BAIE DE SARE LA PICIOARE

PENTRU DESCARCARE DE ENERGII NEGATIVE


Când te simți supărat, sau trist, nedorind să faci ceva, când îți dai seama că nimic nu merge bine pentru tine, că te lupți cu cei dragi sau că nu poți dormi bine, acest sfat te poate ajuta:

Alege o perioadă liniștită în casa ta, vei avea nevoie de apă caldă, o mână de sare și câteva picături de ulei esențial de Lavandă.
Pune apă caldă într-un lighean, adăuga sare și ulei esențial de Lavanda care este relaxantă, elimină anxietatea și ajută să transformi acele emoții negative.
Pune-ți picioarele in ligheanul cu apa si sare, și bucură-te de acel moment. Poți pune muzică relaxantă, închide ochii și toate energiile negative se transforma în cele pozitive. Restabileste pacea interioară și elimina blocajele. pune #ulei#lavanda#

 

Punem sare în colţurile camerelor şi o lăsăm acolo 7 zile. Începem cu cel mai apropiat colţ, de la intrare, şi ajungem cu câte o linguriţă de sare în toate colţurile din casă.

Este recomandat să avem o mătură nouă din paie şi începem să măturăm din cea mai îndepărtată cameră până la ieşire. Luăm mătura, iar jumătate din ea să fie pe prag afară şi jumătate înăuntru. Trebuie să spunem: „Afară din casa mea energii negative”.

DE UNDE VINE PUTEREA FEMEII DE A FACE AVORT?

 

DESPRE AVORT - ne vorbeste parintele Ilarion Argatu

Arătări cum se chinuiesc in iad cei cu pacatul avortului

Să luăm un alt exemplu: - AVORTUL, un alt păcat la fel de mare, a femeii care-şi ucide pruncul în pântece.

Am pus rugăciune înaintea Creatorului să-mi descopere, ce se întâmplă cu femeile care-şi ucid pruncii în pântece şi nu se mărturisesc şi nu se căiesc în viaţă de păcatul lor. Stând la rugăciune, peretele din faţa mea a dispărut, a venit un tânăr îmbrăcat în alb şi strălucitor, care-mi spune:

• Ai cerut de la Creatorul să vezi cum se chinuiesc femeile ce omoară pruncii în pântece?
• Da ! I-am răspuns eu.
• Atunci, vino cu mine !

Am fost luat pe sus prin peretele care dispăruse şi într-o singură clipă, am văzut cum treceam spre miază-noapte pe deasupra pădurilor, munţilor, satelor, văilor şi dealurilor. La un moment dat, am coborât şi am atins pământul cu picioarele. Era întuneric. Simţeam sub picioare iarba care era tunsă şi aspră; pietre colţuroase şi tăioase; rugi şi, pământul avea forme uscate de copite de capre care-mi rănea pielea şi tălpile picioarelor.

Tânărul care mă însoţea se apleacă, prinde cu mâna de iarbă şi o ridică în sus ca pe o uşă.

• Intră şi coboară! Îmi porunceşte.
• Nu pot!... Nu văd nimic!..., I-am răspuns eu. Atunci el a poruncit:
• Să fie lumină! S-a făcut lumină şi am observat o mulţime de trepte care coborau în adâncul pământului.
• Coboară! Nu-ţi fie frică, sunt cu tine! Am început să cobor pe trepte şi, cu cât coboram în adânc, cu atât mă întâmpina din ce în ce mai puternic un miros insuportabil şi o duhoare de nedescris de urâtă. Mi-am zis în sinea mea: acesta trebuie să fie mirosul iadului! Nu am numărat treptele, dar la un moment dat, s-au terminat şi a apărut în faţa noastră un zid ce avea mai multe uşi de aramă.

Ajungând în faţa uneia dintre uşi, tânărul porunceşte să se deschidă uşa. Uşa, a început să se deschidă cu o mişcare greoaie şi cu un scârţâit de uşi vechi şi neunse. Îmi porunceşte:

• Intră! Nu te teme! Am intrat într-o încăpere cu pereţi din întuneric căreia nu i se puteau delimita dimensiunile. Cum am intrat, ne întâmpină câţiva întunecaţi negri şi urâţi dar, erau îmbrăcaţi în halate albe de doctor, cărora tânărul le-a spus:
• A cerut de la Creatorul, să vadă cum se chinuiesc femeile care-şi ucid pruncii în pântece! Ei, au încuviinţat şi ne-a lăsat ca din locul acela de la intrare să privim. În mijlocul încăperii era o masă de travaliu ca la maternitate, în jurul ei erau câţiva întunecaţi îmbrăcaţi în halate albe. În spate spre miază-noapte, era un prichici din jar aprins. Din partea stângă se deschide o uşă imensă din întuneric şi intră o femeie însărcinată adusă cu forţa de doi drăcuşori. O silesc să se urce pe masa de travaliu, iar întunecaţii îmbrăcaţi în halate albe de doctor i-au făcut avort.

După avort, un diavol o ia în furcă şi o aruncă pe prichiciul de jar aprins. O loveau cu furcile şi o sileau să-şi mănânce propriul copil pe care l-a avortat, zicându-i:

-„Ia, Ia şi-l mănâncă!”

După multe insistenţe ale diavolilor, văzând femeia că nu are nici o scăpare, se schimba la faţă, începe a se schimonosi, a se strâmba, a se îngreţoşa şi deodată ia o faţă ca de lup şi apucând pruncul de picioruşe începe al mânca, cranţ…cranţ.., până-l termină. După care, începe să-şi revină, să se lumineze la faţă şi să se liniştească. Răsuflă uşurată că a scăpat de această grozăvie la care au silit-o dracii. Apoi, dracii o duc înapoi în încăperea de unde a intrat. Însă, nu a trecut mult timp şi văd că uşa se deschide din nou. Intră aceeaşi femeie însărcinată şi o silesc ca mai înainte, să se urce pe masa de travaliu pentru a-i face avort, trecând prin aceleaşi chinuri şi grozăvii, ca mai înainte. Tânărul îmi spune:

• Vezi! Aşa se va chinui până în veac!

După aceasta, mi-a poruncit să plecăm deacolo, fiind adus înapoi şi trezindu-mă la rugăciune.

Aşa se vor chinui femeile care, pentru a duce o viaţă uşoară pe pământ, se duc şi leapădă pruncii din pântecele lor.

Dacă bărbatul femeii a silit-o şi din cauza lui a făcut femeia avortul, sau dacă a consimţit la dorinţa femeii de a face avort, şi chiar dacă a fost indiferent ştiind că femeia lui vrea să facă avort şi el nu a oprit-o, tot aşa se va chinui şi el, amândoi îşi vor mânca pruncii ucişi. De aceea, trebuie ca la spovedanie să fie cercetaţi şi bărbaţii care se fac vinovaţi de complicitate la avortul pe care l-a făcut femeia, poruncindu-i-se de către preotul duhovnic acelaşi canon de pocăinţă cu ea.

Pentru părinţii care consimt la săvârşirea avortului, sufletele nevinovate ale copiilor avortaţi le cer osândă de la Creatorul. Deoarece, ei au pierdut Împărăţia lui Dumnezeu nu din vina lor ci din vina părinţilor.

Sufletele nevinovate ale copiilor avortaţi stau la întuneric şi nu pot vedea Faţa lui Dumnezeu. Dacă sunt fraţi, stau în cerc faţă către faţă, câte 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 copii, atâţi pe câţi o mamă i-a lepădat şi strigă de acolo: „Doamne, nu ierta pe tata, nu ierta pe mama, ca să trăiască ei bine pe pământ, ne-au adus pe noi aici, adu-i si pe ei aici să vadă cum ne chinuim!”. Deci, acele suflete nevinovate cer judecata şi osânda părinţilor. Am văzut acest lucru! Mi s-a arătat şi aceasta. Aici se potrivesc cuvintele Mântuitorului care, spune aşa: „Nu Eu judec lumea, ci precum aud judec, dar judecata mea este dreaptă” (Ioan 5,30). Ce aude Dumnezeu?! Aude glasul acelor suflete nevinovate care cer osândă părinţilor ce i-au păgubit de Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci, Dumnezeu va lua Împărăţia de la părinţi şi o va da pruncilor. La Judecata Universală, Dumnezeu va scoate aceste suflete nevinovate şi în locul lor vor intra la osândă, sufletele părinţilor.

Luaţi seama la ceea ce vă spun eu acum! La ceea ce vă voi spune eu acum, nu s-a gândit nimeni! Femeia care-şi ucide pruncul în pântece este de 2 ori ucigaşă. Deoarece, ucide atât trupul cât şi sufletul copilului. Deci, este ucigaşă şi de suflet, pentru că nu a lăsat să primească acel copil Taina Sfântului Botez. Ce se spune acolo?: „Cine nu se va naşte din apă şi din Duh, nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3,5). Naşterea din apă şi din Duh, este Taina Sfântului Botez. Un ucigaş de rând, ucide numai trupul, de suflet nu se poate atinge, pe când femeia ucide şi sufletul copilului.

Cel ucis, dacă a făcut faptele bune se poate mântui, pe când femeia care face avort se atinge şi de sufletul copilului. Acel copil nu se poate mântui.

În al doilea rând, femeia care face avort, este de mii de ori ucigaşă, pentru că omorând un copil, din acel copil s-ar fi născut mii de generaţii până la sfârşitul lumii şi, odată cu el au fost omorâte şi generaţiile de suflete care aşteptau să se întrupeze din acel copil. Toţi vor aştepta Judecata lui Dumnezeu, Judecata Universală pentru ca Dumnezeu să le facă Dreptate.

Atunci, la Judecata Universală sau Înfricoşată, va vedea femeia ucigaşă de prunci, pe cine şi câţi a omorât şi cui i-a închis Împărăţia lui Dumnezeu!

Atunci, va vedea că a lucrat împotriva planului de Creaţie a lui Dumnezeu, făcându-se vrăjmaşă Creatorului. Aşa cade omul din măreaţa demnitate în care l-a pus Dumnezeu, de a fi colaborator cu El direct la actul Creaţiei omului.

Traiul cel bun şi bogăţia pe pământ, lipsa de necazuri şi lipsa de griji, au fost clădite pe sacrificarea sufletelor nevinovate, iar în final va constata că au fost toate o mare înşelăciune care a venit de la diavol.

Dumnezeu de la început a rânduit omului câţi copii să aibă fiecare. Dumnezeu de la început a rânduit zilele omului şi pentru fiecare are câte un plan de mântuire. Fiecare copil, se naşte cu soarta lui cea bună pe care o primeşte de la Dumnezeu încât, la noi prea puţin stă grija zilei de mâine pentru copiii pe care-i avem. Descoperim zilnic această grijă a lui Dumnezeu, dacă privim în casa omului cu mulţi copii.

Ne mirăm şi ne întrebăm: cum poate să se descurce dintr-un singur salariu, sau numai din ceea ce câştigă zilnic muncind pe la unii şi pe la alţii!? Ne întrebăm cu ce-i hrăneşte, cel ce are 7 sau 10 copii!? Cu ce-i îmbracă!? Cu ce-i poartă la şcoli!? Constatăm că nici unul nu moare de foame, toţi sunt îmbrăcaţi şi încălţaţi, sunt purtaţi la şcoli şi ajung unii dintre ei oameni mari.

Nu se vede clar şi limpede că acolo unde se face voia lui Dumnezeu, ajutorul şi Binecuvântarea Sa se revarsă asupra acelei case şi toate din ea sporesc? Nu-i aşa că aici se împlinesc cuvintele de îndemn ale Mântuitorului: „Nu vă grijiţi ce veţi mânca sau cu ce vă veţi îmbrăca, că ştie Tatăl vostru de ce aveţi nevoie…căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa şi toate celelalte se vor adăuga vouă” (Mat. 6, 31-33). Dumnezeu, este Cel ce schimbă timpurile şi ridică greutăţile de pe umerii omului. Omul, nu poate schimba nimic dacă Dumnezeu nu vrea. Totul, absolut totul, stă în puterea şi la vrerea lui Dumnezeu. Dacă este aşa, înseamnă că ai ucis degeaba copiii pentru traiul cel bun. Şi dacă ai reuşit să aduni ceva şi să te îmbogăţeşti vărsând sânge nevinovat, nu te bucura şi nu avea sentimentul împlinirii, pentru că Dumnezeu ţi-a lăsat bogăţia nu ca împlinire ci ca pedeapsă. Bogăţia nu va însemna tihnă pentru tine ci griji disperate. Banul nu-ţi va fi ca un servitor ci tu vei deveni robul lui. Grija, nervii, stresul şi nesomnul vor fi pedeapsa ta. Iar la sfârşit, conştiinţa te va roade ca un vierme neadormit. Atunci, cum crezi că ai putea, prin puterea ta de decizie, să-ţi schimbi traiul pe care-l ai cu traiul cel bun, făcând avort şi omorând un suflet nevinovat?! Dimpotrivă, după uciderea copilului, Dumnezeu îţi va schimba traiul în care te-a pus cu traiul cel greu şi apăsător. Dacă, ţi-a rânduit să ai cinci copii, iar tu nu ai vrut să dai naştere decât numai la unul şi pe ceilalţi i-ai omorât, ori te-ai ferit să-i ai, la moarte vei fi judecat pentru copiii pe care nu i-ai vrut. Dacă, ai lăsat numai unul, pentru a duce o viaţă mai uşoară, vei constata că viaţa cu un singur copil nu a fost mai uşoară ci, a fost la fel de grea ca şi cum ai fi avut cinci copii. De crucea pe care Dumnezeu ţi-a rânduit-o în viaţă, nu poţi scăpa. Păcatul uciderii de pruncii fiind atât de greu şi atât de mare, diavolii se luptă cu multă înverşunare cu mama, atunci când pune gândul îndreptării şi a răscumpărării din păcat. Se luptă diavolii pentru a nu pierde sufletul pe care l-a câştigat şi l-au determinat să facă asemenea grozăvii. Se luptă să nu piardă sufletele nevinovate cu care a umplut întunericul. Pentru aceasta caută să zădărnicească sau să amâne intenţia mamei de a face ceva pentru a scoate de la întuneric sufletele copilaşilor pe care i-a avortat iar mama, să piardă şansa răscumpărării păcatului şi va pierde mântuirea. Îmi vine în minte un exemplu povestit, nu întâmplător, din bogata experienţă a sfinţiei sale, de venerabilul Părinte Vasile Argatu, tată a 15 copii, frate cu Părintele Ilarion:

„Eram în una din parohiile pe care le-am păstorit de pe valea Bistriţei. O femeie, care avea multe avorturi, de câte ori mă întâlnea parcă voia să-mi spună ceva, dar, nu-mi spunea. M-a căutat de câteva ori şi când se hotăra să-mi spună ocolea, luând vorba de altceva. Am văzut că are ceva pe suflet şi nu-mi poate spune. Se dusese vorba în sat că, mereu cade pe spate mergând pe drum. Aflând de lucrul acesta, când o întâlnesc o întreb:

• Mătuşă Ileană, i-a spune-mi ce vezi înainte de a cădea? De ce cazi numai pe spate, poţi veni cu capul de un pietroi şi să mori?
• Părinte, de multe ori când merg pe drum, doar nu dorm, sunt trează şi conştientă, mi se deschide în faţă o groapă de 2 m lungime şi un metru lăţime, adâncă, niciodată nu i-am văzut fundul, din cauza unui fum des, înecăcios şi urât mirositor. Când mi se deschide această groapă în faţă, mă văd stând cu jumătate de talpă pe marginea gropii şi mai.., mai.., să cad în ea. La capătul celălalt de groapă, mi se arată o tavă cu 3 mere roşii şi frumoase şi-mi porunceşte o voce aşa: „Dacă sari peste groapă să iei merele scapi, dacă nu, cazi în groapă şi te îneci de fum”. Eu, îmi dau seama că a sări doi metrii nu pot, oricum voi cădea în acea groapă şi aşa eu singură cu puterea pe care o am mă arunc pe spate. Ce-o fi cu mine părinte? De ce văd eu aşa ceva şi ce mi se poate întâmpla?
• Să ştii mătuşă că pentru câteva păcate mari şi grele pe care le-ai făcut în viaţă ţi se arată aşa. Semn ca să te întorci, să te căieşti şi să răscumperi acele păcate.
• Am făcut avorturi multe, părinte, nu le mai ştiu numărul.
• Câţi copiii ai?
• Şase, părinte!
• Nu mai ai şi alte păcate tot aşa de mari, cum ar fi păcatul desfrâului?
• Şi acele păcate le-am făcut. Eu n-am ştiut de post, de miercuri şi vineri, nici de duminici şi sărbători, am desfrânat cu bărbatul meu în orice zi, eu l-am îndemnat. Eu sunt desfrânată!
• Atunci, trebuie să salvezi copii avortaţi şi să te opreşti de la păcatul desfrânării, să te căieşti, pentru că, groapa care ţi se deschide în faţă plină de fum dens şi puturos este iadul, iar faptul că marginea ei este pe la jumătatea tălpilor matale, este semn că eşti aproape de iad (nu mai trăieşti mult dacă nu te căieşti). Pentru a scoate copiii avortaţi de la întuneric trebuie să ştii câţi copii ai avortat ca să te apuci de post, rugăciuni şi Sfinte Liturghii pentru ei. Dacă nu mai ţii minte numărul, roagă-L pe Dumnezeu să-ţi descopere.
• Ce trebuie să fac, ca Dumnezeu să-mi descopere?
• În primul rând trebuie să porneşti cu credinţă că Dumnezeu îţi va descoperi, să nu ai nici o umbră de îndoială, la Dumnezeu nu există îndoială. Dacă vei avea cât de puţină îndoială, degeaba posteşti şi te rogi, pentru că Dumnezeu n-o să-ţi descopere. Apoi porneşti un post particular format din 7 zile câte o zi pe săptămână timp de 7 săptămâni, adică în prima săptămână posteşti miercuri, în a doua posteşti joi, în a treia posteşti vineri, şi tot aşa până ce ajungi din nou la miercuri.

În fiecare zi de post, faci metanii şi rogi pe Dumnezeu la fiecare metanie, să-ţi descopere unde sunt pruncii şi câţi ai avortaţi, timp în care să ai aprinse 13 lumânări (12 în numele celor 12 apostoli şi una în cinstea Maicii Domnului), le grupezi pe o lespede de piatră sau o tablă, patru grupuri de câte trei lumânări şi una o pui în mijloc. Când le aprinzi pe rând să spui ca Dumnezeu să-ţi descopere. Le arzi în cele patru timpuri din zi: dimineaţa, la amiază, seara şi la miezul nopţii. Faci semn pe ele şi când ajunge flacăra la semn le stingi şi le reaprinzi la amiază apoi, seara şi la miezul nopţii. Dacă una din lumânări se topeşte mai repede decât celelalte, când ajunge la semn o stingi, n-o înlocuieşti. Apoi, citeşti Paraclisul Maicii Domnului şi Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi dacă te rogi cu credinţă, Dumnezeu îţi descoperă şi am să-ţi spun ce trebuie să faci pentru a scoate pe copii de la întuneric.

Aşa a făcut mătuşa Ileana. Nu a ajuns la capătul postului pe care i l-am dat, pentru că la a treia zi a postului i se arată o femeie îmbrăcată ca o doamnă, cu o înfăţişare aspră şi severă, îi spune: „Desfrânat-o şi criminală, vrei să ştii câţi copii ai ucis? Vino să-ţi arăt!” A luat-o pe sus, peste crestele munţilor şi a dus-o înspre miază-noapte. De sus se vedea o vale întinsă, au coborât acolo. Pe jos era o iarbă scurtă şi aspră, mai mult arsă decât verde şi printre ea rugi cu spini. Ea fiind desculţă, toată se zgâria şi se înţepa la picioare.

Acea doamnă o tot mâna din urmă, zicându-i: „Vino desfrânat-o şi criminală să-ţi vezi copii!” În zare, se vedea o apă şi peste ea o cabană. Pe măsură ce se apropiau de apă şi de cabană, apa era tot mai neagră iar cabana era mare şi fără ferestre. Doamna care o însoţea nu atingea pământul şi nici iarba, se purta pe deasupra ierbii, pe când mătuşa Ileana toată se rănea şi răcnea de durere. Când au ajuns la apă, doamna aceea o silea pe mătuşa Ileana să treacă apa pentru a ajunge la cabană. Mătuşa Ileana se sfia să treacă de frică să nu se înece şi pe deasupra plutea un fel de mătasea broaştei şi mai veche şi mai nouă, iar din apă săreau pe deasupra nişte vietăţi, ca nişte arcuri.

Doamna aceea, o silea să intre în apă şi să treacă pe malul celălalt, dar mătuşa Ileana îi zice:

• Mi-e frică că am să mă înec!
• Să nu-ţi fie frică pentru că nu-i apa ta în care să te îneci. Apa ta este alta şi a-i s-o vezi atunci. Dacă nu-i apa ta nu te poţi îneca.

Atunci mătuşa Ileana a intrat în apă şi deodată acele fiinţe care săreau din apă o înţepau şi o întreabă pe doamna care o însoţea:

• Ce sunt fiinţele acestea care sar din apă?
• Sunt viermii cei neadormiţi care chinuie pe cei cu păcate grele.
• Dar mă înţeapă!
• Sigur că te înţeapă pentru că au un ac cu care înţeapă. Dar nu sunt aceştia care te vor înţepa pe tine să te chinuieşti, pentru tine sunt alţi viermi. Dacă nu te vei căi şi nu ai să scoţi copiii de acolo, or să te înţepe cu multe chinuri. Vrei să-i vezi cum arată?
• Vreau! I-a răspuns mătuşa Ileana. Atunci acea doamnă ridică mâna deasupra apei, şi un vierme lung sta în faţa ei deasupra apei. Avea o formă pătrată, pe fiecare muchie erau ace, iar în faţă, la cap avea un ac lung şi negru, cu care înţepa cu înţepături de chin şi groază.
• Vezi! Aceşti viermi te vor chinui de nu scoţi copiii, desfrânat-o şi criminală!

După ce a trecut apa şi au ajuns pe malul celălalt, mătuşa Ileana era uscată de parcă n-ar fi intrat în apă. Apropiindu-se de baracă, a impresionat-o dimensiunea şi faptul că nu avea geamuri şi o întreabă pe acea doamnă:

• Câţi metrii are baraca în lungime?
• 100 metri.
• Dar pe lăţime?
• 50 de metri.

Au ocolit baraca căutând o intrare. Pe latura de la apusau aflat o intrare, cu porţi mari şi un lacăt de vreo 2 kilograme. Îi porunceşte acea doamnă:

• Deschide lacătul!
• Nu pot! Este prea mare şi prea greu. Îi răspunde mătuşa Ileana.
• Cum nu poţi? Ceea ce a încuiat Dumnezeu, cum ai putut să descui? Referindu-se la porunca dată de Dumnezeu „Să nu ucizi!”, faptă interzisă pe care a închis-o Dumnezeu prin poruncă. Atunci, la semnul acelei femei lacătul a sărit de pe uşă, şi uşile s-au dat în părţi. Au intrat într-o încăpere care avea pereţi de fum. În mijlocul ei, era un pat mare cu o saltea şi în mijlocul patului ardea un foc. Doamna, îi spune:
• Acolo sunt copiii tăi, du-te şi priveşte cum se chinuiesc! Numără-i, să vezi câţi ai!

Când s-a apropiat mătuşa Ileana, a simţit puterea acelui foc şi s-a chinuit mergând pe toate părţile să se uite în foc dar nu a reuşit să vadă nimic. Atunci, acea doamnă face semn cu mâna şi se ridică focul ca o pătură şi se aşeză sub pat. Pe pat, au rămas o mulţime de copiii care stăteau în cerc, aveau mărimi diferite, unii dintre ei erau foarte mici. Îi numără mătuşa Ileana şi au ieşit 30 de copiii la număr şi spune:

• Sunt 30 de copiii!
• Da, sunt 30 de copiii. Încuviinţează acea doamnă, după care, continuă şi spune:
• Dacă nu-i scoţi de aici, în acest foc vei veni să te chinui şi tu!

Cel mai mare dintre copii i se adresează mătuşii Ileana:

• Mamă de ce ne-ai omorât? De ce ne-ai adus aici? Nu puteam să fim şi noi fericiţi lângă ceilalţi 6 frăţiori? Dacă ne-ai fi lăsat n-am fi fost atât de mulţi! Scoate-ne de aici!
• Să mergem! I-a poruncit acea doamnă. Atunci focul s-a urcat înapoi şi i-a cuprins pe acei 30 de frăţiori.

Într-o clipă mătuşa Ileana s-a găsit în camera ei la miez de noapte. Speriată şi înfricoşată cam pe la ora 2 după miezul nopţii, vine la mine şi bate în geam şi în uşă. Mă ridic, merg la uşă şi când o deschid, mătuşa Ileana albă ca varul şi înfricoşată, îmi spune:

• Vai, părinte!... Mi s-a arătat câţi copii avortaţi am.

Treizeci, părinte!!!... I-am văzut pe toţi!.., Cel mai mare mi-a vorbit şi m-a mustrat de ce i-am dus acolo!? Ce mititei erau unii, micuţi, micuţi…! Ce să fac părinte ca să-i scot de acolo?

În timp ce-mi spunea, vine din urmă şi soţul ei, care s-a speriat că nevastă-sa se duce la râul Bistriţa să se înece. O păzea, pentru că vedea că nu este bine cu ea. Atunci, fiind amândoi de faţă, le-am spus:

• Va trebui să vă spovediţi şi să mărturisiţi cu părere de rău, aceste păcate; să daţi 40 de liturghii pentru fiecare copil avortat; va trebui să ţii câte 7 zile de post negru pentru fiecare copil; va trebui să vă păstraţi în curăţenie trupească, pe perioada cât postiţi s.a.m.d.
• Părinte, n-o să ţină nevasta mea nici o zi de post, pentru că are lăcomia pântecelui, toată ziua mănâncă, se ghiftuieşte, plânge dacă într-o zi nu are ce mânca, vă spun eu că n-o să ţină nici o zi de post! N-o să stea nici o zi în curăţenie trupească. N-o să facă nimic din ce spuneţi dvs. Nu este zi lăsată de la Dumnezeu, să mă lase în pace! Nu se poate abţine de la mâncare şi de la pat. Degeaba! N-o să-şi răscumpere păcatele şi n-o să scoată nici un copil din iad! Eu ştiu ce fel de femeie este nevastă-mea! Doar eu dacă am să fac ce spuneţi dvs. Ea, niciodată!
• Ba va face toate acestea pentru că va trebui să-i scoată pe copii de acolo. Ea a văzut toate aceste grozăvii. Este convinsă că nu-i poate lăsa acolo pe copii iar, dumneata ca soţ şi părtaş la uciderile de prunci trebuie să faci acelaşi lucru.
• Eu, mai degrabă am să fac ce spuneţi, dar ea n-o să facă, pentru că o cunosc. Dar, să ştiţi că eu nu sunt părtaş la atâtea avorturi pe care le-a făcut ea. Eu nu ştiu decât de un singur avort pe care l-a făcut mai în tinereţe, pentru că a trebuit să merg cu ea la doctor. Eu de cele 30 de avorturi n-am ştiut. Ea s-a dus fără ştirea mea şi a făcut avort.

După ce au plecat de la mine, bărbatul ei, s-a apucat de a bătut cuie şi a pus lacăte la dulapurile cu mâncare, ca nu cumva să o ispitească pe nevastă-sa şi să mănânce. Pe la amiază, bărbatul, a trebuit să meargă şi să dea apă la vite. În urmă mătuşa Ileana, a luat un lemn de la sobă şi a lovit în lacăte de a deschis dulapurile. Soţul ei a auzit loviturile, şi a venit repede în casă să n-o scape să mănânce ceva. Pe când a intrat în casă, mătuşa Ileana era cu o bucată de carne pe jumătate în gură:

• Măi femeie, da nu trebuie să scoţi copiii aceia din iad, te-ai apucat să mănânci?
• Lasă-mă, că nu pot posti, măcar să mor cu burta plină.

Cam până la burtă a ţinut impresia pentru ceea ce a văzut mătuşa Ileana în iad şi mila de a-şi scoate copiii de acolo. El, soţul, şi-a luat cărţile de rugăciune şi s-a urcat în podul casei, ca să fie lăsat în pace de insistenţele mătuşii Ileana şi să facă ce i-am spus pentru a răscumpăra păcatul.

(Pr. Ioan V Argatu, "Pe treptele suirii catre cer", editia -a-3-a, 2011, pag.87-103)

Să-i iubeşti şi să pătimeşti împreună cu cei săraci, ca şi tu să fii miluit de Dumnezeu.

 * Să nu-i mustri pe cei care au întristare în inimă, ca să nu fii pedepsit cu acelaşi toiag şi căutănd pe cineva care să te măngăie, să nu afli pe nimeni!

* Mai bine să fii dispreţuit, decât să dispreţuieşti pe altul. Mai bine să fii nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti.

* Cel care fuge de slava cea deşartă a lumii, unul ca acesta simte în sufletul său slava veacului ce va să fie.

* Fereşte-te de întâlnirile cele multe şi îngrijeşte-te de sufletul tău, ca să-ţi păstrezi liniştea sufletească.

* Păzeşte-te de păcatele cele mici, ca să nu cazi în cele mari.

* Îţi este mai de folos să înviezi sufletul tău din patimi, cugetând la cele dumnezeieşti, decât să înviezi morţi.

* Mai bine să fiii prigonit, decât să prigoneşti; să fii răstignit, decât să răstigneşti; să fii nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti; să fii clevetit, decât să cleveteşti.

* Dacă iubeşti blândeţea, vei avea pace în sufletul tău. Iar dacă te vei învrednici să dobândeşti pacea, te vei bucura în orice încercare.

* Dumnezeu rabdă toate neputinţele noastre, însă nu-l suferă pe cel care tot timpul cârteşte, ci îl pedepseşte ca să-i îndrepte.

Pr Justin Pârvu

UN SFAT LA ÎNCEPUTUL POSTULUI.

 Spovediți duhovnicului nu doar păcatele, ci și tot ce este trăire negativă, afecte dezordonate, stări sufletești neplăcute, vise rele, coșmaruri, întristări, supărări, nemulțumiri, crize, emoții negative, spaime, atacuri de panică, anxietate, mânie surdă, lipsa de atenție, lipsa de concentrare, timiditate, tensiuni lăuntrice iraționale, melancolii, regrete, nostalgii, pierderi, doruri bolnave, tânjiri dureroase, neîmpliniri afective, frustrări, neacceptări, emoții și sentimente toxice precum repulsia obsesivă, tristețea, furia lăuntrică, dezamăgirea constantă, insensibilitatea sau nesimțirea duhovnicească, cruzimea, moliciunea, nepăsarea, dureri și suferințe vagi sau greu de localizat, îngândurări stranii, reacții ciudate, dispoziții afective sau sufletești nefirești, înclinații bolnăvicioase, gânduri rele sau obsesive, neputințe ale inimii sau ale sufletului, uitări, pierderi ale cumpătului etc., spovediți-le cel puțin o dată în viață.
Cereți-i permisiunea cu smerenie să vă asculte, chiar dacă acestea nu sunt păcate în sine. Toate vor slăbi în intensitate și vor dispărea și în viața voastră va apărea un bun de mare preț: seninătatea sufletului! Și în timpul zilei, dar mai ales în timpul nopții. Pacea afectivă și emoțională este un mare dar! Aceste trăiri negative oricât de mărunte ar fi, sunt obositoare, și dispariția lor prin spovedania nominală punctuală, aduce o odihnă binemeritată minții, inimii și sufletului întreg.
Mulți oameni, neștiind această taină, trăiesc ani îndelungați cu o stare sufletească zdruncinată din cauza trăirilor sufletești amestecate, chiar dacă se spovedesc și se împărtășesc regulat. După prima lor vădire la duhovnic, harul pătrunde în cele mai intime si mai întunecate colțisoare ale sufletului, curățand și luminând totul.

Iubeşte pentru a fi iubit şi iartă pentru a fi iertat.

 Nu-mi place să-L discut pe Dumnezeu în sensul că există sau nu există. El e prea mare şi, mai ales, prea plin de iubire ca să fie nevoie să-L discut în faţa unui pământean.

 Eu cred că deznădejdea este cea mai mare putere şi forţă, în stare să răscolească sufletul, în stare să ne scoată la iveală până şi cele mai ascunse subţirimi ale sufletului nostru.

 Dumnezeu ne spune: „Când vrei să Mă rogi, vino singur la Mine, fără să fie cineva de faţă, strigă cu inima, fără să mişti buzele!“. „Intră, spune Hristos, în cămara ta! Închide uşa şi te roagă Tatălui tău întru ascuns; şi Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare“.

 

A ierta înseamnă a renunța la tine însuți, la dreptul tău, la dreptatea ta pentru a îndreptăți pe cel ce ți-a greșit , înseamnă să mori tu pentru a lăsa pe altul să trăiască . Cu alte cuvinte ,a ierta înseamnă să reîntorci la viață , să dăruiești viață.

***

Niciodată nu m-am simțit mai iubit, mai fericit, mai nou, mai deplin, mai puternic și totodată mai cuminte și mai smerit decît atunci cînd am fost iertat pentru greșalele mele.

 ***

Mi-am dat seama cît de greu îmi vine să iert, cîtă durere și cîtă renunțare trebuie să simt ,durere care mă apropie de moarte ,care mă omoară pe mine pentru a da celuilalt voie să trăiască. A iubi înseamnă a ierta, a ierta nu o faptă care este sau ți se pare greșită, a ierta adînc și necontenit, a ierta o dată și pentru totdeauna răul ce se ridică împotriva ta.

***

Iubește pentru a fi iubit și iartă pentru a fi iertat.

***

Toți sîntem conștienți de neputința noastră de a iubi…

***

Dumnezeu, cînd S-a pogorît în lume, mai înainte ne-a iertat, ne-a iertat pentru că L-am trădat in Rai, ne-a iertat pentru că ne-am îndepărtat de poruncile pe care ni le-a descoperit prin proroci, ne-a iertat pentru că nu L-am primit pe Fiul Său, că L-am răstignit. Pentru toate ne-a iertat . Ne-a iertat- pentru că ne-a iubit. Și noi sîntem datori să răspundem cu aceeași dragoste.

***

A iubi înseamnă a ierta.

***

Viața ne arată că prieteniile se leagă la tinerețe, dar arareori vei găsi un bătrîn care să poată spune despre cineva că îi este prieten.

***

Cuvintele de dragoste ale oricăruia dintre noi sînt și ramîn de dragoste numai în măsura în care noi înșine sîntem prezenți în acele cuvinte.

***

A vorbi despre dragoste este la fel de greu ca și a vorbi despre Dumnezeu. Așa cum există oameni care nu cred în Dumnezeu, tot așa exista oameni care nu mai cred în dragoste.

***

Trecutul este ca o prăpastie în care, dacă privești prea mult riști să cazi.

***

Dragostea pe care o revărsam asupra oamenilor este ca o lumină care descoperă lucrurile aflate pînă atunci în întuneric . Prin iubire cunoaștem și vedem pe celălalt în adevărata lui lumină. Numai iubirea este văzătoare. Dacă cineva vrea să știe ce înseamnă să fii văzător cu duhul, trebuie să știe că asta înseamnă să iubești.

***

Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca și noi, fiecare la rîndul nostru, să facem același lucru cu aproapele nostru… Dacă este să ne asemănăm cu Dumnezeu în ceva, aceasta este puterea de a ierta. Dumnezeu ne-a chemat să fim asemenea Lui, și asemenea lui Dumnezeu sîntem cînd iertăm. Puterea de a ierta este însușire dumnezeiască. Iertând celor ce ne greșesc ne facem părtași la dragostea cu care iubește Dumnezeu lumea.

Ieromonah Savatie Baştovoi , Carte de despărşire, Ed.Cathisma, Bucureşti, 2013, p.59-68

Psalmii

 

Psalmii sunt pachete de energii care contin chei sacre si coduri de activare a ajutorului divin in viata voastra.

Accesand aceste energii prin rugaciune zilnica, noi putem dobandi mari binecuvantari in vietile noastre.

Psalmul 11:

(Asumare divinitatii din noi)

1. Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor.

2. Deşertăciuni a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă şi în inimă rele au grăit.

3. Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mândrie.

4. Pe cei ce au zis: "Cu limba noastră ne vom mări, căci buzele noastre la noi sunt; cine ne este Domn?"

5. Pentru necazul săracilor şi suspinul nenorociţilor, acum Mă voi scula, zice Domnul; le voi aduce lor mântuirea şi le voi vorbi pe faţă.

6. Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lămurit în foc, curăţat de pământ, curăţat de şapte ori.

7. Tu, Doamne, ne vei păzi şi ne vei feri de neamul acesta în veac.

8. Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni.

Psalmul 22:

(Curatare frica)

1. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.

2. La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit.

3. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui.

4. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti.

5. Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat.

6. Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic.

7. Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.

Psalmul 33:

(Invocare angelica)

1. Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea.

2. În Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă cei blânzi şi să se veselească.

3. Slăviţi pe Domnul împreună cu mine şi să înălţăm numele Lui împreună.

4. Căutat-am pe Domnul şi m-a auzit şi din toate necazurile mele m-a izbăvit.

5. Apropiaţi-vă de El şi vă luminaţi; şi feţele voastre să nu se ruşineze.

6. Săracul acesta a strigat şi Domnul l-a auzit pe el şi din toate necazurile lui l-a izbăvit.

7. Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei.

8. Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El.

9. Temeţi-vă de Domnul toţi sfinţii Lui, că n-au lipsă cei ce se tem de El.

10. Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele.

11. Veniţi fiilor, ascultaţi-mă pe mine, iubirea Domnului vă voi învăţa pe voi;

12. Cine este omul cel ce voieşte viaţa, care iubeşte să vadă zile bune? Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug.

13. Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea.

14. Ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor.

15. Iar faţa Domnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pământ pomenirea lor.

16. Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit şi din toate necazurile lor i-a izbăvit.

17. Aproape este Domnul de cei umiliţi la inimă şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui.

18. Multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.

19. Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi.

20. Moartea păcătoşilor este cumplită şi cei ce urăsc pe cel drept vor greşi.

21. Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El.

Psalmul 50:

(Invocarea compasiunii divine, smerenie)

1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta

2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.

3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.

4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.

5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.

6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.

7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.

8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.

9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.

10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.

11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.

12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.

13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.

14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.

15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.

16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.

18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.

20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Psalmul 66:

(Curatare de rau)

1. Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi şi ne binecuvintează, luminează fata Ta spre noi şi ne miluieşte!

2. Ca să cunoaştem pe pământ calea Ta, în toate neamurile mântuirea Ta.

3. Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate!

4. Veselească-se şi să se bucure neamurile, că vei judeca popoarele cu dreptate şi neamurile pe pământ le vei povătui.

5. Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate. Pământul şi-a dat rodul său.

6. Binecuvintează-ne pe noi, Dumnezeule, Dumnezeul nostru. Binecuvintează-ne pe noi, Dumnezeule, şi să se teamă de Tine toate marginile pământului.

Psalmul 90 :

(Sigilare anticeruri)

1. Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.

2. Va zice Domnului: "Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul".

3. Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.

4. Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.

5. Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,

6. De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.

7. Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.

8. Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.

9. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie.

10. Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău.

11. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale.

12. Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău.

13. Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.

14. "Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu.

15. Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.

16. Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea".

Psalmul 101:

(Conexiune divina)

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea la Tine să ajungă!

2. Să nu întorci faţa Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta!

3. În orice zi Te voi chema, degrabă auzi-mă!

4. Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut.

5. Rănită este inima mea şi s-a uscat ca iarba; că am uitat să-mi mănânc pâinea mea.

6. De glasul suspinului meu, osul meu s-a lipit de carnea mea.

7. Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustiu; ajuns-am ca bufniţa din dărâmături.

8. Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiş.

9. Toată ziua m-au ocărât vrăjmaşii mei şi cei ce mă lăudau, împotriva mea se jurau.

10. Că cenuşă am mâncat, în loc de pâine, şi băutura mea cu plângere am amestecat-o,

11. Din pricina urgiei Tale şi a mâniei Tale; că ridicându-mă eu, m-ai surpat.

12. Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat.

13. Iar Tu, Doamne, în veac rămâi şi pomenirea Ta din neam în neam.

14. Sculându-Te, vei milui Sionul, că vremea este să-l miluieşti pe el, că a venit vremea.

15. Că au iubit robii Tăi pietrele lui şi de ţărâna lui le va fi milă.

16. şi se vor teme neamurile de numele Domnului şi toţi împăraţii pământului de slava Ta.

17. Că va zidi Domnul Sionul şi se va arăta întru slava Sa.

18. Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor.

19. Să se scrie acestea pentru neamul ce va să vină şi poporul ce se zideşte va lăuda pe Domnul;

20. Că a privit din înălţimea cea sfântă a Lui, Domnul din cer pe pământ a privit,

21. Ca să audă suspinul celor ferecaţi, să dezlege pe fiii celor omorâţi,

22. Să vestească în Sion numele Domnului şi lauda Lui în Ierusalim,

23. Când se vor aduna popoarele împreună şi împărăţiile ca să slujească Domnului.

24. Zis-am către Dumnezeu în calea tăriei Lui: Vesteşte-mi puţinătatea zilelor mele.

25. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, că anii Tăi, Doamne, sunt din neam în neam.

26. Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale, sunt cerurile.

27. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba.

28. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina.

29. Fiii robilor Tăi vor locui pământul lor şi seminţia lor în veac va propăşi.

Psalmul 142:

(misiunea divina)

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta.

2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta.

3. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri.

4. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu.

5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.

6. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat.

7. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.

8. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.

9. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne.

10. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.

11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.

12. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Psalmul 150:

(Ingerii recunostiintei)

1. Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui; lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui.

2. Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui; lăudaţi-L pe El după mulţimea slavei Lui.

3. Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă; lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută.

4. Lăudaţi-L pe El în timpane şi în horă; lăudaţi-L pe El în strune şi organe.

5. Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare; lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare.

6. Toată suflarea să laude pe Domnul !!!

Iartă pe toţi

 

Ce să facem dacă vrem să iertăm, dar tot timpul ne aducem aminte ce ne-a făcut respectivul om?

Este luptă, nu putem ierta de la început. Dar dacă avem această lucrare, Dumnezeu prin harul Său ne ajută. Vedem cât de greu este să ierţi, pentru că este greu, este cea mai grea lucrare. Numai oamenii care nu au practicat-o niciodată pot spune: „Ei, mare lucru să te mântuieşti aşa, la urmă spun şi eu, iaca, i-am iertat şi mă mântuiesc”. Dar cei care au această nevoinţă ştiu cât de greu este. Tocmai de asta nu era chiar atât de simplu ce ne spunea Părintele Selafiil: „înainte de somn iartă pe toţi şi spune: Doamne, eu i-am iertat, şi Tu să mă ierţi. Şi Dumnezeu te mântuieşte!”

A ierta este o lucrare permanentă. Iară şi iară căutăm motive pentru care să-l îndreptăţim pe cel din faţa noastră: poate a fost obosit, poate-i bolnav, are o educaţie altcumva decât a mea, nu l-am înţeles eu corect, am fost eu obosit şki tulburat. Să luăm vina asupra noastră. Acesta este un exerciţiu duhovnicesc prin care ne desăvârşim. Deci să nu ne tulburăm, că nimeni nu poate ierta dintr-odată. Dacă ar fi aşa de simplu, n-ar mai sta această poruncă în mijlocul Evangheliei, n-ar mai făgădui Dumnezeu Împărăţia pentru un gând pe care noi l-am putea dobândi atât de uşor. Este osteneală. Dar, prin exerciţiu, dacă tot timpul vom căuta aceasta, vom reuşi.

Iubirea, spune Sfântul Siluan Athonitul, se poate deprinde, poate deveni un obicei. Să ne obişnuim să gândim frumos, să ne obişnuim să alungăm gândurile rele, să nu le credem. Şi atunci putem deveni ucenici adevăraţi ai lui Hristos, pentru că El a zis: „întru aceasta vor vedea oamenii că sunteţi ucenici ai Mei, dacă veţi avea dragoste între voi”. Aşa că, prin osteneală, prin eforturi lăuntrice, ajungem la această măsură.

Părintele Savatie Baștovoi