Isihastul este persoana care a dobândit Isihia. Cuvântul „Isihia” vine din grecescul „heysichia”, care înseamnă linişte lăuntrică. Este liniştea care te introduce în experienţa misterului fiinţei şi divinităţii. Procedeul prin care se creează liniştea lăuntrică este ”oratio mentis”, sau rugăciunea minţii în inimă. Acest procedeu, numit şi „meşteşugul liniştirii”, duce pe lucrătorul ei la purificare şi iluminare.

Taina meditaţiei creştine

Când veţi deschide „Micul dicţionar biblic” veţi găsi următoarea definiţie a rugăciunii: „Mod de a exprima veneraţia faţă de Dumnezeu”. Deci, rugăciunea este veneraţie (cerere) şi implorare. Omul venerează pe Dumnezeu ca să smulgă un beneficiu, mereu cere de la Dumnezeu ceva: bunuri materiale şi spirituale, reuşită la examene, sănătate şi iertare; laudă şi mulţumire când primeşte. Aceasta este Rugăciune Pastorală, rugăciunea pentru toată lumea. În timpul Rugăciunii Pastorale, gândurile fug de pe o creangă pe alta. Gândurile suplimentare scriu de multe ori un roman întreg. Apar amintiri, griji, suferinţe, dorinţe materiale etc.

Rugăciunea Isihastă „Oratio mentis” sau „Rugăciunea minţii în inimă” constă în repetarea unei propoziţii din cinci cuvinte: „Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-mă”, fiind al doilea tip de rugăciune, care înseamnă altceva decât venerare. Înseamnă convorbire cu Dumnezeu. Cuvântul „miluieşte-mă” e resimţit la începutul rugăciunii ca implorare, la mijloc, ca mulţumire şi recunoştinţă, iar la sfârşit, ca dragoste. Această rugăciune e mult mai grea decât veneraţia. Nu este pentru toţi, ci numai pentru cei care se consacră. Ea trebuie însoţită de paza minţii şi de războiul gândurilor. Păzeşte mintea când apare un gând străin, lasă-l să treacă. Dacă el persistă, loveşte-l cu formula isihastă. Loveşte-l cu detaşare, nu cu mânie. Repetă mai insistent, mai apăsat rugăciunea minţii!

Concentrarea (adunarea minţii) este păstrarea atenţiei asupra unui lucru, măcar 12 secunde. Pare uşor, dar în practică e foarte greu. Timp de 12 secunde, niciun gând străin să nu se strecoare pe lângă formula isihastă. Fireşte, nu trebuie să cronometrezi. Nici un ascet n-a meditat cu clepsidra. Când concentrarea este menţinută  corect, câteva minute, survine o stare nouă: o numim contemplare. Ea se deosebeşte calitativ de concentrare. Isihaştii o numesc „adevărata vedere”. Simţurile se retrag, egoul se estompează. Subiectul nu mai este „exterior” rugăciunii, ci una cu rugăciunea. Grijile reprezintă păcatul pentru că ele ţin mintea legată de pământ, legată de interese şi de instincte, de labilitatea emoţională şi de nervi. Rugăciunea neîntreruptă (oratio mentis)ne ajută să lepădăm grijile lumeşti de agitaţii, lasându-le să treacă.

Părintele Teofil de la Mânăstirea Brâncoveanu a fost iniţiat în 20 de minute în rugăciunea inimii şi nu a părăsit-o toată viaţa. Dar el era Părintele Teofil. Şi avea ca duhovnic pe Părintele Arseniei. Ideea este aceasta: Un îndrumător trebuie să-ţi spună cum vei reuşi această „convorbire”, cum vei auzi glasul lui Dumnezeu. În esenţă, ca să auzi glasul Lui, trebui să faci gândurile tale să tacă. Câtă vreme nu tac gândurile, nu vei auzi altceva decât pe tine însuţi. Formula isihastă este o tăiere a gândurilor, o umplere cu atribute divine.

De ce trebuie să tacă gândurile? Orice gând conţine impurităţi carnale, bruiaje senzoriale, Gândurile nu pot tăcea la comandă, ci trebuie să le opreşti, punând altceva în loc şi anume, rugăciunea isihastă. De aici începe lucrarea, ceea ce înseamnă: concentrarea contemplare,, iluminare, deci, golire de gânduri Deci, convorbire, contopire cu Dumnezeu. În cât timp obţin aceasta? Uneori se lucrează diferenţiat.  Dacă persoana care vrea să practice are un psihic labil, îndrumătorul îi va recomanda o lucrare adevărată, pentru restabilirea echilibrului mintal şi abia apoi, va încuraja rugăciunea isihastă sau mistică. Ce înseamnă mistic? Înseamnă tainic, ascuns. Planul salvării omului e necunoscut. Nici planul general al mântuirii, nici cel individual nu au fost cunoscute până la  apariţia creştinismului. Dar, deşi planul mântuirii a fost dezvăluit, el rămâne neînţeles, pentru că raţiunea nu-l poate cuprinde.

Rugăciunea isihastă reprezintă o extensie a posibilităţilor fiinţei, ceva mai cuprinzător de cât raţiunea. Ea nu este o cerere, formularea unei dorinţe. Sintagma „miluieşte-mă” nu înseamnă cerere. Ea înseamnă o stare de suflet, care seamănă cu mulţumirea, cu recunoştinţa, cu descoperirea lui Hristos în inima ta. Recapitulând, esenţa practicii isihaste este repetarea monologhică a unei propoziţii: „Doamne IIsuse Hristoase miluieşte-mă” sau „Doamne IIsuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Metoda are o evidentă simplitate, dar dificultatea cea mare o reprezintă, însă, regula stăruinţei: hotărârea de a repeta zilnic, la aceeaşi oră, fără a omite nicio zi. Să împlineşti regula stăruinţei şi toate vin de la sine. Isihasmul se mai numeşte „Rugăciunea necontenită”. Nu există reţetă. Un călugăr rus repeta de o mie de ori pe zi. Pentru laici (sau „mireni râvnitori”, cum spunea Părintele Cleopa de la Mânăstirea Sihăstria) care nu au posibilitatea unei îndrumări constante, rugăciunea isihastă se practică fără sincronizare cu respiraţia, fără zelul fazelor complexe, ci simplu, ca o rugăciune începătoare. Iar ca durată. Minim trei minute şi maxim 15 minute, de două ori pe zi. Până vom înţelege ce înseamnă rostirea „liberă” şi rostirea „sistematică” vom spune că nu se practică pe stradă sau în metrou. Fireşte, există o fază, când rugăciunea se ţine de tine, adică ai devenit una cu rugăciunea şi atunci ea va bucura mintea ta şi-n timpul activităţii cotidiene. Dar, noi ne ferim să practicăm mirean, când rugăciunea încă nu se ţine de noi, ci noi ne ţinem de rugăciune.

Procedeul poate fi rezumat astfel: Alege un loc liniştit. Bate cinci mătănii, iar dacă este Duminică sau sărbătoare, fă metania mică. Aşează-te într-o poziţie stabilă pe scăunel isihast sau pe un scaun obişnuit sau rămâi în picioare. Linişteşte simţurile şi întăreşte atitudinea lăuntrică de mulţumire, prin rugăciunea împărătească, rostită mintal de două ori. Apoi, trăgând aer în piept, să pui: „Doamne Iisuse Hristoase” şi slobozind aerul din piept, să spui: „miluieşte-mă”. Repetă aceste cinci cuvinte rar, lent, armonios. Repetarea lor determină lăsarea la o parte a gândurilor şi produce starea de purificare. Repetă, firesc, fără exagerare, fără sforţare. Ţine ochii deschişi, mereu deschişi,  dar lăsându-i în jos, capul rămânând drept. Păstrează trezia şi claritatea minţii. Dacă survine transa, alung-o şi restabileşte trezia. Dacă survin modificări de ritm cardiac sau trăiri neînţelese, plăcute ori neplăcute, opreşte lucrul, bate câteva mătănii şi apoi, întreabă-l pe îndrumător dacă poţi merge mai departe. Dacă încă nu ai îndrumător, repetă formula isihastă simplu, ca pe o rugăciune începătoare,fără sincronizare, cu respiraţie şi fără coborârea minţii în inimă. Termină lucrarea concentrării rămânând liniştit în picioare, într-o stare de recunoştinţă şi de ofrandă. Apoi fă cinci mătănii mari, iar dacă-i zi de sărbătoare, fă metania mică. Durata lucrării, cel puţin trei minute şi cel mult cincisprezece minute, dimineaţa şi seara. Respectarea orei precise, fără a omite nicio zi sunt mai importante decât intensitatea. 

Biliografie: Vasile Andru -   „Paza minţii”, „Isihasmul sau meşteşugul liniştirii”, „De la desfrânare la sfinţenie”.

 sursa  -ART-EMIS