LA MULTI ANI TUTUROR CELOR CARE POARTA NUMELE DE #SFANTUL GHEORGHE!

 

La multi ani tuturor celor care poarta numele Sfântului mare mucenic Gheorghe și celor care au nume derivatele de la Gheorghe :

Gelu

Geluța

Geluțu

Geo

George

Georgel

Georgeta

Georgi

Georgiana

Geta

Gheorghies

Gheorghina

Gheorghiță

Gherghina

Ghiorghe

Ghiorghița

Gica

Gina

Sfântul Gheorghe să vă ocrotească.

_____________________

Despre Sfantului Gheorghe ;

S-a inrolat in armata romana si, parcurgand ierarhia militara, Sfântul Gheorghe s-a facut remarcat prin faptele de arme. In ciuda decretului impotriva crestinilor, emis de Diocletian in 303, Sfântul Gheorghe a ales să-și mărturisească public credință creștină. Din ordin imperial, sfantul a fost întemnițat si supus torturii pentru a-si renega credința. Loviri cu sulita, lespezile de piatra asezate pe piept, trasul pe roata, groapa cu var, incaltamintea cu cuie, bautura otravita, bataia cu vana de bou si toate celelalte torturi nu au reusit sa-l faca sa renunte la credinta sa.

Martorii suferintelor Sfantului Gheorghe, uimiti de puterea sa de a rezista la durere, au renuntat la credinta in zeitati pagane, imbratisand crestinismul. O dovada a sfinteniei sale o reprezinta o minune savarsita de Sfântul Gheorghe in timpul întemnițării sale. Atingând trupul unui detinut mort din celula sa, acesta a inviat, convingand-o astfel chiar pe imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, sa se crestineze. Intrucat Sf. Gheorghe a respins oferta imparatului de a-i acorda inalte onoruri in schimbul renuntarii la crestinism, Diocletian a ordonat omorarea prin decapitare a Sf. Gheorghe si a sotiei sale.

In constiinta populara romaneasca, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenti sfinti, numeroase biserici purtand hramul sau. Exista numeroase orase in Romania care poarta numele Sfantului Gheorghe si chiar unul dintre cele trei brate ale Dunarii este denumit astfel. Imaginea Sf. Gheorghe ucigand balaurul este prezenta si pe steagul Moldovei medievale trimis de Stefan cel Mare la Manastirea Zografu de la Muntele Athos.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai preţuiţi sfinţi. De neam bun, a îmbrăţişat de tânăr carierea armelor, distingându-se repede prin curajul şi abilităţile sale. În timpul prigoanei creştinilor, Sfântul şi-a mărturisit şi el cu tărie credinţa şi, după ameninţări şi torturi, a fost executat din porunca aceluiaşi împărat pe care îl servise în lupte şi războaie.

Gheorghe – din greacă: agricultor, lucrător al pământului, acest nume deosebit, atât de răspândit la noi, la români, ne arată că omul trebuie să fie, înainte de toate, harnic şi gospodar. – „Lucrul face sănătate, trândăvia tot păcate.” – Proverb românesc.

Icoană interpretată după un izvod din Arpaşul de Sus, semnată Savu Moga şi datată 1872.

 

 

 

 

Gheorghe purtătorul de biruință 

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (+ 303), supranumit „purtătorul de biruință” (grec. tropeophoros), prăznuit în fiecare an la 23 aprilie, este unul dintre cei mai cunoscuți și venerați apărători ai creștinismului, numeroase biserici având hramul său, iar numele său fiind îmbrățișat de mulți creștini

Minunatul acesta, vestitul și marele Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Dioclețian, s-a născut în Capadocia, fiu al unor părinți creștini de origine greacă și învățat, din tinerețe, în dreapta credință. Rămas fără de tată din copilărie, Sfântul s-a mutat, cu maica sa, din Capadocia în Palestina, fiind cu neamul de acolo și având acolo multe averi și moșteniri. Ajuns la vârsta desăvârșită și fiind frumos la chip și viteaz în luptă, prin osteneala, pricepere și destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut prețuit și, îmbrățișând slujba armelor, în scurta vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, până și dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.

Se știe că, deși era păgân, împăratul Dioclețian, până la anul 303 nu a luat nici o măsură împotriva creștinilor. Aceasta stare de lucruri a îngăduit creștinilor vrednici, să urce până la cele mai înalte slujbe în împărăție. În anul 303 însă, din îndemnul ginerelui său Galeriu, pe care Dioclețian l-a luat ca însoțitor la domnie (tetrarh), a aprins prigoana împotriva creștinilor. Istoria creștinătății stă martoră că, din anul 303 și până la 313 (anul Edictului de la Milan, prin care Sfântul împărat Constantin cel Mare a dat pace creștinilor), Biserica a trecut printr-o cutremurătoare încercare și o sângeroasă probă: creștinii au fost siliți să aleagă, cu prețul vieții lor, între zeii păgâni și Iisus Hristos.

Cunoscând, deci, decretul de prigonire împotriva creștinilor, îndată Gheorghe s-a înfățișat singur înaintea împăratului Dioclețian și, înaintea întregii curți împărățești, a mărturisit deschis că este creștin și ca înțelege să slujească în oastea împăratului, ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire și îndemnat de Galeriu, Dioclețian a dat porunca să fie dus în temniță și pus la chinuri, ca să se lepede de credință. Şi a fost trecut prin toate vămile muceniciei, loviri cu suliță, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălțăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou ș.a. Toate acestea și altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăție stând tare în credință.

Pentru cei credincioși, Mucenicii sunt creștini aleși, luminați de Dumnezeu, pentru a duce lupta împotriva păgânătății și a diavolului. Drept aceea, în toiul prigonirilor și în clipele când sunt puși la încercările cele mai sângeroase, Mântuitorul îi luminează cu puteri dumnezeiești, care le ocrotesc trupul împotriva suferințelor.

Deci, cei de față, văzând chinurile de moarte, prin care trecea Sfântul Gheorghe și că rămâne viu și nevătămat, mulți dintre ei s-au lepădat de idoli și au venit la credința în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creștinilor. Mai mult, în vremea ținerii lui în temniță, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat. Însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând acestea, a mărturisit credința ei în Hristos.

În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece cu onoruri și cu făgăduințe, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În fața acestei mărturisiri și, văzând că toate încercările lui sunt zădarnice, Dioclețian a dat porunca să li se taie capetele, și Mucenicului și împărătesei Alexandra.

Deși, ostașii i-au scos afară din cetate, dar, pe drum, înainte de a ajunge la locul de tăiere, împărăteasa, slăbind cu trupul, și-a dat duhul. Iar, când au ajuns la locul hotărât, Sfântul și-a ridicat glasul și s-a rugat cu căldură, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie și-a plecat capul sub sabie și a fost tăiat, în ziua de 23 aprilie, păzind până la capăt credința fără prihană și luând cununa cea neveștejită din mâna lui Hristos, Domnul său.

Cinstirea Sfântului Mucenic Gheorghe

Steagul de luptă al lui Ștefan cel Mare, dăruit Mănăstirii Zografu de la Muntele Athos în 1500

Dintre toți Sfinții sărbătoriți în lumea creștină, puțini au ajuns la faima de care s-a bucurat, și se bucură, Sfântul Gheorghe, la poporul nostru. În satele și orașele țării noastre, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea lui. Mulți oameni, bărbați si femei, îi poartă numele. De asemenea, și multe orașe din țară. Al treilea braț al Dunării, în Deltă, se numește Brațul Sfântului Gheorghe. Se știe, apoi, că multă vreme ocrotitorul oștirii române a fost Sfântul Gheorghe. De asemenea, steagul Moldovei, trimis de Ștefan cel Mare la mănăstirea Zografu, din Muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe, doborând balaurul. Iar acest chip al Sfântului, doborând balaurul, a fost la noi ca un răsunet și ca o chemare a poporului la lupta creștinilor împotrivă balaurului vremii, adică a păgânilor otomani și împotrivă diavolului.

O dovadă este și rugăciunea lui Ștefan cel Mare, scrisă pe steagul său: "O, luptătorule și biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați, bucurie nespusă, primește de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Țării Moldovei. Păzește-l pe el neatins în lumea această și în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin. Şi aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43-lea an al Domniei Sale".

Și în prezent Sf. Gheorghe este considerat ca fiind ocrotitorul („patronul”) Forțelor Terestre Române.^[1]

Peste 900.000 de români, majoritatea bărbați, își serbează onomastica pe 23 aprilie. Mai exact, 910.507 de cetățeni români, dintre care 727.351 bărbați și 183.156 femei, poartă numele Sfântului Gheorghe, conform statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (MAI).^[2]

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător; purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al dreptei credințe, spicele faptelor bune adunându-ți ție; că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri, și luptându-te până la sânge, pe Hristos ai dobândit și cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greșeli

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Mare Mucenic Gheorghe se zugrăvește ca un tânăr înalt, fără barbă, cu părul cârlionțat, lung până la urechi. Poartă în mână o cruce, semnul muceniciei sale ^[3]. Dionisie mai arată cum se zugrăvesc viața și minunile Sf. Gheorghe ^[4]. Întrucât s-a săvârșit de sabie, în unele icoane ale sfântului acesta își poartă în mână, pe o tipsie, capul tăiat. De obicei Sf. Gheorghe este reprezentat în veșminte militare. O reprezentare târzie, dar foarte răspândită îl înfățișează pe Sf. Gheorghe călare pe un cal alb, omorât un balaur de lângă cetatea Beirut și salvând astfel o domniță.

Moaștele

În timpul împăratului Constantin cel Mare (+337, prăznuit la 21 mai), după ce acesta acordă libertate cultului creștin prin Edictul de la Milano (313), în Lida (gr. Lydda, azi Lod în Palestina, în vechime Diospolis), cetatea unde a crescut sfântul Gheorghe împreună cu mama sa, a fost construită o biserică închinată sfântului mucenic Gheorghe în care au fost depuse moaștele lui. Prăznuirea sfințirii acestei biserici și a depunerii moaștelor Sf. Gheorghe se face la 3 noiembrie în sinaxarele Bisericii Ortodoxe.

O parte din moaștele Sf. Mare Mucenic Gheorghe au fost aduse recent în România^[5]. IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului a adus spre cinstire la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanța o raclă cu moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Racla cu odoarele duhovnicești a fost donată de către cardinalul Dionisie Tettamanzi, în prezent Arhiepiscop emerit de Milano (Italia), și va rămâne definitiv în acest lăcaș de cult constănțean, renumit printre altele și datorită faptului că pictura este realizată de Nicolae Tonitza.^[6]

Sfântul Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai importanți sfinți din calendarul ortodox, este cinstit anul acesta pe 29 aprilie. Se spune că rugăciunea scurtă către Sfântul Gheorghe poate îndeplini orice dorință pentru cel ce o rostește.

Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia şi părinţii lui au fost creştini. A trăit în secolul al IV-lea, în vremea împăratului Diocleţian. Pentru faptul că era foarte priceput în organizarea armatei, câştigând multe victorii în condiţii dificile de luptă, ajunge, până la urmă, comandant de oaste.

În anul 303, împăratul Diocleţian a început lupta împotriva creştinilor. A dărâmat biserici, le-a ars cărţile sfinte, a interzis adunările şi cei care nu se supuneau, erau ucişi. Sfântul Gheorghe şi-a mărturisit deschis credinţa în Iisus Hristos, motiv pentru care a fost întemniţat şi chinuit.

A fost tras pe roată, a fost îngropat în var cu piatră pe piept, a fost lovit cu suliţe, dar a rezistat la toate torturile şi nu a vrut să renunţe cu nici un chip la credinţa sa, iar pentru acest fapt a fost decapitat în ziua de 23 aprilie 304.

Însă chiar dacă a fost supus la suferinţe inimaginabile, trupul său a rămas nevătămat şi cei care au asistat la toate acestea au fost uimiţi. Apogeul mirării a fost atins când Sfântul Gheorghe a înviat un mort. Această minune a învierii celui decedat a convins-o pe soţia lui Diocleţian, împărăteasa Alexandra, să treacă la creştinism.

 

 

 

 

 

Rugăciune către Sfântul Gheorghe
Se spune că rugăciunea către Sfântul Gheorghe poate îndeplini dorințe pentru cei ce o rostesc, mai ales în zilele de post. Așadar, dacă îți dorești ceva din toată inima, poți rosti rugăciunea scurta de mai jos.

”O, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoie şi în nenorociri grabnic ajutător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi bucurie nespusă, primeşte de la mine (se spune numele) această rugăminte a smeritului tău rob.

Păzeşte-mă în lumea aceasta şi în cea de apoi, de tot necazul şi ispita, de boala şi nenorocirea. Ajută-mă pe mine şi pe familia mea în (se spune problema). Îţi mulţumesc Sfinte Gheorghe şi Te cinstesc pe Tine şi Te preamăresc în veci.”

Sfântul Gheorghe 2019. Slujba de prăznuire se va face în a doua zi de Paști
Deoarece suntem în Postul Paștelui, Sfântul Sinod îi sfăuiește pe credincioși să sărbătorească onomastica după Paște. De altfel, BOR va face slujba de pomenire pe data de 29 aprilie 2019.

„Sfântul Gheorghe a fost unul dintre marii credincioși ai omenirii, iar cinstirea lui este motiv de sărbătoare și bucurie. Anul acesta 23 aprilie pică în perioada în care creștinii ortodocși se află în Săptămâna Patimilor. În consecință, s-a decis ca toți purtătorii numelui acestui sfânt să își celebreze onomastica pe 29 aprilie, după ieșirea din Postul Paștelui. Astfel de situații au mai existat în trecut și este o decizie cât se poate de normală a bisericii”, a explicat un reprezentant al BOR.

Sfântul Gheorghe

Pentru poporul român, Sfântul Gheorghe a avut un rol foarte important deoarece în lupta sa cu balaurul, așa cum este prezentată în icoană, s-a regăsit tot zbuciumul acestui neam aflat într-o continuă luptă pentru existență, pentru libertate.În iconografie, Sfântul Gheorghe este încoronat cu un nimb de lumină şi acest simbol imaginar condensează izo­morfismul lumii ce poartă emblema transcendenţei. Simbolul aripei, ca unealtă ascensională prin excelenţă, a fost răstăl­măcit în studiile lui Gilbert Durand ca simbol ascensional al depăşirii condiţiei umane. Sărbătoarea creştină a pomenirii Sfântului Gheorghe a fost, con­form specialiştilor, suprapusă în timp peste o tradiţie precreş­tină, aceea a cavalerului Trac. Sfântul Gheorghe şi Sfântul Dumitru sunt cei care au pri­mit, potrivit tradiţiei ortodoxe, cheile vremii. „Iată vă încre­dinţez vouă cheile vremii şi la porunca mea aveţi să deschideţi devreme ori mai târziu vremurile omului după cum voi vedea purtarea oamenilor!”.

Tradiții și obiceiuri

Plasată în timp, în plină primăvară, sărbătoarea de Sfântul Gheorghe a absorbit majoritatea credin­ţelor populare legate de schimbarea anotimpurilor. Tradiţiile precreştine româneşti împletite armonios cu tradiţia creştin-ortodoxă au adunat pentru aceste zile obiceiuri şi ritualuri ale căror rădăcini se pierd în negura timpului. Astfel au fost păstrate, dar acordându-li-se semnificaţii creştine, focul viu, ritualurile de invocare a fertilităţii la animale, plante şi pomi. Este ziua în care se deschid ferestrele spre lumile tenebre­lor, ale strigoilor, ielelor, vârcolacilor şi vrăjitoarelor. În noaptea de Sfântul Gheorghe, joacă banii de aur iar dobitoacele vorbesc. Semnificaţiile prototipului se circumscriu imaginarului prin aspecte de interferenţă cu umanul. Se pare că Sfântul Gheorghe a fost cândva, înainte de creştinism, un erou solar, dacă nu cumva chiar o ipostază antropomorfă a soarelui. Calul înaripat are corespondent în basmele populare iar eroul aminteşte de Phaeton, fiul zeului Helios, şi acesta tot un mit solar.

În zorii zilei de Sfântul Gheorghe, se pun armindeni (crengi înverzite de fag) la stâlpii porţilor, socotindu-se că cerul se deschide în acelaşi timp cu porţile însemnate, pentru a primi bogăţiile anului. Deschiderea porţilor cerului în comu­niune cu porţile gospodarilor marchează simbolismul ascen­siunii la cer. Călăuza este Sfântul Gheorghe, călare pe un cal înaripat, când ucide cu săgeata de foc balaurul cu şapte capete.

Ramurile de fag se pun în seara zilei de 23 aprilie, fiind lăsate în anumite locuri timp de o lună, iar în zona de munte tot anul. În unele localități se taie un fag tânăr de 4-6 metri pentru ca gospodăria să fie ferită de trăznete.

Ca semn al primăverii, de Sfântul Gheorghe, la porţile caselor se pun brazde cu iarbă, ramuri verzi sau leuştean pen­tru ca locul să fie păzit de vrăjitoare şi strigoaice, pentru ca acestea să nu ia laptele vacilor sau rodul grâului. Cine doarme în ziua de Sfântul Gheorghe se crede că ia somnul mieilor şi tot anul va fi somnoros şi apatic. Este sin­gura zi din an în care norocul şi nenorocul pot să se supună oamenilor. Astfel, cel care stă culcat pe burtă pe malul unei ape curgătoare şi va reuşi să zărească la faţa apei un peş­te va fi norocos tot anul. Cine se spală cu rouă pe faţă, culeasă de pe flori în această zi, va fi sănătos toată vara, iar cel ce se scaldă în apa unui râu va fi ferit de friguri tot anul. Cine aleargă înainte de răsăritul Soarelui în dimineaţa de Sfântul Gheorghe va fi sprinten tot anul şi nu va cunoaşte oboseala. Gunoiul strâns din casă se pune la rădăcina pomilor pentru ca să fie roditori. În ziua de Sfântul Gheorghe se altoiesc pomii şi se aleg turmele. Dacă ziua de Sfântul Gheorghe cade într-o zi de mier­curi sau de vineri (zile de post) laptele oilor şi vacilor va fi sărac. La oraşe se păstrează tradiţii vechi de aproape 200 de ani legate de ziua de Sfântul Gheorghe. Această dată este considerată înnoirea anului „în cap de primăvară”. În această zi, se reînnoiau contractele de închiriere pentru locuinţe şi se dădeau moşiile în arendă. Se adunau chiria anuală la case şi arendele la moşier.

Noaptea de Sfântul Gheorghe este şi noaptea în care fetele de măritat obişnuiesc a se uita în găleata sau cofa cu apă pen­tru ca să îşi vadă ursita. Dacă în luciul apei văd un chip de flă­cău, atunci acela va fi ursitul. În dimineaţa sărbătorii, fetele sădesc usturoi, pe care îl vor folosi în anul următor ungându-se cu el, existând credinţa că astfel vor obţine toate darurile: de la frumuseţe la isteţime, de la noroc la bogăţie.

Pentru a fi drăgăstoase, fetele seamănă bu­suioc cu gura, căci se spune că „să tragă unul la altul cum trage busuiocul cu dragostea”. Pentru a fi sprinteni tot anul, feciorii şi fetele se ating cu urzici. Conform bogatelor tradiţii religioase româneşti, este bine ca oamenii să se cântărească în ziua de Sângeorz, ca să fie sănătoşi tot anul şi să nu se lege farmecele de ei. În zorii zilei, fetele seamănă busuioc cu gura, şi îl udă tot cu gura, în fiecare dimineaţă, până răsare. Acest busuioc va fi purtat la brâu, în sărbători, să atragă băieţii. Cel ce atinge busuiocul, se îndrăgosteşte pe loc. Toate acestea fac parte din arsenalul ascensiunilor spre primordiala transparenţă divină, expresie a efortului verticalizat. Săgeata de foc face parte tot din arsenalul simbolismului solar iar balaurul cu capete, care varsă foc pe cele şapte guri, reprezintă în negativ acelaşi simbol. Se păstrează astfel o anumită tradiţie mitologică, căci Sfântul Gheorghe poate fi asemuit cu Apollo, cel care îl răpune cu săgeata pe şarpele Python.

Sfântul Gheorghe este patronul spiritual al oştirii şi rămâ­ne protector al militarilor, al celor care îşi riscă viaţa pe câm­purile de luptă apărând pământul ţării.