„Sfinte Ioane, te implor, salveaz-o pe Vasula!”. Şi, o, minunile Tale, Doamne! – doctor şi mamă privesc înmărmuriţi pe ecran cum ceva asemeni unei mâini nevăzute îndepărtează cheagurile de sânge de pe creier!
Domnul şi doamna H. Papadimitriu îşi transportă fetiţa aflată în stare de comă la spitalul de copii Sfânta Sofia din Atena. Copilul suferă de o anemie avansată şi trebuie să i se facă perfuzii la perioade regulate de timp, dar criza pe care a făcut-o acum nu este din cauza bolii.
Fetiţa este transportată la radiologie şi i se face o encefalogramă. În timp ce copilul este examinat, la raze, doctorul de serviciu o cheamă pe doamna Papadimitriu în cabină şi îi arată o imagine groaznică, de neuitat: cheaguri de sânge inundaseră creierul fetiţei lor; avea congestie cerebrală şi, matematic, copilul lor mergea spre moarte, îi şopteşte medicul mamei şi îi arată în grabă punctele de pe creier care fuseseră afectate.
Născută într-un sat apropiat de biserica unde se află sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Rusul, singura speranţă a mamei disperate se îndreaptă către Sfântul. În aceste clipe groaznice nu mai are putere să zică decât „Sfinte Ioane, te implor, salveaz-o pe Vasula” (aşa o cheamă pe fetiţă).
Şi, o, minunile Tale, Doamne! – doctor şi mamă privesc înmărmuriţi pe ecran cum ceva asemeni unei mâini nevăzute îndepărtează cheagurile de sânge de pe creier!
Ca şi când s-ar fi trezit dintr-un leşin adânc, se aude glasul stins al fetiţei:
- Mămico, unde eşti?
- Aici, a mai apucat să zică mama şi a izbucnit în plâns. Cât de mare eşti, Dumnezeul meu, întru Sfinţii Tăi!
Astăzi Vasula este tânără mămică la rândul ei, mândrindu-se cu un frumos băieţel.
4 iulie 1976
(Protoprezbiter Ioan Vernezos, Preot Gheorghe Nicolae, Noile minuni ale Sfântului Ioan Rusul, Editura Andreas Print, București, 2011, p. 31)
4 iulie 1976
Vindecarea unei mame bolnave de cancer
La marele spital „Sfantul Sava” din Atena, o mama se lupta cu marele dusman al omenirii - cancerul. Boala insa invingea. Doctorii ii instinteaza pe copiii dumneaei sa vina s-o ia.
Nu va mai chinuiti, mama voastra nu mai are sperante de viata. Luati-o si duceti-o acasa. Daca moare aici, o sa va chinuiti, pentru ca trebuie facute multe acte si sunt proceduri de intocmit.
Copiii, cinci frati din orasul Kavalei, s-au adunat la aflarea vestii in jurul mamei si plangeau. Pentru mama lor, batalia pentru viata era pierduta. Cea care le daduse viata urma sa moara.
In acele momente, prin fata salonului lor, trece o doamna necunoscuta. A vazut scena si a inteles.
- Copii, ascultati-ma si nu mai plangeti. Deasupra doctorilor si a stiintei este Dumnezeu cu Sfintii Sai. Omeneste, ati facut tot ce se putea. Am fost sa ma inchin la Biserica Sfantului Ioan Rusu din Evia, unde se pastreaza Sfintele Moaste intregi. Am luat putin mir din candela Sfantului sa ung cu el pe o ruda de-a mea care este internata aici, in spital. O sa ung cu el si pe mama voastra si... cum vrea Dumnezeu.
Cat de mult valoreaza, intr-adevar, pentru omul de langa noi care sufera, care plange, care este indurerat, sa-i spui cateva cuvinte, sa-i arati compatimire. Chiar si numai sa stai alaturi de el, in durerea lui, fara sa spui nimic, si aceasta ii da curaj si nadejde celui ce sufera.
Cu putina vata inmuiata in mir, doamna necunoscuta a facut semnul sfintei cruci pe fruntea bolnavei si a plecat (invatatura Bisericii aceasta este: puterea tamaduitoare a lui Hristos se transmite prin sfintele vase si obiecte de cult, prin sfintele moaste, prin apa sfintita etc.). Chiar daca acest mod de trecere a energiilor necesare, nemateriale ale lui Dumnezeu in trupurile si in sufletele noastre ni se pare simplu, smerit, trebuie sa fim ferm convinsi ca nu suntem nici vrednici si nici in stare a cere sa vina sa ne vindece insusi Hristos sau vreunul din Sfintii Lui, ci ii cerem sa ne trimita puterea Lui de vindecare in cel mai simplu mod. Si mai ales sa credem ca acolo, Sfantul Potir, sub chipul simplu al painii si al vinului, avem insusi Trupul si Sangele lui Hristos. Dar sa ne intoarcem la intamplarea noastra.
Dupa putin timp, bolnava a deschis ochii, si-a vazut copiii plangand si a facut semn cu mana sa se apropie careva dintre ei. Vine langa ea si ii sopteste:
- De ce, copiii mei, plangeti asa?
- Mamico, de atatea zile nu ne-ai vazut si ne intrebi de ce plangem?
- Ei, copilul meu, acum putin timp a venit aici un militar si mi-a spus ca-l cheama Ioan Rusul. A facut semnul sfintei cruci pe fruntea mea si mi-a spus ca „o sa ma intorc la viata”.
In ciuda cumplitei boli „incurabile” mama s-a facut bine. Acum traieste impreuna cu copiii si nepotii ei, asa precum a vrut Dumnezeu cu Sfantul Sau.
Protoprezbiter Ioan Vernezos, Preot Gheorghe Nicolae, Noile minuni ale Sfantului Ioan Rusul, Editura Andreas Print, Bucuresti, 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.