Ferice de omul care trăind printre ispite, rămâne mereu curat

 Desăvârşit este doar acel om care, trăind în lume printre cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu şi printre ispite, rămâne mereu curat. Fiind înconjurat de ispite şi patimi, el duce o viaţă sfântă şi curată. Iată un exemplu simplu. Gândiţi-vă la stratul de asfalt de pe drum. Maşinile trec peste el cu viteză, însă printr-o crăpătură o floricică încearcă să iasă la suprafaţă. Creşte şi se bucură de viaţă. Florile care cresc pe câmp, pe lângă râu, n-au o asemenea valoare ca aceasta, care a crescut fără apă, printre roţile maşinilor şi printre gunoaie. Dar ea înfloreşte în ciuda a toate. Ea are o valoare nepreţuită. Dumnezeu nu-l va lăsa niciodată pe omul credincios, care trăieşte printre ispitele acestei lumi. Pentru a merge la mănăstire e nevoie de mare putere, de voinţă, căci nu este o hotărâre uşoară. Dacă există o dorinţă lăuntrică, puteţi merge, căci probabil că nu în zadar aveţi astfel de gânduri. Dumnezeu vi le şopteşte. Iar dacă nu veţi asculta de vocea Lui, s-ar putea ca mai târziu să regretaţi.

 Să ne împăcăm cu conștiința noastră până suntem pe calea vieții

- Spuneți-mi ceva despre conștiință! - Sfântul Vasile cel Mare, dreptarul Bisericii și cumpăna cea mare sau ochiul Bisericii, cum îl numesc unii Sfinți Părinți, spune despre conștiință că este glasul lui Dumnezeu în om. Iar Sfântul Isaac Sirul spune: Cela ce a ajuns să se împace cu sine, adică cu conștiința sa, a împăcat cu sine cerul și pământul. Același lucru spune Mântuitorul, zicând: împacă-te cu pârâșul tău cât ești pe cale…(Matei 5,25), adică să ne împăcăm cu conștiința noastră până suntem pe calea vieții, că după moarte nu mai putem face nimic. Neliniștea, mustrarea conștiinței omului păcătos este un semn al milei lui Dumnezeu, ca să se împace cu El cât este în această viață trecătoare. Întâi trebuie să crezi că există Dumnezeu, Care a creat lumea și stăpânește toate. Apoi, să te silești, după putere, să faci voia Lui. Al treilea: dacă vrem să ne mântuim, trebuie să ne împăcăm cu conștiința noastră, mai bine-zis cu Dumnezeu, Care ne-a creat și ne va judeca după faptele noastre. Iar despre conștiință trebuie să știm că ea este una din energiile necreate ale lui Dumnezeu, una din lucrările Lui, precum și viața

 Sfântul Ioan Scărarul 1. Trei gropi ne deschid diavolii: întâi, ne opresc de la facerile de bine, apoi, dacă nu reuşesc, caută să ne determine să facem binele fără Dumnezeu, iar, dacă nici aşa nu pot, ne laudă pentru binele făcut pentru a ne mândri. 2. Când dispare speranţa, dispare şi iubirea. 3. Pocăinţa este învoiala cu Dumnezeu pentru a doua viaţă. 4. Smerită cugetare arată cel care, ocărât fiind de altul, nu-şi micşorează dragostea faţă de acesta. 5. Dumnezeu este al tuturor! 6. Darul lacrimilor este mai mare decât botezul, deoarece curăţă păcatele săvârşite după acesta. 7. Creştin este cel ce Îl imită pe Hristos: în cuvinte, în fapte, în gândire. 8. Rugăciunea este, după fiinţa ei, apropierea şi unirea omului cu Dumnezeu; iar după lucrare, rugăciunea este puterea susţinătoare a lumii, împăcarea cu Dumnezeu. 9. Să ne temem de Domnul ca de fiare. Căci am văzut oameni care, ducându-se să fure, nu se temeau de Dumnezeu, dar, auzind lătrat de câini în acel loc, s-au înapoiat îndată; şi ceea ce n-a făcut frica de Dumnezeu, a făcut frica de fiare. 10. Dumnezeu nu ne porunceşte şi nu doreşte să fim trişti în inima noastră; mai degrabă, doreşte ca, din iubire pentru El, să avem mereu bucurie în suflet. 11. Dumnezeu stă la poarta inimii, cerşind iubirea noastră. 12. Creştinii nu se nasc, ci se fac.