"Auzi doctore, ține mâna pe bisturiu, că o să mă opereze Hristos, nu tu!"

 "La vârsta de 94-95 de ani, a fost necesar ca Părintele Arsenie Papacioc să fie operat pe coloană. Vă dați seama, să operezi pe coloană un om de 94 de ani este contrar tuturor principiilor medicale, mai ales în ceea ce privește rahianestezia care urma să fie folosită.

Dar, fiți atenți, și aici să țineți minte un lucru: când faci o declarație în viață vizavi de Hristos, atunci Hristos te va pune să te verifici dacă o ții. Părintele Arsenie a spus un lucru, la un moment dat, ca teologie: "crucea nu e cruce fără umilință". Și acest om, care la vârsta de 97 de ani a murit fecior — în tinerețe a fost extrem de bogat, a fost o persoană foarte inteligentă, a fost sportiv de performanță (a jucat în Lotul Național de Rugby și i se spunea Pantera Blondă) — adică, a trecut prin atâtea registre în viață, câte nici nu ne închipuim! Acest om care n-a cunoscut trupește femeia — dacă vedeți poze din tinerețea lui veți observa ce bărbat frumos era — acest om la vârsta de 94 de ani ajunge să fie dezbrăcat complet într-o sală de operații. Mai mult decât atât, pentru că, după cum am mai spus, "crucea nu-i cruce fără umilință", doctorul care l-a operat și care era ateu la momentul respectiv, ca orice ateu, nu se mulțumește doar să spună că nu există Dumnezeu, ci să și batjocorească pe cei care cred în Dumnezeu. Uitându-se la părintele dezbrăcat pe masa de operație, îi spune așa: "Părinte, ești ca Adam în Rai". Părintele, care avea o capacitate de a răspunde spontan — care nu poate fi decât suflarea Duhului Sfânt în inima omului (omul nu are capacitate de reacție prin sine însuși fără Duhul Sfânt ) — îi dă răspunsul scurt: "Da, dar nu văd nici o Evă". După asta, când doctorul respectiv (acum devenit un om extrem de înduhovnicit), dar acest episod face parte din viața lui, și ne ajută foarte mult să înțelegem teologia trăită a Părintelui — teologia trăită naște în inima celuilalt teologie, adică, ceea ce numim cunoaștere de Hristos. Asta e teologia, nu o chestiune sistematizată în facultatea tehnică pentru preoți, pentru cei care vor să înțeleagă mai mult. Teologia este a cunoaște pe Hristos în inima ta, ca inima ta să se roage în inima lui Hristos. Asta e teologia pe care o trăia Părintele Arsenie! Văzând doctorul că încă nu l-a batjocorit până la capăt, îi spune așa: "Ia zi, părințele, ți-e frică de moarte?" Părintele s-a cam supărat, vă dați seama, dar îi răspunde: "Auzi doctore, ține mâna pe bisturiu, că o să mă opereze Hristos, nu tu!" În clipa în care doctorul a tăiat în spatele părintelui, toată sala de operație s-a umplut de miros de mir. Din a doua zi, doctorul respectiv, când mergea în vizită la Părintele, în salon, cobora în genunchi și mergea de la ușă până la pat în genunchi. Asta este teologia părintelui Arsenie!"

Trăim conectați la tot, dar deconectați de la suflet.

 Avem totul la un click distanță, dar pe noi… ne-am pus pe modul silențios.

Ne grăbim să răspundem altora, dar am uitat cum e să ne răspundem nouă. Ne verificăm mesajele, dar nu și starea. Ne actualizăm aplicațiile, dar nu și sufletul. Am învățat să fim eficiente, nu prezente. Să bifăm, nu să simțim. Să zâmbim, nu să fim. Și undeva, între taskuri, copii, relații, și mii de notificări, ne pierdem încet-încet ritmul inimii. Nu mai știm cum sună liniștea. Cum miroase dimineața trăită fără grabă. Cum se simte atingerea unui moment simplu. Ne-am deconectat de la noi, în timp ce păream mai conectați ca niciodată. Dar sufletul… nu trimite notificări. El șoptește. Și uneori, tace până îl asculți din nou. Adevărata reconectare nu începe cu un telefon oprit, ci cu o inimă deschisă. Cu acel moment în care spui: „Gata, nu mai fug de mine.” Tu când ai încetat să mai fii prezentă în propria ta viața Pentru tine, cum se simte această întrebare?

Suflete dure, suflete egoiste, suflete calde

 

4 FELURI DE SUFLETE | SF. ILARION FELEA | PILDA SEMĂNĂTORULUI

Oamenii cu sufletele dure, bolovănoase se opresc şi ei o clipă şi ascultă cuvântul lui Dumnezeu.... Încolţesc uneori şi în ei gânduri bune şi frumoase. Dar, neavând căldura inimii curate şi umezeala gândurilor căinţei pentru faptele lor vinovate, nu se pot hotărî să-şi schimbe deprinderile rele, nici să se întoarcă din cauza pierzării la Dumnezeu.

Suflete dure, suflete egoiste, suflete calde… În ce categorie ne încadrăm? Descoperiți tâlcuirea caldă și vie a Sf. Pr. Ilarion Felea la pilda semănătorului. Cine este Semănătorul, cine sunt semințele și cine este pământul? 4 FELURI DE SUFLETE | SF. ILARION FELEA | PILDA SEMĂNĂTORULUI

Pilda semănătorului

Împărăţia lui Dumnezeu nu s-a întemeiat şi nu creşte pe pământ, nici prin puterea armelor, nici prin deşteptăciunea oamenilor. Ea se întemeiază şi creşte printr-o putere tainică, sfântă, mai presus
de toate armele şi puterile omeneşti. Puterea aceasta e cuvântul lui Dumnezeu. Cine vesteşte, unde se seamănă, cum creşte şi rodeşte acest cuvânt, ne-o spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos în pilda cunoscută şi neîntrecut de frumoasă a Semănătorului.

Ieşit-a semănătorul – zice Domnul – să semene sămânţa sa. Şi semănând el, unele au căzut pe lângă cale şi au fost călcate şi păsările cerului le-au mâncat. Altele au căzut pe piatră şi după ce au răsărit s-au uscat, pentru că nu aveau umezeală. Altele au căzut în mijlocul spinilor şi crescând spinii, le-au înecat. Iar altele au căzut pe pământul cel bun şi crescând, au făcut rod însutit…

La întrebarea ucenicilor: „Ce înseamnă pilda aceasta?”, Mântuitorul răspunde: «Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Cele de lângă cale sunt cei care ascultă, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva crezând să se mântuiască. Cele de pe piatră sunt cei care aud şi cu bucurie primesc cuvântul, dar rădăcină nu au, ci cred până la o vreme, iar în vreme de ispită se leapădă. Cele căzute între spini sunt cei care aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţiile şi cu plăcerile vieţii acesteia, se înăbuşesc şi nu aduc roadă. Iar cele de pe pământ bun sunt aceia care, auzind cuvântul, îl păstrează în inima lor bună şi curată, şi aduc roadă prin răbdare» (Lc. 8:4-15. Vezi şi Mt. 13:1-23; Mc. 4:1-20).

Cum crește sămânța în sufletele noastre?

Aşadar, cuvântul lui Dumnezeu, adevărul Evangheliei este asemănător cu sămânţa. Semănătorul este Mântuitorul, Învăţătorul, Prorocul venit în lume, Domnul nostru Iisus Hristos. Cum semănătorul
iese când e timpul potrivit la câmp, ca să semene sămânţa, tot aşa la «plinirea vremii» (Gal 4:4) a venit în lume Mântuitorul Hristos ca să semene în sufletele oamenilor sămânţa Evangheliei, cuvântul lui Dumnezeu.

Se pune acum întrebarea: „Cum creşte şi în ce măsură rodeşte cuvântul lui Dumnezeu în inimile şi în faptele oamenilor?”. Răspunsul e limpede: ca şi seminţele aruncate în brazdă, unele
mai bine, altele mai slab, după cum e locul şi soiul pământului.

4 feluri de suflete

Sunt patru feluri de pământuri şi patru feluri de suflete: sunt pământuri bătute, peste care trec tot felul de drumuri şi cărări bătătorite de oameni. Pământuri pietroase, în care nu este nicio putere
de rodire. Pământuri sălbatice, năpădite de spini şi de buruieni care înăbuşesc seminţele bune. Și în sfârşit pământuri mănoase, care rodesc seminţele bune cu îmbelşugare.

Ca şi pământurile sunt şi sufletele. Sunt suflete uşuratice, peste care trec gândurile bune şi rele, ca oamenii peste pământurile cu drumuri şi poteci multe. Sunt suflete seci, tari şi aspre, ca piatra,
în care nu rodesc niciun fel de gânduri, vorbe şi fapte bune. Suflete egoiste şi răutăcioase, ca spinii, care afară de interesele lor nu se gândesc la nimic. Și suflete bune şi roditoare ca şi pământurile mănoase, în care cresc şi rodesc toate virtuţile, toate gândurile şi faptele bune.

Astfel fiind sufletele, este uşor de înţeles de ce rodesc în unele aşa de greu cuvântul Evangheliei. Oamenii cu sufletele uşuratice ascultă cuvântul despre împărăţia lui Dumnezeu. Dar cum inima lor e deschisă tuturor duhurilor rele şi patimilor stricăcioase, nu aduc roade. Vine diavolul viclean, vine lumea călătoare a gândurilor rele, care calcă în picioare seminţele bune. Vin păsările răpitoare ale poftelor vinovate, care culeg ce a mai rămas din cuvintele lui Dumnezeu, semănate în inimă. Pradă totul, nimicesc totul şi nimic nu se alege din semănătura Evangheliei.

Sufletele dure

Oamenii cu sufletele dure, bolovănoase se opresc şi ei o clipă şi ascultă cuvântul lui Dumnezeu. Dar cum seminţele nu cresc pe piatră şi îndată ce răsar, se ofilesc şi pier, nici învăţăturile creştine nu
prind rădăcini în inimile lor. Se gândesc şi ei din când în când la Dumnezeu. Ascultă şi ei câteodată „cu bucurie” graiurile Scripturilor Sfinte.

Încolţesc uneori şi în ei gânduri bune şi frumoase. Dar, neavând căldura inimii curate şi umezeala gândurilor căinţei pentru faptele lor vinovate, nu se pot hotărî să-şi schimbe deprinderile rele, nici să se întoarcă din cauza pierzării la Dumnezeu. La cele dintâi ispite, necazuri sau prigoane se leapădă de toate cuvintele Evangheliei, care astfel nu pot creşte şi rodi în ei, cum nu pot creşte şi rodi seminţele în piatră.

Sufletele egoiste

Oamenii cu sufletele egoiste şi răutăcioase primesc cuvântul lui Dumnezeu, cum primeşte pământul plin de spini sămânţa cea bună. Ca apoi după ce începe a creşte să o năpădească până o  îneacă.

Tot aşa şi grijile lumeşti, măririle deşarte, nesaţiul averilor şi dulceţurile vieţii copleşesc şi înăbuşă în sufletele iubitoare de sine şi rele, puterea de creştere şi rodire a învăţăturilor  mântuitoare. Cuvintele Domnului, neavând lumina şi căldura trebuitoare, se ofilesc, se usucă şi pier ca şi plantele nobile în mijlocul spinilor.

Sufletele bune

Oamenii cu sufletele bune sunt ca şi pământurile prielnice seminţelor bune. Primesc cuvântul lui Dumnezeu şi aduc roade îmbelşugate, însutite. La Sf. Evanghelist Matei se spune: «unul o sută, iar
altul şaizeci, iar altul treizeci» (13:23). Asta înseamnă că nici în sufletele bune, cuvântul lui Dumnezeu nu are aceeaşi putere de rodire. Sunt pământuri mai puţin sau mai mult roditoare.

Într-un pământ slab roditor, dintr-o sămânţă creşte un spic mai slab. Într-un pământ gras, dintr-o sămânţă cresc mai multe spice, toate grase şi pline de seminţe. La fel sunt şi sufletele: după cum e inima lor de bună, aşa sunt şi roadele lor. Un suflet care stăruie mai mult şi are răbdare mai mare, poate ajunge până la desăvârşirea sfinţilor şi a mucenicilor.

Altul, care stăruie mai puţin şi are răbdare mai mică, rodeşte mai puţin. Unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci. Astfel creşte şi rodeşte în viaţa şi în faptele oamenilor cuvântul lui Dumnezeu. Ştim că
o parte din sămânţă cade pe cale, pe piatră şi în spini, şi ne doare paguba, dar ne mângâie rodul însutit.
Cel ce are urechi de auzit, să audă…

(Extras din Pr. Ilarion V. Felea, „Pildele Mântuitorului”)

Ce înseamnă câmpul familial ?

 Termenul "câmp familial" în psihologie se referă la o abordare sistemică în care un individ este văzut ca parte a unui sistem familial mai larg, incluzând atât membrii actuali, cât și generațiile trecute. Ideea este că traumele, conflictele nerezolvate sau excluderile din trecutul familiei pot crea "încurcături" emoționale sau energetice transmise inconștient generațiilor următoare, afectând viața lor prezentă. 

Ce implică conceptul de câmp familial

• Sistem familial extins: Include nu doar membrii familiei actuale, ci și generațiile anterioare.
• „Încurcături” moștenite: Probleme precum dificultăți relaționale, anxietate, depresie sau boli fizice pot fi manifestări ale unor probleme nerezolvate din trecutul familiei.
• Conexiune invizibilă: Conceptul se bazează pe ideea unui „câmp morfogenetic” sau „câmp de cunoaștere”, o conexiune invizibilă prin care informațiile emoționale circulă între membrii familiei.
• Terapia prin constelații: Această abordare terapeutică, fondată de Bert Hellinger, folosește reprezentări (în grup sau individual) pentru a vizualiza și rezolva aceste "încurcături" și a restabili echilibrul în sistemul familial. Câmpul familial este un fel de „memorie vie și invizibilă” a familiei tale, care păstrează toate evenimentele importante și nerezolvate din trecutul familial – traume, excluderi, secrete, dureri, iubiri, vinovății, etc.
  Acest câmp afectează emoțiile, gândurile și comportamentele membrilor familiei, fără ca ei să fie conștienți de ce se întâmplă.
  Gândește-te la el astfel:
  Imaginează-ți că familia ta este conectată de un nor invizibil de informație emoțională – ca un câmp de energie sau o rețea wireless – care:

  păstrează tot ce s-a întâmplat (chiar și ce nu se spune)

  transmite mai departe loialități, poveri, traume și patternuri

  influențează viața celor din prezent
  Originea conceptului
  Bert Hellinger a observat în constelații că:
  oamenii simt și exprimă emoții ale unor membri de familie despre care nu știau nimic

  reprezentanții în constelații „știau” lucruri fără să fi fost informați

  comportamente inexplicabile se rezolvau după ce apărea adevărul despre cineva uitat sau exclus
  El a spus: „există un câmp” care conține aceste informații.
  Acest câmp e similar cu:
  „inconștientul colectiv” al lui Carl Jung

  „morfogenetic field” al lui Rupert Sheldrake (câmp morfogenetic)

  intuiția sistemică – adică simțirea directă a ceea ce e „neliniștit” într-un sistem.
  Ce conține câmpul familial?
  Evenimente marcante: războaie, pierderi, sinucideri, avorturi, crime, trădări.

  Excluderi: membri alungați, dați spre adopție, neacceptați, rușinați.

  Iubiri neîmplinite și loialități neexprimate.

  Secrete de familie care „bântuie” emoțional generațiile următoare.

  Durere neprocesată – transmisă în loc să fie simțită.
  Cum te influențează?
  Chiar dacă tu nu știi nimic despre o traumă de acum 3 generații, comportamentul tău poate fi influențat de ea
  De exemplu:
  Simți o vină pe care nu o înțelegi.

  Te autosabotezi mereu în dragoste sau bani.

  Ai frici fără cauză logică.

  Îți este greu să fii fericit(ă), fără motiv real.

  Toate acestea pot veni din câmpul familial, nu din viața ta personală directă.
  Cum se lucrează cu câmpul familial?
  1. Constelațiile familiale
  Accesează acest câmp prin reprezentanți (în grup) sau obiecte/persoane (individual).

  Fără ca cineva să „știe” informația, câmpul face ca emoțiile, pozițiile și dinamica să iasă la lumină.

  Când adevărul e văzut și onorat, câmpul se liniștește.
  2. Exerciții de constelații interioare

  Poți lucra simbolic, chiar și singur(ă), cu acest câmp (dacă ai o minimă ghidare sau practică).
  Imagine vizuală:
  Gândește-te la câmpul familial ca la o pânză de păianjen invizibilă.

  Dacă într-un colț al pânzei s-a rupt ceva (o traumă nerezolvată), vibrația acelei rupturi se simte în toată pânza.

  Generațiile următoare vin și încearcă, inconștient, să repare ce s-a rupt.
  Cum te eliberezi de influența negativă a câmpului?
  Conștientizezi că nu toate problemele sunt „ale tale”

  Afli sau simți ce s-a întâmplat în trecut

  Onorezi adevărul, fără judecată

  Te separi cu iubire de ce nu-ți aparține

  Îți iei locul tău în câmp, ca fiu sau fiică, și alegi viața
  Exercițiu de conectare cu câmpul familial
  Scop:
  Să-ți aduci aminte de câteva traume, loialități sau informații neexprimate care ar putea să fie prezente în câmpul tău familial. Apoi, să separi ceea ce îți aparține de ceea ce nu îți aparține.
  1. Găsește un loc liniștit

  Alege un loc unde nu vei fi deranjat pentru câteva minute. Poate fi un loc unde te simți confortabil și relaxat.
  2. Așază-te confortabil
  Găsește o poziție confortabilă, fie stând pe scaun, fie așezat pe un perne sau pe pat. Închide ochii și respiră adânc de câteva ori pentru a te relaxa. Lasă-ți corpul să se calmeze și simte cum respirația îți adâncește relaxarea.
  3. Concentrează-te pe familia ta
  Acum, adu-ți în minte familia ta imediată — părinți, frați, bunici, poate chiar străbunici. Nu te gândi la fiecare în parte, ci doar la familiile tale, ca un întreg. Observă orice emoție apare în legătură cu familia ta.
  4. Întreabă-te: „Ce port din trecutul familiei mele?”
  În timp ce respiri profund, pune-ți întrebarea în minte, cu o intenție curioasă:
  Ce port eu din trecutul familiei mele, fără să știu?”
  Permite-ți să simți orice răspuns. Poate să fie o senzație fizică, o emoție, o imagine sau un gând.
  5. Observă ce simți
  Fără să judeci, lasă orice emoție sau imagine să apară. Poate simți o senzație de greutate, de tristețe, de frică sau chiar o ușurare. Poate îți apare un nume sau un eveniment din trecutul familiei tale.

  Dacă simți că e un „lucru” care nu-ți aparține, fără să știi exact de ce, nu te îngrijora. Continuă să fii deschis la ce simți, fără să-ți fie frică să simți ceea ce vine.
  6. Spune următoarele cuvinte în gând sau cu voce tare:
  „Acesta nu este al meu, dar mulțumesc că l-ai purtat tu. Acum aleg să-l las înapoi și să trăiesc viața mea.”

  Lasă acest mesaj să ajungă la tine și simte-l ca pe o „eliberare simbolică”. Poți să-ți imaginezi că o predai (un obiect simbolic sau o energie) înapoi, către familia ta. Simte că alegi să trăiești liber, fără să mai porți ceea ce nu îți aparține.
  7. Încheierea exercițiului
  După ce simți că ai eliberat acel „ceva” care nu-ți aparținea, ia câteva momente de liniște. Inspiră adânc și expiră ușor. Poți să mulțumești pentru că ai avut curajul să înfrunți acest exercițiu și pentru că ai ales să îți eliberezi locul în familia ta.
  8. Întoarcerea în prezent
  Când simți că exercițiul s-a încheiat,
  Vb ce deschide ochii și simte-te prezent(ă). Poți să îți notezi orice gânduri sau senzații care ți-au venit pe parcursul exercițiului.
  Ce să faci după exercițiu:
  Fii atent(ă) la cum te simți în zilele următoare. Poate că vor apărea schimbări subtile în felul în care te raportezi la familia ta sau la viața ta.

  Dacă simți nevoia, poți repeta acest exercițiu de mai multe ori, de-a lungul timpului.