De
cele mai multe ori sarbatorile de Craciun ajung sa fie un stres, mai
ales daca stii ca nu te poti abtine de la toate bunatatile pregatite. Ca
sa treci mai usor peste perioada aceasta, dar in acelasi timp sa te
bucuri de ea, urmeaza cele 12 trucuri pe care ti le recomandam pentru a
te mentine in forma in ciuda ispitelor de pe masa.
Cum sa nu te ingrasi de sarbatori:
1.
Incepe micul dejun cu un pahar mare cu apa in care ai stors o jumatate
de lamaie; acesta are efect detoxifiant si puternic remineralizant.
2. La fiecare masa trebuie sa consumi legume proaspete sau o salata verde.
3.
Consuma friptura, carnatii si salata de boeuf in prima parte a zilei,
deoarece organismul arde mai repede grasimile si le transforma in
energie.
4. Alege o garnitura corecta pentru friptura, de preferat legume sote, fasole verde sau sparanghel.
5. Mananca fructe la 2 ore dupa masa sau cu cel putin 30 minute inainte.
6. Limiteaza-te la doar o felie de tort, mai ales daca este cu ciocolata.
7.
Intre mese alege sa mananci ananas proaspat, acesta contine bromelaina,
o enzima care descompune proteinele ajutand astfel la digestie.
8.
Consuma cat ma putin alcool, acesta are multe calorii, dar niciun
nutrient. Un pahar de vin rosu poate fi alegerea potrivita pentru o zi
de sarbatoare.
9. Fa miscare, cel putin 30 minute zilnic.
10.
Nu combina carbohidrati la aceeasi masa cu proteinele (lasa felia de
cozonac pentru a doua zi langa cafea). Redu consumul de paine si
micsoreaza portia de cartofi de langa friptura.
11. Evita sucurile pline de zahar. Mai bine bea suc natural, proaspat stors.
12. Nu uita sa te hidratezi pe tot parcursul zilei, bea cat mai multa apa si ceai verde
joi, 16 ianuarie 2025
Ce trebuie sa faci ca sa nu iei kilograme in plus de sarbatori
De ce ar trebui sa iti masezi talpile in fiecare seara
S f. Ioan Rusul, ale cărui moaşte se află astăzi în biserica din localitatea Neoprokopion (Noul Prokopie), insula Evia din Grecia, era originar din Malorosia, Ucraina de astăzi. El s-a născut pe la anul 1690, din părinţi creştini evlavioşi. Rob în războiul ruso-turc din 1711 De tânăr a fost luat în armată şi a fost nevoit să participe la un război ruso-turc, în anul 1711. În război, Ioan a ajuns prizonier la tătari, aliaţi ai turcilor, care l-au vândut ca rob unui tânăr otoman, agă. Astfel, el a plecat cu stăpânul său în oraşul Prokopion din Asia Mică, lângă Cezareea Capadociei. Mulţi robi ruşi, pentru a li se uşura soarta grea a robiei, s-au dezis de credinţa în Hristos. Nu însă şi Ioan, care le-a spus stăpânilor săi că preferă să moară decât să se lepede de Hristos. La casa stăpânului său, Ioan a primit cu smerenie, fără a cârti, noul său statut. El a fost pus să aibă grijă de animale şi şi-a ales singur să doarmă în staulul acestora, alături de cai şi vite. Lucra ziua, iar noaptea, când nu-l puteau vedea decât animalele, se ruga. Din puţinul pe care-l avea de mâncare, tânărul ajuta şi sărmanii cerşetori. Sâmbăta el reuşea să participe la slujbă şi să se împărtăşească în biserica rupestră „Sf. Gheorghe”. Farfuria cu pilaf trimisă la Mecca Datorită credinţei şi vieţii sale curate, Ioan era respectat ca om drept de locuitorii cetăţii Prokopion, turci, greci şi armeni. Dar mai întâi o minune a făcut să înceteze batjocurile şi umilinţele la care era supus de stăpâni, mai ales pentru că el nu s-a lepădat de Hristos. La un moment dat, aga pleacă întru-un pelerinaj la Mecca. Acasă soţia pregăteşte un ospăţ la care a invitat rudele şi prietenii soţului pentru a prăznui şi a se ruga pentru buna întoarcere a acestuia acasă. La masă slujea şi fericitul Ioan. Printre mâncăruri se afla şi un fel de pilaf care îi plăcea foarte mult agăi. Stăpâna îi zice lui Ioan: „Cât de bucuros ar fi fost, Ivan, stăpânul tău, dacă ar fi fost aici împreună cu noi şi ar fi gustat din acest pilaf!”. Sfântul Ioan a cerut atunci de la dânsa o farfurie plină cu pilaf, spunând că o va trimite la agă, în Mecca. Toţi invitaţii au râs; dar stăpâna a poruncit să i se dea fe- ricitului Ioan farfuria cu pilaf cerută, gândind că fie vrea să o mănânce el însuşi, fie să o dea creştinilor nevoiaşi. Ducându-se în staul, Sfântul a în- genuncheat şi s-a rugat din adâncul inimii, cerând lui Dumnezeu să trimită farfuria cu mâncare stăpânului său, la Mecca, cu oricare mijloc va rândui Domnul în atotputernicia Sa. A cerut aceasta cu sme- renie şi simplitate, cu nimic îndoindu-se, după cuvântul Domnului, şi Acesta i-a ascultat dorinţa: farfuria a dispărut din ochii săi, iar fericitul Ioan s-a întors la masă, spunând stăpânei că a trimis mâncarea la Mecca. Invitaţii au râs de cuvintele fericitului Ioan ca de o glumă bună. Întorcându-se aga din pelerinaj, a adus şi farfuria de aramă, spre uimirea cas- nicilor săi. Aga le-a povestit: „În cutare zi (era ziua în care stăpâna pregătise acel ospăţ), întorcându-mă de la geamia cea mare, am găsit în camera mea, pe care o lăsasem încuiată, această farfurie plină cu pilaf. M-am umplut de mirare, neştiind cine a adus mâncarea şi cum a intrat în camera încuiată. Neştiind cum să-mi explic acest lucru ciudat, tot uitându-mă la farfuria cu pilaful cald din care ieşeau aburi, am zărit, cu şi mai mare mirare, numele meu bătut pe marginea farfuriei, aşa cum avem pe toate vasele casei noastre. Aşa încât, cu toată nedumerirea şi zbuciumul meu, m-am aşezat şi am mâncat cu mare poftă pilaful şi, iată!, am adus farfuria cu mine şi văd că este într- adevăr a noastră. Dar, pe Allah, nu pot să înţeleg cum a ajuns la Mecca şi cine a adus-o”. Auzind acestea, casnicii eparhului au fost cuprinşi de teamă şi uimire, iar soţia i-a povestit acestuia cum a cerut Ioan farfuria cu mâncare pentru a o trimite la Mecca şi cum toţi l-au luat în râs pentru aceasta. Vestea despre minunea săvârşită de sfântul s-a răspândit repede în tot ţinutul şi toţi îl priveau cu teamă şi respect, ca pe un om drept şi plăcut lui Dumnezeu, nemaiîndrăznind nimeni să-l supere cu ceva. Stăpânul şi soţia sa se sârguiau să-i poarte de grijă cât mai mult şi l-au rugat să se mute în cămăruţa ce se afla lângă grajd, pe care până atunci o refuzase. Fericitul Ioan şi-a continuat mai departe felul ascetic de viaţă. Sfârşitul pământesc al Sfântului Ioan În anul 1730, înainte de a muri, Sfântul Ioan a vrut să se împărtăşească, iar preo- tul, temându-se să intre în casa agăi, i-a transmis Împărtăşania ascunsă într-un măr. Trupul Sfântului Ioan a fost îngropat în apropierea mănăstirii rupestre. La trei ani după mutarea la Domnul, în luna noiembrie 1733, Sfântul Ioan i-a apărut în vis preotului care îi trimisese Împăr- tăşania, spunându-i să-i dezgroape trupul. Preotul a făcut după cum i s-a spus şi a descoperit trupul neputrezit şi bine mirositor al mărturisitorului Ioan. Sfintele moaşte au fost aşezate în biserică, într-o raclă specială, iar oamenii care veneau să se închine primeau vindecare de multe IOAN RUSUL, SFÂNTUL CINSTIT ŞI DE MUSULMANI
S f. Ioan Rusul, ale cărui moaşte se
află astăzi în biserica din localitatea
Neoprokopion (Noul Prokopie),
insula Evia din Grecia, era originar din
Malorosia, Ucraina de astăzi. El s-a născut
pe la anul 1690, din părinţi creştini
evlavioşi.
Rob în războiul ruso-turc din 1711
De tânăr a fost luat în armată şi a fost
nevoit să participe la un război ruso-turc,
în anul 1711. În război, Ioan a ajuns
prizonier la tătari, aliaţi ai turcilor, care
l-au vândut ca rob unui tânăr otoman,
agă. Astfel, el a plecat cu stăpânul său în
oraşul Prokopion din Asia Mică, lângă
Cezareea Capadociei. Mulţi robi ruşi,
pentru a li se uşura soarta grea a robiei,
s-au dezis de credinţa în Hristos. Nu însă
şi Ioan, care le-a spus stăpânilor săi că
preferă să moară decât să se lepede de
Hristos.
La casa stăpânului său, Ioan a primit
cu smerenie, fără a cârti, noul său statut.
El a fost pus să aibă grijă de animale şi
şi-a ales singur să doarmă în staulul
acestora, alături de cai şi vite. Lucra ziua,
iar noaptea, când nu-l puteau vedea decât
animalele, se ruga. Din puţinul pe care-l
avea de mâncare, tânărul ajuta şi sărmanii
cerşetori. Sâmbăta el reuşea să participe
la slujbă şi să se împărtăşească în biserica
rupestră „Sf. Gheorghe”.
Farfuria cu pilaf trimisă la Mecca
Datorită credinţei şi vieţii sale curate,
Ioan era respectat ca om drept de locuitorii
cetăţii Prokopion, turci, greci şi armeni.
Dar mai întâi o minune a făcut să înceteze
batjocurile şi umilinţele la care era supus
de stăpâni, mai ales pentru că el nu s-a
lepădat de Hristos.
La un moment dat, aga pleacă întru-un
pelerinaj la Mecca. Acasă soţia pregăteşte
un ospăţ la care a invitat rudele şi prietenii
soţului pentru a prăznui şi a se ruga
pentru buna întoarcere a acestuia acasă.
La masă slujea şi fericitul Ioan. Printre
mâncăruri se afla şi un fel de pilaf care îi
plăcea foarte mult agăi. Stăpâna îi zice lui
Ioan: „Cât de bucuros ar fi fost, Ivan,
stăpânul tău, dacă ar fi fost aici împreună
cu noi şi ar fi gustat din acest pilaf!”.
Sfântul Ioan a cerut atunci de la dânsa o
farfurie plină cu pilaf, spunând că o va
trimite la agă, în Mecca. Toţi invitaţii au
râs; dar stăpâna a poruncit să i se dea fe-
ricitului Ioan farfuria cu pilaf cerută,
gândind că fie vrea să o mănânce el însuşi,
fie să o dea creştinilor nevoiaşi.
Ducându-se în staul, Sfântul a în-
genuncheat şi s-a rugat din adâncul inimii,
cerând lui Dumnezeu să trimită farfuria
cu mâncare stăpânului său, la Mecca, cu
oricare mijloc va rândui Domnul în
atotputernicia Sa. A cerut aceasta cu sme-
renie şi simplitate, cu nimic îndoindu-se,
după cuvântul Domnului, şi Acesta i-a
ascultat dorinţa: farfuria a dispărut din
ochii săi, iar fericitul Ioan s-a întors la
masă, spunând stăpânei că a trimis
mâncarea la Mecca. Invitaţii au râs de
cuvintele fericitului Ioan ca de o glumă
bună.
Întorcându-se aga din pelerinaj, a adus
şi farfuria de aramă, spre uimirea cas-
nicilor săi. Aga le-a povestit: „În cutare
zi (era ziua în care stăpâna pregătise acel
ospăţ), întorcându-mă de la geamia cea
mare, am găsit în camera mea, pe care o
lăsasem încuiată, această farfurie plină
cu pilaf. M-am umplut de mirare, neştiind
cine a adus mâncarea şi cum a intrat în
camera încuiată. Neştiind cum să-mi
explic acest lucru ciudat, tot uitându-mă
la farfuria cu pilaful cald din care ieşeau
aburi, am zărit, cu şi mai mare mirare,
numele meu bătut pe marginea farfuriei,
aşa cum avem pe toate vasele casei
noastre. Aşa încât, cu toată nedumerirea
şi zbuciumul meu, m-am aşezat şi am
mâncat cu mare poftă pilaful şi, iată!, am
adus farfuria cu mine şi văd că este într-
adevăr a noastră. Dar, pe Allah, nu pot să
înţeleg cum a ajuns la Mecca şi cine a
adus-o”.
Auzind acestea, casnicii eparhului au
fost cuprinşi de teamă şi uimire, iar soţia
i-a povestit acestuia cum a cerut Ioan
farfuria cu mâncare pentru a o trimite la
Mecca şi cum toţi l-au luat în râs pentru
aceasta.
Vestea despre minunea săvârşită de
sfântul s-a răspândit repede în tot ţinutul
şi toţi îl priveau cu teamă şi respect, ca pe
un om drept şi plăcut lui Dumnezeu,
nemaiîndrăznind nimeni să-l supere cu
ceva. Stăpânul şi soţia sa se sârguiau să-i
poarte de grijă cât mai mult şi l-au rugat
să se mute în cămăruţa ce se afla lângă
grajd, pe care până atunci o refuzase.
Fericitul Ioan şi-a continuat mai departe
felul ascetic de viaţă.
Sfârşitul pământesc
al Sfântului Ioan
În anul 1730, înainte de a muri, Sfântul
Ioan a vrut să se împărtăşească, iar preo-
tul, temându-se să intre în casa agăi, i-a
transmis Împărtăşania ascunsă într-un
măr. Trupul Sfântului Ioan a fost îngropat
în apropierea mănăstirii rupestre. La trei
ani după mutarea la Domnul, în luna
noiembrie 1733, Sfântul Ioan i-a apărut în
vis preotului care îi trimisese Împăr-
tăşania, spunându-i să-i dezgroape trupul.
Preotul a făcut după cum i s-a spus şi a
descoperit trupul neputrezit şi bine
mirositor al mărturisitorului Ioan. Sfintele
moaşte au fost aşezate în biserică, într-o
raclă specială, iar oamenii care veneau să
se închine primeau vindecare de multeeluri de boli. Creştini din întreaga
Capadocie veneau să se roage Sfântului
Ioan.
În anul 1832, în cadrul unei răzmeriţe,
localitatea Prokopion a fost invadată, iar
moaştele Sf. Ioan aruncate în foc. Ele însă
au rămas întregi, fiind doar înnegrite de
fum. Mai târziu, în 1845, în Prokopion a
fost zidită o nouă biserică având hramul
„Sf. Vasile cel Mare“, iar moaştele Sf.
Ioan au fost mutate acolo. Slujba şi
vieţuirea Sf. Ioan Rusul au fost tipărite în
anul 1849 la Atena, din banii donaţi de
corăbieri originari din Prokopion. În anul
1880, mâna dreaptă a Sf. Ioan a fost
trimisă, la rugămintea stăruitoare, că-
lugărilor Măn. „Sf. Pantelimon“ din
Muntele Athos, unde se află până astăzi.
Monahii mulţumitori au ajutat mai târziu
locuitorii din Prokopion să înalţe o
biserică închinată Sf. Ioan Rusul, în anii
1886-1892, unde au şi fost mutate moaştele
sfântului, în anul 1898.
Mâna dreaptă a Sfântului, dăruită în
anul 1880 Măn. Pantelimon - Rusikon din
Muntele Athos, pentru ajutorul acordat la
construirea Bisericii Sf. Ioan Rusul din
Capadocia, a fost adusă zilele acestea în
România, aflându-se între 17 şi 21 mai
2024 la Măn. Pantocrator din jud.
Teleorman.
În Bucureşti, părticele din sfintele sale
moaşte se află la Biserica din cadrul
Maternităţii Polizu, Biserica „Precupeţii
Noi”, Piaţa Romană şi la Biserica „Buna
Vestire-Belu”, Şos.Giurgiului nr. 24.
Sfântul Ioan Rusu aduce ploaia
în depresiunea Prokopie
În vara anului 2021 Grecia a fost
cuprinsă de mari incendii. Insula Evia,
care găzduieşte trei mari sfinţi: Sfântul
David, Sfântul Ioan Rusul şi Sfântul Iacov
Tsalikis, nu a scăpat de potopul de flăcări
care mistuia totul.
În data de 6 august 2021, după ce Măn.
Sf. David a scăpat de foc ca prin minune
- căci văpaia s-a oprit în mod neaşteptat
chiar lângă mănăstire - o altă minune a
avut loc în localitatea Noul Prokopie,
unde se află biserica şi moaştele Sf. Ioan
Rusul, în noaptea în care toţi locuitorii
satului urmau să părăsească insula. Citiţi,
mai jos, mărturia integrală a părintelui
Nikolaos:
«Ieri după-amiază am primit ordin să
evacuăm satul Prokopie. Femeile şi copiii
au început să se pregătească, iar noi,
bărbaţii, am luat drujbele şi am început să
creăm, pe cât am putut şi cu forţele de
care dispuneam, zone care să împiedice
extinderea incendiului.
În timp ce puneam benzină în drujbă,
după ce, mai întâi, oprisem motorul, mi-a
dat telefon Înalt Prea Sfinţia Sa, Mitropo-
litul Halkidei, care ne-a stat alături şi s-ainteresat de situaţia noastră încă din
primele clipe, şi m-a întrebat: „Dragul
meu Nicolae, cum merg lucrurile?”, iar eu
i-am răspuns: „Preasfinţite, am primit
ordin să evacuăm satul. Femeile şi copiii
se pregătesc să plece, iar noi încercăm să
creăm zone care să împiedice extinderea
incendiului.” Şi mi-a cerut să îi fac o
favoare: „Dragul meu, ştiu că în aceste
momente, pe Sfântul nostru e greu să îl
scoatem cu tot cu raclă, dar, te rog, scoateţi
măcar o icoană (a Sfântului) şi faceţi o
litanie, acolo în Prokopie.”
Toţi am lăsat imediat drujbele, ne-am
îndreptat spre biserică şi am luat icoana
făcătoare de minuni a Sf. Ioan. L-am
înştiinţat şi pe părintele Dimitrie, preot
paroh al parohiei Sf. Constantin şi Elena,
a luat şi el icoana făcătoare de minuni a
Sf. Constantin şi Elena, am luat toate
sfintele moaşte care se găseau în biserică:
moaştele Sf. Haralambie, ale Sf. Vasile,
ale Sf. Ioan Gură de Aur, ale Sf. Fotini
Samarineanca şi moaştele multor altor
sfinţi, împreună cu icoanele lor.
La ora nouă fără un sfert seara am
început litania, de jur împrejurul satului
Prokopie. La ora 10 şi un sfert eram gata.
(…). În jurul orei trei dimineaţa, poliţiştii
au început din nou să strige: „Evacuaţi
zona! Evacuaţi zona!”. Şi ultimii locuitori
erau pe punctul să plece când, o minune!
După o oră, un nor a acoperit satul Pro-
kopie. Era încă întuneric şi noi credeam
că este fumul de la flăcări. Însă, imediat a
început să plouă. Auzeam picturile de
apă. Şi a început să plouă puternic, exact
atât cât trebuia pentru a se acoperi toată
depresiunea Prokopie. Ne era teamă
pentru pădurea deasă de pini de pe
Muntele Pefkias. Ne întrebam: „Ce se va
întâmpla cu acest munte?” şi cea mai
mare cantitate de apă a căzut chiar pe acel
munte. A fost o mare minune! Cam după
20 de minute, a trecut şi ploaia torenţială
şi a dispărut şi norul.
Plângeam toţi, am ieşit în stradă şi
dădeam slavă lui Dumnezeu şi Sfântului,
iar în clipa de faţă, m-am întors la biserică
şi tocmai ce am săvârşit slujba acatistului
de mulţumire către Sfântul Ioan Rusul,
acest Mare Sfânt care nu ne-a lăsat. Nu a
abandonat niciodată satul acesta, nici în
perioada dominaţiei naziste nu s-a vărsat
sânge aici, nici în perioada rebeliunilor.
Şi niciodată, dar niciodată nu a lăsat acest
loc să cadă pradă flăcărilor.
Sf. Ioan este un Mare Sfânt! Aceasta
este minunea care s-a săvârşit! Vestiţi-o
pretutindeni!» ✤
https://bisericaserbanvoda.ro/wp-content/uploads/2024/05/2024-05-26-Cuvantul-care-zideste-Nr.-21.pdf
Minunea din ajunul Crăciunului săvârșită de Sfântul Ioan Rusul
În seara zilei de 24 decembrie 2001, ajunul Crăciunului, fiul meu Ioan Bogdan, în vârstă, la vremea aceea, de 13 ani (născut la data de 17.09.1988 – București, sectorul 2), a plecat la bunici, în perfectă stare de sănătate și după aproximativ o jumătate de oră, s-a întors acasă, spunându-mi că are „temperatură”.
Din acel moment a început calvarul familiei mele, care a durat până în seara zilei de 16 aprilie 2002.
M-am internat cu fiul meu la Spitalul de boli infecțioase Victor Babeș (ne aflam la a doua internare, prima fiind în anul 1999), unde medicii au depus tot efortul și profesionalismul pentru a-mi trata copilul.
Temperatura evolua ciclic, la început, la un interval de 12 ore – 1 lună, 1½ lună, apoi 6 ore – în luna următoare, iar în ultima perioadă, medicamentele nu mai aveau nicun efect! În prima săptămână de internare am primit vizita unei cunoștințe care mi-a înmânat Cartea Sfântului Ioan Rusul- Viața, Minunile, Paraclisul, Acatistul și Slujba, îndemnându-mă să o citesc cât pot de repede, că se va produce o mare minune.
Nu am urmat îndemnul doamnei și pot spune cu mâna pe inimă, că m-a costat scump acest lucru, pe care îl regret și-l voi regreta toată viața.
În ziua de 16 aprilie 2002 analizele copilului au avut valori foarte proaste, am simțit că medical nu se mai poate face nimic și am solicitat să-mi duc copilul acasă; nu voiam să moară în spital, să-l țină la morgă în noaptea aceea și eu să nu pot sta cu el.
Ajunși acasă, l-am dus în dormitorul lui; alături de noi se afla și fiul meu cel mare, George-Nicolae. În acel moment am realizat că sunt ultimele lui clipe, iar eu am făcut tot ce trebuia ca să îmi salvez copilul.
Plimbâdu-mă în jurul patului, îi spuneam copilului (nu mă auzea, intrase în comă) că am făcut tot ce trebuia ca să-l salvez, iar dacă Dumnezeu hotărăște să moară, eu mă supun și sunt de acord cu acest lucru!
ÎN ACELE MOMENTE AM SIMȚIT CEVA CE NU CRED CĂ SE POATE EXPRIMA ÎN CUVINTE, AM SIMȚIT FORȚA DIVINĂ, ERAM DE ACORD SĂ JERTFESC TOTUL PENTRU DUMNEZEU!
După câteva secunde, când mi-am revenit, nu am putut să cred că am gândit așa ceva, și le-am spus copiilor că mai am un singur lucru de făcut, este sigura SPERANȚĂ: să citesc Cartea Sfântului Ioan Rusul.
Am coborât la mine în dormitor, am început să citesc Minunile Sfântului – Acromegalia (despre o boală foarte rară a glandei hipofize). Se potrivea de minune cu situația fiului meu. Am îngenuncheat, am aprins o lumânare și am citit toată cartea (am început la ora 21.30 și am terminat-o la 1.20, cu aproximație).
Vreau să specific că în acest interval, practic s-a oprit timpul în loc, iar când am urcat în dormitorul copiilor să văd ce s-a întâmplat atâte ore de nu am fost deranjată, AM ÎNMĂRMURIT: FIUL MEU IOAN-BOGDAN NU MAI AVEA TEMPERATURĂ. ÎȘI REVENISE!
Nu îmi venea să cred ochilor, alergam prin casă, prin curte, nu știam cum să-I mulțumesc lui Dumnezeu în acel moment.
Mi-am adus aminte de spusele mamei mele, am îngenuncheat în curte în miez de noapte, am sărutat pământul, dar nu mi s-a părut de ajuns!
Am făcut o promisiune lui Dumnezeu, spunând: „Doamne, din acest moment nu voi mai fuma niciodată în viața mea. Nu mi s-a părut de ajuns și am continuat cu promisiunea: îți voi dărui viața copilului meu pentru o țigară, CHIAR DACĂ VA MURI!”
Din acel moment am început să-l caut pe Dumnezeu, L-am descoperit și cred că nimeni nu mă va întoarce din acest drum.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat o asemenea încercare, pentru că numai așa am simțit Duhul Cel Sfânt pogorât în sufletul meu, prin citireaParaclisului, Acatistului și Rugăciunii Sfântului Ioan Rusul,(Protoprezbiter Ioan Vernezos, Preot Gheorghe Nicolae Noile minuni ale Sfântului Ioan Rusul, Editura Andreas, pp. 88-91)
Minunea extraordinară a Sfântului Ioan Rusul cu un copil din București
Din acel moment a început calvarul familiei mele, care a durat până în seara zilei de 16 aprilie 2002.
M-am internat cu fiul meu la Spitalul de boli infecțioase Victor Babeș (ne aflam la a doua internare, prima fiind în anul 1999), unde medicii au depus tot efortul și profesionalismul pentru a-mi trata copilul.
Temperatura evolua ciclic, la început, la un interval de 12 ore – 1 lună, 1½ lună, apoi 6 ore – în luna următoare, iar în ultima perioadă, medicamentele nu mai aveau nicun efect! În prima săptămână de internare am primit vizita unei cunoștințe care mi-a înmânat Cartea Sfântului Ioan Rusul- Viața, Minunile, Paraclisul, Acatistul și Slujba, îndemnându-mă să o citesc cât pot de repede, că se va produce o mare minune.
Nu am urmat îndemnul doamnei și pot spune cu mâna pe inimă, că m-a costat scump acest lucru, pe care îl regret și-l voi regreta toată viața.
În ziua de 16 aprilie 2002 analizele copilului au avut valori foarte proaste, am simțit că medical nu se mai poate face nimic și am solicitat să-mi duc copilul acasă; nu voiam să moară în spital, să-l țină la morgă în noaptea aceea și eu să nu pot sta cu el.
Ajunși acasă, l-am dus în dormitorul lui; alături de noi se afla și fiul meu cel mare, George-Nicolae. În acel moment am realizat că sunt ultimele lui clipe, iar eu am făcut tot ce trebuia ca să îmi salvez copilul.
Plimbâdu-mă în jurul patului, îi spuneam copilului (nu mă auzea, intrase în comă) că am făcut tot ce trebuia ca să-l salvez, iar dacă Dumnezeu hotărăște să moară, eu mă supun și sunt de acord cu acest lucru!
ÎN ACELE MOMENTE AM SIMȚIT CEVA CE NU CRED CĂ SE POATE EXPRIMA ÎN CUVINTE, AM SIMȚIT FORȚA DIVINĂ, ERAM DE ACORD SĂ JERTFESC TOTUL PENTRU DUMNEZEU!
După câteva secunde, când mi-am revenit, nu am putut să cred că am gândit așa ceva, și le-am spus copiilor că mai am un singur lucru de făcut, este sigura SPERANȚĂ: să citesc Cartea Sfântului Ioan Rusul.
Am coborât la mine în dormitor, am început să citesc Minunile Sfântului – Acromegalia (despre o boală foarte rară a glandei hipofize). Se potrivea de minune cu situația fiului meu. Am îngenuncheat, am aprins o lumânare și am citit toată cartea (am început la ora 21.30 și am terminat-o la 1.20, cu aproximație).
Vreau să specific că în acest interval, practic s-a oprit timpul în loc, iar când am urcat în dormitorul copiilor să văd ce s-a întâmplat atâte ore de nu am fost deranjată, AM ÎNMĂRMURIT: FIUL MEU IOAN-BOGDAN NU MAI AVEA TEMPERATURĂ. ÎȘI REVENISE!
Nu îmi venea să cred ochilor, alergam prin casă, prin curte, nu știam cum să-I mulțumesc lui Dumnezeu în acel moment.
Mi-am adus aminte de spusele mamei mele, am îngenuncheat în curte în miez de noapte, am sărutat pământul, dar nu mi s-a părut de ajuns!
Am făcut o promisiune lui Dumnezeu, spunând: „Doamne, din acest moment nu voi mai fuma niciodată în viața mea. Nu mi s-a părut de ajuns și am continuat cu promisiunea: îți voi dărui viața copilului meu pentru o țigară, CHIAR DACĂ VA MURI!”
Din acel moment am început să-l caut pe Dumnezeu, L-am descoperit și cred că nimeni nu mă va întoarce din acest drum.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat o asemenea încercare, pentru că numai așa am simțit Duhul Cel Sfânt pogorât în sufletul meu, prin citirea Paraclisului, Acatistului și Rugăciunii Sfântului Ioan Rusul, care a înfăptuit aceată minune.
Aura Istrate
(Protoprezbiter Ioan Vernezos, Preot Gheorghe Nicolae, Noile minuni ale Sfântului Ioan Rusul, Editura Andreas, pp. 88-91)
27 MAI, SFÂNTUL IOAN RUSUL
Când Sfântul Ioan și-a dat sufletul, era ziua de 27 mai a anului 1730. Nu trecuse cu mult de patruzeci de primăveri.
Sfântul și-a dobândit sfințenia robind lui Hristos noaptea și stăpânului în timpul zilei.
„Eu sunt rus, le spunea ienicerilor care îl chinuiau, credincios slujitor al domnului meu Iisus Hristos, și chiar dacă acum sunt prinsul vostru, niciodată nu mă voi lepăda de credința în Iisus Hristos, Domnul Cerurilor, credința strămoșilor mei.
„M-am născut creștin și voi muri creștin!”.
Ienicerii nu l-au ucis. După ce l-au supus la cazne în fel și chip, văzând că nu-i pot birui credința l-au vândut unui agă de spahii cu dare de mână, care l-a luat pe Ioan și l-a dus în satul său, pierdut în nemărginirea Anatoliei.
La casa stăpânului său, Ioan a primit cu smeren
ie, fără a cârti, noul său statut. El a fost pus să aibă grijă de
animale şi şi-a ales singur să doarmă în staulul acestora, alături de
cai şi vite. Chiar dacă mai târziu, după ce stăpânii i-au văzut râvna în
muncă, i-au propus lui Ioan să doarmă într-o căsuţă, el a refuzat,
decis fiind să-şi ducă până la capăt crucea. Prefera să lucreze ziua,
iar noaptea, când nu-l puteau vedea decât animalele, să se roage.
Aga şi soţia acestuia i-au propus din nou să se mute din staul în casă,
dar el a refuzat, spunând că o asemenea vieţuire îl va duce spre
mântuire.
În anul 1730, înainte de a muri, Sfântul Ioan a vrut să se împărtăşească, iar preotul, temându-se să intre în casa agăi, i-a transmis Împărtăşania ascunsă într-un măr. Trupul Sfântului Ioan a fost îngropat în apropierea mănăstirii.
La trei ani însă după mutarea la Domnul, în luna noiembrie 1733, Sfântul Ioan i-a apărut în vis preotului care îi trimisese Împărtăşania, spunându-i să-i dezgroape trupul.
Preotul a făcut după cum i s-a spus şi a descoperit trupul neputrezit şi bine mirositor al mărturisitorului Ioan. Sfintele moaşte au fost aşezate în biserică, într-o raclă specială, iar oamenii care veneau să se închine primeau vindecare de multe feluri de boli. Creştini din întreaga Capadocie veneau să se roage Sfântului Ioan.
Același lucru se întâmplă și acum.
Izbaveste-ne din nevoi, purtatorule de nevointe, Sfinte Ioane, pe noi cei ce cu credinta curata la tine aleargăm, ca la un grabnic ajutator in nevoi.
Rugaciune catre Sfantul Ioan Rusul care se citeste la vreme de boala
Bucurandu-ma de dumnezeiasca marire la care te-ai inaltat, o, Sfinte Ioane, indraznesc sa alerg la ajutorul tau pentru tamaduire. Stiu, Parinte, ca incercarile vin din randuiala lui Dumnezeu. Stiu ca prin boala trupului, sufletul se curateste, si ca rabdarea este rasplatita de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznadejdii imi tulbura mintea si ma departeaza de rugaciune.
De aceea, dar, o, Sfinte, gasesc alinare in cugetarea la vindecarile tale minunate. Tu ai tamaduit multimea de copii spre bucuria parintilor lor. Tu ai indreptat spatele batranei garbove, tu ai dat sanatate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe batranul Atanasie care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai indepartat cheagurile de sange din capul Vasulei si l-ai tamaduit pe doctorul necredincios.
Stiind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viata mea in mainile tale si mijloceste precum stii mantuirea mea. Daca voia Domnului este sa duc cu rabdare crucea bolii, da-mi putere si ajuta-ma sa nu cartesc din cauza neputintelor. Dar daca Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugaciunile tale, atunci sa ma tamaduiesti fara sovaiala, noule doctor fara-de-arginti, ca vazand aceasta sa-ti multumesc tie si sa-L laud in vecii vecilor pe Doctorul sufletelor si al trupurilor, prin cantarea: Aliluia!
Sfântul Ioan Rusul vindecă congestia cerebrală
„Sfinte Ioane, te implor, salveaz-o pe Vasula!”. Şi, o, minunile Tale, Doamne! – doctor şi mamă privesc înmărmuriţi pe ecran cum ceva asemeni unei mâini nevăzute îndepărtează cheagurile de sânge de pe creier!
Domnul şi doamna H. Papadimitriu îşi transportă fetiţa aflată în stare de comă la spitalul de copii Sfânta Sofia din Atena. Copilul suferă de o anemie avansată şi trebuie să i se facă perfuzii la perioade regulate de timp, dar criza pe care a făcut-o acum nu este din cauza bolii.
Fetiţa este transportată la radiologie şi i se face o encefalogramă. În timp ce copilul este examinat, la raze, doctorul de serviciu o cheamă pe doamna Papadimitriu în cabină şi îi arată o imagine groaznică, de neuitat: cheaguri de sânge inundaseră creierul fetiţei lor; avea congestie cerebrală şi, matematic, copilul lor mergea spre moarte, îi şopteşte medicul mamei şi îi arată în grabă punctele de pe creier care fuseseră afectate.
Născută într-un sat apropiat de biserica unde se află sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Rusul, singura speranţă a mamei disperate se îndreaptă către Sfântul. În aceste clipe groaznice nu mai are putere să zică decât „Sfinte Ioane, te implor, salveaz-o pe Vasula” (aşa o cheamă pe fetiţă).
Şi, o, minunile Tale, Doamne! – doctor şi mamă privesc înmărmuriţi pe ecran cum ceva asemeni unei mâini nevăzute îndepărtează cheagurile de sânge de pe creier!
Ca şi când s-ar fi trezit dintr-un leşin adânc, se aude glasul stins al fetiţei:
- Mămico, unde eşti?
- Aici, a mai apucat să zică mama şi a izbucnit în plâns. Cât de mare eşti, Dumnezeul meu, întru Sfinţii Tăi!
Astăzi Vasula este tânără mămică la rândul ei, mândrindu-se cu un frumos băieţel.
4 iulie 1976
(Protoprezbiter Ioan Vernezos, Preot Gheorghe Nicolae, Noile minuni ale Sfântului Ioan Rusul, Editura Andreas Print, București, 2011, p. 31)
4 iulie 1976
Vindecarea unei mame bolnave de cancer
La marele spital „Sfantul Sava” din Atena, o mama se lupta cu marele dusman al omenirii - cancerul. Boala insa invingea. Doctorii ii instinteaza pe copiii dumneaei sa vina s-o ia.
Nu va mai chinuiti, mama voastra nu mai are sperante de viata. Luati-o si duceti-o acasa. Daca moare aici, o sa va chinuiti, pentru ca trebuie facute multe acte si sunt proceduri de intocmit.
Copiii, cinci frati din orasul Kavalei, s-au adunat la aflarea vestii in jurul mamei si plangeau. Pentru mama lor, batalia pentru viata era pierduta. Cea care le daduse viata urma sa moara.
In acele momente, prin fata salonului lor, trece o doamna necunoscuta. A vazut scena si a inteles.
- Copii, ascultati-ma si nu mai plangeti. Deasupra doctorilor si a stiintei este Dumnezeu cu Sfintii Sai. Omeneste, ati facut tot ce se putea. Am fost sa ma inchin la Biserica Sfantului Ioan Rusu din Evia, unde se pastreaza Sfintele Moaste intregi. Am luat putin mir din candela Sfantului sa ung cu el pe o ruda de-a mea care este internata aici, in spital. O sa ung cu el si pe mama voastra si... cum vrea Dumnezeu.
Cat de mult valoreaza, intr-adevar, pentru omul de langa noi care sufera, care plange, care este indurerat, sa-i spui cateva cuvinte, sa-i arati compatimire. Chiar si numai sa stai alaturi de el, in durerea lui, fara sa spui nimic, si aceasta ii da curaj si nadejde celui ce sufera.
Cu putina vata inmuiata in mir, doamna necunoscuta a facut semnul sfintei cruci pe fruntea bolnavei si a plecat (invatatura Bisericii aceasta este: puterea tamaduitoare a lui Hristos se transmite prin sfintele vase si obiecte de cult, prin sfintele moaste, prin apa sfintita etc.). Chiar daca acest mod de trecere a energiilor necesare, nemateriale ale lui Dumnezeu in trupurile si in sufletele noastre ni se pare simplu, smerit, trebuie sa fim ferm convinsi ca nu suntem nici vrednici si nici in stare a cere sa vina sa ne vindece insusi Hristos sau vreunul din Sfintii Lui, ci ii cerem sa ne trimita puterea Lui de vindecare in cel mai simplu mod. Si mai ales sa credem ca acolo, Sfantul Potir, sub chipul simplu al painii si al vinului, avem insusi Trupul si Sangele lui Hristos. Dar sa ne intoarcem la intamplarea noastra.
Dupa putin timp, bolnava a deschis ochii, si-a vazut copiii plangand si a facut semn cu mana sa se apropie careva dintre ei. Vine langa ea si ii sopteste:
- De ce, copiii mei, plangeti asa?
- Mamico, de atatea zile nu ne-ai vazut si ne intrebi de ce plangem?
- Ei, copilul meu, acum putin timp a venit aici un militar si mi-a spus ca-l cheama Ioan Rusul. A facut semnul sfintei cruci pe fruntea mea si mi-a spus ca „o sa ma intorc la viata”.
In ciuda cumplitei boli „incurabile” mama s-a facut bine. Acum traieste impreuna cu copiii si nepotii ei, asa precum a vrut Dumnezeu cu Sfantul Sau.
Protoprezbiter Ioan Vernezos, Preot Gheorghe Nicolae, Noile minuni ale Sfantului Ioan Rusul, Editura Andreas Print, Bucuresti, 2011
Deasupra științei noastre este atotputernicia lui Dumnezeu și a Sfintilor Săi
Domnule Polihronie, nu cereți să vă schimbați pijamaua, luați un taxi și mergeți la biserica vindecătorului dumneavoastră, la Sfântul Ioan, în Evia, unde se află sfintele moaște întregi. Mergeți, multumiți-i din suflet și veniți apoi să vă facem externarea care de această dată - lucru rar, desigur - este semnată nu de un doctor, ci de un sfânt. Cred tot ceea ce spun și ca creștin și ca medic. Deasupra științei noastre este atotputernicia lui Dumnezeu și a Sfintilor Săi.
Aproape două ore se rugase plângând domnul Constantin Polihronie, mare funcționar de stat, în fața raclei cu moaștele Sfântului. Era îmbrăcat numai în pijama și un taxi îl aștepta la poarta bisericii.
Când a terminat, a pornit încet spre ieșire, târându-și pantofii pe podea. L-am oprit puțin, povestește preotul bisericii, să-l intreb, dacă vrea să ne spună, de ce a plâns atâta, de ce venise așa îmbrăcat la biserică și dacă nu cumva dorea o cameră să se odihnească puțin.
- Nu, părinte, m-a odihnit pentru mulți ani Sfântul, acest mare și făcător de minuni doctor căruia ii slujiti. Astăzi de dimineață a venit la spital soția mea să mă vadă. De mai bine de 10 ani nu mai stăteam drept, așa cum sunt acum. Din cauza unei afecțiuni cronice a sistemului nervos și a unei boli prin care am trecut, mi-am șubrezit atât de mult sănătatea încât am fost nevoit să ies la pensie înainte de termen și să mă internez în spital. La 2 ani dupa aceasta aveam picioarele paralizate mai mult de 80%. Paralizia, starea sufletească rea, deznădejdea ma duseseră aproape de moarte.
Astăzi, așadar, când a venit soția la spital să mă vadă, m-a găsit dormind și nu m-a trezit, ci s-a așezat pe un scaun alături de patul meu. Pentru câteva clipe a prins-o somnul. Vede în vis cum în salonul vecin se făcea vizita doctorilor. În mijlocul lor a zărit pe unul tânăr, străin. Soția mea s-a apropiat de el și i-a zis:
- Doctore, sunteți străin? Vă văd pentru prima dată la spital. Vă rog, în salonul de alături zace soțul meu, paralizat de 10 ani. Doctorii mi-au spus adevărul: o să-mi pierd tovarășul de viață, o să-mi pierd singurul sprijin. Soțul meu o să moară.
- Mergeți doamnă, asteptați, îl voi vedea și pe soțul dumneavoastră.
- Da, doctore, aștept; spuneți-mi dacă vreți numele dumneavoastră.
- Ioan Rusul, i-a răspuns.
S-a trezit și a sărit de pe scaun! Mă vede cum incerc singur să mă ridic, sprijinit pe coate.
- Ajuta-mă, îi zic, cineva mă ține de subsuori și mă ridică, ajută-mă și tu.
M-am ridicat în picioare, pe podea. Plânsul soției a făcut să se adune în jurul nostru doctorii și asistentele medicale. Doctorul responsabil al sectiei, un creștin cu adevărat credincios, a fost profund miscat cind a auzit de la soția mea cele petrecute și mi-a spus:
- Domnule Polihronie, nu cereți să vă schimbați pijamaua, luați un taxi și mergeți la biserica vindecătorului dumneavoastră, la Sfântul Ioan, în Evia, unde se află sfintele moaște întregi. Mergeți, multumiți-i din suflet și veniți apoi să vă facem externarea care de această dată - lucru rar, desigur - este semnată nu de un doctor, ci de un sfânt. Cred tot ceea ce spun și ca creștin și ca medic. Deasupra științei noastre este atotputernicia lui Dumnezeu și a Sfintilor Săi...
Acestea mi-a spus, părinte. Acestea le vedeți. Dați-mi și sfinția voastră binecuvântare.
Acestea le-a spus, acestea le-am văzut la acest om binecuvântat care, cu ochii plini de lacrimi nu știa cum să-i mai mulțumească Sfântului.
22 februarie 1984
(Protoprezbiter Ioan Vernezos, Preot Gheorghe Nicolae, Noile minuni ale Sfântului Ioan Rusul, Editura Andreas Print, București, 2011, pp. 43-44)
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ... -
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate... -
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ... -
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const... -
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
Se spune ca daca aceasta rugaciune pentru bolnavi este spusa cu credinta timp de 7 zile la rand, toti sfintii vor conlucra si isi vor un... -
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...
