„De regulă, dimineaţa se face acatistul şi seara se face paraclisul unui sfânt al Mainicii Domnului sau al Mântuitorului. Dar dacă omul nu are timp, poiate să citească acatistul la prânza sau după masa“,

 

Acatistul reprezintă, în ortodoxie, calea prin care credinciosul poate cere ajutorul forţelor divine în anumite momente importante din viaţă, dar şi legătura care se creează cu lumea divină. Acatistul este o slujbă liturgică ortodoxă prin care se rememorează evenimente sfinte şi se cere intervenţia lui Dumnezeu şi a Sfinţilor în viaţa credincioşilor.

Primul acatist din istoria creştinismului cel al Bunei Vestiri a Maicii Domnului. „Etimologic, catisma înseamnă a şedea, iar acatism înseamnă a sta în picioare sau în genunchi, nu şezut. De aceea acatistul se face în picioare sau în genunchi. Originea acatistului este din primele secole creştine. În secolul IV se face pentru prima dată Acatistul Bunei Vestiri, după care s-au compus şi alte acatiste în cinstea Mântuitorului sau în constea diferiţilor sfinţi. Cei mai importanţi sfinţi au acatiste“, explică arhimandritul Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici, din Defileul Jiului. 

Acatistele au fost scrise de imnografi. „Era o tradiţie, mai ales după decretul din anul 313 dat de Împăratul Constantin, biserica a început să-şi organizeze slujbele bisericeşti, reguli tipiconale, liturgice, dogmele bisericeşti şi atunci s-au compus şi acatistele. Imnografii care scriau cântări bisericeşti prin revelaţia duhului sfânt au fost cei care au scris acatistele“, a mai spus stareţul Mănăstirii Lainici, din Defileul Jiului. Cel mai indicat este ca acatistul să fie invocat în perioada postului şi se citeşte timp de 40 de zile. „În general, fiecare om poate să facă singur acatistul. Unii au această rânduială zilnică sau mai fac acatiste timp de 40 de zile. Se face acatistul Mântuitorului în postul Paştelui, după care face tot pe o perioadă de 40 de zile, acatistul Maicii Domnului. În cinstea Maicii Domnului sunt mai multe acatiste. De exemplu, în Muntele Athos sunt multe icoane făcătoare de minuni ale maicii Domnului şi fiecare icoană are acatistul ei“, spune arhimandritul Ioachim Pârvulescu. Potrivit acestuia, acatistele pot fi citite în biserică, dar şi acasă. La mănăstire se dă citire acatistului dimineaţa, înainte de liturghie, iar la bisericile de mir atunci când rânduiesc preoţii.

„De regulă, dimineaţa se face acatistul şi seara se face paraclisul unui sfânt al Mainicii Domnului sau al Mântuitorului. Dar dacă omul nu are timp, poiate să citească acatistul la prânza sau după masa“,

a mai spus stareţul Mănăstirii Lainici. 

În mod normal, cei care dau un acatist trebuie să şi participe la slujbă şi la citirea acestuia. „La modul general, omul dă un pomelnic. În unele biserici şi mănăstiri se pomenesc atunci când se face slujba. Terminologia e diferită. Se poate numi pomelnic, acatist sau sărindar. E bine ca atunci când se dă un acatist, persoana respectivă să fie prezentă atunci când preotul îl citeşte“, precizează stareţul Mănăstirii Lainici.

Ce se scrie în pomelnic 

Stareţul Ioachim Pârvulescu ne explică modul în care se completează un pomelnic de către credincioşi. Astfel, aceştia aceştia trebuie să menţioneze doar numele în cazul în care este vorba de deziderate generale, iar, în cazul unor solicitări particulare, acestea trebuie să fie specificate. „Se pomeneşte de preot la modul general pentru sănătate sau pentru binele casei şi atunci nu ai trebuie să se menţioneze în pomelnic.  Doar când sunt cazuri deosebite, de boală, examen sau nu se căsătoresc trebuie să se specifice la persoana respectivă în pomelnic“, ne lămureşte Ioachim Pârvulescu. 

Acatiste în funcţie de specificul problemelor

Acatistele diferă şi în funcţie de situaţia pentru care se solicită sprijin divin. Astfel, există acatiste care sunt citite pentru ajutarea persoanelor bolnave de cancer.

„Sunt unele acatiste în cinstea sfinţilor care au un scop determinat. De exemplu, pentru căsătorie şi naşteri de prunci se citeşte acatistul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, a Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni. Pentru dezlegare de farmece se citeşte acatistul Sfântului Vasile cel Mare, pentru descoperirea furtului, acatistul Sfântului Mina, sau pentru luminarea minţii atunci şi ajutor la examene se citeşte acatistul Sfântului Duh. Pentru oamenii bolnavi se citeşte acatistul sfântului Nectarie din Eghina. Maie există Acatistul Maicii Domnului Pantanasa care este vindecător de cancer“,

a precizat stareţul Mănăstirii Lainici.

Din minunile Sf. Ioan Rusul

Tropar
(din Paraclisul Sfântului Ioan Rusul)

"La Ioan noi credincioșii să alergăm, cei ce în suferințe și în necazuri ne aflăm și să cădem strigând cu evlavie, din adâncul sufletului: Sfinte, ajută-ne nouă, celor ce ne rugăm ție, aleargă și ne izbăvește din această nevoie. Nu trece, Sfinte, cu vederea, rugăciunea umilă a celor ce aleargă la acoperamântul tău."

 

"Vă cunosc: Sunteţi Sf. Ioan Rusul!"

“Mă numesc Tudoriţa, născută în Giurgiu, dar din anul 1982 sunt venită în Valcea cu serviciul, cu soţul meu şi doi copii.
Soţul meu a decedat în 2007 iar eu, după o grea suferinţă, făcând nişte analize aflu de la medic că această durere se datorează unei tumori la colon. Doctorul specialist din Valcea m-a îndemnat să fac imediat operaţie deoarece tumora era mare.
M-am rugat tot timpul la Sf. Nectarie, Sf. Ioan Rusul, şi la Părintele Arsenie Boca, foarte mult, cărora le citeam şi Acatistele. Băiatul meu, cu un suflet foarte bun (Gabriel Ionuţ), m-a dus imediat la Spitalul Militar unde am fost operată imediat.

Operaţia a fost foarte grea – a durat şase ore. Pe la ora 20 când s-a terminat operaţia, m-au dus la reanimare. După un timp, au început nişte dureri foarte mari –  insuportabile. Mă rugam de asistentă să îmi dea calmante că nu mai puteam respira. Asistenta mi-a spus că medicul a facut tot ce e a fost posibil, important era ca eu să pot rezista, apoi a plecat în altă camerăa. Nu prea aveam cum să văd că era întuneric, se zărea numai de la lumina de afară, de la un bec ce se zărea pe geam. Simţeam că mă sufoc de dureri şi nu mai puteam să adorm de dureri. La un moment dat văd că se deschide uşa şi întră trei medici îmbracaţi în halate albe lungi, se opresc în dreptul meu că eram cu patul cu rotile, după uşă, aşa cum mă aduseseră. Se opresc în dreptul meu – eu crezând ca au venit şi noaptea la vizită, că mai erau mai multe persoane operate, m-am gândit să le spun că nu mai pot să suport atâta durere. Uitandu-mă mai bine – că acel medic din mijloc se vedea  foarte clar – era tânar, subţire, înalt şi foarte frumos la chip, l-am recunoscut era Sf. Ioan Rusul. Atunci am strigat foarte tare – “Vă cunosc: Sunteţi Sf. Ioan Rusul!” de vreo trei ori . “Vă cunosc din Icoana şi chiar după coperta cărţilor pe care le-am citit!”- aveam de mult în casă o icoană cu Sf. Ioan Rusul -. Dânsul s-a aplecat puţin cu capul, şi-a pus mâinile încrucişate pe piept aşa cum este în icoana şi mi-a dat de înţeles că dânsul este, dar nu a vorbit nimic. M-am uitat foarte bine la dânsul şi uimită de ceea ce am văzut, nu am mai putut vorbi. Ceilalţi doi sfinţi erau mai în etate, dar nu i-am putut vedea. S-a luminat foarte tare faţa Sfântului Ioan Rusul şi a plecat mai departe prin secţia de reanimare. Mi-am dat seama după aceea că de fapt uitasem sa să-i spun de boala mea, dar am gândit că o să se întoarcă.  Am tot asteptat până când am adormit. Când ma-am trezit nu mă mai durea nimic. A venit un asistent de m-a trezit, m-a intrebat ce fac – dacă mă mai doare ceva, dacă mă simt bine. I-am răspuns că nu mă mai doare nimic şi m-a dus la salonul de terapie.

După operaţie am mai avut câteva crize, dar cineva nevăzut mă strângea de mână şi nu dura mult şi venea un medic sau o asistentă şi mă salva. Prima dată m-am speriat. Cine imi atinge mâna? Mă întrebam. După aceea mi-am dat seama că cineva nevăzut îmi dadea speranţă – era Sf. Ioan Rusul. A venit medicul care m-a operat şi mi-a spus că operaţia e reusită sută la sută şi printr-o minune am scăpat de cancer. Am făcut şi nişte şedinţe de citostatice timp de şase luni. Nu am avut nimic deşi ele sunt foarte greu se suportat.

În timpul când făceam tratamentul mi s-a arătat în vis Sf. Ioan Rusul. Era tot în halat de medic şi mi-a spus să stau acolo, în spital, că dânsul pleacă să ocrotească o mănăstire, la Giurgiu, si se va ruga pentru mine, iar când va veni de acolo eu voi fi vindecată complet. După ce am terminat tratamentul am facut analizele de marcări care au ieşit foarte bine, ca la un om sănătos.
Îi mulţumesc Sf. Ioan Rusul şi celorlalţi doi sfinţi pe care nu i-am putut vedea la faţă, Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul, şi Maicii Domnului care m-au ajutat şi mi-au dat putere de a trece peste toate. Sora mea din Giurgiu a venit la mine la Râmnicu-Vâlcea şi mi-a spus de Mănăstirea Sf. Ioan Rusul.

Oameni buni, rugaţi-vă!
Prin post şi rugăciune, milostenii dar şi smerenie, vom primi ajutor. Vă spune o femeie de 65 de ani care a trecut o cumpănă foarte grea şi am revenit la viaţă cu ajutorul Sf. Ioan Rusul. ”

Tudoriţa
(Rm. Valcea)

"Ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu!"

Sunt Andrei, am 30 de ani, m-am născut şi locuiesc în Bucureşti. În urmă cu un an mă confruntam cu un diagnostic foarte sever, oligo asteno terato spermie severa, pe româneşte sterilitate, aplicându-mi-se o sentinţă foarte dură: “nu vei putea face copii pe cale naturală niciodată!”. În urma a trei analize consecutive efectuate în laboratoare diferite diagnosticul a fost confirmat.

Aşa cum sunt date marile întâlniri din viaţa omului, şi eu am auzit de Sfântul Ioan Rusul.  În iunie 2011, aflându-mă în vacanţă în Corinthos -Grecia, vizitam într-o după-amiază o superbă mănăstire de langă oraş, întinsă pe un munte cu o perspectivă de vis asupra Marii Egee, Marii Ionice si a canalui ce le leagă (canalul Korint), închinată Sfântului Patapie. Acolo am întâlnit o calugariţă româncă, maica Nicodima, pe care nespus a bucurat-o graiul românesc şi care ne-a rugat în mod expres ca la intoarcerea în ţară, prin Giurgiu, să trecem pe la Mănăstirea Sfântului Ioan Rusul din comuna Slobozia, la 5 km de Giurgiu, pentru a lăsa, din partea dânsei, un pachet călugărilor de acolo. Acesta a fost primul contact pe care l-am avut cu Sfântul Ioan Rusul, acum citind pentru prima dată despre minunile şi viaţa pe care a închinat-o pentru şi întru Hristos.

Înca din primele clipe m-au fascinat şi impresionat viaţa, minunile Sfântului. În aceeaşi vară, la o lună după ce aflasem de sfântul, am plecat la biserica din Prokopie, casa Sfântului Ioan Rusul de pe insula Evvia din Grecia.
M-am rugat cu toată fiinţa şi cu toată puterea mea launtrică la racla lui pentru vindecare şi pentru a mă ajuta să zămislesc în această viaţă prunci sănătoşi, frumoşi şi de Dumnezeu iubitori, făcând în acelaşi timp o promisiune Sfântului, aceea că voi încerca şi eu, prin puterile mele, să ajut la zidirea, în Romania, a unei biserici închinate Lui.

La finalul lunii iulie m-am întors din Grecia, având deja o programare pentru o nouă analiză (trecuseră deja 6 luni de la primele analize care imi confirmau sterilitatea severă). În toate zilele întoarcerii din Grecia de la racla Sfântului şi până în ziua primirii rezultatelor analizei, am avut o convingere nestramutată că Sfântul m-a ajutat şi lucrurile vor fi bune, deşi nu luasem niciunul din medicamentele care ar fi trebuit să-mi fie administrate. Eram mânat de un sentiment şi de o siguranţă grozavă că Sfăntul m-a vindecat. Rezultatul analizei mi-a confirmat convingerea, spre mirarea familiei şi a apropiaţilor.

La o săptămână după această analiză aveam programare la o mare somitate în urologie, profesorul Calamfirescu, pe care o facusem cu 3 luni înainte, încă din primavară. Am zis că deşi sunt vindecat, să nu renunţ la programare, dacă tot asteptasem 3 luni primul loc liber şi să văd ce are de spus şi profesorul.
Mare i-a fost mirarea domnului profesor la punerea în oglindă a analizelor. Întrebarea firească a fost: “Ce aţi făcut în aceste 6 luni?”. I-am răspuns că nu am luat nici un medicament, ci doar m-am rugat la racla Sfântului Ioan Rusul. Profesorul a rămas pe gânduri. Mi-a spus că în 35 de ani de activitate nu a văzut niciodată aşa ceva. La sfârşit mi-a spus: “iniţial, văzând ultima analiză, am crezut că aţi venit să îmi irosiţi timpul de pomană, dar acum vă mulţumesc că aţi venit pentru că m-aţi făcut să îmi schimb un pic optica… Vă rog să fiţi sigur că ceea ce vi s-a întamplat dumneavoastră, medical vorbind, este imposibil, şi practic transcende ştiinţa”. Am plecat de acolo fară ca profesorul să îmi ia vreun ban pe consultaţie.

În ziua în care scriu aceste rânduri, marţi 22 Mai 2012,  soţia mea este pe cale de a naşte doi băieţi gemeni, Matei Andrei şi Ştefan Ioan. Iar sorocul se apropie, doctorii spun că se poate întâmpla din zi în zi. Eu am convingerea că ei vor veni chiar pe 27 mai, de ziua Sfântului, pentru că lui îi datorăm ajutorul pe care l-a mijlocit pe lângă bunul nostru Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos şi Maica Domnului, cărora ne închinăm şi le mulţumim cu lacrimi pentru tot ajutorul şi bunătatea cu care ne-au blagoslovit.

P.S.:  S-au născut cu bine şi sunt frumoşi şi sănătoşi!

Andrei F
(Bucureşti)

"Darul lui Dumnezeu"

Slavă lui Dumnezeu pentru tot ce am primit în viaţa aceasta, bune şi rele, îi mulţumesc pentru tot, dar cel mai mult pentru îngeraşul la care mă uit acum cum doarme.
Din totdeauna mi-am dorit să fiu mamă şi aceasta s-a împlinit în data de 1 octombrie 2010, când cu ajutorul Sfântului Ioan Rusul, am născut un prunc. A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea atunci când, pentru prima dată, am luat copilaşul meu în braţe nu pot să spun în cuvinte ce am simţit atunci.
Îmi cer scuze pentru că nu ştiu prea bine cum să povestesc totul, dar am să scriu aşa cum ştiu:
Am postit tot postul Naşterii Domnului, în anul 2009. Pe tot parcursul postului am citit în fiecare zi Acatistul Sfântului Ioan Rusul, carte pe care am găsit-o la părintii mei, ei locuiesc în Sântana, jud. Arad, iar eu în oraşul Arad. M-am  rugat cum am ştiut eu la bunul Dumnezeu să-mi dăruiască un copilaş.

În ianuarie 2010 am rămas însărcinată. De atunci, de fiecare dată când mă uit la copilaşul meu, Mihnea, stiu că nu o să pot niciodată să mulţumesc bunului Dumnezeu şi Sfântului Ioan Rusul pentru darul pe care l-am primit. Mă rog mereu ca Sfântul Ioan Rusul să aibă grijă de el şi să îndrepte paşi lui pe drumul cel drept oricât de greu ar fi, iar mie să-mi dea putere, rabdare şi înţelepciune să-l îndrum pe calea cea bună. De atunci citesc de câte ori pot şi am timp acatistul Sfântului Ioan Rusul şi mă rog să mai îmi dăruiască şi alţi copii.

A uitat sa vă spun că mă numesc Manuela Martin din Arad si am 33 de ani.

"Doctorul pansează rana dar numai Dumnezeu o vindecă"

Înainte să  încep să scriu despre minunea Sfântului mulţumesc bunului Dumnezeu pentru faptul că mi-a acordat şansa să-l descopăr.
Mă numesc Titus, am 38 de ani, sunt din Bucureşti. Sunt absolvent al Facultăţii de Psihologie, sunt de profesie subofiţer  şi  cea mai recentă minune a Sfântului Ioan Rusul sunt eu.
În luna mai 2009 am început să mă simt rău. La început am crezut că este o simplă răceală  şi nu am băgat-o în seamă,  dar în mai puţin de 2 săptămâni am slabit 6 kg.  M-am internat (12.05.2009) la Spitalul Matei Balş unde în urma învestigaţiilor efectuate s-a constatat că nu sufar de nicio afecţiune; s-au eliminat pe rând suspiciunea de a avea borellia şi letospiroză. Am fost externat cu recomandarea de vitaminizare şi odihnă. Zis şi făcut! Totuşi, starea de rău continua si pierdeam tot mai mult în greutate. Boala s-a accentuat într-un ritm galopant, pierderea în greutate a încă 8 kg (într-o săptămână!), o stare febrilă, însoţită de dureri musculare şi articulare pusese stăpânire pe organismul meu. Au  urmat investigaţii la Spitalul Militar, unde am fost suspectat de contactarea virusului HIV (analizele au infirmat acest lucru); s-a ridicat suspiciunea de o afecţiune hematologică (boală a sângelui). Aceste investigaţii le-am efectuat în ambulatoriu.

De Rusalii (08.06.2009), durerile musculare şi articulare deveniseră insuportabile. În plus, o insuficienţă respiratorie îşi făcuse apariţia peste noapte, aşa că am fost internat în regim de urgenţă, suspectat  de TBC, la Spitalul de Pneumo-fiziologie Marius Nasta (Filaret). Pus pe oxigen şi antibiotic, starea de rău se mai ameliorase puţin. Investigaţiile au eliminat suspiciunea de TBC, dar arătau că ar fi vorba de dermatomiozită (boala autoimună) foarte gravă însoţită, de regulă, de cancer. După ce s-a infirmat existenţa cancerului, am fost transferat la Spitalul Sfanta Maria (Secţia Reumatologie). Aici, alte investigaţii, alte analize (unele) facute în Franţa care nu arătau existenţa dermatomiozitei, (electromiogramă, biopsie musculară, etc.). Totuşi, s-a pus diagnosticul de dermatomiozită (sunt 5 elemente constituitive ale bolii, la mine existau 3). Am început tratament de specialitate cu imunosupresoare. Uşor, uşor îmi recăpătam încrederea. Durerile dispăruseră; rămăsesem doar cu oboseala.

În tot acest timp m-am rugat la Dumnezeu să aibă grijă de mine. M-am spovedit (lucru pe care nu-l mai făcusem din copilărie), m-am împărtăşit; a fost bine. Am fost externat (08.07.2009) cu continuarea tratamentului  acasa. Mi-am luat concediu si am plecat într-un tur al mănăstirilor cu destinatia  Prislop, la mormântul părintelui Asenie Boca.  Am ajuns  şi l-am rugat să-mi arate calea pe care trebuie să o aleg.  Au urmat, pe lângă tratamentul medicamentos,  cel spiritual (Sf. Liturghie, Sf. Maslu şi multă rugăciune) că doar se ştie “doctorul pansează rana dar numai Dumnezeu o vindecă”  cine se îngrijeşte numai de trup riscă să ajungă la biserică când este prea târziu.  Am reluat serviciul. Mă simţeam mai bine – sau aşa credeam eu. În septembrie  am revenit la control  la Spitalul Marius Nasta – starea de rău revenise, dispnea  (oboseala la efort) se accentuase,  aveam pe zi  ce trece o paloare cadaverică. Aici am fost internat (02.10.2009) pentru reluarea investigaţiilor. Din nou bronhoscopie (două într-o săptămână), tomograf, etc.

În seara zilei de 22.10.09 a fost apogeul nu mai puteam să respir nici conectat la tubul de oxigen (TLCO era 38%: SPO2-78% în repaus) am închis ochii şi m-am rugat: “Doamne, Doamne dacă vrei să mă iei la Tine să ai grijă de baieţelul meu Dennis Ştefan ( în vârstă de  6 ani). Dacă imi mai acorzi încă o şansă să mă trimiţi unde crezi că este mai bine pentru mine. Amin!” Apoi  totul a devenit negru, simteam cum totul se scurge din mine.

M-am trezit dimineaţa, furtunul de la  instalaţia de oxigen nu-l mai aveam la nas, iar eu puteam să respir (nu vă imaginaţi că respiram normal, dar o făceam fără ajutorul tubului de oxigen chiar dacă oboseam la cel mai mic efort). A urmat tratamentul intravenos cu citostatic si imunosupresor. Eram suspect de 4 cancere, soţia mea i-a surprins pe medici când discutau despre  cazul meu.  După terapie am fost externat cu recomandarea de a face oxigenoterapie şi  să nu mă astept la minuni. Îmi rămăsese doar rugaciunea! În paralel cu tratamentul medicamentos, am urmat şi terapie alternativă. Cineva mi-a recomandat să mă rog la Sfântul Ioan Rusul, acesta fiind militar ca şi mine. Aşa că am cautat pe internet şi am găsit Mănăstirea “Sfântul Ioan Rusul” din localitatea Slobozia, judetul Giurgiu, singura din ţară care deţine moaştele Sfântului. A doua zi am rugat un prieten să mă ducă acolo convins că Sfântul mă va ajuta. Am ajuns la mănăstire, care este amplasată într-o fostă unitate militară. Este un loc parcă rupt din rai. Este o manastire mică, cu puţini călugări, de o smerenie tipică feţelor monahale. M-am rugat la Sfântul să mă redea vrednic de toată trebuinţa familiei mele şi vieţii de zi cu zi.

Am citit acatistul Sfântului Ioan Rusul  seară de seară şi acum, la un an de la primul meu pelerinaj la moaştele Sfântului, sunt un om sănătos, acest lucru îl arată şi analizele medicale. Doctorii au decis că este cazul să oprim tratamentul şi să mergem până într-acolo în a-l scoate de tot. Asta doar pentru că am crezut în minunile Sfântului Ioan Rusul. Pe parcursul acestui an, cand am putut am mai fost la Sfântul Nectarie şi  încă o dată la Prislop să-i mulţumesc şi părintelui Arsenie Boca .
Dumnezeu m-a trimis la Sfântul Ioan Rusul care a lucrat prin doctori şi prin toţi oamenii care m-au ajutat să trec peste această grea încercare din viaţa mea.
Îi mulţumesc bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a dat, ceea ce imi dă în fiecare zi şi pentru tot ceea ce o să-mi dea de acum încolo.

Titus
(Bucureşti)

Vindecarea dăruită de Sf. Ioan Rusul şi Sf. Nectarie

Şi pe noi ne-a ajutat şi ne ajută Sf. Ioan Rusul şi Sf. Nectarie în continuare. În luna iulie a anului 2009, am aflat că soţul meu are o tumoare în gat neoperabilă şi netratabilă. După 2 săptămâni de la aflarea veştii, în noaptea de 21 iulie s-a sufocat şi am ajuns cu ambulanţa la Spitalul Universitar din Bucureşti. Au reuşit să-l intubeze la camera de gardă. În spital soţul meu a facut stop cardiac şi a intrat în comă. A fost mutat la terapie intensivă. Ne-au spus că nu va trece noaptea, iar dacă se va mai trezi din comă va fi problematic deoarece în timpul stopului cardiac, creierul nu a mai fost oxigenat.
M-am rugat Măicuţei Domnului, Sf. Ioan Rusul şi Sf. Nectarie să ne ajute şi să mijlocească pentru soţul meu înaintea bunului nostru Mântuitor. Rugăciunile ne-au fost ascultate! A trecut noaptea şi a doua zi soţul meu s-a trezit din comă fără să aibă cea mai mică sechelă. A urmat o operaţie cu 10% şanse de supravieţuire (trebuia să i se facă o traheostomă prin tumoare pentru a-i asigura respiraţia).

M-am rugat Sfântului Ioan Rusul şi m-am dus şi la Mănăstirea Radu Voda unde se află o particică din moaştele Sf. Nectarie si m-am rugat ca împreună cu Sf. Ioan Rusul să indrume mâna doctorului care va efectua operaţia. M-am întors la spital cu o mare linişte în suflet şi nu m-am îndoit nicio clipă că nu va ieşi cu bine din operaţie. Şi chiar aşa s-a întâmplat: operaţia a fost un succes! Sfinţii au îndrumat mâna medicului. În timpul operaţiei i s-a luat biopsie şi s-a descoperit că tumoarea este un limfom, o formă de cancer care răspunde la tratamentul cu citostatice. A început în regim de urgenţă la terapie intensivă prima cură de chimioterapie şi după două săptămâni petrecute la terapie intensivă a fost mutat într-un salon de la secţia de chirurgie toracică.

În urma traheostomei i s-a introdus o canulă prin care să poată respira, dar cu care nu putea vorbi. În ziua în care a terminat de citit cartea cu viaţa Sf. Nectarie a mangaiat icoana Sfântului de pe copertă şi în momentul în care a luat mâna de pe carte a început dintr-odată să vorbească. Au venit asistentele, medicii … nu îşi puteau explica cum poate vorbi cu acea canulă pe care o avea în gât. Nimeni nu mai reuşise asta. Dar noi ştim cel mai bine explicaţia: înca o minune a Sf. Nectarie şi a Sf. Ioan Rusul.

A urmat o a doua operaţie prin care i s-a înlocuit canula cu un stent pentru a putea veni acasă. Soţul meu s-a dus pe picioarele lui în sala de operaţie unde toţi au rămas uimiţi de cât de repede şi-a revenit. S-au hotărât să îi pună stent-ul fără anestezie. Soţul meu s-a rugat în continuu Sf. Ioan Rusul şi Sf. Nectarie. Nu a simţit nicio durere, nici cea mai mică jenă, absolut nimic. Sfinţii tămăduitori au fost alături de el tot timpul operaţiei.
Până şi doctorii recunosc că ceea ce s-a întâmplat din noaptea de 21 iulie şi până în prezent este o minune.

A continuat tratamentul cu citostatice până când tumoarea şi ganglionii s-au retras. Am făcut în continuare acatistul Sf. Nectarie, al Sf. Ioan Rusul si acatistul Maicii Domnului Pantanassa, s-a uns  cu untdelemn de la Sf. Maslu si ne-am rugat să ne ajute în continuare, să-l vindece complet. Răspunsul lor nu a întarziat să apară: în luna martie 2010, a facut autotransplant şi la analiza din luna iulie a aceluiaş an nu i-a mai ieşit nicio urmă a bolii. La fiecare trei luni face analize şi îi ies de fiecare data bune. Boala este în remisie totală!

Măicuţa Domnului, Sf. Nectarie şi Sf. Ioan Rusul veghează asupra lui si ne ocrotesc cu rugăciunile lor.
Acum că s-a vindecat ne rugăm să ne dea Domnul copilaşi, când va fi voia Lui.
Slavă lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi Sfinţilor care mijlocesc pentru noi înaintea Domnului!

Mărturisirea următoare a fost preluată din cartea "Noile minuni ale Sfântului Ioan Rusul",
de Preot Gheorghe Nicolae, Editura Andreas, pag. 86-87

Am botezat-o cu numele Ioana

Ştefania, o tânără din localitatea Roşiori, judeţul Ialomiţa, însărcinată în luna a noua, în postul Adormirii Maicii Domnului, vine la Capela Maternităţii Polizu, o roagă pe Maica Domnului şi pe Sfântul Ioan Rusul să o ajute să nască un copil sănătos.

Rugămintea ei nu era ca a oricărei femei însărcinate care doreşte să nască uşor şi să aibă un copil sănătos, ci era izvorâtă din temerea, din disperarea pe care i-o provocase diagnosticul, care nu dădea nici o şansă bebeluşului că o să trăiască, iar dacă va trăi, nu va trăi mai mult de câteva zile... şi va avea malformaţii.

Starea ei deosebită a remarcat-o părintele Gheorghe Florin Nicolae, care a întrebat-o:
- Crezi în ajutorul lui lisus sau în diagnosticul medicilor?
Răspunsul n-a întârziat:
- Cred în Domnul nostru lisus Hristos, în Minunile Maicii Domnului şi ale Sfântului Ioan Rusul.
- Dacă aşa crezi, atunci, spovedeşte-te şi împărtăşeşte-te, şi vei primi ajutorul lui Dumnezeu.

Ştefania s-a spovedit, s-a împărtăşit cu trupul şi sângele Domnului lisus Hristos, a căpătat tăria şi încrederea că nu este singură, că va fi ajutată.

Vineri, 20 august, are loc operaţia de cezariană. Se naşte o fetiţă sănătoasă, care trăieşte, spre bucuria părinţilor, a bunicilor şi a întregii familii.
A fost botezată cu numele de Ioana, în cinstea minunii săvârşite de Sfântul Ioan Rusul.

Ştefania îşi creşte fetiţa înconjurată de mila şi iubirea lui Dumnezeu şi a Sfântului Său.

August 2004




Câteva din minunile Sfântului Ioan Rusul în Grecia

"Sfinte Ioane, mă urăşti?"

Au trecut 8 ani de la ziua nunţii lor. În zadar au aşteptat însă domnul Ghiorgos K. şi soţia să sa le vină pe lume un copil. Inima lor este arsă de o tristeţe adâncă şi de nevindecat. Ce jalnică este viaţa pentru o femeie care nu are copii, care nu este mamă! Soţul, intristat şi el, încearcă sa-i dea curaj: "Ai răbdare, ii spune, asta-i voia Domnului; cu lacrimi şi suparare nu poţi sa schimbi nimic. Scopul nunţii nu este numai dobândirea copiilor, ci şi creşterea noastră duhovnicească, unirea aici şi în veşnicie cu Dumnezeu ".

Doamna Arhondula stăruia însă să se roage, să se roage din toata puterea sufletului ei. De mică, mama o învăţase să se roage totdeauna pentru că, spunea, adevaraţii oameni se roagă din toată inima şi rugăciunea ii înarmează cu răbdare şi perseverenţă în luptele grele ale vieţii. Mersese de multe ori cu familia şi la biserica Sfântului Ioan. Dupa căsătorie se ruga adesea:

"Mare Sfinte Ioane, te rog, te implor, mijloceşte către Domnul nostru şi roagă-L să mă învrednicească să devin şi eu mamă. Oamenii şi ştiinţa lor mi-au spus că eu nu voi fi niciodată mamă. Braţele mele vor rămâne goale, casa intunecoasă, inima mea îndurerată. Eu, Sfinte Ioane, voi aştepta raspunsul din Ceruri, să-mi dăruiască Dumnezeu un copilaş, să-mi umple casa, inima şi viata intreagă de bucurie. O să aştept, Mare Sfinte Ioane..."

Iarna lui 1979. Posomorâtă, doamna Arhondula încearcă să-şi adune gândurile şi să se roage. Nu poate însă, este istovită şi simte ceva urât înăuntrul ei. Ar vrea sa plângă, să strige, să ameninţe. Se întoarce, vede pe perete icoana Sfântului Ioan şi izbucneşte în lacrimi: "Ce ţi-am facut eu, Sfinte Ioane, de ce ma urăşti? De ce Dumnezeu nu vrea sa-mi dea aceasta bucurie? Sfinte Ioane, mă urăşti?"

Noaptea urmatoare se aud paşi urcând scările ce duc către casa lor şi cineva bate la uşă. S-au trezit amândoi, şi ea şi sotul. A ieşit doamna să deschidă. În întunericul de afară vede o lumină având chipul Sfântului Ioan:

"Arhondula, ce rugăciune a fost aceea pe care ai facut-o aseară? Sfinţii nu urăsc pe nimeni. Nu este însă voia lui Dumnezeu să dobindeşti acum copii. Vor mai trece doi ani şi va veni şi această bucurie".

A dispărut lumina, s-a stins şi ecoul glasului Sfântului. Au trecut cei doi ani, apoi a venit şi bucuria de la Dumnezeu: primul, al doilea şi al treilea copil. Glasurile lor duioase au umplut de fericire casa şi inimile părinţilor.


"Aşa sunt uitaţi prietenii?"

De fiecare dată când îmi amintesc sau aud aceste cuvinte, povesteşte preotul bisericii, mă cuprinde veselia şi râd impreună cu bătrânul pensionar Nicolae, fost muncitor la o fabrică din zona Pireului. Moş Nicolae (purtând de mai bine de 20 de ani nişte ochelari cu lentile groase şi vechi, aproape fara nici un fir de păr in cap), în discuţiile lui, în rugăciunile lui, îl numeste pe Sfântul Ioan prieten şi, într-adevăr, îl are ca pe un prieten. Este aşa de copilarească simplitatea şi naivitatea lui!

"Am venit şi anul ăsta, părinte, am venit să-l salut pe Prietenul meu. De ani de zile suntem prieteni! Şi cum să nu fie aşa, dacă îmi împlineşte imediat tot ceea ce ii cer?"

Într-un an bătrânul Nicolae a venit supărat, cu o adâncă mâhnire în suflet. A intrat în biserică, nu ne-a salutat, ci s-a dus direct la racla cu sfintele moaşte. Când şi-a terminat de spus "of"-ul către Sfântul a venit şi mi-a zis: "Ce vreţi, azi am mare supărare, adică ce zic eu astăzi, ca o am de ieri dimineaţă. Ieri, pe la ora 10, am cumpărat o bucată de ficat de miel şi i-am spus nevestei să-l pună la tigaie, iar eu am alergat la băcănie să cumpăr puţin vin. La semafor, unde m-am oprit şi aşteptam să se facă verde, am auzit în spatele meu un glas:
- Asa sunt uitaţi prietenii?
Eram singur. Mă uit în spate - nimeni. Sus la balcoane - nimeni; glasul însă îl auzisem foarte aproape de mine. S-a aprins lumina verde, am traversat, am intrat in băcănie; aici se auzeau nişte cântări bisericeşti minunate.
- Frumoasă casetă cu cântări - ii zic vânzătorului.
- Nu-i casetă, moş Nicolae, se transmite Sfânta Liturghie la radio. Astăzi este sărbătoarea Sfântului Ioan Rusul, în Evvia, slujesc acolo 6 arhierei, dupa cum a spus prezentatorul.

N-am mai cumparat nimic. Am ieşit, am traversat pe roşu. Şi acum am în urechi claxoanele, frânele, strigătele şoferilor. Am ridicat amândouă miinile în sus şi le-am făcut semn să oprească toţi, să pot traversa.
Ce să fac? N-am mâncat de ieri nimic, nici nu vreau sa mănânc. Puţin lucru este să-ţi spună un sfânt că l-ai uitat?
Pot să-i mai zic acuma prieten?

Da, moş Nicolae, i-ai fost şi ii vei fi prieten. Măcar să ajungem şi noi la simplitatea şi la curăţia inimii tale.

11 aprilie 1985


Sfântul Ioan Rusul iubeşte copiii

Într-unul din cele două spitale pentru copii din Atena, o mamă stă zi şi noapte la căpătâiul copilului său pe care l-au adus urgent din Patra deoarece afecţiunea cronică a acestuia - paralizia membrelor inferioare - s-a agravat în ultimele zile. La spital însă, de ani de zile, se aplică permanent tratamentul cunoscut (lipseşte calciul din organismul copilului)

Într-o după-amiază, când soarele era aproape de apus şi foarte puţine raze mai luminau salonul spitalului, mama şi-a amintit cum mergea la o bisericuţă a Maicii Domnului, pe o înălţime afară din Patra, şi se ruga aprinzând candelele, câteodată cu soţul, câteodata cu copiii. Mintea ei zboară la bisericuţă şi se roagă:
"Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Maică dulce care şi tu ai suferit, ajută-mi copilul. Trimite un sfânt, vezi-l pe sărmanul meu cum se chinuieşte, neputând sta pe picioarele lui. Ajută-l, Preasfintă, pe copilaşul meu chinuit".
- Mamă, ce spui, cu cine vorbeşti?
- Gheorghiţă, copilul mamei, îţi amintesti cum citeai la religie că Domnul nostru când trăia acolo, în Palestina, deschidea ochii orbilor, ridica pe cei paralizaţi şi-i făcea sa meargă, învia morţi? Spune-i, Gheorghiţă, că pe tine te ascultă, că tu eşti copil bun, spune-i lui Hristos să te facă bine.

Copilul suferind se uita cu privirea lui nevinovată la mama, la soarele care apune; priveşte sus şi privirea i se pierde către ceruri. Noaptea următoare Gheorghiţă a văzut în vis un cavaler frumos, călare pe o mândreţe de cal. S-a oprit în faţa lui şi i-a spus:
- Ridică-te, fă un salt şi urcă pe calul meu!
- Dar eu sunt paralizat, nu mă pot ridica şi nu mă pot ţine drept pe picioarele mele.
- Dă-mi mâna, Gheorghiţă, urcă pe calul meu. Eu sunt Sfântul Ioan din Rusia. M-a trimis Domnul să-ţi aduc harul Său şi puterea Lui să te vindeci.

Pe jumătate adormit, copilul se chinuie să se ridice în picioare. Se trezeşte mama şi-l prinde în braţe ca să nu cadă de pe pat.
- Mamă, ţine-mă, Sfântul Ioan din Rusia mi-a spus să mă ridic.

Dimineaţa, asistenta care fusese de serviciu în acea noapte îi spune profesorului doctor ca acel copil paralizat din Patra, acum păşeşte. Doctorul vine, il examinează: loveşte cu ciocănelul genunchii copilului, îi inţeapă picioarele cu acul şi organismul reacţionează exact. Copilul era vindecat.
"Mergeţi, le-a spus profesorul, şi Dumnezeu să fie cu voi". Sfântul Ioan Rusul s-a hrănit din tinerețe cu lumina adevărului și a primit cu multă dragoste crucea urmând pe Hristos cu toată nădejdea și credința. El este ocrotitorul călătorilor și doctorul celor bolnavi, vindecând pe mulți suferinzi de boli grele și săvârșind multe minuni. Sfântul Ioan Rusul este serbat în calendarul ortodox pe data de 27 mai.

Sfântul Ioan Rusul s-a născut în Mica Rusie (originar din Malorosia, Ucraina de astăzi) în jurul anului 1690, într-o familie credincioasă, fiind crescut în evlavie și dragoste pentru Biserica Domnului.

Sfântul Ioan Rusul luat ostatic de către turci

La maturitate a fost chemat în armată unde a fost simplu soldat în armata lui Petru I și a luat parte la războiul ruso-turc. În timpul campaniei din Prutsk în 1711, împreună cu alți soldați, a fost capturat de tătari și a fost predat comandantului cavaleriei turcești. Acesta i-a dus pe prizonierii ruși în Asia Mică, în satul Prokopion. Sfântul Ioan avea la vremea aceea numai 21 de ani.

Turcii au încercat să-i convertească pe soldații creștini capturați la credința musulmană prin cuvinte mieroase și amenințări, iar cei care nu au primit au fost bătuți și torturați. Alții însă au renunțat la Hristos și au devenit musulmani, în speranța că își vor îmbunătăți soarta. Sfântul Ioan Rusul nu a fost cucerit de promisiunile bunătăților lumești, suferind cu curaj umilințele și bătăile.

Stăpânul său îl tortură frecvent în speranța că sclavul va ceda și va acceptă islamismul. Sfântul Ioan Rusul a fost neînduplecat în hotărârea sa spunând stăpânului: "Nu mă vei putea întoarce de la credința mea prin amenințări sau cu promisiuni de bunătăți și bogății. Am să mă supun ordinelor tale de bunăvoie dacă mă lași să-mi urmez liber credința. Mai degrabă îți dau capul meu decât să-mi schimb credința. M-am născut creștin și am să mor creștin."

Cuvintele înălțătoare și credința tare, precum și smerenia și umilința Sfântul Ioan Rusul au îmblânzit în cele din urmă inima sălbatică a stăpânului său. Acesta l-a lăsat în pace și nu l-a mai forțat să renunțe la creștinism. În timpul robiei sale, tânărului Ioan i s-a dat sarcina de a se îngriji de grajd și de animalele de aici și a fost pus să doarmă între ele. Sfântul Ioan Rusul nu s-a tulburat peste măsură nici de gălăgia și mizeria în care a fost pus să slujească și să doarmă, nici de loviturile copitelor vitelor, ci și-a întors din nou ochii spre Mirele Ceresc, descoperind că i s-a oferit un nou prilej de a se asemăna cu Acesta, căci și Domnul Dumnezeul Său S-a născut între dobitoace, într-o peșteră. Într-atât s-a bucurat de această asemănare și și-a asumat nevoința grea, încât rugăciunile pe care le făcea aici toată noaptea au devenit tot mai puternice și în loc de duhoarea animalică, grajdul se umplea de bună mireasmă. Dar nu numai în încercările trupești L-a urmat Sfântul Ioan Rusul pe Mântuitorul, ci și în cele duhovnicești și în cea mai grea poruncă, aceea a iubirii vrăjmașilor. Chiar dacă stăpânul său s-a purtat urât cu el la început, silindu-l să se lepede de Hristos, bătându-l și umilindu-l, și chiar dacă era de altă credință, Sfântul Ioan nu l-a urât, ci dimpotrivă, l-a purtat în rugăciunile sale, ocrotindu-l și aducând binecuvântare asupra casei lui în așa măsură, încât însuși stăpânul a înțeles că pricina bogăției care se aduna la casa lui erau rugăciunile robului său, care atrăgeau milostivirea Dumnezeului celui Viu.

De dimineața până seara muncea pentru stăpânul său turc, îndeplinind toate ordinele. Fie că era iarnă sau vară, sfântul umbla desculț și cu puține haine pe el. Alți sclavi râdeau de el, vizându-l atât de râvnitor, dar Ioan nu s-a supărat niciodată pe ei, dimpotrivă, îi ajută și pe ei cum putea, ușurându-le neputințele.

Blândețea sfântului și bunătatea sa au sensibilizat sufletele sclavilor și al stăpânului său, astfel încât aga și soția lui au ajuns să-l îndrăgească și au hotărât să-i dea o cameră lângă podul de uscat fânul. Sfântul Ioan Rusul nu a acceptat, preferând să rămână în grajd cu animalele. Acolo se culca pe fân și se acoperea cu o haină veche. Astfel, grajdul a devenit locul său de pustnicie, unde se ruga și cânta psalmi, umplând locul de bună mireasmă.

Prin simpla lui prezență în casa turcului, sfântul i-a adus numai binecuvântări. Ofițerul de cavalerie s-a îmbogățit și a devenit în scurt timp unul dintre cei mai influenți oameni din Prokopion. El era conștient de ce i s-a schimbat atât de mult soarta și nu se ferea să spună și altora despre asta.

Uneori sfântul pleca seara la biserica Sfântului Mucenic Gheorghe unde priveghea în pronaos. În duminici și sărbători se împărtășea cu Sfintele Taine.

În tot acest timp a continuat să-și slujească stăpânul ca și până acum, și în ciuda sărăciei sale, întotdeauna ajuta pe nevoiași și pe neputincioși, împărțind hrană sa puțină cu aceștia.

Minunea cu farfuria de pilaf săvârșită de Sfântul Ioan Rusul

Într-una din zile, ofițerul a plecat în pelerinaj la Mecca. Soția lui a făcut un banchet peste câteva zile la care și-a invitat rudeniile și pe prietenii soțului ei, rugându-i să pună o rugăciune pentru întoarcerea cu bine acasă a stăpânului. Sfântul Ioan Rusul servea la masă și a luat o farfurie cu pilaf, mâncarea preferată a stăpânului său și a pus-o pe masă. Soția amintindu-și de mâncarea preferată a soțului i-a spus lui Ioan: "Ce bucuros ar fi stăpânul tău dacă ar putea fi aici să mănânce cu noi din acest pilaf!" Atunci sfântul i-a cerut o farfurie cu pilaf spunând că o va trimite stăpânului său la Mecca. Musafirii au râs la auzul acestor cuvinte iar soția a pus să i se pregătească o farfurie plină ca să o mănânce el sau ca să o dea săracilor. Primind farfuria s-a dus cu ea în grajd și s-a rugat la Dumnezeu să-i trimită farfuria stăpânului său, fiind convins că Dumnezeu va găsi o cale să-i îndeplinească rugăciunea. Numaidecât farfuria dispăru din fața lui și atunci Ioan a intrat în casă să-i spună stăpânei că farfuria a fost trimisă.

După câtva timp stăpânul s-a întors acasă cu farfuria de cupru în care a fost pilaful, povestind tuturor cum într-o zi (chiar în ziua când s-a ținut banchetul), întorcându-se de la moschee la locul unde era cazat, deși nu era nimeni acasă, a intrat și a găsit pe masă o farfurie aburindă plină cu pilaf. Neînțelegând cum ar fi putut intra cineva cu farfuria dacă ușa era încuiată, s-a uitat mai atent la farfurie și a văzut numele său gravat pe ea. Uimit, a mâncat totuși mâncarea cu mare plăcere.

Când familia și servitorii au auzit povestea s-au minunat foarte. Atunci soția i-a spus că Ioan a fost cel care i-a trimis mâncarea și că toți au râs de el când le-a spus că a reușit să o trimită la Mecca. Atunci au înțeles că ce le spusese sfântul s-a adeverit.

Trecerea la cele veșnice a Sfântului Ioan Rusul

Spre sfârșitul vieții sale grele Sfântul Ioan Rusul s-a îmbolnăvit, simțind că i se apropie sfârșitul. A chemat preotul ca să-l împărtășească, dar acestuia i-a fost frică să vină direct cu Sfânta Împărtășanie în casa musulmanului, așa că le-a băgat într-un măr și așa le-a dus lui Ioan.

Sfântul Ioan Rusul a slăvit pe Dumnezeu, a primit Trupul și Sângele Domnului și apoi a răposat, în data de 27 mai 1730, ducându-se la Domnul pe care L-a iubit așa de mult. Când stăpânul său a fost anunțat că a murit Ioan, acesta a chemat preoții și le-a dat trupul neînsuflețit pentru a-l îngropa creștinește. Aproape toți locuitorii creștini din Prokopion au mers la înmormântare, petrecând trupul sfântului până la cimitirul creștin.

Surse: Ziarul Lumina link1 link2, Radio Renașterea, impantokratoros, Orthodoxwiki.