CELE 12 DARURI DIVINE ☀️

 

Primul dar este Puterea, foloseste-o de fiecare data când ai nevoie.
💠Al doilea dar este Frumusetea, fie ca actiunile tale sa-i reflecte profunditatea.
💠Al treilea dar este Curajul, fie ca vorbele si faptele tale sa aiba siguranta si sa folosesti curajul pe parcursul vietii tale.
💠Al patrulea dar este Compasiunea, fie ca tu sa poti ierta pe cei care ti-au gresit si sa te poti ierta si pe tine însuti când gresesti. Fii amabil si accepta-te cum esti si accepta-i si pe ceilalti.
💠Al cincilea dar este Speranta, fie ca pe parcursul vietii sa crezi ca totul are un rost si e pentru binele tau.
💠Al saselea dar este Bucuria, fie ca tu sa-ti deschizi inima mereu si inima ta sa fie plina de Lumina pura.
💠Al saptelea dar este Talentul, fie ca tu sa-ti descoperi abilitatile speciale si le folosesti la îmbunatatirea lumii.
💠Al optulea dar este Imaginatia, fie ca viziunile tale tale sa-ti realizeze visele.
💠Al noualea dar este Reverenta, fie ca tu sa apreciezi ca esti o minune si sa vezi miracolul din întreaga creatie.
💠Al zecelea dar este Întelepciunea, fie ca prin cunoasterea de sine sa auzi glasul dulce al întepciunii si sa te conduca în viata.
💠Al unsprezecelea dar este Iubirea.Ea va creste de fiecare data când o daruiesti.
💠Al doisprezecelea dar este Credinta.Fie ca tu sa crezi în tine si în puterea ta interioara.
Locul vindecarilor este în tine,
vindecarea este un dar pe care l-a primit fiecare la nastere!
Foloseste-ti frumusetea, curajul, speranta, iubirea ce le ai, invoca puterea, foloseste compasiunea si credinta.
Chiar si în perioadele triste, bucuria este înlauntrul tau, scoate-o afara!
Întelepciunea o ai pentru a te conduce sa treci cu bine peste toate.
Foloseste-ti bine darurile si descopera ca ai si altele, dar cel mai mare dar esti TU ! Si nu uita sa vezi aceste daruri nobile si în ceilalti !

Frumusetea mea cea mai intima...

 

Frumusetea mea cea mai intima...
  "M-am uitat în oglindă și am descoperit că am multe riduri în jurul ochilor, în jurul gurii, pe frunte. Și nu m-am întristat nicidecum, pentru că știu că ele îmi aparțin, mi le-a săpat timpul cu migală ...
  Am riduri pentru că am avut prieteni cu care am râs, am râs mult, până la lacrimi.
Și am cunoscut dragostea, care mi-a făcut ochii să plângă de bucurie.
  Am riduri pentru că am avut copii și am fost îngrijorată de ei încă de la concepție până la naștere, apoi nopți întregi nedormite.
Am riduri și zâmbesc acum la fiecare dintre noile lor descoperiri și la fericirea care mi-o aduc pe chip când îi văd.
Și am riduri pentru că am plâns.
  Am plâns pentru oamenii pe care i-am iubit, care au dispărut, pentru scurt timp, sau pentru totdeauna sau fără să știu de ce.
Am plâns de bucurie sau de tristețe pentru proiecte care mi-au reușit sau care au eșuat.
  Am plâns din cauza febrei copiilor, am plâns pentru durerea lor, și aș fi preferat să iau eu asupra mea toată suferința lor.
Am riduri pentru că am văzut locuri minunate, noi, care m-au făcut să rămân cu gura căscată, cu ochii uimiți de placere și să vars o lacrimă pentru momentul trăit.
În fiecare șanț de pe fața mea, pe corpul meu, istoria mea este ascunsă, emoțiile pe care le-am trăit, frumusețea mea cea mai intimă și, dacă anulez acest lucru, m-aș anula pe mine ca ființă.
Fiecare rid este o anecdotă a vieții mele, un ritm al inimii mele, este albumul foto al celor mai importante amintiri ale mele, iar pentru asta imi spun astăzi că mă iubesc și mă accept așa cum sunt total și profund.
Iubiți-vă corpul și acceptati transformările!!

Zicerile / apoftegmele sfântului avva Zinon din Patericul Egiptean

 

1. Zis-a avva Zinon, ucenicul fericitului Siluan: să nu locuieşti în loc numit, nici să şezi cu un om ce are nume mare, nici să pui temelie a-ţi zidi ţie chilie cândva.

2. Se spunea pentru avva Zinon, că întâi nu voia să ia de la cineva ceva. Şi pentru aceasta cei ce aduceau se duceau scârbiţi, căci nu lua. Şi alţii veneau la dânsul voind să ia ca de la un bătrân mare şi nu avea ce să le dea lor şi se duceau şi ei scârbiţi... Zice bătrânul: ce să fac? Căci şi cei ce aduc se scârbesc şi cei ce vor să ia. Aceasta este mai de folos: oricine va aduce, să iau şi oricine va cere, să-i dau. Şi să făcând, se odihnea şi pe toţi îi împăca.

3. S-a dus un frate egiptean în Siria la avva Zinon şi prihănea gândurile sale înaintea bătrânului. Iar el minunându-se, a zis: egiptenii ascund faptele bune care le au, iar neajunsurile care nu le au, pe acestea pururea le prihănesc. Iar sirienii şi elinii, faptele bune care nu le au, zic că le au, iar neajunsurile care le au, le ascund.

4. Au venit iste fraţi la el şi l-au întrebat, zicând: ce înţelegere are cuvântul acela ce este scris în cartea lui Iov: şi cerul nu este curat înaintea Lui? Şi răspunzând bătrânul, a zis lor: au lăsat fraţii păcatele lor şi cercetează pentru ceruri. Însă tâlcuirea cuvântului aceasta este: de vreme ce numai El este curat, pentru aceasta a zis: şi cerul nu este curat.

5. Spuneau părinţii pentru avva Zinon, că şezând în Schetia, a ieşit noaptea din chilia sa, spre lunca şi rătăcindu-se, a făcut trei zile şi trei nopţi umblând şi ostenindu-se. Leşinând a căzut să moară. Şi iată un copil a statut înaintea lui, având o pâine şi un vas cu apa. Şi îi zicea lui: scoală, mănâncă! Iar el sculându-se, s-a rugat, socotind că este năluca. Iar el a zis lui: bine ai făcut. Şi iarăşi s-a rugat a doua oara şi a treia oara. Şi îi zicea lui: bine ai făcut. Deci, sculându-se bătrânul a luat şi a mâncat. Şi după aceea a zis lui: cât ai umblat, atât eşti departe de chilia ta; ci scoală-te şi vino după mine! Şi îndată s-a aflat la chilia lui. Deci a zis lui bătrânul: intra, fa-ne nouă rugăciune. Şi intrând bătrânul acela s-a făcut nevăzut.

6. Altădată acelaşi avva Zinon, umblând în Palestina şi odihnindu-se, a şezut aproape de o pepenărie să mănânce. Şi i-a zis lui gândul: ia-ţi ţie un castravete şi mănâncă că ce este? Iar el răspunzând, a zis gândului: hoţii în munca merg. Deci cearcă-te pe tine de aici, de poţi suferi munca. [în alte cărţi se zice: şi a început a se bate pe sine. Apoi zice gândului: de nu poţi suferi (şi celelalte)] Şi sculându-se, a statut în arşiţa cinci zile. Şi prăjindu-se pe sine, a zis: nu pot suferi munca. Şi a zis gândului: dacă nu poţi, nu fura şi mânca!

7. Zis-a avva Zinon: cel ce voieşte ca să-i asculte degrabă Dumnezeu rugăciunea, când se scoală, şi-şi întindă mâinile sale către Dumnezeu, mai înainte de toate şi mai înainte de sufletul său, să se roage pentru vrăjmaşii săi din suflet; şi prin aceasta isprăvi, ori pentru ce se va ruga lui Dumnezeu, îl asculta pe el.

8. Spuneau părinţii că era într-un sat unul care postea mult, încât se chema numele lui postitorul. Şi auzind avva Zinon pentru dânsul, l-a chemat pe el; iar el s-a dus cu bucurie. Şi rugându-se ei, au şezut. Deci a început bătrânul să lucreze tăcând, iar postitorul neaflând să vorbească cu dânsul, a început să se supere de trândăvie. şi a zis bătrânului: roagă-te pentru mine, avvo, că voi să mă duc! Zis-a lui bătrânul: pentru ce? Iar el răspunzând, a zis: căci inima mea ca arzându-se este şi nu ştiu ce are. Căci când eram în sat, până seara posteam şi niciodată să nu mi s-a făcut. Zis-a lui bătrânul: în sat te hrăneai din urechile tale. Ci mergi de acum şi mănâncă la ceasul al nouălea! Şi orice faci, întru ascuns fa. Şi cum a început să facă, cu necaz a aşteptat ceasul al noulea, şi ziceau cei ce-l ştiau pe el, că postitorul s-a îndrăcit şi venind el, a spus bătrânului toate. Iar el i-a zis lui: aceasta cale este după Dumnezeu.

9. Doi fraţi locuind deosebi, mergeau unul către altul. Şi a zis unul dintr-înşii celuilalt: voiesc să mă duc la avva Zinon şi să-i spun lui un gând. A zis şi celalalt: şi eu aceasta voiesc. Deci s-au dus amândoi împreună. Şi luându-i pe fiecare deosebi şi-au spus gândurile lor şi unul spunându-le a căzut înaintea bătrânului, rugându-l cu multe lacrimi ca să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul. Şi bătrânul i-a zis lui: mergi, nu te slabi pe tine şi nu grăi de rău pe cineva şi nu te lenevi de rugăciunea ta! Şi ducându-se fratele, s-a vindecat. Iar celalalt spunându-i gândul sau către bătrân, a adaus moale şi cu nebăgare de seama: roagă-te pentru mine! Dar n-a cerut cu deadinsul. Iar după o vreme s-a întâmplat de s-au întâlnit unul cu altul. Şi a zis unul dintr-înşii: când am mers către bătrânul, i-ai spus lui gândul care ziceai că voieşti să-l spui lui? Iar acela i-a zis: da, i-am spus! A întrebat acela: oare te-ai folosit după ce i-ai spus? Răspuns-a fratele: da, m-am folosit, că pentru rugăciunile bătrânului m-a vindecat Dumnezeu! Iar celalalt a zis: eu măcar de i-am mărturisit gândurile mele, nu am simţit vreo uşurare. Zis-a lui cel ce s-a folosit: şi cum te-ai rugat bătrânului? Răspuns-a acela: i-am zis lui: roagă-te pentru mine, că am acest gând! Iar el a zis: eu mărturisindu-mă lui, am udat picioarele lui cu lacrimile mele, rugându-l ca să se roage lui Dumnezeu pentru mine. Şi prin rugăciunea lui m-a vindecat Dumnezeu. Iar aceasta ne-a povestit nouă bătrânul, învăţându-ne, că se cade celui ce roagă pe vreunul din părinţi pentru gânduri cu osteneala şi din toată inima să se roage, ca lui Dumnezeu. şi atunci va dobândi. Iar cel ce se mărturiseşte cu nebăgare de seama, sau ispiteşte, nu se foloseşte, ci se şi osândeşte.

10. Zicea avva Zinon că i-a povestit lui fericitul Serghie, egumenul din Pediada, o povestire ca aceasta: odată - zice - călătorind noi cu un bătrân sfânt, fiind şi alt fraţi împreună cu noi, ne-am rătăcit pe cale. Şi neştiind unde mergem ne-am aflat în semănaturi şi am călcat puţin din semănaturi. Iar plugarul simţind, că s-a întâmplat de lucra acolo, a început a ne ocara şi a zice cu mânie: voi călugări sunteţi? Voi va temeţi de Dumnezeu? De aveaţi frica lui Dumnezeu înaintea ochilor, nu făceaţi aceasta. Deci îndată ne zice nouă sfântul acela bătrân: pentru Domnul nimeni să nu grăiască! Şi se ruga plugarului cu blândeţe, zicând: bine zici, fiule; de am fi avut frica lui Dumnezeu aceasta nu am fi făcut, ci pentru Domnul, iartă-ne, că am greşit! Iar acela, înspăimântându-se pentru nerăutatea şi smerenia bătrânului, alergând la noi, a căzut la picioarele bătrânului, zicând: iartă-mă pentru Domnul şi ia-mă cu voi! Şi adăuga fericitul Serghie: iată blândeţea şi bunătatea sfântului ce a putut cu ajutorul lui Dumnezeu să facă! Şi a mântuit sufletul ce era făcut după chipul lui Dumnezeu pe care îl voieşte Dumnezeu, mai mult decât nenumărate lumi cu banii lor.

11. Odată ne-am dus la unul din părinţi şi l-am întrebat pe el zicând: de va avea cineva vreun gând şi se vede pe sine biruit; şi de multe ori citind cele ce au zis părinţii pentru un gând ca acela, se ispiteşte să facă acelea şi nicidecum nu poate, oare ce este mai bine: a veşti vreunuia din părinţi gândul, sau a se sârgui singur să uneltească acelea care a citit şi a se îndestula cu ştiinţa sa? Răspuns-a bătrânul: că trebuie să-l vestească către cel ce poate să-l folosească şi să nu se nădăjduiască întru sine. Ca nu poate cineva să-şi ajute luişi şi mai vârtos de a fi cuprins de patimi. Ca mie, tânăr fiind, mi s-a întâmplat una ca aceasta. Ca aveam patima sufletească şi mă biruiam de dânsa. Şi auzind pentru avva Zinon, că pe mulţi care se aflau să i-a vindecat, am voit să mă duc şi să-i vestesc lui; iar satana mă oprea, zicând că de vreme ce ştii ce trebuie să faci, fa cum citeşti şi nu te mai duce şi supăra pe bătrânul.
Deci când mă porneam să mă duc şi să-i vorbesc lui, războiul se uşura de la mine cu meşteşugirea diavolului ca să nu mă duc. Iar după ce mă plecam să nu merg, iarăşi mă stăpâneam de patimă. Şi aceasta a meşteşugit vrăjmaşul asupra mea multă vreme, nelăsându-mă să vestesc bătrânului. Iar da multe ori m-am dus la bătrânul, vrând să-i spun lui gândul şi nu mă lăsa vrăjmaşul, aducând ruşine în inima mea şi zicând: de vreme ce ştii cum trebuie să te vindeci, ce trebuinţă este a spune cuiva? Căci porţi grijă de sine; ştii cum au zis părinţii. Şi acestea, zice, îmi aducea pizmaşul, ca să nu arăt doctorului patima şi să mă vindec. Iar bătrânul mă cunoştea că am gânduri, dar nu mă vădea, aşteptând ca însumi să le vestesc pe ele. Şi mă învăţa pentru viaţă cea dreapta şi mă slobozea. Iar mai pe urma plângând, am zis întru sine: până când, ticăloase suflete, nu vrei să te tămăduieşti? Alţii vin de departe la bătrânul şi iau lecuire, iar tu nu te ruşinezi, şi având doctorul aproape, nu vrei să te tămăduieşti? Şi aprinzându-mă cu inima, m-am sculat şi întru sine-mi am zis, că dacă voi merge la bătrânul şi nu voi afla pe nimeni acolo, voi cunoaşte că este voia lui Dumnezeu a-mi mărturisi gândurile mele. Şi mergând eu acolo, n-am aflat pe nimeni. Deci bătrânul mă învăţa după obicei pentru mântuirea sufletului şi cum ar putea cineva să se curăţească de cugetele cele spurcate. Iar eu iarăşi ruşinându-mă şi nemărturisindu-mă, vroiam să mă duc şi sculându-se bătrânul, făcu rugăciune şi mă petrecea mergând înaintea mea, până la uşa cea de afară. Iar eu mă munceam cu gânduri, să spun bătrânului sau să nu spun, şi cu încetul păşind, mergeam după dânsul; iar bătrânul întorcându-se şi văzându-mă muncindu-mă de gânduri, mă loveşte în piept încetişor şi îmi zice: ce ai? Om sunt şi eu. Şi dacă mi-a zis bătrânul acest cuvânt, mi s-a arătat că mi-a deschis inima mea şi am căzut la picioarele lui, rugându-l pe el cu lacrimi şi zicând: miluieşte-mă! Iar el mi-a zis: ce ai? Şi i-am zis lui: nu ştii ce am? Şi mi-a zis: tu trebuie să spui ce ai. Iar eu cu mare ruşine de abia mi-am mărturisit patima mea. Şi mi-a zis: dar de ce atâta vreme te ruşinezi a spune? Au nu sunt şi eu om? Însă voieşti să-ţi spun şi eu ceea ce ştiu? Au nu sunt acum trei ani, de când ai aceste gânduri şi venind aici nu le mărturiseşti? Iar eu mărturisind şi căzând şi rugându-mă, am grăit lui: miluieşte-mă pentru Dumnezeu şi mă învaţă, ce să fac! Şi mi-a zis: du-te şi nu te lenevi în rugăciunea ta şi nu cleveti pe nimeni! Iar eu mergând la chilia mea şi nelenevindu-mă de rugăciunea mea, cu darul lui Hristos şi cu rugăciunea bătrânului, de aici înainte n-am mai fost supărat de patima aceea. Deci trecând un an, mi-a venit un gând ca acesta: nu cumva m-a miluit Dumnezeu pentru mila Sa, iar nu pentru bătrânul? Şi aceasta venindu-mi în minte, am mers către dânsul, vrând a-l ispiti şi luându-l în laturi, i-am făcut metanie, zicând: roagă-te pentru mine, părinte, pentru gândul meu ce ţi l-am mărturisit oarecând! Iar el m-a lăsat zăcând la picioarele lui şi tăcând puţin, mi-a zis: scoală-te, ai credinţa către mine! Iar eu auzind acestea, voiam să mă înghită pământul de ruşine şi sculându-mă, nu puteam căuta asupra bătrânului, şi mirându-mă şi spăimântându-mă, am plecat la chilia mea.

Psalm pentru părinţi

 

Nu-i mai apostofraţi pe copii că nu adorm liniştiţi. Şi nici atât de repede ca voi. Într-o zi, liniştea o să vă pară înspăimântătoare!

Bucuraţi-vă când dimineaţa găsiţi o jumătate de tub de pastă de dinţi risipită în chiuvetă. Într-o zi veţi găsi Colgate-ul întărit şi nedesfăcut de nimeni!

Bucuraţi-vă când faţa de masă e plină de dulceaţă. Şi chiar şi atunci când gemul vă ajunge-n galoşi. Într-o zi, borcanul va face mucegai în dulap.

Bucuraţi-vă când pantofiorii lasă urme de noroi pe covorul din sufragerie sau, uneori, chiar şi pe cearceaful din dormitor. Într-o zi, la uşa voastră nu vor mai fi nici măcar pantofii.

Bucuraţi-vă când fiii şi fiicele stau cu lumina aprinsă până noaptea târziu, chirciţi la birou să scrie referate. Nu-i mai certaţi că e ” lumina scumpă! ” Într-o zi o să vă speriaţi că-i prea devreme întuneric.

Bucuraţi-vă când în casă este debandadă şi hainele sunt aruncate în toate ungherele! Într-o zi veţi deschide şifonierul şi veţi găsi păianjeni.

Bucuraţi-vă când sunteţi bombardaţi de întrebări la care nici nu ştiţi şi nici nu aveţi chef să oferiţi răspunsul. Într-o zi n-o să mai fiţi întrebaţi de nimeni nici măcar când v-aţi născut.

Bucuraţi-vă când pruncii vă scotocesc prin genţi şi vă împrăştie mărunţişurile prin casă. Într-o zi, când veţi deschide uşa casei venind încărcaţi de la piaţă, veţi fi întâmpinaţi de … nimeni!

Bucuraţi-vă acum … Într-o zi aţi da tot ce aveţi mai scump, numai să trăiţi macar o clipă ”stresul de altădată”, când pruncii vă umpleau casa … şi urechile de zgomot!

Bucuraţi-vă că Domnul ne-a dat copii. Ei ne învaţă să fim părinţi. Fără prunci n-am înţelege dragostea de Tată a lui Dumnezeu. Fiţi ca taximetriştii : căraţi-vă peste tot copiii, dar mai ales la biserică. Într-o zi, Dumnezeu vă va umple casa de sfinţi!
😃👏
🙏🏻🙏🏻🙏🏻

Cele mai cunoscute 7 rugăciuni scurte către Maica Domnului

 

Cuvine-se cu adevărat

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Apărătoare Doamnă

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu noi robii Tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Sub milostivirea ta scăpăm

Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoie, [ci] din primejdie ne izbăvește pe noi, una curată, una binecuvântată!

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te!

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.

Stăpână, stăpână

Stăpână, stăpână primește rugăciunile nevrednicilor robilor tăi și ne izbăvește pe noi dintru toată nevoia și necazul. Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, păzește-ne sub sfânt acoperământul tău.

Împărăteasa mea

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena săracilor, bucuria celor mâhniți, acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi; deci, dezleagă-l precum voieşti, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, o, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.

Niciodată nu vom tăcea

Niciodată nu vom tăcea, de Dumnezeu Născătoare, a vesti puterile tale, noi nevrednicii, că de nu ai fi stătut înainte rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi mântuit dintru atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? De la Tine Stăpână nu ne vom depărta, că pe robii tăi pururea îi mântuieşti din toate nevoile.

Adevăr crud de lumină : Numai lui Hristos îi pasă de tine suflete !

Mama și banii

O bătrânică dintr-un sat a rămas văduvă și n-are cu cine să-și împărtășească durerea.
    Copiii s-au împrăștiat prin lume și chiar i-au spus să-și vândă casa și gospodăria și să se mute la ei în oraș, că au locuințe mari și confortabile.
Bătrânica a decis să nu se grăbească: “Ca mamă aș putea să trăiesc și fără bani. Iar dacă ei mă primesc fără bani, atunci aș putea vinde totul și mai târziu, nu e o grabă.

Și cine știe ce mă așteaptă în viitor? Nici nu știu la cine să mă duc: și fiica e de treabă, și fiii la fel. Cândva toți am fost o familie foarte unită.

Dar cu timpul poate s-au schimbat și ei, poate au uitat de dragostea de odinioară.

  Cum îi mângâiam, aveam grijă de ei și câte nopți nedormite au fost… Atunci eu nu așteptam nici un ban de la ei”.

A venit bătrânica la Mihai, el a primit-o cu drag, de bani nu a spus un cuvânt.
Dar după puțin timp Mihai s-a schimbat foarte mult, nu-l mai recunoștea, a devenit ca un străin…

– Fiule, spune-mi, ce ți s-a întâmplat? Spune-mi totul, așa cum făceai când erai copil mic.
– Lasă-mă mamă, am treburi, sunt ocupat, poate e mai bine să te duci să trăiești la Maria?

“Mihai nu mai are nevoie de mine acum, de vrea să închidă ușa din urma mea. Oare cum mă va primi fiica? Ea era atât de bună la suflet când era mică”.
Nici Maria n-a vrut s-o primească:

 “Mergi la Ionel să trăiești la el ! ”.

“De bani are nevoie, dar de mamă ba!” – se gândi bătrânica înlăcrimată și a mers la Ionel…
A ajuns la Ionel, el era cam mâhnit. Se uita la mamă ca un om străin.

Îi spune: “Tu bani să-mi dai! Eu voi cumpăra o mașină! Sau vrei să îi duci la biserica ta?

    Aici nu ești musafir, dacă vei trăi cu noi va trebui să plătești pentru asta.
Vei avea grijă de copiii mei, dar să nu crezi că vei avea ceva pentru asta.

   Au trecut vremurile când erai gospodină, azi trebuie să asculți tu de noi.
Și nu uita să ții limba după dinți.

   Îți voi scrie pe o foaie ce ai voie și ce nu, ce ți se permite să spui și când trebuie să taci. Vecinilor să le zâmbești mereu, să le faci impresia că toți suntem fericiți.

Aici toți ne respectă, să fii atentă să nu ne afectezi autoritatea. Căci ești din altă generația și cine știe cum ne poți face de rușine! Dar bine, hai să vorbim despre bani”.

– Dar de ce nu întrebi mai întâi dacă îi am?

– Ce ai făcut cu ei? Parcă ai vândut toată averea? Înțelege, mamă, fără bani nu ne trebuiești.

Atunci bătrânica a plecat la gară… Ședea plângând la peron, iar vizavi era un colonel cu familia sa.

   El o privea cu multă durere și a îndrăznit să o întrebe.

“Bunicuțo, spune-mi, ce ți s-a întâmplat? Poate cineva te-a supărat?”
“Am trăit în oraș puțin la copii mei. Mi-au spus că fără bani nu au nevoie de mine. Dar oare chiar e vorba de bani, sau mai curând de împietrirea inimilor lor?”

Bărbatul și-a chemat soția, i-a povestit totul pe scurt și a întrebat-o cu drag:

 “Poate luăm bătrânica la noi?”
“Eu nu demult mi-am înmormântat mama, pe care am iubit-o foarte mult. Acum totul e trist, lumea s-a schimbat. Hai, bunicuțo, la noi să ne alini puțin din durere!”

“Îți mulțumesc din inimă pentru grijă! Dar înainte de asta aș vrea să mergeți cu mine la copiii mei. Nu voi plânge și nu le voi reproșa nimic, doar vreau să le spun un cuvânt”.

S-au adunat toți copiii la masă, iar mama le-a spus:

 “Am decis să vă părăsesc. De acum acestor oameni le voi fi mamă și lor le voi da toți banii câștigați!”

Vaaai!
     S-au tulburat grav cu toții și au început să se învinuiască unul pe altul, să caute vinovatul.
   
   De ce îi părăsește mama și pleacă la alții?…
Dar colonelul cu o voce dură a oprit toată gâlceava.

 “Puteți împărți banii între voi!
    
Vouă vă trebuie bani, iar eu am nevoie de mamă!
   
   Eu voi avea grijă de ea.

A plecat mama cu acei oameni pentru totdeauna, dar mereu se ruga la Dumnezeu pentru copiii săi.

   În noua familie a fost primită cu multă căldură și nimeni nu i-a cerut nici un ban.

Iar copiii de atunci sunt tulburați de păcate, dragostea de bani le-a alungat toată pacea și de acum nici banii nu le aduc nici o plăcere.

 Banii pleacă și vin, iar mama a plecat ca să nu mai vină…

Această istorioară e pentru cei care au încă mame în viață.

 Să vă deschidă Dumnezeu ochii să vă prețuiți părinții acum, ca mai apoi, când nu va mai avea cine să vă audă, să nu aveți de suferit pentru păcatele de acum!
    ( text prelust de la un tânăr orfan)
 
     Fara mamă nu ai fi văzut Lumina zilei de azi !
    Lumina din colțul inimii tale arde prin ruga mamei !

   Mâine mergi să săruți mâna mamei tale...
    Dacă a plecat sus  aprinde o candelă sau  un muc de lumânare la mormântul ei și mergi la biserică , vine si ea la Liturghie cu tine !..
   
  Adevăr crud de lumină :
    Numai lui Hristos îi pasă de tine suflete !
   
   Hristos a Înviat !
      

 

✝) Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava 2 Iunie

 

• Viața Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Sfântul Mucenic Ioan a răspuns: „O, judecător tiran, eu nu mă îngrijesc nici câtuși de puțin de rănile trupului meu cel zdrobit; căci cu cât se strică omul nostru cel din afară, cu atât omul nostru cel dinlăuntru se înnoiește, după cum grăiește Marele Apostol Pavel”.

Mulți au viețuit în lume viață bună și plăcută lui Dumnezeu, după învățătura Domnului nostru Iisus Hristos și după învățătura Sfinților Lui Apostoli. Dintre aceștia este și Sfântul Ioan, Marele Mucenic al lui Hristos, care deși s-a arătat cu mult timp mai târziu, însă nu este mai mic decât cei de demult. Căci Stăpânul Hristos și Dumnezeul nostru, dătătorul de nevoințe, a încununat nu numai pe ucenicii cei din vremea cea de demult, ci și acum, în vremea cea mai de pe urmă, deschide ușa mărturisirii celor ce vor a se face mucenici și îi cinstește cu aceeași cinste, încununându-i cu aceleași cununi. Deci se cade să începem a istorisi de unde este nașterea și creșterea sfântului ce se prăznuiește astăzi, ce fel de lucruri bune a făcut, cum a mărturisit pe Hristos și cum a pătimit pentru dragostea Lui.

În părțile Capadociei, care se mărginește cu Armenia mică, este o cetate mare și vestită ce se numește Trapezunda. Acea cetate aflându-se lângă mare, multe corăbii de pretutindeni se abăteau pe acolo, pentru îndestularea mărfurilor și pentru avuția ce se afla în ea. Din această cetate a odrăslit acest mare plăcut al lui Dumnezeu, Sfântul Mare Mucenic Ioan. El s-a născut din părinți creștini, binecredincioși, iubitori de Dumnezeu și împodobiți cu fapte bune; întru care și pe acest fiu iubit al lor, pe fericitul Ioan, crescându-l și deprinzându-l, l-au făcut desăvârșit în faptele cele bune creștinești. Iar de vreme ce acea cetate este zidită lângă mare și cetățenii ei erau obișnuiți a umbla cu corăbiile pe mare și a face neguțătorie, spre a-și câștiga cele de trebuință, de aceea și fericitul Ioan adeseori, intrând în corabie și ducându-se în multe cetăți, făcea neguțătorie.

Deci într-o vreme, i s-a întâmplat lui că a intrat într-o corabie a unui om dintr-altă țară care avea multă neguțătorie. Acela era de neam francez, cu credința latin, adică papistaș, cu năravul sălbatic, nemilostiv și fără de omenie. Deci fericitul Ioan, intrând în acea corabie cu un astfel de om, diavolul a început a-i pizmui viața cea îmbunătățită și plăcută lui Dumnezeu, fiindcă vrăjmașul nu suferea cu ușurință faptele cele bune ale fericitului Ioan. Căci îl vedea adeseori rugându-se lui Dumnezeu, postind, fiind blând și plecat către toți, lesne apropiat tuturor, făcând milostenie către toți, miluind pe toți cei lipsiți ce erau în corabie, îndestulându-i cu cele de nevoie, iar pe cei bolnavi mângâindu-i, dându-le lor cele de nevoie din averile lui și întinzându-le mână de ajutor în toate. Ochii lui pururea erau plini de lacrimi și, izvorând totdeauna lacrimi, își zicea: „De vei milui pe fratele cel ce pătimește rău, miluit vei fi și tu de Dumnezeu. Cum vei mângâia pe cel întristat așa vei fi și tu mângâiat de Dumnezeu”.

Acestea văzându-le vrăjmașul cel nevăzut și pizmuindu-l, a vrut să facă sfântului împiedicare de la calea mântuirii. Deci, mai întâi, a gândit să-l depărteze de la dreapta și sfânta credință a Bisericii Răsăritului. Pentru aceasta a îndemnat asupra fericitului pe vrăjmașul cel văzut, pe căpitanul corăbiei, care se împotrivea credinței celei drepte, ca să ocărască pe dreptcredinciosul rob al lui Hristos, pentru buna credință a Răsăritului. De aceea, între ei se făcea mare ceartă pentru credință în călătoria pe mare, și totdeauna Sfântul Ioan biruia pe acel francez, ca un preaiscusit în învățăturile cărților și preaînțe- lept; și astfel îi rușina socoteala lui cea nedreaptă și ereticească. De aceea, francezul acela se mânia foarte rău asupra nebiruitului ostaș al lui Hristos, se iuțea și îl batjocorea cu multe ocări și-l vrăjmășuia, gândind rău asupra lui.

O vrăjmășie ca aceea aprinzându-se în apuseanul acela, ei au sosit cu corabia la malul Mării Negre cel dinspre țara Moldovei, lângă Cetatea Albă. Deci, ieșind din corabie, vrăjmașul cel rău și pizmaș s-a dus la eparhul cetății, care era cu neamul și credința turc, fierbinte păzitor și apărător al credinței sale celei turcești. Și a adus căpitanul la cadiu următoarea pâră împotriva Sfântului Ioan, zicând: „O, cadiule, este un bărbat în corabie, care a venit cu mine aici și voiește să se lepede de credința sa cea creștinească și să se înstrăineze de patria sa. El voiește a se apropia de credința voastră și să primească legea voastră cea turcească, ca să se facă părtaș al seminției voastre. Aceasta o știu deoarece, călătorind noi pe mare, de multe ori mi-a spus despre aceasta și s-a jurat înaintea mea cu multe jurăminte că nicidecum nu-și va schimba gândul său. De aceea tu să ai îndată purtare de grijă pentru el, ca să-l aduci la credința voastră; căci multă cinste vei avea de la împăratul și de la toți cei de un neam și de o credință cu tine, căci acest bărbat este înțelept și iscusit cuvântător, ritor prea ales și vestit, și nu este mai mic sau mai prejos cu neamul decât cei ce sunt mai mari, mai de cinste și mai de frunte în cetatea Trapezunda”.

Acestea auzindu-le acel eparh păgân, s-a umplut de bucurie și șezând la locul unde avea obicei a judeca, a poruncit să cheme cu cinste la sine pe fericitul Ioan. Iar când a venit și a stat înaintea lui, eparhul, privind la el cu fața veselă, i-a zis cu blândețe: „M-am înștiințat destule despre tine, cum că ești om ales și înțelept, din cei de frunte din Trapezunda, și cum că ai iubit credința noastră cea mahomedană și voiești a te apropia de ea. Căci astfel este credința noastră, încât se lipesc și-și aprind inima de ea toți cei ce sunt cu gând curat și o înțeleg pe ea; și celor ce o primesc cu bucurie, le dă viață bine norocită și lungime de zile, pe când credința creștinească este vrednică de râs. Pentru aceea, o prietene, nu mai zăbovi, ci leapădă credința creștinească care este defăimată și batjocorită de toți și cu glas mare înaintea a tot poporul ce s-a adunat aici, hulește și blestemă legea și credința cea creștinească, căci pentru aceasta s-a adunat aici poporul, împreună cu femeile și cu copiii lor, ca să te audă pe tine mărturisind acum credința noastră; fiindcă au auzit despre tine că voiești acum să te faci propovăduitor al credinței noastre celei strălucite, bine norocite și desfătate.

Deci vino, o, minunatule, și stai împreună cu noi și preamărește cu glas minunat soarele cel strălucitor, dă cinste luceafărului care răsare înaintea soarelui și adu jertfă luminătorilor cerești, celor ce luminează toată lumea. Astfel te vei învrednici de la împăratul nostru de multă cinste și de mari vrednicii; iar nouă ne vei fi ca un frate adevărat, îndulcindu-te de viața cea dulce împreună cu noi. Deci calcă în picioare legea și credința creștinească, ca una ce este defăimată și proastă, încât să vadă și alții și să învețe de la tine a cinsti credința noastră”.

Iar fericitul Ioan, câtă vreme acel cadiu viclean și răucredincios grăia aceste cuvinte, a ridicat ochii inimii sale la ceruri și cerea ajutor de la Dumnezeu, Care a zis în Sfânta Evanghelie:Când veți fi duși înaintea domnilor și împăraților, pentru numele Meu, să nu vă gândiți mai înainte ce veți grăi sau ce veți răspunde în acel ceas, că vi se va da vouă cuvânt căruia nimeni nu va putea a se împotrivi, nici a răspunde toți cei ce se vor împotrivi vouă.

Apoi, căutând cu ochii cei simțiți către tiran și, răspunzând cu bună îndrăzneală, a zis: „O, cadiule! Mi se pare că minți pe față. Aceste cuvinte nu sunt ale mele, nici nu mi-a venit în cuget vreodată să mă lepăd de sfânta credință a Domnului meu Iisus Hristos! Să nu se întâmple un lucru necuvios ca acesta, nici să mă lase Dumnezeu să primesc în mintea mea un gând păgânesc ca acesta. Acestea toate sunt meșteșugiri ale vrăjmașului adevărului și ale satanei, tatăl tău; că, intrând în tine ca într-un vas al său, grăiește prin tine către mine, și nădăjduind că mă va trage spre pieire, se silește să mă depărteze de la Dumnezeul cel adevărat, care precum este Ziditor al tuturor făptu­rilor văzute și nevăzute, așa și al soarelui acesta, pe care tu îl cinstești ca pe un Dumnezeu. Iar tu, fiind cuprins cu întunericul amăgirii, nebunește aduci făpturii cinstea aceea, care se cade a se aduce numai lui Dumnezeu cel adevărat, făcătorul soarelui căruia tu te închini.

Deci nu te amăgi că mă vei pleca la minciună, ci mai vârtos tu însuți învățându-te de la mine taina adevărului, leapădă, te rog, întunericul păgânătății care zace în sufletul tău și învrednicește-te a te face fiu al luminii, strălucind cu razele dumnezeiescului Botez mai mult decât soarele. Și nu socoti că soarele care se vede pe cer este Dumnezeu, ci cunoaște că este un luminător făcut din ființa focului și pus pe cer de Dumnezeu, Ziditorul lui, spre slujba oamenilor. Acela, adică soarele, s-a zidit în a patra zi; deci cum poate zidirea să fie Dumnezeu?”.

Niște cuvinte ca acestea zicând Sfântul Ioan, și-a ridicat mâinile și ochii către cer, și a strigat cu glas mare în auzul tuturor: „Să nu-mi fie mie a mă lepăda de Tine, Hristoase Mântuitorul meu, Care ești Dumnezeu preamărit împreună cu Tatăl Tău Cel fără de început și cu Preasfântul Duh, o Putere și o împărăție! Nu mă voi închina soarelui, nu voi sluji focului, nu voi jertfi luceafărului, nu mă voi lepăda de lumină, nu mă voi lipi de întuneric, nu voi lăsa pe Dumnezeul meu și nici nu voi sluji diavolului!”. Zicând aceste cuvinte mărturisitorul lui Hristos, cu multă îndrăzneală și cu față veselă, tiranul își schimba adeseori fața sa, aprinzându-se înăuntru de focul mâniei. Și neputând mai mult să rabde pe mucenic, care îi grăia împotrivă și îi arăta păgânătatea și deșarta lui credință, căci pe Hristos pe Care Îl hulea păgânul ighemon, pe Acela Sfântul Ioan Îl lăuda și Îl propovăduia în mijlocul poporului că este Dumnezeu adevărat; iar credința lui păgânească, sau mai bine zis înșelăciunea, o defăima și o surpa până la sfârșit; pentru aceasta a poruncit ostașilor săi să-l dezbrace pe mucenic de hainele sale.

Și îndată făcând ostașii cele poruncite, sfântul stătea gol, fiind îmbrăcat întru Hristos. După aceea, cadiul a poruncit să se aducă multe toiege înaintea lui, și uitându-se către mucenic, a zis: „Nu spune către noi niște povești ca acestea, ci leapădă-te îndată de credința cea nefolositoare și primește legea noastră cu toată inima, precum ai făgăduit, și împodobește-te cu legile noastre. Părăsește de acum acele lungi cuvântări ale tale și împlinește ceea ce ai făgăduit; iar de nu, apoi mă jur pe legea noastră cea bine norocită și slăvită, că nu numai îți voi zdrobi trupul cu toiegele acestea, dar te voi munci și cu alte munci prea cumplite și nesuferite firii; iar mai pe urmă te voi omorî cu moarte grea”.

Iar sfântul, răspunzând, a zis: „Tiranule și plinule de toată spur­căciunea, nu sunt mincinos, nici cuvântător de povești precum spui tu, ci sunt rob și mărturisitor al adevăratului Dumnezeu Cel preamărit în Sfânta Treime. In El m-am învățat a crede de la strămoșii și de la părinții mei, Lui unuia mă închin, Aceluia aduc jertfă de laudă, pe El Îl mărturisesc, că este Ziditor al tuturor făpturilor, pe Acela îl aștept judecător al viilor și al morților. Acela va veni să răsplătească fiecăruia după faptele lui în vremea aceea, când, după porunca Lui, soarele acesta ce se vede, așezat și rânduit de Dânsul pentru slujba oamenilor, se va întuneca. Pentru aceea nu te mai nădăjdui că vei auzi altceva de la mine decât numai cele ce le-am zis întâi și de la început, acelea le grăiesc și acum și le voi grăi până la sfârșit.

Că niciodată nu mă voi lepăda de Hristos Dumnezeu și Făcătorul meu, niciodată nu voi cinsti mai mult făptura decât pe Făcătorul, nu mă voi închina zidirii mai mult decât Ziditorului, nu voi defăima sfânta credință în Dumnezeul meu, în care m-am născut și în care m-am deprins de la părinții mei, până când voi fi stăpân al gândului meu; și, mai ales, până când voi răsufla văzduhul acesta. Deci nu mai zăbovi, lucrător al nedreptății, ci arată obiceiul tău de câine și fără de omenie care este ascuns în tine; scapă-te odată de grija cea pentru aflarea muncilor, cu care voiești să mă muncești, și trimite-mă mai degrab cu orice fel de moarte vei voi la Dumnezeu, Stăpânul meu cel dorit de mine. Deci fă degrab ceea ce ai să faci, pentru că urechile mele nu pot să audă mai mult cuvintele tale cele necurate, de care zice proorocul:Venin de aspidă este sub buzele lor. Nici ochii mei să nu mai vadă fața ta cea spurcată, despre care iarăși același prooroc zice într-alt loc:Umple fețele lor de ocară și vor căuta numele Tău, Doamne!

Iată ai înaintea ta trupul meu gol, gata pentru muncile tale! Bate-l cu toiege, arde-l cu foc, îneacă-l în mare, taie-l în bucăți cu sabia, pune asupra lui și alte munci; și dacă ai mai cumplite decât acestea, și pe acelea nu te lenevi a le aduce asupra mea; de vreme ce, pe toate acestea și pe cele mai multe decât acestea, eu sunt gata a le răbda cu plăcere și cu bucurie, pentru dragostea lui Hristos, Dumnezeul meu”.

Iar tiranul cel sălbatic și nemilostiv, auzind cuvintele acestea ale viteazului mărturisitor, s-a aprins de mânie și îndată a poruncit să întindă pe mucenic la pământ și să-l bată fără de milă cu toiege noduroase. Deci atât de cumplit l-au bătut slugile tiranului pe răbdătorul de chinuri al lui Hristos, încât s-a zdrobit trupul lui în multe bucăți și lipindu-se pe toiege, se arunca sus în aer, iar tot locul pe care era întins mucenicul s-a roșit de sângele lui. Deci viteazul pătimitor răbdând cu bărbăție o muncă ca aceea, și-a ridicat ochii minții sale către cer și a zis: „Mulțumesc Ție, Stăpâne Dumnezeule, că m-ai învrednicit a mă spăla cu sângele meu și a mă face curat de păcatele mele, care mi s-a întâmplat a le păcătui înaintea ta, după Sfântul Botez, din neputința omenească”. Iar muncitorii aceia, auzind pe mucenic rugându-se lui Dumnezeu, s-au umplut de mai multă mânie și atât de cumplit l-au bătut, până ce i s-a stins și glasul.

Apoi, făcându-se seară, ighemonul a poruncit să lege pe sfântul mucenic, care abia sufla, cu două lanțuri, să-l arunce în temniță și să-l păzească până a doua zi, spre o mai mare muncă. Și neputând mucenicul lui Hristos să meargă singur de cumplitele răni, muncitorii l-au târât ca pe un mort și astfel l-au închis în temniță. Iar a doua zi, tiranul acela cu chipul de fiară, șezând la locul lui cel obișnuit de judecată, a poruncit să aducă înaintea lui pe Sfântul Mucenic Ioan.

Deci răbdătorul de chinuri și viteazul ostaș al lui Hristos a venit înaintea lui cu fața luminată și cu sufletul vesel. Și privind răucredinciosul cadiu spre el și văzându-l astfel luminat și vesel – căci darul și puterea lui Dumnezeu care a întărit pe sfinții mucenici cei de demult, aceea întărea și pe Sfântul Ioan, care pătimea pentru aceeași mărturisire a bunei credințe și a preasfântului nume al lui Hristos Dumnezeul nostru –, s-a mirat foarte mult că, după atâtea cumplite munci, se mai află suflet în el și, ca și cum n-ar fi pătimit nimic, se arată așa de vesel.

Deci a zis către el: „O, Ioane, nu vezi în ce fel de rușine și necinste te-a adus neînduplecarea și nesupunerea ta, încât puțin a lipsit de nu ți-ai pierdut și viața, care este atât de scumpă și de iubită tuturor oamenilor. însă de te vei pleca sfatului și socotelii mele, este gata însănătoșirea ta, căci în puține zile, rănile și zdrobirile trupului tău se vor tămădui; fiindcă noi avem doctori foarte iscusiți, veniți din India și din Persia. Iar de nu voiești să asculți de sfatul meu, ci încă vrei să mai petreci în creștinătatea ta, apoi să știi că te așteaptă mai multe și mai cumplite bătăi”.

Atunci Sfântul Mucenic Ioan a răspuns: „O, judecător tiran, eu nu mă îngrijesc nici câtuși de puțin de rănile trupului meu cel zdrobit; căci cu cât se strică omul nostru cel din afară, cu atât omul nostru cel dinlăuntru se înnoiește, după cum grăiește Marele Apostol Pavel. Eu nu am altă grijă, decât numai să rabd până la sfârșit muncile ce se vor aduce asupra mea de la tine, pentru Hristos Cel ce mă întărește și Care a zis:Cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui. Deci, de ai gândit și ai aflat și alte munci, mai noi și mai cumplite, pune-le asupra mea; căci rănile cele mai dinainte, care le-ai adus asupra mea, eu le socotesc întru nimic!”.

Nebunul tiran s-a rușinat foarte mult de aceste cuvinte prea înțelepte și, tremurând cu totul de mânie, a răcnit ca o fiară și a poruncit să-l bată mai cumplit. Deci muncitorii aceia au bătut multe ceasuri pe răbdătorul de chinuri, până au obosit cei ce-l băteau. Iar după aceea schimbându-se unii după alții, așa l-au muncit până ce s-au rănit și s-au rupt și cele dinlăuntru ale sfântului. Astfel muncind slugile acel trup tare ca diamantul, au slăbit. Și toți câți se adunaseră la acea priveliște și priveau la acele cumplite munci, strigau asupra nelegiuitului judecător, ocărându-i obiceiul lui cel nemilostiv și sălbăticia lui cea de fiară. Iar sfântul șoptea cu buzele și se ruga lui Dumnezeu să-i dea răbdare până la sfârșit.

Atunci tiranul a poruncit să aducă un cal sălbatic și să lege picioarele mucenicului de coada calului, după aceea unul din ostași să încalece pe calul acela și să alerge pe ulițele cetății cât va putea; și astfel să târască pe pătimitorul lui Hristos prin toată cetatea. Deci sfântul a fost tras prin toate ulițele cetății, încât s-a făcut priveliște îngerilor și oamenilor. Îngerilor s-a făcut priveliște de bucurie și veselie,că bucurie se face în ceruri, a zis Domnul în Sfânta Evanghelie,pentru un păcătos care se pocăiește, iar dacă pentru un păcătos se face bucurie, cu atât mai vârtos pentru un mucenic atât de răbdător, care pătimea pentru dragostea Domnului unele ca acestea. Iar oamenilor celor bine credincioși li s-a făcut priveliște de jale. Și cum să fie de jale, când vedeau calul alergând și trăgând după el pe mucenic prin locuri aspre? Când vedeau pământul roșindu-se cu sângele lui, și bucățile de carne ce cădeau din trupul lui, iar capul trântindu-se de pământ și de pietre? Cine nu s-ar fi umilit și nu ar fi vărsat izvoare de lacrimi, văzând unele ca acestea? Poate numai acela care n-ar fi avut fire cuvântătoare.

Astfel fiind tras Sfântul Ioan de acel nemilostiv călăreț, când a ajuns pe la locuințele jidovești și alerga trecând pe ulițele lor, mulțime de evrei batjocoreau pe mucenic, care era târât de calul acela, și strigând și strâmbând fețele lor, aruncau în el cu ce se întâmpla a avea în mâini, râzând fără de rânduială. Iar unul din acei jidovi, alergând în casa sa, a apucat o sabie goală și, ajungând pe sfântul ce era târât, i-a tăiat cinstitul și sfântul lui cap. Și astfel bunul și viteazul ostaș al lui Iisus Hristos și-a sfârșit nevoința sa mucenicească, dându-și în mâinile Domnului sfântul și luminatul său suflet. Iar cinstitul lui trup, dezlegându-l ostașul acela de la coada calului, l-a lăsat în acel loc, neîngropat, nebăgat în seamă și neîngrijit. Și astfel zăcea împreună cu capul lui cel tăiat, și nimeni din creștini nu îndrăznea a se apropia sau a se atinge de el, temându-se de urgia păgânilor.

Iar după ce s-a înnoptat, s-a făcut o minune ca aceasta asupra trupului sfântului mucenic: deodată s-au arătat multe făclii arzând, iar trei bărbați cu haine albe cântau cântare de cuvinte sfințite și negrăite și tămâiau împrejurul trupului mucenicului. Și s-a arătat un stâlp de foc deasupra sfintelor moaște, întărit până la cer. Minunea aceasta s-a văzut de mulți, iar mai ales de cei ce locuiau împrejurul locului unde zăceau sfintele lui moaște. Iar unul din jidovi, a cărui casă era aproape de acel loc unde zăcea mult pătimitorul trup al sfântului, părându-i-se că preoții creștini au venit să-l ia și să-l dea îngropării celei obișnuite, a luat un arc cu săgeată și s-a apropiat acolo, vrând să săgeteze pe unul din acei preoți. Deci, punând săgeata în arc, a tras cât a putut și când a vrut să dea drumul săgeții, săgeata și coarda s-au lipit de degetele mâinii lui drepte, iar arcul de mâna lui stângă, încât nu putea nici să trimită săgeata, nici mâinile să le dezlipească.

Așa a petrecut toată noaptea acel jidov, fiu de viperă. Și făcându-se ziuă, acei minunați bărbați și stâlpul de foc și făcliile s-au ascuns, făcându-se nevăzuți; iar bărbații, femeile, tinerii și bătrânii alergau la locul acela, pentru a vedea pe acel ticălos săgetător, cum stătea astfel nemișcat, precum întinsese arcul și săgeata, ca fiind fere­cat cu fiare, însă fiind legat cu puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu.

Deci iudeul acela, deși nu voia, povestea tuturor cu de amănuntul toate cele văzute de dânsul asupra trupului mucenicului și cum i s-a făcut de Dumnezeu acea răzbunare, pentru încercare cea cu îndrăzneală a lucrului celui rău. Iar după ce a făcut către toți de multe ori arătarea și mărturisirea acelei minuni, i s-au dezlegat mâinile și a scăpat de pedeapsă. Iar cadiul înștiințându-se de această minune, s-a temut foarte tare. Pentru aceea a poruncit creștinilor să ia trupul mucenicului și să-l îngroape. Deci creștinii luându-l, l-au îngropat cu cinste lângă biserica lor.

Iar după ce au trecut câteva zile, francezul acela care vânduse pe sfânt spre mucenicie, a voit să fure cinstitul lui trup și să-l ducă în patria sa. Poate că s-a căit pentru răutatea sa sau poate a avut de gând să spună pe urmă că sfântul a fost de credința lor cea apuseană. Deci într-una din nopți, aflând vreme prielnică pentru acel lucru cugetat în sine, a mers cu ai săi la mormântul mucenicului și a început a săpa locul și a descoperi mormântul, vrând să ia cinstitele lui moaște. Dar în acel ceas, ostașul lui Hristos s-a arătat în somn preotului acelei biserici și a zis: „Scoală-te îndată și aleargă la biserică, că iată acel francez voiește să fure trupul meu”. Iar preotul, sculându-se îndată, a alergat cu toată puterea sa la biserică și a găsit mormântul săpat și deschis; iar trupul sfântului aproape să fie furat. Deci a izgonit pe acel francez și pe oamenii săi nelucrători și deșerți. Și chemând pe creștinii acelei biserici, le-a povestit cele făcute și toți au preaslăvit pe Dumnezeu, Cel ce preamărește pe sfinții Săi. Și luând cinstitele moaște ale sfântului mucenic, le-au dus în biserică, așezându-le în altar aproape de Sfânta Masă.

Acolo au stat acele sfinte moaște ale Sfântului Mucenic Ioan mai bine de șaptezeci de ani, făcându-se asupra lor arătări dumne­zeiești ziua și noaptea. Uneori se arăta oarecare lumină minunată; uneori un stâlp de foc se arăta pogorându-se asupra sfintelor moaște; alteori îngeri pogorându-se asupra lor și suindu-se la cer, iar alteori ieșea de acolo bună mireasmă negrăită. Și multe și felurite tămăduiri se făceau acolo, încât a străbătut pretutindeni vestea minunilor care se făceau la acele sfinte moaște.

într-acea vreme domnea în țara Moldovei binecredinciosul și de Hristos iubitorul domn Alexandru, marele voievod, care se împodo­bea nu numai cu toate felurile de fapte bune, pentru care s-a numit și „cel Bun”, ci era aprins și cu dragoste și cu râvnă dumnezeiască către sfinții mucenici.

Deci auzind el de multele minuni ce se făceau de sfintele moaște ale acelui mucenic, a dorit să le aibă la sine, iar mai cu seamă să-și împodobească țara cu acea neprețuită vistierie. Deci, sfătuindu-se cu prea sfințitul arhiepiscop a toată țara, Iosif, a trimis la Cetatea Albă, pe oarecare din boierii săi, cu mulțime de ostași și cu multă avere. Iar aceia, mergând la mai sus zisa cetate, au răsturnat - după cum spune zicala - toată piatra, necruțând nici bani, nici daruri pe la cei ce aveau trebuință de acestea - căci Cetatea Albă era atunci sub stăpânirea otomanilor - și astfel și-au dobândit dorirea.

Deci luând acele sfinte moaște, multă părere de rău au pricinuit credincioșilor de acolo. Iar când se apropiau cu dânsele de cetatea domnească a Sucevei, a ieșit întru întâmpinarea lor marele Voievod Alexandru cel Bun, cu toți boierii săi cei mari, încă și preasfințitul arhiepiscop Iosif, cu tot clerul său cel duhovnicesc și tot poporul. Și astfel au întâmpinat cu bucurie, cu făclii, cu tămâie și cu miruri bine mirositoare pe mucenicul lui Hristos, cel ce bine a voit a veni la dânșii. Iar marele voievod, căzând pe sicriul Sfântului Mucenic Ioan, a îmbrățișat mult pătimitoarele sale moaște și, punându-și ochii și gura pe cinstitele mâini ale mucenicului, le-a sărutat cu multă evlavie și credință. Apoi, vărsând multe lacrimi de bucurie, a pus pe Sfântul Mucenic Ioan ca păzitor al său și al stăpânirii sale, încă și al binecre- dinciosului popor al țării Moldovei. Astfel, cu mare cinste au așezat cinstitele moaște ale mucenicului în Sfânta Mitropolie din Suceava, care era pe acea vreme cetate domnească și capitală a Moldovei.

Deci sfintele moaște au stat mulți ani în Sfânta Mitropolie a Sucevei, până când, mutându-se scaunul domniei la Iași, la mijlocul țării, s-a mutat acolo și scaunul mitropoliei. Deci vremurile fiind tulburi, stăpânitorii țării cei duhovnicești și politicești aveau frică să nu se prade de neamuri păgâne acel odor neprețuit. Pentru aceea au adus sfintele moaște la Iași și le-au așezat în biserica Sfintei Mitropolii. Iar la anul de la zidirea lumii 7l94, iar de la Nașterea lui Hristos l686, domnind peste țara Moldovei răposatul și fericitul întru pomenire Constantin Cantemir voievod, și mitropolit fiind Dositei cel vestit întru multa învățătură, a venit Ioan Sobiețchi, craiul polonez, cu oștile sale, trecând asupra Bugeacului tătărăsc și întorcându-se prin târgul lașului. Iar mitropolitul Dositei, cu știrea craiului leșesc, văzând vremurile tulburi și nepașnice și temându-se ca să nu pricinuiască vreo robie a țării și, împreună cu țara, să se prade de alte neamuri străine și barbare și această vistierie sfântă și neprețuită, a ridicat sfintele moaște ale Sfântului Ioan și luându-le cu sine, împreună cu toate odoarele sfintei mitropolii și cu hrisoavele moșiilor ei, s-a dus împreună cu oastea crăiască în țara leșească, cu gândul să se sprijinească acolo, ca la niște vecini buni, până se vor liniști tulburările și se va face pace, ca apoi iarăși să le aducă pe toate în Moldova la locul lor.

Dar prelungindu-se vremea tulburărilor, mitropolitul Dositei nu a ajuns să-și împlinească scopul și făgăduința sa, căci a murit acolo în țara leșeasca și de ceea ce s-a temut ca să nu se întâmple de la alte neamuri barbare, a împlinit-o el cu lucrul; căci a păgubit țara Moldovei multă vreme de acea vistierie neprețuită. încă și cei de pe urmă, neavând osârdie să încerce cu dinadinsul să aducă la locul lor acele sfinte moaște, până a nu se învechi lucrul, le-au lăsat acolo în țara leșească împreună cu odoarele sfintei Mitropolii, așezate într-una din bisericile din târgul ce se numește Jolcova. Iar acolo, fiind sfintele moaște sub stăpânirea apusenilor, vărsau neîncetate minuni și izvorau tămăduiri spre cei ce alergau cu credință, cu dragoste și cu evlavie la ajutorul sfântului.

Și au stat sfintele moaște mulți ani în țara leșească, în târgul cel mai sus arătat, unde le lăsase Dositei Mitropolitul, până s-a cuprins de stăpânirea apuseană o bucată mare din țara Moldovei, care s-a numit Cordunul și în care s-a cuprins și târgul Sucevei. Acolo se afla și Mitropolia cea veche, în care fuseseră așezate sfintele moaște, după ce s-au adus de la Cetatea Albă, de prea fericitul întru pomenire și prea binecuvântatul și de Hristos iubitorul, Alexandru Voievod, care s-a numit și cel Bun, pentru faptele lui bune ce a făcut.

Iar în anul de la mântuirea lumii l783, în patru zile ale lunii iunie, venind Iosif, împăratul Austriei, a mers pe la marginea Cordu- nului, ca să vadă hotarul, și a venit și prin satul ce se numește Bosanci.

De acolo a mers și în Suceava, căci nu este departe de acel sat târgul Sucevei, și a intrat în biserica Mitropoliei. Deci, privind în toate părțile și văzând între altele și locul în care fuseseră așezate mai înainte sfintele moaște ale Sfântului Ioan cel Nou, a întrebat pe episcopul Rădăuțiului, Dositei: „Ce loc este acolo?”. Episcopul a răspuns, zicând: „Acolo au fost așezate sfintele moaște ale Sfântului Ioan cel Nou”. Iar împăratul arătând cu mâna, a zis: „Se vor aduce și se vor așeza iarăși acolo”. Fiindcă episcopul mai înainte făcuse cererea aceasta.

Deci, chemând episcopul pe un ieromonah, anume Ioasaf, fost egumen al Mănăstirii Putna, i-a poruncit să se gătească a merge la cetatea Jolcova pentru aducerea sfintelor moaște. Iar el, pregătindu-se, a pornit către Țara Leșească spre cetatea Liovului și, într-o Duminică, în optsprezece zile ale lunii iunie, a ajuns acolo; fiind și arhimandritul Meletie trimis mai înainte pentru această pricină. Acolo aflându-se și împăratul, a poruncit la două regimente de ostași să meargă mai înainte la cetatea Jolcova, în care se aflau sfintele moaște la o mănăstire baziliană, ca să nu se facă vreo tulburare în popor pentru luarea sfintelor moaște. Acea mănăstire fusese ortodoxă în vremea când a fost acolo mitropolitul Dositei cu sfintele moaște.

Deci trimișii au pornit pentru luarea sfintelor moaște și, ajungând la marginea cetății Jolcova, într-o mahala a unei biserici iarăși baziliene, au găsit toată cetatea înconjurată de străjile celor două regimente, care străji erau atât de sus așezate, încât puteau să se vadă una cu alta. Și era dată poruncă împărătească ca tot poporul să stea închis prin casele lor; iar cel care va ieși afară să fie împușcat. Deci numiții trimiși zăbovind la locul acela până la miezul nopții, atunci a venit poruncă să pornească cu careta cea pregătită, spre luarea raclei cu sfintele moaște. Și astfel au pornit la miezul nopții, prin întuneric, fără nici o lumină.

Și împreună cu ei era un om cu numele Gheorghe, de neam grec, fratele casierului din Liov, care era trimis mai înainte pentru această treabă. Deci au ajuns cu toții la întâia strajă nemțească. Și înconjurându-i straja, acel Gheorghe, povățuitorul părinților, a vorbit cu mai marele străjii și îndată i-au liberat. De acolo mergând înainte și trecând prin alte străji, care nu le-au zis nimic, au intrat pe poarta cetății și, mergând către biserica în care se aflau sfintele moaște, au dat peste altă strajă, care întrebându-i ce caută, le-au răspuns că au venit să ia pe Sfântul Ioan; iar mai marele străjii i-a întrebat: „Dar puteți să-l luați?”. Ei au răspuns: „Putem, căci avem poruncă împărătească”. Atunci îndată i-a lăsat și, mergând ei printr-o boltă la o ușă, au găsit acolo doi soldați cu puștile în spate, care i-au oprit puțin, până ce unul din ei s-a dus unde era arestat arhimandritul bazilianilor, împreună cu toți ai săi, de le-a dat de știre. Și fără de zăbavă au venit doi baziliani, cu două făclii de ceară aprinse, și îndată au intrat în biserică.

Acolo au găsit pe un comisar împărătesc cu vreo treizeci de ofițeri, stând împrejurul sfântului cu capetele descoperite. Aceia făcându-le cale, trimișii s-au apropiat de racla sfântului, care era pusă în loc de prestol de slujeau bazilianii liturghia lor pe dânsul. Pe ea mai erau cincisprezece sfeșnice cu făclii, iar la picioare o candelă mare de argint aprinsă. Deci luând toate sfeșnicele de pe raclă, au cerut cheia și descuind-o, au ridicat capacul și au văzut pe dinăuntru multe lucruri de argint, ca: inimi, ochi, picioare, mâini și altele, pe care le puseseră acolo spre aducere aminte cei ce au avut boli și vătămături la aceste părți ale trupului lor și se vindecaseră cu rugăciunile sfântului. Mai era încă în raclă și un vas de argint, pe care erau scrise slove de aur: „Vasile Voievod, domn al Țării Moldovei”. Iar banii ce s-au aflat în vas s-au dat bazilianilor. Deci făcându-se catastif de toate argintăriile care s-au aflat în raclă, s-a încuiat iarăși racla cu încuietoarea ei.

După aceea, ridicându-se racla de patru greci papistași, care merseseră cu părinții cei trimiși, unul din baziliani a oprit racla. Iar un comisar împărătesc întrebându-l care este pricina, el a răspuns: „Alt nimic nu este, domnule, decât numai cerem adeverință de la comisarii Moldovei, ca nu cumva după vremi să ni se mai ceară vreodată sfintele moaștele”.

Deci ei, socotind că este dreaptă cererea lor, au scris acea adeverință și s-a iscălit de arhimandritul Meletie și de fostul egumen Ioasaf, care au pus și pecețile lor și au dat-o bazilianului. După aceea, îndată au ridicat Sfintele Moaște și, ieșind din biserică, le-au pus în careta cea pregătită spre această slujbă și au ieșit la poarta cetății, unde erau cei treizeci de husari călări, pe care i-au găsit tot așa cum i-au lăsat. După ce au ieșit pe poartă, îndată acei ostași au înconjurat careta, cincisprezece de-o parte și cincisprezece de altă parte, și astfel au pornit împreună cu cei ce duceau moaștele. Și mergând până la un han ce era aproape de Liov, cale de o jumătate de ceas, i-a întâmpinat un trimis de la comandantul general, cu poruncă ca cei treizeci de ostași să se întoarcă înapoi, iar părinții cu sfintele moaște să meargă singuri în cetatea Liovului.

Iar împăratul Iosif, având a merge la Brod, a ieșit din cetate pe altă poartă. Iar arhimandritul Meletie cu fostul egumen Ioasaf, mergând la comandantul general, au spus că au adus sfintele moaște și le-a dat voie să rămână până a doua zi. Iar a doua zi, gătindu-se de plecare, a venit un grec la arhimandritul Meletie, rugându-l să-i dea voie să sărute sfintele moaște. Deci, mergând să deschidă racla, nu numai că n-a putut, dar nici acoperământul, care era peste raclă, nu l-a putut ridica nicidecum. Și văzând aceasta, a zis grecului: „Vezi, frate, că nu putem să deschidem nici racla, nici să ridicăm acoperământul! Poate nu este voia sfântului! Deci sărută racla deasupra cu credință”. Astfel făcând grecul, s-a dus.

Deci stând amândoi părinții în altă caretă, au mers pe valea Liovului, după careta în care era racla sfântului, până s-au suit într-un deal, unde i-au ajuns patru greci, cu femeile lor, ca să se închine sfintelor moaște, după parola ce o avuseseră cu dânșii în Liov, ca în acel loc să se închine și să sărute sfintele moaște. Deci acolo cu ușurință s-a ridicat acoperământul de pe raclă, și s-a deschis racla. Atunci, aducându-și aminte, au cunoscut că acel grec ce a cerut mai înainte să sărute sfintele moaște a fost fățarnic și necredincios, vrând să ispitească puterea sfântului; și de aceea nu s-a putut deschide racla. Plecând de acolo, au trecut prin târgul ce se numește Stanislav, neștiindu-i nimeni cu ce trebuință merg. Ajungând la alt târg ce se numește Tolmaci, i-a întâmpinat o poștă trimisă de Dositei, episcopul Rădăuțiului, ca să cerceteze unde se află trimișii, dacă s-au luat sfintele moaște și în ce chip au urmat. Și răspunzându-i-se poștei pentru toate, aceea s-a întors înapoi.

A doua noapte, au ajuns la alt târg, unde au întâmpinat pe secretarul Mihalache venind iarăși în poștă de la episcop. A doua zi, s-a făcut rânduială de li s-au dat câte șapte husari și au mers în acea zi până aproape de hotarul ce desparte Țara Leșească de Bucovina. A treia zi, s-au pornit către Sneaten, care este în marginea hotarului, unde, până a se găti de plecare, i-a întâmpinat mult popor, care ieșise din târg.

Dându-li-se de acolo alți șapte husari, au pornit la Colacini, care este hotarul Țărilor Leșești și al Bucovinei, iar acolo au găsit corturi întinse și pe episcop sosit. Dar, pentru că generalul Ențiverc încă nu sosise, le-a spus episcopul că nu este poruncă să treacă peste hotar până nu va sosi și generalul. De aceea, întorcându-se înapoi, au zăbovit peste hotar, de cealaltă parte, împreună cu tot norodul ce ieșise din Sneaten spre închinarea sfintelor moaște. Apoi sosind generalul, îndată s-a pornit să treacă peste podul Colacinului, iar la mijlocul podului s-a luat racla din careta în care a venit până acolo și s-a pus într-alta.

Și trecând peste graniță, s-au tras, în cinstea sfântului, vreo șaizeci de tunuri. Și au stat pe loc acolo, până a sărutat racla tot poporul care îl aștepta pe sfânt; iar peste graniță, de partea aceasta, n-au lăsat să treacă nici un om din Țara Leșească.

Deci pornind de acolo cu alai de popor numai din Bucovina, între care numai preoți erau 204, cu dascălii lor și cu prapore, au ajuns seara, spre ziua Sfinților Apostoli, la un sat ce se numește Lucavețul, unde au rămas. Iar a doua zi au mers în Cernăuți cu mulți creștini și cu mulțime de ostași, trăgând și multe tunuri din dealul Cernăuțiului.

Și mergând prin târg până la o biserică a oarecăruia Herescu, acolo au așezat sfintele moaște și au stat până la opt septembrie. Iar în acea zi, au pornit sfintele moaște cu alai spre târgul Sucevei, unde le-au așezat într-o biserică de piatră a unei mahalale ce se numește Ițeam. Acolo au stat până la ziua Înălțării cinstitei și de viață făcătoarei Cruci. Și făcându-se știre și în Moldova de cealaltă parte de Cordun, s-a adunat mulțime de creștini, spre cinstirea sfintelor moaște. Și astfel, episcopul Dositei al Bucovinei cu mulțime de preoți îmbrăcați și cu tot poporul, ridicând sfintele moaște din mai sus numita biserică, le-au dus în Mitropolia Sucevei și le-au așezat în mijlocul bisericii, unde au rămas și până în ziua de azi.

Aceasta este viața și pătimirea Sfântului Ioan cel Nou, această bună neguțătorie a neguțătorii în lumea aceasta. El a plecat cu marfă pământească de la Trapezunda, dar a neguțătorii și duhovnicește, căci prin post și rugăciune către Dumnezeu, prin lacrimi necontenite, prin milostenie și prin facerile de bine către aproapele, s-a suit ca pe o scară către vârful faptelor bune, către Sfântul Botez cel de sânge, care este mai mare decât toate botezurile.

Astfel a avut sfârșitul mărturisirii, astfel de vitejie a arătat în nevoința mărturisirii, astfel a rușinat pe păgânul cadiu, cu aceste cununi a fost încununat de mâinile lui Dumnezeu, începătorul de nevoință. El așa de bine s-a neguțătorii, încât puțin a dat și mult a dobândit. De trup s-a dezbrăcat ca de o sarcină și, de aceea, nu s-a întors la Trapezunda, ci la Ierusalimul cel de sus. Și s-a așezat în ceata mucenicilor, ca un mucenic, întru împărăția cea veșnică, întru odihna drepților, întru lumina cea neînserată și întru veselia și bucuria cea nesfârșită.

Iar mutările moaștelor lui pe pământ sunt acestea: De la Cetatea Albă s-au adus întâi în Suceava cu alai domnesc, cu arhierei și cu boierii Moldovei. Al doilea s-au dus în Țara Leșească de Mitropolitul Dositei și de craiul acelei țări, Ioan Sobiețchi; iar șederea Sfântului Ioan în Țara Leșească a fost de 94 ani. Al treilea, din Țara Leșească, de la cetatea Jolcova, s-au adus în Suceava cu alai împărătesc, în anul l783. Prin toate a trecut după vorba apostolului, prin cele de-a dreapta, prin cele de-a stânga, prin slavă și prin necinste, nevătămat și prea cu cuviință.

Că Hristos Dumnezeu, pe cei ce-L proslăvesc pe pământ, îi preamărește cu îndoită slavă, și cu cea cerească și cu cea pământească. Pe cei ce-L mărturisesc pe El înaintea oamenilor, și El îi mărturisește, nu numai înaintea sfinților îngeri, ci și înaintea Tatălui Său celui ceresc. Lui I se cuvine slava, cinstea și stăpânirea, împreună și Părintelui Său celui fără de început și Preasfântului și de viață Făcătorului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.  

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Apărătorului şi sprijinitorului creştinătăţii, împotrivitorului şi surpătorului păgânătăţii, mucenicului celui de curând arătat, ostaşului lui Hristos celui adevărat, care ca un soare Bisericii Răsăritului a strălucit, şi pe credincioşi de veselie i-a umplut, toţi acum din suflet cântări de mulţumire şi de laudă să-i aducem, şi cu dorire să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Icosul 1

Îngerilor iubită şi plăcută a fost şi mai înainte de pătimire vieţuirea ta, purtătorule de chinuri al lui Hristos, Ioane. Căci cu trup material îmbrăcat fiind, viaţă îngerească pe pământ ai vieţuit, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni, apoi şi cu chinuri. Pentru aceasta noi, după vrednicie, aceste laude aducem ţie:
Bucură-te, că, prin postirile şi rugăciunile tale cele necontenite, îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că prin milosteniile şi lacrimile tale pe demoni i-ai înfricoşat;
Bucură-te, că pe cei întristaţi i-ai mângâiat;
Bucură-te, că pe cei bolnavi i-ai ajutat;
Bucură-te, că în trup muritor te-ai arătat înger pământesc;
Bucură-te, căci cu mintea ai fost om ceresc;
Bucură-te, că din părinţi binecredincioşi ai răsărit;
Bucură-te, că dreapta credinţă până în sfârşit ai păzit;
Bucură-te, că din cetatea vestită Trapezunda ai ieşit;
Bucură-te, că prin toate faptele bune desăvârşit te-ai împodobit;
Bucură-te, că pe mare, neguţător iscusit ai fost;
Bucură-te, că neguţătoria sufletului bine ai chibzuit;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 2-lea

Văzând, Mucenice al lui Hristos, viclenia diavolului cea măiestrită asupra ta, prin cel de altă credinţă, ca să te depărteze de la dreapta credinţă, şi cu înţelepciunea dată ţie de la Dumnezeu, pricepând măiestriile lui, neprins de dânsele ai rămas cu harul Celui Preaînalt; pentru aceea ai şi cântat: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cunoscând clevetirea ereticului Reiz, de trei ori fericite, adusă asupra ta la eparhul Cetăţii Albe, cel de credinţă otomană, cum că te-ai lepădat de adevărata credinţă creştinească, măcar că acela a te ademeni la aceasta în tot chipul s-a silit, tu nicidecum nu te-ai lăsat a fi biruit; pentru aceea după cuviinţă auzi de la noi acestea:
Bucură-te, că pe Reiz de mincinos l-ai vădit;
Bucură-te, că tu ca un turn ai rămas neclintit;
Bucură-te, că momirile eparhului întru nimic le-ai socotit;
Bucură-te, că toţi cei ce au văzut acestea, folos au câştigat;
Bucură-te, că soarelui şi luceafărului a jertfi nu ai voit;
Bucură-te, căci cu aceasta pe păgânul Cadiu l-ai dispreţuit;
Bucură-te, căci creator al acestora pe singurul Dumnezeu Cel în Treime L-ai mărturisit;
Bucură-te, că n-ai primit a defăima;
Bucură-te, că ai mărturisit credinţa cea adevărată;
Bucură-te, că de aici s-a pornit tiranul spre a te chinui;
Bucură-te, că ai mustrat pe eparhul înaintea tuturor;
Bucură-te, că pe el mai vârtos a se pleca ţie l-ai îndemnat;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 3-lea

De puterea harului Sfântului Duh fiind întărit, cu multă îndrăzneală către guvernator ai zis, viteazule ostaş al lui Iisus: „Nu crede, o, tirane, că eu mă voi lepăda vreodată de Hristosul meu şi că mă voi închina făpturii mai degrabă decât Creatorului; să nu-mi fie mie aceasta cât timp voi respira aerul acesta”; pentru care şi cu mare glas ai cântat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Erai, o, purtătorule de chinuri al lui Hristos, când acestea le ziceai către eparh, vesel la faţă, şi fără de sfială sau frică; iar el, nemaiputând răbda şi de mânie aprinzându-se, a poruncit să fie aduse înaintea lui toiege multe şi de haine să fii dezbrăcat; dar tu, ca şi cum altul ar fi fost, aşa te aflai; pentru aceasta şi noi unele ca acestea zicem către tine:
Bucură-te, că, văzând toiegele acelea, nicidecum nu te-ai temut;
Bucură-te, că din vederea acelora mai tare te-ai împotrivit tiranului;
Bucură-te, că te-ai dezbrăcat de haine stricăcioase;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat în porfiră nepieritoare în ceruri;
Bucură-te, că ai fost ameninţat cu chinuri de moarte;
Bucură-te, că tiranul mai cumplit s-a întărâtat, pentru că tu nu ai băgat în seamă acestea;
Bucură-te, că ai înfruntat pe acesta înaintea tuturor celor ce erau de faţă;
Bucură-te, că pe tine te-ai mărturisit rob adevărat al lui Dumnezeu;
Bucură-te, că bine ai ţinut aşezămintele, pe care le-ai învăţat de la părinţii tăi;
Bucură-te, că n-ai primit a aduce jertfă zeilor guvernatorului;
Bucură-te, că ai zis păgânului să nu întârzie de a te chinui;
Bucură-te, căci cu aceasta te-a trimis mai degrabă la Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 4-lea

Creatorului mai ales decât creaturii ai zis, cu suflet vitejesc, o mult-pătimitorule, că te vei închina; pentru aceasta tiranul cel păgân, auzind astfel de cuvinte de la tine şi pierzând nădejdea a te îndupleca la voia sa, nebuneşte s-a aprins de mânie sălbatică şi a început să te chinuiască. Iar tu, Mucenice al lui Hristos, bărbăteşte răbdând, cu veselie Celui ce te întărea pe tine ai cântat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Inimă de diamant având, când ai pătimit pentru dragostea Celui dorit de tine, fericite al lui Hristos Mucenice, întru nimic ai socotit chinurile, cu harul Lui fiind întărit; pentru aceea, ca peste o aspidă înveninată ai călcat, şi ai alergat spre mai cumplite chinuri cu bucurie; pentru care şi de la noi auzi acestea:
Bucură-te, că ai fost aşternut gol pe pământ spre chinuire;
Bucură-te, că ai avut ochii minţii sus la cer;
Bucură-te, căci cu toiege noduroase fără milă fiind bătut, n-ai slăbit;
Bucură-te, căci chinuitorii, cumplit bătându-te, au obosit;
Bucură-te, că vitejeşte ai răbdat să-ţi fie trupul zdrobit în bucăţi;
Bucură-te, căci cu acestea şi mai mult la mânie ai întărâtat pe tiranul;
Bucură-te, că de multe bătăi, cărnurile lipite pe toiege au fost aruncate sus în aer;
Bucură-te, căci cu aceasta ai adunat pe îngeri spre a se minuna;
Bucură-te, că ai roşit cu sângele tău pământul;
Bucură-te, căci cu aceasta ai strivit pe satana sub picioarele tale;
Bucură-te, că pentru aceasta I-ai mulţumit Stăpânului Hristos;
Bucură-te, că El te-a întărit a suferi alte chinuri mai cumplite;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 5-lea

Auzindu-te cei ce te chinuiau, fiii pierzării, pe tine, Mucenice, rugându-te lui Dumnezeu, s-au umplut de mai multă mânie şi mai cumplit te-au schingiuit, încât şi glasul ţi-a lipsit; iar tu, răbdătorule de chinuri, suferind cu bărbăţie chinul acesta, lui Hristos Celui ce te-a întărit, din adâncul inimii, ai cântat: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cu lanţuri de fier din porunca guvernatorului fiind legat, ostaşule al lui Hristos, Ioane, ai fost aruncat în temniţă şi păstrat spre mai cumplite chinuri; şi tot trupul tău de bătăi fiind sfărâmat, a doua zi iarăşi la judecată ai fost adus; dar, stând înaintea tiranului cu faţa veselă, păgânul Cadiu s-a mirat foarte şi s-a înspăimântat. Pentru aceea şi noi cu laude ca acestea te întâmpinăm:
Bucură-te, că pentru Hristos ai fost legat cu lanţuri de fier;
Bucură-te, căci cu acelea ai înfricoşat de tot pe diavolul;
Bucură-te, că ai locuit în temniţă întunecoasă, închis fiind acolo;
Bucură-te, că după aceea te-ai sălăşluit în raiul cel luminos;
Bucură-te, căci, cu răni cumplite peste tot trupul fiind rănit, vesel te-ai arătat;
Bucură-te, că de aceasta păgânul tiran mult s-a mirat;
Bucură-te, că nu ai purtat grijă de vindecarea rănilor trupului tău;
Bucură-te, că prin aceasta sufletul tău mai frumos a înflorit;
Bucură-te, că omul tău cel din afară s-a stricat;
Bucură-te, că omul tău cel dinăuntru a luat acum mai bună înnoire;
Bucură-te, că tiranul a pregătit şi alte chinuri mai cumplite împotriva ta;
Bucură-te, că şi pe acelea tu le-ai primit cu dragoste;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 6-lea

Având în minte bunătăţile, pe care vrei să le dobândeşti, Mucenice al lui Hristos, vrednicule de laudă, înţelepţeşte ai răbdat toate schingiuirile, ruperile şi sfâşierea cărnurilor; pentru aceea tiranul, umplându-se nebuneşte de şi mai multă mânie şi răcnind ca o fiară sălbatică, a poruncit ca iarăşi să fii chinuit mai cu asprime şi fără de cruţare să fii bătut. Iar când se făceau acestea, tu cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Atât de cumplit şi fără de cruţare ai fost bătut, răbdătorule de chinuri al lui Hristos, Mucenice, încât şi cele dinăuntru ale tale s-au rupt; iar cei ce te chinuiau pe tine, obosind de atâta cruntă bătaie, se schimbau unii după alţii; dar tu, viteazule ostaş al lui Hristos, nicidecum nu ţi-ai schimbat gândul de la doritul tău Iisus; ci te rugai Lui mai cu dinadinsul în adâncul inimii tale, ca să-ţi dea răbdare până la sfârşit. Pentru aceasta şi noi, ajutaţi fiind de rugăciunile tale, zicem unele ca acestea:
Bucură-te, că tu nu ai pierdut răbdarea, cu cruzime fiind bătut pentru Hristos;
Bucură-te, că au obosit chinuitorii, cei ce te băteau;
Bucură-te, că aceia, ostenind, se schimbau unii după alţii;
Bucură-te, că mintea ta sta la Dumnezeu, Cel ce te întărea;
Bucură-te, că trupul tău a fost rănit şi sfâşiat până la cele dinăuntru;
Bucură-te, că Hristos cu harul Sfântului Duh te-a cercetat din înălţime;
Bucură-te, că toţi cei adunaţi la acea privelişte au înfruntat pe judecător, pentru o cruzime ca aceea;
Bucură-te, că din cer ţi-ai ţesut ţie haină nefăcută de mână;
Bucură-te, căci chinuitorii s-au săturat de a mai bate cinstitul tău trup;
Bucură-te, căci credincioşii s-au umplut de multă jale, văzându-te pe tine;
Bucură-te, că ai simţit pe trupul tău rănile lui Hristos;
Bucură-te, că şi El ţi-a gătit cunună neveştejită în ceruri;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 7-lea

Nemaiavând păgânul tiran nici un fel de chin, o, de trei ori fericite Mucenice, a poruncit să fie adus un cal neînvăţat şi sireap, şi sfintele tale picioare să fie legate tare de coada lui şi să te poarte şi să te târască pe toate străzile cetăţii; iar tu, ostaşule al lui Hristos, aşa fiind târât, te-ai făcut privelişte îngerilor şi oamenilor şi cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Străin cu adevărat şi neobişnuit chin s-a născocit ţie, pătimitorule al lui Hristos, păgânul Cadiu. Că târât fiind tu de cal în fuga mare pe la locurile cele aspre ale cetăţii, bucăţi de carne din trupul tău pe pietre rămâneau, capul ţi se zdrobea şi credincioşii cei ce te priveau s-au umplut de multă jale. Iar tu, având mintea ridicată către Dumnezeu, în taină te rugai Lui; de aceasta şi noi robii tăi minunându-ne, laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, că prin chinuirea ta cea cumplită te-ai făcut mărturisitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, că prin răbdarea ta cea cu tărie te-ai arătat întemeietor al dreptei credinţe;
Bucură-te, că aprins ai fost de focul dragostei celei nespuse către Dumnezeu;
Bucură-te, că pentru Dânsul ai suferit sfărâmarea trupului tău;
Bucură-te, că te-ai făcut pricină de veselie îngerilor;
Bucură-te, că ai fost tristă privire credincioşilor;
Bucură-te, că, trântit fiind de pietre, capul tău cel sfânt s-a zdrobit pentru Hristos;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale s-a strivit de tot capul balaurului cel nevăzut;
Bucură-te, că pământul ca o boia s-a vopsit cu sângele cel curs din tine;
Bucură-te, că în Împărăţia cerurilor Hristos cunună acum ţi-a dăruit;
Bucură-te, că pentru Dânsul pe pământ ai pătimit;
Bucură-te, că împreună cu Dânsul în Împărăţia Lui te-ai sălăşluit;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 8-lea

Văzându-te, Mucenice al lui Hristos, neamul cel rău credincios când erai târât de cal pe străzile lor, unii te luau în batjocură, alţii îşi strâmbau feţele lor şi aruncau în tine cu ce aveau în mână, alţii făceau râs şi lucruri necuviincioase. Iar tu, viteazule ostaş, toate acestea cu bucurie şi cu mulţumire le răbdai, pentru Cel ce te întărea pe tine, cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul având pe Iisus în sufletul şi mintea ta, purtătorule de chinuri, şi luptele tale fiind acum spre sfârşit, unul din cei ce te batjocoreau, în casa sa alergând şi o sabie goală apucând, cu dânsa a tăiat cinstitul şi sfântul tău cap, şi astfel luminat ţi-ai dat sufletul în mâinile Celui dorit de tine; pentru care jertfă auzi şi de la noi acestea:
Bucură-te, că ai luat de la oameni înfruntare şi defăimare pentru Hristos;
Bucură-te, căci cu acestea ai urmat lui Iisus, Cel defăimat de ei;
Bucură-te, că ai fost lovit de ei, cu orice li se întâmplase a avea în mâini;
Bucură-te, că şi Hristos tot aşa a pătimit pentru noi păcătoşii;
Bucură-te, că neamul cel rău credincios cu sabia a tăiat cinstitul tău cap;
Bucură-te, că şi Iisus a încununat cu strălucită coroană sfântul tău creştet;
Bucură-te, că nevoinţa ta cea mucenicească acum s-a săvârşit;
Bucură-te, că eşti preamărit împreună cu mucenicii în locaşurile cele cereşti;
Bucură-te, că acum noi credincioşii te avem pe tine mijlocitor prea fierbinte către Dumnezeu;
Bucură-te, că rugăciunile tale către Dânsul sunt bineprimite;
Bucură-te, că amintirea ta se serbează în toată Biserica;
Bucură-te, că numele tău este mărit de toţi cei dreptcredincioşi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 9-lea

După tăierea cinstitului tău cap şi după despărţirea sfântului tău suflet de trup, Mucenice prealăudate, trupul tău zăcea împreună cu capul cel tăiat, neîngropat şi în seamă nebăgat. Iar noapte făcându-se, o minune preamărită s-a văzut: asupra moaştelor tale ardeau făclii în chip de stâlp până la cer şi bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe cădeau împrejurul trupului tău şi cântau cuvinte de negrăit, cu care împreună şi tu cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritori cu frumoase cuvinte nu pot spune cântările pe care le cântau îngerii împrejurul moaştelor tale, Mucenice de trei ori fericite; iar un oarecare iudeu, auzindu-i şi părându-i-se că sunt oameni pământeşti, a luat un arc şi a încercat a săgeta într-înşii; dar nimic n-a izbutit, ci mai vârtos s-a făcut vrednic de plâns în vederea tuturor. Pentru aceasta şi noi, de o minune ca aceea înspăimântându-ne, zicem ţie unele ca acestea:
Bucură-te, că de îngeri te-ai învrednicit a fi petrecut;
Bucură-te, că Hristos a privit din cer spre moaştele tale;
Bucură-te, că deasupra moaştelor tale s-a văzut stâlp de foc până la cer;
Bucură-te, că minunea aceasta a înspăimântat pe mulţi;
Bucură-te, că iudeul acela a fost pedepsit de puterea dumnezeiască;
Bucură-te, că aceasta s-a făcut spre mai multa laudă a moaştelor tale;
Bucură-te, că tot poporul a alergat să privească pe iudeul acela;
Bucură-te, că după mărturisirea lui, înaintea tuturor, a fost dezlegat de pedeapsă;
Bucură-te, că tiranul, fiind înştiinţat de această minune, mult s-a temut;
Bucură-te, că din această pricină a poruncit creştinilor să te înmormânteze;
Bucură-te, că, îngropat fiind, Biserica a primit cinstitul tău trup;
Bucură-te, că sfântul tău suflet s-a odihnit în locaşurile cele cereşti;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 10-lea

O, Mucenice mult-pătimitorule, trădătorul şi vânzătorul tău, vrând într-una din nopţi să fure cinstitul şi preachinuitul tău trup şi la patria sa să-l ducă, tu, ostaşule al lui Hristos, te-ai arătat degrabă în somn preotului bisericii aceleia şi de aceasta l-ai înştiinţat; iar el îndată a alergat la biserică şi cinstitele tale moaşte din mâinile lui le-a apucat; pentru care, bucurându- se, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Preţioasele şi sfintele tale moaşte, prin purtarea ta de grijă, Mucenice al lui Hristos, scăpând neluate de cei de alt neam, înăuntrul altarului au fost duse şi aşezate în Sfânta Masă, unde totdeauna pentru mântuirea noastră Se jertfeşte Mielul lui Dumnezeu, Căruia şi tu te-ai adus jertfă. Credincioşii fiind înştiinţaţi de aceasta, au lăudat pe Atotputernicul Dumnezeu, Cel ce măreşte pe sfinţii Săi, cu care şi noi cântări de laudă ca acestea îţi aducem ţie:
Bucură-te, că cinstitele tale moaşte au scăpat nefurate şi nevătămate;
Bucură-te, că cei de alt neam au fost alungaţi cu ruşine şi deşerţi;
Bucură-te, că înăuntrul altarului moaştele tale au fost aşezate de preoţii Bisericii;
Bucură-te, căci credincioşii s-au bucurat de aceasta;
Bucură-te, că acolo au fost săvârşite neîncetate minuni printr-însele;
Bucură-te, că şi demonii au fost alungaţi din mulţi oameni;
Bucură-te, că uneori s-a arătat stâlp de foc din cer deasupra lor;
Bucură-te, că alteori şi îngerii s-au pogorât spre dânsele;
Bucură-te, că uneori din ele a ieşit bună mireasmă de negrăit;
Bucură-te, că prin ele s-au tămăduit toate felurile de boli;
Bucură-te, că pretutindeni a străbătut vestea minunii ce s-a făcut;
Bucură-te, că Dumnezeu bine a voit ca vestirea ta să ajungă şi până la marginile pământului;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 11-lea

Împodobite fiind cu harul de tot felul de minuni cinstitele şi sfintele tale moaşte, Mucenice al lui Hristos, vrednicule de laudă, toţi dreptcredincioşii le cinstesc şi le sărută. Pentru aceea tu, având îndrăzneală către Dumnezeu, Stăpânul tuturor, mijloceşte acestora, de la Dânsul, în viaţa aceasta sănătate trupească şi în veacul ce va să fie mântuire sufletească, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie cu totul luminoasă fiind cinstitele tale moaşte, Mucenice mult-chinuite, pusă în sfeşnicul Bisericii şi luminând mult timp partea locului unde ai pătimit, după aceea, prin vrerea lui Dumnezeu şi prin stăruinţa unui drept-credincios domn, în ţara Moldovei adusă fiind, neîncetat luminează şi raze de minuni, spre toţi cei ce aleargă la ele cu credinţă, revarsă.
Pentru aceea şi noi de acelaşi dar împărtăşindu-ne, zicem ţie:
Bucură-te, rază a luminii celei neînserate şi gânditoare;
Bucură-te, că peste toate părţile cele de sub cer eşti luminător;
Bucură-te, luceafăr prealuminos al zilei celei neînserate;
Bucură-te, că şi la noi prin oarecare iconomie ai fost adus din altă parte;
Bucură-te, că şi acolo multă vreme razele ţi-au strălucit;
Bucură-te, că iarăşi înapoi ai venit prin vrerea lui Dumnezeu;
Bucură-te, smirnă totdeauna binemirositoare în Biserica lui Hristos;
Bucură-te, că împărtăşeşti de bună mireasmă pe toţi cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, vas de mir neîmpuţinat şi de nenumărate vindecări încăpător;
Bucură-te, că împarţi îndeajuns tuturor celor ce au trebuinţă;
Bucură-te, că Împăratul cerurilor a vărsat peste tine slavă şi mare cuviinţă;
Bucură-te, că ne-ai îndestulat şi pe noi de darul tămăduirilor a tot felul de neputinţe;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 12-lea

Dar luând de la Dumnezeu, întru tot lăudate şi mult-pătimitorule Mucenice, vindeci pe toţi de tot felul de boli, nu numai trupeşti, ci şi sufleteşti; iar acum, stând înaintea lui Hristos, Cel ce te-a întărit pe tine spre pătimire, nu înceta mijlocindu-ne mântuire sufletească şi nouă, celor ce cu dragoste şi cu multă cucernicie facem pomenirea ta şi cântăm neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Lăudând, cântând şi fericind chinurile tale cele cu multă durere, răbdarea cea până în sfârşit, vitejia şi bărbăţia cea nebiruită ce ai arătat în trupul cel ca de diamant, pe care Hristos, purtătorul de biruinţă, l-a preaslăvit în cer şi pe pământ, şi nouă nevrednicilor ni l-a dăruit, Sfinte Mare Mucenice Ioane, zicem ţie acestea:
Bucură-te, că eşti împreună-locuitor şi petrecător cu oştile îngereşti;
Bucură-te, că eşti dus şi cu dragoste petrecut la locaşurile cele cereşti de cetele muceniceşti;
Bucură-te, că eşti încununat cu mărire de însăşi mâna Împăratului Hristos;
Bucură-te, că Însuşi Domnul te-a luat pe tine la odihna cea veşnică după multele pătimiri;
Bucură-te, că ţi-ai adunat comoară nejefuită în ceruri;
Bucură-te, că ai agonisit plată multă acum întru strălucirile sfinţilor;
Bucură-te, că în încercări şi nevoi eşti nouă tare ajutător;
Bucură-te, că eşti fierbinte solitor bucuriei şi slavei celei veşnice;
Bucură-te, că eşti izvor nedeşertat de vindecări neputincioşilor;
Bucură-te, că eşti o curgere neîncetată de mângâieri celor întristaţi;
Bucură-te, că prin tine avem nădejde a fi scăpaţi de toate relele întâmplări vătămătoare şi nefolositoare;
Bucură-te, că prin tine aşteptăm a dobândi bunătăţile cele de-a pururea fiitoare;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 13-lea

O, mult-pătimitorule al lui Hristos, Sfinte şi Mare Mucenice Ioane, primind această umilă rugăciune a noastră, ce se aduce ţie acum din inimă, ne izbăveşte pe noi de toate vătămările sufleteşti şi trupeşti, de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi de chinul cel veşnic, cu rugăciunile tale cele bine-primite de Dumnezeu, ca împreună cu tine în veacul ce va să fie, în locaşurile sfinţilor, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi iarăşi se zice Icosul 1: Îngerilor iubită şi plăcută a fost şi mai înainte..., Condacul 1: Apărătorului şi sprijinitorului creştinătăţii...,

Icosul 1

Îngerilor iubită şi plăcută a fost şi mai înainte de pătimire vieţuirea ta, purtătorule de chinuri al lui Hristos, Ioane. Căci cu trup material îmbrăcat fiind, viaţă îngerească pe pământ ai vieţuit, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni, apoi şi cu chinuri. Pentru aceasta noi, după vrednicie, aceste laude aducem ţie:
Bucură-te, că, prin postirile şi rugăciunile tale cele necontenite, îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că prin milosteniile şi lacrimile tale pe demoni i-ai înfricoşat;
Bucură-te, că pe cei întristaţi i-ai mângâiat;
Bucură-te, că pe cei bolnavi i-ai ajutat;
Bucură-te, că în trup muritor te-ai arătat înger pământesc;
Bucură-te, căci cu mintea ai fost om ceresc;
Bucură-te, că din părinţi binecredincioşi ai răsărit;
Bucură-te, că dreapta credinţă până în sfârşit ai păzit;
Bucură-te, că din cetatea vestită Trapezunda ai ieşit;
Bucură-te, că prin toate faptele bune desăvârşit te-ai împodobit;
Bucură-te, că pe mare, neguţător iscusit ai fost;
Bucură-te, că neguţătoria sufletului bine ai chibzuit;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul 1

Apărătorului şi sprijinitorului creştinătăţii, împotrivitorului şi surpătorului păgânătăţii, mucenicului celui de curând arătat, ostaşului lui Hristos celui adevărat, care ca un soare Bisericii Răsăritului a strălucit, şi pe credincioşi de veselie i-a umplut, toţi acum din suflet cântări de mulţumire şi de laudă să-i aducem, şi cu dorire să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

şi se face otpustul.

Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Troparul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Viaţa ta pe pământ bine cârmuind, pătimitorule, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni şi lacrimi şi iarăşi către pătimire bărbăteşte pornindu-te, necredinţa persienească ai mustrat. Drept aceea Bisericii te-ai făcut întărire şi creştinilor laudă, Sfinte Ioane pururea pomenite.

 

Canonul

Glasul al 8-lea

Cântarea 1

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat și din răutatea egiptenilor scăpând, israeliteanul striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Fiind strâmtorați de mulțimea încercărilor, Sfinte Mare Mucenice Ioan, alergăm cu credință la racla cu cinstitele moaște, cele făcătoare de minuni, și ne rugăm ca prin mijlocirile tale să fim izbăviți.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Aflându-ne în robia întunericului păcatelor, fii pentru noi, Sfinte Mare Mucenice Ioan, stâlp de lumină și călăuzitor către Împărăția Preasfintei Treimi.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Renunțând la negoțul celor trecătoare, Sfinte Mare Mucenice Ioan, precum odinioară Acvila și Priscila, ai dobândit locuirea întru cele veșnice, de unde, cu rugăciunile tale, ajută-ne să ne înnoim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Treime, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de la noi lanțul cel greu al păcatului, pentru rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Ioan, și ne mântuiește. 

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Luminează haina sufletului nostru, pe care am înnegrit-o cu păcatele, Stăpână, și ne sălășluiește în cămările cele cerești, în lumina Fiului tău și Dumnezeului nostru.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc și ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întărește în dragostea Ta; că Tu ești adâncul doririlor și credincioșilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Prin harul primit de la Hristos, ca răsplată a mărturisirii tale, tămăduiește-ne și pe noi, Sfinte Mare Mucenice Ioan, de toate bolile trupești și sufletești.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca un preavitez ostaș al lui Hristos, Sfinte Mare Mucenice Ioan, multe chinuri ai răbdat îndelung, mult-pătimitorule, drept aceea, roagă pe Mântuitorul Hristos să ne dea și nouă puterea de a-L mărturisi neîncetat și, astfel, să fim încununați.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Izbăvește-ne de săgetările văzuților și nevăzuților vrăjmași, precum odinioară l-ai izbăvit, cu săgeata rugăciunii și a iubirii tale, pe cel care, cuprins de împotrivire, a încercat să săgeteze pe îngerii arătați în chip minunat pentru a te prohodi, dăruindu-i îndreptare trupului și sufletului.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Preasfântă Treime, Unime, Dumnezeule, pentru rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Ioan, izbăvește-ne pe noi dintru toate primejdiile sufletești și trupești.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Stăpână, Ceea ce ești sfeșnic prealuminos, care strălucești în cer mai mult decât aurul, roagă pe Fiul tău și Dumnezeul nostru să alunge întunericul păcatelor ca să strălucească peste noi razele cele luminoase ale iertării.

 

Apoi aceste stihiri:

Ocrotește-ne cu rugăciunile tale, Sfinte Mare Mucenice Ioan, când ne aflăm în primejdii și încercări, ca cel ce ești prieten al Mirelui Hristos.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupurilor noastre și vindecă durerea sufletelor noastre.

 

Sedealna

Glasul al 4-lea

Podobie: Fierbinte solești...

De Dumnezeu încununate, Sfintei Mare Mucenice Ioan, cel ce stai cu toți sfinții mucenici înaintea Tronului Preasfintei Treimi, izbăvește-ne cu rugăciunile tale de încercările și suferințele cele de multe feluri.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înțeles-am lucrurile Tale și am premărit dumnezeirea Ta.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Apărătorule al dreptei credințe și al adevăratei viețuiri evanghelice, Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască puterea slujirii curate a Preasfintei Treimi.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Te-ai făcut nouă, Sfinte Mare Mucenice, statornic rugător către Dumnezeu în încercările feluritelor boli, apărător în necazuri și primejdii și biruitor împotriva vrăjmașilor, pentru aceea cu dragoste te cinstim.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Am păcătuit cu cuvântul, cu fapta și cu gândul, întuneric agonisind, și așa am întristat pe Dumnezeu, Părintele Luminilor, pe Care roagă-L, Sfinte Mare Mucenice Ioan, ca să dea iertare sufletelor noastre.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Treime, Care ești mai presus de orice stăpânie, Părinte, Cuvinte și Duhule Sfinte, Dumnezeule, pentru rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Ioan, păzește turma Ta cea cuvântătoare.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Nu aflăm nicidecum întru noi fapte virtuoase, Preacurată Fecioară; pentru aceasta suspinând, ne tânguim strigând: Stăpâna tuturor, fii nouă grabnic ajutătoare în căderile noastre cele de multe feluri și trimite mila Fiului Tău.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale și cu brațul Tău cel înalt; pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca o dulce primăvară, Sfinte Mare Mucenice Ioan, te-ai împotrivit iernii celei cumplite a închinării la idoli, ai biruit minciuna și pe tatăl minciunii, propovăduind pe Dumnezeu, Soarele cel în Trei Sori, Care a zidit luminătorii cerului numai cu Cuvântul; încălzește-ne cu căldura rugăciunilor tale, fii adevărului arătându-ne.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cel ce ești luceafăr luminos, Sfinte Mare Mucenice Ioan, strălucește în sufletele noastre razele cele prealuminoase ale Duhului Sfânt, cu lumină curățind întinarea păcatului în cuptorul Cincizecimii.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Prin neîncetatele tale rugăciuni către Dumnezeu, Sfinte Mare Mucenice Ioan, sălășluiește în inimile noastre cele îngreuiate de mulțimea păcatelor pacea Lui cea sfântă.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Părinte, Cela ce ești fără început, Fiule, pururea Înnoitor, și Duhule Sfinte, Mângâietorule cel bun, Cuvinte întrupat al Tatălui, Duhule cel viu și făcător de viață, Treime în Unime, pentru rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Ioan, deschide ochii minții noastre, ca să împlinim poruncile Tale.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cea ce singură ești nădejdea celor în nevoi și în necazuri, Maica lui Dumnezeu, eliberează cu rugăciunile tale către Fiul tău pe toți cei răniți de veninul păcatului.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul și Lui voi spune necazurile mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăți și viața mea s-a apropiat de iad și ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă. 

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tărie celor slabi și neputincioși, ajutor celor neajutorați, izbăvire celor robiți și mângâiere tuturor celor suferinzi te-ai arătat, Sfinte Mare Mucenice Ioan, cu dragoste fiind cinstit de toți cei ce cu credință se închină sfintelor tale moaște.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Mărturisitor preavitez al lui Hristos, cu harul pe care l-ai câștigat prin muceniceștile tale pătimiri, fii grabnic mijlocitor cu rugăciunile tale către Dumnezeu nouă, celor care alergăm cu credință și nădejde la ajutorul tău.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca unul căruia ți s-a dăruit harul facerii de minuni, Sfinte Mare Mucenice Ioan, ridică-ne la cer pe aripile tale cele duhovnicești, mult-pătimitorule, alungând de la noi războiul potrivnicului mântuirii noastre.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Să lăudăm Treimea cea nedespărțită întru Unimea ființei, dar descoperită ca Tată, Fiu și Duh Sfânt și cu îngerii împreună să o preamărim, ca pe unul Dumnezeu Cel nezidit.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Stăpână, Pururea Fecioară, izvorăște din Izvorul harului șuvoi de în­durări dumnezeiești, nouă, celor ce ne-am prăbușit în cumplita pustie a deznădejdii și a patimilor, ca de-a pururea să vestim milele tale revărsate asupra noastră.

 

Apoi aceste stihiri:

Sfinte Mare Mucenice Ioan, prealăudate mărturisitor al lui Hristos, ocrotește-ne cu rugăciunile tale către Dumnezeu când ne aflăm în primejdii și încercări, căci tu ești celor ce te cinstesc neîn­târ­ziat apărător și mijlocitor.

Caută cu milostivire, prealăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu și vindecă durerea sufletului meu.

 

Condac

Glasul al 2-lea

Podobie: Păzitoarea celor credincioși...

Fierbinte ocrotitorule al Sucevei și al întregii Moldove și mijlocitorule neadormit înaintea Preasfintei Treimi, caută spre cei care aleargă la sfintele tale moaște și la sfânta icoana ta și rânduiește nouă toate cele de folos, căci toți te chemăm cu osârdie: Vino degrab și ne ajută, mucenice al lui Hristos, cu rugăciunile tale.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credința cântând: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Revarsă bogată ocrotirea ta, Sfinte Mare Mucenice Ioan, peste noi toți care te cinstim, vino în ajutor cu rugaciunile tale ca să ne izbăvim de păti mile și păcatele ce ne îndepărtează de Dumnezeu.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pe mare, negustor bineplăcut lui Dumnezeu ai fost, Sfinte Mare Mucenice Ioan, de aceea te rugăm: fii liman liniștit și nouă, celor ce călătorim pe marea învolburată a acestei lumi.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca pe o nesecată scăldătoare duhovnicească, din care curg noianuri de minuni, ne-ai lăsat racla cu sfintele tale moaște, Sfinte Mare Mucenice Ioan, pentru care, mulțumindu-ți, cu credință și cu evlavie le cinstim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Fără început ai strălucit din Părintele Tău, Mântuitorule, ca Unul din Treime, odihnindu-te în Duhul, iar la plinirea vremii ieșind prin umbrirea Duhului Sfânt, din sângele cel fecioresc trup luând, Tu, Cel ce ești mai presus de ființă.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tămăduiește patimile noastre cu mijlocirea ta, Prealăudată, luminează sufletele noastre și ajută-ne să călătorim pe cărările cele mântuitoare, ca de-a pururea să te fericim.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oștile îngerești, lăudați-L și-L preanălțați întru toți vecii.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Trimite, Sfinte Mare Mucenice Ioan, prin harul dobândit de la Domnul, celor cuprinși de cumplita întristare și de deznădejde pacea preadulcelui Iisus, care covârșește toată mintea.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu vitejie ai răbdat sfârșitul mucenicesc, Sfinte Mare Mucenice Ioan, mărturisind cu tărie credința în Hristos – Mirele Bisericii, Căruia roagă-te să ne scape de chinurile cele veșnice.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Picură în suflet, în minte și inimă celor ce aleargă la tine cu credință din neînserata lumină a Duhului Sfânt, care învăluie preacinstitul tău cap, cel de Dumnezeu încununat.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Împreună cu Tatăl și cu Fiul, pe Duhul Sfânt slăvesc și, lăudându-L, strig neîncetat: Întreit Sfinte, Treime Sfântă, slavă Ție!

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Fecioară, ceea ce ai născut pe Hristos, Lumina cea dumnezeiască, inima noastră care s-a întunecat cu multe patimi și păcate lumineaz-o. Dăruiește pocăință curată, ca prin baia lacrimilor să spălăm întinăciunea greșelilor noastre.

Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-L și preaînălțându-L întru toți vecii.

Irmos: Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă oștile îngerești, lăudați-L și preanălțați-L întru toți vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Cu adevărat de Dumnezeu Născătoare te mărturisim pe tine, Fecioară preacurată, noi cei izbăviți prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca cel ce ai fost sămânță roditoare în pământul făgăduinței, arată-ne și pe noi, Sfinte Mare Mucenice Ioan, mlădițe ale lui Hristos pline de roadă, ca cel ce ai îndrăznire către Dumnezeu.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Vase de lut nefolositor suntem, Sfinte Mare Mucenice Ioan, în care Domnul lumină a pus, drept aceea, te rugăm, întărește-ne cu focul Duhului Sfânt, ca să fim stânci puternice în fața ispitelor.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Roagă pe Milostivul Dumnezeu, Sfinte Mare Mucenice Ioan, ca să punem zăvor gândurilor, cuvintelor și faptelor mult păcătoase și așa să sporim neîncetat în lucrarea virtuților.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Ție, Tatălui, împreună și Fiului, și Duhului celui Sfânt, unei singure firi ne închinăm cu laude, despărțind-o după Ipostasuri și unind-o după ființă, slavă Ție.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce ai născut Izvorul tămăduirii, Fecioară Preacurată, tămăduiește sufletele și trupurile noastre cu rugăciunile tale, ca ceea ce ești plină de har.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvantul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

 

Megalinariile

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe cea mai cinstită...

Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Ioan, cel ce ai răbdat chinuri cumplite pentru dragostea lui Hristos, căci, primind cununa muceniciei, ai primit și harul facerii de minuni, și al tămăduirii; ajută-ne să biruim și noi.

Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Ioan, lauda Sucevei și podoaba Moldovei, vas sfințit al slavei dumnezeiești, lauda și întărirea dreptslăvitorilor creștini.

Sfintele tale moaște, râvnitorule al dreptei credințe, Sfinte Mare Mucenice Ioan, izvorăsc nenumărate minuni celor care cu credință cer mijlocirea ta, vindecând toată boala trupească și sufletească.

Sfinte Mare Mucenice Ioan, împlinește cererile celor ce cu dragoste te cinstesc și îndepărtează toată durerea și întristarea prin harul pe care l-ai primit de la Domnul.

Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Troparul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Glasul al 4-lea

Viaţa ta pe pământ bine cârmuind, pătimitorule, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni şi lacrimi şi iarăşi către pătimire bărbăteşte pornindu-te, necredinţa persienească ai mustrat. Drept aceea Bisericii te-ai făcut întărire şi creştinilor laudă, Sfinte Ioane pururea pomenite.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmos: Deschide-voi gura mea...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ivindu-te nou mucenic, fericite Ioane, lumii mai pe urmă te-ai arătat. Pentru aceea dă-mi cuvânt cu harul tău, ca să laud după vrednicie nevoinţele tale.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stând înaintea divanului, cu ochii cei înţelegători ai văzut ceata cea cinstită a mucenicilor, chemându-te pe tine, Sfinte Ioane, cu bucurie, care cu asemenea cununi te-au împodobit.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu oştirea cea întru tot minunată, a stării tale împotrivă, cele de biruinţă ai luat, asupra firii tiranului, că fiind el ruşinat desăvârşit, de aceea a încetat îndrăznirea tiranilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îmbrăcându-te în platoşa credinţei pentru mărturisire şi punând coiful darului cel luminat şi cu limba cinstitelor şi dumnezeieştilor cuvinte, Sfinte Ioane, ca şi cu o sabie ai tăiat pe eparhul cel fără de minte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Muntele cel înalt, pe care l-a văzut Daniil şi Piatra care s-a tăiat fără de mână din munte, pe tine mai înainte te-a închipuit, Născătoare de Dumnezeu, că fără de bărbat ai născut nouă pe Emanuel.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Pe ai tăi cântăreţi...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin chinuri ca aurul în ulcea te-ai lămurit, mucenice mărite şi jertfă te-ai adus Cuvântului cel adevărat şi Împăratului puterilor, că în locul focului cel din altar, cu sabia ai fost zdrumicat.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stăpâne cel dintâi şi Doamne, nu s-au săturat evreii cei fără de lege şi de prooroci ucigaşi. Ci şi acest mucenic fiind tras fără de milă, de slugile cele necredincioase, alergând l-au înjunghiat.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Laţuri întindea tiranul cu cuvinte amăgitoare către vânarea mucenicului cel preaînţelept, iar el striga către dânsul: părăseşte-ţi mulţimea minciunilor, că eu făpturii nu mă voi închina, ci numai Făcătorului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Măslin roditor în casa Dumnezeului celui viu, acum s-a arătat racla moaştelor tale, din care luăm vindecări de multe feluri de neputinţe, care prin tine s-au îmbogăţit şi cu minunile tale s-au înfrumuseţat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zis-a dumnezeiescul Iezechiel: şi va fi uşa încuiată. Şi aceasta întru tine s-a împlinit, Stăpână, că întru tine S-a sălăşluit în chip de negrăit Cuvântul Părintelui şi dintru tine născându-Se, purtător de trup S-a arătat lumii, întru amândouă păzindu-te.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Cel ce sade în slavă...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Undiţă înşelătoare era limba tiranului, pornit fiind cu meşteşugirile vrăjmaşului să prefacă degrabă sufletul cel tare. Dar în zadar s-a ostenit, că mucenicul striga cu bucurie: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ce este mie de multe cuvintele tale şi de făgăduinţele cele trecătoare, pe care nebuneşte mi le spui? - striga Ioan către chinuitor. Acestea toate mai amare decât fierea sunt pentru mine - cu dulceaţă zicea, strigând: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Când va înflori pe trupul meu mulţimea rănilor, atunci nădăjduiesc a mă învrednici cununilor celor luminate, zicea mucenicul către tiran. Nu zăbovi mai mult, o păgânule, că eu strig: slavă puterii Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nicidecum nu te voi asculta, o închinătorule la foc, când mă atragi tu către pieire - grăia Ioan; ci mai vârtos cu nevoinţe voi muri pentru Cel ce a murit pentru mine şi cu mucenicii luminat strig: Slavă puterii Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Închipuit-a de demult călătoria lui Israel prin Marea Roşie, naşterea ta cea fără de bărbat, Împărăteasa tuturor. Că precum acela atunci a trecut neudat, aşa şi Hristos din preacurat sângele tău S-a născut, Fecioară.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Spăimântatu-s-au toate...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slăbit-au chinuitorii a bate cărnurile sfântului, ostenit-a şi tiranul încercând să afle chinuri, iar mucenicul vitejeşte răbda, împodobit fiind cu rănile pe care le luase pentru dragostea Domnului său.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât este de înfricoşătoare şi de slăvită suferinţa ta pentru Hristos, de care s-au minunat neamurile care se aflau privindu-te şi ţi-au lăudat răbdarea; iar perşii s-au ruşinat împreună cu evreii, îmbrăcându-se cu ruşine.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împrejur sta mulţimea, privind ceea ce se întâmpla, mărite şi tiranul şedea de faţă nădăjduind să te dobândească. Dar a greşit nebunul în deşert trudindu-se să înfricoşeze pe cel neîngrozit şi în zadar bătea diamantul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Batjocorit-a nebuneasca poruncă a eparhului celui rău credincios, dumnezeiescul Ioan, văzând înşelăciunea şi mândria persienească, zicând: nu mă voi închina soarelui, care e făptură, ci mai ales lui Dumnezeu, Celui Ce a zidit pe oameni cu mâna.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sus era Cel pururea de o Fiinţă cu Tatăl şi Dumnezeu, Dumnezeu-Cuvântul, iar cu noi Dumnezeu şi Om, Născătoare de Dumnezeu, prin tine pogorându-Se către a noastră smerenie, ne-a izbăvit de blestemul strămoşesc; că pe tine Scară cerească te-a văzut patriarhul Iacov.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Înţelepţii de Dumnezeu...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nicidecum nu a putut clătina turnul dreptei credinţe sălbăticia poruncitorului, nici bătaia toiegelor, nici rănile, nici moartea cea de istov.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ochiului heruvimilor s-a asemănat mintea ta cea curată, că jos vitejeşte ai răbdat chinuri şi sus ai vegheat Stăpânului, Care ţi-a trimis ţie cunună de biruinţă.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săltat-au atunci luminat cetele mucenicilor văzând îndrăznirea ta şi împreună cu îngerii privind, în chip nevăzut te întăreau la luptă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lanţurile cele de fier podoabă de aur le socotea Ioan, mucenicul cel ales şi împroşcările cu pietre cele de la evrei, trepte de mergere către cer.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luând închipuirea de Lâna cea plină de rouă a lui Ghedeon, mai înainte a vestit minunea ta, că s-a pogorât ca ploaia pe Lână, Născătoare de Dumnezeu, Unul din Treime în pântecele tău Întrupându-Se.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel ce Te-ai înălţat pe cruce...

Plutind pe luciul mării cu neguţătorie, de la răsărit către miazănoapte te-ai nevoit şi chemandu-te Dumnezeu pe tine, precum Matei vama şi tu neguţătoria lăsând, Aceluia ai urmat prin sângele muceniciei, cu cele vremelnice răscumpărând cele netrecătoare, ai luat cunună de biruinţă.

 

Cântarea a 7-a

Irmos N-au slujit făpturii...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Chinurile ce se aduceau ţie, vrednicule de minune, ca nişte săgetături copilăreşti le-ai socotit, cântând cu bucurie: Cel ce eşti prealăudat, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mâinile adesea întinzându-şi către tiranul, zicea Ioan: De ce te osteneşti în deşert, tu, cel ce nu ai ruşine? Căci chinuindu-mă tu, îmi faci mie haină luminoasă şi moartea, cunună a nemuririi.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Eu sunt cu adevărat mucenic al lui Hristos Dumnezeului nostru celui adevărat, mucenicul striga, că socotesc chinurile flori cu bun miros şi vărsarea sângelui, scăldătoare a Botezului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Viaţa pe care o am în trup, o socotesc noapte, cugeta cu dragoste Ioan; degrab dar să-mi fie dezlegată legătura trupului, ca împreună cu Hristos să moştenesc viaţa.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Limba cea ritoricească a rămas fără de glas şi nemişcată, văzându-te pe tine Ceea ce eşti plină de har, că nu poate spune zămislirea cea de negrăit a naşterii tale celei necuprinse.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fericitu-te-au pe tine împăraţii, te-au binecuvântat arhiereii, auzind de a ta vitejească răbdare şi către Hristos mijlocitor câştigându-te pe tine şi acum venind, se închină cinstitelor tale moaşte.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tulburatu-s-au oarecând neamurile, împreună cu poporul cel călcător de Lege, asupra unsului şi Domnului cugetând cele deşarte; şi acum s-au adunat perşii să chinuiască pe Ioan, iar evreii să-l înjunghie.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

A fost prins şi ţinut de tine şi până în sfârşit surpat şarpele cel netrupesc, prin răbdarea trupului tău şi tăria lui şi tirania cea cumplită o a stins Hristos, Cel ce S-a îmbrăcat în trup.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu rănile lui Hristos, lăudându-te, către veşnicele locaşuri te-ai mutat, cu haină mohorâtă fiind îmbrăcat, mucenice, pe care o ai vopsit din sângele tău şi împăratului puterilor te arăţi, dănţuind împreună cu mucenicii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Trimis a fost de demult lui lsaia cărbune, care, fiind scos cu cleştele de serafim, s-a atins de dânsul şi păcatele i-a iertat; iar Cleştele tu eşti, Fecioară, care ai purtat Cărbunele Cel dumnezeiesc, întru iertarea păcatelor omeneşti.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Tot neamul pământesc...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ostaş adevărat al mărturisirii lui Hristos ai fost, Sfinte Ioane şi pierzător vicleşugului celor fără de Dumnezeu; pentru aceea şi acum cu rugăciunile tale pierde semeţia păgânească, supunând-o sub picioarele poporului nostru dreptcredincios.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De a şi fost zdrumicată carnea sfântului tău trup, de s-a şi vărsat sângele tău, dar îngrozirile ce veneau asupra ta nu te-au supus. Drept aceea cu puterea ta ruşinează pe cei ce se scoală asupra noastră şi biruitor arată pe poporul nostru.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfărâmă arcul păgânilor, nebiruitule ostaş, al celor ce se pornesc cu nedreptate asupra moştenirii tale, pe care iubind-o ţi-ai ales-o ţie şi întăreşte pe poporul nostru, ca şi noi cu linişte şi cu pace să petrecem.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei care am dorit după luminată şi cinstită pomenirea ta, am luat şi am sărutat bucurându-ne cu duhul şi săltând ne rugăm, fericite: locul acesta şi poporul, unde ai voit a fi preamărit, păzeşte-l nevătămat, dimpreună cu poporul nostru, cel dreptcredincios.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Care toţi proorocii în multe chipuri L-au vestit, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, am văzut pe Dumnezeu Cel desăvârşit, Care S-a Întrupat pentru noi şi a mântuit pe oameni de blestemul strămoşesc, roagă-L ca şi noi cu rugăciunile tale să scăpăm de veşnica gheenă.

 

SEDELNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...,

Râvnitor ai fost înţelepciunii, care este comoara bunătăţilor, din care ai şi gustat dumnezeiasca cunoştinţă. Drept aceea spre cele trecătoare fiind silit, către lupte cu nevoinţă ai stat, răni muceniceşti luând, trupului zdrobire şi vărsare de sânge şi acum petreci întru lumina cea negrăită cu mucenicii. Pentru aceea strigăm ţie: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de păcate să dăruiască celor ce cu credinţă se închină sfintelor tale moaşte.

 

Iar de va fi Post:

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu,

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...,

Gândesc la judecată şi mă tem, de întrebarea cea înfricoşătoare mă cutremur, de răspunsul Judecătorului mă spăimântez şi mă îngrozesc de chin şi de durerea focului, de întunericul iadului şi de scrâşnirea dinţilor, de viermele cel neadormit. Vai mie, ce voi face când se vor pune scaunele şi cărţile se vor deschide şi faptele se vor vădi? Atunci, Stăpână, Ajutătoare mie să-mi fii şi Folositoare prea fierbinte, că pe tine te am Nădejde eu netrebnicul robul tău.

 

În această lună, în ziua a doua, pomenirea celui între sfinţi Părintele nostru Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului.

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei păgânului împărat Constantin Copronim, născut în împărăteasa cetăţilor, Constantinopolul, părinţii lui erau de bun neam şi vestiţi, numindu-se Teodor şi Evdochia. Acest Teodor a fost iscălitor de cărţile împărăteşti cele poruncitoare. Şi fiind el pârât că este închinător al dumnezeieştilor icoane, a fost chinuit cu bătăi, şi trimis în izgonire la Milasa cu pază cumplită, şi după aceea a fost chemat, şi nesupunându-se poruncilor împărăteşti, iarăşi a fost izgonit la Niceea, şi trăind acolo şase ani cu multă nevoinţă, şi-a primit sfârşitul. Iar fiul său acesta, cinstitul Nichifor tocmai din naştere a fost înfăşat cu cununile Ortodoxiei şi crescut cu laptele dreptei credinţe, şi trecând vârsta prunciei şi bine-învăţând, a fost rânduit în ceata scriitorilor. După aceea, socotind că toate sunt pleavă şi păianjeni, s-a dus din cetate şi a mers la Propontida. Şi acolo singur a fost dat către Dumnezeu, petrecând cu multe trude şi petrecere rea. Deci întâmplându-se a se săvârşi marele arhiereu Tarasie, Nichifor acesta a fost rugat de împărat să ia scaunul Patriarhiei Constantinopolului. Deci, peste puţină vreme răposând împăratul numit mai sus, şi ajungând fiul său Stavrache moştenitor al împărăţiei, a cărui viaţă scurtă fiind, a primit sceptrul împărăţiei Mihail cel binecredincios. Deci, pe acesta pogorându-l din împărăţie Leon cel cu nume de fiară, şi luând el împărăţia, a stat împotriva sfintelor icoane, şi asupra dreptei noastre credinţe. Însă cu neputinţă este să spunem şi să scriem câte a zis cu îndrăzneală către păgânul şi spurcatul acela cinstitul Părintele nostru Nichifor. Iar urâtorul de Dumnezeu, îndată pogorându-l din scaun şi izgonindu-l şi băgându-l în temniţă, a dat poruncă să nu aibă nici o căutare sau mângâiere de la nimenea. Şi aşa a rămas viteazul suflet chinuindu-se, până când acest ticălos împărat şi-a lepădat sufletul, tăiat fiind şi sfărâmat de ai săi în biserica cea din Far. Iar fericitul acesta, fiind supărat de nevoi şi de patimi rele în mulţi ani, şi fiind aproape de 70 de ani, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Hristos Dumnezeu, petrecând nouă ani în arhierie şi 13 ani în surghiun. Deci, se săvârşeşte pomenirea lui în cinstita biserică a Sfinţilor Apostoli, unde se află cinstitele lui moaşte.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor 38 de Mucenici, care în baie fiind băgaţi şi pecetluindu-le uşa s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Maici care, împreună cu trei sfinţi fii ai săi, de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Mucenic Erasm, cel ce a locuit în Hermelia Ahridului şi care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintilor 20.000 ce au crezut în Hristos prin Sfântul Erasm, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Dimitrie cel ce în Filadelfia a mărturisit la anul 1657, şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Sfântul Mucenic Ioan cel Nou din Suceava  a trăit în sec. al XIV-lea în oraşul Trebizond. El era un comerciant, credincios, evlavios şi ferm în ortodoxia sa, fiind generos cu cei nevoiaşi.

Odată, aflându-se pe o corabie ocupându-se cu comerţul său, căpitanul vasului, care nu era ortodox, a intrat în conflict cu Ioan, discutând despre credinţă. Neplăcându-i cuvintele sfântului, căpitanul a hotărât să se răzbune şi să-i facă probleme odată ajunşi la Cetatea Albă. Cât vasul a acostat la Cetatea Albă, căpitanul s-a dus la conducătorul oraşului care era închinător la foc şi i-a spus că pe corabia sa se află un om învăţat care vrea să devină şi el închinător la foc. Astfel, conducătorul l-a chemat pe Ioan să se alăture închinătorilor la idol şi să renunţe la credinţa sa.

Sfântul s-a rugat în secret chemându-L în ajutor pe Cel Care a spus: "Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt" (Marcu 13:11). Dumnezeu i-a dat curaj şi înţelepciune să facă faţă celor necredincioşi şi să mărturisească drept că este creştin, după care a fost supus la bătăi crunte şi trupul i-a fost sfâşiat şi carnea de pe el cădea bucăţi. Sfântul mucenic a mulţumit lui Dumnezeu pentru că l-a făcut vrednic să-şi verse sângele pentru EL, curăţindu-l de păcate.

Păgânii l-au băgat în lanţuri şi l-au închis în închisoare până a doua zi. În dimineaţa următoare, conducătorul oraşului a ordonat să fie adus din nou la el şi mucenicul s-a prezentat cu faţa luminată şi bucuroasă. Refuzând cu curaj să se lepede de Hristos şi numindu-l pe guvernator unealtă a lui satana, mucenicul a fost bătut cu bâte până când toate cele dinăuntrul său au ieşit la vedere.

Mulţimea adunată n-a putut suporta spectacolul macabru şi l-a huiduit pe guvernator pentru torturarea unui om fără apărare. Apoi, oprind bătaia, guvernatorul a dat ordin ca mucenicul să fie legat de coada unui cal sălbatic şi să fie tras de picioare pe străzile oraşului. În special locuitorii cartierului iudeu şi-au bătut joc de el şi au aruncat cu pietre. În cele din urmă, cineva a luat o sabie şi i-a tăiat capul martirului.

Trupul sfântului şi capul tăiat au zăcut acolo până seara şi nici un creştin nu a avut curajul să-l ridice. Noaptea a apărut deasupra lui un stâlp de lumină şi o mulţime de lumini aprinse. Trei oameni care aveau lumini cântau psalmi şi înmiresmau trupul sfântului. Unul dintre iudei, crezând că sunt creştini care au venit după trupul mucenicului a luat un arc şi a vrut să tragă în ei dar puterea lui Dumnezeu l-a oprit şi l-a împietrit.

Dimineaţa, viziunea a dispărut dar arcaşul a rămas pe loc împietrit. Abia după ce a mărturisit ce i s-a întâmplat din voia lui Dumnezeu, a fost eliberat de legăturile invizibile. Când a auzit guvernatorul a dat permisiune să se îngroape trupul mucenicului în biserica oraşului. Acestea s-au întâmplat între anii 1330 şi 1340. Unii spun că martiriul s-a săvârşit în altă perioadă, de exemplu Sf. Nicodim de la Sfântul Munte vorbeşte de anul 1642, în timp ce alţii spun că ar fi 1492.

Căpitanul care l-a trădat pe Sf. Ioan s-a căit de faptele sale şi s-a hotărât în secret să fure moaştele şi să le ducă în ţara lui. Însă sfântul i-a apărut în vis preotului bisericii şi l-a înştiinţat de aceasta.  După 70 de ani, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost mutate la Suceava capitala Moldo-Vlahiei şi aşezate în biserica catedralei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Acatistul Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului

Cu faptele dreptei credinţe strălucind, toată Biserica ai luminat, însoţindu-te cu smerenia cea dătătoare de înălţare, tu, cinstea cea mărită a celor două lăcaşuri, podoaba şi înfrumuseţarea patriarhilor, mărite Nifon. Iar acum umple de dumnezeieşti daruri pe cei ce cu credinţă te măresc pe tine.

Condacul 1

Pe vrednicul păstor, Sfântul Nifon al Constantinopolului, ierarhul cel minunat la Bisericii lui Hristos, cel ce, ca un luceafăr prealuminos a strălucit cu înţelepciunea şi cu smerenia pe toate laturile Ortodoxiei, să-l lăudăm după cuviinţă, ca pe un mărgăritar de mult preţ al Bisericii neamului românesc, zicându-i cu evlavie din adâncul inimii: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Icosul 1

Din tinereţile tale, harul Duhului Sfânt te-a călăuzit să-ţi înfrumuseţezi viaţa şi lucrarea rugăciunii după poruncile Evangheliei lui Hristos. Drept aceea, cu multă dragoste şi râvnă, luând crucea pe umeri, ai urmat Stăpânului Mântuitor, pentru care faptă te lăudăm, zicând:
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, floare duhovnicească a ţinutului Dalmaţiei;
Bucură-te, mângâierea evlavioşilor tăi părinţi;
Bucură-te, purtătorul numelui Sfântului Nicolae, ocrotitorul tău;
Bucură-te, cel ce ai crescut în dreapta credinţă;
Bucură-te, că din pruncie sufletul tău s-a făcut sălaş al Duhului;
Bucură-te, mlădiţă bună altoită în Hristos;
Bucură-te, că din tinereţe ai iubit frumuseţile Ortodoxiei;
Bucură-te, că, luând Crucea, ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că dragostea de Dumnezeu a cuprins inima ta;
Bucură-te, minte luminată şi înţelepţită de Duhul Sfânt;
Bucură-te, următor al predaniilor Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 2-lea

Pătruns fiind de iubirea lui Hristos, încă din fragedă vârstă ai părăsit grija cea lumească şi, îmbrăţişând viaţa smerită a monahilor, ai fost îmbrăcat în chip îngeresc. Pentru aceasta, ai mulţumit totdeauna lui Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Ca o floare, care se deschide rodului, Sfinte Părinte Nifon, alegând să mergi pe calea virtuţilor, ţi-ai deschis sufletul spre lumina învierii, făcându-l să crească întru roadele Duhului Sfânt. De aceea, ca unui purtător de Dumnezeu, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, mugur al sfinţeniei udat de apa vieţii;
Bucură-te, cămară care ţine roadele Duhului Sfânt;
Bucură-te, iconom al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, râvnitor pentru casa Domnului;
Bucură-te, îndreptător al credinţei şi chip al blândeţilor;
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu şi slugă credincioasă;
Bucură-te, smerit ascultător în mănăstirile Athosului;
Bucură-te, ucenic al pustnicului Antonie;
Bucură-te, următor şi împlinitor al pravilelor călugăreşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai hrănit sufletul cu înţelepciunea;
Bucură-te, candelă aprinsă din lumina Învierii lui Hristos;
Bucură-te, lucrătorul virtuţilor mântuitoare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 3-lea

Cunoscând mai-marii cetăţii Tesalonicului înţelepciunea şi viaţa ta îmbunătăţită, după trecerea la cele veşnice a mitropolitului lor, te-au chemat să fii întâistătător, păstor şi învăţător. Drept aceea, întru smerenie, ai primit această înaltă chemare, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Îndreptător credinţei şi pildă de înţelepciune te-ai arătat păstoriţilor tăi, în cetatea Sfântului Dimitrie izvorâtorul de mir, Sfinte Ierarhe Nifon, vrednicule de laudă, căci învăţătura şi faptele tale au uimit chiar şi pe cei necredincioşi, numele tău făcându-se cunoscut în toate părţile Ortodoxiei. Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt;
Bucură-te, sârguincios slujitor al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, înţelept luminător al credincioşilor ortodocşi;
Bucură-te, blândeţe şi tărie duhovnicească drept călăuzitoare;
Bucură-te, păstorul cel bun al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, învăţător şi tâlcuitor iscusit al Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, luptător neînfricat împotriva nedreptăţilor;
Bucură-te, povăţuitorul monahilor şi sfătuitorul pustnicilor;
Bucură-te, stâncă neclătinată de zbuciumul lumesc;
Bucură-te, reazemul celor osteniţi şi ajutorul sărmanilor;
Bucură-te, bun chivernisitor al lucrurilor bisericeşti;
Bucură-te, iubitorule de pace şi dreptate pe pământ;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 4-lea

Ca o făclie purtătoare de lumină din lumina Preasfintei Treimi s-a arătat slujirea ta arhierească în întunericul necunoştinţei, căci ca nimeni altul, între ierarhii timpului tău, te-ai ostenit a conduce neamurile către lumina învăţăturii Mântuitorului Hristos. Drept aceea, învăţând şi sfinţind pe cei binecredincioşi, mulţumeai pururea lui Dumnezeu pentru darurile pe care le-ai primit, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Fericite Ierarhe Nifon, numele tău şi faptele tale sfinte fiind cunoscute în toată Ortodoxia, Bunul Dumnezeu a binevoit ca să fii chemat la înalta slujire de patriarh al Constantinopolului, drept aceea, ca păstor al păstorilor şi vrednic şezător pe scaunul apostolesc te lăudăm zicând:
Bucură-te, următorul Sfinţilor Apostoli;
Bucură-te, fericit luminător al sfintei Ortodoxii;
Bucură-te, trimis al lui Hristos să păstoreşti Biserica Sa;
Bucură-te, propovăduitor şi cinstitor evlavios al Preasfintei Treimi;
Bucură-te, văpaie de rugăciune care arde spinii eresurilor;
Bucură-te, slujitor al adevărului şi om al dreptăţii;
Bucură-te, semănătorul cuvântului Evangheliei;
Bucură-te, glasul duhului vieţii în Biserica Sfintei Înţelepciuni;
Bucură-te, unsul lui Hristos şi purtător de har dumnezeiesc;
Bucură-te, potir în care s-a turnat înţelepciunea cerească;
Bucură-te, învăţător, conducător al sfinţilor credincioşi;
Bucură-te, patriarh preaînţelept al Constantinopolului;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 5-lea

Uneltirile şi vrăjmăşiile oamenilor răuvoitori te-au făcut să părăseşti scaunul apostolesc, suferind prigoană şi necazuri pe nedrept. Dar toate acestea le-ai răbdat şi le-ai biruit cu puterea rugăciunii către Hristos, cel ce a suferit împreună cu tine şi care niciodată nu te-a părăsit, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cunoscută fiind viaţa ta curată şi plină de virtuţi, voievodul Radu cel Mare te-a chemat să fii povăţuitor al credincioşilor din Ţara Românească. Pentru aceasta înţelegând chemarea lui Dumnezeu pentru Grădina Maicii Domnului, Sfinte Părinte Nifon, ai primit să fii păstor strămoşilor noştri, care bucurându-se şi-au cântat unele ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe binevenit în Ţara Românească;
Bucură-te, slujitor smerit în Biserica poporului român;
Bucură-te, învăţător statornic al dogmelor ortodoxe;
Bucură-te, organizator iscusit al vieţii bisericeşti;
Bucură-te, îţi aduc mulţumire credincioşii din episcopiile Buzăului şi Râmnicului, înfiinţate de tine;
Bucură-te, povăţuitor blând al poporului binecredincios;
Bucură-te, podoabă de mult preţ a Ortodoxiei româneşti;
Bucură-te, prieten al voievozilor şi al domnitorilor credincioşi;
Bucură-te, părinte duhovnicesc al monahilor români;
Bucură-te, fericit rugător al plaiurilor străbune;
Bucură-te, apostol între apostolii neamului românesc;
Bucură-te, fericit povăţuitor al preoţilor şi călugărilor evlavioşi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 6-lea

Alergat-au la tine, ca la un păstor şi învăţător preaînţelept, clerul şi poporul cel iubitor de Hristos. Iar tu, Părinte, pe toţi i-ai povăţuit să aibă credinţă în Dumnezeu şi să ţină neschimbate dogmele şi Sfintele Tradiţii ale Bisericii dreptmăritoare, ca împreună cu îngerii să cânte cu vrednicie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Nu te-ai cruţat, Părinte, să mustri cu asprime pe cei fără de lege care se îndepărtaseră de la poruncile lui Dumnezeu, pentru care ai suferit izgonire de la slujirea sfântă a Bisericii. Însă cu credinţă în Dumnezeu, retrăgându-te în singurătatea Muntelui Athos, te-ai rugat pentru cei ce te-au prigonit pe nedrept; drept aceea noi, minunându-ne de răbdarea ta, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe plin de răbdare şi iubire;
Bucură-te, că n-ai suferit călcarea poruncilor dumnezeieşti;
Bucură-te, descoperitorul minciunii şi surpătorul intrigilor;
Bucură-te, luptător vrednic împotriva uneltirilor diavoleşti;
Bucură-te, ierarhe mai puternic decât ameninţările omeneşti;
Bucură-te, că nimic nu te-a despărţit de adevărul dumnezeiesc;
Bucură-te, că pe Hristos L-ai avut povăţuitor întru toate;
Bucură-te, străjer credincios şi statornic al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, sabie care taie înşelăciunea şi viclenia oamenilor;
Bucură-te, scut de apărare pentru cei nedreptăţiţi;
Bucură-te, liman celor aflaţi în primejdii şi necazuri;
Bucură-te, luceafăr răsărit în vremea prigonirilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 7-lea

Mustrat fiind de cuget şi temându-se să nu vină peste el mânia lui Dumnezeu pentru fapta sa, Radu cel Mare a voit să te readucă, Sfinte Nifon, în Ţara Românească; însă tu, Părinte, mistuit fiind de dorul rugăciunii neîncetate şi al liniştii, ai rămas în viaţa pustnicească mulţumind lui Dumnezeu şi cântându-I: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Ierarh plăcut lui Dumnezeu şi făclie duhovnicească, exemplu al rugăciunii curate şi vistierie neîmpuţinată de sfaturi ziditoare te-ai arătat, Sfinte Părinte, călugărilor şi pustnicilor Muntelui Athos, la care cu toţii alergau şi te cinsteau ca pe un călăuzitor duhovnicesc care revarsă roadele dragostei lui Hristos, zicând:
Bucură-te, ancoră tare şi nemişcată a dreptei credinţe;
Bucură-te, înger în trup, plin de lumină cerească;
Bucură-te, suflet înmiresmat de mireasma Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai fost învrednicit de darul rugăciunii inimii;
Bucură-te, mângâietorul şi povăţuitorul monahilor ascultători;
Bucură-te, cămară în care locuieşte Hristos;
Bucură-te, lauda vieţuitorilor Muntelui Athos;
Bucură-te, purtător de lumină necreată;
Bucură-te, cel prin ale cărui rugăciuni ispitele diavoleşti se risipesc;
Bucură-te, curăţitorul patimilor şi al răutăţilor omeneşti;
Bucură-te, defăimătorul lenevirii şi al vicleşugului;
Bucură-te, nădejdea celor greu ispitiţi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 8-lea

Credinţa cea dreaptă păzind şi calea vieţii pământeşti săvârşind, Sfinte, Dumnezeu te-a mutat de la cele vremelnice la cele nepieritoare. Drept aceea, Împăratul slavei, Hristos Mântuitorul nostru, te-a încununat şi te-a aşezat în ceata marilor dascăli ai lumii şi ierarhi, împreună cu care cânţi neîncetat în ceruri Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Dobândind Împărăţia cerurilor, Sfinte Ierarhe Nifon, te bucuri de răsplata veşnicelor bunătăţi ale Stăpânului tuturor, Hristos Dumnezeu, Cel ce te-a întărit în toate ostenelile tale din Biserica Sa. Iar noi în Biserica slavei Sale cu bucurie îţi aducem unele ca acestea:
Bucură-te, prietene al Mântuitorului şi casnic al lui Dumnezeu;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu sfinţii şi locuitorule cu îngerii;
Bucură-te, Patriarh al Bisericii aşezat de Hristos în ceata ierarhilor;
Bucură-te, văzătorule al feţei celei nevăzute a lui Dumnezeu;
Bucură-te, lauda cuvioşilor şi bucuria mucenicilor;
Bucură-te, lumina aprinsă din focul dumnezeirii;
Bucură-te, chip ajuns la măsura asemănării cu Dumnezeu;
Bucură-te, piatra tăiată din piatra Hristos;
Bucură-te, candelă veşnic aprinsă în Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, luceafăr strălucitor în lumina cea negrăită;
Bucură-te, cel ce urci din slavă în slavă în Dumnezeu;
Bucură-te, că Hristos Se oglindeşte în chipul tău;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 9-lea

După mutarea ta la cele veşnice, nu după multă vreme, monahii Mănăstirii Dionisiu, unde te-ai săvârşit întru Domnul, Sfinte Părinte, au scos sfintele tale moaşte care s-au arătat pline de putere dumnezeiască şi izvorâtoare de tămăduiri, pe care le-au aşezat cu evlavie spre închinare, mulţumind lui Dumnezeu şi cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Fericitul Voievod Neagoe Basarab, ucenicul tău, auzind că sfintele tale moaşte au fost preamărite de Dumnezeu, cu osârdie a trimis solie să le aducă în Ţara Românească pentru a ridica blestemul înaintaşilor săi. Drept aceea, sfintele tale moaşte fiind aşezate pe mormântul voievodului Radu cel Mare şi după multe rugăciuni şi privegheri, toţi au cunoscut că ai iertat pe cel ce te-a prigonit. Iar noi, minunându-ne de o rânduială ca aceasta, zicem:
Bucură-te, următorul în iertare al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, blândeţe şi tărie duhovnicească drept călăuzitoare;
Bucură-te, semn al dragostei trimis de Dumnezeu credincioşilor;
Bucură-te, casa împăcării şi pacea oamenilor;
Bucură-te, bun îndrumător şi povăţuitor al fericitului Voievod Neagoe Basarab;
Bucură-te, că prin sfintele tale moaşte aduci pace şi linişte în sufletele noastre;
Bucură-te, că te rogi lui Hristos pentru neamul românesc;
Bucură-te, tămăduitorul bolilor nevindecate;
Bucură-te, împodobitorul duhovnicesc al catedralei Craiovei cu creştetul tău;
Bucură-te, că Biserica Olteniei se bucură de grija şi ajutorul tău;
Bucură-te, îţi aduc credincioşii şi monahii care poartă numele tău;
Bucură-te, lumină pentru neamuri şi bucurie pentru popoarele ortodoxe;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 10-lea

„Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi”, zicea oarecând în glas de rugăciune proorocul David, că pe tine, Sfinte Ierarhe, cel ales dintre fiii oamenilor, te-a chemat să fii Ierarh cinstit şi preţuit de preoţi, monahi şi credincioşi, pentru care cu toţii veselindu-ne duhovniceşte ne uimim de strălucirea ta pe care ai primit-o de la Dumnezeu, Căruia, împreună cu îngerii, cânţi: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Fiind aşezat de Dumnezeu în ceruri în ceata ierarhilor şi odihnindu-te de ostenelile tale în lumina cea negrăită a Preasfintei Treimi, nu uita, Părinte Sfinte, pe cei ce cinstesc cu evlavie, aici pe pământ, sfântă pomenirea ta şi întru bucuria inimii îţi cântă:
Bucură-te, rugătorule neîncetat la Dumnezeu pentru noi păcătoşii;
Bucură-te, Sfinte, cinstit între sfinţii neamului românesc;
Bucură-te, foc al Ortodoxiei şi stâlp al Bisericii strămoşeşti;
Bucură-te, icoana ierarhilor şi a preoţilor cucernici;
Bucură-te, pacea călugărilor şi liniştea sihaştrilor;
Bucură-te, sfetnic de lumină pentru toţi credincioşii;
Bucură-te, călăuza celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, uşă deschisă către sfânta spovedanie;
Bucură-te, povăţuitor către Sfânta Împărtăşanie;
Bucură-te, izvor duhovnicesc care adapi spre viaţa veşnică;
Bucură-te, liman duhovnicesc în care se odihnesc cei asupriţi pentru dreptate;
Bucură-te, îndulcirea celor ce-ţi cer ajutorul în necazuri şi întristări;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 11-lea

Cu ce cuvinte te vom lăuda pe tine, Sfinte Ierarhe Nifon, cel ce te-ai asemănat pe pământ cu îngerii, vieţuind mai presus de om; propovăduitorul Evangheliei Mântuitorului Hristos, cinstitorul adevărat al Maicii lui Dumnezeu, cel ce ai fost întâi şezător pe scaunul apostolilor, frumuseţea mucenicilor şi cuvioşilor, slujitor îndumnezeit de Duhul Sfânt, care cânţi neîncetat: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Gura ta cea grabnică spre învăţătură, răsunând în urechile înţelenite de patimi, deşteaptă sufletele învârtoşate de păcate şi le face sârguincioase să înţeleagă tainele lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Sfinte Ierarhe Nifon, de Hristos cuvântătorule nu înceta să te rogi lui Hristos Dumnezeu să ne trezească şi pe noi la lucrarea faptelor bune, ca să te lăudăm zicând:
Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru cei ce se ostenesc în aspră nevoinţă;
Bucură-te, izbăvitorul de întristare şi dătătorul bucuriei;
Bucură-te, părinte pentru cei orfani şi oropsiţi;
Bucură-te, sprijinul bătrânilor şi reazemul săracilor;
Bucură-te, risipitorul furtunilor şi aducătorul de roadă pământului;
Bucură-te, înţelept povăţuitor al tinerilor;
Bucură-te, dezlegătorul blestemelor şi al farmecelor;
Bucură-te, călăuzitorul conducătorilor noştri pe calea adevărului;
Bucură-te, întruchiparea faptelor bune şi a virtuţilor;
Bucură-te, turnul din care se vede lumina lui Hristos;
Bucură-te, arhipăstor cinstit în toată Ortodoxia;
Bucură-te, apărător statornic al canoanelor şi dogmelor credinţei;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 12-lea

Cel ce în ceruri străluceşti în ceata ierarhilor, iar pe pământ eşti podoaba poporului celui binecredincios, Sfinte de Dumnezeu înţelepţite Nifon, roagă-L pe Dumnezeu să ne dăruiască harul Său pentru a ajunge şi noi la împlinirea virtuţilor, ca împreună cu tine să-I cântăm cântarea sfântă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Harul Duhului Sfânt cere nouă de la Tatăl ceresc, Sfinte, ca să se reverse peste noi pentru a putea lupta împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Întinde mâna ta spre ajutorul nostru, împacă viaţa noastră, Părinte Ierarhe, ca să nu pierim în vâltoarea ispitelor ce ne împresoară, ci, bucurându-ne, să-ţi zicem:
Bucură-te, râule al lui Dumnezeu cel plin de apele harului;
Bucură-te, vasul Duhului şi minte veghetoare;
Bucură-te, cunoscătorul teologiei şi al înaltei cugetări;
Bucură-te, icoană luminată de razele dumnezeirii;
Bucură-te, minte înţeleaptă şi gură de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, fulger care luminezi toate laturile Ortodoxiei;
Bucură-te, rugătorule înaintea Preasfintei Treimi;
Bucură-te, lauda şi darul Bisericii Ortodoxe Române;
Bucură-te, ocrotitorul Târgoviştei şi al Argeşului;
Bucură-te, bucuria poporului românesc ortodox;
Bucură-te, ajutorul nostru în ziua judecăţii;
Bucură-te, mijlocitorule pentru sufletele noastre;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 13-lea

O, întru tot fericite, Sfinte Ierarhe Nifon, primeşte această puţină rugăciune ce ţi-o aducem din inimă curată; izbăveşte-ne de boli, de primejdii, de moarte năprasnică şi de toate ispitele diavoleşti. Roagă, Sfinte, pe Înduratul Dumnezeu să ne izbăvească de focul cel veşnic, iertându-ne păcatele noastre, iar la sfârşitul vieţii noastre, să ne primească în Împărăţia Sa cerească, unde toţi sfinţii se veselesc, ca împreună cu tine să cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zic 

Icosul 1

Din tinereţile tale, harul Duhului Sfânt te-a călăuzit să-ţi înfrumuseţezi viaţa şi lucrarea rugăciunii după poruncile Evangheliei lui Hristos. Drept aceea, cu multă dragoste şi râvnă, luând crucea pe umeri, ai urmat Stăpânului Mântuitor, pentru care faptă te lăudăm, zicând:
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, floare duhovnicească a ţinutului Dalmaţiei;
Bucură-te, mângâierea evlavioşilor tăi părinţi;
Bucură-te, purtătorul numelui Sfântului Nicolae, ocrotitorul tău;
Bucură-te, cel ce ai crescut în dreapta credinţă;
Bucură-te, că din pruncie sufletul tău s-a făcut sălaş al Duhului;
Bucură-te, mlădiţă bună altoită în Hristos;
Bucură-te, că din tinereţe ai iubit frumuseţile Ortodoxiei;
Bucură-te, că, luând Crucea, ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că dragostea de Dumnezeu a cuprins inima ta;
Bucură-te, minte luminată şi înţelepţită de Duhul Sfânt;
Bucură-te, următor al predaniilor Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul 1

Pe vrednicul păstor, Sfântul Nifon al Constantinopolului, ierarhul cel minunat la Bisericii lui Hristos, cel ce, ca un luceafăr prealuminos a strălucit cu înţelepciunea şi cu smerenia pe toate laturile Ortodoxiei, să-l lăudăm după cuviinţă, ca pe un mărgăritar de mult preţ al Bisericii neamului românesc, zicându-i cu evlavie din adâncul inimii: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului

Troparul Sfântului Ierarh Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 4-lea

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nichifor, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmosul

Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-1 Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul crucii, puterea lui Amalic în pustiu a biruit.

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe faţă ai arătat că fapta este suire privirii. Pentru că în dreptându-ţi sufletul cu fapte, Nichifore preafericite, preaales l-ai întraripat către privirea cea desăvârşită.

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiindu-ţi cuvântul înfrumuseţat cu faptele şi viaţa, ţi s-a arătat împodobită cu cuvântul, cuprinsule de Dumnezeu Nichifore. Pentru aceasta Hristos te-a pus pe tine pe scaunul cel preaînalt.

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Leon ticălosul, bolind de eresul lui Mamona şi lovindu-se de tine ca de o piatră tare, s-a sfărâmat. Şi unirea înţelepciunii tale s-a făcut un lucru minunat, Sfinte Nichifore.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Omorându-ţi cugetele cele de pe pământ prin ajunare şi sufletul îndreptându-ţi cu sârguinţă, Nichifore de Dumnezeu insuflate, ai ajuns către limanurile odihnei celei neînvăluite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tămăduit-ai zdrobirea omenirii, Preacurată şi ai născut pe Făcătorul a toată lumea, Care ne-a ridicat pe noi, cei ce eram surpaţi prin căderea strămoşilor, Mireasă a lui Dumnezeu.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Nu întru înţelepciune...

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobindu-ţi viaţa cu chipurile virtuţilor şi făcându-te luminător, purtând arătat cuvânt de viaţă, ai păstorit turma lui Hristos cea preasfântă.

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Limba ta cea grăitoare de Dumnezeu şi înfocată şi dumnezeiască a ars eresurile cele spinoase cu focul cel înţelegător, de Dumnezeu înţelepţite, pururea pomenite, Părinte Nichifore.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu iubire de înţelepciune ai încercat adâncul înţelepciunii şi cu împletiturile dogmelor tale, în chip vădit ai sugrumat pe cei ce se leapădă de chipul lui Hristos, vrednicule de minune.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mărturisind pe Cel mai înainte de veci împreună fără de început cu Tatăl, că S-a născut din pântecele tău în vremurile cele de pe urmă, te mărim pe tine, cu adevărat Maică a lui Dumnezeu, Preacurată.

Irmosul

Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm; ci întru Tine înţelepciunea Tatălui Cea ipostatnică, Hristoase. Că nu este Sfânt afară de Tine, lubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dumnezeiască putere ai zdrobit fălcile celor necredincioşi, biruindu-i pe ei cu cuvântul Tău cel întărit şi ai învăţat să cinstească dumnezeiasca icoană a Mântuitorului, arătătorule de cele sfinte.

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mărturisirea arătat ai luminat dumnezeiasca preoţie, Părinte Nichifore; fiind închis de cruzimea lui Leon, învăţătorule al tainelor, de Dumnezeu cuprinsule.

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bărbăteşte stând pentru cinstirea dogmelor dreptei credinţe a cinstitei Biserici, cu biciul cuvintelor tale ai gonit pe lupii care amestecau credinţa cea adevărată, Sfinte Nichifore.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un rai făcându-ţi inima ta, lemnul vieţii ai odrăslit în mijlocul acesteia, tuturor arătând cuvântul credinţei, Părinte Nichifore, de Dumnezeu insuflate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel mai înainte fără de trup, născându-L Întrupat, Prealăudată, ceea ce eşti plină de daruri, ai înnoit lumea. Pentru aceasta pe tine te cinstim cu dreaptă credinţă, Mireasă a lui Dumnezeu.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina cea Sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având minte curată, suitoare în ceruri, ai cules floarea cea neveştejită a cunoştinţei şi a înţelepciunii, preafericite Nichifore.

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având cuvânt lucrător şi viaţă fără prihană, strălucind ca soarele, luminezi întărirea Bisericii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vindecări sufletelor dreptcinstitorilor ai dat cuvintele tale, arătătorule de cele dumnezeieşti; iar pământul rău credincioşilor, l-ai răsturnat cu dogmele.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dezlegare blestemului strămoaşei te-ai făcut, Preacurată, căci ai zămislit pe Cel Ce ne-a încununat pe noi cu dumnezeieştile binecuvântări.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas...

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un luminător luminând Biserica cu razele Duhului, te-ai arătat stâlp cu înălţime cerească şi nor povăţuitor către moştenirea cerului, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Părinte Nichifor.

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preaales ţi-ai dat toată viaţa ta lui Dumnezeu, părinte fericite. Pentru aceea ai fost pus stăpânitor peste toată lumea, descoperitorule de cele sfinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cuvântul tău cel de Dumnezeu insuflat, cu sabia Mângâietorului cea cu două ascuţişuri, rupe împletiturile eresurilor celor fără de Dumnezeu, iar lumina adevărului o arată tuturor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Legile firii minunat se dezleagă, căci Fecioara zămislind fără ispită de nuntă, pe Ziditorul Domnul tuturor, L-a născut Prunca şi L-a alăptat.

Irmosul

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Ca unul ce ai primit de la Dumnezeu cunună de biruinţă astăzi din cer, o, Părinte Nichifore, izbăveşte pe cei ce cu credinţă te cinstesc pe tine ca pe un ierarh împreună şi învăţător.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta dreptei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Locaş însufleţit al Dumnezeului celui viu te ştim pe tine, având în sineţi cunoştinţa Treimii ca pe un sfeşnic de aur luminos, cântând: Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bârfelile ereticilor le-ai făcut să înceteze, Sfinte Nichifore, plecând să cinstească chipul lui Hristos, pe toţi cei ce strigă: Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Având bogăţia înţelepciunii şi vieţuire dumnezeiască, trecând peste toată simţirea, prin cuget ai vorbit cu Hristos, strigând: Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nedespărţind cele unite, nici amestecându-le, pe Cuvântul, Cel Ce S-a întrupat din tine, Îl cunoaştem un Hristos, strigând: Binecuvântată eşti tu între femei, Stăpână Preacurată.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind mântuit cu sângele lui Hristos, ai suferit prin cuget moartea cea pentru El, căci ai răbdat mucenicia cunoştinţei de sine, luminându-te cu harul mărturisirii şi strigând: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind curăţit cu trupul şi cu sufletul, ai pus cuvânt pentru Cuvântul Cel a toate văzător, arătându-L pe Dânsul, că a fost mai înainte neîntrupat şi fără de început şi pe urmă prin milostivire S-a făcut om şi strigai: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ca să dobândeşti moştenirea cea cerească şi laudă neschimbată, părinte mărite, ai părăsit strălucirea cea lesne vestejitoare, suferind toată amărăciunea izgonirii şi strigând: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacuratul Mirele Cel înţelegător aflându-te pe tine Singură, Preacurată, Crin cu preabun miros, Floare prea frumoasă şi Cămară de Mire luminoasă, te-a primit, Mireasă Preacurată. Pentru aceasta pe tine, Fecioară, te lăudăm şi te preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L prea înălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Hristos, piatra cea netăiată...

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dezlegându-se oglinzile şi arătându-se adevărul, ai aflat sfârşitul cel fericit cu privirea frumuseţii celei nepieritoare, de care acum îndestulându-te, adu-ţi aminte de noi cu rugăciunile tale.

Stih: Sfinte Părinte Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înconjurând dumnezeiescul sicriu al purtătorului de Dumnezeu Nichifor, veniţi purtătorilor de Hristos, cu osârdie să-l lăudăm pe dânsul, ca pe un purtător de biruinţă şi praznicul lui cu veselie să-l prăznuim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

După ce te-ai nevoit cu toată bunătatea, sfinţite mucenice, la sfârşitul nevoinţelor te-ai arătat împodobit cu cununa mărturisirii, cu care fiind înfrumuseţat, stai acum înaintea Stăpânului tău.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind încredinţaţi toţi credincioşii, cu laude te cinstim pe tine, Fecioară, ca pe Ceea ce eşti Rădăcină şi Izvor şi Pricinuitoare nestricăciunii noastre, căci tu ne-ai izvorât nouă nemurirea cea înfiinţată.

Irmosul

Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, Muntele cel netăiat, Fecioară, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Cetele patriarhilor, cu laude şi cu cântări cinstesc pomenirea ta, Sfinte Nichifore. Căci au luat adaos sufletul tău cel mărit; drept aceea şi cinstita Biserică mărindu-te astăzi, laudă pe Împăratul, pe Unul, Iubitorul de oameni.

 

Iar de va fi Post:

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Maică a lui Dumnezeu pe tine te ştim toţi, ceea ce te-ai arătat Fecioară cu adevărat şi după naştere, noi cei ce cu dragoste alergăm la a ta bunătate, că pe tine te avem păcătoşii folositoare, pe tine una, cea cu totul fără prihană, te-am câştigat întru ispite mântuire.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Maica Ta cea Preacurată, Hristoase, văzându-Te mort întins pe Cruce, striga: Fiul meu Cel dimpreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, ce este această a Ta nespusă orânduială, prin care ai mântuit înţeleaptă zidirea a preacuratelor mâinilor Tale.