duminică, 25 februarie 2024

Ce este Dragobetele? Dragobetele este o sărbătoare tradițională, dar și un personaj din mitologia românească. Citește materialul și află originile, tradițiile și numeroase idei de activități pentru a marca această zi.

Ce este Dragobetele?

Dragobetele este o sărbătoare tradițională românească, sărbătorită anual pe 24 februarie. Dragobete este un personaj din mitologia autohtonă, asemenea mamei sale, Baba Dochia (conform unei legende populare ar fi fost fiica regelui dac Decebal). Este cunoscut ca fiind un tânăr zeu care este, de altfel, patronul iubirii și al veseliei.

El poate fi ușor comparat cu zeii iubirii: Eros din mitologia greacă sau Cupidon din mitologia romană. Totuși, spre deosebire de Cupidon, Dragobete nu s-a implicat în cursul relațiilor dintre îndrăgostiți. Conform mitului popular, se spune că el nu și-a folosit puterile pentru a-i face pe oameni să se îndrăgostească, ci doar pentru a binecuvânta dragostea și a susține cuplurile formate.

Legenda lui Dragobete

Legenda spune că Dragobete era fiul unei femei pe nume Dochia, care se ocupa cu păstoritul oilor la munte. Într-o noapte, duhul muntelui s-ar fi îndrăgostit de această tânără și ar fi sărutat-o în somn. La nouă luni de la acel moment, Dochia a născut un băiat căruia i-a oferit numele de „Dragobete”. Femeia a chemat apoi patru ursitoare, mai exact cele patru anotimpuri, care l-au înzestrat pe nou-născut cu dragoste și cu darul de a-i înveseli pe oameni cu fluierașul său.

Odată ce-au trecut anii, un bătrân înțelept l-a chemat pe Dragobete la munte, pentru a-l învăța despre diverse lucruri: plantele cu puteri vindecătoare, graiul păsărilor și limbajul pădurii. Zis și făcut, căci ani la rând Dragobete a încântat oamenii cu fluierul lui și a apărut în visele bărbaților și i-a învățat tainele iubirii. După moartea sa, legenda vorbește despre faptul că a fost transformat într-o plantă de primăvară, numită năvalnic.

Ce înseamnă „Dragobete”?

În ceea ce privește semnificația termenului „Dragobete” se remarcă numeroase explicații, însă cel mai probabil acesta își are originile în substantivul „dragoste”. N. Constantinescu, specialist în onomastică autohtonă, a adăugat substantivul propriu „Dragobete” în dicționar, alături de alte nume de origine slavă, ce împart aceeași rădăcină lexicală, drag (Drăgan, Dragoș).

O altă opinie aparține lui Vasile Bogrea, lingvist și filolog, care a asociat numele de „Dragobete” cu sărbătoarea creștin ortodoxă Glav(o)obrӗtenije, din Rusia. Aceasta este celebrată de credincioși pe 24 februarie (Aflarea Capului Sf. Ioan Botezătorul) și ar fi oferit în final derivatul „Gabrovete”.

De menționat este că „Dragobete” poate desemna și numele unei insecte (Cicindela campestris), căreia i se mai spune și repede sau repedea de câmp.

Ce este sărbătoarea „Dragobetele”?

Dragobetele se sărbătorește pe 24 februarie, cu mai puțin de o lună înainte de echinocțiul de primăvară. Această zi nu a fost aleasă întâmplător ca sărbătoare a iubirii, căci biologii spun că atunci începe împerecherea păsărilor necălătoare, statornice. Dacă ne imaginăm două păsări care stau cioc în cioc, spațiul gol dintre ele va forma o inimă. Acesta a și rămas simbolul Dragobetelui la români, prezent în numeroase obiecte din arta populară românească.

Așadar, acesta este momentul în care păsările încep să își reconstruiască cuiburile, copacii încep să înflorească, iar plantele revin la viață, pe măsură ce zăpada se topește. Astăzi, în ziua de Dragobete se organizează petreceri sau se oficiază căsătorii.

Câteva lucruri despre ce este Dragobetele:

  • e probabil ca sărbătoarea să fie specifică doar anumitor areale din spațiul românesc;
  • nu în toate zonele țării se sărbătorește Dragobetele pe 24 februarie; există alte regiuni în care comunitățile celebrează iubirea pe 28 februarie sau chiar pe 1 martie ori pe 3 martie. Acest lucru ar fi putut avea legătură cu faptul că munca la câmp debuta imediat după această sărbătoare, iar dacă vremea rece sau capricioasă nu permitea, se amâna sărbătoarea cu câteva zile.
  • această zi, Dragobetele, mai este cunoscută în alte părți sub numele de „Cap de Primăvară”, exprimând întocmai faptul că ea dă startul unei noi etape, un început de an agricol, care se dorește întotdeauna a fi pozitiv;
  • Dragobetele aduce în prim plan atât logodna păsărilor, cât și pe cea a oamenilor, probabil că din acest context a apărut și celebra expresie „ca doi porumbei”.

Tradiții și obiceiuri de Dragobete

Pentru a aprofunda tema „Ce este Dragobetele?” îți propunem să aruncăm o privire asupra câtorva tradiții și obiceiuri organizate în trecut. Important de menționat este că în zilele noastre acestea se mai practică cu o frecvență redusă doar în zonele rurale.

Dragobetele sărută fetele!

Atât băieții, cât și fetele se îmbrăcau în port de sărbătoare și se întâlneau în fața bisericii satului. Din acest moment începea adevărata lor aventură: aveau să meargă într-o pădure din apropiere, în căutarea florilor colorate de primăvară, care abia își făceau loc, străpungând stratul de zăpadă. Băieții care găseau flori de fragi erau considerați a fi cei mai norocoși. Se credea că aceste flori conțineau puteri magice. Din ele se făceau buchete sau erau puse într-un vas cu apă care era folosit în mod special de fete pentru a-și spăla părul, în timp ce recitau o poezie magică.

La amiază, toți alergau înapoi în sat, iar dacă unui băiat îi plăcea de o fată, obiceiul era să o urmărească pe fată și să o prindă. Dacă sentimentele erau reciproce, fata îl săruta, ca simbol de început al relației de iubire dintre ei doi, mai exact logodna. Aceasta era promisiunea că ei se vor căsători în decurs de un an, în caz contrar aveau să mai participe o dată la acest obicei al tinerilor.

De aici s-a născut vorba „Dragobetele sărută fetele”. Pe vremuri se obișnuia ca noaptea, băieții și fetele să se îndrepte spre dealurile din apropierea satului pentru a aprinde focuri, unde stăteau, vorbeau și se bucurau până târziu.

Culesul ghioceilor

Acest obicei se oprea strict la ideea de plimbare prin pădure pentru a strânge ghiocei, dar și alte flori timpurii. În straie de sărbătoare, tineri și tinere luau calea pădurii pentru a culege ghiocei pe care să-i includă apoi în descântece și în ritualuri de sărbătoare, care s-ar fi finalizat cu aflarea ursitului.

Împerecherea păsărilor

Sărbătoarea de Dragobete ar fi fost, credeau strămoșii noștri, ultima zi de iarnă, cea în care păsările zburau constant pe cer, pentru a încheia Logodna păsărilor. Astfel, în semn de prețuire pentru păsări, oamenii nu aveau voie să sacrifice animale. În rândul activităților interzise se regăseau și țesutul de toate felurile, activitățile gospodărești și munca la câmp.

Zăpada Zânelor

O altă tradiție punea accentul pe ultimele pâlcuri de zăpadă rămase pe pământ. Tinerele încă necăsătorite adunau zăpada aceasta, considerată a fi formată din surâsul unor zâne, o topeau și apoi își spălau fața cu ea, ceea ce le oferea frumusețea zânelor.


Nu il judeca pe aproapele tău. Ție îți este cunoscut păcatul lui, dar pocăința lui nu o cunoști.


 "Nu il judeca pe aproapele tău.  
Ție îți este cunoscut păcatul lui, dar pocăința lui nu o cunoști."

"Pentru a nu judeca trebuie fugit de cei care judecă.  
Și de a pastra nevătămat auzul tău."

,,Cel ce nu judecă pe aproapele sau, nu va fi judecat.”

,,Cu masura cu care măsori, cu aceea vei fi măsurat ”

- “Când condamni un om căzut, ÎL condamni pe Dumnezeu.  
Dacă vezi un tâlhar, un desfrânat, o desfrânată, un bețiv întins pe stradă, nu-i condamna, fiindcă le îngăduie Domnul patimile.

- Poate așa ar trebui să găsească calea către Dumnezeu, ca să se smerească și să-și vadă slăbiciunea, să-L cunoască pe Domnul și să se pocăiască.

- Te simți bine?  
Aceasta înseamnă că Domnul îți înfrânează patimile.  
Că dacă le va îngădui, vei cădea în păcate și mai mari, și te vei rătăci.”

(Sf. Cuvios Gavriil Georgianul).

Să luăm deci aminte la cuvântul Părintelui Cleopa despre femeie în Biserică, societate și familie:

 Părintele Arsenie Papacioc zicea: ca femeia bună nu este nimic mai bun și ca femeia rea nu este nimic mai rău.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre femeile cele rele:

Nu este nimeni pe pământ asemănător cu femeia cea rea de gură și nici o fiară nu este ca femeia cea înșelătoare.

Cine este mai rău, între cele cu patru picioare, decât leul? Sau ce este mai cumplit decât șarpele dintre târâtoare? Și totuși, nimic nu sunt toate acestea, față de femeia cea rea de gură.

Înțeleptul Solomon mărturisește că mai bine este a viețui cu leul împreună, sau cu șarpele în pustie, decât a trăi cu femeia cea rea de gură și certăreață.

De Daniil leii s-au rușinat, iar pe dreptul Nabot Isabela l-a ucis. Chitul pe Iona în pântece l-a păzit, iar Dalila, pe bărbatul său Samson, tunzându-l, l-a dat celor de alt neam.

Balaurii și viperele se temeau de Ioan Botezătorul în pustie, iar Irodiada, la ospăț, i-a tăiat capul.

Pe Ilie corbii îl hrăneau, iar Isabela, după darul cel de ploaie, la moarte hotărâse să-l dea. Și, temându-se, Ilie a fugit în pustie. Cel ce ploaia a toată lumea o purta pe limba sa și foc din cer a pogorât și morți a înviat!

Femeia cea fără de rușine nu se sfiește de nimeni. Nu se rușinează nici pe preot, nici de levit, nici de prooroc. 

Femeia cea rea este mai rea decât toate răutățile. Dacă este săracă, pe toți îi ocărăște. Dacă are bogăție, pe toți îi osândește.

Îndoită este răutatea și grea este viața, neîmblânzită este fiara. Eu am văzut vipere îmblânzindu-se, lei, urși și rinoceri domesticindu-se, dar femeia rea niciodată nu se îmblânzește.

Mai bine este a bate fierul, decât a învăța pe femeia cea rea.

Cel ce are femeie rea, și-a luat plata pentru păcatele sale, pentru că femeia rea niciodată nu se smerește.

Fiind pedepsită, ea se îndrăcește. Dacă este lăudată se înalță.

Femeia cea rea nicidecum nu știe să păzească obiceiurile dragostei.


Să luăm deci aminte la cuvântul Părintelui Cleopa despre femeie în Biserică, societate și familie:Femeia în Biserică, Societate și Familie – Părintele Cleopa Ilie:

Să ferească Dumnezeu pe femeia aceea care vrea să înlăture durerea nașterii! Pentru că primul canon pentru că a greșit, acesta a fost: "Întru dureri vei naște fii" (Facerea 3, 16).

Sfântul Ioan Gură de Aur zice: “Dacă fugi de durerea nașterii, de durerea veșnică vei da, de durerea cea din iad. Dumnezeu a pus pe măsură dulceața împreunării cu durerea nașterii. Și tu, dacă fugi de la durere spre plăcere, vei cădea în durerea veșnică”.

Nu fugi de la durere spre plăcere, adică numai să trăiești cu soțul, dar să nu faci copii, că în durerea cea veșnică te duci. Că [...] vei cădea în mâinile și în brațele cele veșnice ale iadului, că nu vrei durerea pe care ți-a rânduit-o Dumnezeu, ci vrei să trăiești în plăcere.

Femeia când a murit născând, moare pe altarul jertfei. Este martiră! Tocmai de aceea Biserica pregătește femeia pentru moarte înainte de naștere. Poate să fie oprită 30 de ani de Împărtășanie, dacă este gravidă nu mai ai voie să o oprești. O spovedești și o împărtășești în fața morții; că la cele tinere, mai cu seamă, durerea nașterii este ca în iad.

N-ați auzit ce spune în Psaltire: "acolo (în iad) sunt dureri ca ale aceleia ce naște"? Iar dacă se întâmplă și moare, ea își pune viața pentru copil, ea este martiră; că așa ne-a învățat Apostolul. Pentru durerile acelea Dumnezeu îi iartă toate păcatele și este ca o muceniță, ca o martiră.

Vine deunăzi una la mine și-mi zice: “Părinte am insuficiențe psihice și mi-a spus doctorul că n-am voie să nasc; să-mi dai voie să fac avort“.

“Fugi de-aici criminalo! Ai venit să mă conduci tu pe mine, să înveți pe popa carte? Să mori de-o mie de ori, să te faci martiră, numai să te spovedești și să te împărtășești. Cine ți-a spus o nebunie ca aceasta? De unde vii tu? Să-ți dau eu voie să faci crimă?“

[...] trebuie să-i crească (pe copii) în frica și certarea Domnului. Și la această osteneală trebuie să ia parte și bărbatul, nu numai femeia, că amândoi i-au făcut pe copii.

Că dacă nu-i cresc în frica și certarea Domnului, îi vai și amar de câte greutăți întâmpină în viață! Se fac niște fiare, nu copii.

Despre smerenie

Despre smerenie

Un oarecare sihastru trăia în pustie și avea un frate mirean, în lume, într-un oraș. Iar, după câtăva vreme, a murit fratele său, și a rămas în urma lui un copilaș de trei ani. Iar sihastrul, auzind de moartea fratelui său, a mers acolo și a luat pruncul și l-a dus cu sine în pustie, la chilia lui și îl hrănea pe el cu finice și cu alte verdețuri din pustie, de care mânca și el. Și n-a văzut copilul nici un om, fără numai pe bătrânul sihastru, care îl hrănea pe el, de când l-a dus în pustie, nici femei, nici sat, nici pâine n-a mâncat, nici n-a știut ce este și nici cum este viața lumii acesteia. Ci, totdeauna, era în pustie cu bătrânul, postind, rugându-se și lăudând pe Dumnezeu. Și așa a petrecut, întru acea pustie, optsprezece ani, și s-a săvârșit. Iar, după îngroparea lui, a început sihastrul a se ruga lui Dumnezeu, ca să-i descopere lui, despre acel copil, în care ceată de sfinți este rânduit. Și, după multă rugăciune, cu osârdie făcută, i-a arătat lui Dumnezeu cele despre copil. Că a adormit și a văzut în vis un loc oarecare întunecat și plin de toată scârba; și în mijlocul acelui loc era aruncat acel copil, zăcând în mare necaz și supărare nespusă. Aceasta văzând, bătrânul s-a mirat și a început a grăi către Dumnezeu, zicând: "Doamne, ce este nedreptatea aceasta ? Au doară nu era curat acest copil de toate spurcăciunile trupești și necurățiile lumești ? El, care în toate zilele și nopțile Te lăuda pe Tine și postea, priveghea și se ostenea și de nici un păcat lumesc nu era atins ? Dar acum, ce este aceasta, de-l văd pe el la acel loc de necaz, pedepsit ? Dar noi, care suntem născuți și crescuți și îmbătrâniți în păcate, ce nădejde de mântuire să mai avem ? O, amar și vai mie". Acestea, și mai multe, cu plângere și tânguire grăindu-le bătrânul, a stat înaintea lui îngerul Domnului și i-a zis: "Ce plângi așa, bătrânule, și te tânguieşti pentru acel copil, care cu adevărat, de păcatele cele trupești și lumești neatins a fost. Și a se ruga și a posti și a priveghea l-ai învățat pe el, dar a se smeri, pentru ce nu l-ai învățat pe el ? Că avea mândrie mare și înălțare întru inima sa, socotindu-se pe sine, pentru curățenia și viața lui cea neatinsă de lume, că este un om mare și mare sfânt, mai mult decât cei din lume; și cu acea mândrie înaltă, întru inima sa, a și murit. Deci, dar, să cunoști că nu este nedreptate la Dumnezeu. Căci tot cel ce se înalţă pe sine cu gândul, necurat este înaintea lui Dumnezeu, precum zice Proorocul". Acestea zicând, îngerul s-a făcut nevăzut. Iar bătrânul și-a venit în fire și în cunoștință și a tot plâns neîncetat, pentru soarta copilului, până la sfârșitul vieții sale, punându-și nădejdea în mila lui Dumnezeu. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.
Sursa: Proloage,


Îngerii păzitori


  Doi îngeri călători s-au oprit să-și petreacă noaptea în casa unei familii înstărite.

   Era război și nimeni nu dorea să-i  primească !

   Familia a fost rea și a refuzat să-i lase să înnopteze în camera de oaspeți.
    În schimb, le-a oferit cu greu o cămăruță în subsol.

În timp ce își făceau paturile, îngerul cel bătrân a văzut o gaură în perete și a reparat-o imediat.

   Când îngerul cel tânăr l-a întrebat de ce, celălalt înger i-a răspuns:

     "Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi."

În noaptea următoare îngerii au ajuns să se odihnească în casa unui om foarte sărac, dar foarte ospitalier, țăran ce locuia împreună cu soția lui.

    După ce au împărțit cu ei puțina mâncare ce o aveau, i-au lăsat pe îngeri să doarmă în patul lor, unde se puteau odihni în voie.

 Când s-au trezit a doua zi, îngerii i-au găsit pe țăran și pe soția lui plângând.

   Singura lor vacă, al cărei lapte era singurul lor venit, murise pe câmp.

 Îngerul cel tânăr s-a înfuriat și l-a întrebat pe cel bătrân, cum se poate întâmpla un asemenea lucru?

   "Prima familie avea tot și, totuși, ai ajutat-o", a spus el.
"A doua familie avea atât de puțin, dar era în stare să împartă totul, și tu i-ai lăsat vaca să moară?!"

"Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi", i-a răspuns îngerul cel bătrân.

Când am stat în subsol, am observat că în gaura din perete era depozitat aur.

   De vreme ce stăpânul era obsedat de lăcomie și era incapabil să-și împartă bogăția cu altcineva, am astupat zidul ca să nu o mai găsească.

Noaptea trecută, când am dormit în patul familiei de țărani, îngerul morții a venit după  copilul țăranului.

   Eu, însă, i-am dat, cu îngăduința lui Dumnezeu,
    în schimb, vaca."

    Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi !

Uneori, chiar așa se întâmplă, când lucrurile nu se desfășoară așa cum ar trebui.
   
Dacă ai credință, e nevoie doar să crezi că orice întâmplare este întotdeauna în avantajul tău.

   S-ar putea să nu știi, să nu afli de ce anume te-a păzit Dumnezeu, omule.

Unii oameni intră în viața noastră și pleacă repede.

   Unii ne devin prieteni și stau aproape de noi, lasându-și minunatele amprente asupra inimii noastre.

    Ieri a trecut.
    Mâine este o Taină.
    Astăzi, însă, este un dar !

   Nu este nici mai mult și nici mai puțin decât vrea Dumnezeu !

     Începe perioada Triodului , să punem început bun !

    Pace și binecuvântare !

Grijile reprezintă un dezastru

 Grijile reprezintă un dezastru pentru viața spirituală. Ele sunt otrava care încet ucide omul. Ne distrug nu doar viața spirituală, dar, și pe cea lumească, inclusiv relațiile dintre oameni.
     Ați observat cum se destramă familiile în ziua de astăzi? Și care este motivul? „Nu am timp!” Tatăl cufundat în gândurile proprii. Mama, de asemenea, meditează la o sumedenie de alte probleme. Cum acești oameni să comunice între ei?

Mereu auzi : «Nu acum! Am de lucru!»
Se apropie copilul să vorbească cu mama:
— Mamă, vreau să-ți spun ceva!
Lasă-mă în pace, nu vezi că am de lucru!
— Dar când nu vei mai fi ocupată?Și e normal să se întrebe: «Când nu vei mai avea de lucru, când vei avea timp și pentru mine?»

Griji, griji și numai griji care ne distrug. Iar în rezultat rămâi cu nimic…Omul duhovnicesc trebuie să cunoască măsura. Stabilește-ți această măsură. Învață-te să spui: ajunge! Ajunge pentru ziua de azi! Nu mai continua, oprește-te. Ai venit acasă – stinge telefonul, lasă toate grijile la o parte – acum ești acasă, acordă timpul cuvenit familiei, ție însăți și lui Dumnezeu.

Mitropolitul Atanasie de Limassol


"ORTODOCȘII NU AU DE CE SĂ SE TEAMĂ".



"Domnul va îngădui suferința pentru distrugerea celor răi și pentru cei care luptă împotriva lui Dumnezeu  - toți cei care au provocat tulburările actuale, au vărsat murdărie și au infectat oamenii. Domnul va permite ca ei, cu mințile orbite, să se distrugă unii pe alții. Vor fi multe victime și sânge. Dar credincioșii nu trebuie să se teamă, deși vor fi zile dureroase pentru ei. Vor fi atâtea necazuri cât va îngădui Domnul pentru curățire. Nu trebuie să fiți îngroziți de asta. Apoi va fi un val de renaștere în Rusia și în întreaga lume. Dumnezeu îi va acoperi pe ai săi. Oamenii se vor întoarce la Dumnezeu.

Vor fi războaie și vom avea mari necazuri. Acum evreii au preluat puterea în întreaga lume, iar scopul lor este să distrugă creștinismul. Mânia lui Dumnezeu va fi de așa natură încât toți dușmanii tainici ai Ortodoxiei vor fi distruși. Mânia lui Dumnezeu va fi  trimisă special în acest scop, pentru a-i distruge..."...

☦Starețul Iosif Vatopedinul


 Nu te teme și nu te îngrijora! Ți-am pregătit cale și merinde de drum fiul meu,Taina Spovedaniei și Sfânta Împărtășanie te vor feri de îndârjirea și viclenia vrăjmașilor tăi.
 Tu spovedește te des, fă pocăință și mănâncă Trupul și Sângele Meu, să te întărești în lupta aceasta, din care vei ieși biruitor, pentru că Eu sunt cu tine! Aruncă haina cea veche și ponosită a patimilor, cercetează cu cugetul tău toate simțurile tale, și taie adânc în rănile nepurtarii de grijă, a delăsării și rupe vălul minciunii cu care ai fost învăluit. Întoarce te la Mine, deschide-ti porțile inimii, înțelepțește te și crede ceea ce ți-am lăsat scris.

Vin-o fiul meu, e timpul să lași mirajul lumii unde minciunile sunt drumul morții, caută Cuvântul Meu, care este Adevăr, acesta este drumul drept către Mine. Timpul e puțin, nu zăbovi, vițelul cel gras te așteaptă și haina frumos țesută a veșniciei și inelul slavei la care ai renunțat fiul meu, sunt aici, în curțile Mele pregătite pentru tine!

Nu zăbovi, lasă lumea să își crească porcii săi, vin-o in Casa Mea unde loc de cinste te așteaptă. Fiecare zi în care stai departe, mâhnire îmi aduce și întristare și teama că te pot pierde pe vecie.

 Adu-ti aminte de Mine fiule, întoarce te cât mai e vreme. Nu rămâne între tâlhari, brațele mele te așteaptă, pune început bun acum, călătoriei tale și întoarce te în iubirea și purtarea de grijă a Tatălui tău. Ridică te și nu întârzia, cel ce te ține în cădere își va cere plata, iar tu ești gol și desculț, nu te pune chezășie roșcovelor, rupe lanțul robiei slăbiciunilor, scutură te de noroiul sărăciei păcatelor, adu-ti aminte că ești fiu de Împărat puternic și bogat a cărui împărăție este veșnică!

Acum fiul meu, acum când auzi acestea nu te depărta, ci întoarce pașii Tăi către Cuvântul Adevărului și găsește drumul către casă. Bucuria și iubirea mea te vor călăuzi să nu se împiedice piciorul tău și să nu slăbească puterea ta. Cu tine sunt până în sfârșit, și când voi pune inel pe degetul tău, de nimic nicicând nu te vei mai teme și nimic nu-ți va lipsi.

Amin!

︎Orice virtute se deprinde prin practicarea ei


 Rugăciunea însă are nevoie de silire până la moarte. Omul cel vechi o urăşte. lar vrăjmaşul nostru diavolul atacă direct pe cel care se roagă, căci pentru el rugăciunea este "miros de moarte".

  ▪︎Dacă un creştin este mort duhovniceşte rugăciunea îl învie. Dacă şi sfinţii - de pildă Sfântul Serafim - a trebuit ca întotdeauna să se silească pe ei înşişi, închipuiește-ți ce trebuie să facem noi păcătoşii . Vrăjmaşul ne atacă cu furie, ne aduce deznădejde, ne descurajează, ne înfricoşează şi din pricina aceasta, uneori omul depune armele, căci:       "Acolo s-au temut de frică unde nu era frică. Dar aceasta nu este bine, căci pentru a te lupta cu vrăjmaşul este nevoie de rugăciune, care are o putere nemăsurată. -

 Sfântul Varsanufie de la Optina.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor