"Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, întru oameni bunăvoire!"

 În noaptea nașterii Sale, Hristos era căutat pentru a fi ucis. Sute de ostași cu săbiile scoase tăiau toți pruncii pe care îi smulgeau din case, din brațele mamelor care strigau înnebunite de durere.

Și ce poate fi mai neajutorat decît un prunc abia născut? Totuși Hristos nu a fost de găsit în acea noapte pentru ucigașii Săi.

A fost apărat pruncul, ca să se arate puterea, dar S-a lăsat prins bărbatul ca să se arate iubirea. Cel Ce S-a ascuns la naștere, S-a lăsat legat la vîrsta plinătății, bărbat desăvîrșit, ca să pricepem iubirea cu care ne-a iubit, că Însuși pe Sine S-a dat pentru viața lumii.

Pruncul nu a putut fi prins de o armată furioasă, iar bărbatul S-a lăsat legat și dus la moarte.

Mulțumim Ție, Hristoase Dumnezeule pentru toate cîte ai făcut pentru noi. Îți mulțumim și Te slăvim ca pe un Dumnezeu adevărat:

"Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, întru oameni bunăvoire!"

🌹10 Lucruri pe care să le ții minte:

 1. Dragostea este răspunsul, întotdeauna!
2. Sensibilitatea nu este o slăbiciune, este o putere.
3. Corpul tău este sacru, prețuiește-l.
4. Recunoștința schimbă totul, fii recunoscător!
5. lertarea te eliberează. Chiar o face.
6. Nu-i poți schimba pe alţii, ci doar pe tine.
7. Micile acte de bunătate nu sunt niciodată mici. Niciodată!
8. Fericirea depinde doar de gândirea ta. 9. Vârsta este doar un număr.
Nu este niciodată prea târziu. 10. Viața este prețioasă. Trăiește-o acum!

O pravilă de rugăciune veche de veacuri, care s-a dovedit că dă roade

 

E nevoie ca toţi creştinii să aibă in fiecare zi un răgaz închinat rugăciunii personale. Iată, în cele ce urmează, o pravilă de rugăciune veche de veacuri, care s-a dovedit că dă roade bune dacă este săvârşită zilnic:

-Rugăciunile de dimineaţă, la trezirea din somn;

-Rugăciunile de seară (Pavecerniţa Mică şi Acatistul Maicii Domnului) înainte de culcare;

-Trei şimguri de metanii de câte 33 de noduri către Hristos (adică 100 de „Doamne Iisuse...");

-Un şirag dc metanii de câte 33 de noduri către Maica Domnului (adică 33 de „Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu...");

-40 de închinăciuni;

-Un capitol din Noul Testament (2)

Cele câteva roade agonisite în fiecare zi printr-o asemenea sfântă deprindere se vor aduna încet-incet şi. intr-o zi, vor da un seceriş bogat, care ne va urma in viaţa de apoi (3)

Când ne pregătim să stăm înaintea împăratului şi Dumnezeului nostru şi să-I vorbim. trebuie să luăm seamã la mai multe lucruri. Mai întâi, sufletul nostru trebuie să fie cu totul cuprins de iertare pentru ceilalţi. Apoi, avem neapărată nevoie de multă smerenie şi de o adâncă zdrobire a inimii - mai ales când Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte greşelile. Mai mult, ar fi bine să înţelegem că, pentru a spori în rugăciune şi a ne bucura de roadele Rugăciunii lui lisus. trebuie să ne străduim să păzim toate poruncile lui Hristos - căci rugăciunea neîncetată este un dar de la Dumnezeu, pe care Dumnezeu îl face celor ce s-au dovedit robi ai Săi credincioşi.

Aceasta înseamnã că e nevoie, printre altele: să ne păzim simturile; să postim în zilele şi răstimpurile rânduite de Biserică (4) să ne pocăim sincer pentru păcatele noastre; să ne spovedim păcatele unui duhovnic (5); să mergem la biserică în fiecare Duminicã şi la marile praznice; să primim Sfânta Împărtăşanie cât mai des cu putinţă (după cuvenita pregătire); să cercetăm Scripturile; să ne păzim gura şi gândurile neîntinate de judecata şi osândirea celorlalţi; să iertăm pe toatã lumea, orice ne-ar fî făcut; să avem smerenie; să avem duh de multumire şi recunoştinţă către Dumnezeu pentru toate (atât bune. cât şi rele); să avem. cu adevărat, dragoste şi milă pentru fraţii noştri; să izgonim orice gând viclean, întinat şi păcătos care caută să ne pătrundă în minte.

În încheiere, vă punem înainte cuvintele unui uriaş al rugăciunii din zilele noastre, Sfântul Siluan Athonitul. Iată ce ne povăţuieşte el: „Să ne smerim, şi Domnul ne va da a cunoaşte puterea rugăciunii lui lisus. Învaţă-te smerenia lui Hristos, şi va da ţie Domnul a gusta îndulcirea rugăciunii. Iară dacă voieşti curat a te ruga, fii tu smerit, înfrânat, curat te spovedeşte şi te va iubi rugăciunea. Fii ascultãtor, din cuget bun supune-te stăpânirilor, şi fii mulţãmit cu toate. şi atunci mintea ţi se va curăţi de cugete deşarte. Amintcşte-ţi că Domnul te vede, şi teme-te, nu cândva să mâhnești întru ceva pe fratele; nu-losândi şi nu-l întrista, fie şi prin înfăţişarea-ţi - şi Duhul Sfânt te va iubi, şi Însuşi întru toate îţi va ajuta" (Cuviosul Siluan Athonitul, pag. 307).

---

Note:

2. Cel mai folositor fel de a citi Noul Testa,emt este să începem de la primul capitol al Evangheliei după Matei şi să citim pe rând capitol (după capitol, toate cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor. Epistolele şi în sfârşi Apocalipsa. Când ajungem la capăt, o luăm din nou de la început.

3. Dacă vrem să mãrim pravila de rugăciune - deşi pare un lucru bun şi evlavios - trebuie să primim mai întâi binecuvântarea Părintelui nostru duhovnicesc, ca să păşim pe „pământul cel tare' al smereniei.

4. Zilele de post rãnduite de Biserica Ortodoxă sunt: l) fiecare miercuri şi vineri; 2) Postul Paştilor (din Lunea Curată până în Sâmbăta Marc); 3) Postul Adormirii Maicii Domnului (de la l până la 15 august); 4) Postul Crăciunului (de la 15 noiembrie până la 24 decembrie); 5) Postul Sfinţilor Apostoli (din lunea de după Duminica Tuturor Sfinților până pe 29 iunie); 6) 29 august (Taierea Capului Sfântului loan Înainte-Mergătorul); 7) 14 septembrie (Înălţarea Sfintei Cruci); 8) 5 ianuarie (ajunul Arätării Domnului).

5. Pentru un studiu amănunţit despre taina spovedanici şi insemnătatea Părintelui duhovnicesc, vezi Sfăntul Nectarie din Eghina, Despre pocăință și spovedanie (Editura Egumeniţa, 2004).

Din Extras din "Rugăciunea metaniei" - carte tipărită de Parohia Ortodoxă Română din Luton, Anglia, p. 20-22

Uneori plec să mă vindec.

U neori dispar pentru că am nevoie de o pauză.
Uneori dispar pentru că sunt profund rănit.
Uneori pur și simplu mă îndepărtez pentru a-mi găsi pacea.

Ciudat! Nimeni nu vine să mă caute.

Uneori plec să mă vindec.
Uneori mă îndepărtez pentru a-mi hrăni inima și sufletul în liniște.

Ciudat! Nimeni nu vine să mă caute.

Uneori dispar pentru a-mi ascunde lacrimile.
Uneori dispar pentru a-mi găsi zâmbetul pierdut
Uneori sunt pe cont propriu pentru a mă admira.
Uneori îmi iau un moment să mă apreciez.

Ciudat! Nimănui nu-i este dor de absența mea.

Uneori dispar doar pentru a afla cui îi pasă să mă caute.
Și..... Fără surprize! Nimeni nu vine să mă caute.

10 semne că nivelurile de cortizol (hormonul stresului) sunt dezechilibrate 👇

 1️⃣ Oboseala cronică: Senzația constantă de oboseală tot timpul și 4-5 cafele nu o pot rezolva
2️⃣ Fluctuații în greutate: Creșterea sau pierderea inexplicabilă în greutate ar putea fi un steag roșu
3️⃣ Lupte de somn: trezirea de mai multe ori și lupta pentru a reveni la somn
4️⃣ Anxietate și schimbări de dispoziție: Ai simțit vreodată că ești într-un rollercoaster emoțional?
5️⃣ Tulburări digestive: Sănătatea intestinală precară poate fi rezultatul nivelurilor de cortizol
6️⃣ Modificări ale părului și pielii: Observați schimbări neobișnuite în aspectul dvs. în ultima vreme?
7️⃣ Dureri de cap frecvente: Nu vin fără un motiv
8️⃣ Sughițuri de memorie: uitare și ceață pe creier
9️⃣ Probleme ale sistemului imunitar: Bolile frecvente pot fi cauzate de cortizolul ridicat
1️0️⃣ ⃣ Perioade anormale: Doamnelor, țineți evidența sănătății menstruale.

Dacă oricare dintre aceste semne rezonează cu tine, este timpul să preiei controlul asupra bunăstării tale. Nu lăsa cortizolul să facă furori în viața ta! Căutați îndrumări despre cum să vă echilibrați nivelul de cortizol. 🌈

Prin schimbarea stilului de viață, vă puteți gestiona nivelul de cortizol, dar amintiți-vă că suntem cu toții diferiți și răspundem la tehnici diferite, așa că trebuie să le găsiți pe ale voastre.

Kilograme acumulate dupa sarbatori? Iata 5 alimente care ajuta la topirea grasimii!

 Mesele imbelsugate de sarbatori sunt parte din traditia noastra. Kilogramele acumulate in aceasta perioada pot fi topite prin diverse metode, insa cele mai sigure sunt dietele echilibrate, combinate cu multa miscare. Totusi, indiferent de metoda aleasa, important este ca sanatatea sa nu fie pusa in pericol. Iata cinci alimente care pot fi incluse in alimentatia celor care au acumulat kilograme in plus si doresc sa revina la forma initiala:

1. Grapefruit. Este un fruct folosit adesea in curele de slabire. Studii recente au demonstrat faptul ca un pahar de suc proaspat de grapefruit consumat dimineata inainte de micul dejun, dar si inainte de pranz si cina, ajuta la topirea mai rapida a grasimii. Specialistii sunt de parere ca cei care au aplicat o astfel de strategie nu au mai avut un apetit atat de mare, datorita cantitatii semnificative de apa din grapefruit.
In plus, consumul de grapefruit aduce numeroase beneficii organismului. Astfel, o jumatate de grapefruit pe zi aduce 68% din totalul de vitamina C, 28% din totalul de vitamina A, 2% din totalul de calciu si 2% din magneziu. Acest fruct mai contine si vitamina E, tiamina, riboflavina, niacina, potasiu, acid folic, zinc, acid pantotenic, fosfor, mangan si cupru, fiind foarte eficient si in protejarea rinichilor.

2. Ardeiul gras. Pe langa gustul sau special, ardeiul gras este bogat in substante benefice. Este bogat in vitamina C, dar contine si vitamina A, vitamina E, licopen. Cei care consuma frecvent ardei gras au un sistem imunitar mai puternic. Substantele din compozitia ardeilor ajuta la combaterea infectiilor. Un alt rol important al ardeiului gras este acela de a ajuta la topirea grasimii. Dietele bogate in legume au un mare succes, mai ales la persoanele care sufera de obezitate.
Daca dupa sarbatori cantarul nu mai pare la fel de prietenos ca inainte, atunci o dieta care sa includa legume si in special ardei este binevenita.

3. Nucile. Sunt bogate in acizi grași omega-3. Consumul de nuci ajuta la reglarea concentrațiilor de hormoni de stres, responsabili adesea pentru kilogramele in plus. Dupa mesele imbelsugate de sarbatori, o dietă bogata în acizi grași omega-3 este o modalitate excelenta de a topi grasimea acumulata. In plus, acizii grasi omega 3 din nuci au un rol important in protejarea activitatii cardiace, dar si a creierului.

4. Iaurtul scăzut de grăsimi. Consumul de produse lactate este esential in pastrarea sanatatii. In cazul kilogramelor in plus, este de preferat ca iaurtul ales sa fie cat mai sarac in grasimi. In acest fel, kilogramele in plus se vor topi, iar organismul va beneficia de substantele benefice pe care iaurtul le contine. Cantitatea de bacterii benefice din compozitia iaurtului ajuta la protejarea tractului digestiv. Consumul de iaurt, mai ales dupa bucatele destul de grele consumate de sarbatori, are si un aport esential de calciu, vitamina B2, vitamina B12, potasiu si magneziu. Astfel, kilogramele se vor topi, iar echilibrul organismului va fi restabilit.

5. Afinele. Pe langa gustul lor atat de placut, afinele sunt recunoscute pentru proprietati antiinflamatoare. Dietele bazate pe afine dau rezultate foarte bune, mai ales la persoanele care vor sa scape de excesul de grasime abdominala. Iata ce contin afinele: antioxidanti (antocianina), vitamina C, vitamine din complexul B, vitamina E, vitamina A, cupru, seleniu, zinc, fier. Cu un astfel de continut, afinele sunt benefice si in protejarea activitatii cardiace, in stimularea sistemului imunitar, in mentinerea sanatatii tractului urinar, dar si in protejarea vederii. Consumul de afine revigoreaza organismul si readuce starea de bine si de echilibru.
Asadar, exista numeroase optiuni pentru cei care doresc sa revina in forma si sa scape de kilogramele in plus. Important este sa se aleaga acele alimente care sa ofere o scadere a cantitatii excesului de grasime, dar sa determine si o reechilibrare a organismului.http://www.daciccool.ro/sanatate-si-frumusete/alimentatie-sanatoasa/8988-kilograme-acumulate-dupa-sarbatori-iata-5-alimente-care-ajuta-la-topirea-grasimii

De ce curge Iordanul înapoi

 Sărbătoarea Bobotezei este prăznuită în Patriarhia Ierusalimului după calendarul neîndreptat, adică pe 19 ianuarie. Nu data în sine [?], ci pur şi simplu slujba ortodoxă face să se întâmple o minune – apele Iordanului se întorc înapoi.

Momentul a fost prorocit şi de psalmistul Vechiului Testament: „Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi” (Psalmi 113, 3).

Apele par a „fierbe” atunci, ca şi cum s-ar întoarce către locul în care Patriarhul Ierusalimului aruncă crucea în apă.

Este un tâlc adânc aici. Sfântul Ioan Gură de Aur considera că Iordanul s-ar numi astfel din pricina a două izvoare – Ior şi Dan. 

„Aceste izvoare formează râul Iordan, care se varsă în Marea Moartă. Potrivit unei tâlcuiri referitoare la originile noastre, întregul neam omenesc se trage din două izvoare, adică din Adam şi din Eva, dar prin păcat el a fost îndreptat spre moarte, adică spre marea moartă a vieţii noastre, care este cuprinsă de întunecime.

Întrupându-Se, Hristos a venit în Iordan, adică în neamul omenesc, a biruit moartea şi i-a întors pe oameni spre viaţa primordială” 

Arhim. Hierotheos Vlachos, Predici la marile sărbători, Editura Cartea Ortodoxă/ Editura Egumeniţa, Galaţi, 2004, p. 88

 

 

Mântuitorul nu avea nevoie să se boteze precum avem noi, dar Botezul Său devine temelie a botezului nostru. Noi ne botezăm spre viaţă nouă, curăţindu-ne de tot păcatul, inclusiv de păcatul strămoşesc. Iisus nu avea nevoie de botez, fiind şi Dumnezeu. Lumea putea să se smintească văzându-L că intră să Se boteze laolaltă cu toţi păcătoşii. Dar El intră în Iordan şi-i cere lui Ioan să-L boteze, iar Evanghelistul Luca atrage atenţia asupra unui detaliu.

Subiectul ştirilor de Bobotează îl reprezintă de obicei cantitatea de apă ce se sfinţeşte, mulţimea care se îmbulzeşte spre a primi Aghiasma Mare, numele celui care recuperează crucea de lemn aruncată în apă. Lucruri de genul acesta care aduc, pare-se, audienţă. Rareori se vorbeşte despre adevărata semnificaţie a Botezului Domnului.

Este o legătură strânsă între Crăciun şi Bobotează. Nu degeaba ele se serbau împreună în primele secole, sub numele de Teofanie (Arătarea Domnului). Planul lui Dumnezeu încă dinainte de facerea lumii a fost acela de a uni dumnezeirea cu umanitatea. Întruparea Fiului lui Dumnezeu ar fi avut loc oricum – şi tot din Fecioara Maria! –, chiar dacă omul nu ar fi căzut în păcat şi în moarte, pierzând Raiul (comuniunea cu Dumnezeu). Căderea omului nu a modificat planul cel mai înainte de veci, ci doar a adăugat la Întrupare şi Botezul, Răstignirea, Învierea. Prin Întrupare, Hristos a primit doar firea omenească, fără de păcat. Abia la Botezul în Iordan El Îşi asumă, de bunăvoie, păcatele noastre. Mai întâi, Dumnezeu Se coboară, făcându-Se om, ca unul dintre noi. Urmează a doua chenoză (adică micşorare, deşertare) a lui Mesia. „Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu” (II Corinteni 5, 21).

Mântuitorul nu avea nevoie să se boteze precum avem noi, dar Botezul Său devine temelie a botezului nostru. Noi ne botezăm spre viaţă nouă, curăţindu-ne de tot păcatul, inclusiv de păcatul strămoşesc. Iisus nu avea nevoie de botez, fiind şi Dumnezeu. Lumea putea să se smintească văzându-L că intră să Se boteze laolaltă cu toţi păcătoşii. Dar El intră în Iordan şi-i cere lui Ioan să-L boteze, iar Evanghelistul Luca atrage atenţia asupra unui detaliu: „Şi după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul” (Luca 3, 21). De ce menţionează Luca „tot poporul”, dacă Evanghelistul Ioan relatează că, şi după Botezul Domnului, lumea a mai continuat să fie botezată de Ioan şi chiar de către unii ucenici ai lui Iisus (cf. Ioan 4, 2)? Prin expresia „tot poporul” se marchează simbolic faptul că, în Iordan, Mântuitorul Şi-a asumat păcatele tuturor oamenilor, din toate timpurile şi din toate locurile: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).

Întruparea trebuia să fie urmată, obligatoriu, de Botezul în Iordan. Sunt două momente ale unei aceleiaşi lucrări: cea prin care Hristos Îşi asumă umanitatea cu toate ale sale. Pentru Naşterea Sa cea mai presus de fire a fost nevoie de acceptul Feciorei Maria: „Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38). Pentru Botezul în Iordan a fost nevoie de acordul lui Ioan care, văzându-L pentru ce a venit, „Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” (Luca 3, 14). Dar L-a lăsat să Se boteze, după ce Mântuitorul i-a spus: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Luca 3, 15). Aceste două lucruri - Întruparea şi Botezul – nu le putea face Domnul fără acordul şi împreună-lucrarea omului. Pentru a se evidenţia importanţa decisivă  a lucrării celor doi, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul sunt zugrăviţi, în icoana Deisis, de o parte şi de alta lui Hristos.

Legătură strânsă există nu doar între Crăciun şi Bobotează, ci şi între Bobotează şi Paştile Răstignirii. Păcatele noastre asumate de Mielul lui Dumnezeu în Iordan sunt ispăşite pe Cruce. De aceea şi astăzi, pe crucile de binecuvântare de lemn sunt sculptate pe o parte Botezul Domnului, pe cealaltă – Răstignirea. Mântuitorul „a şters zapisul ce era asupra noastră” şi „l-a pironit pe cruce” (cf. Coloseni 2, 13-14). Deci, ceea ce a început în Iordan continuă pe Golgota.

Sărbătoarea Bobotezei este prăznuită în Patriarhia Ierusalimului după calendarul neîndreptat, adică pe 19 ianuarie. Nu data în sine, ci pur şi simplu slujba ortodoxă face să se întâmple o minune – apele Iordanului se întorc înapoi. Momentul a fost prorocit şi de psalmistul Vechiului Testament: „Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi” (Psalmi 113, 3). Apele par a „fierbe” atunci, ca şi cum s-ar întoarce către locul în care Patriarhul Ierusalimului aruncă crucea în apă. Este un tâlc adânc aici. Sfântul Ioan Gură de Aur considera că Iordanul s-ar numit astfel din pricina a două izvoare – Ior şi Dan. „Aceste izvoare formează râul Iordan, care se varsă în Marea Moartă. Potrivit unei tâlcuiri referitoare la originile noastre, întregul neam omenesc se trage din două izvoare, adică din Adam şi din Eva, dar prin păcat el a fost îndreptat spre moarte, adică spre marea moartă a vieţii noastre, care este cuprinsă de întunecime. Întrupându-Se, Hristos a venit în Iordan, adică în neamul omenesc, a biruit moartea şi i-a întors pe oameni spre viaţa primordială” (Arhim. Hierotheos Vlachos, Predici la marile sărbători, Editura Cartea Ortodoxă/ Editura Egumeniţa, Galaţi, 2004, p. 88).

Aşadar, după ce omul a pierdut Raiul (prefigurat de Mareea Galileii, care este plină de viaţă), s-a îndreptat către moartea biologică (adică spre Marea Moartă – cea mai joasă apă de pe Terra, care este total neprielnică vieţii). Când Fiul lui Dumnezeu intră în apele Iordanului – adică îşi asumă umanitatea cu toate ale sale – este readus Omul spre viaţă. Apele, adică oamenii, se întorc atunci dinspre moarte spre Însuşi Hristos - Cel ce este simbol al Pomului Vieţii Cel din mijlocul Raiului. Aceasta este semnificaţia unei minuni ce se petrece anual şi care se cere a fi receptată şi valorizată duhovniceşte.

 

CE SUNT POMELNICELE

 - Prin pomenire, adică prin rostirea în cadrul unei rugăciuni către Dumnezeu a numelui propriu sau al altor persoane, se doreşte împărtăşirea harului şi atragerea milostivirii lui Dumnezeu pentru cei pomeniţi. Prin pomenire se scot Sf. Miride de către preotul slujitor pe Sf. Disc din prescura care se aduce la Sf. Altar de către credincios.
- După cuvântul tâlharului de pe cruce: „Pomeneşte‑mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta” şi al Sfântului Apostol Pavel, care zice:„Rugaţi-vă unii pentru alţii”.

- Când persoana pomenită nu este prezentă fizic la locul pomenirii, prin rostirea numelui ei, credem că harul şi mila lui Dumnezeu se revarsă indiferent de locul unde se află ea la acel moment.

- Pomenirea se poate face atât de clerici, în cadrul sfintelor slujbe sau în rugăciunea lor par­ticulară, cât şi de laici, în rugăciunile personale. Privitor la pomenirea la sfintele slujbe, în practica de zi cu zi a credincioşilor s-au împământenit mai multe feluri de pomenire.

Se poate vorbi de următoarele feluri de pomenire:

• Sfânta Liturghie – este pomelnicul de vii şi de morţi care se pomeneşte în taină de către preot la rânduiala proscomidiei din cadrul Sfintei Liturghii;

• Acatistul – este pomelnicul de vii care se pomeneşte la ecteniile acatistului cu scopul strict de mulţumire sau îndeplinire a unor cereri (sănătate, izbăvirea de închisoare, îmblânzirea duşmanilor etc.);

• Sfântul Maslu – este pomelnicul numai de vii care se pomeneşte în cadrul tainei Sfântului Maslu, pentru sănătatea trupească şi iertarea de păcate a celor pomeniţi;

• Sărindarul – vine de la grecesul saranda care înseamnă 40 şi este pomelnicul numai pentru morţi, de regulă pentru o singură persoană, recent decedată, care se pomeneşte la Sfânta Liturghie până la parastasul de 40 de zile al răposatului. Dar s-a împământenit ca pomelnicul de 40 de zile să se dea și nu numai pentru cei adormiți. Se poate da și pentru cererea milei lui Dumnezeu în viața celui care are nevoie și probleme grele;

Cum scriem un pomelnic:

Pe pomelnic se trec doar numele de botez şi fără detalierea problemelor şi dorinţelor pentru care cerem sprijinul lui Dumnezeu;

Harul lui Dumnezeu care se cere prin pomenirea numelor din Pomelnic nu lucrează împotriva voinţei libere a celui care nu crede în Dumnezeu și care este trecut la pomenit;

Pe pomelnic credinciosul trebuie să scrie la ce fel de slujbă doreşte să fie pomenit pomelnicul, iar pentru Sfânta Liturghie pomelnicul trebuie făcut pe două coloane distincte, una pentru vii şi una pentru răposaţi, cu menţiunea „Vii” şi „Adormiţi”;

Ordinea înscrierii pe pomelnic este următoarea: preotul care a săvârşit botezul celui care dă pomelnicul; preotul duhovnic; naşii (de la botez şi cununie); soţ/ soţie şi copii; alte rude şi apropiaţi.

Ce nu este permis la scrierea unui pomelnic:

nu se pomenesc persoanele nebotezate, deci nici copiii avortaţi;

nu se pomenesc vrăjitorii, descântătorii, ghicitorii sau cei ce practică magia albă;

nu se pomenesc sinucigaşii, apostaţii, ereticii, schismaticii, ateii sau masonii;

nu se pomenesc la răposaţi dispăruţii despre care nu avem certitudinea morţii lor;

nu se scriu nume de persoane vii pe pomelnicul celor răposaţi cu părerea că aşa s-ar provoca moartea persoanei respective;

nu se cere pedepsirea sau răul vreunei persoane considerate duşman;

pe pomelnicul de la Sfântul Maslu nu se trec răposaţi;

scrisul numelui pe toacă, pe limba clopotului etc. sunt lucruri vrăjitoreşti, care atrag osânda celor ce le practică

Ce este un sarindar?

• Sarindarul este rânduiala de pomenire a mortilor sau a viilor la patruzeci de Sfinte Liturghii în sir. În lb. greaca "sarindar" inseamna patruzeci.
• Preotul pomeneste sarindarele la 40 de Proscomidii savarsite duminica, in sarbatori si in alte zile, scotând pe Sfantul Disc miride (particele din prescurile aduse la altar) pentru vii - respectiv pentru morti - dupa cum este intocmit pomelnicul.
• Sarindarul este de doua feluri: sarindarul de obste si sarindarul individual.

  Sarindarul de obste se savarseste de catre preot timp de 40 de Liturghii neintrerupt in cinstea unui eveniment cum ar fi: sfintirea bisericii, hirotonie etc. La acest sarindar se pomenesc pomelnice sarindar cu rubrici pt vii si pt morti (in special aceia care au contribuit la renovarea, constructia bisericii etc……. ctitorii din vechime s.a.m.d.

  Sarindarul individual este pomenirea celor vii sau morti la 40 de Sfinte Liturghii consecutive pentru a cere de la Dumnezeu iertare si dezlegare de pacate.

  În special însa crestinii aduc sarindare la biserica la începutul posturilor mari ( postul Nasterii Domnului sau postul Pastilor) însotite de prinoase ( grâu, untdelemn, vin, zahar, faina, mirodenii si alte daruri ) necesare pregatirii colivelor.

  Sarindarele pentru cei adormiti sunt pomenite în posturi la Sfânta Litrghie si la slujba litiei pentru cei adormiti - zilnic.

  În toate sâmbetele Postului Mare Biserica face pomenire speciala pentru cei adormiti savârsind slujba Liturghiei si a Parastasului .

• Dezlegarea sarindarelor - este ziua în care se împlinesc cele 40 de zile de pomenire, si se celebreaza prin slujirea celei de-a 40-a Litrughii si a Parastasului.

Credinciosii care duc un sarindar la sfânta biserica trebuie sa se roage individual în aceasta perioada la rugaciunile particulare, dar trebuie sa participe la biserica în sâmbetele special rânduite pentru pomenirea mortilor si mai ales în ziua delegarii parastaselor, când pregatesc coliva si alte daruri spre a fi împartite ca milostenie.

În Postul Mare dezlegarea sarindarelor se face în Sâmbata Floriilor.

Cuvânt al Sfantului Grigorie Dialogul, despre sarindare.

Ne spunea noua Sf. Grigorie episcopul Romei: “A fost un calugar, intr-o oarecare manastire, care imi slujea mie, iar, mai pe urma, incepand a se imbolnavi, s-a apropiat de moarte. Deci, ii slujea lui ca un frate al lui dupa trup, un frate cu numele de Copiosie, care si acum este viu. Iar cel mai sus-zis frate, vazandu-se aproape de moarte, a spus fratelui sau: “Am, a zis el, ascunsi trei galbeni." Dar acest lucru nu s-a putut tainui fata de fratii din manastire. Pentru ca, cercetand cineva, din intamplare, mainile fratelui, a aflat acei trei galbeni.

Si cum am auzit aceasta despre fratele ce petrecea impreuna cu noi in manastire, n-am trecut-o cu vederea. Ca asezamantul manastirii astfel este, ca, adica, toti fratii de obste vietuiesc si nimeni nu are la sine nimic. Deci, foarte m-am intrebat cum si ce sa fac, spre curatirea acestui frate si spre pilda si invatatura tuturor fratilor. Deci, chemand pe iconom, i-am zis lui: “Mergi si sa nu lasi pe nimeni din frati ca sa vie la fratele cel ce moare, nici cuvinte de mangaiere sa auda din gurile lor. Ci, cand va fi aproape de moarte si va incepe sa cheme pe frati la sine, sa-i zica lui trupescul frate: Pentru cei trei galbeni pe care i-ai ascuns, la toti fratii esti o uraciune; ca macar cu acest amar cuvant sa poata a se curati de acel greu pacat. Iar, dupa ce va muri, sa nu-l ingropati pe el unde se ingroapa fratii, ci in gunoi facand o groapa, acolo sa-l acoperiti si cei trei galbeni impreuna peste dansul sa-i aruncati, zicandu-i: Argintul tau intru piezare impreuna cu tine sa fie, si, aceasta zicand sa-l acoperiti pe el."

Cu aceasta, doua foloase am voit sa fac, si aceluia si fratilor: ca pe acela, adica, grija si mahnirea cea de moarte sa-l curete de pacat, iar pe ceilaiti, mai vartos frica celui osandit sa-i mantuiasca de la un pacat ca acela, ceea ce s-a si facut. Deci, fratele acela, apropiindu-se de moarte, se ruga ca sa vina la dansul fratii. Si, intristandu-se el, i-a spus lui cel de un sange cu el frate: Pentru acesti trei galbeni, toti fratii au scarba de tine. Iar el, pentru pacatul sau, foarte mult suspina si, in suspinele acelea, a iesit din trupul sau. Dupa aceea, l-au ingropat, asa cum poruncisem. Si, intrind fratii in grija pentru osandirea aceluia, indata au inceput a-si aduce inaintea mea lucrurile lor cele netrebnice si proaste, pe care randuiala manastirii le da lor voie sa le aiba. Inca, foarte m-am temut, ca nu cumva sa ma fac si eu vinovat intru ceva.

Iar dupa treizeci de zile de la moartea lui, a inceput a dori sufletul meu dupa fratele ce murise si cu frica ma gandeam la muncile lui si cautam o cale pentru izbavirea lui. Deci, chemand pe iconomul la mine, cu mare grija i-am zis lui: Este destul cat s-a muncit in foc fratele nostru cel mort. Si datori suntem sa-i ajutam lui, dupa puterea noastra, ca doar se va izbavi din acele munci. Mergi, dar, si pana la treizeci de zile Jerfa Mantuitorului sa se aduca pentru dansul. Deci, ducandu-se, s-a facut asa. Inca si noi am facut la fel pentru sufletul aceluia, pana ce fratele cel mort s-a aratat lui Copiosie, cel de un sange cu el frate, zicandu-i: “Pana acum, frate, foarte rau m-am muncit, iar acum sunt bine si intru lumina, pentru ca astazi Sfanta Impartasire am primit." Deci, acestea vazand si auzind fratele lui, s-a dus la manastire, spunandu-le tuturor fratilor. Iar ei, numarand zilele, au aflat ca aceea era ziua intru care, cea de a treizecea jerfa, se adusese pentru dansul. Si acel frate al lui nu stia ca, pentru fratele sau fac rugaciune cei din manastire, iar acestia nu stiau ce vazuse despre dansul fratele lui, cel de acelasi sange. Si, asa, intru aceeasi zi, s-au instiintat impreuna de cele ce se faceau. Dintru care, un lucru aevea se arata: Ca, pentru mantuitoarele Jertfe, s-a izbavit fratele acela din munci." Deci, a sluji la cei morti, sarindare, cu adevarat, un lucru prea de folos este. Amin.

Istorie folositoare despre folosul sarindarelor

“Un preot din Franta avea un frate militar. Si au avut francezii razboi cu mauritanii. Mauritanii erau unde este Africa Franceza azi, dincolo de Gibraltar imediat, catre Liberia. împaratia maurilor de pe vremuri. Si s-a dus armata franceza sa se bata cu maurii dincolo de Gibraltar, în Africa.

Fratele preotului acesta din Franta a mers si el, era militar într-un regiment. Atunci nu erau tunuri ca acuma si mitraliere si avioane si bombe atomice, atunci se bateau cu sabiile, ca pe vremea lui Stefan cel Mare, cu sulita, cu arcul, cum era.

Si trecând armata franceza în Mauritania sa se lupte, a fost mare razboi între armatele europene si cele din Africa. Si i-au batut francezii pe mauri, dar au luat maurii multi prizonieri francezi, pe care i-au dus în tara lor, printre care au luat si pe fratele acestui preot. Preotul era din Marsilia, portul Frantei, care este port la Oceanul Atlantic. Preotul n-a stiut ca fratele sau a cazut prizonier, dar a vazut ca n-a mai venit si a întrebat pe ceilalti soldati, când s-a terminat razboiul:

- Mai, dar pe fratele meu nu l-ati vazut?

- Parinte, cred ca a murit, ca a fost mare macel. Stateau trupurile pe jos cum stau butucii, asa lupta a fost, si cred ca a murit si el, saracul.

Preotul, ca frate al lui, a început sa-i faca 40 de Liturghii. Fratele preotului nu era mort, dar era prizonier si-l tineau în lanturi într-o temnita, si erau mai multi legati acolo.

Preotul facând Liturghia aici, când era pe la ora 10 din zi, toate lanturile cadeau de pe fratele preotului, si ramânea dezlegat. Si ziceau ceilalti:

- Ce este cu tine? De ce cad lanturile de pe tine? Faci farmece?

Acela a zis:

- Eu nu stiu farmece.

- Ei, nu stii farmece!

Toate lanturile se rupeau si cadeau jos în fiecare zi la ora zece, aceia îl legau cu alte lanturi. A doua zi si acelea, praf jos. Puneau altele. Praf.

- Mai, mare fermecator!

- Eu sunt crestin. Cred în Hristos. Eu farmece nu stiu, dar eu cred altceva. Fratele meu este preot în tara mea, în Franta, si eu cred ca el face Liturghii acuma si scoate particele pentru mine, crezând ca am murit. Si, ca daca as fi în iad, si acolo as fi dezlegat, nu numai de la voi. Si eu asta cred ca se întâmpla, ca numai asta închipuie. Dar nici eu nu stiu de ce.

- Si cât timp are sa se întâmple asa cu tine?

- Stiu ca la noi se fac 40 de Liturghii. Si o sa vedeti ca pâna la 40 de zile cad lanturile de pe mine.

- Dar atunci ce-o sa se întâmple?

- Nici eu nu stiu ce-o sa se întâmple, dar stiu ca o sa scap din mâinile voastre.

- Cum? Nu scapi tu din mâna noastra!

- Eu cred ca Dumnezeu ma scotea si din iad, daca as fi fost în iad, pentru cele 40 de Liturghii, cu atât mai mult o sa ma scoata din mâna voastra de aici.

- Ai sa vezi ca te punem noi sub paza atunci!

Si au numarat aceia si n-au mai pus lanturi pe el.

- Degeaba le punem, ca la 40 de zile pica toate.

La 40 de zile erau atenti cu totii. Au pus santinele duble la porti si au pus lanturi pe el si paza. "Paziti-l, mai, ca auzi ca acesta la 40 de zile pleaca de aici!"

Si cum erau ei în paza deodata au vazut ca s-a desfacut acoperisul temnitei în doua si o mâna l-a luat de perii capului si nu l-au mai vazut. Si unde l-a dus? L-a pus pe prispa casei, la Marsilia, într-o clipa de vreme.

Si atunci aceia s-au întrebat:

- Ce s-a întâmplat, mai?

- A venit Hristos al lui, caci am vazut o mâna. (Ei nu stiau ca era îngerul Domnului). L-a luat dintre noi. Toti am cazut tremurând. Nu putea nimeni sa se tina pe picioare.

- Si pe unde?

- Prin acoperisul temnitei, si temnita s-a închis apoi.

Acela a spus:

- Vedeti voi cât de mare-i credinta crestina? Vezi ce putere are Hristos al lor? Iaca, mai cât l-ati pazit voi si l-a luat când a vrut!

Si preotul când l-a vazut i-a zis:

- Mai, frate, mai, ai venit? Mie mi s-a spus ca ai murit. Chiar astazi am terminat 40 de Liturghii pentru tine si am scos ultima particica pentru sufletul tau.

Si atunci cel scapat i-a zis:

- Bine ai facut, frate, ca daca eram în iad, ma scoteai si de acolo. Daca am fost pe pamânt m-ai scos din temnita. Sa-ti dea Dumnezeu tie plata, dar uite cum a fost cu mine.

Si i-a spus istoria cu lanturile si s-a scris si asta. Aceasta despre puterea celor 40 de Liturghii."

O povestire de la Parintele Cleopa

Pomenirea mortilor o faceau crestinii demult, la Liturghia Sfântului Iacov: întâia Liturghie care se întocmise înca din vremea celui dintâi episcop al Ierusalimului. În timpul ei se rânduise slujba speciala pentru morti. Dar mai târziu, rânduindu-se alte slujbe pentru morti, s-a vazut cât de mare folos aduc cele 40 de panahizi (parastase) pentru raposati. S-au descoperit multe taine. Acum sa va mai spun o istorioara despre puterea celor 40 de panahizi.

Pe timpul împaratului Nichifor Focas, pe la anul 963, când s-a facut Marea Lavra a Sfântului Anastasie în Muntele Athos, acest împarat crestin a avut razboi cu persii. Totdeauna imperiul Bizantin cu persii au avut razboi, pentru ca sunt în granita.

Si a fost mare lupta. Doua împaratii puternice. Si atunci persii, desi nu i-au biruit pe greci, au luat multime de prizonieri si au facut cele mai grele munci cu ei. Ca sa-i piarda, i-au pus sa faca un tunel. Pe atunci nu erau trenuri, dar în tuneluri faceau depozite. Au pus sa sape într-un munte sa faca tunel, ca sa tina ei acolo multe. La tunel au pus mai multi prizonieri, ca daca va cadea tunelul peste ei, acolo sa le fie mormântul. Ca atunci nu era mestesug sa lege bine tunelul, asa cum se leaga acum.

Bietii greci credinciosi lucrau saracii, ca aveau santinele lânga dânsii. Si când au ajuns la o distanta oarecare sub tunel, lucrând, într-o buna zi, vrrrum! A cazut tunelul peste ei. Au murit toti. Dar prin iconomia lui Dumnezeu, tocmai în fundul tunelului, doua pietre mari au cazut vârf la vârf si dedesubt a ramas un loc liber. Si acolo în coliba aceea puteau sa traiasca mai multi, ca era larg, dar numai un om a ramas. El când a vazut ca pietrele se reazema, a intrat dedesubt si nu l-a omorât. Dar ce folos? A ramas în întuneric bezna, ca era în pântecele muntelui, întuneric si rece. Si se gândea el: “Au sa ne mai scoata pe noi pagânii astia?" Ca daca ar fi fost vorba de cineva de-ai lor, s-ar fi silit sa-i scoata, dar asa, nu s-a mai gândit nimeni la asta, ci i-a lasat morti acolo pe toti.

Si se gândea el: “Ei, am ramas cu mila lui Dumnezeu, dar tot voi muri aici de foame, de frig si de urât". Si a început sa se roage strasnic.

Când s-a terminat razboiul, venind curând dupa înfrângere la satul lor unul din tovarasii lui de arme, femeia l-a întrebat:

- Pe barbatul meu nu l-ai vazut?

El zise:

- Barbatul tau a fost prins de persi împreuna cu altii si am auzit ca i-au pus sa sape un tunel si a cazut tunelul peste ei si au murit toti. Atunci a murit si al dumitale.

Femeia credincioasa stia rânduiala care se facea cu parastasele (stiti în Postul Mare, ca duce colive la biserica). Ce s-a gândit ea? “Sa-i port eu parastasele, daca a murit, si pe urma îi voi face eu si praznic la 40 de zile!" Dar ce s-a întâmplat? Dumnezeu voia sa descopere puterea celor 40 de parastase (panahizi).

Atunci în vechime, Sfânta Liturghie se slujea la sate asa cum se slujeste la noi în manastire, adica zilnic. Dar în vremea aceea, veneau toti crestinii la biserica, cum se spune în Faptele Apostolilor, ca "erau pururea zabovind în biserica si întru frângerea pâinii".

Si ce a facut biata femeie? De când a auzit ca a murit, a început sa duca la biserica o prescura, un sfert de vin si câteva lumânarele, sa-i poarte parastasele. Asa era traditia. Preotul scotea la Liturghie si o particica pentru robul lui Dumnezeu care murise, dupa cum i-a spus femeia.

El saracul, pâna a ajuns vestea la femeie, pâna nu stiu ce, el a postit acolo vreo saptamâna, mai mult; era gata-gata sa moara de foame. Era ultima suflare acolo în întunericul acela, dar se ruga: “Doamne, vreau sa ma rog Tie, daca Tu ai rânduit ca eu sa traiesc sub aceste pietre, Tu poti sa ma scoti si de aici, sau daca nu, mor, si sa mor rugându-ma, ca n-am alta nadejde". Se ruga saracul cu toata inima, ca era singur în acel întuneric si bezna de munte si stia ca va muri.

Rugându-se el, deodata numai vede ca a intrat un tânar, dar nu stia pe unde, si avea în mâna o sticluta de vin, niste lumânari aprinse si o prescura.

El era aproape lesinat. Statea cu pântecele la pamânt, ca nu mai putea sa se scoale. Era mort de foame.

- Scoala, frate, si ia si manânca prescura asta si bea vinul asta, ca numai bine ai si lumina! Ca i-a adus toate lumânarile aprinse.

Si el s-a speriat când a vazut pe tânarul acela.

- Doamne, Tu esti Mântuitorul Hristos?

- Nu. Eu sunt îngerul, pazitorul vietii tale, si acestea ti le-a trimis sotia ta astazi la biserica si Dumnezeu mi-a poruncit, fiindca esti în viata, sa ti le aduc, ca daca erai mort, pentru acestea aveai sa primesti lumina cea vesnica; dar fiindca esti în viata Dumnezeu m-a trimis, fiindca ai trup aici, sa te întaresti cu hrana aceasta.

El însa nu îndraznea sa se atinga de ea. Si acela a spus:

- Uite, te rog, ia si te întareste, ca daca nu, mori.

El a prins curaj si a început sa manânce prescura, dupa aceea a baut câte oleaca de vin, iar mânca oleaca de prescura, si asa, încet-încet, a mâncat prescura, a baut vinul si numai bine a avut si lumânari. Si atunci a spus îngerul:

- Eu îti voi aduce în fiecare zi, daca sotia ta va duce la biserica aceasta jertfa. Iar daca nu, nu.

Si se gândea el în mintea lui: “Femeia îmi face parastasele. Dar ce are sa se întâmple mai târziu? Stiu ca pâna la 40 de zile are sa-mi aduca acestea aici îngerul Domnului. Dar dupa 40 de zile ce are sa se întâmple cu mine?"

Si nu l-a mai vazut. Si acuma el astepta. A doua zi pe la vremea aceea, vine iarasi îngerul, si-i aduce iarasi asa. I-a adus 20 de zile.

La 20 de zile, sotia lui, grabita saraca acasa, ca avea si copii, s-a dus sa duca vaca la cireada. Si ducând vaca dimineata, cireada plecase din sat, si ea s-a dus tocmai pe câmp unde era. A pus deoparte tot ce sa duca, dar întârziind si-a zis: “Las’ ca oi duce mâine, ca azi nu mai am timp". Si în ziua aceea, nu i-a adus lui îngerul prescura, vinul si lumânarile.

Si el a început a plânge, zicând: “Vai de mine, mi se pare ca sotia mea numai 20 de panahizi mi-a facut. Azi n-a mai venit îngerul Domnului sa-mi aduca prescura, vinul si lumânarile. De acum voi muri iar de foame!"

Dar ea, biata femeie, daca n-a adus în ziua aceea coliva, a dus a doua zi doua, ca sa fie colivele 40. Si a doua zi a venit îngerul Domnului si i-a adus mai multe lumânari, doua sticle cu vin si doua prescuri. Si i-a zis:

- Sotia ta, a fost ieri cu vaca la cireada, si n-a avut timp sa aduca panahida, dar azi a dus la biserica doua si eu ti le-am adus pe amândoua. Si s-a bucurat el tare, când a vazut ca femeia are de gând sa-i faca 40 de panahizi. Si a facut rugaciunea si a mâncat. Si nu l-a mai vazut pe înger, ca s-a dus.

Si se gândea el: “Doamne, Dumnezeule, daca atâta mila si îndurare ai facut cu mine aicea sub pamânt, încât sub muntele acesta îmi porti de grija, cu ce sa-ti rasplatesc eu? Ce pot eu, om pacatos, sa fac pentru tine, spre a-Ti multumi?" Si acum se gândea el: “Hai ca sotia saraca pâna la 40 de zile o sa-mi aduca asa, dar la 40 de zile ce are sa fie cu mine? Am sa mor!" Asa se gândea el, ca nu stia ce are sa se întâmple la 40 de zile.

Si se plângea din adâncul inimii si multumea lui Dumnezeu pentru mila Lui cea negraita, ca-i poarta de grija, sa nu moara asa de repede, ci sa mai traiasca. Si zice: “Tu, Doamne, Care mi-ai purtat de grija si ai dat în gând sotiei mele sa-mi poarte 40 de panahizi, ajuta-mi cu mila Ta si ma scoate de aici, ca Tu le poti pe toate. Iar daca voi muri la 40 de zile, sa-mi fie iertate pacatele mele".

Deci femeia a continuat asa, si în fiecare zi îngerul i-a adus jertfa pe care o ducea sotia lui la biserica. Iar în ziua a 40-a, stând el la rugaciune, a venit îngerul Domnului ca fulgerul, a spintecat muntele în doua, l-a luat de parul capului si l-a pus acasa pe prispa, tocmai în Grecia, în satul de unde era el.

Si când s-a trezit, a vazut si a cunoscut satul, dar n-a stiut cât de repede a fost dus. Când a venit el, sotia era dusa la biserica. Si când a venit ea acasa, vede un militar pe prispa. “Vai de mine, cine este acela?" De la poarta i-au slabit picioarele de emotie, de frica. “Vai de mine, acesta-i barbatul meu. Eu azi am ispravit cu cele 40 de panahizi si tocmai acum a venit si el".

Si când a vazut-o si el, a început a plânge. Ea zicea:

- Vai de mine, omule, de unde vii tu? Eu am auzit ca esti mort si ti-am facut 40 de panahizi.

Iar el a zis:

- Cu adevarat, mare mila ti-ai facut cu mine! Vino în casa.

Si s-au adunat toti vecinii si ziceau:

- A venit vecinul de care se zicea ca e mort.

Si-l întrebau:

- Cum ai venit? Cum ai scapat de la pieire, ca se auzea ca ai fost robit si ca a cazut muntele pe voi?

- Toate sunt adevarate, a zis el. Când ne-a prins, îndata ne-a pus sa sapam un tunel si tunelul a cazut peste noi si ne-a acoperit acolo si au murit toti. Si le-a spus ce s-a întâmplat cu el, cum au cazut doua pietre, la adapostul carora a putut sta, cum în fiecare zi îngerul Domnului i-a adus o prescura, o sticluta de vin si câteva lumânari. Si a întrebat-o pe sotie:

- Asa-i ca la 20 de zile ai uitat sa duci prescura la biserica? Ea zise:

- N-am uitat, ci n-am avut timp.

- Dar a doua zi ai dus doua.

- Da, doua.

- Doua am primit si eu acolo si toate lumânarile.

Si s-au minunat toti foarte.

- Cum, cine le aducea sub munte?

- Un tânar îmbracat în alb, foarte frumos. Venea, intra prin munte cum ai intra prin nor, nu-l împiedica nimic.

Asa sunt îngerii. Daca Dumnezeu îl trimite în iad, el nu este împiedicat de nimic. Tot asa în rai.

Când s-a auzit de minunea celor 40 de panahizi, l-a chemat preotul pe acel ostas la episcopul locului, sa spuna din nou tot ce s-a întâmplat. Si i-a povestit acela toate de la capat, si i-a scris istoria aceasta ca sa stie toti puterea parastaselor care se fac pentru morti, fiind rasplatite de Dumnezeu pentru rugaciunea Bisericii în veacul viitor. Ca daca omul acela ar fi fost în iad, îngerul nu-i aducea pâine si vin, ca acolo nu poate omul sa manânce, ci îi aducea puterea rugaciunii care era facuta pentru sufletul lui. Dar fiindca el era înca în trup, i-a aratat ca tot ce-i aducea femeia la biserica, a folosit trupului si sufletului lui.

Iata cum s-a descoperit puterea celor 40 de panahizi si lumea a început si mai cu dinadinsul sa faca parastase pentru morti.

Am o PROVOCARE pentru tine:

 Astăzi este despre puterea de a vedea miracolele care se petrec în jurul nostru.
Astfel, am o PROVOCARE pentru tine: 21 de zile FĂRĂ SĂ TE PLÂNGI DE NIMIC și doar sa te bucuri de fiecare moment al zilei exact asa cum este.

Această provocare este creată de Will Bowen, scriitorul cărții „O lume lipsită de plângeri” și presupune ca timp de 21 de zile să ne abținem de la a ne văita, a critica sau a-i judeca pe nedrept pe ceilalți. La toate astea eu adaug și compasiunea și bunătatea față de noi înșine. Deci ZERO critică și judecată la adresa noastră.

Bowen ne îndeamnă să purtăm o brățară mov la mână (sau de orice culoare, nota mea), pe care să o punem pe cealaltă mână ori de câte ori ne plângem de ceva. Acest lucru ne va deschide ochii. Cei mai mulți oameni sunt nevoiți să o mute de peste 20 de ori pe zi. Vă va ajuta enorm să înțelegeți cum v-ați comportat, însă, după un timp relativ scurt, oamenilor le vine mai ușor să reziste 4, 5 zile fără să se vaite de nimic.

Gândurile si atitudinile noastre ne inspiră acțiunile, iar acțiunile noastre ne creează lumea în care trăim. Așadar, gândurile si atitudinile noastre ne creează universul personal, notează David Hamilton într-o lucrare lansată în 2008.

În loc să ne plângem, să ne concentrăm asupra lucrurilor pentru care merită să fim RECUNOSCĂTORI. Recunoștința atrage după sine și mai multe motive de a fi multumiți, iar acest lucru ne va ajuta cu adevărat să vedem miracolul care suntem si miracolele din jurul nostru.

Așadar, 21 de zile fără să ne plângem de nimic. Eventual, dacă vreți să aprofundați această stare, țineți un jurnal în care scrieți zilnic 3 motive de recunoștință. Dacă deja scrieți, pregătiți-vă brățara si START la VĂZUT MIRACOLE!

ȚARA LUI DUMNEZEU

 

Se spune că într-o bună zi, a trecut Dumnezeu pe Pământ și a dăruit fiecărui neam cate o țară.

Și a fost seară și...la poarta lui Dumnezeu-Tatăl a apărut un păstor de oi care era împreună cu familia și neamul său de păstori.

Dumnezeu L-a invitat în Casa Lui și au stat la Cină.

- Bunule Păstor care îți este păsul de ai ajuns la Mine ? , întreabă Dumnezeu pe cioban.

- Doamne Dumnezeule, am venit să primim și noi o bucată de pământ unde să ne odihnim sufletele însă se vede că am întârziat și nu mai este loc pentru noi , a spus bătrânul îngenunchind în fața lui Dumnezeu.

- Care vă este numele neamului vostru batrane Pastor ? a întrebat Dumnezeu.

- Noi ne numim români.

După ce a privit îndelung la neamul românesc, Dumnezeu a chemat pe Sf. Apostol Petru și l-a întrebat :

- Petre, mai este loc pentru o țară pentru români pe Pământ ?

- Nu Doamne.Tot pământul a fost dăruit tuturor neamurilor după porunca Ta.

- Bine , Petre. Acum dă-le românilor țara pe care am păstrat-o pentru Noi.

Și de atunci noi locuim în ȚARA LUI DUMNEZEU.

O patrie frumoasă, o țară cu munți și câmpii, cu ape și cer senin, o țară ca o grădină din Rai unde Maica Domnului îngrijește rugăciunile și florile Cerului.

România este Țara lui Dumnezeu de la începutul lumii.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate !Sfințirea apei sa ne curețe de tot Raul ce a cuprins întreg pământul. Amin