Bucuria
mea, cere de la Dumnezeu, mereu, mereu, mereu: Smerenie, Blandete,
Intelepciune, Rabdare, Iubire pentru toti cei din jur, chiar si pentru
vrajmasi! Doamne, Dumnezeule, precum vrei si precum stii miluieste! Ma las in voia Ta! Daca sunt pe o cale gresita m, indreapta-ma Tu pe cea buna! Doamne, Dumnezeule, asa-mi trebuie pentru pacatele mele! Nu
mai vreau sa clevetesc (barfesc) si sa judec pe nimeni! Pune straja
gurii mele si usa de ingradire buzelor mele" (Psalm 140:3). Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! Miluieste-ma, Maica Luminii! Toti Sfintii lui Dumnezeu, rugati-va si pentru mine, sa pot sa biruiesc si eu ca si voi! 
Simțiți durerea și angoasa, efectele fizice și emoționale ale problemei care pătrund în pământul de sub tine. Simțiți ritmul Pământului - bătăile continue ale inimii Naturii. Ar trebui să bată în ton cu inima voastră. Veți simți că corpul tău vibrează de energie. Apoi simțiți-l venind - energie proaspătă, profundă, blândă care se ridică din pământ în voi. Ridicați-vă și ștergeți-vă de praf și vedeți dacă vă simțiți diferit. Dacă sunteți țintuit la pat sau nu puteți face acest lucru din alt motiv, puneți o farfurie sau o oală cu pământ proaspăt în camera dvs, eventual un ghiveci. Pământul emite vibrații vindecătoare și prezența lui va ajuta la recuperarea ta. O metodă simplă ar fi să așezi un ghiveci de flori în camera ta. Nu numai că planta își va elibera propriile energii de vindecare (iedera este grozavă și nu va provoca niciun aspect ciudat), dar și solul în care este plantată te va ajuta. Sunt și să îți fie de folos!
Eu deseori mă "îmbrățișez" cu Pământul. (așa m-alint) .. Dar cu iarbă. Și nu neapărat să fiu bolnav. De aceea am ales această imagine. Voi faceți cum simțiți.)))
Sfântul Partenie din Lampsakos este un mare sfânt făcător de minuni al Bisericii Ortodoxe, care a trăit în Grecia secolului al IV-lea după Hristos, în timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare, adică acum mai bine de 1.600 de ani. Acest mare Sfânt din vechime a săvârşit multe şi mari minuni în timpul vieţii sale: a înviat trei morţi, a izgonit demonii, a vindecat cancerul şi toate bolile, etc., dar a rămas în mare parte necunoscut şi ascuns timp de secole.
Dar acest sfânt din vechime își face din nou apariția în zilele noastre, luminând toată omenirea cu dragostea imensă și grija părintească care îl caracterizează. Aceasta deoarece Bunul Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Partenie cu daruri depline, care se potrivesc perfect nevoilor omului nefericit al zilelor noastre. Sfântul săvârşeşte zilnic minuni uimitoare, ca odinioară, copleşindu-i cu binefacerile sale pe cei care se apropie de el cu credinţă şi-l cheamă într-ajutor.
Sfântul Partenie picură balsam pe rănile sufletului omului din vremea noastră, îl vindecă de orice boală trupească şi sufletească, dar mai ales de cancer. Acest har al vindecării cancerului l-a primit de la Dumnezeu încă de când era preot în orăşelul său natal, Melitoupolis, și a tratat-o pe o femeie căreia cancerul i s-a dezvoltat în părţile cele mai ascunse ale corpului ei.
Dar Preabunul Dumnezeu l-a îmbogăţit în zilele noastre pe Sfântul Partenie cu şi mai mult har în vindecarea cancerului, întrucât epoca noastră are mai mare nevoie de aceasta. Datorită minunii din timpul vieții sale, prin care a vindecat-o pe acea femeie bolnavă de cancer, multe referinţe de pe Internet îl prezintă ca fiind „Sfântul tămăduitor al cancerului de prostată”. Dar acţiunea sa binefăcătoare se răsfrânge asupra tuturor formelor de cancer, în orice stadiu ar fi ele, după cum se poate observa din numeroasele minuni pe care le săvârșește în zilele noastre.
Sfântul Partenie din Lampsakos a mai primit de la Bunul Dumnezeu, încă din timpul vieţii sale, o putere deosebit de mare împotriva demonilor trufaşi, încât îi ajuta şi astăzi pe oamenii care suferă din cauza magiei, vrăjilor, farmecelor şi altor acţiuni satanice. Preaminunatul Sfânt Partenie din Lampsakos îi salvează si azi pe oameni din diferite primejdii şi pericole, si îi ajuta în chip minunat şi cu totul neaşteptat pe cei care îl roagă cu credinţă şi evlavie.
Aşa cum am enunţat mai sus, Preabunul Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Partenie din Lampsakos – încă din timpul vieţii sale, dar mai ales în zilele noastre – cu trei daruri deosebite, întru totul potrivite şi binefăcătoare omului nefericit al zilelor noastre. Iata cele trei mari virtuti ale Sfantului Partenie, care sunt si trasaturile sale definitorii:
Dumnezeu a ales în mod special epoca noastră pentru a reda activitatea de odinioară a Sfântului Partenie din Lampsakos şi pentru a-l slăvi, înzestrându-l cu daruri şi mai puternice, din următoarele motive:
Cartea despre Sf. Partenie, scrisa de Maria Meletiou-Makri, ne descrie foarte frumos contextul social si religios in care si-a desfasurat activitatea marele ocrotitor al bolnavilor de cancer, Sf. Partenie din Lampsakos:
„La începuturile secolului al IV-lea, când a trăit Sfântul Partenie, credinţa creştină a triumfat şi primul împărat creştin, cel întocmai cu Apostolii, Sfântul Constantin, a luat in mainile sale fraiele statului roman şi a mutat capitala în Est, zidind Noua Romă, Constantinopolul. Dar totuşi, în armata lui, pe care a format-o din regiunile cele mai creştine din Asia Mică, creştinii nu depăşeau 18%. Asadar, idolatria se opunea încă cu putere şi existau vetre păgâne care îi izolau în vicleşugurile lor pe oamenii cu bune intenţii, împiedicându-i să îmbrăţişeze noua credinţă. Chiar într-o astfel de vatră păgână a trimis Dumnezeu pe Episcopul cel purtator de Har Sfant si pe marele facator de minuni Partenie, care, prin bogatele sale virtuti si puterea lui deosebita de a savarsi minuni, a reuşit sa vorbeasca inimilor oamenilor din Lampsakos si sa le castige, prăbuşind totodata si fortăreţele necuratului vrăjmaş al neamului omenesc.”
Biserica Ortodoxă de pretutindeni îl sărbătoreşte pe marele făcător de minuni Partenie din Lampsakos, în fiecare an, pe data de 7 februarie.
Vremea postului si a curatirii, nu numai departare de bucate, ci si izbavire de pacate. Izbavindu-ne, asadar, pe noi insine de tot pacatul, sa postim cu osardie, stiind ca postul a intors hotararea lui Dumnezeu.
Asadar legea bisericeasca dinainte vesteste postul, punand inainte ca propovaduire cu prea mare glas ceata prooroceasca si apostoleasca. Dar acesta cheama nu numai pe barbati si pe batrani, ci si pe femei si pe copii; innoind tineretile unora si schimband firea in virtute barbateasca a altora. «Caci in Hristos Iisus nu este parte barbateasca si femeiasca»(Gal. 3:21). Ca daruri de biruinta pune inainte celor ce se lupta imparatia cerurilo
r si cununa pururi inverzita si viata vesnica de postim cu sfintenie, dupa fericitul Ioil proorocul, care spune: «sfintiti post, propovaduiti tamaduire, adunati pruncii care sug la sani; preotilor, plangeti inaintea altarului; chemati pe batrani. Sa iasa mireasa din camara ei si mirele din asternutul lui»(loil 2:15). Ca sfant e felul postului, fiind adus lui Dumnezeu cel sfant de sfinti in chip sfant.
Pe toti ii cheama, asadar, propovaduirea la lupta. Dar multa este diferenta de viata si de varsta a celor ce se lupta. Dar nu este lupta noastra cu sangele si cu trupul, ci cu incepatoriile si cu stapanirile si cu duhurile rautatii. Caci cel ce are vrajmasi razboinici vazuti, de e puternic, da razboi impotriva, iar de e neputincios, se mantuieste ascunzandu-se; dar de are cineva razboinici nevazuti ce va face de nu va chema pe Dumnezeu in ajutor? Caci, de se culca, aceia privegheaza. Iar de se ascunde aceia dau razboi dinauntru. Cumplit e vrajmasul; iti aduce multe maiestrii dupa lupta iubirii de avere, a neinfranarii, a betiei, a desfatarii si a slavei desarte.
Sta asupra-ti si cand dormi; caci nu se rusineaza nici de legile somnului. Ce vei face, deci, cu acesti vrajmasi mufti pe care-i ai? Vei sapa groapa? Insa si pe aceasta o sare. Vei pune sant? Insa si pe acesta il trece. Cum trebuie, deci, sa te lupti? Cum trebuie sa faci fata la o astfel de urzeala? Caci nu e posibil nici sa vezi pe cei ce te lupta. Ci se gaseste ajutor mare: postul si rugaciunea. Caci prin acest chip sunt infranti demonii cei rai, mai rai decat vrajmasii cei vazuti, precum invata Domnul pe ucenici cand spune despre cel lunatic: «Acest neam cu nimic nu iese decat cu rugaciune si cu post»(Mt 15:20).
Sfantul Vasile cel Mare
https://theologika.wordpress.com/wp-content/uploads/2010/03/omilii-ale-sfantului-vasile-cel-mare.pdf
“Adevărata postire este înstrăinarea de rele, înfrânarea limbii, îndepărtarea de mânie, despărţirea de poftă, de grăirea de rău, de minciună, de juruinţele mincinoase”.
Postirea este porunca dumnezeiască cea mai veche. Dumnezeu a legiuit-o încă din Rai, imediat după facerea omului, când le-a interzis protopărinţilor să mănânce din “pomul cunoştinţei binelui şi răului” (Facere 2, 17). A rânduit-o în continuare Legea mozaică, şi a consfinţit-o Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, atât prin cuvântul Său, cât şi prin pilda Sa când a postit “40 de zile şi 40 de nopţi” (Matei 4, 2). Au ţinut-o apostolii, ca şi primii creştini, a poruncit-o Biserica: “Dacă vreun episcop sau preot, sau diacon sau ipodiacon, sau citeţ, sau psalt, nu posteşte Postul cel mare, miercurea şi vinerea, să se caterisească. Dacă cel care nu posteşte este mirean, să fie afurisit, afară dacă este împiedicat să postească de neputinţa trupească” (canonul 69 al Sfinţilor Apostoli).
Aşadar, fiecare creştin este dator să tină zilele de post rânduite (1), supunându-se cu smerenie lui Hristos şi Bisericii Lui. Desigur că această ascultare nu este lipsită de raţiune, nici nefolositoare, pentru că prin postire, aşa cum susţin în scrierile lor Părinţii luminaţi de Dumnezeu, şi aşa cum o dovedeşte lupta în Hristos a credincioşilor care au cugetare eclesiastică autentică, este războită neînfrânarea, este întărită voinţa, este înrobit trupul, curăţită mintea, înmuiată inima, pornirile trupeşti oprite, toate patimile omorâte şi sufletul vindecat. Într-un cuvânt “tot binele şi frumosul se reuşeşte şi se săvârşeşte prin postire” (Sfântul Grigore Palama). Mulţi sunt cei care nu ţin posturile Bisericii, propovăduind diferite practici. La fel se întâmpla şi în timpul Sfinţilor Părinţi, aşa cum aflăm din diferitele lor omilii.
Sfântul Vasile cel Mare în cele două cuvântări ale sale “Despre postire” –fragmentele alese care urmează în versiune liberă, cercetează porunca din punct de vedere istoric şi teologic – răspunde tensiunilor şi reacţiilor celor care se opun postirii, întăreşte universalitatea şi dimensiunea ei socială, şi în cele din urmă rânduieşte ca postire adevărată atât abţinerea de la diferite mâncăruri, cât şi lepădarea de răutate. Recomandă, în general, înfrânarea şi atitudinea ascetică faţă de bunurile materiale ale lumii, poziţie care preîntâmpină înrobirea creştinului de lucrurile create şi îngăduie supunerea liberă şi mântuitoare faţă de voia Creatorului.
Postirea
Postirea este darul cel mai de preţ al lui Dumnezeu, porunca cea mai veche, care s-a păstrat ca moştenire părintească şi a ajuns până în zilele noastre. Aşadar, primiţi-o cu bucurie, cei săraci ca pe tovarăşul vostru, cei ce slujiţi ca pe odihna voastră, cei bogaţi ca pe cea care vă salvează de primejdia îndestulării, şi dă gust tuturor celor pe care desfătarea continuă le lipseşte de gust.
Cei bolnavi primiţi pe maica sănătăţii, cei săraci pe cea care asigură buna dispoziţie. Intrebaţi-i pe medici şi vă vor spune că nimic nu este atât de neîndoielnic şi de nesigur ca sănătatea. De aceea, cei înţelepţi se străduiesc prin postire să-şi păstreze sănătatea lor şi să scape de povara strivitoare a greutăţii trupului.
Nu susţine că nu poţi să posteşti aducând ca pretext boala sau neputinţa trupească, de vreme ce pe de altă parte în toată viaţa ta îţi chinui trupul cu multa mâncare. Ştiu foarte bine că medicii recomandă bolnavilor mai ales hrană uşoară şi postire, decât bogăţie şi varietate de mâncăruri.
De altfel, ce este mai uşor pentru trup: să-şi petreacă noaptea cu o cină uşoară sau să cadă greu la pat, din pricina multei mâncări? Poate să se odihnească astfel sau se va întoarce când pe-o parte când pe alta, încărcat şi chinuit? Ce corabie poate un căpitan de vas să stăpânească mai uşor şi s-o salveze dintr-o furtună, pe cea încărcată peste măsură sau pe cea cu o încărcătură obişnuită? Cea prea încărcată oare nu se va scufunda la cea mai mică furtună? La fel şi trupurile când sunt chinuite cu multa mâncare cu uşurinţă cad în boli, în timp ce, când sunt hrănite uşor, îşi păstrează sănătatea.
Să urmărim însă postirea din punct de vedere istoric, ca să vedem cât a fost preţuită de sfinţi şi cât bine a adus.
Văzătorul de Dumnezeu, Moise, doar după o ajunare de 40 de zile a îndrăznit: să se urce în vârful muntelui Sinai şi să primească Tablele cu cele 10 porunci (Ieşire 24, 18). N-ar fi avut curajul să se apropie de vârful ce fumega prin prezenţa dumnezeirii, dacă nu s-ar fi înarmat cu postirea. A postit şi astfel a putut să vorbească cu Dumnezeu.
Profetul Samuel a fost rodul postirii. Mama sa, Ana, după ce a postit s-a rugat lui Dumnezeu şi a cerut un copil, cu făgăduinţa să-l închine Aceluia. (I Regi 1, 11). Pe marele erou, Samson, ce l-a făcut să devină nebiruit? Postirea! Prin postire s-a zămislit în pântecele mamei sale. Postirea l-a născut, l-a alăptat şi l-a crescut. Postirea
aceea pe care a poruncit-o îngerul: “Copilul care se va naşte, să nu
mănânce nimic din câte rodeşte viţa de vie; să nu bea vin, nici sicheră”
(Cartea Judecătorilor 13-14).
Postirea naşte profeţi, îi întăreşte pe cei puternici, îi înţelepţeşte pe legiuitori, îi înarmează pe eroi. Îi zideşte pe luptători, respinge ispitele, locuieşte împreună cu cumpătarea şi nevinovăţia. În războaie face vitejii, şi în vreme de pace învaţă liniştea. Îi sfinţeşte pe cei închinaţi şi-i desăvârşeşte pe preoţi. Nimeni nu poate să se apropie de altar şi să săvârşească Dumnezeiasca Liturghie, fără ca mai înainte să postească.
După postirea de 40 de zile, profetul Ilie s-a învrednicit să-L aibă în faţă pe Domnul (III Regi 19, 8-18). Datorită postirii s-a arătat mai puternic decât moartea şi l-a înviat pe copilul mort (III Regi 17, 21-23). Datorită postirii a împiedicat cerul să trimită ploaie timp de trei ani şi jumătate (III Regi 171,1; 18, 1) şi aceasta ca să înmoaie învârtoşarea inimii israelitenilor, care se lăsaseră pradă necredinţei şi fărădelegii. Astfel, a impus întregului popor postirea obligatorie până se va căi şi-şi va îndrepta păcatul care venea din bună petrecere şi viaţă în lâncezeală.
Profetul Daniel, care timp de 20 de zile n-a gustat pâine, nici n-a băut apă (Daniel 10, 2-3) i-a învăţat chiar şi pe lei să postească (Daniel 6, 16-22).Leii înfometaţi nu l-au sfâşiat, ca şi cum ar fi avut trupul din piatră sau aramă, sau din alt material dur. Postirea a întărit trupul profetului şi l-a făcut inaccesibil dinţilor fiarelor, aşa cum vopseaua face fierul neatins de rugină.
Postirea întăreşte rugăciunea, se face aripă în mersul ei către cer, este mama sănătăţii, pedagogul tinereţii, podoaba bătrâneţilor. Este tovarăşul celor din călătorie şi celor care locuiesc împreună.
Bărbatul nu se îndoieşte deloc de credinţa conjugală a femeii lui, când o vede însoţindu-se cu postirea. Femeia nu se topeşte de gelozie când îl vede pe bărbatul ei postind.
Cine a fost păgubit vreodată de postire? Ia seama la cheltuiala casei tale într-o zi de post, socoteşte şi într-o zi obişnuită, şi vei descoperi astfel uşor, ce câştig mare ai prin postire. Gândeşte-te încă cum încasatorii de impozite îi lasă pe cei care plătesc impozit să vieţuiască pentru puţin timp liniştiţi şi nederanjaţi. Aşadar, să îngăduie şi trupul o mică odihnă gurii. Să facă o mică înţelegere cu aceasta care, când se satură, filozofează despre înfrânare, iar când îi este foame, uită câte a primit înainte.
Cel care posteşte nu are nevoie de danii, nici nu trebuie să plătească dobândă.Postirea se face omului pricină de desfătare, pentru că aşa cum setea face dulce băutura, şi foametea mâncarea plăcută, la fel şi postirea face mâncărurile desfătătoare. Astfel, dacă vrei să fie mulţumitoare masa ta, acceptă soluţia postirii. Dacă eşti însă întotdeauna înconjurat de mâncăruri bogate, te nedreptăţeşti pe tine însuţi, pentru că pierzi desfătarea prin iubirea de plăceri nemăsurate.
Nimic nu există care să nu fie dispreţuit prin continua ta desfătare, în timp ce dimpotrivă, deseori poftim acele mâncăruri pe care le gustăm rar. De aceea şi Creatorul nostru a născocit varietatea în viaţa noastră, încât să simţim desfătarea tuturor bunurilor Lui. Ia seama ce se întâmplă în natură: soarele nu este mai strălucitor după noapte? Somnul nu este mai dulce după priveghere? Sănătatea nu este mai mult dorită după încercarea bolii? Astfel, şi masa devine mult mai mulţumitoare după postire. Acest lucru este valabil pentru toţi, şi pentru bogaţii care au mâncăruri îmbelşugate, şi pentru săracii care au mâncare mai puţină.
Să-ţi aminteşti şi să te înfricoşezi de pilda bogatului din parabolă (Luca 16, 19-31). Desfătările
continue l-au dus la iadul veşnic. Bogatul acesta n-a fost osândit
pentru nicio nedreptate, însă, din pricina plăcerilor şi a mâncării cu
care se desfăta, precum şi pentru nepăsarea lui faţă de sărăcia lui
Lazăr, a fost pedepsit atât de aspru. Dimpotrivă, postirea şi răbdarea
în suferinţe nu au fost cele care i-au dăruit odihna lui Lazăr?Parabola
nu vorbeşte despre alte virtuţi ale lui, decât doar despre acestea
care, ca două aripi, l-au înălţat şi l-au odihnit în sânurile lui
Avraam.
Deci, ia aminte şi tu, ca nu cumva în timp ce acum bei băuturi
alese şi îţi întorci faţa de la apă, mai târziu să te rogi pentru o
picătură din aceasta, precum bogatul. Nimeni n-a
pătimit nimic bând apă, nu s-a îmbătat, nu a simţit durere de cap sau
ameţeală. În timp ce dimpotrivă, îmbuibarea care urmează de la sine
banchetelor, creează boli înfricoşătoare.
Viaţa Înaintemergătorului Ioan a fost o continuă postire. Nu
avea nici pat, nici masă, nici moşii, nici animale, nici cămări pentru
mâncăruri, nimic din toate acestea care sunt considerate indispensabile
pentru viaţă. De aceea, Domnul a propovăduit că nu s-a ridicat
între cei născuţi din femeie unul mâi mare decât Ioan Botezătorul.
(Matei 11, 11)
Postirea l-a urcat până la al treilea cer şi pe Apostolul Pavel, care o
număra printre laudele necazurilor lui (II Corinteni 11, 27). Pentru
toate aceste virtuţi însă model suprem Îl avem pe însuşi Domnul, Care
după o postire de 40 de zile, a început lucrarea Sa aici pe pământ.
(Matei 4, 2).Mai întâi Şi-a întărit şi înarmat trupul,
pe care l-a primit de dragul nostru, cu postirea, şi după aceea a primit
ispitele diavolului. La fel şi noi, prin postiri să ne pregătim şi să
intrăm în arena luptelor împotriva vrăjmaşilor spirituali. Într-o
încăierare îndoielnică, prezenţa unui aliat de partea unuia provoacă
înfrângerea celuilalt. Deci, trupul şi duhul se află în stare de război.
Cu cine te vei alia? Dacă te întovărăşeşti cu trupul, vei slăbi duhul, în timp ce dacă te aliezi cu duhul, vei înrobi trupul. Şi de vreme ce doreşti să-ţi întăreşti duhul, domoleşte-ţi trupul cu postirea. Sfântul
Apostol Pavel scrie:“Chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel
dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi” (II Corinteni 4,16).
Moise, ca să primească pentru a doua oară tablele Legii a avut nevoie şi de a doua postire (Ieşire 34, 28). Ninivitenii, dacă n-ar fi postit ei înşişi şi animalele lor, n-ar fi scăpat de pieire (Iona 3, 4-10). Dar
şi pe Isav ce l-a umilit şi l-a făcut rob al fratelui său? N-a fost
mâncarea? Pentru aceasta şi-a vândut şi dreptul său de întâi născut
(Facere 25, 29-34). Din nou, cine au fost cei care şi-au lăsat
trupurile lor în pustiu? Oare nu cei care au căutat mâncărurile de carne
şi petrecerea cea bună din Egipt? (Numeri 11, 33-34). Adică, cu
cât israelitiţii s-au mulţumit doar cu mana, i-au biruit pe vrăjmaşii
lor, şi nimic nu i-a îmbolnăvit. Când şi-au amintit însă de oalele cu
carne şi i-a apucat nostalgia după robia din Egipt, au fost
pedepsiţi. Au murit în pustiu şi nu s-au învrednicit să vadă Pământul
Făgăduinţei. Nu te temi şi tu de exemplul acesta? Nu gândeşti
ca nu cumva din pricina multei mâncări să fii scos din pământul ceresc
al făgăduinţei? Desfătarea cu mâncăruri grase şi îmbelşugate
creează în suflet amintiri care, ca un nor des de fum, împiedică mintea
să întâlnească strălucirile Duhului Sfânt.
Postirea
este armă puternică împotriva diavolilor “Acest neam de demoni cu nimic
nu poate ieşi decât numai cu rugăciune şi cu post,“ a zis Domnul în
cazul tânărului demonizat.
Prin desfrâu, băutură şi diferitele mâncăruri gustoase se aprinde şi orice fel de desfrânare. Pofta
desfătării cu mâncăruri îi schimbă pe oamenii raţionali în dobitoace.
Dezmăţul provoacă pierderi înfricoşătoare. Se face pricină ca cei
desfrânaţi s-o caute pe femeie în bărbat, şi pe bărbat în
femeie. Postirea statorniceşte şi viaţa conjugală, alungă lipsa de
supraveghere şi impune cuvenita înfrânare, pentru ca soţii să se dedice
rugăciunii.
Nu limita însă virtutea postirii doar la dietă. Adevărata postire nu este doar reţinerea de la anumite mâncăruri, ci şi înstrăinarea de patimi şi păcate; înseamnă să nu nedreptăţeşti pe nimeni, să-l ierţi pe aproapele tău pentru tristeţea pe care ţi-a provocat-o, pentru răul pe care ţi l-a făcut, pentru banii pe care ţi-i datorează. Altfel, cu toate că nu mănânci carne, te hrăneşti cu însuţi fratele tău. Deşi te înfrânezi de la vin, nu te înfrânezi de la vorbele rele. Cu toate că posteşti până seara, îţi pierzi ziua pe la tribunale. Sfânta Scriptura spune: “Vai de cei care se îmbată fără să bea vin” (Isaia 28, 1). O asemenea beţie este, de pildă, mânia care face sufletul să cugete nebuneşte, de asemenea este frica ce paralizează cugetul.
În general, orice patimă care zăpăceşte mintea, este şi o beţie. Cel mânios se îmbată de patima lui, nu se gândeşte ce are în faţă, şi ca şi cum s-ar lupta în noapte, răpeşte orice, jigneşte pe oricine. Nu ştie ce zice, înjură, loveşte, ameninţă, face jurăminte mincinoase şi urlă. Deci, dacă vrei să posteşti în mod adevărat trebuie să eviţi toate patimile.
Ia aminte şi la altceva: “Să nu devină postirea de mâine pretext de dezmăţ astăzi. Nu pierde prin destrăbălarea de astăzi, înfrânarea de mâine. Când
cineva vrea să facă nuntă cu o femeie cinstită, nu aduce mai întâi în
casa lui ţiitoare şi desfrânate. Pentru că femeia legală nu îndură să
locuiască cu cele desfrânate şi fără de lege. La fel fă şi tu! Prin
aşteptarea postirii, nu accepta beţia desfrânată, care este mama
neruşinării, prietena cuvintelor proaste, gata pentru orice fărădelege.Postirea
şi rugăciunea nu vor locui înlăuntrul sufletului care s-a întinat cu
dezmăţul. Domnul primeşte în sălaşurile dumnezeieşti pe cel care
posteşte, însă îşi întoarce faţa de la cel desfrânat, ca de la un
pângăritor şi nelegiuit.”
Astfel, dacă vii mâine aici şi miroşi a vin, cum voi socoti ca postire
dezmăţul tău? Unde te voi aşeza? La beţivi sau la înfrânaţi? Beţia
pe care ai făcut-o mai înainte te arată beţiv, în timp ce dieta pe care
o începi te vădeşte ca postitor. Prin rămăşiţele beţiei, postirea ta se
face nefolositoare. Şi dacă începutul este nefolositor, pune în
primejdie totul. Postirea nu schimbă doar persoanele, ci
întreaga societate. Îi înţelepţeşte şi-i linişteşte în scurt timp pe
toţi oamenii. Impune tăcere înaintea strigătelor şi urletelor, izgoneşte
certurile şi gâlcevile, îndepărtează osândirea şi grăirea de rău.
Prezenţa cărui dascăl opreşte atât de repede neorânduielile şi zgomotul
copiilor? Când apare postirea, orice tulburare în cetate se opreşte de
la sine.
Cine poate să continue petrecerea şi banchetul în timpul postirii? Cine poate să îmbine postirea cu jocurile destrăbălate? Râsetele necuviincioase şi cântecele destrăbălate, precum şi celelalte jocuri sunt îndepărtate din cetate, când vine postirea ca un judecător aspru. Dacă toţi ascultau sfaturile postirii, ar fi domnit o pace desăvârşită asupra întregii omeniri. Nu s-ar mai fi ridicat un neam împotriva altuia, n-ar mai fi avut confruntări războinice, nici constructori de arme. N-ar mai fi existat tribunale, nici închisori; pustiurile n-ar mai fi găzduit răufăcători, nici cetăţile defăimători, nici mările piraţi.
Dacă postirea stăpânea viaţa noastră, ea n-ar mai fi fost
plină de suspine.Pentru că ea i-ar fi învăţat pe toţi nu numai
înfrânarea de la viaţa cheltuitoare, ci şi înstrăinarea de atâtea alte
rele. I-ar fi învăţat fuga deplină şi înstrăinarea de iubirea de arginţi
şi de lăcomie, de iubirea de slavă şi de iubirea de plăceri. Dacă ne
izbăvim de acestea, vom trăi în pace şi în sfinţenie.
Aşadar, de vreme ce împărăteasa aceasta a virtuţilor ne oferă asemenea bunuri, s-o primim fără nicio melancolie, fără niciun tânguit. Toţi să ne amintim cu bucurie de masa duhovnicească pe care ne-o pregăteşte postirea, curăţindu-ne şi pregătindu-ne pentru desfătarea dumnezeiască şi veşnică a Raiului.
Note:
(1) Vezi “Adenda” informativă, pag. 160.
de Sfântul Vasile cel Mare
extras din: Glasul Sfintilor Parinti – Editura Egumenita 2008
Sfântul Vasile cel Mare ne-a lăsat foarte multe sfaturi pentru post. Prima grijă este aceea de a nu posti doar de la mâncare.
Postul e un dar din bătrâni. Nu s-a învechit, nici n-a îmbătrânit. E totdeauna nou, e veşnic în floare. Legea postului a fost dată în paradis. Adam a primit întâia oară porunca de a posti: «Nu mâncaţi din pomul cunoştinţei binelui şi răului». Cuvântul «nu mâncaţi» este o lege a postului şi a înfrânării. Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă! Iar pocăinţa fără post este neputincioasă.
N-am postit şi am fost alungaţi din rai! Să postim, dar, ca să ne întoarcem în rai! Nu vezi că Lazăr a intrat prin post în paradis. Nu imita neascultarea Evei! Nu lua din nou ca sfătuitor pe şarpe, care ne sfătuieşte să mâncăm, ca să ne cruţăm trupul! Nu-ţi găsi scuza în boala trupului sau în slăbiciune! Nu-mi spune mie scuzele! Spune-le Lui Dumnezeu, Care ştie totul!
Postul naşte profeţi, întăreşte pe cei puternici. Postul înţelepţeşte pe legiuitori. Postul este bun talisman al sufletului, tovarăş credincios al trupului, armă pentru luptători, loc de exerciţiu pentru atleţii credinţei. Postul îndepărtează ispitele, postul îndeamnă spre evlavie.
Postul este tovarăş al înfrânării, creator al castităţii. În timp de război face eroi, iar în timp de pace propovăduieşte liniştea. Pe credincios îl sfinţeşte, iar pe preot îl desăvârşeşte. Dar nu mărgini folosul postului numai la îndepărtarea de mâncare! Adevăratul post stă în îndepărtarea de păcate. Pentru cei ce postesc de bunăvoie, postul le este folositor tot timpul, pentru că demonii nu îndrăznesc să atace pe cel ce posteşte, iar îngerii, păzitorii vieţii noastre, stau cu plăcere lângă cei care-şi curăţă sufletul cu post. În fiecare biserică îngerii scriu pe cei ce postesc.
Ia aminte, dar, ca nu cumva din pricina unei mici plăceri pe care ţi-o dau bucatele, să suferi paguba de a nu fi înscris de înger, fugind dinaintea celui care înrolează ostaşi. E mai mică primejdia când un ostaş aruncă pavăza şi fuge, decât atunci când un creştin aruncă postul, arma cea tare şi puternică. Îndură, dar, toate suferinţele, ca un bun ostaş! Luptă-te după toate regulile luptei, ca să fii încununat, ştiind bine cuvintele apostolului: Tot cel ce se luptă, se înfrânează la toate.” (C.A.)
www.credinta-ortodoxa.com
Postul păzește pruncii, face curat pe tânăr, umple de vrednicie pe bătrân.
Părul alb, împodobit cu postul, este mai vrednic de respect.
Postul este pentru femei podoaba cea mai potrivită, este frâu pentru oamenii în floarea vârstei, talismanul căsniciei, păzitorul fecioriei. Așa sunt binefacerile pe care le aduce postul în fiecare casă.
(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări,omilia a II-a despre post, V, în col. PSB, vol. 17, p. 361)
