Armurariu - beneficii, proprietati si contraindicatii

 S-ar putea sa fi auzit despre armurariu sub denumirea sa populara de „ciulin de lapte" sau „scar pestrit". Aceasta planta medicinala cu aspect de buruiana creste in zonele uscate ale Dobrogei, fiind originara din Europa de Sud. Datorita proprietatilor sale, consumul de armurariu aduce numeroase proprietati asupra organismului uman. Afla din articolul nostru care sunt acestea si ce contraindicatii exista! 

Ce este armurariul?

Armurariul ocupa prima pozitie in topul plantelor medicinale care ajuta la tratarea bolilor de ficat. Acest lucru se datoreaza continutului ridicat de silimarina, care joaca un rol important in protejarea si regenerarea celulelor hepatice. Aceasta planta perena creste cu usurinta o data sau de doua ori pe an si are o rezistenta mare la seceta. Denumirea sa in limba latina este Silybum marianum. 

Ce proprietati are armurariul?

Printre substantele chimice benefice care se regasesc in compozitia plantei de armurariu se afla urmatarele: acid fumaric, betacaroten, silimarina, siliandrina, silibina, silicristina, silidianina si nutrienti precum acizii grasi, calciul, fosforul, potasiul, seleniul si zincul. 

Printre proprietatile sale medicinale se enumera urmatoarele: hepatoprotectie si hepatoregenerare, detofixiere, proprietati inhibatoare si antihepatoxice. Consumul de armurariu este cel mai benefic pentru ameliorarea simptomelor afectiunilor ficatului cum ar fi hepatitele virale, cronice si alcoolice, ciroze sau insuficientele hepatice. 

Cu toate acestea, silimarina - ingredientul provenit din extractul de armurariu - are puternice proprietati antioxidante, antivirale si antiinflamatoare. Aceasta are de asemenea un puternic rol hepatoprotector si pentru regenerarea celulara. 

Ce beneficii aduce consumul de armurariu in organism?

Unul dintre beneficiile aduse de consumul de armurariu organismului este reducerea declinului cognitiv care apare odata cu inaintarea in varsta. Datorita proprietatilor sale antiinflamatoare si antioxidante, armurariul are un rol neuroprotector si este posibil chiar sa previna stresul oxidativ aflat la nivelul celulelor cerebrale. 

De asemenea, armurariul ar putea fi important si in prevenirea osteoporozei, adica scaderea densitatii osoase ce apare pe masura ce imbatranim. Se presupune ca armurariul stimuleaza mineralizarea oaselor, insa nu exista suficiente studii stiintifice care sa ateste acest lucru.

Neutralizarea substantelor toxice din organism sau detoxifierea generala a ficatului pot fi efectuate cu ajutorul infuziilor concentrate de armurariu. Este vorba despre substantele flavonoide pe care armurariul le contine, care au un rol important in regenerarea celulelor hepatice si inhibarea virusurilor care afecteaza ficatul.

Semintele de armurariu pot fi de folos in imbunatatirea tranzitului intestinal si ameliorarea simptomelor produse de anumite afectiuni ale stomacului. De asemenea, armurariul stimuleaza producerea sucurilor gastrice. 

Un alt beneficiu adus de utilizarea armurariului in organism este stimulararea secretiei bilei si prevenirea formarii calculilor biliari. Armurariul are de asemenea un rol antiinflamator in cazul anumitor afectiuni precum litiaza biliara.

Persoanele care sunt dependente de insulina pot beneficia de consumul de armurariu, deoarece acesta ajuta la reglarea insulinei din corp. 

Desi acest lucru nu a fost inca demonstrat stiintific pe deplin, este posibil ca armurariul sa joace un rol important in prevenirea si tratarea cancerului prin reducerea dimensiunii metastazelor cerebrale.

Preparatele realizate din armurariu pot fi de folos in tratarea hipertensiunii arteriale, cat si in tratarea varicelor sau a hemoroizilor. 

Cum poate fi consumat armurariul?

Cel mai popular mod de utilizare a armurariului este sub forma de ceai, insa acesta poate fi gasit si sub forma de tincturi, pulberi sau extracte. De asemenea, vei gasi in magazinele de specialitate suplimente alimentare  pe baza de armurariu si silimarina, insa nu exista suficiente dovezi stiintifice care sa ateste faptul ca acestea pot intr-adevar trata sau preveni anumite afectiuni. Ceaiul de armurariu se poate obtine cu usurinta acasa, adaugand cantitatea de apa potrivita peste o lingurita de fructe de armurariu. Dupa un sfert de ora in care a stat la infuzat, ceaiul se strecoara si poate fi consumat dupa ce atinge o temperatura optima. Acesta poate fi servit pe stomacul gol dimineata.

Pentru a putea prepara o tinctura de armurariu, este nevoie de cateva seminte de armurariu care vor fi macinate si combinate cu 150 de mililitri de alcool. Dupa ce a stat la maturat timp de doua saptamani, tinctura va fi filtrata si poate fi consumata. Pe de alta parte, poti cumpara tinctura de armurariu 

Pulberea de armurariu se obtine prin macinarea semintelor de armurariu, apoi se va consuma o lingurita de pulbere macinata de trei sau patru ori pe zi, atunci cand se urmeaza un tratament pentru ciroza hepatica. 

Mai exista si posibilitatea utilizarii unei cataplasme cu armurariu, care se obtine dupa umezirea cu apa calda a pulberii de armurariu. Aceasta poate fi utilizata cutanat pentru a trata diferite inflamatii ale pielii. 

Ce contraindicatii exista la consumul de armurariu?

Este important sa nu incepi un tratament naturist baza de armurariu fara a te consulta mai intai cu mediul specialist si, in aceeasi masura, este important sa nu depasesti doza recomandata de acesta. Altfel, risti sa suferi de tulburari gastrointestinale si o stare generala de disconfort.

Femeile insarcinate sau care alapteaza ar trebui sa evite consumul de armurariu. La fel si in cazul celor care sufera de cancer mamar, cancer sau fibrom uterin, cancer ovarian sau endometrioza. 

Persoanele alergice la substantele chimice din componenta armurariului trebuie sa il evite. 

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că întotdeauna la Sfânta Liturghie sfinții îngeri, care stau de față și se roagă pentru noi și împreună cu noi, scriu de fiecare dată pe cei care intră în biserică și se înfățișează cu numele lor înaintea lui Dumnezeu. Astfel, „absenţele” unui credincios se marchează în Cer.

 Arhimandritul Mihail Daniliuc

Neparticiparea la Sfânta Liturghie în duminici și sărbători trebuie să stârnească în sufletul creștinului un sentiment de regret. Să evite ca nefirescul să devină firesc. Chiar dacă obligațiile profesionale îl împiedică să vină la biserică, să nu se resemneze, să nu lase conștiința să-i justifice absența, ci, dimpotrivă, să lupte pentru ca la următoarea duminică ori sărbătoare să ajungă la Biserică.

Nu de puține ori mi s-a întâmplat să aud din partea unor credincioși că nu au participat duminica la dumnezeiasca Liturghie deoarece au avut mai multe evenimente în familie (nunți, botezuri, aniversări) sau din pricina faptului că le-au sosit musafiri, au călătorit ori chiar au învățat. Unii, cu o debordantă convingere, se pretind buni creștini, deși nu găsesc timp să participe la Liturghia din duminici și sărbători. Sigur că asemenea situații ne amintesc de cunoscuta parabolă evanghelică despre cei chemați la cină. Sărmanii invitați! Au declinat poftirea și cinstea de a cina cu Dumnezeu. Știm din textul scripturistic că stăpânul s-a mâniat foarte tare pe cei care s-au folosit de varii pretexte spre a nu da curs onoarei ce li s-a făcut. În nefericita situație ne aflăm și noi atunci când, cu aceeaşi ușurință, invocăm felurite dezvinovățiri ca să nu venim la Cina Domnului.

Carevasăzică, se cer lămurite două dileme: pot fi bun creștin fără a participa la Sfânta Liturghie? Ce activități omenești justifică absența noastră de la această slujbă?

Deși răspunsul vi se va părea prea abrupt, dintru început trebuie să afirm că nu putem fi buni creștini fără participarea la dumnezeiasca Liturghie și că nici o activitate cotidiană nu justifică lipsa noastră de la biserică. Ce bine se potrivesc aici spusele Părintelui Arsenie Papacioc: „Sfânta Liturghie face abstracție de la orice fel de comparație. Sfânta Liturghie este Cer, este Dumnezeu. În mâna omului, bineînțeles. E cel mai important, cel mai mare lucru posibil”.

Cum să fii bun creștin, fără a fi martor la „misterul mântuirii neamului omenesc”, permanentizat pe pământ şi în Ceruri? Nu poți fi bun creștin, zic, dacă te lipsești de Liturghie, deoarece ea dezvăluie neîncetata lucrare a Domnului nostru Iisus Hristos în lume şi pentru lume, în Duhul Sfânt, spre a o aduce, primenită prin Jertfa Sa, înaintea Tatălui. Liturghia ortodoxă, înfățișând taina mântuirii, îi reaminteşte credinciosului istoria răscumpărării neamului omenesc, făcându-l să devină contemporan cu Hristos și cu a Sa lucrare izbăvitoare pentru noi.

Totul este sfânt și sfințitor în Liturghie, căci așa cum afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur, „nu vreun om, nici vreun arhanghel, nici o altă putere creată, ci Însuși Mântuitorul a orânduit această slujbă”. De aceea, pe parcursul întregii Liturghii, credinciosul trăiește o anumită stare sufletească evolutivă, de la risipirea și tulburarea resimţite în momentul intrării în Biserică, la o pace lăuntrică, o regăsire a adevăratelor sensuri ale vieții, o hotărâre de a urma calea și povățuirile lui Hristos. Punctul culminant îl atinge în momentul împărtășirii cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge ale Mântuitorului, atunci când se unește cu Dumnezeirea, cu Însuși Iisus Hristos, „Calea, Adevărul și Viața”.

Într-o atare situație, cum să nu vii la sfânta și sfințitoarea oficiere? Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că întotdeauna la Sfânta Liturghie sfinții îngeri, care stau de față și se roagă pentru noi și împreună cu noi, scriu de fiecare dată pe cei care intră în biserică și se înfățișează cu numele lor înaintea lui Dumnezeu. Astfel, „absenţele” unui credincios se marchează în Cer. Cum să nu fiu prezent la măreața slujbă, de vreme ce în Sfânta Liturghie se întâmplă negrăita minune a contemporaneizării noastre cu Dumnezeu?! Prin Liturghie El ne cheamă să participăm la lucrarea divino-umană a mântuirii.

Având în vedere toate acestea, mi se pare de prisos să încercăm a găsi pretexte spre a lipsi duminica de la Liturghie. Ce frumos ar fi ca prezența la biserică să constituie grija de căpătâi a bunului creștin, iar celelalte activități să graviteze în jurul ei! Nu poți pierde o Sfântă Liturghie, căci fiecare oficiere se arată unică în felul său și nimeni nu va izbuti s-o recupereze vreodată. Cuvintele Părintelui Arsenie Papacioc grăiesc limpede în acest sens: „Este atât de necesară şi de obligatorie participarea la Sfânta Liturghie, mai mult chiar decât ne sunt necesare lumina şi aerul! Liturghia este cea mai mare lucrare pe pământ şi folosul dincolo de închipuire al întregii creații a lui Dumnezeu”.

Şi totuşi, în societatea contemporană nici nu concepem ca anumite categorii profesionale să nu lucreze chiar și în zi de duminică. Ce s-ar întâmpla într-un spital, dacă duminica nu se asigură garda necesară măcar pentru intervențiile de urgență? Sau într-o unitate de ambulanță? Sau ce s-ar întâmpla dacă s-ar opri brusc activitatea celor de care depinde alimentarea cu apă a unui oraș? Dar dacă cei care se îngrijesc de un azil de bătrâni sau de un orfelinat nu ar prepara hrana, înfometându-i astfel pe oropsiții locatari din respectivele centre, cum ar fi? Exemplele pot continua. Şi într-o mănăstire, duminica, atunci când toți călugării se află la dumnezeiasca Liturghie, cineva muncește pregătind masa pentru viețuitori ori pentru creștinii care solicită la finele slujbei un blid de mâncare. Așadar, cum să procedăm ca să ne îndeplinim obligațiile profesionale concomitent cu cele privind învățătura de credință? Oare unui medic chirurg i se permite să lipsească din gardă duminica? Cu siguranță, nu! Dar el săvârșeşte acolo o altfel de liturghie, a iubirii – prelungirea celei euharistice din Biserică. Devenind „instrumentul” desăvârșitului Taumaturg, prin mâinile sale se vor tămădui, se vor salva, primind alinare, cei obidiţi şi împovărați de grele suferințe.

Practic, dacă timpul și împrejurările permit, cei obligați să muncească în duminici ori în zilele de sărbătoare se pot abate pe la biserică, în drumul către locul de muncă. Aprind o lumânare, rostesc o rugăciune, lăsând făgăduința că vor reveni să-și împlinească datoria de bun creștin. După terminarea programului, pot participa, seara, la vecernie sau vor citi acasă un acatist. Sărbătoarea nu presupune doar slujbă și odihnă, ci și lucrare duhovnicească: să facem milostenie, să cercetăm pe bolnavi, pe cei singuri, să zăbovim în preajma celor rătăciţi pe cărările umbroase ale vieții. Peste toate, neparticiparea la Sfânta Liturghie în duminici și sărbători trebuie să stârnească în sufletul creștinului un sentiment de regret. Să evite ca nefirescul să devină firesc. Chiar dacă obligațiile profesionale îl împiedică să vină la biserică, să nu se resemneze, să nu lase conștiința să-i justifice absența, ci dimpotrivă, să lupte pentru ca la următoarea sărbătoare sau duminică să ajungă numaidecât în „antecamera Împărăției lui Dumnezeu”, Biserica.

Clasa a IX-a. Pregătirea credinciosului pentru participarea la sfintele slujbe

Viaţa cultică are un dublu rol: abandonarea unui mod de viaţă plin de compromisuri şi păcate de către cel ce se hotărăşte să trăiască, să se adâncească, să urmeze o viaţă nouă, şi sporirea în virtute, îndumnezeirea celui care deja merge pe această cale.

Sfintele slujbe sunt ca nişte porţi prin care omul intră în spaţiul sfânt al Bisericii. Fără a trece aceste porţi, el nu se poate bucura de darurile Duhului Sfânt care sunt oferite numai în cadrul Bisericii. Prin primirea lor, toate celelalte aspecte ale vieţii cultice se cer trăite.

Se cere sfinţirea şi îndumnezeirea continuă a vieţii prin participarea la Sfânta Liturghie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine. Se cere binecuvântarea lui Dumnezeu pentru activităţile pe care le săvârşeşte omul în decursul vieţii lui, lucru care se realizează prin Sfintele Ierurgii, adică prin acele rugăciuni care se citesc de preot atunci când credinciosul vrea să sape o fântână, să sfinţească ogorul, casa, maşina etc. Toate acestea dau o stare, dar şi cer o stare.

Cam la fel se întâmplă şi în cazul în care ne hotărâm să participăm la viaţă cultică a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Şi spunem „cam la fel" deoarece, pe lângă pregătirile obligatorii pe care le-am prezentat mai sus, în cazul vieţii sociale mai avem nevoie şi de o pregătire sufletească, duhovnicească, care constă în:

■       iertarea tuturor celor cărora poate le-am greşit;

■       părăsirea gândurilor rele pe care le avem asupra cuiva;

■       părăsirea păcatelor care întinează viaţa sufletească şi trupească a omului

Această pregătire a noastră trebuie să fie dublată şi de o stare sufletească (şi morală) adecvată. Aşa cum nu se concepe ca la întâlnirea cu vreo rudenie sau vreun prieten(ă) bolnav să ne prezentăm spumegând de mânie, sau în cazul unei înmormântări să râdem în hohote, tot astfel, şi în Sfânta Biserică sau la vreo slujbă oficiată în orice alt loc, se cade să avem o stare sufletească (şi morală) care să permită deplina noastră curăţire de păcate şi sălăşluirea lui Dumnezeu în noi.

Cu cât pregătirea noastră va fi mai sinceră şi starea morală mai apropiată de duhul pe care îl transmit Sfintele Taine, cu atât vom simţi şi noi puterea, harul şi importanţa pe care o au ele pentru mântuirea noastră.

Toţi credincioşii sunt datori să meargă în mod regulat la slujbele bisericeşti şi mai ales la Sfânta Liturghie, în fiecare duminică sau sărbătoare, exceptaţi fiind doar cei bolnavi.

Biserica este „casa lui Dumnezeu", de care se cuvine să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinţei, curăţindu-neprin stropire inimile de orice cuget rău, şi spălăndu-ne trupul în apă curată... (Evr. 10, 22). Credinciosul trebuie să-şi spele trupul, pentru că urmează să se înfăţişeze înaintea împăratului împăraţilor, dar trebuie să-şi curăţească şi sufletul prin rugăciune, pocăinţă, înfrânare de la păcate, împăcarea inimii, alungând din ea orice ură şi vrăjmăşie, pentru a putea face loc astfel lui Hristos.

Pentru a ne folosi de sfintele slujbe, este bine să venim de la început, înainte de a se bate clopotul şi toaca pentru începerea slujbei. De asemenea, datori suntem fiecare să rămânem până la sfârşitul slujbei, pentru a ne putea bucura pe deplin de roadele ei.

Intrând în biserică, creştinul trebuie să lase orice grijă lumească deoparte: toată grija cea lumească să o lepădăm (fragment din Heruvic) şi să aibă inima şi gândul îndreptate spre cer, spre Dumnezeu: să avem inimile!.

De asemenea, în biserică se intră cu credinţă, cu frică de Dumnezeu şi cu evlavie. Bărbaţii trebuie să-şi descopere capul, iar femeile să şi-1 acopere.

Cu atât mai mult trebuie să se pregătească cei ce participă la Sfânta Liturghie şi vor să se împărtăşească, căci: oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului (1 Cor. 11, 27-29). De aceea, spovedania este foarte importantă, prin ea creştinul primind iertarea de păcate, fiind astfel reintegrat în Biserică.

Dacă se întâmplă ca slujba să fie începută, pentru a nu deranja pe nimeni, este bine să lăsăm închinarea la icoane după sfârşitul slujbei.

Preotul, fiind cel care săvârşeşte slujbele divine, este dator să se pregătească în mod special. Pentru că el se împărtăşeşte de fiecare dată când slujeşte Sfânta Liturghie, trebuie să-şi curăţească sufletul prin spovedanie, prin citirea unor rugăciuni anume fixate de Biserică, prin împăcarea cu cei cu care s-a certat, iar trupul, prin spălarea lui şi îmbrăcarea cu haine curate, pentru că va sta în Sfântul Altar, locul cel mai sfânt din biserică. De asemenea, trebuie să fie cu mare băgare de seamă, pentru a nu gusta sau bea nimic seara, după ora 24 şi nici a doua zi dimineaţă, pentru că el trebuie să se împărtăşească. înainte de începerea Sfintei Liturghii, el se îmbracă cu toate veşmintele preoţeşti, îşi spală mâinile şi se roagă lui Dumnezeu să-1 curăţe de păcate, pentru a putea săvârşi cu vrednicie sfânta slujbă.

Participarea credincioşilor la slujbele Bisericii are drept scop dobândirea harului divin necesar mântuirii. De aceea, pe lângă pregătirea morală şi fizică, creştinul trebuie să se pregătească şi intelectual. Astfel, fiecare dintre noi suntem datori să cunoaştem rolul anumitor gesturi rituale, ale obiectelor de cult şi simbolistica slujbelor.

Material bibliografic: Biblia sau Sfânta Scriptură,  Ene Branişte,  Liturgica specială, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, ⁴ 2005, pp. 177-182; Ştefan Pomian, Principii morale în literature sapienţială, egipteană antică şi cea vechitestamentară, Editura Umbria, Baia Mare, 1999, pp. 186-187; Nicu Dumitraşcu, Hristologia Sfântului Atanasie cel Mare, Editura Napoca Star, Cluj Napoca, 1999, pp. 25-30.  

NOI SUNTEM OGLINZI UNUL ALTUIA.

 

FĂRĂ VICTIME SAU DUȘMANI.

Pentru suflet nu există victime sau dușmani, doar profesori, care trec prin viața ta să te facă să vezi ce ai de îmbunătățit sau ce faci bine și ai nevoie să te extinzi.

Sunt profesori care te-au rănit, ca să-ți aduci aminte de o rană din copilărie pe care trebuie să o revizuiești cu drag pentru a o vindeca.

Maeștrii criticilor spun asta, pentru a vă reaminti că dumneavoastră aveti de lucru la sinele vostru.

Ego-ul, încă este activ și trebuie să-l echilibrezi, să dai simțul umorului vieții.

Profesori de invidie, să fiți recunoscători pentru darurile și norocul pe care îl aveți și să-i angajați cu umilință și slujire altora.

Profesori de respingere, ca să înțelegeți că ceea ce resping ei de la voi și voi de la ei, este ceea ce trebuie să îmbunătățiți și că ei și voi sunteți aceeași esență.

Când înțelegi asta, dușmanii dispar.

Lumea nu vine să-ți facă rău, ci să-ți amintească cine ești si sa te ajute să evoluezi.

Care este planul tău pe pământ.

Cu cât înțelegi mai mult că alții îți arată doar lucrurile negative și/sau pozitive la care trebuie să lucrezi sau să te întărești, vei fi liber și vei trăi fericit, căci nimic nu-ți va face rău.

NOI SUNTEM OGLINZI UNUL ALTUIA.