Care sunt datoriile către viața trupească a aproapelui?

 După cum creștinul este îndatorat a-și cinsti și îngriji trupul și viața sa, la fel este îndatorat a cinsti și îngriji trupul și viața aproapelui său. Temeiurile sunt aceleași.

Datoria aceasta și-o îndeplinește creștinul, pe de o parte, prin faptele milosteniei trupești, despre care vom vorbi în legătură cu «Fericirile», iar pe de altă parte prin ferirea de tot ce i-ar putea primejdui s-au nimici libertatea, sănătatea și viața, ca bunăoară: omorul și furtul, care sunt oprite prin cele zece porunci.

De asemenea, virtutea dragostei și dreptății față de aproapele cere să nu răpim nimănui nimic din ce este al lui și să-i recunoaștem fără înconjur tot ce i se cuvine și ce este dreptul lui.

Această datorie se îndeplinește păstrând cu grija ceea ce ne-a încredințat aproapele nostru, precum și dându-i tot ce și-a câștigat de la noi prin munca sa. Iar împotriva ei se păcătuiește, de pildă, prin neplata datoriilor, înșelare la plata muncii, falsificare de acte și prin tot lucrul păgubitor în drepturile și bunurile sale.

Împlinirea datoriilor către aproapele este o dovadă a dragostei noastre către Dumnezeu. De aceea, creștinul este dator să le îndeplinească cu toată conștiinciozitatea, luându-și ca măsura datoriile către sine însuși, după cuvintele Mântuitorului: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 39) și: „Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea” (Luca 6, 31).

Amintim apoi ca creștinul trebuie să se poarte cu cruțare și grijă și față de ființele necuvântătoare. Mântuitorul, în învățăturile Sale, a vorbit despre păsările cerului (Matei 6, 26) și foarte des despre oaie și miel, numind bun pe păstorul care le apără (Ioan 10, 1-16).

Datoriile despre care am vorbit mai sus privesc în mod direct pe aproapele nostru. Dar sunt și datorii pe care le îndreptăm către aproapele prin anumite așezăminte ale vieții de obște, menite și ele tot spre binele lui. Aceste așezăminte sunt: familia, statul, Biserica și lumea.

Să vedem care sunt datoriile creștinului față de aceste așezăminte.Care sunt datoriile creștinului față de lume?650

Credinciosul creștin mai are și datorii către lume, adică față de toate cele zidite de Dumnezeu. Lumea, în toată întinderea ei, dezvăluie fără încetare puterea, mărirea și bunătatea Făcătorului, după cum citim în Sfânta Scriptură: "Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!" (Ps. 8, 9).

Ca orice om, și credinciosul depinde de lumea zidită de Dumnezeu și este încredințat că El îi poartă de grijă, încât să-și poată rândui o viață plină de mulțumire sufletească și de propășire în cele necesare traiului zilnic.

Cum iarăși citim în Sfânta Scriptură, Dumnezeu l-a creat pe om ca sa fie stăpân peste cele zidite și așezate de El în lumea aceasta, "ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se târăsc pe pământ și tot pământul" (Fac. 1, 26). El le-a grăit primilor oameni: "Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți" (Fac. 1, 28).

Astfel, cuvintele Sfintei Scripturi arată legătura dintre om și lume, ca și menirea omului în lume. Ele mai arată că lumea este de la Dumnezeu, nu de la cel rău; că ea este bună, pentru că numai bun poate fi ceea ce a făcut și face Dumnezeu. "A privit Dumnezeu toate câte a făcut și iată erau bune foarte" (Fac. 1, 31). În lume, omul găsește tot ce este necesar vieții sale. Fuga de lume, ori socotința că ea ar fi de la cel rău, precum și lenevirea și nepăsarea pentru îngrijirea și înfrumusețarea lumii sunt lucruri împotriva înțelepciunii, iubirii și voii lui Dumnezeu. Caci El "toate întru înțelepciune le-a făcut" și tot El a arătat întreaga Sa iubire către cea mai aleasă ființă din lume, față de om. "Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Sau Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci sa aibă viață veșnică" (Ioan 3, 16).

Iisus Hristos a luat asupra Sa păcatele lumii (Ioan 1, 29), Și-a dăruit viața Sa pentru viața lumii (Ioan 6, 51). El a venit ca ”lumea viață să aibă și mai mult sa aibă” (Ioan 10, 10).

Venirea în lume a lui Iisus a refăcut, pe de o parte, legătura dintre om și Dumnezeu, pe de altă parte, a întărit legătura dintre credincioși și dintre aceștia și lumea înconjurătoare.

Creștinul este dator să se poarte cu lumea și cu semenii săi precum S-a purtat Iisus Hristos Însuși. El a spus despre Sine: "Fiul Omului n-a venit sa I se slujească, ci ca să slujească El și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți" (Matei 20, 28).

Așadar, o datorie de seamă a creștinului față de lume este și slujirea ei, adică munca spornica pentru înfrumusețarea ei, pentru crearea bunurilor de tot felul necesare vieții. O altă datorie este slujirea semenilor săi. Creștinul trebuie să dea mărturie și despre adevăr (Ioan 18, 37), despre lumină (Filip. 2, 15), despre pace (Matei 5, 9), despre iubire, bunătate și despre tot ce duce la desăvârșirea lumii și a omului.

Este drept că în Sfânta Scriptură întâlnim unele îndemnuri la ferirea de lume, la depărtarea de cele ale lumii. Dar aceasta înseamnă fuga de păcat, de nedreptate, de tot ceea ce este spre răul lumii, spre nefericirea omului.

Biserica Ortodoxă, ca păstrătoare credincioasă a învățăturii Domnului nostru Iisus Hristos, nu a stat nicicând împotriva dorinței omului de a cunoaște și a stăpâni lumea. Ea nu a stăvilit și nu împiedică înaintarea spre tot ceea ce ii este omului de folos.

Cultivând în sufletele credincioșilor virtuți precum: dragostea, blândețea, cumpătarea, curajul, înțelepciunea, dreptatea, pacea și buna înțelegere, munca și respectul pentru roadele muncii obștești, Biserica se străduiește să înlăture din viața credincioșilor păcatele, care duc la certuri, la vrajbe și la războaie.