Bună dimineața 💗🍂🍁🤗

 

 „Cel ce se cunoaşte pe sine este la mijloc, între mărire şi smerenie; iar cel ce-şi cunoaşte neputinţa sa din multele încercări ale ispitelor şi din lupta ce o duce cu neputinţele cele trupeşti şi sufleteşti, unul ca acela a văzut cu ochii minţii puterea cea nesfârşită a lui Dumnezeu şi a înţeles cum izbăveşte Dumnezeu pe cei smeriţi, care strigă către El prin rugăciunea cea stăruitoare din inimă. Astfel, rugăciunea acestuia i se face ca o desfătare, ştiind că fără de Dumnezeu nu poate face nimic şi, de teama de a nu cădea, el se străduieşte să se lipească tot mai mult de Dumnezeu prin rugăciune şi fapte bune." Sfantul Vasile cel Mare

 "Cu neputinţă este a ajunge cineva la cunoştinţa de sine, dacă nu va trece prin multe ispite trupeşti şi sufleteşti şi de nu va fi susţinut în vremea încercării de puterea lui Dumnezeu. Cel ce a ajuns la cunoştinţa de sine, ajunge la iscusinţa de a nu mai face nimic după voia şi părerea sa, ci la orice nedumerire se sileşte a întreba pe cei iscusiţi. Căci, cu cât păcătuieşte cineva mai mult, cu atât se întunecă mai mult cu cât îşi cunoaşte neputinţa sa, cu atât mai mult se smereşte. Una din virtuţile care ajută omului să ajungă la cunoştinţa de sine este liniştea. Acest lucru îl adevereşte Sfântul Petru Damaschin, zicând: „Liniştea este mai mare decât toate şi fară de aceasta nu putem a ne curăţi şi a ne cunoaşte neputinţa noastră, nici uneltirile dracilor” (Filocalia, voi. 5, p. 171). Părerea de sine şi neştiinţa fac orbi pe cei ce nu vor a-şi cunoaşte neputinţa. Cu adevărat, omul smerit la cuget, care îşi cunoaşte neputinţa sa, nu încetează niciodată a se ocărî pe sine, chiar dacă toată lumea l-ar lăuda sau l-ar cinsti." (Urcuş spre înviere, Arhimandrit Cleopa Ilie)

 7. Cel ce ceartă pe batjocoritor îşi atrage dispreţul, şi cel ce dojeneşte pe cel fără de lege îşi atrage ocara. 8. Nu certa pe cel batjocoritor ca să nu te urască; dojeneşte pe cel înţelept, şi el te va iubi. 9. Dă sfat celui înţelept, şi el se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel drept, şi el îşi va spori ştiinţa lui. 10. Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi priceperea este ştiinţa Celui Sfânt. 11. Căci prin Domnul se vor înmulţi zilele tale şi se vor adăuga ţie ani de viaţă. 12. Dacă tu eşti înţelept, eşti înţelept pentru tine, şi dacă eşti batjocoritor, singur vei purta ponosul. (Pildele lui Solomon, cap. 9)

Sunt îngerul Domnului şi sunt trimis să-ţi număr paşii!

 

Mergând să aducă apă, zi de zi, cu mare obo­seală, la un moment dat bătrânul s-a supărat: „Dar de ce e nevoie de această oboseală zilnică? Mai degrabă îmi mut adăpostul lângă apă, ca să nu mai chinui, să nu mai obosesc”. Dar zicând acestea în gândul său, simţi prezenţa cuiva în spate, pe urmele sale. Se opri şi îl aşteptă pe cel care venea în urma lui. Şi l-a în­trebat bătrânul: „Cine eşti?”.

Un bătrân şedea în pustie, departe de orice sursă de apă cam la 12 mile. Şi mergând să aducă apă, zi de zi, cu mare obo­seală, la un moment dat bătrânul s-a supărat: „Dar de ce e nevoie de această oboseală zilnică? Mai degrabă îmi mut adăpostul lângă apă, ca să nu mai chinui, să nu mai obosesc”. Dar zicând acestea în gândul său, simţi prezenţa cuiva în spate, pe urmele sale. Se opri şi îl aşteptă pe cel care venea în urma lui. Şi l-a în­trebat bătrânul: „Cine eşti?”. Iar cel care venea în ur­mă i-a spus: „Sunt îngerul Domnului şi sunt trimis să-ţi număr paşii. Şi cu cât sunt mai mulţi paşi, cu atât răsplata Domnului va fi mai mare”. Auzind aceasta, bătrânul îşi mută adăpostul şi mai departe cu cinci mile de fântână, pentru ca răsplata să-i fie mai mare.
***

„Când veniţi la mănăstire, îngerii voştri vă numără paşii, bănuţii şi osteneala”

Un bătrân şedea în pustie, departe de orice sursă de apă cam la 12 mile. Şi mergând să aducă apă, zi de zi, cu mare obo­seală, la un moment dat bătrânul s-a supărat: „Dar de ce e nevoie de această oboseală zilnică? Mai degrabă îmi mut adăpostul lângă apă, ca să nu mai chinui, să nu mai obosesc”. Dar zicând acestea în gândul său, simţi prezenţa cuiva în spate, pe urmele sale. Se opri şi îl aşteptă pe cel care venea în urma lui. Şi l-a în­trebat bătrânul: „Cine eşti?”. Iar cel care venea în ur­mă i-a spus: „Sunt îngerul Domnului şi sunt trimis să-ţi număr paşii. Şi cu cât sunt mai mulţi paşi, cu atât răsplata Domnului va fi mai mare”. Auzind aceasta, bătrânul îşi mută adăpostul şi mai departe cu cinci mile de fântână, pentru ca răsplata să-i fie mai mare.

Chiar dacă ești umil, chiar dacă ești smerit, chiar dacă ești desconsiderat, trebuie să mergi pe calea aceasta a adevărului, care ne duce pe noi în veșnicie. Da, este vorba de ceea ce se cunoaște: calea, adevărul și viața! Dacă lumea ar merge pe acest drum, al creștinului înnobilat de jertfa lui Iisus, noi n-am avea nevoie nici de Europa Occidentală, n-am avea nevoie nici de forțele Răsăritului, n-am avea nevoie decât de cerul care ne unește pe toți. Și dacă am fi așa toți, întru smerenie, în bunătate, în dragoste, toată forța aceasta ne-ar ridica pe cea mai mare treaptă, am fi noi cei care ar arăta Europei calea dreaptă, a izbăvirii…

***

Voi ştiţi că de când v-aţi pus în gând să veniţi la mănăstire, îngerii voştri v-au numărat paşii, bănuţii şi osteneala voastră? Cu acestea toate îngerii voştri se vor prezenta la dreapta judecată, că aceşti bănuţi nu i-aţi cheltuit la discoteci, la cârciumi şi la nunţi cu lăutari, ci i-aţi dăruit lui Hristos!
Odată a venit un grup de credincioşi la Părintele Cleopa:
— De unde sunteţi voi, mamă?
— De la Bârlad.
— Ei, tocmai de acolo! Voi ştiţi că de când v-aţi pus în gând să veniţi la mănăstire, îngerii voştri v-au numărat paşii, bănuţii şi osteneala voastră? Cu acestea toate îngerii voştri se vor prezenta la dreapta judecată, că aceşti bănuţi nu i-aţi cheltuit la discoteci, la cârciumi şi la nunţi cu lăutari, ci i-aţi dăruit lui Hristos! Ei! De-aţi vedea îngerii voştri păzitori lângă voi cum sunt, aţi muri de bucurie!

(Părintele Cleopa Ilie, Douăzeci de pricini pentru care trăiesc oamenii pe pământ, Editura Trinitas, Iași, 2003, p. 11)

***
Ingerul pazitor si oamenii. – Dumnezeu a dat fiecarui om, ce vine in lume, un povatuitor nevazut, care-l insoteste pe tot drumul vietii ca Rafail pe Tobie. E slujirea necurmata a ingerilor. Dar cum se petrece oare lucrarea aceasta ocrotitoare de la unul la altul ?

Vietile sfintilor cuprind mii de intamplari, aratand ca faptul se poate petrece uneori ca mijlocirea unei puteri naturale : o piatra sau alte lucruri ucigatoare aruncate asupra noastra, pe care mana lui le indeparteaza ; un pas gresit de care el ne apara ; o otrava pe care el o face nevatamatoare. Pe maini te vor purta, zice psalmul, ca sa nu lovesti de piatra piciorul tau.
Insa ei mai lucreaza si pe cale de sfat deslusit ori de inspiratie. In starea dintai este fericitul Augustin, care aude acel glas staruitor in gradina : Ia si citeste! Si asa sunt toti care s-au intors la Dumnezeu, carora ingerul le-a pregatit intalnirea cu omul, cu cartea, cu faptul trebuincios pentru greutatile lor deosebite si in stare sa le dea dez­legarea. Sau daca nu-i ceva spus lamurit, alteori e o greutate pe suflet, o impingere, o sfasiere, e izbucnirea dintr-odata a unui vazduh de rai, a unei rasuflari de copil, a unei prospetimi de nevinovatie…

Dar mai cu seama exista intre ingeri si noi o legatura statornica. O mana se afla care nu slabeste chiar si cand dormim, mana noastra. Suntem ca bietul orb care nu vede nimic, dar care stie tot ce se intampla celui ce-l calauzeste: merge, se opreste, se intoarce la dreapta, coboara, alearga… si n-am mai simti poate deloc mana pazitoare, de n-ar fi din cand in cand apasarea aceea straina si fara seaman a degetelor ei pe degetele noastre, intre noi e pusa o lege. Suntem ai lui si nu mai poate sa ne paraseasca oricand ar vrea. Trebuie sa mearga pana la capat. In fundul noptii noastre suntem in legatura si unire cu cineva care vede pe Dumnezeu si il priveste prin toti porii fiintei lui. Pe pamantul unde suntem, impartasim bataile inimii acestui frate ceresc, care vorbeste cu Tatal .

Dar oare prin ce se face legatura intre el si noi ? Prin ce suntem legati unul de aitul ? E cu totul altceva decat o legatura de la mana la mana ? E acea lumina din adanc care-i inima curata… Nu-i scris in Evanghelie : Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu ? Ingerul nu inceteaza nicicand sa-l vada. Cand avem si noi inima curata, au disparut toate zidurile dintre duhul care vede si sufletul facut sa primeasca lumina… Dar cand inima nu-i curata, e ca si cand dam ingerului intristat, ca organ de legatura un madular ciung si o mana nesimtitoare… Ce fericire sa-l asculti si cate nu avem a scoate de la el! Asa descoperim, cum zice Apocalipsul, ca masura ingerului e si masura omului. Felul in care mergem e si al nostru, dar e totodata si al lui… El e cel ce mi-a curatit ochii cu fierea Negraitului Peste. El e cel care ma face sa vad toate intr-o fata noua si el face ca sub pasii mei azurul cerului se impleteste cu drumurile cele mai intunecate. El scoate din toate invatamantul si preamarirea si toate, la dreapta si la stanga mea, se fac prin el miscare, idee, asemanare si imn.

Scriptura ne arata ca ingeri pazitori au nu numai oamenii singuratici, ci si aduna­rile oamenilor. Si acesti ingeri duc inaintea lui Dumnezeu faptele si rugaciunile obstilor omenesti si sunt raspunzatori si de vredniciile, dar si de gresalele lor. (Din Cartea de meditatii)

 https://ortodoxia.me/sunt-ingerul-domnului-si-sunt-trimis-sa-ti-numar-pasii/

 "Folositoare și acoperământ vieții mele te pun pe tine, Născătoare de Dumnezeu Fe­cioară; tu mă îndreptează la adăpostirea ta, ceea ce ești pricina bunătăților și credincioșilor întărire, una întru tot lăudată."