Despre mânie

 Hrana focului sunt lemnele, iar hrana celui manios este mandria mintii (Sf. Efrem Sirul).

Curateste-ti mintea de manie, de amintirea raului si de ganduri urate. Atunci vei putea cunoaste salasluirea lui Hristos in tine (Sf. Maxim Marturisitorul).

Gandurile unui om manios sunt pui de vipera care devoreaza inima celui care le-a nascut (Sf. Nil Sinaitul).

Nu este asa de mare folosul de pe urma postului, cat e de mare paguba maniei (Avva Moise).

Maniosii nu pot ajunge la cunoasterea lucrurilor duhovnicesti si la lumina Dumnezeiasca (Sf. Casian Romanul).

Mania este impletita cu amintirea raului. Cel ce tine minte raul este nelegiuit (Sf. Maxim Marturisitorul).

Mania este ciuma rugaciunii (Avva Evagrie Ponticul).

Mania este o betie. Nenorocirea acelora care sunt beti fara sa se fi imbatat de vin (Sf. Vasile cel Mare).

Maniosul este un epileptic sufletesc (Sf. Ioan Scararul).

Mania este o firma care arata ce este omul, chiar impotriva lui (Sf. Grigorie Teologul).

Mania este semnul vadit al celor ce nu cinstesc pe Dumnezeu (Sf. Antonie cel Mare).

Mania este in om o groapa pentru el; cine si-a frant mania, acela a trecut aceasta groapa (Sf. Efrem Sirul).

Mania este un primejdios sfatuitor pentru oricine. Tot ce se intreprinde la manie nu e niciodata chibzuit (Sf. Grigorie Teologul).

Mania este avocatul poftei (Sf. Maxim Marturisitorul).

Mania nu trebuie sa fie cu cei ce se roaga. Ea este veninul serpilor (Avva Evagrie Ponticul).

Mania orbeste ochii sufletului si nu-l lasa sa vada Soarele Dreptatii (Sf. Casian Romanul).

Mania se da pe fata mai mult si mai des ca oricand atunci cand auzim cuvinte de contradictie, de demascare si de ponegrire din partea aproapelui. Toate acestea nu-l atata pe adevaratul crestin, asa cum laudele de la altii nu-i inalta inima (Sf. Marcu Ascetul).

Maniosul nu poate deosebi lucrurile rele de cele bune (Sf. Casian Romanul).

Ce poate fi mai manios decat un om manios fara incetare? (Sf. Ioan Hrisostom).

Mania obisnuieste mai mult decat celelalte patimi sa tulbure si sa zapaceasca sufletul (Sf. Diadoh al Foticeei).

Duhul Sfant fuge din credinciosii maniosi (Sf. Casian Romanul).

Daca cineva s-ar infrana de la mancaruri si bauturi, dar prin gandurile sale ar intarata mania, acela se aseamana cu o corabie ce calatoreste pe mare avand pe dracul carmaci (Avva Evagrie Ponticul).

Niciodata si nicaieri nu gaseste diavolul un loc mai propriu si mai potrivit pentru el ca in manie si dusmanie (Sf. Ioan Hrisostom).

Cel ce se manie si tine minte raul, oricat ar iubi rugaciunea, nu este nevinovat. Caci este asemenea celui ce vrea sa aiba vederea agera, dar isi tulbura ochiul (Avva Evagrie Ponticul).

Nu este biruinta mai mare decat sa-ti birui mania si iutimea (Sf. Tihon).

E mai bine sa tai mania printr-un zambet, decat sa te infurii ca o fiara neimblanzita (Sf. Efrem Sirul).

A te mania este in firea omului, dar ca sa inabusi mania este in firea crestinului (Fericitul Ieronim).

Nu ingadui maniei sa se ridice pana la gatlejul tau (Avva Isidor).

Maniosul, chiar de ar scula vreun mort, nu este primit de Dumnezeu (Avva Agaton).

Unde sunt rautatea si mania, acolo nu vine in zadar duhul blandetii (Sf. Ioan Hrisostom).

Iubirea este fraul maniei (Avva Evagrie Ponticul).

Mania, cand este supusa si ascultatoare fata de minte, este asemenea cainelui langa cioban (Sf. Vasile cel Mare).

O mare linistita e o priveliste placuta, dar o stare pasnica a duhului e si mai placuta (Sf. Nil Sinaitul).

Nimic nu umple cugetul de necuratie ca mania (Sf. Ioan Hrisostom).

Cel ce se manie isi omoara sufletul (Sf. Efrem Sirul).

Cel mandru este si manios (Sf. Teofilact).

Mania este un foc. Mania este o betie mai cumplita decat cea a vinului (Sf. Ioan Hrisostom).

Scopul diavolului este ajutat foarte mult de mania noastra. Mania este vinul serpilor (Avva Evagrie Ponticul).

Ce se află dincolo de tăcere?

 V-ați întrebat vreodată ce gânduri și emoții umplu o minte goală? Este fascinant să explorăm profunzimile conștiinței noastre și să contemplăm impactul pe care lumea noastră interioară îl poate avea asupra noastră și a celor din jurul nostru.
 Ceea ce iese din mintea noastră poate răni o altă persoană
 Cuvintele și acțiunile care decurg din gândurile noastre pot avea efecte profunde asupra celor din jurul nostru. Să ne străduim să ne folosim mintea în mod responsabil, luând în considerare potențialele consecințe ale cuvintelor noastre înainte ca acestea să ne părăsească buzele.
 Cum oferim informații altora, asigurați-vă că este corect
 Schimbul de informații poartă o mare responsabilitate. Să ne asigurăm că cunoștințele pe care le împărtășim sunt corecte, fiabile și bine cercetate. Procedând astfel, contribuim la construirea unei comunități care prosperă pe un schimb de informații de încredere.
Cum oferim informații altora, asigurați-vă că este corect
În această eră digitală, este esențial să menținem un echilibru sănătos între dependența noastră de tehnologie și capacitatea noastră de a ne controla propriile gânduri și acțiuni. Să fim atenți la modul în care folosim dispozitivele, asigurându-ne că acestea ne servesc, mai degrabă decât să ne manipuleze.

💡 Situatia ta nu este nimic, dar raspunsul tau este totul 💡
Viața ne aruncă diverse provocări, dar ceea ce contează cu adevărat este modul în care răspundem la ele. Să îmbrățișăm puterea rezilienței, pozitivității și adaptabilității. Alegând răspunsul nostru cu înțelepciune, putem transforma orice situație într-o oportunitate de creștere și succes.

🤝 Amintiți-vă, suntem o influență în viața 🌟🤝 cuiva
 Cuvintele, acțiunile și atitudinile noastre pot avea un impact profund asupra celor din jurul nostru. Să ne străduim să fim influențe pozitive, răspândind bunătate, înțelegere și sprijin pentru a-i ajuta pe alții să prospere. Împreună, putem face o diferență și putem crea o lume în care influența noastră îi înalță pe ceilalți.


Simțiți-vă liber să împărtășească și să se răspândească pozitivitatea! 🌟✨

Nu blama răul!

Nu blama răul!
"Nu blama răul!", adică nu îl judeca pe aproapele tău cel pătimaș, care nu știe ce face. Nu omul, ci diavolul este cel care face răul în lume. Răbdarea răului din jurul nostru este un semn al apropierii noastre de Dumnezeu, care "face să răsară soarele și peste cei răi și  peste cei buni".
Părintele Ghelasie spune: "Trebuie să înveți să trăiești cu răul, să-l iubești, că dacă te lupți cu el, îl alimentezi, însă dacă îl iubești (dacă îl scufunzi în iubirea și lumina lui Dumnezeu), îl distrugi, moare. E o luptă rafinată în care trebuie să lucrezi cu înțelepciune, nu trebuie să alimentezi răul în nici un fel și, pentru această, nu trebuie să intri în contradicții și dispute."

Aceste cuvinte ale Părintelui au efectul de a înțelege cu viața mea Modelul Domnului Dumnezeu, care a Văzut ce comportament va avea Omul și totuși, l-a adus în ființă. Ce Credință! Ce Spațiu lăsat Libertății din Iubire, ce Acceptare a fiecăruia așa cum a hotărât în conștiență sau ne-conștientă de sine însuși : să fie fiu re-cunoscător al Tatălui sau un uituc care se auto-desființează. Căci Soarele nici nu se ascunde, nici nu-și trimite Razele preferențial... doar omul se ferește de Adevăr  și Iubire. Întunericul, care este Ne-conștiența de fiu de Dumnezeu, nu poate rezista Prezenței Conștiinței trezite. Durerea și suferința se transfigurează în această Conștiință a apartenenței la Realitatea Domnului în care nu exista opus al Iubirii și Dăruirii.
 

Nu există lumină în afara iubirii!

 „Dacă vrem să-l înțelegem pe celălalt, trebuie să-l iubim; și dacă-l iubim, ni se luminează adâncurile lui. Nu există lumină în afara iubirii! Nu ajunge să privim numai lucrurile lumii, ca să ne luminăm. Am spus că de-aș avea lumea toată, dacă nu este o persoană care mă iubește, nu am nici o mulțumire. Mulțumirea e lumină – lumina iubirii. Iubirea e lumină și amândouă sunt viață. Dacă vrem să avem viață, și nu o viață trecătoare, ci viață veșnică și o lumină nesfârșită, mereu mai bogată, apoi trebuie să iubim. Dar nu putem iubi pe om dacă nu iubim pe Dumnezeu. Dacă omul nu e veșnic, nu e același lucru”

Oamenii din viata ta!

 CELE 3 TIPURI DE OAMENI DIN VIAȚA TA:
1. Oamenii frunzelor
2. Oamenii ramuri
3. Oamenii de radacini

OAMENI DE FRUNZĂ:
Oamenii frunze vin în viața ta doar pentru un sezon.
Nu le poți număra
pentru că sunt slabi.
Ei vin doar să ia ce vor, dar dacă vântul bate doar puțin, dispar.
Trebuie să ai grijă de acești oameni pentru că te iubesc atunci când totul li se potrivește bine și confortabil, dar când vântul începe să bată nu mai rămâne nimeni! Ei fug și pleacă.

OAMENII RAMURA
Sunt oameni destul de prezent i, dar trebuie să ai grijă și la ei.
Ei pleacă atunci când viața devine grea și nu suportă prea multă greutate.
S-ar putea să rămână cu tine câteva sezoane, dar vor pleca când lucrurile devin mai grele.

OAMENII RADACINA
Acești oameni sunt foarte importanți pentru că nu fac lucruri în beneficiul lor.
Îți stau pe spate chiar și atunci când treci prin momente grele. Nimic nu-i sperie, pentru că văd dificultățile cu curaj și claritate, și te iubesc așa cum ești, vor rămâne alături de tine indiferent de anotimp prin care treci!
Foarte puțini oameni sunt așa!!!”

Domnu Trandafir

I

Azi, dupa ce am vazut iar manastirea Neamţului, „vechea Manastire Alba cu trecut aşa de neguros şi de bogat „, şi dupa ce am vazut Cetatea, „cuibul aprigilor razboinici de odinioara”, m-am suit de la un han, care rasufla aburi de mancari felurite, într-o birja mare cat o corabie, la care erau înhamaţi patru cai cu coastele destul de aratoase.
Ma gandeam la vremea cand am cutreierat cu tine aceste locuri, cand am mîncat oua rascoapte, sus, între ruini, cand am baut, firitisindu-ne unul pe altul în singuratatea aceea, sticla cea cu vin armaş pe care ne-o daruise parintele Visarion, şi cand am cantat într-un amurg liniştit, într-o pulbere de aur:
Pe o stanca neagra, într-un vechi castel,

Unde curge-n vale un rau mititel…

Uite, ca de ieri mi-aduc aminte de înserarea aceea, de melodia noastra traganata pe care o cantam cu glasuri aşa de mişcate, şi de versurile pe care le-am zgariat acolo, pe o piatra, de versurile înflacarate pe care nu le-am mai gasit şi din care-mi aduc aminte numai franturile de la începutul acestei epistole…

Și m-am suit, în haradaica aceea cu patru cai, între buccele mari, între madame grase care se uitau zambind la mine, ş-am pornit spre targuşorul meu natal într-un sunet domol de clopote dogite.

La spate aveam, departe, munţii în ceaţa; înainte se desfaşurau dealuri paduroase; şi ma simţeam, cu toata tovaraşia galagioasa, uşor şi vesel ca în cea dintai tinereţa. Prin nouraşii de praf luminos care ne urmareau în vartejuri, priveam ogoarele verzi, satele liniştite cu biserici albe, sclipirile departate ale apelor… Din cand în cand ne întîlneam cu baieţandri care-şi paşteau în şanţuri boulenii albi cu coarnele lucii. Ne urmareau cu priviri liniştite pana departe, şi ramaneau în urma, tot mai în urma. Şi parca îmi venea sa ma opresc, sa-i întreb, sa le spun o vorba buna. Erau chipuri pe care le mai vazusem, pe care le uitasem de cand m-am înstrainat, şi pe care le regaseam aceleaşi în liniştea şi seninatatea lor.

Şi cu cat ma apropiam de locul unde m-am nascut, cu atat se deşteptau amintirile copilariei, vii şi luminoase, parca rasareau din împaraţia uitarii prietini pierduţi care ma salutau cu zambete de bunatate.

Cand intraram la Moţca în codru, zvoana de glasuri din trasura se potoli ca printr-un farmec. Caii mergeau la pas şi, în linişte, ascultam freamatul uşor al desişurilor. Parca era un cantec, şi parca-mi venea sa dorm. Şi dintr-odata, dintre chipurile trecutului, care ma cercau unul dupa altul, unul ramase mai desluşit, şi-i zambii cu dragoste în piroteala care ma copleşea.

Era Domnu, domnu Trandafir, învaţatorul meu.

Nu-l vazusem de mult pe domnu Trandafir. Îmi închipuiam ca e pensionar, ca trebuie sa fi îmbatranit. Eu îl vedeam însa tot ca odinioara, nalt, bine legat, cu mustacioara neagra pe care şi-o tundea totdeauna scurt, zambind cu bunatate, încruntandu-se cateodata, insuflandu-ne un respect nemarginit.

Toate patru clasele erau gramadite într-o odaie lunga. Unora din baieţi le da teme, pe alţii îi asculta. Cand explica, ascultam toţi; şi istoriile minunate cu Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul le-am ştiut chiar din clasa întaia.

Mai cu sama explicaţiile la istorie erau minunate. Pe sub tavanul scund al clasei treceau eroii altor vremuri în cununile lor de neguri. Îi urmaream înfiorat, auzeam parca freamatul luptelor şi, acasa, îi visam o noapte întreaga.

Uite, şi acum mi se pare ca Domnu nostru a fost un om deosebit. Îi scînteiau privirile şi era şi el mişcat cand ne spunea despre marirea stramoşilor. Cand facea un semn cu mana, aşa, într-o parte, parca ridica o perdea de pe trecut, şi eu vedeam tot ce spunea glasul lui… Şi cand ma gîndesc bine, cand judec cu mintea de-acum, cand caut sa adun unele fapte pe care atunci, copil, le treceam cu vederea, gasesc cu mirare ca Domnu era un om foarte nacajit, harţuit de administraţie, ca cu greu îşi ducea gospodaria lui, ca venea de multe ori amarat, ca sa ne dea cu dragoste învaţatura de toate zilele… Dar atunci nu, n-avea alta grija decît sa ne spuie istorii mişcatoare.

Ca dansul poate au mai fost mulţi. Şi toţi, draga prietine, cand te gandeşti bine, au fost nişte apostoli, care au îndurat saracie şi batjocura, care au trecut printr-un vifor de nemulţamiri şi vorbe rele, şi care totuşi au izbutit sa-şi îndeplineasca, cu bine, menirea…

Domnu nostru ne-a învaţat rugaciuni, ne-a învaţat cantece care erau aşa de frumoase pentru copilaria şi sufletele noastre, deşi nu le înţelegeam bine; ne-a învaţat sa credem şi în alte lucruri, în trecutul şi vrednicia noastra, lucruri pe care mulţi le batjocoreau în acea vreme; ne-a învaţat multe, de care aminte nu ne mai aducem, dar care au ramas în fundul sufletului ca seminţe bune ce au înflorit bogat mai tarziu…

Îmi aduc aminte… Într-o sara ne stranseseram la şcoala la împletit panere. Şedeam în cerdac, în cerdac la Domnu, şi unul spunea o poveste. Era o linişte mare în împrejurimi în primavara aceea, şi departe, spre Siret, se auzea, abia se auzea un cantec de fluier. Umbrele înserarii ne învaluira, povestitorul tacu, şi noi ramaseram fara vorbe, cu Domnu în mijlocul nostru, ascultand adierea departata a cavalului.

– Mai baieţi, staţi, c-am sa va cetesc şi eu o poveste…

Şi a aşezat în geam, pe dinlauntru, o lampa, şi în lumina ei, acolo între noi, ne-a cetit Harap-Alb al lui Moş-Creanga. Glasul lui curgea domol şi basmul ne fermeca pe toţi ca un cantec frumos. Povestea mi-a ramas adanc sapata în suflet, şi, mai tarziu, cand am cetit-o într-o odaiţa scunda, în Iaşi, pe cand faceam liceul, am stat mult şi m-am gandit la sara cand o cetea învaţatorul, m-am gandit ca la o alta poveste senina a copilariei mele…

Dintre toate amintirile frumoase, aceasta sara, cînd ne-a cetit povestea, ramase staruitoare în piroteala mea, în leganarea trasurii mari, pe cand clopotele sunau încet prin liniştea padurii. Treceam printre doua ziduri de verdeaţa care-mi trimeteau aburiri racoroase, şi ma apropiam repede de locul unde a fost odata şcoala, unde m-am jucat, unde Domnu şi-a petrecut ataţia ani – treizeci – dascalind şiruri dupa şiruri de copilandri cu ochii neliniştiţi.

Acolo nu mai e nimic, e loc gol, şi Domnu, îmbatranit, cu parul alb, se plimba încet, cu manile la spate, singur şi trist.

Îl întreb:

– Ce mai faci ?

– Greu, greu ! îmi raspunde încet, dand din cap. De acuma ma duc sa ma întalnesc cu Harap-Alb şi cu Creanga…

Şi parca ma cuprinde o înduioşare, ma uit la dansul şi nu-mi vine a crede ca el e omul tanar care altadata ne-a strecurat în suflete atata credinţa şi atata foc !

M-a deşteptat larma glasurilor şi lumina alba a campiei. Targuşorul meu se vedea departe, într-o gramadire de acoperişuri negre şi roşe. Eram neliniştit, voiam sa vad cat mai curînd pe dascalul copilariei. Şi vezi tu, draga, poate scrisoarea aceasta de aceea e aşa de sentimentala şi aşa de plina de puncte de exclamaţie, pentru ca vestea pe care am aflat-o, a fost trista. Totuşi trebuia sa ma aştept la ea. Domnu nu mai era nici vesel, nici trist, nici batran… Dupa ce şi-a ispravit cei treizeci de ani de dascalie, s-a dus unde-i locul tuturor. Cate ceva din sufletul lui a ramas în sufletul multora, dar el nu mai este, şi-a îndeplinit cu anevoie o munca grea de care nu s-a plans şi prin care n-a stralucit, – a murit împacat, ca mulţi alţii, şi acum se odihneşte !

II

Din ziua cand m-am întors aici, în targuşorul nostru cel vechi, n-am stat o clipa. Am cutreierat în lung şi în lat locurile cunoscute, în care au ramas vii pentru sufletul meu întamplarile copilariei, – întamplarile luminoase ale copilariei aşa de îndepartate.

Am vazut, la Siret, locul unde ma scaldam cu dracii de sama mea. Ne balaceam în valuri, ieşeam la mal şi ne ungeam cu nomol din cap pîna-n picioare; lasam sa ne parleasca soarele prietin, ne sculam, ne alungam în lungul malului cu chiote şi cu racnete, apoi dintr-odata saream cu toţii în apa, în bufneli asurzitoare şi în curcubeie de stropi.

Am vazut iaraşi întinsele zavoaie de salcii cenuşii în care intram cu grozava frica de bursuci. Frica ţinea pîna ce dadeam de desişurile cu mure, cand ne puneam la ospaţ şi la taifas. Pe urma, prin poieni, chiote şi goana, parca venise pe acele meleaguri o oştire de salbatici…

Ş-am mai vazut, la marginea targului, şurile darapanate, pline de poloboace, unde ne jucam de-a ascunsul, noaptea. Cu cat fior cautam prin colţuri negre, şi cotrobaiam prin poloboacele rasunatoare şi cercetam, prin podurile în care se furişau dungi albe de lumina, pe tovaraşii ascunşi ! Şi-mi aduc aminte ca totdeauna trebuia sa mormaiesc singur, sa spun cate o ghiduşie ca sa izbucneasca în ras cineva… Numai aşa puteam sa dau de o urma în pustiul acela !

Şi cate şi cate lucruri care m-au înfiorat şi m-au bucurat ! Pe toate le-am vazut. Totuşi niciunul nu m-a mişcat aşa de mult, frate draga, ca locul – numai locul a ramas – unde odata era şcoala.

Acolo am intrat în freamatul de copii cu teama şi cu bucurie în întaia dimineaţa, cand m-a adus tata de mana; acolo era un par care facea pere aşa de bune, din care Domnu ne daruia de gustare cate doua la începutul fiecarei vacanţe; acolo era curtea unde înalţam iarna uriaşi de zapada, la capul carora ne suiam cu scara, sa le punem pipe în gura şi carbuni în locul ochilor; acolo multe lucruri s-au petrecut, prietine, – şi, de-acolo pornind, simt ca iar ma cuprinde înduioşarea şi iar am sa-ţi vorbesc şi în aceasta scrisoare de domnu Trandafir.

Era un om bine facut, puţin chel în varful capului, cu ochii foarte blajini. Cand zîmbea, se aratau sub mustaţa tunsa scurt nişte dinţi lungi, cu strunga la mijloc. Cand ne învaţa cum sa spunem poeziile eroice, vorbea tare şi înalţa în sus braţul drept; cand cantam în cor, lovea diapazonul de colţul catedrei, îl ducea repede la urechea dreapta, şi, încruntînd puţin din sprîncene, dadea uşor tonul: laaa ! – iar baieţii raspundeau într-un murmur subţire, şi aşteptau cu ochii aţintiţi la mana lui, care dintr-odata se înalţa. Atunci izbucneau glasurile tinere, într-o revarsare calda. Cand trebuia cateodata, sambata dupa amiaza, sa ne ceteasca din poveştile lui Creanga, ne privea întai bland, cu un zambet liniştit, ţinand cartea la piept, în dreptul inimii, – şi în banci se facea o tacere adanca, ca într-o biserica.

Tu bagi de sama ca nu-ţi vorbesc de gramatica şi de aritmetica. Şi nici nu-ţi voi vorbi. Acestea se faceau bine; baieţii învaţau dupa puterile lor; dar sunt nişte lucruri aşa de neînsemnate cand le pui faţa în faţa cu învaţatura cealalta, sufleteasca, ce ne-o da Domnu ! Şi ne-o da aceasta învaţatura nu pentru ca trebuia, şi pentru ca i se platea, dar pentru ca avea un prisos de bunatate în el şi pentru ca în acest suflet era ceva din credinţa şi curaţenia unui apostol.

Acolo, în colţul acela de ţara, putea sa fie cum voia învaţatorul. Nimeni dintre cei mari nu-l tulbura; nimeni nu se interesa cum mergea şcoala lui. Bine, rau, – el facea ceea ce socotea ca trebuie sa faca, şi atat.

De aceea domnu Trandafir al nostru a ramas foarte mirat cand, într-un rand, în cei din urma ani de dascalie, a primit vizita unuia din cei de sus.

Sa vezi cum a fost.

Într-o buna zi, iata ca intra pe poarta ograzii doi straini. Baieţii în clasa erau cumonitorii. Domnu, în gradina, priveghea la descarcatul unui car de fîn. Era foarte gospodaros şi-i placea sa se faca fiecare lucru cu randuiala.

Strainii se apropie.

– Buna-ziua !

– Mulțamim dumilorvoastra !

Domnu Trandafir se uita la straini; strainii se uita la domnu Trandafir.

– Ma rog, ce doriţi dumneavoastra ?

– Apoi, uite ce e… daca eşti bun… Am vrea sa vedem şcoala…

– Cum nu, numai sa ispravesc cu fanul ista. Marie ! ia vezi de ceva racoreala ! dulceţi, cafea ! Ia şedeţi va rog, colea, la umbra, în cerdac, oleaca, de mai rasuflaţi…

– Nu, ca suntem cam grabiţi…

– Uite, îndata, cat ai bate din palme…

Şi iata-l ca se scutura de fan, trece înainte şi pofteşte pe straini în clasa. Acolo întrebari: caţi copii vin la şcoala, caţi sunt înscrişi ? şi Domnu raspunde ca vin caţi sunt înscrişi, şi se cam mira de ce l-or fi întreband oraşenii de lucruri de acestea. Revizori nu sînt; pe revizor îl cunoaşte el bine şi ştie ca vine de doua ori pe an. Vine rar, ca ştie cu cine are de-a face. În sfîrşit, or fi fiind alţi slujbaşi mai mari, mai ştii ? Iar unul din ei:
– Ma rog, fii bun şi fa o lecţie… aşa, de curiozitate…
Şi Domnu face o lecţie, uite aşa, cum o facea el totdeauna, întreaba pe baieţi, vorbeşte şi el; spune lucruri care şi pe el îl mişca şi-l ajung la inima. Şi iata ca oraşenii îl privesc cu ochii dintr-odata încalziţi, întreaba şi ei pe copii, asculta o poezie, Domnu îşi loveşte uşor diapazonul de colţul catedrei: laaa ! şi clasa raspunde într-o adiere uşoara de glasuri tinere, şi toţi canta, canta aşa, de-i place şi lui domnu Trandafir şi zice şi el la urma: „Brava, baieţi !”
Iar strainii îl întreaba iar, dar cu glasurile cu totul schimbate şi cu alta lumina în ochi, de unde-i, şi la ce şcoala a învaţat, cum îşi petrece viaţa; şi Domnu raspunde şi nu prea, şi începe a se întreba de ce l-or fi iscodind oare oraşenii aceia.

Îi pofteşte la masa, ei îl roaga sa-i ierte ca nu pot, trebuie sa plece; îi roaga sa beie macar un pahar de apa, ei îi mulţamesc iar. Unul scoate ceasul; altul, cu un ton de respect, spune ceva. Şi cel care pare a fi mai mare, porneşte înainte. Iar domnu Trandafir întreaba tainic pe cestalalt,ramas mai în urma:

– Ma rog, domnule, daca eşti bun şi nu te superi… cu cine am onoarea ?

– Eu?… Eu sunt inspectorul cutare…

– Hm ! şi domnu Trandafir se uita cu coada ochiului, neîncrezator, la domnul inspector. Nu, fara şaga !… Dar celalalt domn?

– Celalalt e domnul Ministru !

Asta e prea-prea; şi Domnu începu a rade cu hohot.

– Ei, ştii ca ai haz ! Nu, ca asta-i chiar frumos !

– Cum, dumneata crezi ca glumesc ?

– Ei, asta-i ! dar cum ai socoti dumneata ca am sa cred asemenea lucru ? Ce are sa caute Ministrul aici, în saracia asta a noastra ?

Şi celalalt strain se întoarce, zambeşte, scutura mana lui domnu Trandafir şi-l feliciteaza. Şi pleaca amandoi, – iar pe urma mult s-a minunat dascalul nostru cand a aflat de la primarie ca în adevar Ministrul şcoalelor a fost strainul cel drept, slab, cu mustaţa neagra.

Nu, Domnu nostru nu ne-a învaţat niciodata din pricina ca se temea de cei mari. Îi era drag sa ne înveţe, şi parca eram copiii lui, – asta am simţit-o totdeauna, cat am fost sub privegherea lui. Se supara rar şi nu spunea decat doua vorbe. Asta-i era mania cea mai mare:

– Mai domnule !

Noua ne venea sa intram în pamant, cand zicea: „Mai domnule !”şi se uita urat la noi. Îmi aduc aminte ce zarva a fost cand, într-un rand, s-a zvonit ca pe Domnu nostru are sa-l mute într-o alta comuna, peste Siret. Ne-am strans sara toţi baieţii, am vorbit, unii plangeau, şi am luat o hotarare mare, sa ne ducem şi noi cu Domnu peste Siret.

Dar Domnu nu s-a dus nicaieri; a ramas acolo pe pamantul nostru; şi în pamantul nostru l-au şi îngropat.

I-am vazut mormantul. O cruce de stejar, înegrita de ploi: deasupra, un brad, care faşaie la cea mai uşoara suflare de vant. Flori salbatice pe pamantul negru. Pe cruce, o tabliţa: „Aici odihneşte robul lui D-zeu Neculai Trandafir…” şi celelalte cuvinte nu se mai cunosc, le-au şters ninsorile şi ploile.

Nici şcoala unde m-a învaţat el nu mai este. Acuma baieţii învaţa într-alt loc, într-o cladire noua, nalta şi frumoasa. Eu nu m-am dus însa s-o vad pe aceea; eu m-am dus sa vad locul gol unde a fost o odaie scunda, în care ne era cald vara şi frig iarna, în locul acela odata a trait un om. Pentru amintirea lui îţi trimet aceasta scrisoare. Poate şi tu te vei gandi o clipa la dascalul acesta necunoscut şi vei dori odihna lina „robului lui D-zeu”, al carui nume ploile şi ninsorile în curand îl vor şterge şi de pe crucea mormantului. Cat despre oamenii care l-au ranit şi l-au mahnit,ei de mult l-au uitat !…

Şi ma vei ierta ca te-am facut sa pierzi jumatate de ceas cu aceste lucruri aşa de vechi !

 

Puterea gandului bun

 

Un tâlhar s-a hotărât să prade o mănăstire. Seara, pe la amurg, s-a apropiat de porţi - şi l-a văzut de pe zid o călugăriţă.

- Vai! - a strigat aceasta, începând în grabă să tragă clopotele. Surorilor, veniţi încoace repede! A rămas un părinte afară, stă acolo şi nu poate să intre!

Toate au dat fuga, au deschis porţile, l-au întâmpinat cu lumânări, cu cinstire. Tâlharul s-a pierdut cu firea şi nu ştia ce să mai facă.

„Eu am venit să fac rău, şi ele mă primesc atât de frumos", se mira el - şi a fost atât de cutremurat încât s-a pocăit îndată.

Atât de mare este puterea gândului bun, că poate schimba până şi cugetul aproapelui. (Apa vieţii. 300 de istorioare cu tâlc duhovnicesc, Editura Sophia)
 

Rugaciunea de Marti

Mareste imaginea.

Doamne, Dumnezeul meu, osandit stau inaintea fetei Tale celei sfinte, si-mi marturisesc nevrednicia, neputinta si saracia mea cea mare. Pentru aceasta ma rog Tie: O, izvor dulce si noianul indurarii, deschide stavilele cerului si ploua asupra mea bunatatile indurarii Tale, pentru ca sa pot scoate lacrimi, sa plang, sa spal si sa curatesc sufletul meu de intinaciunea pacatelor, cu cainta tare si adevarata. Si ca sa-mi dai acest dar, Stapane, pun mijlocitor pe Inaintemergatorul Ioan, catre care zic: O, invatatorule al pocaintei si marite Proorocule, care esti mai mare decat toti proorocii, precum insusi Fiul lui Dumnezeu te-a numit in Sfanta Evanghelie, tu care ai aratat poporului pe Stapanul Hristos, tu care L-ai botezat in Iordan si ai vazut cerurile deschizandu-se, tu care ai auzit glasul Parintelui ceresc si ai vazut pe Duhul Sfant ca un porumbel pogorandu-se peste El. Rogu-te, ajuta-mi cu mijlocirea ta, tu care stai in cer inaintea Judecatorului vesnic, si fa-L sa se indure de mine, caci ai multa indrazneala la iubirea Lui.

Intinde mana aceea cu care L-ai botezat si strica cugetele mele cele rele si ma intareste sa-mi petrec viata pe calea cea buna a lui Dumnezeu.

O, Proorocule, lumineaza-mi mintea cu poruncile Domnului, ca sa le tin minte si sa le pazesc pana la sfarsitul vietii mele. Si sa stai langa mine in ora mortii mele, sa ma duci pocait inaintea Stapanului meu, Dumnezeu. Roaga-te inca si pentru toata lumea, ca Dumnezeu sa dea ajutor crestinilor, si celor vii si celor adormiti, sa-i odihneasca in necazurile cele multe, sa le dea toate cele de trebuinta si sa-i invredniceasca Imparatiei Sale. Amin.

 

.

Ghid de SUPRAVIEȚUIRE

 - Să  Nu  Mori   NESPOVEDIT
- Să  Nu  Mori  NEÎMPĂRTĂȘIT
- Să  Nu  Mori  Trăind  în  CURVIE  !!!
- Să  Nu  Mori  cu  copii  NEBOTEZAȚI  !!!
- Să  Nu  Mori  Fără  Fapte  Bune
- Să  Faci  Milostenie
- Să  Mărturisești  STAREA  TA  DE  CREȘTIN  ORTODOX
- Să  Faci  Semnul  SFINTEI  CRUCI  de  Cât  Mai  Multe  Ori   Posibil
- Să  ceri  iertare  Tututor  chiar  daca  ei  au  gresit
- Să  Cauți  Liniștea  și  Pacea  LUI   HRISTOS   DUMNEZEU
- Să  zici  cât  de  Des  poți :

DOAMNE  IISUSE  HRISTOASE   
Fiul  și  Cuvântul  LUi   DUMNEZEU  -
Miluiește ne  pe  noi  - păcătoșii  !!!

- Gândind  și  la  Mântuirea  Celor Dragi  !

- Să  Nu  Te  Vaiți  Niciodată  că  îți   este  Greu -
Deoarece  unii  Nu  au - picioare -mâini - vedere - nu  aud - sunt  Absenți  din  viață  din  cauza  bolii ...

- Să ți  pară  Rău  de  un  om  fără   vedere - olog sau cu  altă  problemă  din  suflet  ca și  cum  ar  fi  fost  din  Familia  ta...

- Să  împărtășești  cu   aproapele  tău -  Vremurile  și  să i   AVERTIZEZI  de   Cele  ce  se  împlinesc  sub  ochii  noștrii  !

- Să  Mulțumești  Mereu  că  te ai   Născut  ORTODOX

- Să  Trăiești  orice  ai  face/ ai  Lucra  în  HRISTOS - să  Le  Dedici   LUi   DUMNEZEU

- Să  Dai  Sfat  bun/ Sprijin   Celor  aflați  în  Greutăți  care  sunt  în  Deznădejde

- Să  încerci  Maxim  să  Participi  La  Schimbarea  Vieții  copiilor  tăi  -  Căci  la  JUDECATA  - Vei  Fi  întrebat  !!!
"Chiar dacă ai omorât o mie de oameni, chiar dacă ai fost o mare secătură și ai făcut numai răul, chiar dacă ești plin de păcate, este iertare! Mântuitorul îl ierta și pe Iuda, dacă își cerea iertare!
Nu există păcat care să nu poată fi iertat. Nădejde de mântuire trebuie să ai cu orice chip!

(Părintele Arsenie Papacioc)

Gândurile, starea lăuntrică, dorinţele ne conduc viața

 

Gândurile, starea lăuntrică, dorinţele ne conduc viața. Așa cum ne sânt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa. Dacă avem gânduri de pace, linişte, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăţie, atunci şi în noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, ce răzbate din noi, căci gândurile ne sânt pline de pace, linişte, dragoste desăvârşită şi bunătate.

Dacă purtăm în noi gânduri rele, diavoleşti, atunci se nimiceşte şi pacea noastră lăuntrică. Sfinţii Părinţi spun despre gânduri: “Orice gând care năruieşte pacea şi gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sânt şi trebuie să le îndepărtăm şi să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc vrea ca fiii Săi să aibă trăsături dumnezeieşti, vrea să fim toţi plini de dragoste, pace, mângâierea bucuriei, adevăr, virtute. Domnul şi noi toţi dorim să fim blânzi şi smeriţi, căci din sufletul blând și smerit izvorăşte virtute și bunătate. Un astfel de suflet, chiar şi când tace, răspândeşte întotdeauna valuri de linişte, pace, pline de dragoste şi bunătate. Un asemenea suflet nu se simte rănit când este ocărât sau certat – puteţi chiar să-l loviţi, iar lui îi va fi milă de voi pentru că îl chinuiţi atât de mult.

Astfel de oameni sânt puţini pe pământ, dar pentru ei soarele străluceşte şi ne binecuvântează Dumnezeu cu viață, cu toate cele de trebuință vieții noastre. Trebuie să ne schimbăm cugetul.

Din Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița,  Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 7514/2006, p. 55-56

Ce înseamnă să ai pace?

Gândește pozitiv!

"Permit gândurilor mele sa fie libere. Trecutul s-a dus. Sunt în pace și în armonie neîncetat.

Am grijă cu toată dragostea de corpul meu, de mintea mea și de emoțiile mele.

Trăiesc în prezent. Fiecare moment este nou. Îmi cunosc propria valoare. Ma iubesc și mă aprob.

Ma simt în siguranță experimentând bucuria în toate domeniile vieții. Iubesc viața .

Permit iubirii din adâncul inimii mele să vindece absolut tot ceea ce văd. Aleg pacea. Totul este bine în lumea mea.

Ma relaxez și permit minții mele să fie în pace.

Viața mă iubește și eu iubesc viața. Accept să primesc toată abundența, libertatea și bucuria VIEȚII .

Sunt recunoscătoare față de generozitatea vieții."

Mă simt binecuvântată că pot și eu să gândesc așa și să simt această gândire pozitivă.

Gândește pozitiv!

"Permit gândurilor mele sa fie libere. Trecutul s-a dus. Sunt în pace și în armonie neîncetat.

Am grijă cu toată dragostea de corpul meu, de mintea mea și de emoțiile mele.

Trăiesc în prezent. Fiecare moment este nou. Îmi cunosc propria valoare. Ma iubesc și mă aprob.

Ma simt în siguranță experimentând bucuria în toate domeniile vieții. Iubesc viața .

Permit iubirii din adâncul inimii mele să vindece absolut tot ceea ce văd. Aleg pacea. Totul este bine în lumea mea.

Ma relaxez și permit minții mele să fie în pace.

Viața mă iubește și eu iubesc viața. Accept să primesc toată abundența, libertatea și bucuria VIEȚII .

Sunt recunoscătoare față de generozitatea vieții."

Mă simt binecuvântată că pot și eu să gândesc așa și să simt această gândire pozitivă.

Nu uitați să vă curățați inima.

— Cum?

— Pace.

— Ce este pacea?

— Absența gândurilor inutile.

Să îți fie de folos om minunat❤️🙏🌺❣️ Pace gândurilor noastre♥️😘🥰🌹🌺💋

 

GÂND NEGATIV VERSUS LUMINĂ

La toate gândurile negative care îți vin în minte, spune:

Iau puterea acestei energii a gândului și o transform în lumină.

La fiecare cuvânt negativ auzit sau rău rostit care iese din gura ta ,spune:

Iau puterea acestei energii a cuvântului și o transform în lumină.

Pentru toate sentimentele de iritare, de boală, invidie, resentimente pe care le poți percepe sau simți, spune:

Iau puterea acestei energii de dizarmonie și o transform în lumină.

Este necesar să transmutați, să convertiți și să transformați tot ce este opac în lumină.

Când repetăm în mod constant această frază, blocăm energiile de joasă frecvență , cu calificativul slab, să intre în mintea noastră inconștientă.

Amintiți-vă, și repetați cu fermitate la tot ceea ce nu susțineți în viața dvs:

Înțeleg puterea din energia respectivă și o transform în lumină.

Fii în pace cu tine însuți și astfel vei aduce pace în cer și pe pământ !

 

Doar prin tăcere ajunge omul la pacea gândurilor. Credința aduce pace intelectului și, aducând-o, scoate gândurile răzvrătite.

Este necesar să-ți impui tăcerea – și aceasta este o nevoință care aduce dulceața inimii. Doar prin tăcere ajunge omul la pacea gândurilor. Credința aduce pace intelectului și, aducând-o, scoate gândurile răzvrătite. Păcatul este izvorul agitației și luptei gândurilor, precum și un izvor al luptei omului împotriva cerului și cu alți oameni. „Fii în pace cu tine însuți și astfel vei aduce pace în cer și pe pământ.”

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 56)

 

Darul lacrimilor

 

După ce vei intra în pământul păcii gândurilor, atunci ţi se ia ţie mulţimea de lacrimi.

Ascultă iarăşi, şi cele ce-ţi voi spune acum: un lucru pe care l-am aflat dintr-o gură nemincinoasă. După ce vei intra în pământul păcii gândurilor, atunci ţi se ia ţie mulţimea de lacrimi, şi de aici înainte — îţi vin ţie lacrimi cu măsură şi în vreme cuviincioasă. Acesta este adevărul adevărat spus pe scurt, care este crezut de întreaga Biserică.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 78)

Rugaciune de dimineață scrisă de Parintele Arsenie Boca

 

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata pacatuiesc in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant.

Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant. Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea raman neputincioase.

Doamne, Cel ce vii in taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti si cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne departam noi prin pacatele noastre.

Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii Tai, sa traim in veci prin viata Ta. Lumina si Bucuria noastra, slava Tie!

Dumnezeu este dragoste!

 Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

 _Vrei să biruiești ispitele?_ *Roagă-te.*

_Vrei să ți se îndeplinească cererile?_ *Roagă-te.*

_Vrei să izbutești în toate?_ *Roagă-te.*

_Vrei să te dezlipești de lume și să te unești cu Dumnezeu?_ *Roagă-te.*

_Vrei să te mântuiești?_ *Roagă-te.*

*Așadar, roagă-te neîncetat și Dumnezeu va fi pururea cu tine.*

Pace și binecuvântare!

 

Cine te iubește, te iartă! Cine te iartă, te înțelege! Cine te înțelege, te sprijină! Cine te sprijină, ii pasă de tine! Iar cui ii pasă te tine, este cu adevărat prietenul tău, va fi lângă tine atunci când ești la înălțime, cât și atunci când ești căzut sau doborât la pământ!

Pace și binecuvântare!