Cele 500 de nume ale Maicii Domnului şi semnificaţiile lor

 

Cele 500 de nume ale Maicii Domnului şi semnificaţiile lor

Nenumărate sunt numele, Theotokonimia – cum se spune, pe care poporul le-a atribuit Maicii Domnului. Până în prezent, se apreciază că depăşesc 500. Unele sunt culese din cântări, unele sunt date de locul în care se găseşte o anumită biserică sau mănăstire iar altele se datorează modului de reprezentare.

„De obicei, numirea se realizează în funcţie de loc sau de modul în care s-a efectuat zugrăvirea icoanei” afirmă doctorul în Teologie Alexandros Kariotoglu.

Maică, apărătoare, preacinstită, chip sfânt, Maica Domnului are întâietate în cinstirea şi preţuirea creştinilor din orice colţ al Greciei. Maicii Domnului i s-au afierosit biserici măreţe şi modeste paraclise. Este numită Născătoare de Dumnezeu (Theotokos), dar i s-au dat şi alte nenumărate apelative. În orice colţ al Greciei, fie insular, fie continental, se întâlnesc nume neobişnuite si atipice.

Domnul  Alexandros Kariotoglu, doctor în teologie şi profesor asistent la Universitatea din Thessalia, prezintă dimensiunea ştiinţifică a multitudinii acestor nume.

„Există două principii de bază după care se formulează numele Maicii Domnului. După locul sau după modul în care s-a efectuat zugrăvirea icoanei”. Aşa cum adaugă dl. Kariotoglu, „poate exista şi un al treilea criteriu de numire – cel al relaţiei lui Hristos cu maica Sa.”

Dl. Kariotoglu semnalează următoarele: „În afară de Maica Domnului – Dulcea Sărutare – în care Hristos atinge obrazul maicii Sale, în toate celelalte reprezentări există o relativă distanţă care simbolizează relaţia echilibrată ce trebuie să existe între mamă şi copil”.

Bineînţeles că se poate ca Maica Domnului să fie înfăţişată în sute de feluri, dar în fiecare biserică, în altar, se află Maica Domnului- Împărăteasa Cerurilor, „reprezentată cu braţele deschise, şi având în centrul ei pe Hristos”, notează dl. Kariotoglu.

Dintre cele mai cunoscute reprezentări ale Maicii Domnului, care au primit numele după zona geografică sau după localitatea în care se găsesc bisericile de provenienţă, sunt următoarele: Maica Domnului Kanala din Kythnos, Maica Domnului Sumela, Maica Domnului Limnia (a lacului) din Evia, Maica Domnului Kikku din Cipru, Maica Domnului Ierusalimita, Maica Domnului Aghiasotissa din Aghiaso şi Maica Domnului Fodeliotissa din Fodele- Heraklion, Creta.

Exista, însă, şi alte reprezentări ce determină locul în care este zidită biserica, precum: Maica Domnului Spiliani (de la peşteră) din Pitagoria – Samos dar şi din Nisiro, Maica Domnului Gremiotissa, aflată în Ios, Maica Domnului a celor patruzeci de trepte (Sarandaskaliotissa) din Marathocampo – Samos, Maica Domnului Thalassini (de la mare) din insula Andros – construită pe o stâncă, în largul mării, Maica Domnului Kremasti (Atârnata) din Ilia, mănăstirea fiind suspendată pe o stâncă.

Apelativele Maicii Domnului sunt redate şi de modul în care este zugrăvită icoana ei.

Aşa cum aminteşte dl. Kariotoglu, Maica Domnului este numită şi Dulcea Sărutare, Milostiva, purtătoare de prunc, Megalomata (cu ochi mari), Thrinusa (jeluitoarea), Dreapta (Dexia), chiar şi cu trei mâini (Triherusa). Icoana Maica Domnului cu trei mâini se află în Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte. Reprezentarea Maicii Domnului cu trei mâini este redată de următoarea întâmplare: „Sfântul Ioan Damaschin ţinându-şi mâna dreaptă, tăiată de prigonitorii iconoclaşti, a rugat-o pe Maica Domnului să nu rămână invalid. Prin minunea Maicii Domnului, mâna i-a fost alipită, iar acesta i-a dăruit ofrandă de argint în formă de mână. Locul ei în cadrul icoanei o face să arate ca o a treia mână a Maicii Domnului.”

 O altă accepţiune a atribuirii unui apelativ Maicii Domnului este corelaţia ei cu evenimente sau fenomene ale naturii.

 O foarte cunoscută reprezentare a Maicii Domnului este cea numită Fidusa (cu şerpi) din Kefalonia. În fiecare an, aproape de 15 august, în satul Markopulo din Kefalonia, apar şi circulă pe icoanele din bisericile satului şerpi mici şi inofensivi.

De asemenea, în Samos, întâlnim Mănăstirea Maicii Domnului Vrondiani ( a tunetului), care se numeşte aşa, pentru că la înălţimea la care se află, vântul sufla puternic producând zgomot mare ( ca de tunet).

Thalassomahusa (Biruitoarea mării)

În Zakynthos – la Mănăstirea Strofadon, se găseşte icoana Maicii Domnului Thalassomahusa (Biruitoarea mării). Conform tradiţiei, icoana, furată odată, a luptat cu valurile şi a ajuns la mănăstire fără ca marea să o distrugă.

În alte cazuri,  Maica Domnului e numită de momentul la care se sărbătoreşte. Astfel, în Santorini, întâlnim – Maica Domnului Tritiani (3) ce se prăznuieşte în a treia zi de Paşti, iar în Sifnos – Maica Domnului Dekapentusa (15) – prăznuită la 15 august.

 „Existenţa acestei bogăţii onomatologice nu arată doar o legătură afectivă a poporului cu Maica Domnului, dar, în principal, faptul că în această abundenţă de apelative este evidenţiată însemnătatea persoanei în procesul de mântuire a lumii: Maria a devenit vasul ales pentru ca Dumnezeu să se întrupeze şi să mântuiască lumea şi neamul omenesc din stricăciunea morţii”.

 De altfel, praznicul Adormirii sale chiar aceasta semnifică – biruinţa asupra morţii, fapt pentru care este cinstit ca ”Paştele de vară”.

 În urmă cu câţiva ani, elevii Liceului Keraţini nr. 3, sub îndrumarea doamnei profesoare Garefalaki Maria au încercat să adune cât mai multe din numele pe care tradiţia şi credinţa populară le-au dăruit Maicii Domnului.

Rezultatul este cel puţin impresionant.

1. Angheloctistos (zidită de îngeri)
2. Agia Skepi (Sfântul Acoperământ)
3. Agiassou (din Agiaso)
4. Agiodektini (Sfânta Primitoare)
5. Agioiliotissa
6. Agiolousena
7. Agiou orous (A Sfântului Munte)
8. Agni (Preacurata)
9. Agridiotissa (din Agridia)
10.  Agriliotissa (din Agrili)
11. Aeimakaristos (pururea fericită)
12. Aeimesitevousa (pururea mijlocitoare)
13. Athiniotissa (din Atena)
14. Aigiptia (egipteanca)
15. Aimatousa (însângerată)
16. Aimialou (de la Mănăstirea Emialon)
17. Airkotissa
18. Akathi (Maica Domnului cu pruncul reprezentat „în picioare”)
19. Akatavlitos (de neînvins)
20. Akataflekti (a rugului aprins)
21. Akirasi (neatinsă)
22. Akrotiriani (din Akrotiri)
23. Alaniotissa
24. Alexandriani
25. Alexiou Komninou (a lui Alexios Komnenos)
26. Alepini
27. Alithini (cea adevărată)
28. Alloiotissa (schimbătoare)
29. Alohi
30. Amatiţi
31. Amemptos (fără de păcat)
32. Ametathetos (neschimbătoare)
33. Amoliani
34. Amolintos (neîntinată)
35. Ampelakion (din Ampelakia)
36. Ampelokipissa
37. Amomi (nevinovată)
38. Anassa (Doamnă)
39. Anafonitria
40. Antinitissa
41. Antifonitria (strigătoarea)
42. Anomeritissa
43. Axion Esti (vrednică este)
44. Apeirandros (neispitită de bărbat)
45. Apeirogamos (neispitită de nuntă)
46. Aprositos
47. Arakiotissa
48. Arapissa
49. Arvanitissa
50. Areias
51. Armenokratousa
52. Arsana
53. Artakis
54. Arhangeliotissa (cu Sfintii Arhangheli)
55. Arhisporitissa
56. Asprangelou
57. Asprovouniotissa
58. Aspropanagia
59. Asingriti (fără de asemănare)
60. Avgoustiani
61. Afentrika
62. Afthoros (fără stricăciune)
63. Afroditissa
64. Aheiropiitos
65. Ahrantos (preacurata)
66. Apsidiotissa
67. Valoukliotissa
68. Vaniotissa
69. Varangiotissa
70. Vardianiotissa
71. Varkou
72. Vasilissa (Împărăteasa)
73. Vasiligeneteira (născătoare de prunc împărătesc)
74. Vatopedini (Vatopedina)
75. Vatousaina
76. Velanidia
77. Velestinou
78. Vella
79. Vergoupouliani
80. Vimatarissa
81. Vigliotissa
82. Vidiani
83. Virgiomeni
84. Vlasarou
85. Vlaherna (din Vlaherne)
86. Vlepousa (văzătoarea)
87. Vlihiorika
88. Voitheia (Ajutor)
89. Voreini (nordică)
90. Voulista
91. Vounarkotissa
92. Vounogiatrissa
93. Vounou (muntelui)
94. Vourniotissa
95. Vrahou (din stâncă)
96. Vresthenitissa
97. Vrefokomousa (ocrotitoarea pruncilor)
98. Vrefokratousa (cu pruncul)
99. Vrefourgisasa
100. Vrehousa
101. Vrontiani (a tunetului)
102. Vrontou
103. Vrohis (a ploii)
104. Vrisiani
105. Galaktinis
106. Galaktotrofousa (care alăptează)
107. Galani
108. Galanousa
109. Galatiani
110. Galatousa
111. Galahtotrofia
112. Galahtoforousa
113. Galouhiotissa
114. Genesiou Theotokou Savathianon (Naşterea Maicii Domnului)
115. Gennas
116. Gerontissa (Stareţa)
117. Gesthimanitissa
118. Ginatou
119. Giromeriou
120. Gialousa
121. Giatrissa (vindecătoarea)
122. Gavi
123. Gizilkiziotissa
124. Gouverniotissa
125. Glikiotissa (Cea dulce)
126. Glikokimatousa
127. Glikofilousa (dulcea sărutare)
128. Glossa
129. Goirdelaki
130. Gorgona (sirena- apărătoarea pescarilor)
131. Gorgoepikoos (grabnic ascultătoare)
132. Goumenissa
133. Goumera
134. Gouniotissa
135. Gounta
136. Gourlomata (cu ochii larg deschişi)
137. Grafiotissa
138. Grigoritsa
139. Grigorousa
140. Gipseni
141. Gonia
142. Dadiou
143. Dadiotissa
144. Dakrirroousa (plângătoare)
145. Damasta
146. Deisi
147. Dekapentousa (care se sărbătoreşte pe 15 august)
148. Dendrou (din copac)
149. Dexiokratousa
150. Deomeni (rugătoare)
151. Dermata
152. Despoina (Sfântă Fecioară)
153. Dimokrania
154. Diakonousa
155. Diasozousa (izbăvitoarea)
156. Dikaiokritos
157. Dikaiotati
158. Diotissa
159. Dovra
160. Domnianitissas
161. Doxarissa
162. Douvergaina
163. Dakrivrehtos
164. Engitria
165. Ekatontapiliani (100 de uşi)
166. Ekklisiarhousa
167. Eikonistria
168. Eleimonitria (miluitoare)
169. Elaia
170. Elaiovritissa (Izvorâtoare de untdelemn)
171. Elimonitria
172. Eleovritis
173. Eleous
174. Eleousa (Milostiva)
175. Elevtherotria
176. Elpidofora
177. Elpis piston (nădejdea credincioşilor)
178. Elona
179. Enthroni (pe tron)
180. Exakousti (ascultătoare)
181. Exohiki (Stăpână a toate)
182. Epakouousa
183. Epanohoriani
184. Episkopiani
185. Epouranios (cerească)
186. Epouranios pili (stâlp ceresc)
187. Eptavimatousa (a celor 7 altare)
188. Eripiani
189. Esfagmeni (Înjunghiata)
190. Evangelistria (a Buneivestiri)
191. Evreti
192. Evsplahnos (preamilostivă)
193. Zalakiotissa
194. Zerahiotissa
195. Zerihiotissa
196. Zerbtiţis
197. Zili
198. Zoarkeia
199. Zoirritos
200. Zoiforos (de viata purtătoare)
201. Zoodoteira
202. Zoodotra
203. Zoodohos (dătătoare de viaţă)
204. Zoopigi (izvor de viaţă)
205. Zooporos
206. Zootokos (Maica Vieţii)
207. Igitria
208. Igoumeni (Egumena)
209. Idipnous
210. Iliokali
211. Iliotokos (Maica Soarelui)
212. Thalassini (de la mare)
213. Thalassitra
214. Thalassomahisa
215. Thalassomahousa (biruitoarea mării)
216. Thareini
217. Thealekti (aleasă de Dumnezeu)
218. Theodidahti (de Dumnezeu învăţată)
219. Theodoxasti (de Dumnezeu slăvită)
220. Theokliti (de Dumnezeu chemată)
221. Theoknitor
222. Theokosmiti
223. Theoliptos (de Dumnezeu aleasă)
224. Theomana (Maica Domnului)
225. Theomitroprepestera
226. Theoskepasti (de Dumnezeu apărată)
227. Theotimiti (cinstită de Dumnezeu)
228. Theotokos (de Dumnezeu născătoare)
229. Theourgia (lucrare dumnezeiască)
230. Theofrastos (de Dumnezeu cuvântătoare)
231. Theofron (de Dumnezeu cugetătoare)
232. Thermiani
233. Thevagestati
234. Thrinousa (jeluitoarea)
235. Thrinodousa
236. Thomiani
237. Iama (vindecare)
238. Iasi (vindecare)
239. Ierovlastos
240. Ieromitis
241. Ierosolimitiki
242. Ierosolomitissa (Ierusalimita)
243. Ilarotati
244. Imeroesa
245. Isigoria (grăitoarea)
246. Kagia
247. Kathariotissa (curăţia)
248. Katharon
249. Kathreptis
250. Kakaviotissa
251. Kalathi
252. Kalamiotissa
253. Kalamou
254. Kaligou
255. Kallitokos (bună născătoare)
256. Kalou Nerou (din Kalo Nero)
257. Kaliviani (situată în vecinătatea satului Kalivia)
258. Kamaraki
259. Kamateros
260. Kameni
261. Kampiotissa
262. Kampou
263. Kanala
264. Kandixi
265. Kantariotissa
266. Kapnikaraia
267. Kardiovastazousa (aprinderea inimii)
268. Kardiotissa
269. Karpoforousa  (aducătoare de rod)
270. Karipi
271. Kastriani
272. Kastrou
273. Kastroulerou
274. Katakarpos
275. Kataloniki
276. Katapavsi (odihna)
277. Katapoliani
278. Katafigi (scăpare)
279. Kapsodermatousa
280. Kera
281. Kerniţa
282. Keharitomeni (primitoare)
283. Kehariniotissa
284. Kipouraion
285. Kissiotissa
286. Kitiou
287. Kleidi tou Paradeisou (cheia raiului)
288. Kleisouras
289. Kleftopanagia
290. Koimitirion
291. Kokkini
292. Kolokithiotissa
293. Koliviani
294. Korkodeilia
295. Korifi
296. Korfiatissa
297. Kosmopothitos
298. Kosmosoteira (mântuitoarea lumii)
299. Kosifinissa
300. Kotsika
301. Koukouzelissa (kukuzelita, a Sf. Ioan Kukuzel)
302. Koumpelidiki
303. Kounopiotissa
304. Kouriou
305. Kourotrofos
306. Kouţouro
307. Koufi
308. Koufi Petras
309. Kofini
310. Kremasti (atârnata)
311. Kommidiotissa
312. Ktisti
313. Ktitorissa
314. Kikkotissa
315. Kipaiotissa
316. Kira Xeni kai Kiria ton Angelon (Doamna Străină şi Doamna Îngerilor)
317. Komi
318. Lagoudiani
319. Lamprotati (strălucitoare)
320. Lamproforia
321. Laodigitria
322. Laou
323. Larniotissa
324. Lavriotissa
325. Lahni
326. Lesiniotissa
327. Lefena
328. Lehousa
329. Livadiotissa
330. Liosa
331. Longovarda
332. Loimiotissa
333. Louvara
334. Likodimou
335. Likoiresi
336. Magaziotissa
337. Magdalini
338. Maditou
339. Makelaria
340. Malevi
341. Mandalaki
342. Manedi
343. Mantilousa
344. Marathounda
345. Maria
346. Maston
347. Mavri (neagră)
348. Mavriotissa
349. Mavrommata (cu ochi negri)
350. Mahairomeni
351. Me tous Krinous (cu crinii- din Andros)
352. Megalomartiros
353. Megalohari (cea plina de dar)
354. Mesosporitissa (prăznuită în perioada semănatului)
355. Megalospiliotissa
356. Mitera (mamă)
357. Mitera Theou epi ton throno (Maica Domnului pe tron)
358. Mikra
359. Mogronisi
360. Molivdoskevasti
361. Monarka
362. Mirovlitissa (izvoratoarea de mir)
363. Mirteni
364. Mirtidiotissa
365. Mifelaiotissa
366. Napa
367. Nassa
368. Nea
369. Negron
370. Neofaneissa (noua înfăţişare)
371. Neroforousa (aducătoare de ploaie)
372. Nikitatou
373. Nikopoios (aducătoare de biruinţă)
374. Dalliani
375. Nimfotokos (Maica mirelui)
376. Xenovlitis
377. Xenon (a străinilor)
378. Xesclavotra
379. Xesporitissa
380. Xirokampitissa
381. Xiroreitissa
382. Xinigoros
383. Odighitria (îndrumătoarea)
384. Oikeiotati
385. Oikonomissa (iconoama)
386. Olviodoras
387. Olimpiotissa (din Olimp)
388. Omotheos
389. Omonousa
390. Orthokosta
391. Osiotati (preasfântă)
392. Ouranou kai Gis (a cerului şi a pământului)
393. Pangaiotissa
394. Pathous
395. Paidevsasa
396. Palaiokastritissa
397. Paleologina
398. Palatiani
399. Palinou
400. Pammakaristos
401. Panagiohorto
402. Panahrantos
403. Pantanassa
404. Pantevlogiti
405. Pantimos
406. Pantohara
407. Panton xara (bucuria tuturor)
408. Paramithia
409. Parigoritra (mângâietoare)
410. Parthena (fecioară)
411. Pammakaristos
412. Pavsolipi
413. Peiraiotissa
414. Pelagonitissa
415. Pepeliniţis
416. Perivlepttos
417. Perligou
418. Petraida
419. Plagia
420. Plataniotissa
421. Platitera (mai cuprinzătoare decât cerurile)
422. Politissa
423. Polisporitissa
424. Ponolitria (vindecatoarea durerii)
425. Ponou
426. Portaitissa
427. Portiani
428. Poulati
429. Presveira
430. Proanangellomeni
431. Propili
432. Prosigoria
433. Prosistissa
434. Prostatria
435. Prosfigia
436. Prousiotissa
437. Piriotissa
438. Pirovolitheissa (împuşcata)
     
439. Ragiou
440. Rahopidi
441. Rodo to amaranto (trandafirul neveştejit)
442. Romvi
443. Roumeliotissa
444. Samakiotissa
445. Septemvriani
446. Simaou
447. Skala tou Ouranou (scara către Cer)
448. Skaloti
449. Skiadeni
450. Skopiotissa
451. Soiriza
452. Sotomvriani
453. Soumela
454. Spiliotissa (a peşterii)
455. Stefana (a cununii)
456. Somata
457. Sotira (izbăvitoarea)
458. Taxidiara
459. Tatarnotissa
460. Tinou
461. Tis Vatou (a rugului)
462. Timia Skepi (Cinstitul Acoperământ)
463. Timiotera (preacinstită)
464. Toplou
465. Tou Harou (a morţii)
466. Tourliani
467. Triherousa (cu trei mâini)
468. Trovatou
469. Trouli
470. Tripiti
471. Triferousa
472. Ţampika
473. Ţikotissa
474. Ipermahos
475. Psili (a munţilor)
476. Fanerouliotissa
477. Faneromeni (care s-a arătat)
478. Farmakolitra (izbăvitoare de otravă)
479. Fidiotissa (cu şerpi )
480. Fidototamiani
481. Fidousa
482. Fidos
483. Flevariani
484. Fovera prostasia (Tare Apărătoare)
485. Hairetismon
486. Halkoprateion
487. Helidonou
488. Hilionomatousa
489. Hogoviotissa
490. Hrisafitissa
491. Hrisovalanti
492. Hrisogalousa
493. Hrisodafniotissa
494. Hrisokastriotissa
495. Hrisokellaria
496. Hrisopigi (izvor de aur)
497. Hrisoskalitissa (treapta de aur)
498. Hrisospiliotissa (peştera de aur)
499. Psihosostria (mântuirea sufletului)
500. Psihosotria
     

Traducere din limba greacă: Elena Dinu, după dogma.gr
Se va prelua doar cu specificarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Știți voi cine este Maica Domnului și câtă cinste, câtă putere și câtă milă are?

 „Brațele Maicii Domnului sunt puternice și niciun rău nu poate învinge ajutorul Ei.
Brațele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor și ale preafericitelor tronuri.
Deci pe cine ține Fecioara Maria în brațe? Voi știți pe cine ține? Pe Cel ce a făcut cerul și pământul și toate cele văzute și nevăzute.
Știți voi cine este Maica Domnului și câtă cinste, câtă putere și câtă milă are?
Este Mama noastră, că are milă și de săraci și de văduve și de creștini. Pururea se roagă Mântuitorului Hristos pentru noi toți."
Amin!

Ea este Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul! Uşa Luminii, că lumina cea neapropiată gânditoare prin ea a venit în lume; Uşa vieţii, că Viaţa Hristos prin ea a intrat; Poarta cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel (cap. 44, 2). Scară către cer, pod către cer; porumbiţa care a încetat pierderea sau potopul păcatelor, precum porumbiţa lui Noe a adeverit încetarea potopului. Cădelniţă dumnezeiască, că a primit focul dumnezeirii, şi Biserică a Preasfântului Duh. Cine este Maica Domnului? Este Mireasa Tatălui, Maica Cuvântului şi Biserica Duhului Sfânt.

Ştiţi voi cine-i Maica Domnului?

Când auzi un blestemat de sectar că nu crede în Maica Domnului, fugi, că acesta este fiu al iadului. Vor vedea în ziua judecăţii ceea ce spune la Psalmul 44: De faţă a stătut împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi preaînfrumuseţată (vers. 11). Maica lui Dumnezeu, Împărăteasa cerului şi a pământului, câtă milă are de cei care au crezut în ea şi au lăudat-o, şi câtă urgie are să vină peste cei care n-au crezut în ea! Ce vor face sectele care nu cred în Maica Domnului şi popoarele care n-o cinstesc? Când ea stă de-a dreapta măririi, stă de-a dreapta Sfintei Treimi! Şi câte miliarde de suflete care au credinţă şi nădejde în Maica Domnului vor trece uşor vămile văzduhului şi din moarte la viaţă, pentru că au cinstit-o pe Maica Domnului. Deci, vă rog să nu lipsească din casă Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul şi alte rugăciuni către Maica Domnului! Şi la icoana ei să ardă candela permanent. Când vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos în braţe, tu ştii ce vezi acolo? Cerul şi pământul! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului şi al pământului; şi Maica Domnului reprezintă pământul, adică toate popoarele de pe faţa pământului, că ea este din neamul nostru. Este din seminţie împărătească şi arhierească.

Braţele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor şi ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine ţine Fecioara Maria în braţe? Voi ştiţi pe cine ţine? Pe Cel ce a făcut cerul şi pământul şi toate cele văzute şi nevăzute. Ştiţi voi cine este Maica Domnului şi câtă cinste, câtă putere şi câtă milă are? Este mama noastră, că are milă şi de săraci şi de văduve şi de creştini. …

Ea s-a umplut de toate darurile Duhului Sfânt, devenind cămară. Dacă un om credincios înţelege tainele mari dumnezeieşti, cu atât mai mult Maica Domnului. Ea şi-a dat seama că este cămara lui Dumnezeu-Cuvântul. Şi gândiţi-vă, când ÎI purta în braţe pe Hristos şi-L alăpta, să sugă laptele de la ea: „Pe cine m-am învrednicit eu să nasc şi să port în braţe?” De aceea ea s-a numit „roabă” (Luca 1, 38).

Iată cât har avea Maica Domnului! Şi fecioria, că era de neam împărătesc, al lui David, şi arhieresc, al lui Aaron; şi nu făcea nimic dacă nu era smerită. Când a văzut ce misiune are ea pe pământ, i-a spus îngerului: Iată roaba Domnului.Fie mie după cuvântul tău! S-a numit „roabă”. Dar a proorocit, când s-a dus ea la Ierusalim: Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile!(Luca 1, 48). Ea îşi dădea seama. A devenit maică după trup a lui Dumnezeu-Cuvântul. „Toate popoarele şi îngerii şi heruvimii, toate mă vor slăvi de-acum. Aşa a voit Dumnezeu să mă aleagă din toate feciorelnic de pe faţa pământului”.

(Părintele Cleopa, Ne vorbește părintele Cleopa, nr. 7, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 23-25)

Maica Domnului în credința creștină Fecioara Maria, cunoscută și sub numele de Maica Domnului, ocupă un loc central în credința creștină, fiind considerată cea mai sfântă dintre toți sfinții și mijlocitoarea principală între oameni și Dumnezeu. Ea este Născătoarea de Dumnezeu – „Theotokos” -, nume dogmatic stabilit la Sinodul de la Efes din 431, care subliniază atât dumnezeirea lui Iisus Hristos, cât și rolul unic al Fecioarei Maria în mântuirea omenirii. Conform tradiției ortodoxe, Fecioara Maria s-a născut din părinții Ioachim și Ana, un cuplu dreptcredincios, dar lipsit de copii, care s-au rugat stăruitor lui Dumnezeu pentru a primi un prunc. Nașterea Mariei a fost văzută ca o binecuvântare divină, iar la vârsta de trei ani, ea a fost dusă la Templul din Ierusalim, unde a fost crescută în rugăciune și curăție. La împlinirea vârstei potrivite, a fost logodită cu dreptul Iosif, un bărbat evlavios, pentru a-i ocroti fecioria.
Citeşte întreaga ştire: Câte nume are Maica Domnului

Câte nume are Maica Domnului Author photo Ana Maria Teodorescu 19 mart. 2025, 14:12 Comentează Câte nume are Maica Domnului - Icoană cu Fecioara Maria Maica Domnului sau Fecioara Maria, așa cum este cunoscută de cei mai mulți dintre creștini, a primit mai multe nume de-a lungul timpului, toate acestea pornind de la credința celor care se rugau la ea. Află mai multe despre viața Fecioarei Maria și despre câte nume are Maica Domnului.
Citeşte întreaga ştire: Câte nume are Maica Domnului

Câte nume are Maica Domnului Author photo Ana Maria Teodorescu 19 mart. 2025, 14:12 Comentează Câte nume are Maica Domnului - Icoană cu Fecioara Maria Maica Domnului sau Fecioara Maria, așa cum este cunoscută de cei mai mulți dintre creștini, a primit mai multe nume de-a lungul timpului, toate acestea pornind de la credința celor care se rugau la ea. Află mai multe despre viața Fecioarei Maria și despre câte nume are Maica Domnului.
Citeşte întreaga ştire: Câte nume are Maica Domnului

 "Iubirea stă într-un sentiment de răspundere față de importanța celuilalt, față de valoarea celuilalt, față de mântuirea celuilalt. 

Dacă-l iubesc, țin să se mântuiască."

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae

 Cele 24 de cuvinte care nu trebuiesc rostite“

Parintele ne indeamna sa nu mai folosim deloc anumite cuvinte si expresii, eventual sa le inlocuim cu altele, pozitive, aducatoare de Dumnezeire:

1. Sudalma

2. Blestemul

3. Dracul

4. Raul

5. De ce ai facut?

6. Nu a trebuit sa faci!

7. Nu ai facut bine

8. Nu stiu

9. Nu pot

10. Nu reusesc

11. Baiul

12. Greul

13. Necazul

14. Nu merg

15. Nu fac

16. Nu vreau

17. Nu vad

18. Nu aud

19. Nu gasesc

20. Nu inteleg

21. Am uitat

22. Am pierdut

23. Am spart

24. Am stricat

Ca sa se stearga efectul pronuntarii acestor cuvinte, sa se rosteasca urmatoarea rugaciune: „O, Fecioara Maria, conceputa fara de prihana stramoseasca, roaga-Te pentru noi, care alergam la Tine, si pentru cei ce nu alearga. Amin“✝️✝️✝️✝️🛐🛐🛐🛐🛐🛐🛐🛐

*40 de zile pentru mântuire: Cum ținea Postul Mare Sfântul Calinic de la Cernica?*

 _,,Că omul cel rău, din comoara inimii sale, cele rele scoate, şi nu poate pomul putred să facă poame bune”._ Cuvinte pe cât de pline de esență duhovnicească, pe atât de greu de asumat de către noi, cei de azi, care în zbuciumul zilei uităm să mai fim atenți la sufletul nostru. Rânduri scrise târziu, în inima nopții, după ceasuri bune de nevoință și rugă către Domnul, de unul dintre cei mai iubiți sfinți români, care s-a învrednicit de darul tămăduirii de boli, al cunoașterii gândurilor și al intuirii unor evenimente din viitor. Este vorba despre Sfântul Calinic de la Cernica, prăznuit de Biserica noastră Ortodoxă în data de 11 aprilie a fiecărui an.

Poate că nu este deloc întâmplătoare prăznuirea Sfântului Calinic acum, chiar în Postul Sfintei Învieri a Domnului… Nu este întâmplătoare pentru că modul său de viețuire și de postire poate fi călăuză vrednică de urmat pentru fiecare dintre noi – atât cât poate fiecare împlini. De aceea, cu prilejul prăznuirii sale din acest an, ne-am gândit să vă prezentăm un aspect mai puțin cunoscut din viața sa: modul inedit în care ținea postul Paștilor, surprins într-una dintre cărțile care îi descriu nevoințele. Detalii, în rândurile de mai jos!

*Cine a fost Sfântul Calinic de la Cernica?*

Pentru a înțelege mai bine acest detaliu aparte din viața sa, este important să cunoaștem mai întâi câteva date biografice esențiale. Sfântul Calinic de la Cernica († 1868) se numără printre primii sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română și este, de fapt, primul ierarh român ridicat la canonizat. În rândul credincioșilor, este cinstit ca un mare făcător de minuni și tămăduitor al suferințelor.

Sfântul Ierarh Calinic s-a născut la 7 octombrie 1787, în București, în apropierea bisericii Sfântului Visarion. La botez a primit numele de Constantin. Părinții săi, Antonie și Floarea, erau oameni evlavioși. Fratele său mai mare a fost inițial preot de mir, apoi s-a călugărit, primind numele de Acachie. Mama sa, după ce și-a crescut copiii, a intrat în monahism la Mănăstirea Pasărea, luând numele de Filoteia.

La vârsta de 20 de ani, inspirat de viețile sfinților și de exemplul monahilor, tânărul Constantin a decis să-și închine viața lui Dumnezeu. A părăsit lumea și s-a retras la Mănăstirea Cernica, aflată în apropiere de București. După un an de ucenicie sub îndrumarea marelui duhovnic Pimen, a fost tuns în monahism, iar la 3 decembrie 1808 a fost hirotonit ierodiacon. Cinci ani mai târziu, la 13 decembrie 1813, a primit Taina Preoției.

În data de 14 decembrie 1818, după trecerea la Domnul a starețului Dorotei, obștea mănăstirii l-a ales în unanimitate pe ieromonahul Calinic ca stareț, deși avea doar 31 de ani. A condus Mănăstirea Cernica timp de 32 de ani, străduindu-se să revigoreze viața monahală și să le fie fraților săi nu doar stareț, ci și părinte, prieten și sprijin.

După 43 de ani petrecuți în mănăstire, în anul 1850, a fost chemat la slujirea arhierească și a fost numit Episcop al Râmnicului. A păstorit eparhia timp de 16 ani, perioadă în care a ridicat o biserică la Schitul Frăsinei, alături de chilii și o rânduială inspirată din tradiția Sfântului Munte Athos. În același timp, s-a remarcat printr-o activitate intensă în plan cultural, filantropic și duhovnicesc.

Sfântul Calinic a trecut la cele veșnice pe 11 aprilie 1868. A fost înmormântat două zile mai târziu, pe 13 aprilie, în pridvorul bisericii „Sfântul Gheorghe” de la Cernica, ctitoria sa, în prezența mitropolitului primat Nifon și a unei mari mulțimi de credincioși, monahi, monahii și clerici.

*Postul aspru Sfântului Calinic de la Cernica*

Cei dintre dumneavoastră care i-ați citit acatistul, poate că ați observat o mențiune interesantă – în icosul al doilea al Acatistului sunt două versete care sună astfel: „Bucură-te, că râvna asprimii tale celei de canon a uimit pe cârmuitori; Bucură-te, că ai amuțit pe clevetitori, ajunând prin îndelungate postiri de câte 40 de zile”. Și noi, la rândul nostru, ne-am întrebat: ce canon atât de specialținea Sfântul Calinic de i-a impresionat pe cârmuitori și cum a amuțit clevetitorii (cei care bârfesc sau vorbesc de rău) prin postirile sale de 40 de zile? Ei bine, așa cum știți, am căutat în bibliotecă în câteva volume închinate Sfântului Calinic, iar într-unul dintre ele am găsit răspunsul.

Astfel, am aflat că încă din perioada tinereții sale monahale la Mănăstirea Cernica, viețuia cu deosebită asprime, ținând posturi aspre și îndeplinind cu mare conștiinciozitate toate îndatoririle și rânduielile duhovnicești. Se străduia să învingă ispita somnului și era nelipsit de la toate slujbele bisericești. În timpul zilei nu se ferea de muncă, ci participa alături de ceilalți părinți la cele mai dificile ascultări și îndatoriri ale vieții mănăstirești.

Însă, un episod din viața sa a rămas cu adevărat în amintirile obștii de la Cernica până în zilele noastre – un episod petrecut într-un post al Sfintelor Paști. Mai exact, în primăvara anului 1817, Cuviosul Calinic, împreună cu duhovnicul său, ieroschimonahul Ignatie, și cu un alt frate călugăr, au luat hotărârea de a posti aspru pe întreaga durată a Postului Mare, până la Sfintele Paști. Având binecuvântarea starețului mănăstirii, părintele Dorotei, aceștia au început nevoința care putem spune că… depășește măsura firii omenești. Vrăjmașul, însă, le-a întins o ispită grea, punându-le la încercare hotărârea.

Astfel, călugărul nu a reușit să țină postul deloc. Părintele Ignatie a postit doar câteva săptămâni, însă a slăbit peste măsură și s-a îmbolnăvit grav, revenindu-și cu mare greutate. Cuviosul Calinic, în schimb, a stăruit în post până în Joia Canonului Mare, adică până în joia celei de-a cincea săptămâni a Postului Mare, când, epuizat, a gustat doar o jumătate de prescură. Dorind însă să împlinească întreaga durată a celor patruzeci de zile de post, asemenea Mântuitorului și marilor asceți din vechime, a căzut pradă unei cumplite amețeli și slăbiciuni trupești, pierzându-și cunoștința până în Duminica Tomei. Văzându-l în această stare, starețul Dorotei s-a întristat adânc, temându-se că nu va mai supraviețui.

Prin mila și harul lui Dumnezeu, Cuviosul Calinic și-a revenit, spre bucuria starețului și a întregii obști. Din acel moment, părintele Dorotei i-a rânduit să urmeze „calea împărătească” a cumpătării și a ascultării: să ia parte zilnic la masa de obște din trapeză, alături de frați. Sfântul a împlinit cu smerenie această poruncă, renunțând la orice hrană în afara celor binecuvântate în obște, fără să păstreze nimic de mâncare în chilie sau să guste ceva fără binecuvântare. Cu toate acestea, urmările acelei postiri extreme s-au făcut simțite toată viața: Cuviosul Calinic a rămas cu o durere de cap permanentă, care nu l-a părăsit până la trecerea sa la Domnul.

În vara aceluiași an, Sfântul a săvârșit o altă nevoință remarcabilă: timp de 40 de zile nu a gustat deloc pâine sau mâncare gătită. Se hrănea doar seara, după apusul soarelui, cu o felie de pepene sau cu fructe crude, pentru a-și susține trupul slăbit și a nu încălca ascultarea rânduită de stareț. Părinții care l-au cunoscut pe Sfântul Calinic spun că fața îi era mereu palidă de multa postire și ochii adânciți în orbite din pricina multor privegheri și a atâtor lacrimi. Căci dobândise de la Dumnezeu darul lacrimilor la sfânta rugăciune. „Când vin lacrimile acestea, sunt lacrimi de pocăinţă, sunt daruri ale harului de la Domnul, pe care el le dă sufletului”, spunea starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani ai Serbiei.

Așadar, acest moment din viața Sfântului Calinic de la Cernica ne oferă o mărturie vie despre puterea postului și a nevoinței duhovnicești. Deși nevoința sa extremă din Postul Mare, când a ajuns să-și piardă cunoștința, ne arată limitele firii omenești, ea reprezintă totodată mărturia unei iubiri nemărginite pentru Dumnezeu și a dorului după desăvârșire. Postul său aspru, rugăciunile neîncetate și lacrimile nu erau scopuri în sine, ci mijloace prin care sufletul său se curăța și se apropia de Dumnezeu.Sigur că, pentru noi, cei de astăzi, exemplul Sfântului Calinic trebuie adaptat puterilor noastre duhovnicești. Totuși, viața sa ne învață că din postul cumpătat, din ascultare smerită și din rugăciune stăruitoare se naște curăția inimii, iar din curăția inimii izvorăsc faptele bune și dragostea pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Să ne rugăm Sfântului Calinic să ne ajute să înțelegem sensul adevărat al postului și să ne inspire în nevointele noastre duhovnicești, pentru ca și noi să putem ajunge la „cununa vieții celei veșnice”. Amin!*Din tainele Patericului: Cum își punea Sfântul Calinic de la Cernica „reminderul” pentru rugăciune?*

Metanoia… un termen scurt dar profund din punct de vedere teologic, un cuvânt-cheie în adevăratul sens, căci numai el poate să ne deschidă porțile Împărăției Cerurilor. Provenind din cuvintele grecești „meta” (după, dincolo de) și „nous” (gândire, minte), metanoia înseamnă nu doar simpla pocăință, ci îndeamnă la o schimbare a minții, la o prefacere și la o schimbare a întregii gândiri, la o înnoire duhovnicească a cugetului nostru.

La o schimbare a minții suntem chemați și noi, toți cei care cu nădejde și curaj am pășit pe calea Postului Mare și, prin ajutorul Bunului Dumnezeu, al Maicii Sale și al tuturor sfinților rugători lângă Tronul cel ceresc, vom ajunge ca la finalul acestor zile aparte să avem sufletele și trupurile primenite pentru întâlnirea cu Hristosul cel răstignit și Înviat din morți. Pe calea postului, ca pe un drum obișnuit cu borne kilometrice, Biserica noastră ne-a „presărat” modele care să ne întărească, să ne sprijine și să ne arate că acest efort duhovnicesc al nostru nu este imposibil. Unul dintre aceste modele, sărbătorit în acest an în cea de-a doua jumătate a Postului Mare, este Sfântul Calinic de la Cernica, unul dintre marii părinți duhovnicești ai veacului al XIX-lea. Cu prilejul prăznuirii sale din data de 11 aprilie, ne-am gândit să vă prezentăm un aspect mai puțin cunoscut din viața sa: modul inedit în care își făcea canonul de rugăciune, o adevărată „invenție” pentru dobândirea mântuirii. Detalii, în rândurile de mai jos!

*Cine a fost Sfântul Calinic de la Cernica?*

Înainte de a prezenta acest aspect inedit din viața sa, se cuvine să aflăm câteva informații biografice folositoare. Astfel, reținem că Sfântul Calinic de la Cernica († 1868) face parte dintre primii sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română. El este, de fapt, primul ierarh român canonizat, iar de mireni este prețuit ca un mare făcător de minuni și vindecător al multor suferințe.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie, 1787 în București, aproape de biserica Sfântul Visarion. Din sfântul botez a primit numele de Constantin. Părinții săi se numeau Antonie și Floarea și erau foarte evlavioși. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinerețe preot de mir, apoi s-a călugărit sub numele de Acachie. Mama Sfântului Calinic, fericita Floarea, după ce și-a crescut copiii, s-a retras la Mănăstirea Pasărea, călugărindu-se și primind numele de Filoteia. La vârsta de 20 de ani, fiind inspirat de exemplele sfinților și de trăirea monahală a călugărilor, tânărul Constantin a decis să-și dedice viața lui Dumnezeu. A părăsit lumea și s-a retras la Mănăstirea Cernica, situată lângă București. După un an de ucenicie la marele duhovnic Pimen, fratele Constantin a fost călugărit, iar la 3 decembrie 1808 a fost hirotonit ierodiacon. După 5 ani, adică la 13 decembrie 1813, a primit Taina Preoției.

Pe 14 decembrie 1818, după moartea starețului Dorotei, întreaga obște de la Cernica l-a ales ca stareț pe ieromonahul Calinic, deși avea doar 31 de ani. Conducând mănăstirea timp de 32 de ani, s-a străduit să îmbunătățească viața călugărească și să le fie monahilor nu doar stareț, ci și frate, părinte și prieten.

După 43 de ani de viață mănăstirească, în anul 1850, starețul Calinic a fost chemat la înalta slujire arhierească. A fost Episcop al Râmnicului timp de 16 ani, perioadă în care a zidit o biserică la Schitul Frăsinei, cu chilii și toată rânduiala din Sfântul Munte, având totodată o bogată activitate culturală, filantropică și duhovnicească. A trecut la Domnul în data de 11 aprilie 1868. A fost înmormântat pe 13 aprilie, în tinda ctitoriei sale, biserica „Sfântul Gheorghe de la Cernica”, în prezența mitropolitului primat al României, Nifon, și a unei mulțimi impresionante de monahi și monahii, cler și credincioși.

*„Reminderul” pentru rugăciune*În viața Sfântului Calinic citim că postea zilnic, se ruga neîncetat, făcea sfânta ascultare cu desăvârșită supunere, la biserică era nelipsit și în chilie foarte sârguitor. Dormea numai trei ceasuri pe noapte, însă nu întins pe pat, ci pe un scăunel într-un colţ al chiliei, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele mai grele ale mănăstirii.

Din „Patericul românesc” al Părintelui Ioanichie Bălan aflăm că, pentru a nu uita de ceasul și rânduiala rugăciunii, Sfântul Calinic „inventase” un fel de alarmă proprie. Ca să nu-l cuprindă somnul sau să-şi risipească mintea de la lucrarea ei, obişnuia să pună pe cartea pe care o citea o greutate metalică rotundă, iar jos, în dreptul cărţii, un lighean de tablă gol. Îndată ce Sfântul Calinic se îngreuia de somn şi îşi pierdea echilibrul, greutatea metalică cădea în lighean şi îl deştepta din nou la rugăciune şi la citit. Astfel, cuviosul era permanent stăpân pe voinţa şi pe trupul său.

Sfântul Calinic era, totodată, și un postitor desăvârșit. Încă de când era în mănăstire, după ce ieroschimonahul Pimen, bunul său părinte și duhovnic, a plecat în Sfântul Munte Athos, Cuviosul Calinic și-a asumat o rânduială destul de severă, ca în toată săptămâna să nu se hrănească cu mâncare gătită, fiartă la foc, ci doar cu pâine și cu apă, după apusul soarelui, iar sâmbăta și Duminica să meargă să mănânce la trapeză împreună cu părinții și frații din mănăstire, iar aici tot la fel – niciodată nu uita de înfrânare.

Părinții care l-au cunoscut pe Sfântul Calinic spun că fața îi era mereu palidă de multa postire și ochii adânciți în orbite din pricina multor privegheri și a atâtor lacrimi. Căci dobândise de la Dumnezeu darul lacrimilor la sfânta rugăciune. „Când vin lacrimile acestea, sunt lacrimi de pocăinţă, sunt daruri ale harului de la Domnul, pe care el le dă sufletului”, spunea starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani ai Serbiei.

Așadar, Sfântul Calinic de la Cernica rămâne un fel de far luminos în istoria Bisericii Ortodoxe din România și, de ce nu, din întreaga Ortodoxie. Viața sa închinată credinței și ascultării, dar și milosteniei și rugăciunii, a lăsat o amprentă puternică asupra comunității pe care a păstorit-o și a credincioșilor care nu i-au uitat niciodată ajutorul. Sfintele sale moaște continuă să atragă anual sute și mii de pelerine care vin să-i mulțimească pentru binefacerile primite sau să-l roage să le fie alături în tot ceasul.

_Ultima zi de viață a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica_*

 La ora 5 dimineaţa, Sfântul Calinic a chemat pe ucenicul Gherman ca să-l îmbrace în cămaşă şi haine de îngropare. Pe toate celelalte le dăduse de pomană. Apoi singur s-a sculat, s-a spălat pe faţă, s-a pieptănat şi a binecuvântat pe toţi câţi erau în casă. Spunea ucenicilor că „au venit nişte oameni mari în casă şi vor să-l ia cu dânşii”.

Dorind Sfântul Calinic să asculte ultima Liturghie pe pământ şi să se bucure de praznicul Învierii lui Hristos, în ziua de Paşti a slujit un preot Sfânta Liturghie în paraclisul chiliei unde şedea şi s-a împărtăşit pentru ultima dată cu Preacuratele Taine. Era în ziua de 7 aprilie 1868.

În Joia luminată, adică la 11 aprilie, se împlineau cele 14 zile prevestite de Sfântul Calinic. Cu câteva zile mai înainte, a venit la el stareţul mânăstirii, arhimandritul Ştefan, „pe care îl iubea foarte mult şi i-a dat testamentul pentru înmormântare scris cu câtăva vreme înainte. Apoi l-a mai învăţat şi ceva lucruri duhovniceşti, vorbind amândoi multe ceasuri”.

În noaptea de 10 spre 11 aprilie a venit părintele Anastasie la Sfântul Calinic şi i-a citit Utrenia. După otpust au stat amândoi de vorbă, vorbind pentru mântuire şi alte lucruri folositoare. Când se lumina de ziuă, părintele Anastasie s-a retras în chilia sa.

La ora 5 dimineaţa, Sfântul Calinic a chemat pe ucenicul Gherman ca să-l îmbrace în cămaşă şi haine de îngropare. Pe toate celelalte le dăduse de pomană. Apoi singur s-a sculat, s-a spălat pe faţă, s-a pieptănat şi a binecuvântat pe toţi câţi erau în casă. Spunea ucenicilor că „au venit nişte oameni mari în casă şi vor să-l ia cu dânşii”.

Cum stătea aşa în picioare, a cerut o cruce. Apoi, ţinând crucea în mână, s-a închinat ei, a sărutat-o şi a zis:

‒ Sfântă Cruce, ajută-mi!

Iar către ucenici a zis:

‒ Să ne vedem în fericirea din cealaltă lume!

Şi, rezemându-şi capul pe pieptul lui Gherman, a răsuflat adânc şi şi-a dat duhul în Mâinile Domnului.

*(Arhimandrit Ioanichie Bălan)*