La multi ani tuturor celor care poarta numele Sfântului mare mucenic Gheorghe și celor care au nume derivatele de la Gheorghe :
Gelu
Geluța
Geluțu
Geo
Georgel
Georgeta
Georgi
Georgiana
Geta
Gheorghies
Gheorghina
Gheorghiță
Gherghina
Ghiorghe
Ghiorghița
Gica
Gina
Sfântul Gheorghe să vă ocrotească.
Despre Sfantului Gheorghe ;
S-a inrolat in armata romana si, parcurgand ierarhia militara, Sfântul Gheorghe s-a facut remarcat prin faptele de arme. In ciuda decretului impotriva crestinilor, emis de Diocletian in 303, Sfântul Gheorghe a ales să-și mărturisească public credință creștină. Din ordin imperial, sfantul a fost întemnițat si supus torturii pentru a-si renega credința. Loviri cu sulita, lespezile de piatra asezate pe piept, trasul pe roata, groapa cu var, incaltamintea cu cuie, bautura otravita, bataia cu vana de bou si toate celelalte torturi nu au reusit sa-l faca sa renunte la credinta sa.
Martorii suferintelor Sfantului Gheorghe, uimiti de puterea sa de a rezista la durere, au renuntat la credinta in zeitati pagane, imbratisand crestinismul. O dovada a sfinteniei sale o reprezinta o minune savarsita de Sfântul Gheorghe in timpul întemnițării sale. Atingând trupul unui detinut mort din celula sa, acesta a inviat, convingand-o astfel chiar pe imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, sa se crestineze. Intrucat Sf. Gheorghe a respins oferta imparatului de a-i acorda inalte onoruri in schimbul renuntarii la crestinism, Diocletian a ordonat omorarea prin decapitare a Sf. Gheorghe si a sotiei sale.
In constiinta populara romaneasca, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenti sfinti, numeroase biserici purtand hramul sau. Exista numeroase orase in Romania care poarta numele Sfantului Gheorghe si chiar unul dintre cele trei brate ale Dunarii este denumit astfel. Imaginea Sf. Gheorghe ucigand balaurul este prezenta si pe steagul Moldovei medievale trimis de Stefan cel Mare la Manastirea Zografu de la Muntele Athos.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai preţuiţi sfinţi. De neam bun, a îmbrăţişat de tânăr carierea armelor, distingându-se repede prin curajul şi abilităţile sale. În timpul prigoanei creştinilor, Sfântul şi-a mărturisit şi el cu tărie credinţa şi, după ameninţări şi torturi, a fost executat din porunca aceluiaşi împărat pe care îl servise în lupte şi războaie.
Gheorghe – din greacă: agricultor, lucrător al pământului, acest nume deosebit, atât de răspândit la noi, la români, ne arată că omul trebuie să fie, înainte de toate, harnic şi gospodar. – „Lucrul face sănătate, trândăvia tot păcate.” – Proverb românesc.
Icoană interpretată după un izvod din Arpaşul de Sus, semnată Savu Moga şi datată 1872.
Gheorghe purtătorul de biruință
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (+ 303), supranumit „purtătorul de biruință” (grec. tropeophoros), prăznuit în fiecare an la 23 aprilie, este unul dintre cei mai cunoscuți și venerați apărători ai creștinismului, numeroase biserici având hramul său, iar numele său fiind îmbrățișat de mulți creștini
Minunatul acesta, vestitul și marele Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Dioclețian,
s-a născut în Capadocia, fiu al unor părinți creștini de origine greacă
și învățat, din tinerețe, în dreapta credință. Rămas fără de tată din
copilărie, Sfântul s-a mutat, cu maica sa, din Capadocia în Palestina,
fiind cu neamul de acolo și având acolo multe averi și moșteniri. Ajuns
la vârsta desăvârșită și fiind frumos la chip și viteaz în luptă, prin
osteneala, pricepere și destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut prețuit
și, îmbrățișând slujba armelor, în scurta vreme, a cucerit cele mai mari
cinstiri, până și dregătoria de conducător de oaste, în garda
împăratului.
Se știe că, deși era păgân, împăratul Dioclețian,
până la anul 303 nu a luat nici o măsură împotriva creștinilor. Aceasta
stare de lucruri a îngăduit creștinilor vrednici, să urce până la cele
mai înalte slujbe în împărăție. În anul 303 însă, din îndemnul ginerelui
său Galeriu, pe care Dioclețian l-a luat ca însoțitor la domnie
(tetrarh), a aprins prigoana împotriva creștinilor. Istoria creștinătății stă martoră că, din anul 303 și până la 313 (anul Edictului de la Milan, prin care Sfântul împărat Constantin cel Mare
a dat pace creștinilor), Biserica a trecut printr-o cutremurătoare
încercare și o sângeroasă probă: creștinii au fost siliți să aleagă, cu
prețul vieții lor, între zeii păgâni și Iisus Hristos.
Cunoscând, deci, decretul de prigonire împotriva creștinilor,
îndată Gheorghe s-a înfățișat singur înaintea împăratului Dioclețian
și, înaintea întregii curți împărățești, a mărturisit deschis că este
creștin și ca înțelege să slujească în oastea împăratului, ca ucenic al
lui Hristos. Uimit de această mărturisire și îndemnat de Galeriu,
Dioclețian a dat porunca să fie dus în temniță și pus la chinuri, ca să
se lepede de credință. Şi a fost trecut prin toate vămile muceniciei,
loviri cu suliță, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la
roată, groapă cu var, încălțăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu
vine de bou ș.a. Toate acestea și altele asemenea, Sfântul Gheorghe
le-a îndurat cu bărbăție stând tare în credință.
Pentru cei credincioși, Mucenicii sunt creștini aleși, luminați de Dumnezeu, pentru a duce lupta împotriva păgânătății și a diavolului. Drept aceea, în toiul prigonirilor și în clipele când sunt puși la încercările cele mai sângeroase, Mântuitorul îi luminează cu puteri dumnezeiești, care le ocrotesc trupul împotriva suferințelor.
Deci, cei de față, văzând chinurile de moarte, prin care trecea
Sfântul Gheorghe și că rămâne viu și nevătămat, mulți dintre ei s-au
lepădat de idoli
și au venit la credința în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul
creștinilor. Mai mult, în vremea ținerii lui în temniță, Sfântul
Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat. Însăși împărăteasa
Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând acestea, a mărturisit credința
ei în Hristos.
În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece cu onoruri
și cu făgăduințe, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu
Hristos. În fața acestei mărturisiri și, văzând că toate încercările lui
sunt zădarnice, Dioclețian a dat porunca să li se taie capetele, și
Mucenicului și împărătesei Alexandra.
Deși, ostașii i-au scos afară din cetate, dar, pe drum, înainte
de a ajunge la locul de tăiere, împărăteasa, slăbind cu trupul, și-a dat
duhul. Iar, când au ajuns la locul hotărât, Sfântul și-a ridicat glasul
și s-a rugat cu căldură, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate
binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie și-a plecat capul
sub sabie și a fost tăiat, în ziua de 23 aprilie, păzind până la capăt credința fără prihană și luând cununa cea neveștejită din mâna lui Hristos, Domnul său.
Cinstirea Sfântului Mucenic Gheorghe
Dintre toți Sfinții
sărbătoriți în lumea creștină, puțini au ajuns la faima de care s-a
bucurat, și se bucură, Sfântul Gheorghe, la poporul nostru. În satele și
orașele țării noastre, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea
lui. Mulți oameni, bărbați si femei, îi poartă numele. De asemenea, și
multe orașe din țară. Al treilea braț al Dunării, în Deltă, se numește
Brațul Sfântului Gheorghe. Se știe, apoi, că multă vreme ocrotitorul
oștirii române a fost Sfântul Gheorghe. De asemenea, steagul Moldovei,
trimis de Ștefan cel Mare la mănăstirea Zografu, din Muntele Athos,
are chipul Sfântului Gheorghe, doborând balaurul. Iar acest chip al
Sfântului, doborând balaurul, a fost la noi ca un răsunet și ca o
chemare a poporului la lupta creștinilor împotrivă balaurului vremii,
adică a păgânilor otomani și împotrivă diavolului.
O dovadă este și rugăciunea lui Ștefan cel Mare, scrisă pe steagul său: "O,
luptătorule și biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi și în nenorociri
grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați, bucurie
nespusă, primește de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a
Domnului Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Țării
Moldovei. Păzește-l pe el neatins în lumea această și în cea de apoi,
pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în
veci. Amin. Şi aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43-lea an al
Domniei Sale".
Și în prezent Sf. Gheorghe este considerat ca fiind ocrotitorul („patronul”) Forțelor Terestre Române.[1]
Peste 900.000 de români, majoritatea bărbați, își serbează onomastica
pe 23 aprilie. Mai exact, 910.507 de cetățeni români, dintre care
727.351 bărbați și 183.156 femei, poartă numele Sfântului Gheorghe,
conform statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și
Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și
Internelor (MAI).[2]
Imnografie
Tropar, glasul al 4-lea:
- Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor,
neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător; purtătorule de
biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să
mântuiască sufletele noastre.
Condac, glasul al 4-lea:
- Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al
dreptei credințe, spicele faptelor bune adunându-ți ție; că semănând cu
lacrimi, cu veselie seceri, și luptându-te până la sânge, pe Hristos ai
dobândit și cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de
greșeli
Iconografie
Dionisie din Furna
arată că Sf. Mare Mucenic Gheorghe se zugrăvește ca un tânăr înalt,
fără barbă, cu părul cârlionțat, lung până la urechi. Poartă în mână o
cruce, semnul muceniciei sale [3]. Dionisie mai arată cum se zugrăvesc viața și minunile Sf. Gheorghe [4].
Întrucât s-a săvârșit de sabie, în unele icoane ale sfântului acesta
își poartă în mână, pe o tipsie, capul tăiat. De obicei Sf. Gheorghe
este reprezentat în veșminte militare. O reprezentare târzie, dar foarte
răspândită îl înfățișează pe Sf. Gheorghe călare pe un cal alb, omorât
un balaur de lângă cetatea Beirut și salvând astfel o domniță.
Moaștele
În timpul împăratului Constantin cel Mare (+337, prăznuit la 21 mai), după ce acesta acordă libertate cultului creștin prin Edictul de la Milano
(313), în Lida (gr. Lydda, azi Lod în Palestina, în vechime Diospolis),
cetatea unde a crescut sfântul Gheorghe împreună cu mama sa, a fost
construită o biserică închinată sfântului mucenic Gheorghe în care au
fost depuse moaștele lui. Prăznuirea sfințirii acestei biserici și a
depunerii moaștelor Sf. Gheorghe se face la 3 noiembrie în sinaxarele Bisericii Ortodoxe.
O parte din moaștele Sf. Mare Mucenic Gheorghe au fost aduse recent în România[5]. IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului
a adus spre cinstire la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanța o
raclă cu moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Racla cu odoarele
duhovnicești a fost donată de către cardinalul Dionisie Tettamanzi, în
prezent Arhiepiscop emerit de Milano (Italia), și va rămâne definitiv în
acest lăcaș de cult constănțean, renumit printre altele și datorită
faptului că pictura este realizată de Nicolae Tonitza.[6]
Sfântul Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai importanți sfinți din
calendarul ortodox, este cinstit anul acesta pe 29 aprilie. Se spune că
rugăciunea scurtă către Sfântul Gheorghe poate îndeplini orice dorință
pentru cel ce o rostește.
Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia şi părinţii lui au fost
creştini. A trăit în secolul al IV-lea, în vremea împăratului
Diocleţian. Pentru faptul că era foarte priceput în organizarea armatei,
câştigând multe victorii în condiţii dificile de luptă, ajunge, până la
urmă, comandant de oaste.
În anul 303, împăratul Diocleţian a început lupta împotriva
creştinilor. A dărâmat biserici, le-a ars cărţile sfinte, a interzis
adunările şi cei care nu se supuneau, erau ucişi. Sfântul Gheorghe şi-a
mărturisit deschis credinţa în Iisus Hristos, motiv pentru care a fost
întemniţat şi chinuit.
A fost tras pe roată, a fost îngropat în var cu piatră pe piept, a
fost lovit cu suliţe, dar a rezistat la toate torturile şi nu a vrut să
renunţe cu nici un chip la credinţa sa, iar pentru acest fapt a fost
decapitat în ziua de 23 aprilie 304.
Însă chiar dacă a fost supus la suferinţe inimaginabile, trupul său a
rămas nevătămat şi cei care au asistat la toate acestea au fost uimiţi.
Apogeul mirării a fost atins când Sfântul Gheorghe a înviat un mort.
Această minune a învierii celui decedat a convins-o pe soţia lui
Diocleţian, împărăteasa Alexandra, să treacă la creştinism.
Rugăciune către Sfântul Gheorghe
Se spune că rugăciunea către Sfântul Gheorghe poate îndeplini dorințe
pentru cei ce o rostesc, mai ales în zilele de post. Așadar, dacă îți
dorești ceva din toată inima, poți rosti rugăciunea scurta de mai jos.
”O, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoie şi în
nenorociri grabnic ajutător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi
bucurie nespusă, primeşte de la mine (se spune numele) această rugăminte
a smeritului tău rob.
Păzeşte-mă în lumea aceasta şi în cea de apoi, de tot necazul şi
ispita, de boala şi nenorocirea. Ajută-mă pe mine şi pe familia mea în
(se spune problema). Îţi mulţumesc Sfinte Gheorghe şi Te cinstesc pe
Tine şi Te preamăresc în veci.”
Sfântul Gheorghe 2019. Slujba de prăznuire se va face în a doua zi de Paști
Deoarece suntem în Postul Paștelui, Sfântul Sinod îi sfăuiește pe
credincioși să sărbătorească onomastica după Paște. De altfel, BOR va
face slujba de pomenire pe data de 29 aprilie 2019.
„Sfântul Gheorghe a fost unul dintre marii credincioși ai omenirii,
iar cinstirea lui este motiv de sărbătoare și bucurie. Anul acesta 23
aprilie pică în perioada în care creștinii ortodocși se află în
Săptămâna Patimilor. În consecință, s-a decis ca toți purtătorii numelui
acestui sfânt să își celebreze onomastica pe 29 aprilie, după ieșirea
din Postul Paștelui. Astfel de situații au mai existat în trecut și este
o decizie cât se poate de normală a bisericii”, a explicat un
reprezentant al BOR.
Pentru poporul român, Sfântul Gheorghe a avut un rol
foarte important deoarece în lupta sa cu balaurul, așa cum este
prezentată în icoană, s-a regăsit tot zbuciumul acestui neam aflat
într-o continuă luptă pentru existență, pentru libertate.În iconografie,
Sfântul Gheorghe este încoronat cu un nimb de lumină şi acest simbol
imaginar condensează izomorfismul lumii ce poartă emblema
transcendenţei. Simbolul aripei, ca unealtă ascensională prin
excelenţă, a fost răstălmăcit în studiile lui Gilbert Durand ca simbol
ascensional al depăşirii condiţiei umane. Sărbătoarea creştină a
pomenirii Sfântului Gheorghe a fost, conform specialiştilor, suprapusă
în timp peste o tradiţie precreştină, aceea a cavalerului Trac. Sfântul
Gheorghe şi Sfântul Dumitru sunt cei care au primit, potrivit
tradiţiei ortodoxe, cheile vremii. „Iată vă încredinţez vouă cheile
vremii şi la porunca mea aveţi să deschideţi devreme ori mai târziu
vremurile omului după cum voi vedea purtarea oamenilor!”.
Tradiții și obiceiuri
Plasată în timp, în plină primăvară, sărbătoarea de Sfântul Gheorghe a
absorbit majoritatea credinţelor populare legate de schimbarea
anotimpurilor. Tradiţiile precreştine româneşti împletite armonios cu
tradiţia creştin-ortodoxă au adunat pentru aceste zile obiceiuri şi
ritualuri ale căror rădăcini se pierd în negura timpului. Astfel au fost
păstrate, dar acordându-li-se semnificaţii creştine, focul viu,
ritualurile de invocare a fertilităţii la animale, plante şi pomi. Este
ziua în care se deschid ferestrele spre lumile tenebrelor, ale
strigoilor, ielelor, vârcolacilor şi vrăjitoarelor. În noaptea de
Sfântul Gheorghe, joacă banii de aur iar dobitoacele vorbesc.
Semnificaţiile prototipului se circumscriu imaginarului prin aspecte de
interferenţă cu umanul. Se pare că Sfântul Gheorghe a fost cândva,
înainte de creştinism, un erou solar, dacă nu cumva chiar o
ipostază antropomorfă a soarelui. Calul înaripat are corespondent în
basmele populare iar eroul aminteşte de Phaeton, fiul zeului Helios, şi acesta tot un mit solar.
În zorii zilei de Sfântul Gheorghe, se pun armindeni (crengi înverzite de fag) la stâlpii porţilor, socotindu-se că cerul se deschide în acelaşi timp cu porţile însemnate,
pentru a primi bogăţiile anului. Deschiderea porţilor cerului în
comuniune cu porţile gospodarilor marchează simbolismul ascensiunii la
cer. Călăuza este Sfântul Gheorghe, călare pe un cal înaripat, când
ucide cu săgeata de foc balaurul cu şapte capete.
Ramurile de fag se pun în seara zilei de 23 aprilie, fiind lăsate în
anumite locuri timp de o lună, iar în zona de munte tot anul. În unele
localități se taie un fag tânăr de 4-6 metri pentru ca gospodăria să fie
ferită de trăznete.
Ca semn al primăverii, de Sfântul Gheorghe, la porţile caselor se pun
brazde cu iarbă, ramuri verzi sau leuştean pentru ca locul să fie
păzit de vrăjitoare şi strigoaice, pentru ca acestea să nu ia laptele
vacilor sau rodul grâului. Cine doarme în ziua de Sfântul Gheorghe se
crede că ia somnul mieilor şi tot anul va fi somnoros şi apatic. Este
singura zi din an în care norocul şi nenorocul pot să se supună
oamenilor. Astfel, cel care stă culcat pe burtă pe malul unei ape
curgătoare şi va reuşi să zărească la faţa apei un peşte va fi norocos
tot anul. Cine se spală cu rouă pe faţă, culeasă de pe flori în această
zi, va fi sănătos toată vara, iar cel ce se scaldă în apa unui râu va fi
ferit de friguri tot anul. Cine aleargă înainte de răsăritul Soarelui
în dimineaţa de Sfântul Gheorghe va fi sprinten tot anul şi nu va
cunoaşte oboseala. Gunoiul strâns din casă se pune la rădăcina pomilor
pentru ca să fie roditori. În ziua de Sfântul Gheorghe se altoiesc pomii
şi se aleg turmele. Dacă ziua de Sfântul Gheorghe cade într-o zi de
miercuri sau de vineri (zile de post) laptele oilor şi vacilor va fi
sărac. La oraşe se păstrează tradiţii vechi de aproape 200 de ani legate
de ziua de Sfântul Gheorghe. Această dată este considerată înnoirea
anului „în cap de primăvară”. În această zi, se reînnoiau contractele de
închiriere pentru locuinţe şi se dădeau moşiile în arendă. Se adunau
chiria anuală la case şi arendele la moşier.
Noaptea de Sfântul Gheorghe este şi noaptea
în care fetele de măritat obişnuiesc a se uita în găleata sau cofa cu apă pentru
ca să îşi vadă ursita. Dacă în luciul apei văd un chip de flăcău, atunci acela
va fi ursitul. În dimineaţa sărbătorii, fetele sădesc usturoi, pe care îl vor
folosi în anul următor ungându-se cu el, existând credinţa că astfel vor obţine
toate darurile: de la frumuseţe la isteţime, de la noroc la bogăţie.
Pentru a fi drăgăstoase, fetele seamănă busuioc cu gura, căci se
spune că „să tragă unul la altul cum trage busuiocul cu dragostea”.
Pentru a fi sprinteni tot anul, feciorii şi fetele se ating cu urzici.
Conform bogatelor tradiţii religioase româneşti, este bine ca oamenii să
se cântărească în ziua de Sângeorz, ca să fie sănătoşi tot anul şi să
nu se lege farmecele de ei. În zorii zilei, fetele seamănă busuioc cu
gura, şi îl udă tot cu gura, în fiecare dimineaţă, până răsare. Acest
busuioc va fi purtat la brâu, în sărbători, să atragă băieţii. Cel ce
atinge busuiocul, se îndrăgosteşte pe loc. Toate acestea fac parte din
arsenalul ascensiunilor spre primordiala transparenţă divină, expresie a
efortului verticalizat. Săgeata de foc face parte tot din arsenalul simbolismului solar iar balaurul cu capete, care varsă foc
pe cele şapte guri, reprezintă în negativ acelaşi simbol. Se păstrează
astfel o anumită tradiţie mitologică, căci Sfântul Gheorghe poate fi
asemuit cu Apollo, cel care îl răpune cu săgeata pe şarpele Python.
Sfântul Gheorghe este patronul spiritual al oştirii şi rămâne
protector al militarilor, al celor care îşi riscă viaţa pe câmpurile de
luptă apărând pământul ţării.