Suflete dure, suflete egoiste, suflete calde

 

4 FELURI DE SUFLETE | SF. ILARION FELEA | PILDA SEMĂNĂTORULUI

Oamenii cu sufletele dure, bolovănoase se opresc şi ei o clipă şi ascultă cuvântul lui Dumnezeu.... Încolţesc uneori şi în ei gânduri bune şi frumoase. Dar, neavând căldura inimii curate şi umezeala gândurilor căinţei pentru faptele lor vinovate, nu se pot hotărî să-şi schimbe deprinderile rele, nici să se întoarcă din cauza pierzării la Dumnezeu.

Suflete dure, suflete egoiste, suflete calde… În ce categorie ne încadrăm? Descoperiți tâlcuirea caldă și vie a Sf. Pr. Ilarion Felea la pilda semănătorului. Cine este Semănătorul, cine sunt semințele și cine este pământul? 4 FELURI DE SUFLETE | SF. ILARION FELEA | PILDA SEMĂNĂTORULUI

Pilda semănătorului

Împărăţia lui Dumnezeu nu s-a întemeiat şi nu creşte pe pământ, nici prin puterea armelor, nici prin deşteptăciunea oamenilor. Ea se întemeiază şi creşte printr-o putere tainică, sfântă, mai presus
de toate armele şi puterile omeneşti. Puterea aceasta e cuvântul lui Dumnezeu. Cine vesteşte, unde se seamănă, cum creşte şi rodeşte acest cuvânt, ne-o spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos în pilda cunoscută şi neîntrecut de frumoasă a Semănătorului.

Ieşit-a semănătorul – zice Domnul – să semene sămânţa sa. Şi semănând el, unele au căzut pe lângă cale şi au fost călcate şi păsările cerului le-au mâncat. Altele au căzut pe piatră şi după ce au răsărit s-au uscat, pentru că nu aveau umezeală. Altele au căzut în mijlocul spinilor şi crescând spinii, le-au înecat. Iar altele au căzut pe pământul cel bun şi crescând, au făcut rod însutit…

La întrebarea ucenicilor: „Ce înseamnă pilda aceasta?”, Mântuitorul răspunde: «Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Cele de lângă cale sunt cei care ascultă, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva crezând să se mântuiască. Cele de pe piatră sunt cei care aud şi cu bucurie primesc cuvântul, dar rădăcină nu au, ci cred până la o vreme, iar în vreme de ispită se leapădă. Cele căzute între spini sunt cei care aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţiile şi cu plăcerile vieţii acesteia, se înăbuşesc şi nu aduc roadă. Iar cele de pe pământ bun sunt aceia care, auzind cuvântul, îl păstrează în inima lor bună şi curată, şi aduc roadă prin răbdare» (Lc. 8:4-15. Vezi şi Mt. 13:1-23; Mc. 4:1-20).

Cum crește sămânța în sufletele noastre?

Aşadar, cuvântul lui Dumnezeu, adevărul Evangheliei este asemănător cu sămânţa. Semănătorul este Mântuitorul, Învăţătorul, Prorocul venit în lume, Domnul nostru Iisus Hristos. Cum semănătorul
iese când e timpul potrivit la câmp, ca să semene sămânţa, tot aşa la «plinirea vremii» (Gal 4:4) a venit în lume Mântuitorul Hristos ca să semene în sufletele oamenilor sămânţa Evangheliei, cuvântul lui Dumnezeu.

Se pune acum întrebarea: „Cum creşte şi în ce măsură rodeşte cuvântul lui Dumnezeu în inimile şi în faptele oamenilor?”. Răspunsul e limpede: ca şi seminţele aruncate în brazdă, unele
mai bine, altele mai slab, după cum e locul şi soiul pământului.

4 feluri de suflete

Sunt patru feluri de pământuri şi patru feluri de suflete: sunt pământuri bătute, peste care trec tot felul de drumuri şi cărări bătătorite de oameni. Pământuri pietroase, în care nu este nicio putere
de rodire. Pământuri sălbatice, năpădite de spini şi de buruieni care înăbuşesc seminţele bune. Și în sfârşit pământuri mănoase, care rodesc seminţele bune cu îmbelşugare.

Ca şi pământurile sunt şi sufletele. Sunt suflete uşuratice, peste care trec gândurile bune şi rele, ca oamenii peste pământurile cu drumuri şi poteci multe. Sunt suflete seci, tari şi aspre, ca piatra,
în care nu rodesc niciun fel de gânduri, vorbe şi fapte bune. Suflete egoiste şi răutăcioase, ca spinii, care afară de interesele lor nu se gândesc la nimic. Și suflete bune şi roditoare ca şi pământurile mănoase, în care cresc şi rodesc toate virtuţile, toate gândurile şi faptele bune.

Astfel fiind sufletele, este uşor de înţeles de ce rodesc în unele aşa de greu cuvântul Evangheliei. Oamenii cu sufletele uşuratice ascultă cuvântul despre împărăţia lui Dumnezeu. Dar cum inima lor e deschisă tuturor duhurilor rele şi patimilor stricăcioase, nu aduc roade. Vine diavolul viclean, vine lumea călătoare a gândurilor rele, care calcă în picioare seminţele bune. Vin păsările răpitoare ale poftelor vinovate, care culeg ce a mai rămas din cuvintele lui Dumnezeu, semănate în inimă. Pradă totul, nimicesc totul şi nimic nu se alege din semănătura Evangheliei.

Sufletele dure

Oamenii cu sufletele dure, bolovănoase se opresc şi ei o clipă şi ascultă cuvântul lui Dumnezeu. Dar cum seminţele nu cresc pe piatră şi îndată ce răsar, se ofilesc şi pier, nici învăţăturile creştine nu
prind rădăcini în inimile lor. Se gândesc şi ei din când în când la Dumnezeu. Ascultă şi ei câteodată „cu bucurie” graiurile Scripturilor Sfinte.

Încolţesc uneori şi în ei gânduri bune şi frumoase. Dar, neavând căldura inimii curate şi umezeala gândurilor căinţei pentru faptele lor vinovate, nu se pot hotărî să-şi schimbe deprinderile rele, nici să se întoarcă din cauza pierzării la Dumnezeu. La cele dintâi ispite, necazuri sau prigoane se leapădă de toate cuvintele Evangheliei, care astfel nu pot creşte şi rodi în ei, cum nu pot creşte şi rodi seminţele în piatră.

Sufletele egoiste

Oamenii cu sufletele egoiste şi răutăcioase primesc cuvântul lui Dumnezeu, cum primeşte pământul plin de spini sămânţa cea bună. Ca apoi după ce începe a creşte să o năpădească până o  îneacă.

Tot aşa şi grijile lumeşti, măririle deşarte, nesaţiul averilor şi dulceţurile vieţii copleşesc şi înăbuşă în sufletele iubitoare de sine şi rele, puterea de creştere şi rodire a învăţăturilor  mântuitoare. Cuvintele Domnului, neavând lumina şi căldura trebuitoare, se ofilesc, se usucă şi pier ca şi plantele nobile în mijlocul spinilor.

Sufletele bune

Oamenii cu sufletele bune sunt ca şi pământurile prielnice seminţelor bune. Primesc cuvântul lui Dumnezeu şi aduc roade îmbelşugate, însutite. La Sf. Evanghelist Matei se spune: «unul o sută, iar
altul şaizeci, iar altul treizeci» (13:23). Asta înseamnă că nici în sufletele bune, cuvântul lui Dumnezeu nu are aceeaşi putere de rodire. Sunt pământuri mai puţin sau mai mult roditoare.

Într-un pământ slab roditor, dintr-o sămânţă creşte un spic mai slab. Într-un pământ gras, dintr-o sămânţă cresc mai multe spice, toate grase şi pline de seminţe. La fel sunt şi sufletele: după cum e inima lor de bună, aşa sunt şi roadele lor. Un suflet care stăruie mai mult şi are răbdare mai mare, poate ajunge până la desăvârşirea sfinţilor şi a mucenicilor.

Altul, care stăruie mai puţin şi are răbdare mai mică, rodeşte mai puţin. Unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci. Astfel creşte şi rodeşte în viaţa şi în faptele oamenilor cuvântul lui Dumnezeu. Ştim că
o parte din sămânţă cade pe cale, pe piatră şi în spini, şi ne doare paguba, dar ne mângâie rodul însutit.
Cel ce are urechi de auzit, să audă…

(Extras din Pr. Ilarion V. Felea, „Pildele Mântuitorului”)