În cele ce te va găsi moartea, în acelea te voi judeca

 Iată cît de mare este importanța unei clipe! Te-a aflat facînd pocăință? Te-a aflat facînd mărturisire? Te-a aflat spunînd: ,, Greșit-am la cer și înaintea Ta, Doamne?" (Luca 15,18). Te-ai apropriat de El pe cînd aveai lacrimi de adevărată căință și învinuire de sine în ochii tăi? Vezi, într-o singură clipă Dumnezeu ia o hotărâre. Căci ,, Domnul este credincios în toate cuvintele Sale"( Psalmul 144,13). Dacă moartea ne va găsi într-o altfel de stare, decît ceea în care ne-a poruncit Domnul să fim, atunci ochii sufletului nostru se vor deschide și vom vedea cu adevărat ce am pierdut. Dar atunci, ce folos? Dacă moartea ne-a găsit facînd păcatul, și Dumnezeu pe bună dreptate, că un Adevărat Judecător ne osîndește, după asta pocăința noastră nu mai are nici un folos. După ce ,, teatrul" vieții se închide, cuvintele nu-și mai au rostul. Totul s-a terminat! O, ce taină mare este aceasta! O, Doamne Dumnezeul milostivirii, dulcele meu Iisus, deschide ochii sufletului meu ca eu să pot vedea foarte limpede această mare taină a veșnicei mele mîntuiri, și așa ajutat de Harul Tău să mă pot pregăti din timp și cu folos pentru mutarea mea din viața aceasta! Ajută-Mă Doamne să mă căiesc acum, căci eu nu știu cînd voi auzi glasul Tău care-mi va zice: ,,Pune-ți totul în rînduială, pentru că vei muri și nu vei mai trăi"( Isaia 38,1). Doamne ajută!

Mărturia unei lumânări

 M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la lumina mea. Simţiţi bucurie în suflet? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens, numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă, arzând, am devenit mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi: Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul. A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi, prin asta, să mă dăruiesc chiar pe mine însămi. Asta e mult mai frumos, decât să rămân rece şi fără rost. Şi voi, oamenii, sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumină şi căldură, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să daţi ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea şi dorurile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici. Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu Lumină.  Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă. Eu sunt doar o simplă lumânare aprinsă. Singură, luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mai puternice.  Şi la voi oamenii e tot aşa, împreună luminaţi mai mult!

Cei 10 “Daca”

 Cei 10 “Daca” 

1. Dacă vrei să faci un bine, atunci fă-l când este nevoie. 

2. Da

că poţi să faci pe cineva fericit, nu sta pe gânduri. 

3. Dacă dai ceva, nu aştepta ca fapta să se întoarcă.

 4. Dacă primeşti ceva, dă mai departe.

 5. Dacă nu poţi să ajuţi pe cineva, spune-i-o în aşa fel încât să nu o recepteze ca pe un refuz. 

6. Dacă poţi să construieşti ceva, nu distruge. 

7. Dacă poţi, fii hotărât în ceea ce spui şi ceea ce faci. 

8. Dacă devii celebru, rămâi modest.

 9. Dacă eşti nervos, nu-ţi descarca nervii pe alţii.

 10. Dacă faci o observaţie, nu jigni.

Ce putere are diavolul asupra omului?

 Uneori, chiar și diavolul încearcă să ne lumineze, cum arată această poveste arabă. A fost odată un copac la care se închinau o mulțime de bărbați și femei, care nu se supuneau cultului practicat de neamul lor. Un bărbat, scos din sărite de această idolatrie, a hotărât să taie copacul. Când s-a lăsat întunericul, a luat un topor și s-a îndreptat spre locul unde se afla copacul, dar diavolul, prefăcut în om, i-a tăiat calea și l-a întrebat: – Ce vrei să faci cu toporul? – Să tai copacul. – De ce? – Pentru ca o mulțime de bărbați și de femei i se închină și-l uită pe Dumnezeu cel adevărat. – De vreme ce tu nu i te închini, ce-ți pasă? i-a zis diavolul. – Vreau neapărat să-l tai și am s-o fac! i-a răspuns omul, ridicând toporul. – Stai! a strigat diavolul, apucându-l de braț. N-ai vrea mai bine să faci ceva folositor, în loc să tai copacul? – Ce anume? l-a întrebat omul, cam tulburat. – Nu glumesc deloc. Dacă te învoiești să nu tai copacul, ai să capeți doi galbeni. – De la cine? – Chiar de la mine. – Când? – În fiecare dimineață, când te trezești. Omul a dat drumul toporului și s-a întors acasă. A doua zi, un cerșetor mascat i-a bătut la ușă, i-a dat cei doi galbeni și s-a făcut nevăzut. În ziua următoare, s-a trezit dis-de-dimineață și l-a așteptat pe cerșetor. Dar a așteptat degeaba. N-a venit nimeni să-i dea galbenii făgăduiți. Omul s-a mâniat, și-a luat toporul și s-a repezit să doboare copacul. S-a întâlnit iar cu diavolul, prefăcut în om, care i-a zis: – Ce faci cu toporul acela? – Tai copacul! – N-ai să-l tai. Nu mai ești în stare. Omul a ridicat toporul. Diavolul l-a apucat cu un deget și l-a azvârlit cât colo. Apoi l-a îmbrâncit pe om, care s-a lovit de un zid atât de tare că era să moară. – Cine ești tu? a întrebat el. De unde ai această putere nemaivăzută ? – De la cei doi galbeni pe care i-ai primit. Când te gândești să tai copacul ca nimeni să nu i se mai închine decât lui Dumnezeu, nu aveam nicio putere asupra ta. Dar când ai vrut să-l tai la mânie, pentru ca n-ai căpătat cei doi galbeni azi dimineață, ai căzut în puterea mea. Iată de ce te-am doborât.

-Urechile celor simpli au fost amăgite și obișnuite cu înșelăciunea ereziei. Copiii cei mici din Biserică sunt deprinși cu învățăturile stricate , dar ce ar putea face? Botezurile sunt săvârșite de eretici, la fel și prohodirea celor adormiți, cercetarea suferinzilor, mângâierea celor întristați, sprijinirea celor în necazuri și ajutorările cele de tot felul, ca și săvârșirea Sfintelor Taine. Prin toate acestea se naște o legătură cu ei în popor și ajung să fie cu toți într-un cuget, încât în scurtă vreme, chiar de ni s-ar da o oarecare libertate, nu va mai fi nicio nădejde ca pe cei prinși în această înșelăciune îndelungată să îi putem întoarce din nou la cunoștința adevărului!( Sf Vasile Cel Mare)

După un anumit timp!🤔

 După un anumit timp, omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet, şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă, şi aşa, omul începe să înveţe… că săruturile nu sunt contracte şi cadourile nu sunt promisiuni, şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi, şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate în ‘astăzi’ şi ‘acum’, pentru că terenul lui ‘mâine ‘ este prea nesigur pentru a face planuri… şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului. Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult, până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria grădină şi-şi împodobeşte propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori, şi învaţă că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forţa, că într-adevăr e valoros, şi omul învaţă şi învaţă… şi cu fiecare zi învaţă. Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut. Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti. Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi. Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii. Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit. Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face. Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeaşi intensitate. Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece. Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă, nu se va mai repeta niciodată. Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat. Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, asta va determina că în final, ele nu vor mai fi aşa cum sperai. Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci clipa pe care o trăiai exact în acel moment. Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt… Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are niciun sens. Dar din păcate, toate se învaţă doar cu timpul…

Ferice de omul care trăind printre ispite, rămâne mereu curat

 Desăvârşit este doar acel om care, trăind în lume printre cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu şi printre ispite, rămâne mereu curat. Fiind înconjurat de ispite şi patimi, el duce o viaţă sfântă şi curată. Iată un exemplu simplu. Gândiţi-vă la stratul de asfalt de pe drum. Maşinile trec peste el cu viteză, însă printr-o crăpătură o floricică încearcă să iasă la suprafaţă. Creşte şi se bucură de viaţă. Florile care cresc pe câmp, pe lângă râu, n-au o asemenea valoare ca aceasta, care a crescut fără apă, printre roţile maşinilor şi printre gunoaie. Dar ea înfloreşte în ciuda a toate. Ea are o valoare nepreţuită. Dumnezeu nu-l va lăsa niciodată pe omul credincios, care trăieşte printre ispitele acestei lumi. Pentru a merge la mănăstire e nevoie de mare putere, de voinţă, căci nu este o hotărâre uşoară. Dacă există o dorinţă lăuntrică, puteţi merge, căci probabil că nu în zadar aveţi astfel de gânduri. Dumnezeu vi le şopteşte. Iar dacă nu veţi asculta de vocea Lui, s-ar putea ca mai târziu să regretaţi.

 Să ne împăcăm cu conștiința noastră până suntem pe calea vieții

- Spuneți-mi ceva despre conștiință! - Sfântul Vasile cel Mare, dreptarul Bisericii și cumpăna cea mare sau ochiul Bisericii, cum îl numesc unii Sfinți Părinți, spune despre conștiință că este glasul lui Dumnezeu în om. Iar Sfântul Isaac Sirul spune: Cela ce a ajuns să se împace cu sine, adică cu conștiința sa, a împăcat cu sine cerul și pământul. Același lucru spune Mântuitorul, zicând: împacă-te cu pârâșul tău cât ești pe cale…(Matei 5,25), adică să ne împăcăm cu conștiința noastră până suntem pe calea vieții, că după moarte nu mai putem face nimic. Neliniștea, mustrarea conștiinței omului păcătos este un semn al milei lui Dumnezeu, ca să se împace cu El cât este în această viață trecătoare. Întâi trebuie să crezi că există Dumnezeu, Care a creat lumea și stăpânește toate. Apoi, să te silești, după putere, să faci voia Lui. Al treilea: dacă vrem să ne mântuim, trebuie să ne împăcăm cu conștiința noastră, mai bine-zis cu Dumnezeu, Care ne-a creat și ne va judeca după faptele noastre. Iar despre conștiință trebuie să știm că ea este una din energiile necreate ale lui Dumnezeu, una din lucrările Lui, precum și viața

 Sfântul Ioan Scărarul 1. Trei gropi ne deschid diavolii: întâi, ne opresc de la facerile de bine, apoi, dacă nu reuşesc, caută să ne determine să facem binele fără Dumnezeu, iar, dacă nici aşa nu pot, ne laudă pentru binele făcut pentru a ne mândri. 2. Când dispare speranţa, dispare şi iubirea. 3. Pocăinţa este învoiala cu Dumnezeu pentru a doua viaţă. 4. Smerită cugetare arată cel care, ocărât fiind de altul, nu-şi micşorează dragostea faţă de acesta. 5. Dumnezeu este al tuturor! 6. Darul lacrimilor este mai mare decât botezul, deoarece curăţă păcatele săvârşite după acesta. 7. Creştin este cel ce Îl imită pe Hristos: în cuvinte, în fapte, în gândire. 8. Rugăciunea este, după fiinţa ei, apropierea şi unirea omului cu Dumnezeu; iar după lucrare, rugăciunea este puterea susţinătoare a lumii, împăcarea cu Dumnezeu. 9. Să ne temem de Domnul ca de fiare. Căci am văzut oameni care, ducându-se să fure, nu se temeau de Dumnezeu, dar, auzind lătrat de câini în acel loc, s-au înapoiat îndată; şi ceea ce n-a făcut frica de Dumnezeu, a făcut frica de fiare. 10. Dumnezeu nu ne porunceşte şi nu doreşte să fim trişti în inima noastră; mai degrabă, doreşte ca, din iubire pentru El, să avem mereu bucurie în suflet. 11. Dumnezeu stă la poarta inimii, cerşind iubirea noastră. 12. Creştinii nu se nasc, ci se fac.

Aveți grijă de voi și sănătatea voastră! IMUNITATEA ORGANISMULUI...

 ''Un organism cu imunitate ridicată NU se contaminează cu agenți patogeni (microbi, virusuri, paraziți), deoarece are o rezistență puternică și nu poate fi infectat. Foarte puțină lume știe că 80% din imunitatea organismului este concentrată la nivel intestinal, iar echilibrul florei intestinale este deosebit de important pentru menţinerea bunei funcţionări a sistemului imunitar. Așadar, intestinul subțire joacă un rol esențial în sănătatea noastră, deoarece flora intestinală atunci când este perturbată, produce consecințe negative în tot organismul. Flora intestinală este influiențată în mod direct și semnificativ de alimentație. Vestea bună este că pentru reabilitarea intestinală putem reconstrui flora intestinală, ceea ce înseamnă că putem restabili un sistem imunitar puternic. Primul pe această listă obligatoriu este KEFIRUL. Este o CIUPERCĂ de culoare albă, care arată ca mugurii de conopidă și conține o combinație unică de bacterii si drojdii, în amestec cu proteine, vitamina B1, vitamina B2, vitamina B6, vitamina B7, vitamina B9, vitamina B12, vitamina K, vitamina A și vitamina D, calciu, fosfor, magneziu, enzime și aminoacizi. Kefirul, spre deosebire de iaurt și alte produse lactate, conține peste 30 de culturi de bacterii specifice - probiotice, printre care bacteriile acidului lactic, precum și drojdii și bacteriile acidului acetic, care sunt deosebit de importante pentru că refac flora intestinală și elimină agenții patogeni. CIMBRUL - este una dintre cele mai puternice plante cunoscute, care stimulează foarte puternic imunitatea, distruge bacteriile, virusurile și ciupercile, fiind un puternic antibiotic natural, antibacterian, antiviral, antifungic și antiseptic. IARBA DE ORZ VERDE - regenerează flora intestinală, restabilind colonizarea bacteriană naturală și crescând imunitatea. Iarba de orz verde are efect vindecător asupra bronhiilor, a astmului, a inflamației tractului respirator și a sensibilității sporite la infecții. Se găsește ”Pulbere de orz verde” la magazinele naturiste. Acest produs conține 100% iarbă de orz verde, din care s-a extras apa printr-o tehnologie specială care nu permite pierderea proprietăților plantei. Această pulbere se prepară în combinație cu apă de izvor sau apă plată - 1 linguriță cu vârf de pulbere la 1 pahar cu apă. TĂMÂIA - fortifică sistemul imunitar, stimulând multiplicarea și activarea celulelor străjer a sistemului imunitar, cele responsabile cu anihilarea atacului germenilor infecțioși din sânge, înainte ca aceștia să se replice și să producă boala. Este COMESTIBILĂ doar tămâia naturală, care se găsește numai în MAGAZINELE NATURISTE și pe care scrie că se poate CONSUMA INTERN. Se pot administra la fel de bine, capsule cu Boswellia, care este extract de tămâie și se găsește în magazinele naturiste și în unele farmacii. CURMALELE - întăresc sistemul imunitar și contribuie la regenerarea celulară, fiind un tezaur de vitamine, minerale și antioxidanți care protejează organismul de boli. CHIMENUL NEGRU (Nigella sativa) - stimulează sistemul imunitar și menține sănătatea aparatului respirator. Se găsesc în magazinele naturiste și în farmacii, capsule cu ulei de chimen negru ( negrilică). OREGANO - în primul rând, întărește sistemul imunitar. Oregano este EXTREM de bogat în antioxidanți, valoarea sa ORAC fiind impresionantă: 200129. Pentru comparație, voi aminti câteva valori ORAC: - cireșele Acerola 70000 - fructele de goji 25300 - zmeura 4882 - merele roșii 4275 - merele Golden 2670 - strugurii negri 2830 - portocalele 1819 - ceaiul verde 1253 Valoarea ORAC arată cu exactitate puterea antioxidantă a unui produs vegetal și capacitatea lui de a elimina radicalii liberi, care îmbolnăvesc organismul.

ROZMARINUL - stimulează sistemul imunitar, are efect antibacterian și antiseptic. SCORȚIȘOARA - stimulează sistemul imunitar, are efect antiviral și antibacterian remarcabil. Din cele mai vechi timpuri scorțișoara a fost folosită împotriva "bolilor reci", în special în tratarea plămânilor și a ficatului GHIMBIRUL - rădăcina de ghimbir stimulează puternic imunitatea și este un foarte bun antiviral. ECHINACEEA - accelerează funcțiile sistemului imunitar și combate afecțiunile aparatului respirator. USTUROIUL și CEAPA ROȘIE- stimulează puternic sistemul imunitar și protejează organismul de agenți patogeni. VITAMINA C NATURALĂ - din acertola, măceșe, cătină, lamâie. Vitamina C sintetică nu are aceleași beneficii ca și vitamina C naturală. Vitamina C NATURALĂ întărește puternic sistemul imunitar și oferă organismului rezistență în fața agenților patogeni. ZINC - alături de vitamina C, zincul fortifică sistemul imunitar. Sunt bogate în zinc semințele crude de dovleac, năutul, nucile caju, ciupercile și stridiile. MIEREA DE CONIFERE - din brad și pin - crește imunitatea și protejează sistemul respirator, în special plămânii. PROPOLISUL - este considerat ”farmacia albinelor”, cu ajutorul căruia ele își protejează stupul. Propolisul crește imunitatea și restabilește majoritatea funcțiilor din organism. CAISELE DESHIDRATATE - sunt foarte bogate în polifenoli care cresc imunitatea organismului. RODIA - sucul de rodie fortifică sistemul imunitar și protejează organismul de răceli, gripe și infecții. La menținerea unei imunități ridicate NU contribuie doar ALIMENTAȚIA APA - o hidratare corespunzătoare înseamnă un sistem imunitar puternic. Apa consumată în cantitate suficientă, protejează organismul împotriva gripei, infecțiilor și a altor boli cronice. Apa intră în componența tuturor organelor. Fără apă, organele nu pot funcționa. Lipsa apei în organism pune în pericol mare sănătatea și viața noastră. SOMNUL - somnul insuficient sau somnul care nu este odihnitor scade rapid imunitatea, de aceea, numai un om odihnit poate avea o imunitate puternică. Nimic nu compensează lipsa somnului. SPORTUL - activitatea fizică crește imunitatea și protejează organismul în fața bolilor. POSTUL - două zile consecutive de post negru (se bea doar apă) regenerează întreg sistemul imunitar și ajută organismul să combată infecțiile. Postul intermitent (de exemplu din 24 de ore, într-un interval de 8 ore se poate mânca, iar 16 ore se ține post - se bea doar apă și cafea neîndulcită) este un alt mod de a restarta întreg sistemul imunitar. STAREA LĂUNTRICĂ - supărarea, nemulțumirile, frica, stresul, furia, mânia, îndoiala, ura, gelozia, invidia etc. SCAD DRAMATIC SISTEMUL IMUNITAR și lasă omul descoperit în fața bolilor. La polul opus, iertarea, compasiunea, iubirea, recunoștința, bunătatea, smerenia, CRESC SISTEMUL IMUNITAR. Există oameni care fac sport și mănâncă numai sănătos, dar totuși se îmbolnăvesc. Se întâmplă asta datorită agresivității interioare pe care o au. Orice sentiment negativ este o stare de agresivitate a sufletului nostru, o stare din care lipsește IUBIREA. De aceea, orice tulburare sufletească trebuie conștientizată și înlăturată urgent."

Alimentația pentru vindecarea bolilor ficatului:

 • Morcovul este bogat în betacaroten (are rol în reglarea proceselor imunitare) şi are efecte deosebite în tratarea bolilor ficatului: hepatite virale, hepatita cronică, insuficienţe hepato-biliare. • Sucul de pătrunjel este un puternic stimulent imunitar si al funcţiei hepatice, are efecte antibiotice si antivirale. Studii recente au arătat că pătrunjelul are un neobişnuit efect de combatere a virusurilor care atacă ficatul. Se recomandă bolnavilor de hepatita A, B şi C să facă vreme de 4 săptămâni o cură cu suc proaspăt de frunze de pătrunjel. • Foarte eficient în tratarea bolilor hepatice este consumul de suc de cartofi (150 ml) combinat cu suc de pătrunjel (50 ml). Efectele în tratarea hepatitelor (A,B,C), cronice sau acute, sunt cu adevărat extraordinare. • Sucul de orz (clorofila, în general) are efecte antiinflamatorii şi imunostimulente puternice, iar bolile de ficat şi de bilă sunt combătute lent, dar foarte puternic, de tratamentul îndelungat cu sucurile de clorofilă. • Principiile active din păpădie inhibă diviziunea virusurilor hepatice, previne fibrozarea ficatului, stimulează regenerarea celulei hepatice, stimulează apetitul alimentar şi digestia bolnavilor de hepatită. • Sucul de sfeclă roşie protejează celula hepatică, ajută la regenerarea şi buna funcţionare a ficatului, stimulează la nivelul ficatului transformarea glucozei în glicogen. • Se face o cură cât mai lungă de nectar proaspăt de gutui, din care se bea câte un litru pe zi. Substanţele conţinute de aceste fructe stimulează activitatea hepatică, măresc gradat pofta de mâncare, au efecte imunostimulente. Cercetări recente efectuate în Japonia au pus în evidenţă existenţa în coaja gutuilor a unor substanţe antivirale, care se pare că inhibă dezvoltarea microorganismelor ce declanşează hepatita de tip A, B şi C. • Sucul de lămâie este bun activator al celulelor albe, un antiinflamator redutabil şi un bun decongestionant hepatic. Se foloseşte cu rezultate bune în tratarea icterului, congestii hepatice, insuficienţă hepatică şi pancreatică. Foarte eficient este şi sucul de grape-fruit. Citricele nu se folosesc în cazul varicelor esofagiene. • Betacarotenul din fructele de cătină, are acţiune sinergică cu interferonul. Cătina conţine multe alte substanţe imunostimulante, folosirea sucului având rezultate deosebite în tratarea bolilor hepatice (hepatită, ciroză). • Substanţele active din ridichi stimulează funţiile hepatice, ajutându-l totodată să lupte cu eventualele infecţii virale şi mărindu-i capacitatea de regenerare. Între altele, ridichile proaspete sunt un remediu tradiţional contra icterului, întrucât favorizează eliminarea rapidă a excesului de bilirubină din organism şi ajută la revenirea la culoarea normală a tegumentelor. La nivelul vezicii biliare, ridichea are efect antiinflamator şi antiinfecţios, ajutând la eliminarea pe cale naturală a calculilor (“pietrelor ”), formaţi din bilirubină. • Salata verde, mai ales varietatea care are frunza creaţă, mai tare şi mai amară, are un efect benefic de drenare a ficatului si de stimulare a activităţii sale. • Varza conţine sulforafan, care determină producerea în organism a unor enzime cu rol detoxifiant la nivelul ficatului. Consumul de varză crudă previne procesele de distrucţie celulară la nivelul ficatului. • Consumul de broccoli şi conopidă creşte cantitatea de glucosinolat din organism, acesta influenţând producerea de enzime hepatice. • Bogate în producerea de compuşi glutation, fructele de avocado promovează activ sănătatea ficatului prin protejarea acestuia împotriva supraîncărcării toxice şi cresterea puterii de curăţare. • Secara acţionează asupra parenchimului hepatic, stimulează direct celula hepatică, favorizând refacerea ficatului. • Toate condimentele proaspete ca pătrunjel, mărar, cimbru, busuioc, oregano, salvie, rozmarin, tarhon, leuştean – sunt recomandate în dieta pentru ficat. Acestea conţin minerale şi vitamine din belşug şi stimulează funcţiile hepatice. • Rozmarinul este folosit de sute de ani pentru tratarea afecţ

iunilor hepatice. Studiile arată că extractul de rozmarin a redus simptomele cirozei în cazul şoarecilor cărora le-a fost administrat un compus toxic pentru ficat. Favorizează secreţia bilei prin acţiunea coleretică, mărind de 1,5-2 ori cantitatea de bilă secretată. • Considerat un aliment-tratament pentru ficat, consumul de măcriş este recomandat pentru regenerarea hepatică şi în dieta celor care suferă de ficat gras. Specialiştii recomandă frunzele şi rădăcina de măcriş ca adjuvant în cancerul hepatic, datorită proprietăţilor antitumorale pe care le deţin. • Curcumina, substanţa chimică din turmeric, are efecte antiinflamatoare şi antivirale puternice, iar medicii sunt de părere că această substanţă poate fi de folos bolnavilor de hepatita C şi alte afecţiuni hepatice. • Resveratrolul este un antioxidant cu efecte protectoare la nivel hepatic (blochează replicarea virusurilor hepatitice) şi se găseşte în fructele şi legumele închise la culoare. Surse alimentare de resveratrol: afinele, strugurii negri, strugurii roşii murele, coacăzele, merişorul, merele cu coaja roşu-închis/violet, prunele, varza roşie, ceapa roşie, fasolea boabe de culoare neagră, sfecla roşie. • S-a observat în studiile pe animale de laborator că rezistenţa în faţa virusurilor hepatice creşte foarte mult atunci când se administrează drojdie de bere. Compuşii pe bază de seleniu conţinuţi în drojdia de bere sunt cei care stimulează activitatea unor celule ale sistemului imunitar.

Isihasmul sau meşteşugul liniştirii lăuntrice

 

Isihastul este persoana care a dobândit Isihia. Cuvântul „Isihia” vine din grecescul „heysichia”, care înseamnă linişte lăuntrică. Este liniştea care te introduce în experienţa misterului fiinţei şi divinităţii. Procedeul prin care se creează liniştea lăuntrică este ”oratio mentis”, sau rugăciunea minţii în inimă. Acest procedeu, numit şi „meşteşugul liniştirii”, duce pe lucrătorul ei la purificare şi iluminare.

Taina meditaţiei creştine

Când veţi deschide „Micul dicţionar biblic” veţi găsi următoarea definiţie a rugăciunii: „Mod de a exprima veneraţia faţă de Dumnezeu”. Deci, rugăciunea este veneraţie (cerere) şi implorare. Omul venerează pe Dumnezeu ca să smulgă un beneficiu, mereu cere de la Dumnezeu ceva: bunuri materiale şi spirituale, reuşită la examene, sănătate şi iertare; laudă şi mulţumire când primeşte. Aceasta este Rugăciune Pastorală, rugăciunea pentru toată lumea. În timpul Rugăciunii Pastorale, gândurile fug de pe o creangă pe alta. Gândurile suplimentare scriu de multe ori un roman întreg. Apar amintiri, griji, suferinţe, dorinţe materiale etc.

Rugăciunea Isihastă „Oratio mentis” sau „Rugăciunea minţii în inimă” constă în repetarea unei propoziţii din cinci cuvinte: „Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-mă”, fiind al doilea tip de rugăciune, care înseamnă altceva decât venerare. Înseamnă convorbire cu Dumnezeu. Cuvântul „miluieşte-mă” e resimţit la începutul rugăciunii ca implorare, la mijloc, ca mulţumire şi recunoştinţă, iar la sfârşit, ca dragoste. Această rugăciune e mult mai grea decât veneraţia. Nu este pentru toţi, ci numai pentru cei care se consacră. Ea trebuie însoţită de paza minţii şi de războiul gândurilor. Păzeşte mintea când apare un gând străin, lasă-l să treacă. Dacă el persistă, loveşte-l cu formula isihastă. Loveşte-l cu detaşare, nu cu mânie. Repetă mai insistent, mai apăsat rugăciunea minţii!

Concentrarea (adunarea minţii) este păstrarea atenţiei asupra unui lucru, măcar 12 secunde. Pare uşor, dar în practică e foarte greu. Timp de 12 secunde, niciun gând străin să nu se strecoare pe lângă formula isihastă. Fireşte, nu trebuie să cronometrezi. Nici un ascet n-a meditat cu clepsidra. Când concentrarea este menţinută  corect, câteva minute, survine o stare nouă: o numim contemplare. Ea se deosebeşte calitativ de concentrare. Isihaştii o numesc „adevărata vedere”. Simţurile se retrag, egoul se estompează. Subiectul nu mai este „exterior” rugăciunii, ci una cu rugăciunea. Grijile reprezintă păcatul pentru că ele ţin mintea legată de pământ, legată de interese şi de instincte, de labilitatea emoţională şi de nervi. Rugăciunea neîntreruptă (oratio mentis)ne ajută să lepădăm grijile lumeşti de agitaţii, lasându-le să treacă.

Părintele Teofil de la Mânăstirea Brâncoveanu a fost iniţiat în 20 de minute în rugăciunea inimii şi nu a părăsit-o toată viaţa. Dar el era Părintele Teofil. Şi avea ca duhovnic pe Părintele Arseniei. Ideea este aceasta: Un îndrumător trebuie să-ţi spună cum vei reuşi această „convorbire”, cum vei auzi glasul lui Dumnezeu. În esenţă, ca să auzi glasul Lui, trebui să faci gândurile tale să tacă. Câtă vreme nu tac gândurile, nu vei auzi altceva decât pe tine însuţi. Formula isihastă este o tăiere a gândurilor, o umplere cu atribute divine.

De ce trebuie să tacă gândurile? Orice gând conţine impurităţi carnale, bruiaje senzoriale, Gândurile nu pot tăcea la comandă, ci trebuie să le opreşti, punând altceva în loc şi anume, rugăciunea isihastă. De aici începe lucrarea, ceea ce înseamnă: concentrarea contemplare,, iluminare, deci, golire de gânduri Deci, convorbire, contopire cu Dumnezeu. În cât timp obţin aceasta? Uneori se lucrează diferenţiat.  Dacă persoana care vrea să practice are un psihic labil, îndrumătorul îi va recomanda o lucrare adevărată, pentru restabilirea echilibrului mintal şi abia apoi, va încuraja rugăciunea isihastă sau mistică. Ce înseamnă mistic? Înseamnă tainic, ascuns. Planul salvării omului e necunoscut. Nici planul general al mântuirii, nici cel individual nu au fost cunoscute până la  apariţia creştinismului. Dar, deşi planul mântuirii a fost dezvăluit, el rămâne neînţeles, pentru că raţiunea nu-l poate cuprinde.

Rugăciunea isihastă reprezintă o extensie a posibilităţilor fiinţei, ceva mai cuprinzător de cât raţiunea. Ea nu este o cerere, formularea unei dorinţe. Sintagma „miluieşte-mă” nu înseamnă cerere. Ea înseamnă o stare de suflet, care seamănă cu mulţumirea, cu recunoştinţa, cu descoperirea lui Hristos în inima ta. Recapitulând, esenţa practicii isihaste este repetarea monologhică a unei propoziţii: „Doamne IIsuse Hristoase miluieşte-mă” sau „Doamne IIsuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Metoda are o evidentă simplitate, dar dificultatea cea mare o reprezintă, însă, regula stăruinţei: hotărârea de a repeta zilnic, la aceeaşi oră, fără a omite nicio zi. Să împlineşti regula stăruinţei şi toate vin de la sine. Isihasmul se mai numeşte „Rugăciunea necontenită”. Nu există reţetă. Un călugăr rus repeta de o mie de ori pe zi. Pentru laici (sau „mireni râvnitori”, cum spunea Părintele Cleopa de la Mânăstirea Sihăstria) care nu au posibilitatea unei îndrumări constante, rugăciunea isihastă se practică fără sincronizare cu respiraţia, fără zelul fazelor complexe, ci simplu, ca o rugăciune începătoare. Iar ca durată. Minim trei minute şi maxim 15 minute, de două ori pe zi. Până vom înţelege ce înseamnă rostirea „liberă” şi rostirea „sistematică” vom spune că nu se practică pe stradă sau în metrou. Fireşte, există o fază, când rugăciunea se ţine de tine, adică ai devenit una cu rugăciunea şi atunci ea va bucura mintea ta şi-n timpul activităţii cotidiene. Dar, noi ne ferim să practicăm mirean, când rugăciunea încă nu se ţine de noi, ci noi ne ţinem de rugăciune.

Procedeul poate fi rezumat astfel: Alege un loc liniştit. Bate cinci mătănii, iar dacă este Duminică sau sărbătoare, fă metania mică. Aşează-te într-o poziţie stabilă pe scăunel isihast sau pe un scaun obişnuit sau rămâi în picioare. Linişteşte simţurile şi întăreşte atitudinea lăuntrică de mulţumire, prin rugăciunea împărătească, rostită mintal de două ori. Apoi, trăgând aer în piept, să pui: „Doamne Iisuse Hristoase” şi slobozind aerul din piept, să spui: „miluieşte-mă”. Repetă aceste cinci cuvinte rar, lent, armonios. Repetarea lor determină lăsarea la o parte a gândurilor şi produce starea de purificare. Repetă, firesc, fără exagerare, fără sforţare. Ţine ochii deschişi, mereu deschişi,  dar lăsându-i în jos, capul rămânând drept. Păstrează trezia şi claritatea minţii. Dacă survine transa, alung-o şi restabileşte trezia. Dacă survin modificări de ritm cardiac sau trăiri neînţelese, plăcute ori neplăcute, opreşte lucrul, bate câteva mătănii şi apoi, întreabă-l pe îndrumător dacă poţi merge mai departe. Dacă încă nu ai îndrumător, repetă formula isihastă simplu, ca pe o rugăciune începătoare,fără sincronizare, cu respiraţie şi fără coborârea minţii în inimă. Termină lucrarea concentrării rămânând liniştit în picioare, într-o stare de recunoştinţă şi de ofrandă. Apoi fă cinci mătănii mari, iar dacă-i zi de sărbătoare, fă metania mică. Durata lucrării, cel puţin trei minute şi cel mult cincisprezece minute, dimineaţa şi seara. Respectarea orei precise, fără a omite nicio zi sunt mai importante decât intensitatea. 

Biliografie: Vasile Andru -   „Paza minţii”, „Isihasmul sau meşteşugul liniştirii”, „De la desfrânare la sfinţenie”.

 sursa  -ART-EMIS

Durerea ne curăţeşte

 "Durerea ne curăţeşte. Omul este cu adevărat om în durere. În bucurie el se schimbă, devine altcineva. Însă când suferă, devine ceea ce este el cu adevărat. Şi aceasta este, prin excelenţă, calea prin care omul se apropie de Dumnezeu. El îşi dă seama de slăbiciunea sa. De multe ori, când se află în slavă şi bucurie, omul se simte „buricul pământului", sau, dacă vreţi, centrul universului. „Nu mai există nimeni în afară de mine!" În durere şi mâhnire, omul se simte ca o furnică neînsemnată în univers, simte că depinde întru totul de altcineva, şi atunci caută ajutorul lui Dumnezeu şi doreşte ca Acesta să-i fie alături. Aceia dintre noi care am suferit dureri sufleteşti sau trupeşti ştim că niciodată nu ne-am rugat atât de fierbinte, atât de bine şi de îndelung, ca atunci când am fost pe pat de boală sau când ne-a încercat o foarte grea întristare sufletească. Pe câtă vreme atunci când avem totul, uităm de rugăciune, de post şi de multe altele. De aceea îngăduie Dumnezeu durerea."