Bucurându-mă de dumnezeiasca mărire la care te-ai înălțat, o, Sfinte
Ioane, îndrăznesc să alerg la ajutorul tău pentru tămăduire. Știu,
Părinte, că încercările vin din rânduiala lui Dumnezeu.
Știu că
prin boala trupului, sufletul se curățește, și că răbdarea este
răsplătită de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznădejdii îmi
tulbură mintea și mă depărtează de rugăciune.De aceea dar, o, Sfinte,
găsesc alinare în cugetarea la vindecările tale minunate.
Tu ai
tămăduit mulțimea de copii spre bucuria părinților lor. Tu ai îndreptat
spatele bătrânei gârbove, tu ai dat sănătate femeii bolnave, spre
bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe bătrânul Atanasie care s-a uns
cu untdelemn din candela ta. Tu ai îndepărtat cheagurile de sânge din
capul Vasulei și l-ai tămăduit pe doctorul necredincios.Știind grabnica
ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viața mea în mâinile tale și
mijlocește precum știi mântuirea mea. Dacă voia Domnului este să duc cu
răbdare crucea bolii, dă-mi putere și ajută-mă să nu cârtesc din cauza
neputințelor. Dar dacă Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru
rugăciunile tale, atunci să mă tămăduiești fără șovăială, noule doctor
fără-de-arginți, ca văzând aceasta să-ți mulțumesc ție și să-L laud în
vecii vecilor pe Doctorul sufletelor și al trupurilor, prin cantare ALILUIA !
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
vineri, 12 mai 2023
Rugăciune către Sfântul Ioan Rusul care se citește la vreme de boală
Răbdare trebuie, răbdare
mulți-puțini, să nu ne depărtăm de povețele Bisericii Ortodoxe, de sfaturile Sfinților Părinți cei îndumnezeiți și să sperăm că o să căpătăm mântuirea.
Se vor schimba multe în scurt timp cu ecumenismul, se vor schimba multe în Biserică. Dar ce va fi mai rău, se vor face partide în Ortodoxie. Unii cu ecumenismul, cu Papa, cu schimbări, alții împotrivă. Vor fi schimbări mari în Ortodoxie și dușmanii ei vor spori. Atunci când Ortodoxia nu va mai fi la înălțime, atunci va veni antihristul. Până atunci nu va putea împărăți el. Noi să ne ținem de Adevăr, care este Ortodoxia, și de sfaturile Bisericii cu cele șapte sfinte soboare ecumenice.
Răbdare trebuie, răbdare, și dacă vom fi aproape de Dumnezeu, ferice de noi că am trăit. Dar dacă te dai după dânșii, asta-i pieirea.
Dacă nu avem dragoste de Dumnezeu, de cele sfinte, atunci avem dragoste de cele pământești, de plăceri și sigur vom fi în cele de jos. Trebuie să ne silim să avem dragoste. Vezi ce spune Apostolul despre dragoste? Dar trebuie osteneală. Ca să ai dragoste, trebuie să iubești osteneala. În orice secundă și în orice minut să spui: „Doamne, ajută!”, și tot în momentul acela El ți-ajută, că Dumnezeu nu-i departe, e pretutindenea și veșnic.
(Preluat din Revista Atitudini Nr. 71)
[1] Frag. selectate din cartea Cuviosul Dionisie de la Colciu, Ed. Doxologia, 2017, pp. 148-150.
Ai dragoste, ești cu Dumnezeu
„Dumnezeu, dragoste este. Ai dragoste, ești cu Dumnezeu. Nu ai dragoste cu aproapele, nu e Dumnezeu cu tine. Vedeți ce lucru înfricoșat, pe care omenirea nu-l bagă în seamă? Dacă nu-i dragoste, nimica nu este. Dumnezeu, scriu toate Sfintele Scripturi și toți Sfinții Părinți, dragoste este. Toate faptele bune sunt bune – și postul, și metaniile și toate celelalte fapte bune – dar dacă nu e dragoste, nu e niciun folos. Adică vârful tuturor faptelor celor bune îl acoperă dragostea. Acesta e sfârșitul, căci dacă este dragoste, ești aproape de Dumnezeu”. Din prea plinul inimii sale iubitoare, izvorau povețe care mângâiau sufletele rănite de răutate și de dușmănie ale multora: „Fraților, păziți dragostea, că dragostea este de la Dumnezeu! Să avem dragoste de aproapele, să nu avem dragoste vicleană, adică să facem alegere că acela e viclean, că celălalt este așa. Eu trebuie să îi iubesc pe toți ca pe mine însumi, că așa îmi poruncește Biserica. Aceasta este Adevărul și Ortodoxia”. Starețul Dionisie. Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Ed. Prodromos, 2009 și Cuviosul Dionisie de la Colciu, Ed. Doxologia, 2017.
Maturitatea spirituală este
🌞"Ce este maturitatea spirituală? 🌞
1. Maturitatea spirituală este: când încetați să încercați să-i schimbați pe alții ... în schimb, concentrați-vă să vă schimbați pe voi înșivă.
2. Maturitatea spirituală este: când accepți oamenii așa cum sunt.
3. Maturitatea spirituală este: când înțelegeți că fiecare are dreptate în propria sa perspectivă.
4. Maturitatea spirituală este: când „înveți să dai drumul”.
5. Maturitatea spirituală este: când puteți elimina „așteptările” dvs. dintr-o relație și dați de dragul iubirii fără a aștepta nimic în schimb.
6. Maturitatea spirituală este: când înțelegeți ceea ce faceți, o faceți pentru propria pace și pentru creșterea personală, spirituală și socială.
7. Maturitatea spirituală este: când încetați să arătați lumii, cât de inteligent sunteți, faceți tot posibilul cu smerenie.
8. Maturitatea spirituală este: atunci când nu căutați aprobarea celorlalți și vă iubiți mai mult decât o altă persoană.
9. Maturitatea spirituală este: când încetați să vă comparați cu ceilalți și să vă dezvoltați Ființa.
10. Maturitatea spirituală este: atunci când ești în pace cu tine și cu împrejurimile tale.
11. Maturitatea spirituală este: atunci când ești capabil să diferențiezi „nevoia” și „dorința” și ești capabil să-ți dai deoparte dorințele și în sfârșit ... cel mai semnificativ!
12. Obțineți maturitate spirituală atunci când încetați să adăugați „fericire” lucrurilor materiale, vă treziți și puteți observa frumusețea esenței voastre cu înțelepciunea pentru a savura fiecare moment al vieții, flămând de experiențe și cu inima plină de iubire, trăind cu armonie, bucurie și bucurie, curgând cu energia cosmosului aliniată cu fiecare ființă vie pe pământ!
Fii liber să fii tu însuți și ia-ți libertatea de a-ți crea o viață nouă.
Începutul căii spirituale depinde de inima, sufletul și voința ta!"
Iartă pe toți
„Să nu mai mănânci carne deloc! Tumorile canceroase se hrănesc cu proteinele din carne, iar la rugăciune se schimbă treaba, ești mult mai ușor.
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ...
-
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate...
-
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ...
-
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const...
-
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...
-
Conacul boieresc cunoscut localnicilor sub numele de Stupina lui Christoph este situat la marginea Brasovului, intr-o zona linistita ...