LEGENDA Garofița Pietrei Craiului

 

Legenda:

"Povestea spune ca demult, in vremuri indepartate, traia la poalele unor munti inalti din Carpati un padurar cu familia sa: sotia si cei doi copii. Cel mai mic poreclit "Degetarut" blond, cu un glas ca un clinchet de clopotei si surioara lui "Garofita" (de vreo 5 ani), bruneta cu ochi negrii stralucitori; ce purta o rochita roz-caramizie incretita si cu dungi mai inchise dispuse in cerculete. Padurarul era cunoscut de toti pentru blandetea lui si grija ce o avea fata de animalele salbatice, el le punea hrana pe vreme de iarna. Uneori, ingrijea cate un pui de caprioara ratacit, alteori lega ranile unui iedut incoltit de fiare, ce se ivea in drumul lui pe cararile din padure. Intr-o zi, aproape de casuta lor a cazut un pui de acvila (pajura) ranit la un picior de o sageata. Padurarul l-a luat in brate, i-a scos sageata si la pansat. L-a mai ingrijit apoi cateva zile, pana a mai prins putere si umbla fara sa schiopateze. Copiii l-au indragit si il hraneau cu resturi din mancarea lor (carne, paine) i-au pus apa intr-o albie din curte, sa bea si sa se scalde ceea ce tare ii placea puiului de pajura. Astfel s-a legat o stransa prietenie intre copii si pasarea care-parca le intelegea graiul. Cat erau singuri acasa, cat tatal lor era in padure la lucru, pasarea aceasta frumoasa era preocuparea lor. Mama lor i-a parasit plecand in sat, unde s-a casatorit cu alt om, pentru ca nu-i placea sa stea in padure! Intr-o zi acvila simtindu-se in putere, se inalta in aer, rotindu-se de cateva ori apoi, iute ca sageata, cobori din inaltul cerului, jos in curtea padurarului de unde cei doi copii o urmareau, minunandu-se de frumusetea ei. Mult doreau si copiii sa vada muntii cu varfurile lor semete, sa zboare si ei spre inaltul cerului. Intr-o zi si-au spus dorinta pajurei, iar aceasta intelegandu-i a dat afirmativ din cap in semn ca ii va plimba pana la muntii invecinati. Zis si facut! Intr-o zi fiind iar singuri acasa, pajura le-a facut semn sa vina, sa se aseze pe spatele ei; fetita il tinea in brate pe fratiorul ei mai mic si cu basmaluta ce o avea pe cap a infasurat gatul pajurei tinandu-se de el ca de capastru. Cand totul a fost gata acvila a facut un semn din cap parca ar fi zis: "fiti gata, pornim!". Erau uimiti de tot ce vedeau, zburand peste nesfarsite paduri de brazi. Dupa catva timp acvila s-a rotit in cerc, coborand langa niste stanci, aproape de un lac imens, care in lumina apusului de soare sclipea ca niste solzi de aur. Era marele lac Balea. Copiii s-au dat jos de pe spatele pasarii si in timp ce ei culegeau afine si strugurei din acele locuri, aproape de padure, acvila, bucuroasa ca a gasit o bucata de carne de caprioara, s-a ospatat, mancand pe saturate, iar apoi a baut apa din lacul cu apa rece, cristalina. Dar, bucuria a fost de scurta durata, deoarece dintr-o data biata acvila a cazut la pamant moarta. Se vede ca acea carne, era otravita, pusa drept momeala pentru animalele din padure, vanate pentru blana lor pretioasa (rasi, jderi, vulpi etc). Bietii copii au plans amarnic pentru ca erau departe de casa, nu aveau cum sa mai ajunga la ei acasa, unde desigur ii astepta tatal lor ingrijorat. Copilasii au umblat tinandu-se de mana, prin preajma locului, sperand ca doar-doar vor intalni pe cineva sa-i gazduiasca. Soarele apunea, se insera, cand spre bucuria lor, au zarit in padurea din apropiere un castel in care jucau razele soarelui in asfintit. S-au indreptat intr-acolo si intr-adevar i-a intampinat o minunata zana imbracata in alb, pe fruntea careia stralucea o diadema: era zana acelor munti! Copiii au ingenunchiat si cu lacrimi in ochi, o implorau sa-i gazduiasca peste noapte. Dar, in zadar o rugau, parca avea inima de piatra. In loc sa-i ajute le-a spus: "in palatul meu de cristal nu au voie sa intre pamantenii, singurul lucru ce pot sa-l fac este sa va transform in doua flori alese, sa cresteti in stancile calcaroase ale muntilor din apropiere, pe care voi nu-i cunoasteti, dar se numesc Muntii Piatra Craiului, asezati sub Muntii Fagaras. Veti creste acoperind stancile ca un covor verde, iar primavara, veti inflori, infrumusetand aceste locuri. Numai daca un tanar indraznet va ajunge prin aceste locuri, si va aduce cu el apa tamaduitoare de la sapte izvoare - de pe malul Oltului si va va stropi, veti redeveni fiinte omenesti, si va veti bucura de viata harazita oamenilor buni de pe pamant". Tinand un glob de aur stralucitor in mana, zana muntilor i-a fermecat, transformandu-i in doua flori frumoase, rare care nu se mai gasesc in toata Europa: Garofita rosu-caramizie si Degetarutul care cu clinchetul lui cristalin trezeste toate florile de munte la viata. In acele timpuri indepartate, pe malul Dunarii, intr-un castel, s-a nascut unicul fiu al unui domnitor, caruia la nastere i-au dat numele Dunare-Voinicul. Se spune ca una din ursitoare i-ar fi prezis ca, atunci cand va creste mare, va face un drum lung, tinand firul unei ape si ca in stancile calcaroase ale muntilor isi va gasi aleasa inimii; dar pentru a o afla va trebui sa duca apa vie tamaduitoare din toate izvoarele insirate ca o salba in drumul sau si apa aceasta o va trezi la viata indata ce va fi stropita cu ea. Cam grea incercare il astepta pe Dunare-Voinicul, care ajuns flacau mare, nu-si mai gasea astampar acasa. Asa ca intr-o zi de primavara, Dunare-Voinicul, care acum se facuse un flacau chipes, plin de curaj si credinta in Dumnezeu porni la drum. Trecand prin locuri cu izvoare tamaduitoare, in fiecare ulcior a pus apa, incepand de la Olanesti, Govora, Calimanesti si Caciulata, iar pe locul unde azi este Manastirea Cozia, era o manastire veche de calugari care l-au binecuvantat si l-au uns cu sfantul mir; asa au trecut si Muntii Cozia, ajungand la poalele Muntilor Fagaras. Aici a poposit la poalele Muntilor Piatra Craiului. S-a odihnit in poiana din apropiere, unde pe stancile calcaroase crestea o floare de culoare roz-caramiziu cu niste creturi si cerculete mai inchise. Dunare-Voinicul a atipit si i s-a parut ca dintre acele flori inainta spre el o zana in vesmant roz-caramiziu, cu un par negru si o privire stralucitoare. Din vorba in vorba, Dunare-Voinicul afla ca pe zana florilor o cheama Garofita si toata povestea ei. Tanarul ii dadu sa bea apa din ulciorul adus de la cele sapte izvoare si o stropi cu aceasta apa. Atunci s-a infaptuit minunea mult asteptata. Cei doi tineri indragostiti de la prima vedere, si-au jurat credinta pana la moarte. Insa Garofita l-a rugat pe Dunare-Voinicul sa-l trezeasca si pe fratele ei Degetarut care se afla in apropiere de marele lac Balea. Trezit la viata, Degetarut se imbratiseaza cu sora lui Garofita si ii multumi lui Dunare-Voinicul pentru ca a avut curajul sa infrunte atatea greutati pana i-a gasit pe aceste meleaguri stancoase. Apoi cu totii au pornit in padurea invecinata ca sa-l gaseasca pe tatal lor. Ajunsi cu bine acasa l-au gasit pe tatal lor slabit si imbatranit de atatia ani cat a trait singur, dar curand a prins puteri band din apa de la izvoarele tamaduitoare adusa de Dunare-Voinicul. Au incalecat apoi pe caii nazdravani care ii ducea ca vantul si ca gandul spre castelul unde pe Dunare-Voinicul il asteptau parintii. Erau atat de fericiti cand au vazut-o pe frumoasa Garofita, pe fratele si pe tatal ei incat au facut o nunta mare, cu alai domnesc cum nu s-a mai pomenit prin acele parti ale Dunarii. Ei au trait ani multi fericiti pana s-au stins de batranete, dar in munti, semintele raspandite de cele doua flori pana sa le gaseasca Dunare-Voinicul, au perpetuat neamul lor, incat astazi ele impodobesc cu frumusetea lor pajistile muntilor nostri si razbesc pe frig si viscol, ca si tinerii din povestea de demult."

Garofița Pietrei Craiului nu este doar o floare. Este un simbol tăcut al rezistenței, al purității și al frumuseții sălbatice pe care natura o păstrează cu grijă în locuri greu de atins. Mică, delicată și de o frumusețe răpitoare, această floare este considerată una dintre cele mai valoroase comori ale florei din România, o adevărată bijuterie a munților românești.
Această floare rară, cu petale fin crestate de un roz intens, străbătute de dungi violete sau roșiatice, crește doar pe versanții abrupți ai masivului Piatra Craiului, în Carpații Meridionali. Nu o vei găsi nicăieri altundeva în lume, pentru că este o specie endemică — adică are o distribuție naturală exclusivă în acel loc. De aceea, este nu doar frumoasă, ci și extrem de valoroasă din punct de vedere științific și ecologic.
Piatra Craiului este o zonă cu relieful cel mai accidentat și mai spectaculos din întreg lanțul carpatic. Printre stâncile de calcar, în fisuri abrupte, acolo unde doar vântul, caprele negre și drumeții curajoși ajung, înfloresc vara aceste garofițe minuscule. Fiecare floare este un miracol — nu doar prin locul în care crește, dar și prin felul în care reușește să înfrunte condițiile extreme: soluri sărace, lipsă de apă, vânturi puternice și diferențe mari de temperatură.
Dincolo de botanică, garofița a intrat și în legendele locale. Se spune că floarea s-a născut din lacrimile unei păstorițe care și-a pierdut iubitul într-o prăpastie a Craiului. În fiecare vară, ea reapare, timidă și fragilă, amintind că unele povești de dragoste nu mor niciodată, ci rămân întipărite în piatră și în floare. Asemenea unei bijuterii sculptate de natură, garofița pare mai degrabă o emoție decât o plantă — o emoție păstrată neatinsă de secole.
Astăzi, floarea este protejată prin lege și este emblema oficială a Parcului Național Piatra Craiului. A devenit simbolul frumuseții discrete, necomerciale, acea frumusețe care nu se vinde, nu se rupe, ci se admiră de la distanță, în tăcere. Să o întâlnești într-o drumeție e un privilegiu rar, o recompensă a răbdării și a respectului pentru natură.
Garofița Pietrei Craiului nu este doar o plantă de munte. Este o declarație. O dovadă că munții românești ascund comori neștiute, delicate și neprețuite. Că natura încă ne oferă frumuseți care nu pot fi cumpărate, ci doar descoperite. Iar dintre toate florile, ea rămâne, cu adevărat, bijuteria muntelui românesc.

Viața Sfântului Ierarh Tihon, Episcopul Amatundei

 

• 

  
  

Multă osteneală a suferit Sfântul Tihon, arhiereul lui Hristos, întorcând de la înșelă­ciunea idolească la credință pe oamenii care piereau în păgânătatea elinească și aducându-i la Hristos Dumnezeu.

Sfântul Tihon se trăgea din orașul Amatunda, cetate în insula Cipru, din părinți binecredincioși și iubitori de Hristos, de la care a învățat din tinerețe a cunoaște pe Hristos Dumnezeu și Sfintele Scrip­turi. El s-a numărat în clerul Bisericii și s-a rânduit ca să citească poporului durnnezeieștile cuvinte în biserică. Apoi, pentru curăția vieții lui, a fost hirotonisit diacon de Sfântul Memnon, episcop al aceleiași cetăți Atnatunda. Și ducându-se episcopul Memnon către Domnul, Sfântul Tihon a fost ridicat prin alegere la scaunul episcopal și a fost sfințit arhierei de marele Epifanie, arhiepiscopul Ciprului.

În acea vreme era încă în insula Cipru, mulțime de popor necredincios, care se ținea de rătăcirea închinării la idoli. Deci multă osteneală a suferit Tihon, arhiereul lui Hristos, întorcând de la înșelă­ciunea idolească la credință pe oamenii care piereau în păgânătatea elinească și aducându-i la Hristos Dumnezeu. Iar Domnul i-a ajutat în ostenelile lui, căci, scoțând turma cea cuvântătoare din dinții lupilor răpitori și drăcești, a adus-o în ograda Bisericii celei sobornicești și din capre a făcut oi ale lui Hristos. El a sfărâmat toți idolii care erau împrejurul Amatundei și drăceștile locuințe, iar capiștile lor le-a stricat.

Și viețuind mulți ani și bine îndreptând Biserica cea încredințată lui, s-a dus către Domnul și a fost numit făcător de minuni, căci multe minuni a făcut în viața lui și după moarte. Dar viața lui întreagă și istoria minunilor lui nu s-au putut afla; căci din pricina învechirii vremii și a războaielor agarenilor, precum multe sfinte biserici au fost pustiite, tot astfel au pierit și cărțile bisericești. însă din multele minuni ale lui, două au venit la știrea noastră.

Iată prima minune: Pe când era încă tânăr în casa sa, petrecând lângă părinți, l-a pus tatăl său să vândă pâine; pentru că aceea era meseria tatălui său, ca din vânzarea pâinii să-și hrănească familia. Iar fericitul tânăr dădea pâinea la săraci fără plată. Deci tatăl lui, înștiințându-se de aceasta, a început a se supăra asupra lui și a-l ocări. Iar tânărul, fiind insuflat de Dumnezeu, îi zicea: „O, tată, pentru ce te mâhnești, ca și cum ai suferi vreo pagubă? Pâinile le-am dat împrumut lui Dumnezeu și am zapisul Lui cel nemincinos, Care zice în sfintele cărți: Cel ce dă lui Dumnezeu, va primi însutit! Iar de nu crezi cele grăite, să mergem la hambar și vei vedea acolo, cum Dumnezeu dă datoria Sa, celor ce I-au dat Lui cu împrumut”. Aceasta zicând-o, a mers cu tatăl său la hambar, și, când a deschis ușa, a aflat cămara care era deșartă, plină de grâu curat. Iar tatăl său s-a mirat cu spaimă și, căzând, s-a închinat lui Dumnezeu, dându-I mulțumire. Dintr-acea vreme nu mai oprea pe fiul său să împartă pâini la săraci cât va voi.

A doua minune este aceasta: într-o oarecare vie, lucrătorii tăind vițele cele uscate, le aruncau afară; iar Sfântul Tihon, adunând acele vițe uscate, le sădea în via sa și se ruga lui Dumnezeu să-i dea la via lui patru daruri: Cel dintâi, ca vițele cele uscate, fiind sădite, să primească umezeală și putere vie, ca ele să se înrădăcineze, să răsară și să crească. Al doilea, ca acea vie a lui să fie îndestulată cu rodurile sale. Al treilea, ca strugurii să fie dulci la gust și sănătoși. Al patrulea, ca strugurii din via lui să se coacă mai degrabă decât în toate viile.

Astfel rugându-se, a doua zi, mergând la acele vițe uscate pe care le sădise, le-a găsit pe toate răsărite și înverzite. Și începând a crește într-același an mai presus de obicei și de firea sa, au adus mare îndestulare de struguri. Și fiind strugurii încă verzi în celelalte vii, în via Sfântului Tihon strugurii se copseseră mai degrabă decât la toți și erau foarte dulci la gust și foarte folositori sănătății omenești. Acea vie a fost lucrată mulți ani nu numai cât a trăit Sfântul Tihon, ci și după moartea lui, aducând rod cu îndestulare. Și în tot anul, mai înainte de vremea cea obișnuită a coacerii tuturor viilor, în l6 zile ale lunii iunie, la pomenirea Sfântului Tihon, se aduceau la biserica sfântului struguri copți din acea vie, iar cu vinul cel stors dintr-înșii, se săvârșea jertfa cea fără de sânge la Sfânta Liturghie.

Din aceste două minuni se poate vedea cu îndestulare că Sfântul Tihon a fost făcător de minuni și mare plăcut al lui Dumnezeu. Se adeverește încă la slujba lui și aceasta, că vremea sfârșitului său a văzut-o mai înainte și a spus aceasta și altora. Pentru sfințenia acestui făcător de minuni, să fie slăvit Dumnezeul nostru acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Troparul Sfântului Ierarh Tihon, Episcopul Amatundei

 

Glasul 1

Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Tihon; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Rugăciunea Părintelui Tihon din Muntele Athos

 

Slavă Golgotei lui Hristos! O, dumnezeiască Golgotă, sfințită cu Sângele lui Hristos! Te rugăm, spune-ne nouă câte mii de păcătoși ai curățit cu harul lui Hristos prin pocăința și lacrimile lor și ai umplut cu ei cămara de nuntă a raiului?

O, Hristoase împărate, cu dragostea Ta cea nespusă și cu harul Tău ai umplut toate Palatele Cerești cu păcătoșii care s-au pocăit. Tu și aici jos pe toți îi miluiești și îi mântuiești, și cine îți poate mulțumi cu vrednicie, chiar de ar avea minte îngerească?

Păcătoșilor, veniți degrab! Sfânta Golgotă este deschisă și Hristos este milostiv. Cădeți înaintea Lui și sărutați-I picioarele cele sfinte! Numai Acesta, ca un milostiv, poate vindeca rănile voastre. O, ce fericiți vom fi, când mult-milostivul Hristos ne va învrednici să-i spălăm cu multă smerenie, cu frică de Dumnezeu și cu lacrimi fierbinți, preacuratele Lui picioare și să I le sărutăm cu dragoste! Atunci milostivul Hristos va binevoi să spele păcatele noastre și ne va deschide ușile raiului, unde, cu mare bucurie, împreună cu arhanghelii și îngerii, cu heruvimii si serafimii si cu toti sfinții vom slăvi veșnic pe Mântuitorul lumii, pe Preadulcele Hsus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, Treimea Cea de o ființă și nedespărțită.

Acatistul Sfântului Ierarh Gligherie Mărturisitorul 15 iunie

 

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Apoi se zic condacele şi icoasele.

Condacul 1

Apărătorule al dreptei credinţe, cu viaţa şi cu învăţăturile Tale ai împodobit biserica lui Hristos preafericite Ierarhe Glicherie. Pentru aceasta cu credinţă şi cu evlavie te lăudăm cinstind ostenelile tale zicând: Bucură-te preafericite Ierarhe Glicherie, mărturisitor al Ortodoxiei!

Icosul 1

Cel ce din pruncie ai fost ales de Dumnezeu pentru a păstori oile Sale cele cuvântătoare la păşunea dreptei credinţe, Sfinte Ierarhe Glicherie, fără frică ai propovăduit păstoriţilor tăi Ortodoxia cea curată şi ai Întors la credinţă. pe cei rătăciţi, pentru care te lăudăm pe tine zicând:

Bucură-te, că din pruncie credinţa cea dreaptă ai păzit;

Bucură-te, că pentru Ortodoxie mult te-ai ostenit;

Bucură-te, că la botez numele Sfântului Gheorghe ai primit;

Bucură-te, că vieţii lui ai urmat;

Bucură-te, că pentru credinţa cea dreaptă mucenic te-ai arătat;

Bucura-te, că pentru ortodocşi până la moarte ai răbdat;

Bucură-te, că pentru dreapta credinţă la moarte ai fost condamnat;

Bucură-te, căci cu dumnezeiască minune de la moarte ai fost salvat;

Bucură-te, că prin rugăciunile tale şi alţii de moarte au scăpat;

Bucura-te, că pentru Biserică prin tine Dumnezeu a lucrat;

Bucură-te, că pe credincioşi cu apa dreptei credinţe i-ai adăpat;

Bucura-te, că oile turmei tale de reaua credinţă papistăşească le-ai apărat;

Bucură-te, preafericite Ierarhe Glicherie!

Condacul 2

Ca o rază de lumină din părinţi credincioşi ai strălucit Sfinte Ierarhe Glicherie, şi cu dumnezeieştile cuvinte Biserica lui Hristos Dumnezeu ai împodobit, iar acum în ceruri în Biserica cea biruitoare, cânţi neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

De la Sfântul Botez arvuna dreptei credinţe ai primit Sfinte Ierarhe Glicherie şi la vreme potrivită Dumnezeu te-a ridicat ca să curăţeşti Biserica Lui de neghina relei credinţe papistăşeşti. Pentru aceasta te lăudăm pe tine zicând:

 Bucură-te, cel de din părinţi binecredincioşi ai răsărit;

Bucură-te, cel ce cu dreapta credinţă te-ai împodobit;

Bucură-te, că strămoşii tăi pentru credinţă au suferit;

Bucură-te, că tu absenţa lor ai suplinit;

Bucură-te, că pentru credinţa strămoşilor ai pătimit;

Bucură-te, că înnoirile papistaşilor ai ruşinat;

Bucură-te, că adevărata credinţă prin răbdare şi pătimire ai demonstrat;

Bucură-te, că din Suceava la laşi ai plecat;

Bucură-te, că în Mănăstirea Cetăţuia ai intrat;

Bucură-te, că viaţa călugărească acolo ai învăţat;

Bucură-te, cel ce mintea cu dumnezeieşti cugetări ţi-ai luminat;

Bucură-te, căci cu focul . dragostei dumnezeieşti te-ai adăpat;

Bucură-te, preafericite Ierarhe Glicherie!

Condacul 3

După ce viaţa călugărească desăvârşit ai învăţat, la treapta diaconiei şi preoţiei ai fost ridicat Sfinţite Ierarhe Glicherie, slujind un an la Sfintele Moaşte ale Cuvioasei Paraschiva şi cu totul lui Dumnezeu dăruindu-te ai cântat: Aliluia!

Icosul 3
Dorind o viaţă mai aleasă, la Sfânta Mănăstire a Neamţului te-ai sălăşluit, unde pildă de viaţă sfântă tuturor arătându-te, preot slujitor ai fost rânduit şi întru toate credincios te-ai arătat Sfinte Ierarhe Glicherie. Pentru aceasta cu evlavie te lăudăm pe tine zicând:
Bucură-te, cel ce pe toţi din Mănăstirea Cetăţuia viata sfântă i-ai învăţat;
Bucura-te, cel ce în Mitropolia Moldovei ca preot ai slujit;
Bucură-te, cel ce şi Cuvioasei Paraschiva cu credinţă i-ai slujit;
Bucură-te, cel ce frica de Dumnezeu pe toţi i-ai învăţat;
Bucură-te, că tuturor pildă de viaţă sfântă te-ai arătat;
Bucură-te, că pe Hristos în inima ta l-ai purtat;
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu smerenie şi credinţă te-ai rugat;
Bucură-te, căci cu cuvântul şi fapta pe Hristos l-ai mărturisit;
Bucură-te, că pe mulţi la dreapta credinţă i-ai povăţuit;
Bucură-te, .că în post şi rugăciune toată viaţa ai trăit;
Bucură-te, că în ispite şi in pătimiri ca un diamant ai strălucit;
Bucură-te, mărgăritar al credinţei, nebiruit de vrăjmaşi;
Bucură-te, preafericite Ierarhe Glicherie!

Condacul 4
Cu răutate pornindu-se oarecând non calendariştii asupra binecredincioşilor creştini ortodocşi, toţi fiii cei adevăraţi ai Bisericii noastre s-au bucurat nespus de mult de alegerea ta ca păstor al lor, Sfinte Ierarhe Glicherie, şi văzând în tine un puternic apărător al legii strămoşeşti au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4
Strălucind ca un luceafăr al Ortodoxiei, chemat ai fost de Mântuitorul Hristos la treapta preoţiei pe care ai slujit-o cu vrednicie jertfindu-te pentru dreapta credinţă; Domnul Iisus te-a ridicat pe tine în scaunul arhieresc, sfinţit fiind de Mitropolitul Galaction. Pentru aceasta, bucurându-ne de iconomia lui Dumnezeu te lăudăm pe tine cântând:
Bucură-te, că preoţia la care ai fost chemat cu sfinţenie ţi-ai plinit;
Bucura-te, că slujind Domnului cu frică, la treaptă mai înaltă ai fost chemat;
Bucură-te, că Domnul cu cinstea arhierească te-a îmbrăcat;
Bucură-te că Arhiereu vrednic lui Hristos te-ai arătat;
Bucură-te, ca Mitropolit vrednic tuturor creştinilor ortodocşi te-ai dovedit;
Bucură-te, căci cu toate virtuţile arhiereşti ai fost împodobit;
Bucură-te, că spre păstorire mitropolia binecredincioşilor ţi s-a încredinţat;
Bucură-te că ajutat fiind de popor Mănăstirea Slătioara ai întemeiat;
Bucură-te, că pe fiii tăi frica de Dumnezeu i-ai învăţat;
Bucură-te, că prin post şi rugăciune pe toţi vrăjmaşii l-ai ruşinat;
Bucură-te, cel ce întru ajutorul tuturor cu sârguinţă ai stat;
Bucură-te, cel ce pe cei săraci totdeauna i-ai miluit;
Bucură-te, preafericite Ierarhe Glicherie!

Condacul 5
Vestea despre vieţuirea ta cu mare sfinţenie, sfinţite Ierarhe Glicherie, a ajuns până departe peste hotarele ţării noastre, şi, toţi auzind lăudau pe Dumnezeu cântându-i: Aliluia!

Icosul 5
Şezut-ai pe scaunul Mitropoliei tuturor binecredincioşilor din toată România ca o făclie mult luminoasă în sfeşnicul Bisericii lui Hristos, luminând pe toţi cu învăţăturile cele drepte ale credinţei strămoşeşti. Pentru aceasta şi noi cu umilinţă te lăudăm zicând:
Bucură-te, că scaunul Mitropoliei în Slătioara Hristos ţi-a rânduit;
Bucură-te, cel ce ca un fulger al turmei, ţara ai strălucit;
Bucură-te, că ales păstor al turmei lui Hristos te-ai numit;
Bucură-te, că de mâinile papistaşilor oile cuvântătoare le-ai ferit;
Bucură-te, că ademenirile noilor calendarişti le-ai biruit;
Bucură-te, că de ameninţările duşmanilor nicidecum nu te-ai înfricoşat;
Bucură-te, căci cu arma adevărului te-ai înarmat;
Bucură-te, căci pe popii cei mincinoşi cu mult curaj i-ai înfruntat;
Bucură-te, că împreună cu Părintele David pe vrăjmaşi ai biruit;
Bucură-te, căci ca Sfântul Marcu Efeseanul ai fost legat;
Bucură-te, că pentru adevăr în lanţuri ai fost legat;
Bucură-te, că prin aceasta Sfinţilor Apostoli ai urmat;
Bucură-te, preafericite Ierarhe Glicherie !

Condacul 6
Propovăduind cu mare râvnă si îndrăzneală cuvântul Dumnezeului celui adevărat, Ierarhe Glicherie ţi-ai ferit credincioşii de uneltirile răilor prigonitori, întărindu-i pe toţi să rabde cu vitejie pentru Hristos care va da biruinţă. Drept aceea să-i cântăm toţi: Aliluia!

Icosul 6
Fiind hirotonit arhiereu după rânduiala Sfintelor Canoane la Moara Domnească din Bucureşti şi întorcându-te în Moldova la Mănăstirea Slătioara, cu mare bucurie ai fost primit de preoţi şi de poporul cel drept credincios pe toţi mângâindu-i în dreapta credinţă; pentru aceasta, cinstindu-te îţi zicem ţie:
Bucură-te, cel plin de dumnezeiască râvnă care la ai tăi te-ai întors;
Bucură-te, Ierarhe fericite al Domnului nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, cela ce de fiii duhovniceşti cu dragoste al fost aşteptat;
Bucură-te, că pe toţi fiii tăi ca arhiereu i-ai binecuvântat;
Bucură-te, că din închisoare şi exil la SIătioara ai venit;
Bucură-te, că iarăşi cu mare bucurie Părintele David te-a primit;
Bucură-te, că Dumnezeu întru toate te-a întărit;
Bucura-te, că. pe toţi la dreapta credinţă i-ai îndreptat;
Bucură-te, că pe cei rătăciţi cu mare îndrăzneală i-ai înfruntat;
Bucură-te, că de momeli şi daruri nu te-ai lăsat înşelat;
Bucură-te, căci cu înfricoşări nu te-au înspăimântat;
Bucură-te, că defăimare şi necinste ai răbdat;
Bucură-te, preafericite Ierarhe Glicherie!

Condacul 7
Mai înainte de hirotonisirea ta ca arhiereu, în ziua de Sfântul Grigorie al Neochesariei, de la Răchitoasa din exil ai fost răpit noaptea şi adus în Bucureşti, de frica noilor papistaşi, Ierarhe Glicherie, sfinţit fiind arhiereu ai luat crucea lui Hristos cântându-i cu credinţă: Aliluia!

Icosul 7
Hristos Mântuitorul nostru căutând spre sfintele tale rugăciuni te-a scos din temniţă şi din exil, preafericite Ierarhe Glicherie, spre folosul Bisericii tale, ca cel ce erai încercat prin toate greutăţile marilor mărturisitori ai adevărului; pentru aceasta şi noi lăudându-te îţi zicem ţie:
Bucură-te, cel ce pentru adevăr în temniţă ai fost aruncat;
Bucură-te, cel ce şi acolo ca în mănăstire cu tot sufletul te-ai rugat;
Bucură-te, că Hristos a primit rugăciunea. ta şi nu te-ai ruşinat;
Bucură-te, că prin voia Lui din închisoare ai fost slobozit;
Bucură-te, că pe toţi credincioşii în credinţă i-ai întărit;
Bucură-te, că bisericile dărâmate toate le-ai reclădit;
Bucură-te, că lui Hristos Dumnezeu i-ai mulţumit;
Bucură-te, că râvna ta pentru Ortodoxie Dumnezeu ţi-a răsplătit;
Bucură-te, căci cu cunună cerească te-a încununat;
Bucură-te, că mărturisitorilor celor de demult te-ai asemănat;
Bucură-te, că împreună cu dânşii ai fost numărat;
Bucură-te, preafericite Ierarhe Glicherie!

Condacul 8

Apărător celor dosădiţi şi puternic luptător împotriva noilor calendarişti care au stricat tradiţia frumoaselor aşezăminte ale Sfinţilor Părinţi te-ai arătat Ierarhe Glicherie, călăuzind turma ta cu strălucirea minunatelor tale nevoinţe prin pustietatea cea sălbatică a patimilor, către pământul făgăduinţei cereşti, al lui Hristos căruia împreună să-i cântăm: Aliluia!

Icosul 8
Cei ce iubeau minciuna şi inovaţiile papistăşeşti căutau asupra ta felurite pricini şi acuzaţii nedrepte pentru ca din nou să fii arestat şi izgonit din mijlocul turmei tale. Dar tu ca un adevărat păstor ai stat până la moarte şi ţi-ai pus sufletul pentru oile tale, Ierarhe Glicherie. Pentru aceasta şi noi smeriţii te lăudăm pe tine zicând:
Bucură-te, cela ce eşti adevărat arhiereu al lui Hristos;
Bucură-te, că tuturor credincioşilor le eşti de mare folos;
Bucură-te, că în necazuri ca un diamant te-ai dovedit;
Bucură-te, că viclenia papistaşilor ai vădit;
Bucură-te, că de către dânşii cu cruzime ai fost schingiuit;
Bucură-te, că răutatea lor întru nimic o ai socotit;
Bucură-te, că după bătăi şi în tot felul de necazuri mai strălucit ai ieşit;
Bucură-te, că la Piatra Neamţ până la moarte ai fost bătut;
Bucură-te, că după bătaie la Bucureşti în temniţă ai fost aruncat;
Bucură-te, că femeia ministrului de interne te-a hrănit şi te-a adăpat;
Bucură-te, că pentru credinţa strămoşească pe toate le-ai răbdat;
Bucură-te, că puternicii timpului te-au persecutat;
Bucură-te, preafericite Ierarhe Glicherie!

Condacul 9
Cu multă grijă ai privegheat asupra duhovniceştii tale turme în vreme de furtună, Preasfinţite Ierarhe Glicherie, şi pe toţi i-ai îmbărbătat să nu se abată de la dreapta credinţă, ci lui Hristos Dumnezeu laudă să-i aducă strigând: Aliluia!

Icosul 9
Ca o mlădiţă odrăslită din tulpina neamului nostru, preafericite Glicherie, pentru credinţa ta şi pentru a păzi pe credincioşi în dreapta credinţă, ai fost aruncat în temniţă multe bătăi suferind,
de cununa cea neveştejită a mărturisitorilor te-ai învrednicit; pentru aceasta şi noi cu dragoste strigăm ţie:
Bucură-te, Ierarhe Glicherie că adevărul ai slujit;
Bucură-te, că pentru popor şi dreapta credinţă mult ai pătimit;
Bucură-te, că pentru predaniile sfinţilor mult te-ai ostenit;
Bucura-te, cel ce cu bărbăţie pe potrivnici i-ai biruit;
Bucură-te, cel ce în noianul, pătimirilor te-ai arătat iscusit;
Bucură-te, că pe fraţii cei mincinoşi prin înţelepciune i-ai biruit;
Bucură-te, căci conducerea Sfântului Munte te-a blagoslovit;
Bucură-te, că Patriarhul Ierusalimului te-a întărit;
Bucură-te, că pe poporul cel credincios cu frica lui Dumnezeu l-ai îngrădit;
Bucură-te că te-ai aflat neamului nostru stâlp nebiruit;
Bucură-te, preafericite Ierarhe Glicherie!

Condacul 10
Minunatele tale fapte bune, Ierarhe Glicherie, nu s-au măsurat cu lungimea vremii ci cu inima ta cea aprinsă pentru dreapta credinţă. Dar îndelunga ta păstorie a turmei lui Hristos, mai puternică a făcut inima ta; pentru aceasta te-ai învrednicit a fi împreună cu sfinţii şi a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10
Ca un zid puternic te-ai arătat în faţa vrăjmaşilor credinţei strămoşeşti, Ierarhe Glicherie, că prin tot felul de chinuri au căutat să te slăbească în credinţa ta şi minciuna să o mărturiseşti. Dar tu ca un stâlp de foc ai rămas, până departe luminând şi pildă vie păstoriţilor tăi făcându-te. Pentru aceasta cu evlavie te lăudăm zicând ţie:
Bucură-te, cel pe care jandarmii cu patul armei te-au lovit;
Bucură-te, căci cu cizmele al fost călcat şi strivit;
Bucură-te, că prin gard de sârmă ghimpată ai fost trecut;
Bucură-te, că până la moarte urmele rănilor le-ai purtat;
Bucură-te, că prin suferinţe lui Hristos ai bineplăcut;
Bucură-te, că. din sângele tău pământul ţării s-a adăpat;
Bucură-te, că adevărul cu viaţa ta l-ai pecetluit;
Bucură-te, că în dreaptă credinţă ai rămas neclintit;
Bucură-te, că dureri nesuferite ai răbdat;
Bucură-te, că pilda sfinţilor mucenici ai răbdat;
Bucură-te, că Ţara Moldovei prinos lui Dumnezeu te-a dat;
Bucură-te, al Bisericii strămoşeşti stâlp nebiruit;
Bucură-te, preafericite Ierarhe Glicherie!

Condacul 11
De multe ori ai fost arestat, la ani grei de temniţă, ai fost osândit şi la moarte ai fost condamnat, sfinte Ierarhe Glicherie; dar tu răbdând asemeni celor de demult care mărturiseau adevărul, ai rămas neclintit în credinţă şi lui Dumnezeu laudă aducând cântai cu evlavie: Aliluia!

Icosul 11
Saizeci de ani ai păstorit biserica lui Hristos ca preot, arhiereu şi mitropolit îngrijindu-te de oile turmei tale duhovniceşti cu multă sârguinţă. Pentru aceasta, după cuviinţă te lăudăm pe tine şi zicem:
Bucură-te, neobosit Păstor al turmei duhovniceşti;
Bucură-te, că predaniile Sfinţilor Părinţi cu râvnă mucenicească le-ai păzit;
Bucură-te, că pe fiii tăi în chinuri fiind nu i-ai părăsit; .
Bucură-te, că dreapta credinţă pe toţi i-ai învăţat;
Bucură-te cel ce cu osârdie pildele sfinţilor ai urmat;
Bucură-te, că bisericile dărâmate le-ai reconstruit;
Bucură-te, cel ce Mănăstirea Slătioara ai întemeiat;
Bucură-te, că şi alte mănăstiri cu viaţă duhovnicească ai împodobit;
Bucură-te, cel ce smerenia cea adâncă pe preoţii tăi i-ai învăţat;
Bucură-te, că marilor cuvioşi cu adevărat ai urmat;
Bucură-te, că şi în Sfântul Munte multora le-ai fost folositor;
Bucură-te, că şi la mormântul Domnului cu râvnă te-ai închinat;
Bucură-te, preafericite Ierarhe Glicherie!

Condacul 12
Dărâmat-au necredincioşii papistaşi toate sfintele biserici zidite de tine dar prin credinţa ta iarăşi le-ai ridicat şi ai slujit cu vrednicie în ele; iar acum, în ceruri fiind şi asupra bisericii tale veghind, mai mândre lăcaşuri s-au înălţat spre slava întregii ortodoxii. Pentru aceasta cu credinţa cântăm cu toţii lui Dumnezeu Cel ce pe toate spre bine le orânduieşte Aliluia!

Icosul 12
In vremea când s-a ridicat furtuna asupra Bisericii, te-a ales pe tine Dumnezeu, sfinte Ierarhe Glicherie, ca pe o corabie salvatoare a neamului românesc, pentru păstrarea dreptei credinţe. Iar după plecarea ta la cele cereşti ne-a dăruit Dumnezeu sfintele tale moaşte ca o comoară de mult preţ care se odihneşte în Mănăstirea Slătioara; pentru aceasta zicem către tine:
Bucură-te, apărător neînfricat al turmei lui Hristos;
Bucură-te, că te-ai arătat fiilor tăi adevărat păstor cuvios;
Bucură-te, cel ce ai cinstit slujba cea încredinţată ţie;
Bucură-te, că nu te-ai abătut de la Sfânta Ortodoxie;
Bucură-te, că înainte de adormire îngerii ţi-au slujit Sfânta liturghie;
Bucură-te, că acum cu sfinţii în ceruri ai mângâiere;
Bucură-te, căci credinţa cea bună până la sfârşit o ai păzit;
Bucură-te, căci împreună cu Sfinţii Apostoli lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, căci cununa biruinţei şi a dreptăţii de la Hristos ai luat;
Bucură-te, că pildă de viaţă înaltă pentru toţi ai lăsat;
Bucură-te, fierbinte mărturisitor al credinţei strămoşeşti;
Bucură-te, că şi acum din ceruri de noi te îngrijeşti;
Bucură-te, preafericite Ierarhe Glicherie!

 Condacul 13

O, preafericite Ierarhe Glicherie, care cu vrednicie lui Hristos ai slujit şi prin strădaniile şi pătimirile tale din această viată te-ai învrednicit să dobândeşti partea cea de-a dreapta Tatălui Ceresc, primind smerite le noastre rugăciuni de acum, cere de la bunul Dumnezeu să dăruiască Bisericii Sale tărie iar ţării noastre pace, întru toate bună sporire, nouă credincioşilor iertare de păcate şi mare milă ca să cântăm lui Dumnezeu împreună cu tine: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 şi condacul 1.

Rugăciune către Sfântul Ierarh Glicherie

Sfinte Ierarhe Glicherie cel ce ai fost cu adevărat trăitor cu multă smerenie al vieţii călugăreşti şi purtător al darurilor celor cereşti, ai pus credinţa cea dreptslăvitoare mai presus de toate cele vremelnice şi ai îndurat chinuri si condamnare la moarte pentru apărarea legii noastre strămoşeşti şi pentru poporul cel dreptcredincios pe care l-ai întărit şi legea cea sfântă l-ai învăţat. Datori suntem cu toţii să te cinstim pe tine care ai fost odrăslit în ţara Moldovei şi cu credinţa cea sfântă a Ortodoxiei ai fost împodobit iar acum te bucuri de slava mucenicilor şi a mărturisitorilor lui Hristos; primeşte rugăciunea noastră şi mijloceşte pentru noi înaintea Bunului şi Preamilostivului Dumnezeu cel în Treime lăudat. Ocroteşte cu rugăciunile tale pe toata lumea care te cinsteşte pe tine ca pe un stâlp neclintit al dreptei credinţe. Roagă-te Domnului să se întărească unitatea şi dragostea de credinţă între fraţi, să se reverse harul păcii în inimile tuturor, să ferească turma dreptcredincioşilor de toată reaua întâmplare ca într-un cuget şi într-un glas să-L preaslăvim pe Dătătorul darurilor şi Mântuitorul nostru. Priveghează şi te roagă pentru noi, ca izbăviţi fiind prin mijlocirile tale de cursele celui rău, lupta cea bună a mântuirii să o ducem în toate clipele vieţii noastre rămânând neclintiţi în dreapta credinţă a moşilor şi strămoşilor noştri. Roagă-te Domnului să trimită grabnicul Său ajutor tuturor dreptcredincioşilor care aleargă la sprijinul şi ajutorul tău, să asculte toate cererile de mântuire şi de folos în viaţa de acum şi cea viitoare. Dă dar sfintelor tale moaşte ca toţi cei ce ţi se vor închina cu credinţă să primească ajutorul tău pentru cererea pe care fiecare din noi o facem, dobândind cele de folos spre binele nostru şi să preamărim pe Preabunul Dumnezeu, cel Întreit închinat în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Amin.

Pătimirea Sfîntului Mucenic Dula (15 iunie)

 

Pe vremea cînd oamenii se închinau idolilor, iar fermecătoria şi rătăcirea închinării de idoli se întărea, era ca ighemon în Cilicia, Maxim. Acestui ighemon a fost pîrît, robul lui Hristos, Dula, fiind om din aceeaşi eparhie a Ciliciei, drept şi temător de Dumnezeu, care cu mărturia a tot poporul se încredinţa, că are viaţa îmbunătăţită şi că păzeşte adevărul întru totul. Ighemonul, aflînd de dînsul că este mărturisitor al credinţei lui Hristos, l-a aruncat în temniţă; iar notarii spuneau înaintea ighemonului astfel: "O, ighemoane, mai marii cetăţii, străbătînd, precum ai poruncit, partea aceasta pînă la cetăţile Zefirei, au prins pe un următor al credinţei creştineşti pe care l-am adus de faţă înaintea dreptei şi prealuminatei tale judecăţi". Ighemonul a răspuns: "Cînd voi veni să cercetez acele cetăţi, atunci pe toţi legaţii care sînt prin temniţe voi porunci să-i aducă după mine, şi-i voi munci la locuri însemnate".

După un timp oarecare s-a dus el la cetatea din ţara Zefiriei, care se numea Pretoriada şi, şezînd la judecată, a poruncit ca mai înainte să-i aducă de faţă pe fericitul Dula. Robul lui Hristos mergînd la încercare, se ruga Domnului astfel: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, izvor al milei, Tu ai zis prin gura lui David: Lărgeşte-ţi gura ta şi o voi umple! Tu şi în Sfînta Evanghelie ai grăit: Nu vă îngrijiţi cum şi ce veţi răspunde! Tu, care deschizi gura mea, trimite şi acum pe sfîntul Tău înger să-mi dea cuvînt, ca, mergînd la necuratul Maxim, să-i arăt păgînătatea lui, şi cîte va fi să pătimesc, să nu mă înfricoşez muncirilor lui, avîndu-Te pe Tine înaintea ochilor mei şi să-mi dau cu osîrdie ighemonului trupul meu spre muncire. Pentru că, de nu-mi voi da trupul meu astfel ca să fie ars cu foc, atunci de ce fel de bunătăţi voi putea să mă învrednicesc? Ce cunună voi primi, ce fel de răni îţi voi arăta Ţie, Domnul meu, pe care Tu de le-ai fi văzut, ai fi arătat spre mine mila ta şi mi-ai fi dat iertare de păcate". Grăind el acestea, ostaşii l-au dezbrăcat de haina cea de deasupra şi l-au dus legat înaintea ighemonului.

Maxim ighemonul a zis către dînsul: "Să-mi spui pe scurt cum te numeşti?" Sfîntul Dula a răspuns: "Eu sînt rob al lui Hristos". La acestea, Maxim a zis către fericitul: "Spune-mi numele tău adevărat, că ceea ce spui tu de numele cel creştinesc, nimic nu poate să-ţi folosească ţie". Fericitul a răspuns: "Au nu ţi-am spus cu adevărat numele meu? Eu mă numesc creştin, iar numele cu care oamenii mă cheamă este Dula; deci numindu-mă astfel, cu adevărat sînt rob al lui Hristos!" Ighemonul a zis: "Frica judecăţii şi a muncirii încă nu ai încercat-o, de aceea grăieşti către noi cu îndrăzneală; deci spune-ne nouă din ce ţară eşti, din ce loc şi din ce neam".

Sfîntul a răspuns: "Eu sînt născut în eparhia Siciliei, în cetatea pretoriană Zefiria. Sînt de neam slăvit, iar din copilărie sînt creştin". Atunci, ighemonul a zis: "Dacă din neam slăvit te-ai născut, atunci la nebiruiţii împăraţi să te supui. Deci, mergînd la capişte, jertfeşte zeilor ca să fii cinstit de noi, iar de la marii împăraţi să primeşti mare şi luminată cinste". Sfîntul a răspuns: "Cinstirile tale şi stăpînirile de la împăraţi nu le primesc. Acelea să fie cu toţi aceia care nu cunosc pe adevăratul Dumnezeu; iar pe acelea să le întoarcă de la mine Dumnezeul meu, ca într-alt lucru să sporesc, adică în credinţa Domnului nostru Iisus Hristos". Acestea auzindu-le ighemonul de la fericitul, a poruncit să-l întindă la pămînt şi să-l bată, zicînd slujitorilor: "Sfătuiţi-l să înceteze de a se înnebuni". Iar sfîntul, fiind bătut cu toiege, grăia: "Mulţumesc Ţie, Hristoase, că m-ai învrednicit să rabd acestea pentru mărturisirea numelui Tău cel sfînt". Auzind Maxim pe mucenic grăind astfel, îl defăima pe el, zicîndu-i: "Ce-ţi va ajuta ţie acum Hristos, cînd cu totul eşti rănit? Oare încă nu socoteşti tu aceasta, omule nebun?"

Răspuns-a mucenicul: "Nu grăieşte învăţătorul credinţei noastre, Sfîntul Apostol Pavel: Nimeni nu se încununează de nu se luptă după lege?" Atunci ighemonul a zis: "Dacă eşti muncit, te învredniceşti de vreo cunună?" Răspuns-a sfîntul: "Eu mă nevoiesc acum împotriva tatălui tău, diavolul; şi de voi birui războiul satanei, adică pe tine, sluga diavolului, voi primi în ceruri cunună!"

Muncitorul a zis: "De ce eşti aşa de nebun şi crezi în omul cel pironit pe Cruce?" Sfîntul Dula a răspuns: "Oare este mai bine a crede în idolii cei de piatră şi de lemn, care sînt lucruri făcute de mîini omeneşti? Sau în Omul Cel îndumnezeit, Cel viu, Care este adevăratul Dumnezeu şi Care S-a răstignit de voie pentru noi?" La acestea, Maxim a zis: "O, nelegiuitule, oare lucru de mîini omeneşti socoteşti că este Apolon, marele zeu?" La aceasta, sfîntul a răspuns: "Cu dreptate ai numit pe Apolon cu un nume ca acesta, care se tîlcuieşte "pierzător"; căci inima ta, lipind-o de dînsul, ţi-ai pierdut sufletul tău; şi nu numai al tău, ci şi pe al acelora pe care îi sfătuieşti să i se închine lui. Însă să ştii aceasta, că singur adevăratul Dumnezeu, Cel ce este în ceruri, va cere din mîinile tale sufletele lor, pe care, silindu-le spre închinarea de idoli, le-ai pierdut. Căci îţi voi spune ţie în ce fel a fost necuratul Apolon: El a fost precum eşti şi tu acum, neînfrînat; care, cuprinzîndu-se de dragostea unei femei ce se chema Dafni, i-a dat ei mult aur, dar făgăduinţa de la dînsa nu a cîştigat-o. Deci te întreb pe tine să-mi spui ce fel de zeu este acela, care, rănindu-se de trupeasca dragoste, n-a putut să-şi cîştige dragostea acelei femei, pe care foarte mult o iubea? Apoi cum nădăjduieşti tu ceva de la dînsul? Cu adevărat acestea sînt vrednice de rîs, iar mai mult, sînt vrednice de plîns; pentru că, acea femeie desfrînată, urîtă şi plină de toată necurăţia, întru nimic îl socotea pe Apolon al tău, şi în faţa aceluia scuipa. Aceluia te închini tu ca unui Dumnezeu? Vezi cît de vrednice de plîns sînt necuratele voastre lucruri?"

Maxim ighemonul, auzind acestea, a zis către slujitorii cei ce-l băteau: "Întorce-ţi-l pe cealaltă parte şi pe pîntece să-l bateţi". Iar Atanasie, cel mai mare peste tabăra oştirilor, a zis sfîntului: "Ascultă cuvîntul ighemonului, oare nu vezi că cele dinlăuntru ale tale se varsă?" Sfîntul mucenic a răspuns: "Tu, cel ce eşti sfetnic şi slugă a diavolului, pe tine şi pe ighemonul tău să te sfătuieşti aşa! Iar eu am pe sfetnicul meu, pe Domnul nostru Iisus Hristos".

Atunci muncitorul a poruncit să aducă un grătar de fier şi a zis către muncitor: "Înfierbîntaţi acest grătar şi să puneţi pe acest ocărîtor al zeilor noştri peste dînsul". Fericitul a zis: "Apolon al tău îţi mulţumeşte ţie în gheenă că îi înmulţeşti lui focul cel nestins şi îţi va da un dar ca acesta, ca, împreună cu dînsul, în întunericul cel mai dinafară să te arunci; atunci eu voi rîde de tine, necuratule făcător de bine al lui Apolon!" Deci, muncind trupul fericitului, dar nu arzîndu-l desăvîrşit, n-a sporit cu nimic; pentru că nu l-a plecat nici cu sfatul cel înşelător, nici cu minune n-a putut să silească pe robul lui Dumnezeu, ca să-şi lase credinţa cea întru Hristos. Atunci, ighemonul a poruncit ostaşilor ca pe cel atît de ars să-l păzească în temniţa cea mai dinăuntru şi nici o grijă să nu aibă pentru dînsul, zicînd şi acestea: "Nu cumva din ceilalţi oameni creştini să-l numească pe el fericit, căci, batjocorind pe zeii noştri, a suferit acele munci".

Deci, sfîntul a petrecut în temniţa aceea, preamărind neîncetat pe Dumnezeu şi rugîndu-se ca să-i dea lui putere să săvîrşească cu bine nevoinţa mucenicească. După cinci zile, ighemonul Maxim, şezînd la judecată, l-a întrebat: "Oare viu este acel om înrăutăţit şi următor al credinţei creştineşti? Aduceţi-l pe el aici". Atanasie, cel mai mare peste ostaşi, a răspuns: "Aşa de statornic spre apărarea mărturisirii sale este şi sănătos omul acela, ca şi cum nici o rană n-ar fi avut pe trupul său!" După aceea, a poruncit să-l aducă pe el. Văzîndu-l ighemonul sănătos cu trupul şi luminat la faţă, a zis către ostaşi: "O, ticăloşilor străjeri, oare nu v-am poruncit să nu aveţi pentru dînsul nici o grijă?" La acestea a răspuns Pigasie, mai marele notarilor: "Ne jurăm, pe măria ta, că a fost păzit în temniţa cea mai dinăuntru, după porunca ta, avînd spînzurat la grumaji chipul cel de fier al lui Iraclie, de greutate ca la trei sute de litre, iar în ce chip s-a tămăduit, nimeni din noi nu ştie". Atunci sfîntul mucenic a zis: "O, ighemon nebun, iată Hristos m-a tămăduit şi mi-a dat mie, spre primirea muncilor care iarăşi mi se vor pune de tine asupra mea, trup sănătos şi tare, ca să cunoşti că Dumnezeul nostru este doctor, Care, pe oamenii cei ce nădăjduiesc spre Dînsul în chip minunat S-a obişnuit a-i tămădui. Împreună cu ei nădăjduiesc să primesc şi eu îndoita cunună a muceniciei, iar tu să pătimeşti îndoit muncile cele veşnice. Dacă tu ai fi răbdat pentru Apolon al tău nişte munci ca acestea, ar fi putut oare acest zeu să te tămăduiască astfel precum m-a tămăduit pe mine Hristosul meu?"

Ighemonul, mîniindu-se, a zis: "Deoarece omul acesta nu încetează a ocărî zeii noştri cu cuvinte rele, turnaţi-i untdelemn pe capul lui şi să-i daţi foc". Mucenicul i-a grăit: "Dar vei arde şi creierii mei? Şi ce vei spori, păgînule? Scorneşte şi alte munci mai grele". Ighemonul a zis: "Turnaţi-i multe seminţe de muştar peste carnea lui". Mucenicul a răspuns: "Eu batjocoresc toate muncile tale!" Atunci a poruncit slujitorilor să zdrobească spatele sfîntului cu unghii de fier, să-i stropească rănile cu oţet tare şi să-l frece cu cioburi ascuţite.

Făcîndu-se toate acestea, după porunca ighemonului, sfîntul purtător de chinuri se ruga, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, stai de faţă înaintea robului tău, că pe spatele meu lucrează păcătoşii, înmulţindu-şi fărădelegile lor". Atunci Maxim le-a zis: "Pleacă-te măcar acum şi mărturiseşte pe zeii noştri". Sfîntul Dula a răspuns: "Zeii tăi, mai ales Afrodita şi Artemida, să-ţi ajute răutăţilor tale; iar de vei voi, îţi voi spune şi alte zeiţe ale tale, cum şi neruşinările lor". Ighemonul a zis: "Zdrobiţi-i fălcile ca să nu mai hulească pe zei; apoi să-l lăsaţi aşa, ca să nu mai poată zice nici un cuvînt". Sfîntul mucenic a zis: "O, ighemon fărădelege, oare pe mine mă vei bate, care-ţi grăiesc adevărul, că Afrodita şi celelalte zeiţe şi-au petrecut viaţa în desfrînări şi în poftele cele spurcate? Pentru ce te mînii, cînd eşti certat de lucrurile cele urîte ale zeiţelor tale celor spurcate? Dumnezeul meu adevărat este Acela, Care a binevoit a Se face om, a Se răstigni pe cruce, a Se îngropa şi a învia a treia zi şi, şezînd de-a dreapta Tatălui, are să vină cu foc să piardă pe zeii Tăi". Ighemonul, auzind acestea, a zis către sfîntul: "Vezi, o, ticălosule căci şi tu ai doi Dumnezei?"

Fericitul a răspuns: "Nu greşi, nici te înşela, zicînd doi Dumnezei, pentru că este Treime, aceea pe Care noi o cinstim!" Ighemonul a zis: "Atunci ai trei Dumnezei?" Mucenicul a răspuns: "Treimea O mărturisesc şi O cinstesc! Cred în Tatăl, mărturisesc pe Fiul şi mă închin Sfîntului Duh".

Ighemonul a zis atunci: "Spune-mi, cum crezi întru-un Dumnezeu şi mărturiseşti trei?" Sfîntul mucenic a răspuns: "Deşi omul cel trupesc nu înţelege cele ce sînt ale Duhului lui Dumnezeu, însă voi spune pentru cei ce stau de faţă: "Precum tu eşti om şi ai cuvînt şi suflare, aşa şi Dumnezeu Tatăl, Cel Atotputernic, din firea Lui are Cuvînt şi pe Cel întru tot Sfîntul Său Duh. Acest Dumnezeu al nostru la început a zidit pe om, l-a cinstit cu chipul Său, suflînd într-însul duh de viaţă şi l-a pus vieţuitor în Rai; iar satana, care acum îşi face voia sa prin tine, s-a sîrguit să silească pe om spre călcarea poruncilor lui Dumnezeu, precum face şi acum prin tine, şi l-a depărtat de la dumnezeieştile porunci. Dar Dumnezeu, voind să ridice lucrul cel căzut al mîinilor Sale şi pe cel rătăcit să-l întoarcă la calea cea adevărată, a trimis pe Fiul Său, Cuvîntul în lume. Deci acest Cuvînt al lui Dumnezeu, S-a sălăşluit în Preacurata Fecioară şi dintr-însa S-a născut Fiu prin Care Dumnezeu Tatăl a dat mîntuire lumii".

Atunci, ighemonul a întrebat: "Au doar cuvîntul naşte pe om?" Sfîntul a răspuns: "Nu înţelegi tainele lui Dumnezeu; că de ai fi cunoscut tăria Atotputernicului, ai fi ştiut că Cel ce a zidit pe om din ţărînă, a întemeiat pămîntul pe ape, a întărit cerul şi a făcut toată firea. Acela este Hristos. Pentru că de vreme ce firea omenească nu putea să vadă dumnezeirea, El fiind milostiv, S-a făcut om pentru dragostea Sa pentru neamul omenesc şi a luat asupra Sa smerenia omenească; că, precum prin omul cel zidit întîi a intrat moartea în lume, tot aşa printr-un Om, Domnul nostru Iisus Hristos, are să intre învierea morţilor". Ighemonul a zis: "Ce zici, oare va fi învierea morţilor?" Sfîntul mucenic a răspuns: "Va fi cu adevărat! Pentru că, precum va judeca Dumnezeu lumea, dacă nu se vor scula morţii?". Ighemonul a zis: "Nu vreau să-mi grăieşti acele cuvinte meşteşugite, ci lasă precum vom muri aşa vom zăcea şi morţi". Mucenicul a grăit: "Adevărat ai zis, că morţi sînteţi fiindcă credeţi în idolii cei mulţi; pentru aceea, niciodată nu veţi ajunge la învierea vieţii, ci veţi ieşi la învierea judecăţii şi a muncii celei veşnice; însă se cade ca toţi oamenii să stea înaintea judecăţii lui Hristos şi să dea răspuns pentru faptele lor".

Atunci ighemonul a poruncit ostaşilor să-l ferece pe mucenic cu legături de fier, să-l închidă în temniţă şi să-l păzească. Iar a doua zi de dimineaţă, ighemonul a poruncit să aducă înaintea judecăţii sale pe Dula, robul lui Dumnezeu. Stînd el de faţă, ighemonul i-a zis: "O, ticălosule, ce folos îţi este ţie să huleşti fără de cinste pe zeii noştri?" Fericitul a răspuns: "Primesc mare plată de la Dumnezeul meu, cînd ocărăsc pe zeii voştri, care nu sînt zei; iar pe tine, fiind încă viu, te va ajunge pedeapsa lui Dumnezeu". Maxim, voind să întineze pe sfînt cu cele jertfite idolilor, a zis către slujitorii care stăteau de faţă: "Băgaţi în gura lui carne jertfită şi vin". Fericitul a răspuns: "Chiar dacă vei spăla tot jertfelnicul tău cel urît de Dumnezeu şi-l vei turna în gura mea, cu aceea nu vei putea întina cît de puţin pe robul lui Hristos". Muncitorul a zis: "Omule ticălos, vezi că acum ai gustat din cele jertfite la jertfelnicele noastre".

Sfîntul mucenic a răspuns: " O, ighemoane, nimic nu mă vatămă din toate acelea!" Apoi ighemonul a poruncit să spînzure pe sfînt de un lemn, să-i strujească trupul pînă la cele dinlăuntru, apoi să-i scoată măselele cu gîtlej cu tot". Sfîntul mucenic a zis: "Nebunule, nu ştii oare că tatăl tău, satana, te-a învăţat să faci aceasta?" Astfel trupul mucenicului a fost strujit pînă la oase, i-au scos măselele din fălci; apoi ighemonul a poruncit să-l arunce în temniţă. După aceea ighemonul s-a dus la Tars, cetatea Ciliciei, şi a poruncit să-i aducă după dînsul pe cei legaţi.

După ce au mers ei o cale lungă ca de douăzeci de stadii, Sfîntul Mucenic Dula, făcînd semnul Sfintei Cruci, şi-a dat pătimitorul său suflet în mîinile lui Dumnezeu. Şi astfel îl duceau mort. Cînd era aproape de Tars, ca la 14 stadii, Comentarisie a spus ighemonului: "Dula, cel ce ocăra cu necinste pe zei, a murit şi trupul lui s-a adus pînă aici. Ce să fac cu el?" Ighemonul a poruncit să-l arunce într-o groapă adîncă, ca astfel să fie îngropat. Deci ostaşii, luînd trupul sfîntului, l-au aruncat în rîul ce curgea spre un sat, care se afla nu departe de cetatea Pretoriada şi zăcea lîngă mal. Cîinii păstorilor care se aflau pe acolo au mirosit trupul sfîntului, şi unul din ei îl păzea, nelăsînd nici o pasăre să se atingă de acel trup mucenicesc; iar alt cîine, luînd cu gura o haină păstorească a tras-o şi a acoperit moaştele mucenicului. Păstorii, văzînd aceasta, au spus în sat şi în cetate şi îndată a ieşit mulţime de popor credincios la moaştele sfîntului mucenic şi, luîndu-le cu dreaptă credinţă, au mulţumit lui Dumnezeu, Care nu i-a lipsit pe ei de un mărgăritar scump ca acela. Deci, de unde a ieşit trupul acela viu, acolo s-a întors, după săvîrşirea muceniciei. Ei, luîndu-l cu bună cucernicie, l-au îngropat cu cinste, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh în veci. Amin.

Notă. În altă parte se scrie, că acest Sfînt Mucenic Dula a fost eparh al Ciliciei şi că acela a fost cu neamul din eparhia Ciliciei. Sfîntul Simeon Metafrast nu pomeneşte că el ar fi fost eparh. Iar în Mineiul cel mare din această zi se scrie despre acesta, că a fost din ţara Zefiriei în cetatea Prestoriada şi din eparhia Ciliciei.

Canon de rugăciune către Sfântul Proroc Amos

 

Troparul Sfântului Proroc Amos

Glasul al 2-lea

A prorocului Tău Amos pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 7-lea

Irmos: Lui Dumnezeu Celui Ce a ajutat lui Moise în Egipt, de a scos pe Israel, Aceluia unuia să-I cântăm, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Curăţindu-mi mintea de cugetul cel cu ceaţa patimilor, luminează-mă, Stăpâne, a cânta pe proorocul Tău Amos.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Arătându-te învăţător tainelor lui Dumnezeu celor mai presus de cuget, te-ai învrednicit a vedea mai înainte, cele ce vor să fie, mărite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătându-te ca un locaş neîntinat şi curat lui Dumnezeu, ai primit dumnezeiasca lucrare a Duhului, Proorocule Amos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu, Preacurată, ai ridicat cortul lui Adam cel căzut, purtând în pântece pe Mântuitorul Dumnezeu, precum a zis proorocul.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Întăritu-s-a prin credinţă Biserica lui Hristos, pentru că neîncetat cu laude strigă, cântând: Sfânt eşti, Doamne şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tu, Proorocule Amos, descoperitorule de cele dumnezeieşti, cu dreptatea Domnului arătat-ai pe cei fără de lege, înfruntându-i, strigând: Sfânt eşti, Doamne, Cel Ce mântuieşti sufletele noastre.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pusu-te-ai, proorocule, stâlp Noului Testament, sprijinind tăria lui şi cu credinţă strigând: Sfânt eşti, Doamne şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind învăţat cele dumnezeieşti, Proorocule grăitor de Dumnezeu Amos, luminând dumnezeieşte popoarele, cântai: Sfânt eşti, Doamne, Cel Ce mântuieşti sufletele noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

M-am întărit, cunoscând naşterea ta cea dumnezeiască şi pe tine te am bogată Părtinitoare, Fecioară, strigând: Sfânt eşti, Doamne, Cel Ce mântuieşti sufletele noastre.

Irmos: Întăritu-s-a prin credinţă Biserica lui Hristos, pentru că neîncetat cu laude strigă, cântând: Sfânt eşti, Doamne şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am auzul Tău, Doamne, că Te-ai arătat pe pământ, ca să ne izbăveşti pe noi; pentru aceea strigăm: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Înfruntat-ai pe poporul lui Israel, care slujea la idolii cei surzi; pentru aceea ai spus mai dinainte că va fi rob, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Luându-te Dumnezeu pe tine, cel ce mai înainte erai păstor, te-a arătat prooroc, Amos, descoperitorule de cele sfinte; pentru aceea toţi credincioşii te fericim.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca o oglindă primind strălucirile cele dătătoare de lumină ale Sfântului Duh, cu bucurie arăţi tuturor credinţa cea bună, Proorocule Amos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vieţuirea ta cea curată, mărite, văzând-o Dumnezeu, propovăduitor al slavei şi al dumnezeieştii Sale Întrupări te-a pus.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul sălăşluindu-Se întru tine, Preacurată, a închipuit din nou fiinţa mea, care era căzută prin călcarea poruncilor celor dintâi.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Mânecând, Cuvinte, la slava şi lauda Ta, neîncetat lăudăm chipul Crucii Tale, pe care l-ai dat nouă armă de ajutor.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pe cei omorâţi de lucrarea dezmierdării, ca pe unii ce socoteau că cele curgătoare sunt statornice, care au desfătare curgătoare şi pieritoare, i-ai înfruntat, fericite.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Nevoindu-te peste tot cu bogate vărsări de lumini, te-ai arătat şi împreună-vorbitor al lui Dumnezeu, grăitorule de Dumnezeu, vestind tuturor răsplătirile dreptei credinţe.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Roagă-te, fericite, să se izbăvească din înşelăciune şi din cursele vrăjmaşului toţi, cei ce te laudă şi să se lumineze cu lumina proorociei tale celei cereşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cei ce te mărturisim pe tine Născătoare de Dumnezeu, Maică Fecioară, să ne învrednicim prin mijlocirea ta a dobândi împărăţia şi desfătarea cea neschimbată, Maica lui Dumnezeu.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Iona din pântecele iadului a strigat: scoate din stricăciune viaţa mea; iar noi strigăm ţie: întru tot puternice, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Strălucind cu razele cele luminoase ale adevărului, ai pălmuit pe proorocul cel mincinos, înfruntându-l tare şi vestindu-i mai înainte prăpădirea lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca unul ce ai primit lumina Duhului, răsărind tuturor ca un soare, cu lumina dreptei credinţe ai întunecat văpaia înşelăciunii, proorocule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Laud Fecioria ta cea curată, Preacurată Fecioară şi cinstesc negrăită şi cinstită naşterea ta, prin care m-am izbăvit de stricăciune şi de răutate.

Irmos: Iona din pântecele iadului a strigat: scoate din stricăciune viaţa mea; iar noi strigăm ţie: întru tot puternice, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.

 

Condac

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Curăţindu-ţi prin Duhul inima cea strălucitoare de lumină, Mărite Proorocule Amos, ai primit de sus harul proorociei şi la margini cu mare glas ai strigat: Acesta este Dumnezeul nostru şi nu se va adăuga altul către Dânsul.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: În cuptorul cel cu foc, aruncaţi fiind cuvioşii tineri, focul în rouă l-au prefăcut prin cântare aşa strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Dumnezeiasca mântuire, pe care o ai grăit mai înainte, s-a arătat, minunate Proorocule Amos, luminând în lume cu luminile dreptei credinţe; drept aceea strigai: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind întărit cu dumnezeiasca puternicie, nu ai fost cuprins de vrăjmaşii cei potrivnici lui Dumnezeu, rămânând întărit ca un diamant şi strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Naşterea cea neînţeleasă a Fecioarei o lăudăm, prin care ne-am izbăvit din moarte, căci printr-însa ne-am născut spre nestricăciune, strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Împăratul slavei, Cel Unul fără de început, pe Care bine-L cuvintează puterile cerurilor şi de Care se cutremură cetele îngerilor, lăudaţi-L preoţi, popoare preaînălţaţi-L în veci.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu totul ai alergat către înălţimea cerului şi te-ai învăţat cunoştinţa celor negrăite şi te-ai făcut vestitor întrupării Cuvântului, Proorocule Amos; pentru aceea te lăudăm întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu isteţimea cugetului pe cât este cu putinţă te-ai învrednicit a pricepe pe Stăpânul tuturor, Care te-a învăţat pe tine cunoştinţa celor negrăite, cel ce strigai cu dreaptă credinţă: Popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Fericirea cea negrăită şi bucuria şi cereasca împărăţie ai câştigat, ca un prooroc, văzătorule de cele cereşti, cu bună cinstire strigând: Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

După dumnezeiasca cuviinţă fără de sămânţă ai născut pe Unul din Treime în două firi, pe Mântuitorul lumii. Pentru aceea noi credincioşii, pe tine Maica lui Dumnezeu, cu dragoste te preaînălţăm întru toţi vecii.

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmos: Pe Împăratul slavei, Cel Unul fără de început, pe Care bine-L cuvintează puterile cerurilor şi de Care se cutremură cetele îngerilor, lăudaţi-L preoţi, popoare preaînălţaţi-L în veci.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Întru tot lăudată, Ceea ce eşti mai înaltă decât cerurile, care ai zămislit fără de sămânţă pe Cuvântul Cel fără de început şi ai născut oamenilor pe Dumnezeu Întrupat; pentru aceea pe tine toţi te slăvim.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Făcându-te limbă de lămurire a celei prooroceşti, de Dumnezeu mişcată, grăind cele dumnezeieşti, ne-ai vestit nouă tuturor dumnezeiasca milostivire; pentru aceea toţi pururea te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mărirea cea bună a proorocilor este de negrăit, căci sălăşluind întru ei Duhul Sfânt i-a făcut părtaşi, de la care toţi credincioşii ne luminăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dezbrăcatu-m-ai de hainele omorârii şi ale stricăciunii mele Fecioară, Ceea ce ai născut oamenilor Haina mântuirii, pe Dumnezeu Întrupat; pentru aceasta toţi pururea te slăvim.

Irmos: Întru tot lăudată, Ceea ce eşti mai înaltă decât cerurile, care ai zămislit fără de sămânţă pe Cuvântul Cel fără de început şi ai născut oamenilor pe Dumnezeu Întrupat; pentru aceea pe tine toţi te slăvim.

 

SEDELNA

Glasul al 3-lea

Podobie: Pentru mărturisirea...

Dumnezeiesc organ al Mângâietorului te-ai arătat, povestind prin darurile Lui, cugetătorule de Dumnezeu, ca să arăţi vădirea lucrurilor celor nevădite şi luminezi pe cei ce cu credinţă aleargă către tine, mărite, Proorocule Amos Fericite, cerând de la Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 3-lea

Podobie: De frumuseţea fecioriei...

Stăpână Preacurată, înviază sufletul meu cel omorât de păcate, ca Una ce ai îndrăzneală de Maică către Fiul tău, căci numai tu mai presus de cuvânt şi de cuget ai născut pe Cuvântul cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, Care dă pururea viaţă şi nestricăciune lumii şi mare milă.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 3-lea

Podobie: De frumuseţea fecioriei...

Moarte de ocară prin Răstignire ai răbdat de bunăvoie, Îndurate, pe Care văzându-Te, Hristoase, Ceea ce Te-a născut s-a rănit, rupându-se la cele dinlăuntru şi ca o maică plângea. Cu ale cărei rugăciuni pentru bună îndurarea milei Tale, Unule Preabune, Iubitorule de oameni, Doamne, milostiveşte-Te şi mântuieşte lumea, Cel Ce ai ridicat păcatul ei.

Viața Sfântului Proroc Amos

 

În acea vreme, deși Dumnezeu trimitea pe sfinții Săi proroci la israeliteni, ca să le arate rătăcirea lor și să-i povățuiască la calea cea dreaptă, puțini dintre ei se îndreptau și se întorceau la Adevăratul Dumnezeu. Iar Sfântul Amos spune: „Eu n-am fost proroc, nici nu sunt fiu de proroc, ci am fost păstor al dobitoacelor; și fiind sărac, mă hrăneam cu poame din pustie, până m-a luat Domnul de la oi și mi-a zis: «Mergi și prorocește la poporul meu, Israel»”.

Sfântul Proroc Amos s-a născut în cetatea Tecui, care era așezată în pământul Iudeei, nu departe de Bethleem. El era de neam simplu și sărac, petrecându-și zilele la păstoria turmelor de dobitoace. Iar Domnul, Care nu privește spre cei bogați și slăviți, ci spre cei smeriți și săraci, l-a chemat pe el de la turmele oilor la prorocie, ca și pe Moise și pe David, și i-a poruncit să meargă din pământul Iudeei în pământul lui Israel, ca acolo, cu cuvintele cele prorocești, să îndemne popoarele la pocăință, de vreme ce se abătuseră la închinarea de idoli; pentru că din zilele lui Ieroboam, împăratul lui Israel – care după moartea lui Solomon s-a rupt de sub stăpânirea împăratului Iudeei, fiul lui Solomon, care împărățea în Ierusalim, și și-a făcut o altă împărăție peste zece seminții ale lui Israel –, dintr-acele zile, popoarele israelite au căzut de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu și se închinau idolilor.

Deci, acel împărat, vrând ca să întărească pe israeliteni sub stăpânirea sa, se temea ca nu cumva, mergând supușii săi în Ierusalim la praznice spre închinăciune, să se lipească iarăși de biserica Ierusalimului, să se rupă de el și să-l ucidă. De aceea, a făcut două juninci cioplite în aur, pentru că știa obiceiul poporului său, că era lesne de plecat la închinarea de idoli, ca și strămoșii lui, când au trecut Marea Roșie din pustia Egiptului și au turnat un vițel de aur din salbele lor cele de aur. Deci, pe acele două juninci turnându-le Ieroboam, una a pus-o în Dan, iar cealaltă în Betel, cetăți ale stăpânirii sale, poruncind tuturor israelitenilor ca, neducându-se la Ierusalim, să se închine cu jertfe junincilor de aur și să le prăznuiască pe acelea cu dănțuire; pentru că acel ticălos împărat zicea către popor: „Iată zeii tăi, Israele, cei care te-au scos din Egipt”. Și așa a îndărătnicit Ieroboam pe Israel.

Deci, din acea vreme, deși Dumnezeu trimitea pe sfinții Săi proroci la israeliteni, ca să le arate rătăcirea lor și să-i povățuiască la calea cea dreaptă, însă puțini dintre ei se îndreptau și se întorceau la Adevăratul Dumnezeu, iar alții se închinau și Dumnezeului Celui adevărat, și idolilor, adică junincilor de aur. Deci, între alți proroci, Dumnezeu a trimis la ei și pe acest rob al Său, pe Sfântul Proroc Amos, cu înfricoșate îngroziri. Acest proroc al lui Dumnezeu era simplu și neiscusit la vorbă, dar nu și la înțelegere; pentru că același Duh Sfânt Care lucra în toți prorocii lucra și într-însul și grăia prin gura lui. Iar începutul prorocirii lui a fost pe vremea împăratului Iudeei Ozia, cel din Ierusalim, și în vremea împăratului lui Israel Ieroboam, cel din Samaria (nu acel împărat care rupându-se de la sceptrul Iudeei a făcut junincile de aur, ci alt Ieroboam, mai în urmă cu anii, care asemenea celui dintâi Ieroboam a fost închinător de idoli și slujitor al junincilor de aur).

Deci Prorocul Amos a început a proroci în vremea acelor împărați, cu doi ani mai înainte de cutremurul cel înfricoșat ce avea să fie în Palestina. Iar cutremurul cel mare, după adeverirea scriito­rilor celor vechi, a fost astfel: Ozia, împăratul Iudeei, care s-a numit și Azarie, mândrindu-se, a îndrăznit a tămâia cu cădelnița în altar, în Sfânta Sfintelor, după rânduiala preoțească. Iar preoții oprindu-l, îl îngrozeau cu moarte și îndată, chiar în ceasul acela, s-a cutremurat pământul cu cutremur mare în Ierusalim și în toată Palestina și au căzut nu numai ziduri multe, ci și unii munți s-au pornit din locurile lor. Templul s-a despicat din vârf și prin acea deschizătură a venit raza soarelui pe fața împăratului și s-a umplut fruntea lui de lepră, după care s-a făcut lepros cu totul. Astfel, Domnul n-a suferit întinăciunea făcută altarului Său și necinstea adusă preoților Lui.

Și a prorocit Sfântul Amos, îngrozindu-i cu înfricoșatele pe­depse ale lui Dumnezeu, ce aveau să vină nu numai asupra lui Israel, ci și asupra părților celor dimprejur: asupra Siriei, a Filistinei, asupra Tirului și a Idumeii, asupra amonitenilor și asupra moabitenilor, precum se scrie pe larg în cartea lui. Dar mai ales a prorocit asupra israelitenilor, căci, după ce au cunoscut pe Dumnezeu, s-au depărtat de la El; pentru că Dumnezeu nu atât Se mânie și Se răzbună pentru păcatele păgânilor, care nu-L știu pe El, pe cât pentru păcatele poporului care L-a cunoscut pe El și s-a îndulcit de facerile Lui de bine. Căci ce fel de faceri de bine n-a făcut Dumnezeu neamului celui nemulțumitor al lui Israel? L-a eliberat din robia Egiptului, l-a trecut prin mare ca pe uscat, l-a hrănit cu mană în pustie când flămânzea, i-a izvorât apă din piatră când înseta, a izgonit neamurile dinaintea lui și l-a dus în pământul făgăduinței, unde curge lapte și miere. Însă ei, făcând prăznuiri idolilor de aur turnați în chip de juninci, strigau cu dănțuire: „Iată zeii tăi, Israele!”.

Niște praznice ca acestea, urâte de Dumnezeu, se săvârșeau mai ales în cetatea Betel, la un munte înalt, unde era o junincă de aur. Deci, acolo mai ales mergând Sfântul Amos, striga poporului cu glas mare rugându-l, îndemnându-l și înfricoșându-l cu pedepsele cele cumplite, care din mânia lui Dumnezeu vin asupra lui, să înceteze de la o prăznuire ca aceea; dar foarte puțini îl ascultau. Atunci era în Betel un slujitor al acelei juninci, cu numele Amasia. Acel slujitor, văzând pe prorocul lui Dumnezeu că hulește pe idolul lor – juninca cea de aur –, că scuipă jertfele lor și depărtează poporul de la spur­cata lor prăznuire, spunându-le încă și îngrozirile și pedepsele cele viitoare asupra celor care nu se pocăiau, clevetea pe Amos lui Ieroboam, împăratul lui Israel, zicând: „Amos face întărâtări împotriva ta în mijlocul casei lui Israel. Pământul nu poate să sufere toate cuvintele lui; pentru că tulbură și ridică poporul împotriva ta și încă prorocește și rele pentru tine, zicând: «Ieroboam de sabie se va sfârși, iar poporul lui Israel va fi robit și dus din pământul său»”.

Astfel pâra slujitorul Amasie pe prorocul Amos, vrând să pornească pe împărat spre mânie împotriva lui; dar împăratul nu lua în seamă cuvintele aceluia, nici nu voia să facă rău prorocului lui Dumnezeu, pe care îl cinstea, deși el era închinător de idoli. Și văzând slujitorul că nu poate să pornească pe împărat împotriva prorocului lui Dumnezeu, a început a-l prigoni pe el, muncindu-l; pentru că de multe ori, prinzându-l, îl bătea cumplit și-l gonea din Betel, îngrozindu-l să nu vină la praznicul lor, nici să întoarcă pe popor de la jertfele și de la ospățurile lor. Însă Sfântul Proroc nu lua în seamă îngrozirile și bătăile ce-i veneau de la dânsul, ci iarăși venea și prorocea cuvintele cele învățătoare și îndemnătoare către popor. Și iarăși era prins de acel slujitor și muncit cu bătăi.

Iar o dată, vicleanul slujitor a zis cu rugăminte către Amos: „Prorocule, du-te de aici și mergi în patria ta, în pământul Iudeei. Acolo să viețuiești și să prorocești, iar în Betel să nu te mai întorci, deoarece este sfințire a împăratului și casa împărăției lui”. Prorocul Amos a răspuns, zicând: „Eu n-am fost proroc, nici nu sunt fiu de proroc, ci am fost păstor al dobitoacelor; și fiind sărac, mă hrăneam cu poame din pustie, până m-a luat Domnul de la oi și mi-a zis: «Mergi și prorocește la poporul meu, Israel». Iar tu îmi zici să nu prorocesc în Israel, nici să supăr casa lui Iacov? Pentru aceasta, Domnul zice despre tine: «Când vor veni asirienii în pământul lui Israel și-l vor robi, atunci vor pustii cetățile lui și le vor strica; iar cetatea aceasta o vor lua. Atunci ostașii asirienilor cei fără de rușine vor spurca cu desfrânare pe femeia ta înaintea ochilor tăi, deoarece și tu ai făcut pe Israel să rătăcească înaintea ochilor lui Dumnezeu cei atotvăzători și ai învățat popoarele acestea să facă lucruri necurate, în întinata capiște a junincei celei de aur. Iar fiii și fiicele tale de sabie vor cădea și tu în pământ necurat te vei sfârși, iar poporul lui Israel va fi dus în robie din pământul său»”.

Cu niște cuvinte prorocești ca acestea pornindu-l pe acel slujitor spre mânie, a fost bătut Sfântul Amos fără cruțare; iar la sfârșit, un fiu al slujitorului, anume Ozia, fiind plin de mânie și iuțime, l-a lovit pe el foarte tare peste sprâncene, rănindu-l de moarte. Însă n-a murit îndată, ci a fost dus abia viu la pământul său și la patria sa, în cetatea Tecui, unde, din rănile cele dureroase, și-a dat sufletul său după câteva zile și a fost îngropat cu părinții săi. Iar ce fel au fost prorociile lui, cel care va voi (să afle), să citească cartea prorociei lui. Iar noi pe Dumnezeul Cel Care l-a înțelepțit pe el Îl slăvim, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.   

Notă. Să se știe că altul a fost Amos, tatăl lui Isaia, și altul prorocul acesta. Amos, tatăl lui Isaia, a fost din seminția împăraților Iudeei; el s-a născut și a petrecut în Ierusalim. Iar acest proroc a fost de neam de jos și nu din Ierusalim, ci din cetatea Tecui, locuința păstorilor. Pentru că acolo pășunile erau bune, și mulți ierusalimeni bogați își țineau dobitoacele lor la Tecui. Amos, tatăl lui Isaia, nu era din numărul prorocilor, nici nu a fost trimis undeva de Dumnezeu și nu a murit de moarte mucenicească.

Iar acest Sfânt Amos, pentru darul lui cel prorocesc, a fost numărat cu prorocii, a fost trimis în Israel și a murit mucenicește. Deci măcar că alții scriu altfel despre aceasta, însă nu este fără de greșeală istoria lor.

Troparul Sfinţilor Mucenici Chiric şi Iulita, mama lui

 

Glasul 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Metodie, Patriarhul Constantinopolului

 

Troparul Sfântului Ierarh Metodie, Patriarhul Constantinopolului

Glasul al 8-lea

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Ierarhe Metodie, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul 2

Irmos: Veniţi popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a proslăvit.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Izbăveşte-mă de răpirea, de jaful şi de robia păcatului, îndurătorule şi îndreptându-mă către pocăinţă, răpeşte-mă către dragostea ta după vrednicie.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Râu de viaţă având inima ta, înţelepte, te-ai făcut ca o gârlă Bisericii lui Dumnezeu, fiind plin de învăţături şi adăpând faţa ei, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Uimindu-te tu de dragostea înfrânării, ai strămutat săltările patimilor şi materia trupului către vârful nepătimirii, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

lată tu, Fecioară Preacurată, zice Isaia, zămislind fără sămânţă în pântecele tău pe Îngerul sfatului celui mare, L-ai şi născut şi ai rămas după naştere Preacurată.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu căldura minţii şi cu râvna credinţei făcându-te căpetenie părinţilor, împotrivirea eresurilor, care erau ca o uşă a iadului, o ai sfărâmat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind viaţa ta sfinţită şi cuvântul tău dumnezeiesc şi lucrarea preamărită cu dumnezeirea, a învistierit în inima ta suişuri de privire adevărată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Naşterea cea neobişnuită, ieşirea cea minunată se sălăşluieşte în pântecele Fecioarei şi firea care a alunecat din înşelăciune, din stricăciune o ai ridicat.

Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Te laud şi am auzit, Doamne şi m-am înspăimântat, că ai venit până la mine căutându-mă pe mine cel rătăcit. Pentru aceea proslăvesc smerenia Ta cea multă către mine, Mult Milostive.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu sudori ai semănat nevoinţele, în holda pocăinţei şi a privirii şi secerând spicul nepătimirii, te-ai sălăşluit în pământul celor blânzi şi pururea prăznuieşti cu cei fără de trup, Sfinte Metodie.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Mânecând întru rugăciuni ai zămislit întru inima ta teama de Dumnezeu şi ai născut turmei tale hotare de dogme, prin Duhul, prin care, îngrădind eresurile, se lăţeşte pământul Ortodoxiei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aprinzându-ţi alegerea voirii tale, cu untdelemnul facerii de bine, te-ai făcut candelă neadormită săracilor, preafericite; pentru aceea ţi-a pricinuit ţie Hristos intrarea cămării de Mire împreună cu fecioarele.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dumnezeiescul Cuvânt încăpând fără de sămânţă în pântecele tău, Preacurată, iese asemenea la chip cu neamul omenesc fără de schimbare; drept aceea pentru milostivirea Sa, a şi pricinuit zidirii dumnezeiască înnoire.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, întru Lumina Poruncilor Tale îndreptează-ne pe noi, că afară de Tine pe alt dumnezeu nu cunoaştem.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Lepădând dezmierdarea, ţi-ai hrănit sufletul cu înfrânare, având hrană rugăciunile cele neîncetate şi cugetarea cea dumnezeiască, care înalţă smerenia.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tu, înţelepte, ai ţesut haina Bisericii în faptă, întru care întărind a se cinsti chipul lui Hristos, cu credinţă ai luminat dogmele Ortodoxiei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu dumnezeiasca putere a lui Hristos alungi laţurile eresurilor şi ajungând turma cu legătura dumnezeieştii dragoste, o păzeşti nemişcată, întru nădejde şi întru credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Preacurată, toţi te avem Părtinire şi Ancoră sigură a nădejdii şi Ţinere şi Acoperământ şi Zid şi Pod care duce la Împărăţie.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Făcându-te jertfă şi jertfitor, te-ai plecat pe sine lui Dumnezeu prin credinţă şi păzeşti înnoirea săvârşirii slujbei tale.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Mutându-te acum de la pământ către slava cea fără de materie, prin curăţirea rugăciunii tale celei cu osârdie, tămăduieşte sufletul meu, care este împresurat de spinii patimilor, cuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu dumnezeiasca strălucire a înţelegerilor tale răzuind grosimea Scripturii, te-ai făcut condei degrab scriitor, Părinte Metodie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nepriceperea acoperă naşterea ta, căci minunat ai aplecat pe Cel fără de trup, Fecioară şi ai hrănit cu lapte pe Cel fără materie şi în braţe ai purtat, pe Cel Ce te-a zidit.

Irmos: Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

 

Condac

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Luminând Biserica cu dogmele dreptei credinţe, ai risipit ceaţa eresurilor, descoperitorule de cele sfinte, Părinte Metodie, propovăduind tuturor să urmeze pe Hristos.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Chipul cel de aur în câmpul Deiera cinstindu-se, cei trei tineri au călcat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pahar înţelepciunii te-ai arătat, înţelepte, plin de virtuţi; şi chemându-ţi turma cu propovăduirea vieţuirii tale celei preaînalte, o ai îndreptat, cugetătorule de Dumnezeu părinte şi împreună cu dânsa strigai: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu cinste ai ajuns, părinte, la locaşurile şi la săvârşirile cele de acolo şi te veseleşti şi te bucuri împreună cu Domnul tău. Pentru aceasta te cinstim, preafericite, strigând Celui Ce te-a mărit: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu bărbăţia minţii fiindu-ţi mijlocul încins, Părinte Metodie şi în toată viaţa fiind împodobit cu haina credinţei, ai alergat la ospăţul împărăţiei celei de sus, strigând: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără de tată a ieşit din tine Cel fără de Maică din Tatăl şi semnele curăţiei păzindu-le nevătămate, a arătat naştere fără de sămânţă şi feciorie nespurcată, căci întru tine se înnoiesc legile firii.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Arătându-te tu, înţelepte, în casa lui Dumnezeu ca un măslin foarte roditor, ai uns inimile săracilor cu untdelemnul facerii de bine şi cu desfătarea înfrânării şi sufletului tău i-ai aprins făclie luminată.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Luminând podoaba ierarhiei cu lumina faptelor tale, te-ai arătat ţiitor al cheii curăţiei şi desfătării înfrânării, cu adevărat învăţător rugăciunilor, cale a pocăinţei şi lege a vieţii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Vremea cea de căire pune înaintea ta roadă pocăinţei şi te îngrozeşte de tăierea smochinului celui neroditor; suflete al meu teme-te de blestem şi hrăneşte pe Hristos cu bună rodirea virtuţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nu uita glasul rugătorilor tăi, ceea ce eşti părtinitoare înfricoşată şi prin mijlocirile tale scoate-i din tot necazul şi din toată îngrozirea, căci rugăciunea ta cea de Maică îmbunează pe Dumnezeu.

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Veştejit-ai, părinte, meşteşugurile şi săgeţile vrăjmaşului, cu focul înfrânării şi cu jăratecul curăţiei arzând nebunia trupului cea de materie, cu adevărat te-ai învrednicit de lumina cea de acolo, Părinte Metodie.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Nelepădându-te de credinţă pentru slăbiciunea trupului, te-ai nevoit din destul întru cele dumnezeieşti şi nu ai ales bătrâneţile, văzând mai înainte scaunul celui vechi, precum a zis Daniel, ci ai trecut cu vederea slăbiciunea întru osteneli, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Petrecând în ceata patriarhilor, cânţi cântarea îngerilor împreună cu dânşii: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Tatăl Cel Născător şi Fiul Cel Născut de Duhul, Care este fără despărţire, Treime Sfântă, slavă Ţie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mireasă şi Maică Fecioară, mulţimile îngerilor se roagă Fiului tău; primeşte-mă şi pe mine, ceea ce eşti Nădejdea credincioşilor şi dă pace lumii şi biruinţă în toate poporului iubitor de Hristos şi mântuire nouă celor ce te lăudăm pe tine.

Irmos: Pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.

 

SEDELNA

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Ca soarele cel mare, cu strălucirile dogmelor şi ale minunilor, luminezi totdeauna plinirea lumii, învăţătorule de cele cereşti, Preafericite Metodie.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Întinzându-ţi mâinile cele Preacurate, Fecioară Maică, acoperă pe cei ce nădăjduiesc la tine şi strigă către Fiul tău: Hristoase, dăruieşte tuturor mila Ta.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Mieluşeaua, dacă a văzut spânzurat pe Cruce pe Cel pe Care L-a născut în chip de negrăit, cu tânguire a strigat: Preadulce Fiule, cum pătimeşti cu trupul voind, Cel Ce eşti fără de moarte?