuturor celorlalte; fără el, leacul rugăciunii, al lacrimilor, postului și toate celelalte mijloace nu vor fi de ajuns, nu te vor mulțumi, nu vor avea temeinicie. Mergi, trufașule, la părintele tău duhovnicesc: la picioarele lui vei afla milostivirea Părintelui Ceresc! Numai și numai mărturisirea sinceră și deasă poate slobozi pe om de obiceiurile păcătoase, să facă pocăința roditoare, iar îndreptarea, temeinică și adevărată.

Într-o scurtă clipă de străpungere — dintr-acelea în care ochii minții se deschid spre cunoașterea de sine, dintr-acelea care vin atât de rar am scris acestea, spre mustrare de sine, spre îndemn, spre aducerea aminte, spre povățuire. Iar tu, care cu credință și iubire pentru Hristos citești aceste rânduri și, poate, vei afla în ele ceva care să-ți fie de folos, suspină din inimă și spune o rugăciune pentru sufletul care mult a pătimit din cauza vălurilor păcatelor, care adeseori a văzut înaintea sa înec și pieire și a aflat odihnă într-un singur liman: mărturisirea păcatelor sale.

CINE ȚINE POSTUL SFINTEI MĂRII, I SE ÎNDEPLINEȘTE ORICE DORINȚĂ și are parte de sănătate și de copii buni"💓💞...(Părintele Calistrat Chifan)💓

 
...💞"Cine ține Postul Sfintei Mării, i se îndeplinește orice dorință, pentru că Maica Domnului, este Mama noastra a creștinilor ortodocși nu a tuturor creștinilor care nu cred în ea.
Căci cu rugăciunile sale, izbăvește din moarte sufletele noastre.

De aceea avem nevoie de, Maica Luminii, Maica Vieții Născătoare de Dumnezeu, Femeia cu cununa de stele, de Femeia din Soare, de Femeia care este izvorul rugăciunii celei întrupate și de Femeia mai frumoasă ca zorile și mai curată ca dimineața, cum spune Ilie Miniat, ea este Împărăteasa rugăciunii a rugăciunii întrupate.

Să adăugăm și acest Post pe care l-a ținut și Maica Domnului și Ioan Botezătorul în pustie în visteriile noastre, căci cine ține acest Post respectată pe Mama lui Dumnezeu, iar dacă respecți pe Mama lui Dumnezeu, și Dumnezeu te respectă pe tine. Cine respectă Postul acesta are parte și de sănătate și de copii buni, pentru că și ea fiind mamă se roagă pentru copii dumneavoastră cum s-a rugat și pentru copilul său, Iisus.

Doamne ajută!
Post binecuvântat tuturor cu folos duhovnicesc!

Păcatele şi Virtuţile

 

Păcatele sunt lanțurile de care trage Satana sufletul nostru în iad.

Sunt ȘAPTE PĂCATE MARI, ca șapte capete de fiare din care se nasc multe alte păcate. Acestea se numesc PĂCATELE CAPITALE.

Ele sunt:

• MÂNDRIA sau trufia, care-l face pe om să se iubească peste măsură și să-i ia în râs pe alții. Fariseul a fost trufaș, mândru, iar vameșul a fost smerit. Isus a zis: "Învățați de la Mine, că sunt smerit cu inima". "Domnul stă împotriva celor mândri".
• ZGÂRCENIA, care ne face să iubim peste măsură lucru­rile pământești, mai cu seamă banii. Iuda a fost zgârcit; bogatul nebun și bogatul care nu a dat nimic săracului La­zăr, încă au fost zgârciți. Isus a zis să dăm săracilor, ca să ne adunăm comoară în ceruri. Să fim darnici!
• NECURĂȚIA ne face să căutăm desfătări trupești. Ne­curăția l-a îndemnat pe fiul risipitor să fugă de-acasă și l-a făcut să ajungă din bogat, porcar. Isus a zis: "Fericiți cei curați cu inima". "Domnul iubește curăția inimii".
• PIZMA ȘI MÂNIA, care ne fac să ne pară rău de binele altuia și să ne pară bine de răul lui. Mânia ne împinge la răzbunare. Cain a fost pizmaș și mânios pe Abel, căci lui Abel i-a primit Dumnezeu jertfa, iar pe a lui nu a primit-o. Isus a zis: "Învățați de la Mine, că sunt blând cu inima".
• LACOMIA ne face să mâncăm și să bem peste măsură. Ea duce la beție, care împinge pe om la cele mai rușinoase fărădelegi. Esau, din lăcomie, și-a vândut dreptul de primul născut. Beția l-a dus pe Irod la desfrâu și l-a făcut să taie capul Sfântului Ioan Botezătorul. Isus a zis: "Nu vă gân­diți ce să mâncați și ce să beți. Tatăl nostru ceresc știe de ce aveți trebuință". Să fim cumpătați!
• LENEA este dragostea nemăsurată după odihnă și ne face să nu ne împlinim lucrul. Dumnezeu a zis: "Cu sudoarea frunții tale să mănânci pâinea". Lenea este rugina sufletului. Să avem curaj și să fim harnici!

În fiecare dintre noi este sămânța rea a păcatelor capi­tale. Eu nu trebuie s-o las să crească, ci trebuie să cultiv semănătura bună a virtuților.

VIRTUȚILE

 

Ce este virtutea?

Virtutea este puterea sufletului prin care facem ceea ce este bine și luptăm împotriva a ceea ce este rău.

Virtuțile ne duc în rai.

Virtuțile care ne leagă mai strâns de Dumnezeu, sunt: CREDINȚA, NĂDEJDEA și DRAGOSTEA. Acestea se numesc virtuți dumnezeiești.

Virtuțile care ne leagă mai strâns de oameni, ca să trăim după voia lui Dumnezeu, sunt: ÎNȚELEPCIUNEA, DREPTATEA, TĂRIA SUFLETULUI și CUMPĂTUL. Acestea se numesc virtuți morale.

Virtuțile ne fac plăcuți lui Dumnezeu și oamenilor. Ele sunt ca o haină frumoasă, care îmbracă sufletul.

Virtuțile sunt armele împotriva celor șapte păcate capitale.

"Virtutea este podoaba celor tineri".