Despre smerenie
Un oarecare sihastru trăia în pustie și avea un frate mirean, în lume, într-un oraș. Iar, după câtăva vreme, a murit fratele său, și a rămas în urma lui un copilaș de trei ani. Iar sihastrul, auzind de moartea fratelui său, a mers acolo și a luat pruncul și l-a dus cu sine în pustie, la chilia lui și îl hrănea pe el cu finice și cu alte verdețuri din pustie, de care mânca și el. Și n-a văzut copilul nici un om, fără numai pe bătrânul sihastru, care îl hrănea pe el, de când l-a dus în pustie, nici femei, nici sat, nici pâine n-a mâncat, nici n-a știut ce este și nici cum este viața lumii acesteia. Ci, totdeauna, era în pustie cu bătrânul, postind, rugându-se și lăudând pe Dumnezeu. Și așa a petrecut, întru acea pustie, optsprezece ani, și s-a săvârșit. Iar, după îngroparea lui, a început sihastrul a se ruga lui Dumnezeu, ca să-i descopere lui, despre acel copil, în care ceată de sfinți este rânduit. Și, după multă rugăciune, cu osârdie făcută, i-a arătat lui Dumnezeu cele despre copil. Că a adormit și a văzut în vis un loc oarecare întunecat și plin de toată scârba; și în mijlocul acelui loc era aruncat acel copil, zăcând în mare necaz și supărare nespusă. Aceasta văzând, bătrânul s-a mirat și a început a grăi către Dumnezeu, zicând: "Doamne, ce este nedreptatea aceasta ? Au doară nu era curat acest copil de toate spurcăciunile trupești și necurățiile lumești ? El, care în toate zilele și nopțile Te lăuda pe Tine și postea, priveghea și se ostenea și de nici un păcat lumesc nu era atins ? Dar acum, ce este aceasta, de-l văd pe el la acel loc de necaz, pedepsit ? Dar noi, care suntem născuți și crescuți și îmbătrâniți în păcate, ce nădejde de mântuire să mai avem ? O, amar și vai mie". Acestea, și mai multe, cu plângere și tânguire grăindu-le bătrânul, a stat înaintea lui îngerul Domnului și i-a zis: "Ce plângi așa, bătrânule, și te tânguieşti pentru acel copil, care cu adevărat, de păcatele cele trupești și lumești neatins a fost. Și a se ruga și a posti și a priveghea l-ai învățat pe el, dar a se smeri, pentru ce nu l-ai învățat pe el ? Că avea mândrie mare și înălțare întru inima sa, socotindu-se pe sine, pentru curățenia și viața lui cea neatinsă de lume, că este un om mare și mare sfânt, mai mult decât cei din lume; și cu acea mândrie înaltă, întru inima sa, a și murit. Deci, dar, să cunoști că nu este nedreptate la Dumnezeu. Căci tot cel ce se înalţă pe sine cu gândul, necurat este înaintea lui Dumnezeu, precum zice Proorocul". Acestea zicând, îngerul s-a făcut nevăzut. Iar bătrânul și-a venit în fire și în cunoștință și a tot plâns neîncetat, pentru soarta copilului, până la sfârșitul vieții sale, punându-și nădejdea în mila lui Dumnezeu. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.
Sursa: Proloage,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.