ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:
Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Se spune că o bătrânică evlavioasă, ieşea în fiecare zi pe veranda micuţei sale case şi, după ce făcea trei închinăciuni, spunea cu glas tare:
- Doamne, lăudat fie numele Tău în veac şi în veac!
Ei bine, tot în fiecare dimineaţă, un vecin de-al bătrânei plin de rele, un ateu declarat şi duşman al Bisericii, urla din toţi rărunchii:
- Nu există Dumnezeu, babo!
Şi lucrurile au continuat aşa mai multă vreme.
Timpul a trecut şi bătrânica noastră a ajuns să fie la strâmtoare. Viaţa se cam scumpise şi nu îi mai ajungeau banii de mâncare.
Într-o dimineaţă, ca în oricare altă zi, bătrânica iese iar pe verandă. Ateul nostru bineînţeles că o pândea după perdele, pentru a o putea iar cicăli cu nebunia lui. Numai că, de data asta, bătrânica aflată pe veranda îl ruga pe Dumnezeu cu lacrimi în ochi, să o ajute cu ceva alimente, că nu mai poate răbda de foame, iar la final încheie tot cu:
- Doamne, lăudat fie numele Tău în veac şi în veac!
A doua zi, dimineaţă, când iese din casă, pe verandă se aflau alimentele pentru care se rugase fierbinte cu o zi înainte şi, plină de bucurie, strigă iar:
- Doamne, lăudat fie numele Tău în veac şi în veac!
Atunci ateul nostru ţâşneşte din casa sa şi strigă înfuriat:
- Hei! Eu am cumpărat alimentele, babă nebună, şi nu Dumnezeul tău, ăla la care te rogi ca proasta toată ziua. Uite că în sfârşit ţi-am demonstrat, şi poate ai să pricepi şi tu, că nu există Dumnezeu.
Bătrânica se uită la el şi zâmbeşte blând, apoi îngenunchind şi ridicându-şi braţele către cer spuse:
- Doamne, lăudat fie numele Tău în veac şi în veac! Nu numai că mi-ai dat de mâncare, aşa după cum cu umilinţă ţi-am cerut, dar şi pentru că L-ai făcut pe slujitorul lui Satana să mi-o cumpere şi să mi-o aducă şi acasă…
Crăciunul mai este numit și
sărbătoarea familiei. Este o bună ocazie când se reunesc părinți, copii
și nepoți. Cu alte cuvinte, Crăciunul este momentul care unește
familiile.
"La sărbătoarea Crăciunului prăznuim taina Nașterii Pruncului Iisus Hristos din Fecioara Maria
și, prin aceasta, taina binecuvântării părinților și a copiilor. (…)
Familia este coroana creației și locul sau mediul în care omul începe să
înțeleagă taina iubirii și a binecuvântării părintești a lui Dumnezeu
pentru oameni. Familia a ocupat întotdeauna un loc central în învățătura
creștină, reprezentând cadrul intim cel mai de preț pentru cultivarea
iubirii conjugale, părintești, filiale și frățești. Familia este
binecuvântare și icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate, un
spațiu sacru al lucrării harului Preasfintei Treimi
orientat spre viață și iubire eternă", afirmă Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române, Daniel, într-o pastorala intitulată "Nașterea Domnului -
Binecuvântarea părinților și copiilor".
Nașterea Domnului e despre Fecioara Maria, Iosif
și Pruncul Iisus, nu despre crăciunițe dezbrăcate, Coca Cola sau turtă
dulce. Evenimentul care împarte timpul istoric în două mari epoci —
înainte și după Hristos — cuprinde miracolul din Betleem, îngerii,
păstorii sau magii din Persia, nu și promoții la vodka Finlandia, reni
ori zăpezile din Laponia.
E important să rezistăm desacralizării
tainelor sfinte și să recitim în familie textele sacre ale
creștinismului: Biblia, înainte de toate.
E timpul să revenim la
esențial, dragi prieteni. Putem ignora nostalgia pentru comunism, dar
ne lipsim și de consumismul exacerbat. Nici Moș Gerilă, nici renii
zburători.
Taina Crăciunului trebuie căutată în altă parte. E
darul lui Dumnezeu pentru oameni. În ieslea Pruncului Iisus vedem
iubirea Creatorului pentru creatură.
Întruparea Fiului e
începutul unui Nou Legământ și intriga unei noi povești de iubire.
Dragostea e mereu asimetrică, dar aspiră la reciprocitate.
Nașterea Domnului, Nașterea lui Iisus sau denumită pe scurt Nașterea se referă la descrierea nașterii lui Iisus Hristos, așa cum apare în Evanghelia după Luca și cea după Matei și uneori la descrierea din unele texte apocrife.
Evanghelia canonică a lui Luca cât și cea a lui Matei descriu pe Iisus ca fiind născut în Betleem, Iudeea din mamă fecioară. În relatarea din Evanghelia după Luca, Iosif și Maria călătoresc de la Nazaret la Betleem pentru recensământ, iar Iisus este născut acolo și pus într-o iesle.[1] Îngeri apar și declară că Iisus este un salvator al întregii omeniri și păstorii vin ca să-l adore. În relatarea lui Matei, magii urmează o stea până la Betleem pentru a aduce daruri lui Iisus, născut ca regele iudeilor. Regele Irod
ordonă masacrul tuturor băieților din Betleem care au mai puțin de doi
ani, dar familia lui Iisus fuge în Egipt, iar mai târziu se restabilește
în Nazaret.
Unele culte cum ar fi cele neoprotestante, nu sărbătoresc Nașterea Domnului sau Crăciunul
susținând că nu există nici o dovadă biblică că Iisus s-ar fi născut pe
această dată și că, din contra, există dovezi care arată că Iisus nu
s-a născut pe această dată.
Iată
ce se spune într-o enciclopedie: „Motivul pentru care sărbătoarea
Crăciunului se ține la 25 decembrie este destul de obscur, dar în
general se crede că această zi a fost aleasă ca să coincidă cu
sărbătorile păgâne care se țineau în preajma solstițiului de iarnă, când
zilele încep să crească, pentru a se celebra "renașterea soarelui".
Saturnaliile romane (o sărbătoare dedicată lui Saturn, zeul
agriculturii, și forței reînnoite a soarelui) se țineau tot în acea
perioadă și se consideră că unele obiceiuri de Crăciun își au rădăcinile
în această sărbătoare păgână antică“. — The Encyclopedia Americana (1977), vol. VI, p. 666.
O altă lucrare declară: „Data nașterii lui Cristos nu se
cunoaște. Evangheliile nu indică nici ziua, nici luna acesteia. Potrivit
ipotezei lui H. Usener, care este acceptată în prezent de cei mai mulți
erudiți, data nașterii lui Cristos a fost fixată la solstițiul de iarnă
(25 decembrie în calendarul iulian, 6 ianuarie în cel egiptean), pentru
că în această zi, în care soarele își începe drumul înapoi spre cerul
nordic, închinătorii păgâni ai lui Mithra celebrau dies natalis Solis Invicti
(ziua nașterii soarelui invincibil). La 25 decembrie 274, Aurelian a
proclamat zeul-soare drept principalul zeu protector al imperiului și
i-a dedicat un templu în Campus Martius. Crăciunul a luat ființă într-un
timp când cultul soarelui era deosebit de înfloritor la Roma“. — New Catholic Encyclopedia (1967), vol. III, p. 656.
Cercetători moderni, cum ar fi E. P. Sanders, Geza Vermes și Marcus Borg consideră narațiunile privind nașterea lui Isus ca fiind non-istorice, argumentând că există contradicții între ele.[6][7][8] Pe de altă parte, cercetătorul biblic Mark D. Roberts încearcă să găsească o relatare armonizată a nașterii lui Iisus, susținând că orice contradicție poate fi reconciliată.[9]
Mulți cercetători biblici consideră discuția privind istoricitatea ca
fiind secundară, având în vedere că evangheliile au fost scrise în
primul rând ca documente teologice și nu ca relatări istorice.[10][11][12][13]
Relatările din cele două evanghelii din Noul Testament nu menționează o dată sau un an al nașterii lui Isus, iar Karl Rahner afirmă că, în general, evangheliile nu oferă suficiente detalii asupra datelor spre satisfacția cerințelor istoricilor moderni.[14] Cei mai mulți cercetători moderni nu văd poveștile nașterii din Luca și Matei drept fapte istorice reale,[15][16] iar, din acest motiv, nu le consideră drept o metodă de încredere pentru a determina data nașterii lui Isus.[17]Karl Rahner afirmă că autorii evangheliilor s-au concentrat în general pe elemente teologice mai degrabă decât pe cronologii istorice.[18]
Nu s-a născut iarna
Turmele de oi. Păstorii trăiau sub cerul liber și . . . făceau noaptea de strajă lângă turmele lor (Luca 2:8). O carte remarcă faptul că oile stăteau sub cerul liber începând cu săptămâna dinaintea Paștelui [sfârșitul lunii martie] până la jumătatea lunii noiembrie. Apoi adaugă: Iarna
[oile] stăteau în staule, iar acest amănunt este suficient pentru a
înțelege că data la care se ține de obicei Crăciunul, într-o lună de
iarnă, este puțin probabil să fie corectă, deoarece Evanghelia spune că
păstorii se aflau pe câmp (Daily Life in the Time of Jesus).
† Nașterea Domnului Iisus Hristos - Crăciunul (25 decembrie)Nașterea Domnului Iisus Hristos (Crăciunul) este una dintre cele mai
importante sărbători ale creștinătății, care marchează de peste 2.000 de
ani nașterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria
și este serbată în lumea întreagă. Sărbătoarea anuală a Nașterii cu
trup a Domnului Iisus Hristos este cel dintâi praznic împărătesc cu dată
fixă, în ordinea cronologică a vieții Mântuitorului, fiind serbată în
calendarul ortodox în data de 25 decembrie.
Pe scurt despre Nașterea Domnului Iisus Hristos - Crăciunul
Nașterea Domnului Iisus Hristos în Sfânta Scriptură
În pofida micilor diferențe, care
întăresc veridicitatea celor relatate de cei doi, amândoi Evangheliștii
afirmă faptul că Hristos S-a născut în Betleem și a crescut în Nazaret.
Buna Vestire a Nașterii Domnului
Nașterea Mântuitorului a avut loc la nouă luni după Întruparea Sa de la Duhul Sfânt, la Buna-Vestire, când Dumnezeu a trimis pe Arhanghelul Gavriil
să vestească Fecioarei Maria: "Bucură-te, ceea ce ești plină de har,
Domnul este cu tine!". Și, primind ea graiul îngeresc și zicând: "Iată
roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!", îndată S-a zămislit Domnul
nostru Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei
pântece.
Nașterea Domnului Iisus Hristos
Nașterea Domnului Iisus Hristos s-a
petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, care domnea peste Galileea
(Nazaretul) și Iudeea (unde era Betleemul). Imperiul Roman era condus de
Octavian Augustus, care a dat dispoziție să se organizeze un
recensământ în întreg imperiul. Drept urmare, fiecare cetățean trebuia
să meargă în cetatea lui de origine pentru a se declara. Acest
recensământ s-a făcut în vederea stabilirii unei baze de impozitare a
întregii populații.
Potrivit Sfintei Scripturi și Sfintei
Tradiții, Sfânta Fecioară Maria, mergând cu Sfântul și Dreptul Iosif,
care era descendent din casa și neamul regelui David, de la Nazaret la
Betleem, spre a se înscrie la recensământ.
Și, de vreme ce Fecioara urma să
nască, neaflând loc de găzduire din pricina mulțimii oamenilor, a intrat
într-o peșteră săracă, ce era și loc de adăpostire turmelor, și acolo
L-a născut fără stricăciune și fără durere pe Domnul nostru Iisus
Hristos, L-a înfășat ca pe un Prunc și L-a pus în ieslea dobitoacelor pe
El, Ziditorul tuturor, Cel ce a venit să ne mântuiască pe toți de
patimile cele dobitocești.
Acolo, la marginea câmpului, în
noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Nașterea Mântuitorului
lumii. Despre acești magi, Scriptura și Tradiția ne spun că se afla, pe
vremea lui Moise, în pământul perșilor, un vrăjitor numit Valaam, care a
prezis multe și a spus și acestea: "O stea răsare din Iacov; un toiag
se ridică din Israel și va lovi pe căpeteniile Moabului și pe toți fiii
lui Set îi va zdrobi" (Numerii 24, 17).
Cei trei Magi vin să se închine Domnului Iisus Hristos
Profeția aceasta a fost lăsată
moștenire celorlalți prezicători, iar ei au făcut-o cunoscută și
înțelepților și împăraților din Răsărit. Și așa a ajuns prezicerea și la
acești trei magi care se uitau pe cer să vadă o astfel de stea. Ei, ca
oameni învățați și astronomi, când au văzut pe cer că o stea nu merge
precum celelalte stele, de la răsărit la apus, ci de la miazăzi la
miazănoapte, au cunoscut că această stea arată nașterea unui mare
împărat.
Și au mers după stea până la Ierusalim
și au întrebat: "Unde este Împăratul iudeilor, Cel ce S-a născut? Că am
văzut la răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui". Și,
auzind, împăratul Irod s-a tulburat și, chemând în ascuns pe magi, le-a
spus: "Duceți-vă și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc; dacă Îl veți
găsi, vestiți-mă, ca să mă duc și eu să mă închin Lui" (Matei 2, 1-3,
7-8).
Dar Irod spunea aceasta ca să afle
unde este Pruncul și să-L omoare. Și au plecat magii de la Irod, iar
steaua minunată pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor și a
coborât și a stat deasupra locului unde era Pruncul. Și, intrând, au
găsit pe Hristos Domnul. Au căzut în genunchi, I s-au închinat și i-au
adus daruri: aur, smirnă și tămâie. La porunca îngerului, nu s-au mai
dus la Irod, ci s-au întors în țara lor pe altă cale.
Omorârea Pruncilor de către Irod
Irod, văzând că magii nu l-au
ascultat, s-a mâniat foarte tare și a trimis oștile lui ca să omoare pe
copiii din Betleem de la doi ani în jos.
Fuga în Egipt
Pentru aceasta a fost trimis înger de
la Dumnezeu și a spus lui Iosif: "Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Lui
și fugi în Egipt (…), fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L ucidă". Și
Iosif a făcut așa. A luat pe Pruncul Iisus și pe Maica Domnului și s-au
dus în Egipt (Matei 2, 13-14).
Și așa, în tirania lui, Irod, vrând
să-L găsească și să-L omoare pe Pruncul Iisus, s-a făcut ucigașul a
paisprezece mii de prunci nevinovați, pe care Biserica îi pomenește ca
pe cei dintâi mucenici, pe 29 decembrie.
Reîntoarcerea Domnului Iisus Hristos
Pruncul Iisus însă a fost păzit în
Egipt până la moartea lui Irod, apoi, prin îndemn de la înger, Iosif s-a
întors în pământul lui Israel, dar a mers să locuiască în Nazaret.
Acestui Prunc venit spre mântuirea noastră, lui Iisus Hristos,
Dumnezeu-Omul, să ne închinăm și noi și să-I aducem ca dar viața noastră
trăită după sfintele Lui porunci.
Semnificația elementelor principale ale Nașterii Domnului Iisus Hristos - Elemente Iconografice
BETLEEM - locul Nașterii Domnului Iisus Hristos
Betleemul, situat în Palestina, este
un oraș vestit din provincia Iudeea, aflat la o distanță de aproximativ 7
km de Ierusalim spre Hebron, la 750 m altitudine deasupra nivelului
mării. Acolo s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul și Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri.
Betleemul, numit în vechime și Efrata,
se mai chema și cetatea lui David, căci într-însa s-a născut și a fost
uns ca împărat marele strămoș după trup al Mântuitorului. Dar s-a mai
numit și "Casa Pâinii", de către fericitul patriarh Iacov, care,
păscându-și turmele de oi în acele locuri, mai înainte a văzut și a
prorocit că acolo avea să Se pogoare și să Se nască Pâinea cea vie care
S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.
ât privește simbolistica din jurul
acestor animale, literatura creștină ne-a păstrat câteva comentarii. Se
știe că în Antichitate asinul era simbolul răului și al luxului, iar
boul era simbolul cultului lui Mithra sau al lui Apis din mitologia
egipteană. În reprezentarea creștină însă, ambele animale simbolizează
cultele păgâne care au fost biruite prin venirea pe pământ a
adevăratului Dumnezeu.
Începând cu secolul al IV-lea, mari teologi precum Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Grigorie Teologul
și Sfântul Ambrozie, Episcopul Mediolanului, au dat o explicație
alegorică acestor animale, boul simbolizând poporul iudeu, iar asinul pe
păgâni. Această alegorie este împărtășită și de Sfântul Leon cel Mare,
care, vorbind despre cei care se închină Pruncului dumnezeiesc din
iesle, îi clasează în două categorii: bou (iudei) - asin (păgâni),
păstori (iudei) - magi (păgâni). Cât despre diversitatea reprezentării
lor, părintele Drobot menționează faptul că asinul, necunoscut în
părțile nordice, va suferi o metamorfoză interesantă în icoanele rusești
de secol XV, transformându-se în cal.
Darurile Magilor
La marginea câmpului, în noaptea
sfântă, îngerul a vestit păstorilor Nașterea Mântuitorului lumii. Tot
atunci, în pragul colibei în care se afla pruncul sfânt, s-au oprit
magii din lunga lor călătorie, spre a lăsa, lângă copilul sărac, daruri
împărătești: aur, smirnă și tămâie.
Aurul se oferă regilor, împăraților în
semn de prețuire și de respect față de demnitatea înaltă. Tămâia este
adusă ca unui mare preot, ca unui mare arhiereu. Iisus Hristos Domnul
întrunește și demnitatea de arhiereu. Tămâia, se știe din vechime, era
folosită la servicii religioase. Se folosea la templul din Ierusalim, se
folosea la sinagogi. Arată că Domnul Iisus a venit în lume să slujească
și nu să i se slujească. Smirna era folosită în ritualurile de
înmormântare. Cu smirnă și alte mirodenii erau îmbălsămați morții
înainte de a fi puși în mormânt. Smirna adusă de magi simbolizează
moartea și jertfa Domnului Iisus pentru întreaga omenire.
Aceste daruri ale Magilor sunt doar
niște simboluri ale darurilor pe care le-a făcut Dumnezeu prin
trimiterea Fiului Său în lume.
Darurile aduse omenirii prin nașterea lui Hristos
"Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea
încât a trimis pe Fiul Său în lume", iar continuarea textului
Evangheliei ne liniștește sufletele cu nădejdea mântuirii: "că orice
crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică."
Bucuria Crăciunului are în primul rând
un sens soteriologic, pentru că vine în lume Mântuitorul lumii, care va
scăpa omenirea de păcat. În al doilea rând, bucuria este trăită de
Crăciun ca o manifestare a dragostei între oameni după modelul dat nouă
de Dumnezeu, iar această dragoste se exprimă mai ales prin gestul de a
face daruri celor dragi. Fiecare om joacă rolul de Moș Crăciun și este
dator să joace acest rol deoarece făcând aceasta imită pe Dumnezeu
Tatăl, Care a făcut primul și cel mai mare Dar omenirii: Pruncul
Mântuitor.
Astfel, Hristos devine darul veșnic
făcut nouă de Dumnezeu, iar acest dar vine în lume aducând multe alte
daruri: iertarea păcatelor, biruirea morții, vindecarea bolnavilor,
învierea morților și nenumărate alte binefaceri despre care ne vorbesc
sfinții Evangheliști. De aceea, cu ocazia Crăciunului, înainte de a
aștepta daruri, ar trebui ca noi să fim primii care dăruim. Darul, ca
manifestare a dragostei frățești face ca starea noastră de bucurie să nu
rămână doar pentru sine, ci să se răspândească și la ceilalți.
Bucuria Crăciunului se simte cel mai
bine în cadrul Sfintei Liturghii, pentru că Liturghia este slujba la
care îngerii slujesc în chip nevăzut cu preoții jertfa cea fără de
sânge, iar ei au fost cei care au răspândit în lume bucuria nașterii
cântând primul colind "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ
pace, între oameni bună voire" și au anunțat bucuria nașterii Domnului
păstorilor din jurul Betleemului: "Iată vă binevestesc vouă bucurie mare
că vi s-a născut Mântuitor, care este Hristos Domnul." Deci,
participarea la Liturghia din ziua praznicului înseamnă împărtășirea
aceleiași bucurii pe care îngerii au avut-o la Nașterea Pruncului Sfânt.
Cu ocazia marelui praznic al Nașterii
Domnului să-L rugăm pe Dumnezeu să facă din casa noastră peșteră, iar
din sufletul nostru iesle în care să se nască Pruncul Sfânt, care cu
harul Preasfântului Duh să aducă bucurie și pace în casele noastre.