Nicolae Steinhardt. 29 de moduri de a-L mărturisi pe Dumnezeu în viaţa de zi cu zi

 

Oricui îi este oricând dat – nu numai în momente eroice – a-L mărturisi. Și poate că această mărturisire, zi de zi, în împrejurări modeste și mărunte, nu-i deloc mai ușoară decât cea eroică, de care nu toți avem parte. Numărul drumurilor prin care Îi putem vădi dragostea, încrederea și devotamentul nostru este infinit. 

1. Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârșind cele menționate de El însuși: dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaților, primind pe cei străini, îmbrăcând pe cei goi, cercetând pe bolnavi și mergând să-i vedem pe cei ferecați în temniță.

2. Tot astfel, crezând neîndoielnic că El este Calea, Adevărul și Viața.

3. Postind, rugându-ne, priveghind, făcând milostenii, înfrânându-ne.

4. Dar și iertând pe greșiții noștri, alungând de la noi ținerea de minte a răului ce ni s-a făcut, iubind pe aproapele nostru (și nu numai iubindu-l, ci îngăduindu-i a fi așa cum este, nepretinzându-i să fie aidoma nouă), binecuvântându-ne (ori, de ne vine peste poate, măcar neblestemându-ne) vrășmașii.

5. Dovedindu-ne blânzi și smeriți cu inima, făcători de pace, nearțăgoși, neînfumurați, păstrători de cuget curat.

6. Făptuind binele în taină, mâniindu-ne doar pe foarte scurtă vreme, nu mai târziu de apusul soarelui, oricând gata a ierta și a ne domoli, neîngrijorându-ne în exces de cele ale lumii și ale trupului. Făcându-ne muți și surzi când suntem zădărâți, neînvoindu-ne facilei ispite de a mustra și dojeni când simțim că avem dreptate, nejudecând pe nimeni (anevoioasă, dar meritorie virtute).

7. Netemându-ne, alungând frica, socotind-o ca pe un păcat de moarte, ca pe năpasta lumii, îndrăznind, mereu dând dovadă de bărbăție, de ostășie.

8. Adăpostind pe călători, ajutând pe cei slabi, primind cu bucurie pe slujitorii Domnului, necerând (cu fățarnică nepărtinire și vicleană înțelepciune) semne și minuni, neispitindu-L pe Domnul cu cereri nesăbuite, ridicole sau neobrăzate.

9. Nefiind formaliști, bucheri și pierduți în mărunțișuri, nepunând litera deasupra legii. Ci privind lucrurile, de fiecare dată, cu spirit larg și tolerant, izbutind a ieși din noi înșine, a ne vedea, judeca și aprecia din afară, așa cum ne-ar surprinde privirea rece și neprevenită a unui terț.

10. Neacceptând a fi robi patimilor (spre a ne face de basm și de batjocoră demonilor), dar nici textelor.

11. Nelăsând bogăția (ori arghirofilia, care poate locui și în cel neavut) să ne stăpânească, nepunându-ne toată încrederea în cele vremelnice, făcându-ne din legea relativității, principiul incertitudinii și doctrina instabilității celor lumești întreitul temei al unui reflex instinctiv când vor să ne subjuge cu strălucirea lor.

12. Nepizmuind, neațintindu-ne ochii asupra semenilor noștri, asupra greșelilor și inevitabilelor cusururi omenești, ci mai vârtos asupra alor noastre.

13. Neluând numele lui Dumnezeu în deșert, rodindu-ne talentul ori talanții, ori fracțiunea de talant.

14. Neîngăduind ca strâmtoarea, prigoana, grijile veacului, înșelăciunea avuției și poftele să înăbușe  rodirea Cuvântului în noi.

15. Lăsând nevinovăția copilăriei să ne roureze sufletul și să ne vindece de uscata respectabilitate, întocmai ca Zaheu care, om în toată firea, nu s-a rușinat să se cațere în pom ca să-L vadă mai bine pe Iisus.

16. Veghind, păstrându-ne treji, dar nepunând mare preț pe tăria noastră, știind că duhul e osârduitor, dar trupul neputincios, iar noi oricând capabili de slăbiciune, de cădere (n-a grăit Fericitul Filip Nerri: ține-mă Doamne de urechi că altminteri Te vând ca Iuda?).

17. Fiind modești, recunoscători, iubindu-L pe Domnul din toată inima, din tot cugetul, din tot sufletul și toată virtutea noastră.

18. Ferindu-ne de șovăială și impunându-ne a fi statornici în hotărâri.

19. Fiind înțelepți ca șerpii, nu numai  blânzi ca porumbeii.

20. Crezând neclintit în Cuvântul lui Iisus, păzindu-l, mâncând și bând la vremea potrivită preacuratul Trup și scump Sângele Domnului, dându-ne bine seama: cât de fericiți suntem că ne învrednicim de aceasta, că niciodată n-a vorbit un om cum vorbește Hristos, că ne putem numi prieteni ai Săi.

21. Grăind vorbe bune ori săvârșind gesturi de compasiune față de semenii noștri, de simpli oameni, în ocaziile cele mai întâmplătoare și mai mărunte, nesfiindu-ne a fi politicoși, a schița un zâmbet binevoitor până și unui străin, spre exemplu insului care, după ce fără de voie ne-a lovit cu cotul, își cere scuze.

22. Descoperindu-ne capul când salutăm, răspunzând negrăbiți când ni se pune o întrebare, când ne cere cineva să-i arătăm drumul – lucruri mici, profane, de nu și triviale! Dar din categoria celor care prisosesc stricta dreptate și, în consecință,  plăcute lui Hristos.

23. Și-L mai slăvim pe Domnul poftind la cină pe cei desconsiderați, nu numai cei sărmani, ci în general cei care nu se bucură de atenția și cinstirea semenilor; cei uitați sau părăsiți – acestora să le dovedim gentilețe, cuviință, solicitudine.

24. Oprindu-ne de la păcate, devenind adevărați creștini, orice am fi fost înainte de trezire, cu oricare urâte păcate ne-am fi murdărit.

25. Scriind, pictând ori compunând (cei care pot) capodopere. Toate au fost și sunt create numai în starea harului sfinților (Sfântul Iustin: „Toate câte filosofii și legislatorii le-au gândit și le-au spus frumos, le-au elaborat grație părții de Logos aflătoare în ei”).

26. Sărutând pe cei leproși: orice ins izolat, prigonit, ocărât pe nedrept, de care căpătuiții, rostuiții, chivernisiții, slugarnicii se feresc și se tem, e un lepros vrednic de a fi sărutat;

27. Refuzând a ne zgâi la cel în suferință și descumpănire, rugându-ne așa cum știm, chiar dacă nu cunoaștem la perfecție tipicul rugăciunilor (și poate nici Tatăl nostru, ca în povestirea cu cei trei sihaștri de pe insulă care nu-l știau, dar umblau pe mare).

28. Neprecupețindu-ne vremea, zăbovind ca samarineanul cel milostiv pentru a veni în ajutorul păgubiților, accidentaților, nenorociților.

29. Aducându-ne mereu aminte că în orice semen al nostru sălășluiește suflarea lui Dumnezeu, adică o fărâmă de spirit divin și purtându-ne cu el ca atare.

Să nu se îngrijoreze nimeni. Enumerarea de mai sus e strict exemplificatorie. Suntem neîncetat îmbiați cu posibilitatea de a ne recunoaște și vădi ucenici feluriți și neabătuți ai lui Iisus Hristos. Oricui îi este oricând dat – nu numai în momente eroice – a-L mărturisi. Și poate că această mărturisire, zi de zi, în împrejurări modeste și mărunte, nu-i deloc mai ușoară decât cea eroică, de care nu toți avem parte. Numărul drumurilor prin care Îi putem vădim dragostea, încrederea și devotamentul nostru este infinit.

Toți Îl slăvim pe Hristos numai pe măsura darului, puterii și priceperii noastre, potrivit stilului nostru, ar zice Blaga.

(Maria Burlă, adaptare după Nicolae Steihardt, capitolul Felurimi din cartea „Dăruind vei dobândi”

Părintele Arsenie Boca: „Ce să cerem de la Dumnezeu?”

 

„Unii nu-I cer nimic; Alții Îi cer nimicuri; Unii Îi cer socoteală; Alții, să facă El ce vor ei! Iar alții, să nu existe în fața lor; Și pomelnicul s-ar putea lungi.”

„E semnificativ ce cerem lui Dumnezeu. Zice cineva că pe om îl poți cunoaște mai bine după întrebările pe care le pune, decât după răspunsurile pe care le dă. Cuvântul se poate construi și mai restrâns din punct de vedere religios.

Adâncimea lui Dumnezeu într-un om sau superficialitatea (cât de la suprafață este Dumnezeu în om) o poți cunoaște din lucrurile pe care le cere, mai bine decât din cuvintele pe care le spune.

Unii nu-I cer nimic; Alții Îi cer nimicuri; Unii Îi  cer socoteală; Alții, să facă El ce vor ei! Iar alții, să nu existe în fața lor; Și pomelnicul s-ar putea lungi.

În această privință, sfinții ajungeau unii ca îngerii, care unindu-se întru totul cu voia lui Dumnezeu, pentru ei nu mai voiau ceva deosebit, de aceea nici nu-I mai cereau nimic. Așa se aseamănă începuturile și sfârșitul credinței: unii nu-i cer nimic sau Îi cer nimicuri, iar ceilalți, sfinții, nu mai cer nimic. Sfinții cei mari, din desăvârșita credință în Dumnezeu, nu mai cereau nici măcar mântuirea. Smerenia acestora atinsese desăvârșirea. Totuși, mântuirea, desăvârșirea e acel lucru care trebuie! Pentru acest lucru – iertarea lumii – se roagă și Sfinții din cer.

Așa-s îngăduite și rânduite lucrurile, că e destul să se decidă cineva în mod profund pentru motivarea sa în existență, pentru Iisus, și îndată îi curg împotrivă toate motivele simplificate, droaia de nimicuri, vrând să-l deruteze, să-i dovedească hotărârea o ușurătate. Dar a vinde și a da de pomană toate „nimicurile” lumii, înseamnă că Duhul Sfânt, care suflă unde vrea, te-a ușurat de ele, înseamnă că zarea conștiinței tale s-a limpezit, grija vieții nu mai sunt spinii, ci numai roadele – „crinii câmpului”. Și în țarină, în pământul inimii, în inima creștină răsare Iisus, sădit acolo la Sfântul Botez și dă vieții tale sensul de obârșie.”

(Extras din: Părintele Arsenie Boca, „Talanții împărăției”)

Ce spunea Arsenie Boca despre Postul Crăciunului

 „Postul este o luptă aspră cu însuşi trupul tău. Dacă birui, bine îţi va fi, iar dacă nu, să ştii că toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să curăţească trupul până acolo încât să nu mai fie nici o piedică pentru suflet. Şi nu luptător nătâng, împotriva Duhului Sfânt. Căci fără post trupul se face unealtă duhului rău. La sfârşitul veacului (şi pare că-i aproape) antihrist tot cu stomacul va vădi pe oameni”, declara Arsenie Boca despre Postul Crăciunului.

"Deci nu e fără semnificaţie că Iisus s-a născut într-un grajd. Faţă de sfinţenia Lui, lumea e un grajd în care oamenii au ajuns cu firea ca vitele. Iisus, chiar de la naşterea Sa, ne descoperă trista situaţie sufletească a omului. Peste această situaţie tristă, Cerurile se deschid, firea îngerului vesteşte un nou fel de pace pe pămant, înţelepţii pămantului, călăuziţi de o stea, îşi depun la picioarele pruncului semnele veacului lor. De acum începe era creştină.

De acum înainte Iisus se luptă să scoată firea omenească din starea de grajd, din asemănarea ei cu vitele şi să întemeieze în inima omului, Împărăţia Lui Dumnezeu.

Iisus se naşte nu numai istoric, ci şi tainic, în fiecare suflet, la Botez. Prin Botez intrăm în Creştinism şi Hristos se naşte în noi, ca o mlădiţă nobilă, de om ceresc, pe butucul firii noastre pământeşti. Mai departe lucrurile se întâmplă în perfectă asemănare cu pomii altoiţi. Se poate întâmpla ca altoiul să se prindă, dar butucul nu-i dă toată puterea lui, ca altoiul să nu crească şi să înnobileze tot pomul, ci dă lăstari sălbateci, care sug toată puterea şi pomul se sălbăteceşte şi trebuie tăiat.Iisus ne cheamă tainic, prin conştiinţă, prin minte, prin Biserică, prin slujitorii ei, să-I urmăm viaţa. Iisus vrea să-L iubim pe El. Noi însă ne iubim mai tare pe noi, decât pe El. Ne doare mai tare de noi, decât ne doare de El. Dacă din această luptă între noi şi Dumnezeu câştigă Iisus inima noastră, am câştigat viaţa veşnică. De cumva biruim noi pe Iisus, asupra vieţii noastre a biruit diavolul", povestea Arsenie Boca

 Nici frică nimicitoare, nici răzvrătire; nici prăvălire apocaliptică, nici explozie necumpănită, ci mirare plină de sfială, înfiorare plină de smerenie, bucurie senină, a unei intimităţi negrăite.

Iată îngerii cerului vestesc făpturii minunea: astăzi Dumnezeu S-a pogorât pe pământ. Nu în vijelie distrugătoare, nici în tunetul nimicitor al mâniei Sale. Nu în prezenţa atotputerniciei, nici în focul mistuitor care topeşte zidirea. Astăzi cerul se uneşte cu pământul, nemărginirea se toarnă în mărginire, veşnicia se îmbracă cu vremelnicia, atotputernicia se îmbracă cu neputinţa, Cel nevăzut e purtat în braţe de o fecioară.

Astăzi, Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină, se învăluie întru smerenie, Cel ce cuprinde cu palma marginile lumii, se face prunc; Cel ce împodobeşte cerul cu stele, se culcă într-o iesle de dobitoace.

- Locul cel mai curat pe care L-a găsit pe pământ.

Din Betleem, spunea profetul, trebuia “să vină Acela a cărui obârşie se suie până la vremuri străvechi, până în zilele veşniciei, e dintru început, din zielele veşniciei” (Miheia 5,1). A lăsat tronul cerului pentru un staul şi vecinătatea îngerilor luminii, pentru vitele din grajd.

- Cea mai aspră mustrare a trufiei omeneşti.

Astăzi s-a despicat istoria omenirii în două şi se începe cu numărătoare timpului, în amândouă sensurile lui: spre începutul timpului şi spre sfârşitul lui.

Încă de la Naştere Iisus e începutul şi sfărşitul istoriei.

Naşterea lui Iisus în istorie cumpăneşte timpul între început şi sfărşit.

Naşterea lui Iisus a produs în Ierusalim tulburarea lui Irod şi a tot Ierusalimul. Deci cei ce erau datori să-L primească s-au arătat ostili chiar şi numai naşterii Sale. Drept aceea Irod pune gând să-l omoare.Aceştia erau ai Săi, între care a venit.

Păgânii se poartă cu totul altfel. Cei trei înţelepţi magi ai răsăritului, vin ca la un împărat şi-şi aduc darurile, dar la Betleem găsesc că Pruncul e mai mult decât un împărat, e şi Dumnezeu totodată.

De aceea îşi schimbă planul darurilor.

Principii răsăritului Îi depun aur la picioare, în semn de dajdie, ca unui împărat peste ei. În calitate de preoţi îi aduc smirnă şi tămâie, ca jertfă adevăratului Dumnezeu. Dacă pe jidovi i-a cutremurat şi înspăimântat Naşterea Mântuitorului şi I s-au arătat duşmani, reprezentanţii păgânismului, nu numai că se bucură de Naşterea Lui, dar i se închină ca unui Împărat şi Dumnezeu.

Principii aceia au călătorit depărtări mari şi cu primejdii ca să-L vadă pe Iisus: astăzi creştinii nu mai ostenesc nici până la Biserică.

Nașterea Domnului

Ca să ne dăm seama de semnificația cosmică pe care o are Nașterea din Betleem, o integrăm între marile referințe ale lui Dumnezeu la întreaga creație.

Patru mari intervenții ale lui Dumnezeu fac lumea să aibă o noimă, o explicație și un Sens. Acestea sunt următoarele:

a) Creația lumii,
b) Potopul ei,
c) Întruparea Mântuitorului și
d) Sfârșitul lumii.

Intervențiile stihiale, după pricipalele Sale definiții. Astfel:

De două ori Dumnezeu este ”iubire”.

Și de două ori ”sfârșit”.

”Iubire”:

– la zidirea făpturii;
– la refacerea făpturii prin Hristos.

”Sfârșit”:

– la potop;
– la sfârșitul lumii.

Ordinea ”istorică” a faptelor lui Dumnezeu e următoarea:

I. Creația lumii – văzute și nevăzute – din iubire și după definița: ”Eu sunt începutul și sfârșitul” (Apocalipsa 1, 8). Deși preștia totul, dar văzând cât s-a înmulțit răutatea oamenilor, ”I-a părut rău și S-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ” (Facerea 6,6) și a zis: ”Sosit-a înaintea feței mele sfârșitul a tot omul” (Facerea 6, 13). Așa ”s-au deschis toate izvoarele adâncului și cataractele (cascadele) cerului” (Facerea 7,11) și a fost:

II. Potopul. Dumnezeu Și-a dezlănțuit ”căința”.

Din nou fața lui Dumnezeu este iubire:

”Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr-Însul. Cel ce crede într’Însul nu este judecat, dar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele c Celui Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar judecata, aceasta este: că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele.” (Ioan 3, 16-19)

E mai mare iubirea aceasta decât iubirea care a creat lumea.

De data aceasta stăvilarele dragostei se ridică, și aceasta se naște pe pământ, în persoana lui Iisus, pârjol de cer, în inimile oamenilor. Aceasta e a treia referință stihială a lui Dumnezeu la creație.

III. Întruparea lui Dumnezeu între oameni.

Deci astăzi se despică istoria omenirii în două și se începe cu numărare timpului, în amândouă sensurile lui: spre începutul timpului și spre sfârșitul lui.

Nașterea lui Iisus în istorie o cumpănește între început și sfârșit. De altfel numai Întruparea Mântuitorului și e un fapt absolut istoric, fiindcă începutul și sfârșitul creației numai Dumnezeu le știe. Lumea și veacurile sunt un interval al existenței cufundat în eternitate. Limitele lumii, de atingere cu Dumnezeu, începutul și sfârșitul, nu mai sunt în știința omului.

Nașterea lui Dumnezeu ca om e fapta iubirii nemărginite a lui Dumnezeu, care transfigurează istoria de sensul veșniciei.

”Din Betleem” – spunea profetul – are să vină Acela ”a cărui obârșie e dintru început și se suie până în zilele veșniciei” (Miheia 5,1). ”Slavă lui Dumnezeu întru cei de sus și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2,14)

Cu Iisus începe era păcii. Cântecul început de îngeri trebuia continuat în istorie.

Pacea pe pământ e condiționată de slava care se dă sau se refuză lui Dumnezeu. De asemenea și pacea în suflet are aceeași condiție.

Autonomia rațiunii, autonomia societății omenești, nu se pot constitui decât cu prețul pierderii păcii; – ceea ce e de fapt o înfrângere, sau mai sincer, o mărturisire a neajunsului, a tragediei inerente a construcțiilor fără Dumnezeu.

Pacea de frică, e o reală pierdere a păcii.

Iisus aduce omului pacea care vine de la Dumnezeu. Aceasta e un bun duhovnicesc, care nu poate fi creat sau menținut de arme.

Dar nici nu S-a atins bine Dumnezeu de țărâna făpturii omenești, și țărâna din Ierusalim s-a și cutremurat și a pus mâna pe sabie să se apere de Împăratul păcii.

Nu tot așa însă s-au purtat păgânii. Cei trei Prinți, înțelepți și magi ai răsăritului I se închină, Îi depun aur la picioare în semn de dajdie, ca unui Împărat peste ei. Iar in calitate de preoți Îi aduc smirnă și tămâie ca jertfă adevăratului Dumnezeu.

Dacă pe jidovi^* i-a cutremurat și înspăimântat numai nașterea Mântuitorului, și I s-au arătat dușmani, reprezentanții păgânismului în schimb I se închină (chiar de la naștere) ca unui Împărat și Dumnezeu.

Paradoxală primire I-au făcut oamenii: unii cu iubirea, alții cu ura.

De altfel și Iisus i-a nedumerit de la început. A lăsat tronul cerului pentru un staul de vite și tovărășia îngerilor luminii pentru vitele din grajd. Cel ce a împodobit cerul cu stele se naște într-o iesle:

– Probabil – locul cel mai curat pe care l-a găsit pe pământ.

– Cea mai aspră mustrare a trufiei omenești.

Numai Dumnezeu o putea face: adâncul smereniei.

(Pr. Arsenie Boca – Se umplu măsurile și se plinesc vremile)

c𝑟𝑎̆𝑐𝑖𝑢𝑛𝑢𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑚𝑎𝑔𝑖𝑒, 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙𝑎̆𝑟𝑖𝑒, 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑒 𝑠̦𝑖 𝑝𝑜𝑣𝑒𝑠̦𝑡𝑖

 𝑻𝒓𝒂𝒅𝒊𝒕̦𝒊𝒊𝒍𝒆 𝒔̦𝒊 𝒔𝒆𝒎𝒏𝒊𝒇𝒊𝒄𝒂𝒕̦𝒊𝒂 𝒄𝒖𝒍𝒐𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝑪𝒓𝒂̆𝒄𝒊𝒖𝒏𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒊̂𝒏 𝒍𝒖𝒎𝒆
Crăciunul este cea mai iubită și mai veselă sărbătoare din lume, plină de culoare, veselie și colinde care mai de care mai frumoase și mai încântătoare.
Pe lângă semnificația importantă a acestei sărbători, nașterea Mântuitorului, oamenii se bucură să primească și să ofere cadouri celor dragi. Fiecare țară are unele tradiții speciale, diferite și pline de semnificații.
Iată câteva dintre cele mai aparte tradiții de Crăciun.
În 𝐒𝐔𝐀 pregătirea pentru sărbători începe imediat după Ziua Recunoștinței, perioadă în care orașele, magazinele și casele sunt împodobite fermecător. Moș Crăciun este întâlnit în marile centre comerciale și chiar pe străzile orașelor, împărțind bucurii și daruri copiilor. Felicitările de Crăciun au un loc aparte în inimile americanilor, luând cu asalt centrele comerciale și fiind dăruite în număr foarte mare.
Tot în 𝐒𝐔𝐀, la Casa Albă, alături de bradul de Crăciun, o menoră imensă își aprinde brațele pe rând, începând cu data de 22 decembrie. Este o tradiție relativ recentă și marchează sărbătoarea evreiască Hanuka (Sărbătoarea Luminilor), reprezentată de solstițiul de iarnă.
Din 𝐆𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧𝐢𝐚 vine mult iubitul obicei al decorării brazilor de Crăciun. Inițial, aceștia se împodobeau cu panglici colorate, lumânări și dulciuri. Colindele răsună peste tot și se organizează târguri de Crăciun, unde actorii interpretează scena nașterii Domnului, se comercializează produse tradiționale și sunt organizate spectacole diverse. O tradiție mult îndrăgită aici este pregătirea de case din turtă dulce și este una dintre cele mai cunoscute din întreaga lume.
În 𝐒𝐩𝐚𝐧𝐢𝐚 pregătirile încep în jurul datei de 22 decembrie și sărbătorile de iarnă durează până pe data 6 ianuarie. Din casele oamenilor nu lipsesc ieslea și figurinele specifice, decorațiunile de sărbători, bunătățile tradiționale și frumoasele colinde. Și aici sunt organizate târguri, dar cadourile copiilor sunt oferite de magi, nu de Moș Crăciun. Seara de 25 decembrie este petrecută împreună cu familia, în jurul mesei cu preparate tradiționale.
În 𝐏𝐨𝐫𝐭𝐮𝐠𝐚𝐥𝐢𝐚, Crăciunul este o sărbătoare foarte apreciată și așteptată cu drag, care reunește întreaga familie. Aici există obiceiul de a se face cadouri și pentru cei plecați în altă lume. În seara de Crăciun familiile se ridică de la masă fără a strânge bucatele, lăsându-le pentru ca și cei plecați dintre noi să se bucure de ele și de magia sărbătorilor.
Vâscul este nelipsit din casele englezilor și printre bucatele tradiționale se regăsesc curcanul, plăcintele și budica. În 𝐀𝐧𝐠𝐥𝐢𝐚 există obiceiul de a arde un rug din crengi de frasin, ce simbolizează lunile anului care aproape a trecut, în timp ce oamenii ascultă colinde și se bucură de sărbători. Copiii aruncă scrisorile pentru Moș Crăciun în foc, cu credința că acesta le va citi și le va aduce tot ce își doresc. Tot aici, un cadou și decorațiune nelipsită este un sul de carton ce conține o surpriză, învelit în hârtie colorată, ce poartă numele de 𝐶ℎ𝑟𝑖𝑠𝑡𝑚𝑎𝑠 𝐶𝑟𝑎𝑘𝑒𝑟𝑠.
Și în 𝐍𝐨𝐫𝐯𝐞𝐠𝐢𝐚 vâscul este nelipsit și decorațiunile feerice și colindele înveselesc orașele și casele locuitorilor. Pe lângă alte cadouri, copiii primesc păpusi care îl înfățisează pe 𝑁𝑖𝑠𝑠𝑒, o variantă locală a lui Moș Crăciun. În noaptea de Ajun, norvegienii ascund toate măturile din casă, pentru că se crede că vrăjitoarele ies să cutreiere lumea și au nevoie de mături. Pentru a le împiedica să strice magia sărbătorilor, ei respectă în fiecare an acest obicei frumos.
𝑺𝒆𝒎𝒏𝒊𝒇𝒊𝒄𝒂𝒕̦𝒊𝒂 𝒄𝒖𝒍𝒐𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝑪𝒓𝒂̆𝒄𝒊𝒖𝒏𝒖𝒍𝒖𝒊
Albul ne vorbește despre 𝐩𝐮𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, îndeamnă la iertare, la împăcare și simplitate.
Roșul reprezintă 𝐟𝐨𝐜𝐮𝐥, 𝐬𝐚̂𝐧𝐠𝐞𝐥𝐞 și are rolul de a ne aminti de sacrificiul Mântuitorului.
Reclamele din perioada Crăciunului au expus tot mai mult această culoare, astfel că roșul a devenit culoarea cu cea mai multă popularitate prin care această sărbătoare este reprezentată.
Auriul luminițelor de Crăciun și steaua așezată în vârdul bradului simbolizează 𝐬𝐭𝐞𝐚𝐮𝐚 care le-a fost călăuză celor 3 magi, în drumul spre Isus.
Verdele reprezintă 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚, regenerarea. Este verdele crud al naturii, al tinereții, al bradului.
Argintiul creează 𝐚𝐭𝐦𝐨𝐬𝐟𝐞𝐫𝐚 𝐦𝐚𝐠𝐢𝐜𝐚̆ de iarnă și strălucirea țurțurilor de gheață.
𝐶𝑟𝑎̆𝑐𝑖𝑢𝑛𝑢𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑚𝑎𝑔𝑖𝑒, 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙𝑎̆𝑟𝑖𝑒, 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑒 𝑠̦𝑖 𝑝𝑜𝑣𝑒𝑠̦𝑡𝑖. 𝐹𝑖𝑡̦𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑎𝑝𝑒 𝑑𝑒 𝑣𝑜𝑖 𝑖̂𝑛𝑠̦𝑖𝑣𝑎̆, 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑛𝑒𝑡̦𝑖 𝑝𝑒 ℎ𝑎̂𝑟𝑡𝑖𝑒 𝑡𝑜𝑡̦𝑖 𝑐𝑒 𝑣𝑎̆ 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑡̦𝑖 𝑠̦𝑖 𝑖̂𝑛𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡𝑎𝑡̦𝑖-𝑣𝑎̆ 𝑔𝑎̂𝑛𝑑𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑟𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑒. 𝐹𝑖𝑡̦𝑖 𝑖𝑒𝑟𝑡𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖, 𝑒𝑥𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎𝑡̦𝑖 𝑎𝑓𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑢𝑛𝑒, 𝑏𝑙𝑎̂𝑛𝑑𝑒𝑡̦𝑒 𝑠̦𝑖 𝑏𝑢𝑐𝑢𝑟𝑎𝑡̦𝑖-𝑣𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑚𝑎𝑔𝑖𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑓𝑎𝑝𝑡𝑒.
𝑺𝒂̆𝒓𝒃𝒂̆𝒕𝒐𝒓𝒊 𝒄𝒖 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒕𝒖𝒕𝒖𝒓𝒐𝒓!  

 

Curiozități despre Crăciun și brad

1. Împodobitul bradului face parte din tradiţiile sărbătorilor de iarnă încă de dinainte de Hristos, de pe vremea când sărbătoarea Crăciunului se numea Saturnalia.

2. Primul brad a fost împodobit în 1510, iar prima menţiune scrisă apare în Germania, în anul 1530.

3. În America Latină, se împodobeşte cactusul. Spaniolii şi portughezii au introdus pomul de Crăciun în această zonă, dar cum acolo nu cresc conifere, sud-americanii decorează cactuşi, pini sau brazi din plastic.

4. În Spania, mai există o variantă a pomului de Crăciun: un pom natural în care sunt atârnate cadouri şi dulciuri, iar copiii trebuie să arunce cu pietricele pentru a-şi lua cadourile.

5. În Grecia, nu există obiceiul împodobirii bradului, pentru că aici nu există brazi, ei fiind înlocuiţi cu crenguţe de măslin.

6. În Brazilia, Crăciunul cade vara (fiind în emisfera sudică). Pentru a reda impresia de zăpadă, bradul este împodobit cu bucăţele de zăpadă artificială.

7. În China, bradul de Crăciun se numeşte „pomul luminii”, dar nu este împodobit decât de un procent mic al populaţiei.

8. În Africa de Sud, obiceiul împodobirii bradului nu este prea întâlnit, în schimb, ferestrele sunt împodobite cu vată şi beteală.

9. În Arabia Saudită, nici un obicei de Crăciun nu este văzut prea bine. De aceea, este o sărbătoare privată, iar bradul nu trebuie expus la vedere.

10. În Montreal, Canada, există o adresă oficială a lui Moș Crăciun, unde nu doar primește scrisori de la copii, ci și răspunde acestora. Această adresă a luat naștere oficial în anul 1983, după ce timp de nouă ani, poșta locală primea o sumedenie de scrisori dedicate Moșului, iar angajații oficiului răspundeau în numele Moșului, pentru a nu-i dezamăgi pe cei mici.

11. Prima felicitare de Crăciun din lume a fost tipărită în anul 1846, la Londra.

12. Cel mai popular colind din lume nu este „Silent Night“ sau „Jingle Bells“, așa cum consideră foarte multă lume, ci „White Christmas“, cântat de către Bing Crosby.

13. Conform tradiției, împodobirea pomului de Crăciun trebuie să aibă loc în noaptea 24 spre 25 decembrie. În multe țări, încă se consideră că Moș Crăciun este cel care aduce bradul copiilor.

14. Bradul împodobit trebuie păstrat până la Sfântul Ion, pe 7 ianuarie, pentru ca prosperitatea să abunde în casă tot timpul anului.

15. Se spune că Moș Crăciun intră pe hornul casei pentru a lăsa cadourile pentru copiii cuminți sub brăduț. Tradiția însă spune că, de fapt, Moșul se strecoară în case pe ușa din față, care trebuie lăsată descuiată.

16. Nasul roșu al lui Rudolph, renul care conduce săniuța lui Moș Crăciun, are rolul de a lumina traseul pe care îl parcurge Moșu în noaptea de Ajun.

17. Știai că pentru a putea fi folosit pe post de pom de Crăciun, un brad are nevoie de aproape 10 ani ca să crească?

18. Celebrul costum rosu al lui Moș Crăciun a fost creat de către un caricaturist pe nume Thomas Nast, in anul 1860.

19. Îți vine să crezi că celebrarea Crăciunului a fost interzisă, în anul 1552, în Anglia, de către puritani? Obiceiul a fost reluat abia în 1660, odată cu instalarea în tron a lui Charles al doilea.

20. Data oficială a Crăciunului a fost stabilită prima oară pe 25 decembrie în anul 350 e.n, de către episcopul Romei, Papa Julius I.

21. Roșul, verdele și auriul sunt considerate culori tradiționale de Crăciun. Verdele simbolizeză viața și renașterea, roșul este asociat cu sângele lui Hristos, în timp ce auriul este considerat simbolul luminii și bogăției. Tradiția spune că cele trei nuanțe trebuie să se regăseacă în podoabele alese pentru decorararea pomului de Crăciun.

22. Beculețele pentru pomul de Crăciun au fost inventate de catre Edward Johnson. În 1882, acesta inventează prima instalație electrică pentru brad.

23. Specialiștii au făcut tot soiul de calcule și au descoperit că dacă fiecare copil din lume și-ar dori de la Moș Crăciun o simplă ciocolată de 100 de grame, sania acestuia ar cântări în jur de 240 de tone și ar avea nevoie de mai mult de 1000 de reni pentru a o deplasa în toate colțurile lumii.

24. Moș Crăciun lucrează 31 de ore datorită diferențelor de fus orar pe glob. Un inginer finlandez a calculat că Moș Crăciun trebuie să zboare cu 5800 km/secundă pentru a duce cadouri tuturor copiilor.

25. În Suedia, bradul rămâne împodobit încă 20 de zile de la Crăciun.

26. În Ajunul Crăciunului, în anul 1914, trupele britanice, franceze și germane de pe frontul de vest au făcut un armistițiu – au pus arma deoparte și au cântat colinde, au împărțit cadouri și au stat de vorbă.

27. Probabil cea mai tare glumă dintotdeauna a fost făcută de doi astronauți în spațiu, în timp ce reveneau pe Pământ. În anul 1965 ei au transmis prin radio la Centrul de Control, frenetic, că au văzut ceva în spațiu, urmând niște clipe de tăcere. Câteva secunde mai târziu au început să cânte Jingle Bells.

28. Crăciunul sau Nașterea Domnului este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domnești (praznice împărătești) ale Bisericilor bizantine, a patra mare sărbătoare după Paști, Rusalii și Vinerea Mare.

29. De Crăciun este tradițional ca oamenii să se sărute sub ramuri de vâsc. În Scandinavia antică vâscul era asociat cu pace și prietenie, ceea ce ar putea explica obiceiul modern.

30. În anul 1856 a fost împodobit primul brad în fața Casei Albe, de către președintele Franklin Pierce.

31. În Etiopia, de Crăciun se sfințesc apele. Oamenii arunca flori în răuri sfințite, apoi intră în apele acestora pentru a fi binecuvantați.

32. Peste 200.000 de locuri de muncă sezoniere, numai în Europa, sunt efectul bradului de Crăciun.

33. Primul brad artificial a fost fabricat în Germania. Bradul a fost făcut din pene de gâscă şi a fost vopsit în culoarea verde pentru a-i da efectul de brad de Crăciun. Actualii brazi artificiali sunt realizaţi din material plastic.

34. În America, există mai mult de 4.000 de programe de reciclare a brazilor. Aici se merge din ce în ce mai mult pe ideea brazilor în ghiveci, care sunt închiriaţi în perioada de Crăciun pentru 10-14 zile. Ulterior, sunt replantaţi.

35. Cel mai vândut brad de Crăciun este molidul din Norvegia.

36. Cei opt reni ai Moșului au apărut pentru prima dată în celebra poezie „’Twas the Night Before Christmas”. Aceștia au fost inspirați din imaginea lui Odin, zeul germanic. Legenda lui Odin spune că acesta obișnuia să călărească pe un cal cu 8 picioare, iar copiii care lăsau mâncare pentru calul acestuia erau recompensați cu cadouri. Nu se știe în ce moment cele 8 picioare ale calului au fost transformate în poveste în cei 8 reni.

37. Moș Crăciun a fost burlac până la sfârșitul secolului XIX. Prima mențiune a Crăciuniței a fost făcută în 1849, într-o poveste numită „Legenda Crăciunului” de James Rees.

38. Crăciunul este uneori prescurtat în engleză drept X-mas. Acest lucru se datorează faptului că X în greacă îl reprezintă pe Isus Hristos, înlocuind astfel „Christ” din numele sărbătorii.

39. În multe țări europene exista tradiția că spiritele, malefice sau benefice, sunt foarte active în perioada celor 12 zile ale Sărbătorilor de Iarnă. Aceste spirite au evoluat, în cele din urmă, în spiridușii lui Moș Crăciun, mai ales sub influența poemului scriitorului american Clement C. Moore, „Noaptea dinaintea Crăciunului” (1823), care este, potrivit cercetătorilor, cea mai îndragită poezie în Statele Unite.

40. Crăciunul a fost declarat sărbătoare oficială în Statele Unite abia în 1907.

41. În Finlanda şi Suedia, cele 12 zile dinaintea Crăciunului sunt declarate ca fiind zilele păcii şi ale dreptăţii. De aceea, nelegiuirile săvârşite în această perioadă sunt pedepsite mai aspru decât în mod normal.

42. În Norvegia în Ajunul Crăciunului se ascund toate măturile din casă pentru că în trecut se credea că vrăjitoarele şi spiritele rele intrau în casă şi furau măturile pentru a zbura cu ele.

43. Crăciunul în Republica Moldova este celebrat la 7 ianuarie în fiecare an, pe stil vechi, la fel ca în Rusia sau Ucraina. O parte a populației sărbătorește (și) pe stil nou, la 25 decembrie, această dată fiind declarată oficială de către parlament.

44. În Cehia, ajunul Crăciunului se numeşte Stedry den (ziua mâinii deschise), iar seara se fac cadouri. Cadourile sunt aduse de Jezisek (Micul Iisus), care-şi anunţă venirea cu un clopoţel după care dispare. Cadourile se aşează sub Pomul de Crăciun şi sunt deschise după cina din seara de Ajun.

45. Oamenii au văzut la început în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis și au atârnat în el mere roșii, simbol al păcatului originar.

46. În urma unei analize a datelor adunate din postările pe rețeaua de socializare Facebook, cele două săptămâni care preced sărbătoarea Crăciunului se numără printre perioadele din an cu cele mai multe despărțiri. Totuși, trebuie spus că 25 decembrie este una dintre zilele cu cele mai mici rate ale separărilor amoroase.

47. Moș Crăciun locuiește în Munții Korvatunturi din Lapland, Finlanda, pe granița fino-rusă.

48. Se spune că Moș Crăciun a existat cu adevărat în trecut, acesta fiind o referire la Nikolas din Myra, un episcop de pe teritoriul Turciei de astăzi, care a fost sanctificat după moartea sa. Se spune despre acesta că ar fi împărțit cadouri săracilor, iar numele Moș Crăciun sau Santa Claus ar proveni de la numele sfântului – Niklaus.

49. Moș Crăciun nu mănâncă doar fursecuri și lapte. În Suedia se delectează cu budincă de orez, în Australia și Marea Britanie cu brioșe, iar în Irlanda chiar și cu o halbă de bere.

50. O ultimă curiozitate despre Crăciun are în vedere existența unor locuri care poartă denumirea sărbătorii iernii, și anume două insule ale Crăciunului, dintre care una se găsește în Oceanul Indian, iar cealăltă – în Oceanul Pacific.

 

Tradiții-și-obiceiuri-de-Crăciun

Cea mai frumoasă si așteptată sărbătoare este Crăciunul.

Semnifică nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, trimis pe Pământ să ajute oamenii să devină mai buni, mai credincioși, mai îngăduitori, responsabili și răbdători.

Sacrificarea-porcului

Obiceiul sacrificării porcului de Ignat, pe 20 decembrie, încă se mai practică prin satele noastre românești, pe acolo unde gospodarii cresc porci în propriile curți, pentru ca la Sărbătorile de iarnă să aibă carne proaspătă din care să-și prepare tradiționalele mâncăruri romanești: toba, răcitura, tochitura, cârnați.

Dupa tranșarea si sortarea cărnii, gazda pregătește, afară aproape de locul sacrificiului, o masă mare, pentru toți oamenii care au ajutat la tăierea porcului. Felul de mancare, tradițional numit "pomana porcului", este obținut prin prăjirea, într-un ceaun mare, de tuci, a bucăților de carne tăiate din toate părțile porcului sacrificat: bucăți de mușchi, ficat, slănină, coastă, falcă.

Se vestește Nașterea-Domnului

Înainte de Crăciun, preotul umblă cu icoana din casă în casă, pentru a vesti Nașterea Domnului. Aceasta este o practică extrem de veche, de fapt, o vizită pe care preotul o face credincioșilor săi. Preotul poartă cu el o icoană care înfățișează scena nașterii Mântuitorului și, în fiecare casă cântă troparul sărbătorii, dând icoana credincioșilor ca să fie sărutată.

Împodobirea_bradului

Tradiția împodobirii bradului și a casei cu crenguțe de brad este un obicei relativ nou, preluat pe la jumătatea secolului al XIX-lea de la țările germanice. Prin forma sa triunghiulară, bradul simbolizează Sfânta-Treime, iar podoabele cu care bradul este împodobit semnifică bogăția și cunoașterea, ca și pomul sacru din Grădina Edenului.

În zilele noastre, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini, atât în mediul rural, cât și urban, odată cu așteptarea în seara de Ajun a lui Moș Crăciun.

Copiii știu că Moș Crăciun aduce cadouri mai multe celor care au fost foarte cuminți. Acesta este și astăzi un argument foarte serios și este o motivație puternică pentru copii, care se străduiesc să devină mai cuminți, mai harnici și mai ascultători pentru ca anul viitor să primească mai multe daruri.

Colindatul

In ajunul Crăciunului există obiceiul de a merge cu colindul. Colindele sunt cântece tradiționale formate din urări de bine si belșug pentru toți cei ce le ascultă. În ziua de Crăciun, colindele revin, de astă dată copiii cântând "Steaua". Prin acest colind, ei anunță venirea pe lume a pruncului Iisus Hristos.

Sunt zone în țară unde tradiția Crăciunului încă se păstrează cu sfințenie și se transmite nealterată, din generație în generație. Oamenii de la sate au obiceiuri specifice de la care nu se abat de aceea, în prag de sărbători, auzim de tradiții și superstiții de care mulți dintre noi n-au auzit niciodată.

Împrumuturi-și-noroc

În unele locuri, în ajunul Crăciunului, gospodarii își strâng de prin sat toate lucrurile pe care le-au dat cu împrumut. În alte locuri, în ajun de Crăciun nu se dă nimic cu împrumut pentru ca cei care iau cu împrumut fac asta numai ca sa aibă noroc la hoții în anul viitor. De asemenea, tradiția spune că cei care dau lucruri din casă, alungă norocul din cămin. În unele sate, în vasul cu apă, în care familia se spală, se pun nuci, pentru ca oamenii să fie sănătoși peste an.

Tot la sate încă se mai păstrează obiceiul ca in ajunul Crăciunului cetele de colindători să meargă din poartă în poartă ca să vesteasca venirea pe lume a Pruncului Iisus.

Crăciunul sau Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este o sărbătoare foarte importantă a creștinătății, dar mai este și o stare de spirit!

De Crăciun toate drumurile vor duce acasă (fizic sau cu gândul) și MEREU în această perioadă ne amintim că suntem doar trecători în această viață și contează doar să dăruim și să fim mereu aproape de familie și de oamenii dragi!

Părinte Iustin Pârvu: Atunci ... Iubirea a învins!

Indiferent de hainele pe care le poartă, omul tot va rani. Dacă nu are dragoste de Dumnezeu, tot va răni și va rămâne indiferent la durerea pe care o aduce în suflet, iar ca o ironie a vieții, ajunge să lovească cel pe care omul l-a iubit și l-a respectat cel mai mult.

Sau poate că asta afectează cel mai tare. De cate ori ni se rupe sufletul, să ne amintim că Domnul Iisus Hristos a venit și ne-a iubit pe toți.

O viață fără probleme nu face niciodată o persoană puternică

Uită-te la tine, omule.

 

Uită-te la tine, omule.
Priveste-te!!
Cine esti?
De ce ai ajuns sa nu te mai recunosti?
Cat te-ai schimbat…
Uite, ai cearcane iar ochii iti sunt obositi si indurerati. Ai slabit brusc iar corpul tau isi pierde aspectul care odata era de invidiat.
Ce se intampla cu tine?
Nu mai dormi noptile?
Nu mai mananci?
Stai si iti plangi de mila sau iti pierzi noptile prin barurile de la capatul orasului?
Cate tigari fumezi pentru ati alina durerea?
Cat de mult iti mai umplii inima cu alcoolul ala ieftin?
Lasa lama jos si concentreaza-te pe ce este esential in viata.
Concentreaza-te!!
Priveste in jurul tau si observa cati oameni isi fac griji pentru tine, cati oameni iti vor binele, cati oameni te iubesc…
Priveste cerul si multumeste-i lui Dumnezeu ca ti-a dat acest dar divin, viata. Esti atat de norocos sa fii inca aici printre cei vii si sa lupti. Altii si-ar dorii atat de mult sa poata lupta dar nu pot. Stau si se lupta cu bolile prin spitale, oamenii mor zilnic in accidente, se lupta cu viata si nu reusesc. Iar tu?
Opreste-te aici! Nici un minut in plus de suferinta! Esti om si toti avem aceleasi drepturi. Nu tine cu forta pe nimeni in viata ta, lasa-i sa plece si o sa observi cine lupta cu adevarat.
Notele sau rezultatele nu iti vor masura niciodata inteligenta!
Eu stiu ca poti, stiu ca vei reusi si o sa ajungi un om de success in viata.
Nu spune ca esti deja prea mare pentru a mai face ceva. Iti pot da atatea exemple de oameni invarsta care au ajuns oameni de success de la varste la care nu te-ai fi asteptat. Poti face orice vrei tu in lumea asta. Ai un viitor atat de frumos, plin de aventuri si oameni care iti vor schimba viata. Ai atatea lucruri noi de invatat si locuri minunate de vizitat… Nu renunta la viata, nu ceda, nu te lasa tarat in iad doar datorita unor vorbe sau fapte care te-au marcat in prezent.
Uita, iarta, indeparteaza cu usurinta ce iti face rau si continua cu capul sus si zambetul pe buze.
Cere ajutor fara rusine, vorbeste si lasa lumea sa te cunoasca, sa te ajute si sa te motiveze sa lupti mai departe.
Vei fi surprins cate persoane sunt dispuse sa asculte!
Pretuieste viata si fiecare moment din viata ta!
Noi suntem aici pentru tine!
Te asteptam cu bratele deschise!

„Ocărâți fiind, binecuvântăm”

 Despre neținerea de minte a răului, a zis Domnul: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc. Cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa.” Și: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!” Dar și urechea tăiată în timpul trădării a luat-o și a vindecat-o. Și Apostolul: „Ocărâți fiind, binecuvântăm.”
Să vă rugați pentru cei care vă urăsc, să cereți binecuvântarea lui Dumnezeu pentru aceștia și să nu-i blestemați. Și: „Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiți în pace cu toți oamenii. Nu vă răzbunați singuri, iubiților, ci lăsați loc mâniei lui Dumnezeu.”
De asemenea, Domnul Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind nu amenința…
Patericul Mare. Apoftegmele părinților pustiei, Editura Bizantină, 2015

 Toate energiile tale și întreaga ta ființă să fie concentrate în cuvântul „acum”
 
 
Ne putem ruga lui Dumnezeu numai dacă suntem întemeiați într-o stare de statornicie și pace lăuntrică, în care stăm față către față cu Dumnezeu, iar aceasta ne desprinde de perceperea timpului – nu a timpului obiectiv, de felul celui pe care îl urmărim consultându-ne ceasul, ci în sensul subiectiv, că timpul fuge și că nu ne-a mai rămas timp pentru noi.
Greșeala pe care o comitem deseori față de viața noastră interioară este să ne închipuim că dacă ne grăbim vom ajunge mai iute în viitorul nostru – oarecum asemenea celui care se zorește să ajungă din ultimul vagon al trenului în primul, sperând că distanța dintre Londra și Edinburgh va fi redusă în felul acesta. Tot ce facem este să ne grăbim, dar fără a ne mișca mai repede din pricina aceasta.
 
Ceea ce trebuie să faci este să fii atât de total în prezent, încât toate energiile tale și întreaga ta ființă să fie concentrate în cuvântul „acum”. Descoperi cu mare interes că tu ești într-un „acum”.
 
Mitropolit Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, Editura Sophia

 Fără ispite nimeni nu poate să primească cunună
 
 
Nu mică nevoință se cere nouă în lupta cu duhul mâhniciunii, adică al scârbei, fiindcă el aruncă pe suflet întru deznădăjduire.
 
Și, de va fi scârba adusă de la oameni, se cuvine a o răbda cu bărbăție și pentru acela care ne-a pricinuit-o a ne ruga (…); tare încredințându-ne că toate acestea nu ni se întâmplă nouă fără de Pronia lui Dumnezeu, și că în sfârșit, Dumnezeu, toate câte trimite nouă, le trimite spre folos și spre mântuirea sufletelor noastre: măcar deși cea trimisă nu ni se pare de folos în timpul de față, însă urmările vor arăta cum că adevărat nu ne este de folos aceea pe care singuri o dorim, ci aceea pe care o rânduiește Dumnezeu.
 
Pentru aceasta, nu trebuie noi a ne încânta de omeneștile cugete, ci a crede din tot sufletul cum că ochiul lui Dumnezeu cel atoatevăzător le vede pe acestea, că fără de voia Lui nimic nu se poate întâmpla cu noi, și că ispitele cele aduse asupra noastră le trimite El, după a Sa bunătate, ca, răbdându-le, să primim de la El cununi. Pentru că, fără de ispite, nimeni nu poate vreodată să primească cunună. (Sfântul Nil Sorski)
 
Cerească Înțelepciune de la cei de Dumnezeu luminați Dascăli despre Cum să biruim deprimarea, Editura Sophia, București, 2008, p. 49-50

 el plin de frica lui Dumnezeu e plin de puterea Lui
 
 
Frica de Dumnezeu dă putere. Ea nu slăbănogește. Cu cât e mai mare frica de Dumnezeu în cineva, cu atât e mai prezent El în acela cu puterea Lui, care se răspândește din El. De aceea, cel plin de frica lui Dumnezeu e plin de puterea Lui. Căci în frica aceasta este trăirea prezenței covârșitoare a lui Dumnezeu.
Frica de Dumnezeu îți dă putere să n-ai frică de altceva. Te ajută împotriva patimilor, îți mobilizează și întărește toate resursele de luptă. În frică, Dumnezeu e trăit ca cel ce nu poate fi definit: mysterium tremendum. Existențial și apofatic e o frică ce-ți deschide orizontul de dincolo de lume, care în același timp te atrage, care te face să te pocăiești de păcate și să urmărești binele, simțindu-L pe Dumnezeu ca susținătorul binelui.
 
Părintele Dumitru Stăniloae, nota 514 la Varsanufie și Ioan, Scrisori duhovnicești, în Filocalia XI, Editura Humanitas, București, 2009, p. 293

Legende despre vâsc, planta magică a nopții dintre ani.

 

În mitologiile europene, vâscul are un loc cu totul aparte. Este o plantă încărcată de magie, simbol al curățeniei spirituale, al libertății și armoniei. Semn de bun augur al dragostei, apărător și protector al casei și al familiei, vâscul, căruia i se mai spune și „creanga de aur”, este recunoscut acum drept simbol al sărbătorilor de iarnă, relatează Agerpres.

Vâscul era considerat o plantă sacră atât de norvegieni și de druizii celți, cât și de indienii nord-americani. Atârnat deasupra ușii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare și fericire.

Vâscul își menține prospețimea verde și în timpul iernii, rezistând la ger și întuneric.

Vechii germani credeau că această plantă provine direct din cer.

Potrivit unei tradiții mult răspândite (în special în țările anglo-saxone), cei care se sărută de Crăciun sub o ramură de vâsc vor avea bucurie și fericire.

Celții au fost cei care au inițiat un adevărat cult al acestei plante pe care o considerau de esență divină. În viziunea lor, cel mai prețios vâsc era cel crescut pe stejar — îl numeau „lacrima stejarului” și însoțeau culegerea unui astfel de vâsc de ceremonii fastuoase.

Druizii, preoții celți înveșmântați în alb, tăiau vâscul numai cu o seceră de aur, și-l înveleau apoi cu grijă într-o mantie albă. Cu acel prilej se adunau ofrande și se jertfeau doi tauri albi, înălțându-se rugi către zeii atotputernici, pentru a fi îndepărtate duhurile rele, potrivit volumului „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.

Saturnaliile (din latina Saturnalius) a fost o sărbătoare populară la romani care avea loc în fiecare an, în cinstea zeului Saturn, după terminarea lucrărilor agricole.

Saturnalia este o sărbătoare în cinstea zeului Saturn

Festivitățile de Anul Nou au originea în Babilon, apoi se transmit în Grecia antică și în cele din urmă la Roma. Romanii au numit-o Saturnalia - în cinstea lui Saturn.

Prima zi de Saturnalii la Roma începea pe 17 decembrie și continua până pe 23 decembrie.

Iulius Cezar, dictator pe viață al Romei păgâne, a fost cel care a instituit Festivalul de Anul Nou pe 1 ianuarie. În 46 î.e.n. Cezar a adoptat calendarul iulian. El a investit ziua de 1 ianuarie cu toate obiceiurile romane de Saturnalii.

O altă legendă spune că Balder, fiul zeiței norvegiene Frigga, ar fi fost ucis de o săgeată din vâsc. Lacrimile albe ale zeiței l-au readus la viață, iar ea a binecuvântat planta.

În alte legende medievale se spune că vâscul era atât de mult venerat, încât dacă doi dușmani se întâlneau din întâmplare sub un pom în care era vâsc, ei încetau imediat dușmănia și se împăcau spre cinstirea vâscului, a cărui putere magică o recunoșteau astfel.

În ajunul Crăciunului, oamenii își împodobesc casele cu vâsc ca simbol al bucuriei și pentru pacea sufletească.

Sărutul sub vâsc este asociat pentru prima oară cu festivitățile organizate de greci cu ocazia Saturnaliilor, iar, mai târziu, cu tradițiile primitive legate de căsătorie. Acest obicei își avea originile în mai multe credințe. Una dintre acestea era aceea că vâscul era un leac pentru fertilitate. De Crăciun, fiecare fată care stătea sub coronița de vâsc nu putea refuza sărutul. Acesta putea însemna iubire, prietenie sau noroc. Dacă fata rămânea nesărutată, avea ghinion în dragoste în anul următor și nu se căsătorea.

Obiceiul mai spunea că de fiecare dată când un bărbat săruta o fată, trebuia să rupă și una dintre bobițele albe ale vâscului. După ce toate bobițele au fost rupte, nimeni nu se mai săruta sub coronița de vâsc.

Chiar dacă semnificația strămoșilor a fost uitată, obiceiul sărutului sub vâsc este păstrat în multe țări. Dacă un cuplu îndrăgostit se săruta sub vâsc înseamnă că vor avea o relație lungă și fericită. În România, Franța, Germania, Italia acest obicei se practică în ziua de Anul Nou.

Sărbătorilor de Iarnă și al Anului Nou

• Share:
• 
  
• 
  

În folclorul european, Vâscul reprezită un simbol încărcat de magie, semn de bun augur al dragostei, al vieții, fertilității, dar și afrodiziac. Atârnat deasupra uşii, se spune că vâscul aduce noroc în casă, bunăstare şi fericire. Celţii au fost cei care au iniţiat un adevărat cult al acestei plante, pe care o considerau divină. În viziunea lor, cel mai preţios vâsc era cel crescut pe stejar, numit „Lacrima Stejarului” şi însoţeau culegerea unui astfel de vâsc de ceremonii fastuoase.

Sărutul sub crenguța de Vâsc

Vâscul este asociat cu Sărbătorile de Iarnă și cu tradiționalul sărut pe care îl primesc cei prinși sub crenguța sa. Potrivit celei mai populare tradiţii, cei care se sărută  sub o ramură de vâsc vor avea bucurie şi fericire.

Sărutul sub vâsc a fost asociat, pentru prima dată, cu festivităţile organizate de greci, iar mai târziu cu tradiţiile legate de căsătorie. Obiceiul spune că de fiecare dată când un băiat săruta o fată, trebuia să rupă şi una dintre bobiţele albe ale vâscului. Obiceiul sărutului sub vâsc este păstrat în multe ţări. Dacă un cuplu îndrăgostit se sărută sub vâsc, înseamnă că vor avea o relaţie lungă şi fericită. În Franţa, acest obicei se practică în ziua de Anul Nou.

Simbol sacru al fertilității și al vindecării

Vâscul a fost mai întâi un simbol păgân. Druizii îl vedeau ca pe un simbol sacru, al fertilității, ce avea atât puteri magice, cât și proprietati de vindecare. Planta era atât de sacră pentru druizi, încât dacă doi dușmani de întâlneau din greșeală sub un copac, în care creștea vâsc, își lăsau armele, se salutau și faceau un pact de pace până a doua zi. Când găseau vâsc crescând într-un stejar, druizii îl tăiau cu un cuțit de aur, având grijă ca planta să nu atingă pământul, pentru a nu-și pierde proprietățile sacre.

Ritualul tăierii Vâscului

Mai târziu, ritualul tăierii vâscului a simbolizat detronarea regelui de către succesorul său. Vâscul se aduna atât la solstițiul de vară, cât și la cel de iarnă. În Evul Mediu, ramurile de vâsc se atârnau de tavan, pentru a apăra casa și proprietarii săi de spiritele rele. În Europa, ele se așezau la intrarile în casă și în grajduri, pentru a ține la distanță vrăjitoarele.

De asemenea, se credea că vâscul poate să stingă focul, idee născută din credința străveche, conform căreia planta era adusă de fulgere pe ramurile copacilor. În unele zone din Anglia, fermierii dădeau o tufă de vâsc primei vaci care năștea de Anul Nou. Se credea că acest obicei aduce noroc și prosperitate întregii cirezi. În unele zone din Anglia, vascul trebuia să fie ars după 12 zile, dacă niciunul din cuplurile care s-au sărutat sub el nu se căsătoresc.

Lacrimile Zeiței Frigga

Vikingii credeau că vâscul are puterea de a învia morții. Ei credeau ca Balder, fiul Zeiței Frigga, a fost omorat de Zeul Răului, Loki, cu o săgeată din vâsc otravită. Frigga l-a plâns atât de mult pe fiul ei, încât lacrimile sale au transformat fructele roșii ale vâscului în bobițe albe, iar Balder a înviat.

Vâscul a devenit, astfel, simbolul iubirii și al păcii. Pornind de la credința celtică în puterea vâscului, romanii obișnuiau să se sărute sub vâsc pentru a pecetlui o logodnă. Obiceiul era foarte important, ca un legământ ce nu poate fi rupt niciodată.

 

Vascul, simbol al pacii si bucuriei

Potrivit traditiei, vascul (Viscum album) aduce noroc si trebuie pus de Craciun si de Anul Nou la intrarea in casa. Folosirea lui dateaza dinainte de Crestinism, cand celtii il foloseau pentru a-si decora casele, celebrand venirea iernii.

Druizii credeau ca vascul care crestea in stejari este cea mai sacra planta si ca ii proteja de rau. Credinta lor era insa confirmata de realitate, deoarece vascul, pe langa functia decorativa, are intrebuintari in medicina naturista, transmite Agerpres.

Misterul reproducerii naturale a vascului i-a facut pe oameni sa asocieze planta cu ritualuri de fertilitate. In perioada medievala, femeile care doreau sa aiba copii isi legau vasc la mijloc sau la incheieturile mainilor.

In Scandinavia, traditia spunea ca daca dusmanii se intalnesc pe campul de batalie sub vasc, sa isi lase armele deoparte si sa nu se mai lupte in ziua aceea.

In Franta, vascul este cunoscut si sub numele de Iarba Crucii, pentru ca se considera ca din vasc era facuta crucea pe care a fost rastignit Iisus.

O minte îmblânzită lasă loc fericirii sa se manifeste.

 

,,Un tânăr a mers la un maestru Zen și i-a spus:
- Cineva mi-a greșit și m-a rănit atât de tare că sunt furios, nu pot dormi și nu mă mai pot bucura de viață! Te rog să mă ajuți să mă eliberez de suferința asta!

Maestrul s-a ridicat, s-a dus la un stâlp din apropiere, l-a luat strâns în brațe și a început să urle:
- Te rog, ajută-ma să mă eliberez de stâlpul ăsta! Stâlpul ăsta mă face să sufăr. Stâlpul ăsta mă ține în durere.

Tânărul, surprins, i-a spus:
- Maestre, tu ești cel care ține stâlpul strâns în brațe. Dacă vrei să fii liber, pur și simplu dă-i drumul!

Maestrul i-a zâmbit, spunându-i:
- Ai dreptate. Acum du-te și eliberează-te de tot ceea ce ții strâns. Dă-i drumul și vei fi liber.""Mintea naște monștrii și diavolii de care vă temeți.

Entitățile nu există fără mintea noastră!

O minte "vindecata"- un câmp energetic curat.

Eliberarea tuturor gândurilor se realizează zi de zi cu perseverență și răbdare.

Tehnica cu care rezonezi în eliberare este tehnica perfecta pentru tine, ai încredere în tot ceea ce ești și poți.

In câmpurile voastre se adună și se creaza entități, deoarece ochiul interior doarme.

Mintea, creatoarea gândurilor care prind viață și formă , va atrage întotdeauna după rezonanță.

Entitățile merg după suflete transcendând viețile și existențele lor.

Manifestările unui subconștient încărcat, necurățat va atrage întotdeauna după rezonanță.

O minte îmblânzită lasă loc fericirii sa se manifeste.

Daca vrei sa te vindeci, incepe cu mintea ta!

Norii denși ai gândurilor noastre umbresc strălucirea conștiinței divinitatii din noi, motiv pentru care nu reușim să accesam divinitatea din interiorul nostru,mintea nu poate avea putere creativă fără divinitate,mintea proiectează ceea ce este întreținută prin ea cu ajutorul gândurilor.

Atunci când mintea întreține gânduri negative crează dizarmonia în lumea materială, divinitatea nu se manifesta până în momentul în care nu se incepe curățarea câmpului mental.

Mintea este instrumentul harului divin în momentul în care ne abandonam puterii divinului interior: iubirea, compasiunea, bunătatea, harul, beatitudinea, se vor manifesta în viața noastră.

Când devenim divinul in manifestare suntem canalul atribuției divinului, devenim sursa de binecuvantare pentru intreg."