DIN ÎNȚELEPCIUNEA BUNICII..

DIN ÎNȚELEPCIUNEA BUNICII..

"Bunica mereu spunea asa ...

Medicamentul ești tu.

Sunt strămoșii tăi.

Este casa ta.

Întorcându-te la origini întotdeauna te însănătoșești.

E înțelept sa te reîntălnești cu tine însuți..

Amintește-ți de esența ta...

Ești făcut din rădăcini.

Din pământ

Din stele ...

Întoarce-te si conectează-te cu seva plantelor, uleiurilor, si arbuștilor...

În ele stau vindecarea ta..."

 

CÂND EȘTI TRISTĂ COPILA MEA ÎMPLETEȘTE-ȚI PĂRUL!!!

Bunica mea obișnuia să spună că atunci când o femeie se simte tristă, cel mai bine pentru ea e să își împletească părul; în acest mod durerea ar fi prinsă între șuvițele de păr și nu ar putea ajunge în corp.

Apoi adăuga ca trebuie sa avem grijă ca tristețea sa nu-ți intre în ochii ca ar putea să-ți curgă râuri de lacrimi, apoi ar fii putut ajunge pe buzele tale ,și te-ar forța să spui lucruri care nu sunt adevărate, care te-ar putea afecta, iar apoi ar putea ajunge în mâinile tale unde ar putea fi și mai rău: sa faci pâinea necoaptă sau sa afumi mâncarea. Iar astea toate se pot întâmpla pentru ca tristeții ii place gustul amar.

Când te simți tristă copila mea, împletește-ți durerea în jur șuvițelor de par , și doar când va începe vântul de nord sa sufle și sa lovească puternic, abia atunci să-l despletești, să-l lași sa fluture în vânt și să iți risipească toată tristețea strânsă în el.

Parul nostru este o plasă capabilă să prindă totul, este puternic ca rădăcinile stejarului și moale ca spuma marii.

Nu te lăsa copleșită de melancolie copila mea, chiar dacă inima ta este ruptă sau oasele tale sunt reci de atâta durere.

Nu lăsa tristețea sa intre în tine prin părul tău , pentru că va curge ca într-o cascadă prin canalele pe care luna le-a trasat în corpul tău și iți va invada fiecare celula a ființei tale. Împletește-ți tristețea, spunea ea, întotdeauna împletește-ți tristețea....

Și mâine te vei trezi copila mea cu cântecul vrabiei, si vei găsi palid și estompat toată aceasta tristețe intre șuvițele rebele ale parului tău....

Binecuvintează-i pe oamenii aceştia!

Spune-I lui Dumnezeu când ţi-e foame, când ţi-e sete, spune-I lui Dumnezeu că te duci la Rădăuţi, spune-I lui Dumnezeu ceva pe drum, arată-I lui Dumnezeu ce frumoase sunt florile.

Vorbeşte cu Dumnezeu de toate.
„Doamne, ce să fac?
Uite trebuie să fac asta şi asta; mi-e foame, mă duc să mănânc o bucăţică de pâine”; tot ai în minte lucrurile astea, par copilăreşti, dar conversaţia aceasta cu Dumnezeu se preface în rugăciune.

Pentru că ce este rugăciunea?
Este o continuă comunicare a omului cu Dumnezeu.

Gândiţi-vă ce spunea Sfântul Apostol Pavel în epistola către Tesaloniceni: „Rugaţi-vă neîncetat!”.
Cum putea el să se roage neîncetat când era un om foarte activ?
Atâtea biserici a făcut, atâtea epistole a dictat, atâtea lucruri avea de făcut.

Nu putea să stea în genunchi neîncetat. La asta s-a gândit: să ai întotdeauna în inima ta sentimentul prezenţei lui Dumnezeu.

De fapt, Sfinţii Părinţi aşa definesc rugăciunea: *rugăciunea este sentimentul prezenţei lui Dumnezeu.*

Rugăciunea nu este doar atunci când citeşti din carte.
 *TREBUIE SPUS TINERILOR LUCRUL ACESTA.*
 Nu este doar când te rogi dimineaţa şi, gata, am terminat. Sau zici: „ah, nu mi-am sfârşit rugăciunile!”.

_Rugăciunea nu se sfârşeşte niciodată._
Vorbeşte cu Dumnezeu copilăreşte, că noi suntem copiii lui Dumnezeu. Şi vorba asta copilărească „Dacă ai prezenţa lui Dumnezeu în tine, atunci eşti într-o stare de rugăciune.
Omul devine o rugăciune.” îţi aduce sentimentul prezenţei intime a lui Dumnezeu în inima ta.

Voi ştiţi proverbul călugăresc: „dacă te rogi numai când te rogi, nu te rogi deloc”.
Dacă ai prezenţa lui Dumnezeu în tine, atunci eşti într-o stare de rugăciune.
Omul devine o rugăciune.
Omul are o stare de rugăciune, nu momente de rugăciune, momente când se roagă şi momente când nu se roagă.
Ar fi groaznic.

Trebuie să avem tot timpul simţirea lui Dumnezeu.
Când spui: „Doamne!”, să fii sigur că Dumnezeu Se întoarce cu faţa la tine şi aşteaptă să-I spui ceva.

Când eşti ocupat, fii atent la lucrul pe care-l faci.
Când ai conversaţii, gândeşte-te la ce spui.
Dar, dacă ai timp, puţin, 2-3-4 minute sau chiar într-o conversaţie cu oamenii, poţi să spui: *„Doamne Iisuse Hristoase uită-te la noi, ajută-ne!”* sau: *„Binecuvintează-i pe oamenii aceştia!”*

_Părintele Roman Braga, Rugăciunea de toată vremea._