sâmbătă, 18 iulie 2020

O oaza de lumina la Biserica Domneasca Sfantul Anton

Biserica Sfantul Anton a Curtii Domnesti din Bucuresti a fost zidita de domnitorul Mircea Ciobanul, intre anii 1558 si 1559. La sfarsitul domniei sale, biserica era ridicata la rosu. Doamna Chiajna, sotia domnitorului si fiica lui Petru Rares, a fost cea care s-a ingrijit de continuarea lucrarilor. Doamna Chiajna a fost regenta fiului ei, Petru cel Tanar, urcat pe tron dupa moartea lui Mircea Ciobanul, tatal sau, la doar 12 ani. Actuala biserica a trecut prin mai multe transformari, cea mai de seama s-a facut in anul 1715, cand domnitorul Stefan Cantacuzino a adaugat frumosul portal de la intrare.
Edificiul de plan treflat, copie a Manastirii Cozia, este amplasat in Centrul Vechi al Capitalei. Fatada este realizata din fasii alternative de caramida aparenta si tencuiala. Biserica fascineaza prin eleganta, dar si printr-o simplitate voievodala. Considerata a fi cea mai veche biserica din Bucuresti, a servit timp de doua secole drept loc de incoronare a domnilor Tarii Romanesti. Biserica poarta hramurile Buna Vestire si Sfantul Antonie cel Mare.
Dupa incendiul devastator de la 1847, cand o mare parte din Bucuresti a ars, s-a gasit sub ruinele bisericii inchisorii, situata in apropiere, icoana Sfantului Cuvios Antonie cel Mare, intreaga, neatinsa de flacari. Icoana, considerata facatoare de minuni, a fost adusa in Biserica Domneasca de la Curtea Veche si de atunci sfantul a devenit protectorul ei.
In Biserica Curtii Domnesti pasesc zilnic sute de pelerini credinciosi. Acolo pot gasi, cu ochii credintei in Domnul, o oaza de liniste, de lumina si caldura, un loc de reculegere, aducator de speranta.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor