Frumusețea nu e un premiu, nici o promisiune. E o tăcere care se aprinde în mijlocul pasului.

 "Sunt drumuri care nu duc nicăieri și drumuri care duc pretutindeni. Unele te pierd, altele te adună. Unele te amețesc cu promisiunea altor orizonturi, altele te întorc brusc la tine, ca o oglindă în care vezi tot ceea ce ai încercat să eviți. Și, totuși, toate drumurile – chiar și cele rătăcite – par să aibă aceeași destinație tainică: întoarcerea spre sine.

Ne petrecem viața căutând frumusețea în afară, ca și cum ea s-ar fi ascuns mereu dincolo de orizont. Ne grăbim să plecăm undeva – oriunde – convinși că acolo, departe, ne așteaptă o versiune mai vie a noastră. Dar, pe măsură ce pașii se adună, descoperim că frumusețea adevărată nu se află în peisajul care ni se deschide, ci în felul în care îl privim. Ea nu e o imagine, ci o privire. Nu e o destinație, ci o stare.

La fiecare răspântie, viața ne cere să ne ascultăm ceasul interior. Să nu alegem drumul care pare mai ușor, ci pe cel care ne aduce mai aproape de adevăr. Dacă suntem norocoși — sau pur și simplu atenți — învățăm că busola nu arată Nordul, ci Sensul.

Și că uneori, pentru a merge mai departe, trebuie să stăm pe loc și să ascultăm tăcerea.

Timpul nu e o linie dreaptă, ci o clepsidră care se răstoarnă de fiecare dată când uităm de el. Când alergăm prea mult, ne scutură ca să ne aducă aminte că nu putem trăi mereu „după”. Și poate că adevărata înțelepciune e să-l lași să curgă prin tine fără să-l strângi în pumni.

De multe ori, ne dăm seama că viața am trăit-o în fugă. Am bifat locuri, întâlniri, visuri, dar n-am apucat să gustăm clipa care le conținea. Am fi vrut să plutim puțin, deasupra lumii, ca într-un balon cu aer cald — să vedem totul de sus, fără frică, fără greutate. De acolo, din aerul subțire al înțelegerii, realizezi că furtunile nu mai sunt obstacole, ci treceri. Și că visele, chiar și cele care par pierdute, se adună cumva în nori, așteptând momentul potrivit să coboare înapoi, ca ploaia.

Culorile vieții se dezvăluie în aceeași ordine în care se nasc emoțiile: mai întâi în suflet, apoi pe pânza lumii. Iar pânza — întinsă sau lăsată la întâmplare — spune mai mult despre tine decât toate destinațiile. Fiecare nuanță, fiecare dâră de lumină e o amintire a felului în care ai privit drumul.

Și poate că acesta e adevărul ultim al călătoriei: oricât am fugi de noi înșine, oricât ne-am dori să ne arunce departe, toate drumurile se întorc mereu acasă.

Frumusețea nu e un premiu, nici o promisiune. E o tăcere care se aprinde în mijlocul pasului.

Un fel de lumină care nu se arată decât celor care privesc cu inima trează. Pentru că, în cele din urmă, drumul nesfârșitei frumuseți nu se întinde în fața noastră. El începe din noi."

Maura Anghel

Cea mai mare pace am găsit-o în Dumnezeu și în natură.

 Decepțiile le-am rezolvat cu neprevăzutul.

Tristețea am înlocuit-o cu bucurii mărunte și am înțeles că fiecare bucurie este prețioasă. Am domolit simplitatea și dragostea mea pentru oameni cu moderație. Am învățat că în orice relație interumană este importantă reciprocitatea. Cele mai mari victorii le-am obținut când nu m-am întrecut. Cea mai mare pace am găsit-o în Dumnezeu și în natură. Bucuria, petrecând timp cu animalele. Iar oamenii, cu plăcere ocolesc pe cei răi, iar mâinile le întind doar spre bunătate. Nu cer mult de la viață, dar am totul. Minte liniștită, gând frumos și liniște când am nevoie.

Când înveți să te iubești pe tine însuți, vei începe și să-i iubești și să-i accepți pe ceilalți oameni. Nu-i putem schimba, așa că hai să-i lăsăm în pace. Risipim multă energie încercând să-i schimbăm pe alții. Dacă am folosi jumătate din această energie pentru noi înșine, ne-am putea schimba, iar atunci oamenii din jurul nostru ne-ar trata și ei diferit. Nu poți învăța să trăiești pentru o altă persoană. Fiecare trebuie să-și învețe propria lecție. Tot ce poți face este să înveți pe cont propriu, pentru că iubirea de sine este primul pas pentru a rezista influenței negative a altor oameni.” (Louise L. Hay, „Cunoaște puterea din tine”)

Sfântul Cuvios Teofil cel Nebun pentru Hristos 28 Octombrie

 

• Viața Sfântului Cuvios Teofil cel nebun pentru Hristos

Chilia fericitului Teofil nu lăsa să se vadă că de ea se îngrijea mâna unui om; era plină de lucruri îngrămădite şi acoperită pe dinăuntru cu un strat de gunoi şi murdărie. Atunci când era întrebat de ce face aşa, fericitul răspundea:

– Pentru ca tot ce se află în jurul meu să-mi amintească neîncetat de neorânduiala ce o am în suflet.

În octombrie 1788, în orăşelul Mahnovo din gubernia Kiev, Eufrosina, soţia preotului Andrei Gorenkovski, slujitor al Bisericii „Naşterea Maicii Domnului”, a născut gemeni: Toma şi Calinic. Spre uimirea Eufrosinei, Toma n-a vrut să sugă, întorcându-şi de fiecare dată faţa de la sân. Ca să-şi scape copilul de la moarte, mama a fost nevoită să găsească un mijloc pentru a-l hrăni: îi dădea să mănânce fiertură de cartofi, ridichi şi morcovi. Toate acestea Toma le primea cu plăcere, însă numai ce-i atingeau de buze vasul cu lapte, copilul îşi întorcea imediat faţa, plângând în hohote.

În inima mamei a început să se înfiripeze răceala faţă de micuţul Toma. După o vreme, Eufrosina s-a hotărât să scape de un asemenea copil şi a încercat în mai multe rânduri să-l înece. Însă de fiecare dată Dumnezeu i-a salvat pruncului viaţa.

Tatăl necăjit, văzând cât de mult îşi urăşte soţia sa propriul copil, a hotărât să-l îndepărteze pe Toma de ea pentru o bucată de vreme. Pentru aceasta a căutat fără ştirea Eufrosinei o doică căreia i-a dat spre creştere pruncul. Femeia, neavând alte mijloace, îl hrănea pe Toma cu pâine înmuiată în miere îndoită cu apă, înştiinţându-l zilnic pe tată despre starea copilului.

Doica îl îngrijea pe Toma ca pe propriul său fiu. Se spune că îl ducea pe copil la biserică în fiecare duminică, spre a-l împărtăşi cu Sfintele Taine.

Curând a fost plăcut înaintea lui Dumnezeu ca să-l cheme la Sine pe tatăl şi purtătorul de grijă al lui Toma. Simţind apropierea morţii, preotul Gorenkovski l-a încredinţat pe copil unui morar, iar acesta l-a dat unui ţăran înstărit care nu avea copii.

După mutarea lui Toma în casa bogătaşului fără copii, acest binefăcător şi al doilea tată al pruncului s-a stins pe neaşteptate. Soţia acestuia, dorind să se recăsătorească, s-a grăbit să se despartă de Toma. Pentru aceasta ea l-a înduplecat pe preotul satului să-l ia pe băiat.

Preotul s-a învoit, iar micuţul Toma şi-a găsit un nou adăpost.

Spre uimirea tuturor, micuţul nu arăta nici o înclinaţie către jocurile obişnuite vârstei sale. El se retrăgea de o parte şi, alegându-şi un loc mai singuratic, se cufunda în sine încruntat, trist şi cugetător. Biserica devenise adăpostul cel mai drag al acestui neobişnuit copil. Băiatul nu pierdea nici o slujbă, grăbindu-se vesel, odată cu primul dangăt de clopot, să meargă acolo unde sufletul lui se odihnea. Toma era găsit adesea înaintea uşilor închise ale bisericii din sat, cufundat în rugăciune şi desprins, parcă, din tot ceea ce-l înconjoară în această lume.

Lipsindu-se de lucruri, Toma dădea tot ce putea săracilor. Odată Toma a văzut pe uliţă un băiat îmbrăcat în zdrenţe; fără să stea pe gânduri, şi-a scos cămaşa şi a dat-o săracului, iar el s-a întors acasă doar cu haina pe deasupra. Totuşi binefăcătorul lui a văzut altfel cele întâmplate, iar Toma a fost aspru pedepsit pentru fapta sa de milostenie…

Iubea mult Psaltirea, învăţând pe dinafară psalmii îndrăgiţi

Când Toma a împlinit şapte ani, preotul a început să-l înveţe carte; curând însă, el s-a îmbolnăvit şi a murit. Cu nemângâiată amărăciune Toma a plâns pentru ocrotitorul său.

Epitropul bisericii locului, presupunând că ura Eufrosinei faţă de fiul ei pierise, a hotărât să-l ducă pe Toma înapoi acasă. Atunci când şi-a zărit fiul, Eufrosina spărgea lemne. Văzându-l, a aruncat cu toporul în el, furioasă, încât ascuţişul toporului i-a despicat lui Toma umărul drept. Epitropul l-a luat repede pe micuţ şi l-a dus acasă. În timp ce lui Toma i se vindeca rana, epitropul a aflat întâmplător că în Kiev, la Mănăstirea Bratski, trăieşte un bătrân, preot văduv, care îi era lui Toma unchi bun. La acest monah şi ultim ocrotitor l-a dus epitropul pe copilul care încă nu se însănătoşise deplin. El i-a povestit stareţului tot ce ştia despre nefericita lui  rudă, încredinţându-i spre creştere, într-acest chip, pe copilul său de suflet. Toma a fost înscris la Academia Duhovnicească de la Mănăstirea Bratski. Copilul a crescut dând dovadă de o purtare exemplară şi învăţând cu spor. Iubea mult Psaltirea, învăţând pe dinafară psalmii îndrăgiţi.

Lovită de Domnul cu o boală de nevindecat, Eufrosina, văzând asupra sa mânia lui Dumnezeu, a început să se căiască, vărsând lacrimi, pentru cruzimea cu care îl prigonise pe fiul ei. Nu cu mult timp înainte de moartea mamei, Toma a venit în casa ei, având mângâierea de a o vedea împăcată cu el şi de a primi binecuvântarea ei.

– Iartă-mă, fiule, striga, pocăindu-se, mama lui, iartă-mă pe mine împietrita, proasta, necugetata… Am avut mintea întunecată şi n-am cunoscut greutatea nelegiuirii pe care am făcut-o… Nu mă blestema pe mine, mama ta cea rea, şi pomeneşte-mă pe mine, păcătoasa, în rugăciunile tale neîncetate…

Spunând acestea, Eufrosina şi-a strâns fiul cu putere la piept şi însemnându-l cu o cruce mare,  şi-a dat duhul în pace.

Ca elev, Toma îndeplinea tot ceea ce i se cerea la şcoală; nesimţind însă chemarea de a continua cu studii academice superioare, privea la acestea ca la nişte mijloace defel sigure pentru dobândirea acelor cunoştinţe care îl duc pe om la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu şi descoperă inimilor curate tainele măririi dumnezeieşti. De aceea, tânărul Toma şi-a ales ca instituţie de învăţământ superior biserica, unde, sârguind la citire şi cântare, îşi deprindea mintea cu neîncetata cugetare la Dumnezeu şi rugăciune. Începând de atunci, gândul la călugărie nu l-a părăsit o clipă: mai devreme sau mai târziu, trebuia să-l pună în practică.

După ce a murit şi unchiul său, Toma a rămas fără mijloace de trai şi fără adăpost. Retrăgându-se din Academie, în anul 1810, Toma a fost numit dascăl în oraşul Cighirin; din pricina glasului prea slab a fost mutat în acelaşi an ca paracliser în târguşorul Obuhov. După puţin timp, în toiul războiului din 1812, Toma a intrat ca frate în Mănăstirea Kievo-Bratski. Aici a împlinit felurite ascultări: brutar, bucătar, ajutor de felcer, paracliser şi clopotar. Această ascultare îi plăcea cu deosebire lui Toma.

În rândul monahilor

Pe 11 decembrie 1821 Toma a fost primit în rândul monahilor cu numele Teodorit. La puţin timp după aceasta, Teodorit a fost numit veşmântar, iar pe 30 septembrie 1822 a fost hirotonit ierodiacon. Primind, după rânduiala mănăstirească, o mică sumă din danii, Teodorit a rămas acelaşi postitor aspru şi nu avea nimic în chilia sa. Dimpotrivă, străin de orice dorinţă de agonisire, afla în aceasta prilejul de a face bine aproapelui: căci rămânând fără mâncare câte două-trei zile, dădea hrană şi bani pelerinilor, săracilor şi nevoiaşilor.

Arătând faţă de toţi dragoste de aproapele, după pilda lui Hristos, el îndeplinea cu bucurie şi ascultările fraţilor, şi luând asupra sa ostenelile altora, slujea obştii cu osârdie.

Pe 6 februarie 1827, Teodorit a fost hirotonit ieromonah, fiind numit iconom al Mănăstirii Bratski. Dorind să rămână în desăvârşită însingurare, a cerut să fie eliberat din funcţie şi totodată a cerut să i se îngăduie a pustnici în peşterile săpate de Preacuviosul Teodosie în satul Lesniki. Această din urmă cerere fiindu-i respinsă, Teodorit a păşit pe calea unei nevoinţe aparte, luând asupră-şi marea cruce a nebuniei pentru Hristos.

Mărindu-şi şi mai mult nevoinţele întru nebunia pentru Hristos, fericitul şi-a aşezat în chilie un sicriu vechi, însă nu se culca noaptea în el, ci păstra acolo felurite provizii şi vase. Mai mult, în ziua tunderii sale în marea schimă, când a primit numele de Teofil şi-a cusut culionul de schimnic din bucăţi de cârpă şi l-a purtat aşa până la moarte.

Credincioşii se ţineau întotdeauna după el, însetând să audă măcar un singur cuvânt din partea lui. Conducerea Academiei nu-l iubea pe „murdarul şi zdrenţărosul monah Teofil” şi se plângea în fiecare zi mitropolitului că numeroşi curioşi tulburau liniştea şi bunul mers al activităţilor şcolare. În urma acestor plângeri, fericitul a fost mustrat aspru; şi, pentru a nu stârni noi nemulţumiri, a fost nevoit să se ascundă în pădure de admiratorii săi, întorcându-se acasă numai după apusul soarelui. Şi aici însă îl găsea mulţimea şi, aşteptându-l pe malurile Niprului, îl petrecea până la chilie.

Fiindcă viaţa plină de zarvă a Mănăstirii Bratski îl obosea, Teofil s-a retras într-o livadă mare şi umbroasă în Glubociţa unde se îndeletnicea cu citirea de cărţi mântuitoare de suflet.

Pe 1 decembrie a anului 1844, ieroschimonahul Teofil, din pricina vârstei înaintate şi a slăbiciunii, a cerut să fie mutat din Mănăstirea Kievo-Bratski în Lavra Kievo-Pecerska, anume în Mănăstirea Bolnicinâi. Înaltpreasfinţitul Filaret l-a mutat însă în pustia Goloseev din apropierea Kievului, dându-i spre folosinţă „acea chilie în care locuia răposatul ierodiacon Eustatie”. Faima nevoitorului a crescut tot mai mult, atrăgând spre pustia Goloseev o mulţime de oameni râvnitori. Mireasma vieţii sale sfinte ajunsese până departe, fiind simţită de toţi cei aflaţi în căutare de mângâiere şi sfat duhovnicesc. Conducerea mănăstirii, în primele zile ale intrării lui Teofil acolo, a dat puţină atenţie „ciudăţeniilor” lui. În anul 1848 asupra fericitului s-au pornit prigoane şi felurite nemulţumiri pentru viaţa sa ciudată. Mitropolitul Filaret l-a oprit pe fericit de la slujire şi i-a îngăduit doar a se împărtăşi în fiecare sâmbătă, îmbrăcat cu toate veşmintele preoţeşti, „pentru mântuirea sufletului”.

După această hotărâre, Teofil a fost îndepărtat din pustia Goloseev şi strămutat în aşa-numita „livadă Novopasecinâi”. Chiar dacă biserica era foarte departe, el nu pierdea nici o slujbă, ajungând în biserică mai înainte de primul sunet al clopotului.

Tot ce se află în jurul meu îmi aminteşte neîncetat de neorânduiala ce o am în suflet

Fericitul Teofil a vieţuit mai bine de o jumătate de an în livada Novopasecinâi, după care a fost strămutat, potrivit poruncii mitropolitului, în pustia Kitaev din apropierea Kievului. Aceasta se întâmpla în ziua de 29 aprilie 1849. Aici, fericitul Teofil n-a părăsit nevoinţa nebuniei pentru Hristos, ci dimpotrivă. Plimbându-se adesea prin pădure, alegea o buturugă mare şi petrecea zile şi nopţi întregi îngenunchind pe ea, suspinând neîncetat din pricina stricăciunilor veacului acestuia şi rugându-se pentru iertarea lumii păcătoase.

Ca să nu rămână nici o clipă în nelucrare, fericitul torcea lână, împletea ciorapi şi ţesea pânză, pe care o dădea mai ales pictorilor de icoane pentru a o folosi în munca lor. În vreme ce se îndeletnicea cu rucodelia, citea Psaltirea, pe care o ştia pe dinafară, precum şi felurite rugăciuni. Făcând zilnic nenumărate mătănii înaintea icoanelor, fericitul Teofil nu dădea trupului său ostenit decât răgazul cel mai scurt cu putinţă. Chilia fericitului Teofil nu lăsa să se vadă că de ea se îngrijea mâna unui om; era plină de lucruri îngrămădite şi acoperită pe dinăuntru cu un strat de gunoi şi murdărie. Atunci când era întrebat de ce face aşa, fericitul răspundea:

– Pentru ca tot ce se află în jurul meu să-mi amintească neîncetat de neorânduiala ce o am în suflet.

Avea obiceiul de a da vizitatorilor câte un lucru oarecare, neînsemnat în sine, dar care cuprindea o aluzie profetică la soarta ce-i aştepta. Un ciob, o aşchie, un măr putred, o pară, o bucată de plăcintă, un castravete, o cârpă, o prescură, un muc de lumânare, chiar câte o balegă, din care se găseau adesea în coşurile lui – toate acestea aveau la fericit un sens simbolic strâns legat de persoana cu pricina…

Cu puţin înainte de sfârşitul său, care s-a întâmplat în ziua de 23 aprilie a anului 1853, Teofil s-a mutat din Kitaev în Goloseev, la dorinţa întâistătătorului de aici, care nutrea faţă de fericit sinceră dragoste şi cinstire.

– Fie după voia ta, i-a zis fericitul ca răspuns la călduroasa chemare a sa. O să mă mut la tine, dar ţine minte – mă voi întoarce ca să mor în vechiul cuib.

Aceste cuvinte s-au adeverit: în ziua de 15 iulie, fericitul Teofil, la porunca mitropolitului, s-a întors iar la Kitaev.

În ultimele zile ale vieţii sale era văzut şi în Lavră, unde venea în fiecare zi să slujească un acatist al Maicii Domnului înaintea icoanei făcătoare de minuni numită „Cenotohovska”.

În octombrie 1853, Teofil a încetat să mai primească hrană şi se mulţumea doar să stea în picioare la rugăciune, au început să i se umfle picioarele, dar el nu băga de seamă, şi îşi sporea încă şi mai mult nevoinţele de rugător.

În pace şi fără tulburare, fericitul Teofil şi-a încredinţat sufletul în mâna lui Dumnezeu în ziua de 28 octombrie la ora 5 după-amiaza, anul 1853.

Vestea despre sfârşitul fericitului a atras în Sihăstria Kitaev mulţimi de oameni nu numai din vecinătăţi, ci şi din oraşele mai îndepărtate.

Procesiunea de înmormântare a fost săvârşită în jurul Bisericii „Sfânta Treime” şi după câteva minute sicriul, în sunetul cântării „Sfinte Dumnezeule” şi al tânguirii clopotelor de la Kitaev, a fost coborât în sânurile pământului.

Moaştele Sfântului Cuvios Teofil cel nebun pentru Hristos se păstrează la Mănăstirea Kitaev, care mai adăposteşte şi alte importante relicve sfinte: părţi din moaştele Sfinţilor 12 Apostoli, ale Sfinţilor Ioachim şi Ana, ale Sfinţilor Zaharia şi Elisabeta, ale Sfintei Cuvioase Dositeea şi ale altor mari sfinţi ai Bisericii.

Acatistul Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Ales de Dumnezeu din pântecele maicii tale, la nevoinţa nebuniei întru Hristos ai fost chemat. Cu puterea lui Dumnezeu de la înec de multe ori ai fost păzit. Prin nevoinţa postirii şi a rugăciunii pe vrăjmaşul neamului omenesc l-ai ruşinat. Pentru aceasta, săvârşind pomenirea ta, te rugăm, prealăudate Părinte Teofil, izbăveşte-ne de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, pe cei ce cu dragoste strigăm ţie: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Icosul 1

Îngerii din ceruri şi oamenii pe pământ de a ta vieţuire aleasă întru Domnul s-au minunat, Părinte Teofil, căci tu, prunc fiind, de la sânul maicii tale ţi-ai întors faţa, doar hrană de post primind. Prin acest semn Domnul a arătat oamenilor că tu eşti alesul lui Dumnezeu, încă din această lume. Minunându-se de această înfrânare prin post a ta, cu umilinţă strigăm ţie acestea:
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu din pântecele maicii tale;
Bucură-te, preacinstit vlăstar al preoţiei lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce prin nevoinţa postului te-ai asemănat Botezătorului Domnului;
Bucură-te, căci cu aşa înfrânare pe părinţi şi neamuri i-ai uimit;
Bucură-te, cel ce din pruncie ai iubit pe Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai păzit cu adevărat poruncile Lui;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 2-lea

Văzându-te pe tine vas ales al Duhului Sfânt de către Dumnezeu, vrăjmaşul neamului omenesc neputându-te răbda, a dorit să te piardă, Sfinte pruncule, îndemnând la pruncucidere pe maica ta. Dumnezeu însă, păzitorul pruncilor Săi, nu a îngăduit să se săvârşească această nelegiuire. Pentru această milostivire a Sa prin tine cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cugetul maicii tale după îndemnul diavolului s-a întunecat urându-te pe tine, pruncule neprihănit. De aceea a poruncit fecioarei ce slujea în casă să te înece în râu. Îngerul lui Dumnezeu însă te-a păzit nevătămat. Iar noi, mirându-ne de o minune ca aceasta, cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, vas de Dumnezeu ales şi de El păzit;
Bucură-te, pruncule sfânt cel ce pe diavol l-ai înspăimântat;
Bucură-te, că din scutecele prunciei prigoana maicii tale ai răbdat;
Bucură-te, că ai fost păzit de la înec de puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel mai înainte ales din pântecele maicii întru slujirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că Pronia lui Dumnezeu întotdeauna te-a îndreptat;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 3-lea

Minune preamărită a săvârşit Domnul cu tine, căci atunci când ai fost aruncat în râu, cu puterea lui Dumnezeu fiind ţinut deasupra apei nevătămat şi ca într-o corabie alunecând, pe valuri dormeai netulburat. Fecioara care te-a aruncat în apă, atunci, umplându-se de frică şi umilinţă, a strigat lui Dumnezeu Cel minunat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Temându-se să te aducă în casa mânioasei tale maici, fecioara, cu jale lăcrimând, te-a însemnat cu semnul crucii cufundându-te iarăşi în apă, pe când dormeai. Şi o minune mai mare s-a petrecut: valurile râului ca nişte aripi îngereşti te-au purtat pe tine către mal. Iar fecioara ca pe Moise din apă luându-te, te-a dus la casa ta, tremurând înfricoşată. Noi însă, minunându-ne de o asemenea purtare de grijă a lui Dumnezeu, grăim:
Bucură-te, că Dumnezeu Cel minunat întru sfinţii Săi prin tine S-a proslăvit;
Bucură-te, că îngerul tău păzitor a fost ocrotitor;
Bucură-te, că tu, ca şi Moise, pe valurile râului te-ai învrednicit a fi purtat;
Bucură-te, că pe tine, ca pe Noe, Dumnezeu de la înec te-a izbăvit;
Bucură-te, căci cu asemenea minune ai adus frică şi cutremurare locuitorilor din împrejurimi;
Bucură-te, căci prin tine şi noi învăţăm să nădăjduim în Dumnezeu;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 4-lea

Furtună de mânie şi răutate a îndreptat asupra-ţi maica ta, văzându-te pe tine viu şi sănătos şi singură cu mâinile sale dorea să te piardă, Sfinte prunc; deci alergând ticăloasa la râu, te-a aruncat în apă sub roata morii. Dar şi de astă dată Domnul, în chip minunat, te-a păzit viu, pentru ca toţi, văzând această minune, să-I cânte cântare de mulţumire şi laudă: Aliluia!

Icosul al 4-lea

A zis psalmistul că „Domnul te va păzi pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău. Domnul va păzi intrarea ta şi ieşirea ta de acum şi până în veac”. Şi: „De cine mă voi teme? Ce-mi va face mie omul?” Toate aceste cuvinte s-au plinit întocmai cu tine, preaminunate Părinte Teofil. Cu puterea lui Dumnezeu roata morii de apă s-a oprit, iar apa s-a înspumat. Morarul însă a alergat înspăimântat şi, văzându-te zăcând sub roată, te-a luat ca pe un dar de preţ al lui Dumnezeu, zicând către tine aşa:
Bucură-te, comoară de mult preţ dăruită mie de Dumnezeu;
Bucură-te, pruncule sfânt, de Dumnezeu păzit;
Bucură-te, că prin tine puterea lui Dumnezeu nouă ni se arată;
Bucură-te, că numele lui Dumnezeu prin tine se proslăveşte;
Bucură-te, vas ales în slujba lui Dumnezeu şi dăruit nouă ca să povăţuieşti oamenii către mântuire;
Bucură-te, că ţi s-a gătit crucea îndelungii răbdări şi relei pătimiri;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 5-lea

Frică şi cutremur i-au cuprins pe toţi locuitorii din împrejurimi care au văzut această minune. Maica ta însă, iarăşi nepricepând puterea lui Dumnezeu vădită asupra ta, s-a înăsprit şi mai mult spre foarte mare răutate, şi punând jurământ a vrut să te piardă. Atunci tatăl tău, preot al lui Dumnezeu, pentru a te păzi viu, te-a ascuns la neamurile lui. Noi însă minunându-ne de răutatea maicii pornite spre ucidere şi slăvind întru tot înţelepciunea lui Dumnezeu, cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea

„Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de lăcaşul tău. Că îngerilor Săi va porunci ca sa te păzească întru toate căile tale.” Aceste cuvinte din Psaltire, de care nu te-ai despărţit în toate zilele vieţii tale, s-au împlinit cu preamărire întru tine, o, preaminunate Părinte Teofil. Şi întru amintirea întreitei izbăviri de la moarte, tu ai purtat asupra-ţi totdeauna o cingătoare de fier cu icoana Botezului Domnului. Noi însă, bucurându-ne de o asemenea purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilinţă cântăm ţie:
Bucură-te, că de trei ori ai fost izbăvit prin putere dumnezeiască de la înec;
Bucură-te, că cu asemenea minune ne-ai arătat nouă înţelepciunea lui Dumnezeu şi ai ruşinat viclenia diavolului;
Bucură-te, că, prin întreita cufundare în apă, Preasfânta Treime O ai proslăvit;
Bucură-te, că tu şi acum împreună cu toţi sfinţii mijloceşti la Prestolul Sfintei Treimi;
Bucură-te, că prin neîncetata citire a psaltirii sufletul tău ţi l-ai îndulcit şi oamenilor pildă de rugăciune ai arătat;
Bucură-te, Părinte Teofil, mare făcător de minuni şi rugător pentru sufletele noastre;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 6-lea

Străin pentru lume şi pentru toate cele ce sunt în ea arătându-te, întotdeauna ai fost urât şi de neamurile tale. Prigoniri şi asupriri răbdând de la acestea fără cârtire, tu ai purtat crucea cea grea a vieţii tale. Cu suspine şi lacrimi multe, ai alergat în întinderile pădurii, şi cu gura ta pruncească, ca un înger al lui Dumnezeu, fără de prihană ai strigat către Tatăl cel Ceresc: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Călător străin te-ai arătat pe acest pământ, mult pătimitorule Părinte Teofil. De părinţii tăi încă în viaţă tu ai fost alungat din casa părintească, iar cea care te-a născut a ridicat mâinile sale ca să te omoare cu securea. Un binefăcător însă, îmbrăţişându-te pe tine cum erai însângerat, te-a izbăvit de ucigaşa ta mamă. Şi neavând tu unde să-ţi pui capul şi nici cu ce să te hrăneşti, purtat fiind de Duhul Sfânt, te-ai adăpostit în biserica lui Dumnezeu şi în faţa Lui ţi-ai mărturisit toată durerea sufletului tău de prunc. Pentru o asemenea mult pătimitoare vieţuire, noi te fericim aşa:
Bucură-te, că şi acum Domnul te-a păzit pe tine de mâinile maicii tale ucigaşe;
Bucură-te, că precum Boris şi Gleb au primit vărsarea sângelui lor nevinovat şi sfânt din mâna celor de-un neam cu ei, asemenea a fost şi ţie;
Bucură-te, că, prin viaţa ta plină de necazuri, te-ai asemănat lui Hristos Care a pribegit pe pământ;
Bucură-te, că te-ai sălăşluit împreună cu El în lăcaşurile Tatălui Ceresc;
Bucură-te, că în toate zilele vieţii tale prigoane, defăimări şi toată reaua pătimire ai răbdat;
Bucură-te, că nimănui nu ai răsplătit răului cu rău, ci după cuvântul lui Hristos, pentru vrăjmaşii tăi te-ai rugat;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 7-lea

Voind Domnul Cel de oameni iubitor să te arate poporului suferind rugător nou şi văditor al patimilor, te-a povăţuit în Mănăstirea Kievo-Bratsk, ca în nevoinţe duhovniceşti să-ţi găteşti sufletul întru primirea harului dumnezeiesc. Tu însă, ca un cerb în vâltoarea apelor, te-ai avântat să cercetezi dumnezeiasca Scriptură la şcoala duhovnicească de acolo. Plinind ascultarea de clopotar, tu, foarte devreme urcând în clopotniţă, minunându-te de sus de lucrarea lui Dumnezeu, te cufundai în cugetarea celor dumnezeieşti şi în rugăciune tainică, întru bucurie duhovnicească Ziditorului tuturor făpturilor văzute şi nevăzute cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Noua ta vieţuire în lăcaşul sfânt ţi-a îndulcit inima. Precum după o furtună pe marea vieţii ai ajuns la liman liniştit, şi împreună cu călugării ai petrecut viaţă bineplăcută lui Dumnezeu întru ascultare, privegheri, plecarea genunchilor şi citirea Psaltirii, întâistătătorii mănăstirii, văzând râvna ta stăruitoare către nevoinţele duhovniceşti, te-au învrednicit de tunderea în monahism şi hirotonirea întru ierodiacon. Stând în faţa Sfântului Prestol, tu cu râvnă neobişnuită te-ai străduit să vieţuieşti asemeni îngerilor. Noi însă, fericind nevoinţele tale şi dragostea către Preadulcele Iisus, grăim aşa:
Bucură-te, că Domnul S-a milostivit de tine şi te-a chemat în sfânta mănăstire;
Bucură-te, căci prin rugăciune şi ascultare, cu tot dinadinsul, ai urmat stareţilor nevoitori în ascultare şi nevoinţa rugăciunii;
Bucură-te, că sufletul tău l-ai păstrat nerobit de patimi;
Bucură-te, că ispitele tinereţii ai biruit;
Bucură-te, că ne-ai arătat chipul răbdării şi ascultării;
Bucură-te, că pentru Hristos ai vieţuit şi pe toţi oamenii i-ai învăţat să-I lucreze şi să-L slujească;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 8-lea

În aşa cumplite chinuri fiind, îngerii înconjurau trupul tău cel istovit de mulţimea bătăilor, lovind împotrivă pe cei ce te chinuiau, încât au murit nouă dintre ei, iar tu ai rămas nevătămat. De care vedere minunându-se toţi cei ce priveau la chinurile tale, Îl slăveau ca şi noi pe marele Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Plin fiind de bunătate şi virtuţi, cu adevărat ai fost înger în trup, minunate Teofil, arătându-te fraţilor pildă de blândeţe, de ascultare, de smerenie şi neprihănire. Slujind la Prestolul lui Dumnezeu în cinul preoţesc, tu, asemenea preacuvioşilor Serghie de Radonej şi Serafim de Sarov, te-ai învrednicit să vezi pe îngerii din ceruri, împreună slujitori cu tine la dumnezeiasca Liturghie, şi harul lui Dumnezeu, pogorându-se peste Sfintele Daruri. Cu evlavie cinstind sfinţenia ta, cu frică şi cu umilinţă cântăm ţie:
Bucură-te, omule ceresc şi îngere pământesc;
Bucură-te, vas umplut cu har dumnezeiesc;
Bucură-te, cel ce în inimă chipul lui Hristos totdeauna l-ai purtat;
Bucură-te, că pentru El, trupul de patimi şi de pofte ţi l-ai răstignit;
Bucură-te, fierbinte rugător pentru toţi cei ce la tine aleargă;
Bucură-te, grabnic ajutător celor suferinzi şi rătăciţi;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 9-lea

Toată viaţa ta a fost plină de necazuri şi mâhniri, de chinuri şi prigoniri. Tu dar, în numele dragostei către Dumnezeu, ai luat asupra-ţi nevoinţa nebuniei pentru Hristos. Deci fiind de mulţi prigonit, suferind necazuri şi ocări, tu, smerit cu inima şi blând cu duhul, asemenea lui Hristos pe Cruce, te-ai rugat pentru vrăjmaşii şi hulitorii tăi, zicând: „Iartă-le, Doamne, că nu ştiu ce fac”, şi întru bucuria inimii cântai lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Văzând Domnul nevoinţa ta, dragostea şi milostivirea către cei suferinzi, ţi-a dat darul vederii cu duhul şi al tămăduirii. Şi tu, vădind păcatele lor cele ascunse, îi îndreptai pe calea mântuirii, tămăduind atât neputinţele trupeşti, cât şi cele sufleteşti. Iar tu singur ţi-ai înăsprit nevoinţele tale, căci zi şi noapte te nevoiai în desişurile pădurii, asemenea Preacuviosului Serafim de Sarov, rugându-te în genunchi pe un trunchi de copac. Pentru asemenea nevoinţe ale tale, primeşte de la noi laudele acestea:
Bucură-te, că prin nevoinţele tale te-ai asemănat cuvioşilor părinţi din Lavra Pecerska;
Bucură-te, păzitor înfocat al curăţiei trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, că ai biruit cu nevoinţele tale ispitele de la trup, de la lume şi de la diavol;
Bucură-te, că, pentru râvna ta şi dragostea către Hristos, darul înainte vederii cu duhul şi al facerii de minuni de la El ai dobândit;
Bucură-te, că neputinţele trupeşti şi sufleteşti cu un singur cuvânt le tămăduiai;
Bucură-te, celor obijduiţi şi necăjiţi grabnic ajutătorule;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 10-lea

Grabnic ajutător şi mângâietor ai fost, Părinte Teofil, nu doar pentru cei ce veneau la tine, dar şi pentru cei din oraşul Kiev, când mergeai călare pe un viţel le erai mângâietor, citindu-le din Psaltire şi bucurai pe cei necăjiţi şi oropsiţi, îmbrăcai şi hrăneai pe săraci, ocărai cu asprime pe cei înrăiţi, prezicând cele ce aveau să se întâmple, pe mulţi i-ai povăţuit pe calea pocăinţei. Iar noi, minunându-ne de asemenea milostivire şi dragoste de oameni ce aveai, cântăm Atotmilostivului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împăratul făpturilor a fost Adam în rai până la căderea în păcat, căci toate dobitoacele i se supuneau, iată că şi ţie, neprihănitului şi luminatului de Duhul Sfânt, s-au supus şi dobitoacele, şi peştii şi păsările. Grăindu-le tu, făpturile necuvântătoare supuse îţi urmară poruncile. Spre uimirea tuturor, viţelul tău, purtat de puterea lui Dumnezeu, te ducea unde dorea sufletul tău cel sfânt, pentru a se ruga sau a da ajutor celor ce aveau nevoie. Minunându-ne şi noi de o asemenea purtare de grija a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilinţă grăim acestea:
Bucură-te, văditorule al iubitorilor de păcat, săvârşit pe faţă şi într-ascuns;
Bucură-te, povăţuitorule al celor rătăciţi şi al celor necăjiţi mângâietorule;
Bucură-te, pentru cei ce cereau ajutorul tău grabnic folositorule;
Bucură-te, cel ce înveţi pe toţi să se supună voii lui Dumnezeu;
Bucură-te, că şi dobitoacele cele cu năravuri rele, după cuvântul tău, ascultau ca oile;
Bucură-te, că şi luntrea peste râul Nipru, la cuvântul tău, singură pe apă plutea;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 11-lea

Cântare de umilinţă lui Dumnezeu cel Unul în Treime I-ai adus în toate zilele vieţii tale muceniceşti, vrednicule de laudă Părinte Teofil. Zi şi noapte, în chilia din desişurile pădurii, făcând rugăciune înţeleaptă, nu ai lăsat fără mângâiere şi vindecare pe toţi cei ce veneau la tine, povăţuindu-i cu cuvântul lui Dumnezeu şi prin nevoinţa nebuniei tale întru Hristos. Iar acum mijlocind la Tronul Împăratului Slavei, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta, pentru ca şi noi împreună cu tine să cântăm în veci lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Ştiind viitorul ca şi prezentul, tu multor oameni prezicându-le moartea lor năprasnică sau bolile, i-ai adus de la viaţa păcătoasă la pocăinţă. Celor ce căutau viaţa monahicească le binecuvântai, uneori, căsătoria, iar celor doritori de vieţuire în lume călugăria, aşa încât viaţa lor să fie bineplăcută lui Dumnezeu şi mântuitoare pentru suflet. Aşa şi ţarului Nicolae I, stând tu îndurerat într-un furnicar, i-ai prevăzut sfârşitul trist pe câmpul de luptă din Crimeea şi moartea lui din supărare. Pentru o asemenea grijă a ta faţă de oameni, grăim cu buze pline de mulţumire acestea:
Bucură-te, tainicule văzător al vieţuirii omeneşti;
Bucură-te, că tu ai arătat locul pentru ridicarea Mănăstirii Pokrov pe Glubociţe;
Bucură-te, că tu ai arătat în pădure locul unde trebuia aşezată Sihăstria „Schimbarea la Faţă”;
Bucură-te, că şi crucea acolo ai înfipt-o, ca şi Apostolul Andrei în munţii Kievului;
Bucură-te, că şi pentru Mănăstirea Iona de pe culmile Zveranetilor, prin întreita binecuvântare, locul ai sfinţit;
Bucură-te, că tu Mitropolitului Filaret i-ai prezis marea mistuire în flăcări a Lavrei Pecerska;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 12-lea

Har de la Dumnezeu ţi s-a dat ţie, plăcutule slujitor al lui Dumnezeu, de a face minuni pentru proslăvirea Atotputernicului Ziditor al cerului şi al pământului. Asemenea lui Hristos, Care în chip minunat a săturat oamenii flămânzi în pustie, tu ai săturat pe pelerinii istoviţi care veneau să se închine cuvioşilor lui Dumnezeu de la Pecerska, cu o mâncare gătită în chip minunat în pădure, din fiertură cu pietricele şi iarbă, aprinzând lemnele cu foc pogorât din cer prin rugăciunile tale. Şi pe copila moartă cu rugăciunea ta ai înviat-o, întru mângâierea văduvei ce plângea. Iar noi cu frică şi cu cutremur, cu buze pline de mulţumire, cântăm lui Dumnezeu Cel minunat întru sfinţii Săi: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Ştiind mai dinainte ziua şi ceasul fericitului tău sfârşit, ţi-ai pregătit singur trupul spre îngropare, o, preamărite făcătorule de minuni Teofil. Aprinzând lumânări şi tămâind chilia ta pentru întâmpinarea îngerului cu bună mireasmă, pe ucenicul tău l-ai trimis să tragă clopotele, ca să vestească fraţilor soborului că Teofil se mută la Domnul. Şi s-a tânguit întreg poporul când se înmormânta preacinstitul tău trup, căci se lipseau de mângâietorul şi povăţuitorul lui. După o sută patruzeci de ani însă, Domnul a descoperit moaştele tale, iar cei ce cinstesc pomenirea ta au zugrăvit pe raclă al tău chip. Şi noi, cu umilinţă, căutând către icoana ta, cu bucurie strigăm ţie:
Bucură-te, mare făcător de minuni, dăruit de Dumnezeu spre mângâierea noastră;
Bucură-te, al celor necăjiţi mângâietorule, văduvelor şi orfanelor ocrotitorule, bolnavilor şi suferinzilor tămăduitorule;
Bucură-te, că şi după săvârşirea ta nu încetezi a face minuni;
Bucură-te, că dai grabnic ajutor celor ce se roagă la mormântul tău;
Bucură-te, că acum numele tău cu al sfinţilor se proslăveşte;
Bucură-te, podoaba oraşului Kiev şi slava Sihăstriei Kitaev;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 13-lea

O, preamărite ales al lui Hristos şi făcător de minuni, părinte al nostru, Teofil, primeşte această puţină rugăciune a noastră adusă ţie întru laudă de noi, nevrednicii şi păcătoşii, dar care cu nemărginită dragoste te cinstim pe tine. Roagă-L pe Domnul Dumnezeu să ne izbăvească de toate primejdiile, năpastele şi necazurile, mai vârtos cu seamă de căderile în păcat, de moarte năprasnică şi de muncile cele veşnice. Nu ne lăsa să murim fără pocăinţă. Fii nouă povăţuitor spre Împărăţia cerului, ca acolo împreună cu tine să cântăm pururea lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerii din ceruri şi oamenii pe pământ…, Condacul 1: Ales de Dumnezeu din pântecele maicii tale…,

Icosul 1

Îngerii din ceruri şi oamenii pe pământ de a ta vieţuire aleasă întru Domnul s-au minunat, Părinte Teofil, căci tu, prunc fiind, de la sânul maicii tale ţi-ai întors faţa, doar hrană de post primind. Prin acest semn Domnul a arătat oamenilor că tu eşti alesul lui Dumnezeu, încă din această lume. Minunându-se de această înfrânare prin post a ta, cu umilinţă strigăm ţie acestea:
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu din pântecele maicii tale;
Bucură-te, preacinstit vlăstar al preoţiei lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce prin nevoinţa postului te-ai asemănat Botezătorului Domnului;
Bucură-te, căci cu aşa înfrânare pe părinţi şi neamuri i-ai uimit;
Bucură-te, cel ce din pruncie ai iubit pe Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai păzit cu adevărat poruncile Lui;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul 1

Ales de Dumnezeu din pântecele maicii tale, la nevoinţa nebuniei întru Hristos ai fost chemat. Cu puterea lui Dumnezeu de la înec de multe ori ai fost păzit. Prin nevoinţa postirii şi a rugăciunii pe vrăjmaşul neamului omenesc l-ai ruşinat. Pentru aceasta, săvârşind pomenirea ta, te rugăm, prealăudate Părinte Teofil, izbăveşte-ne de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, pe cei ce cu dragoste strigăm ţie: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

şi această

Rugăciune către Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos

O, preamărite slujitor al lui Hristos, fierbinte rugător şi mijlocitor, Părinte Teofil! Tu din pântecele maicii tale ai fost ales de Dumnezeu ca să-L slujeşti şi în chip minunat ai fost păzit de El de tot răul. Pentru nevoinţa nebuniei tale întru Hristos, Domnul ţi-a dat darul proorociei şi al facerii de minuni. După porunca începătorului preoţiei Hristos, ţi-ai pus sufletul pentru oile din turma Mai-Marelui păstorilor. Tu pe cei ce păcătuiau întru ascuns şi pe faţă i-ai vădit şi cu cuvintele tale înţelepte către pocăinţă şi îndreptare i-ai adus. Pe cei bolnavi şi în suferinţă ce veneau la tine nu i-ai depărtat. Tuturor ai fost ca un părinte iubitor de fii şi un bun păstor. Şi acum auzi-ne pe noi, cei ce cu credinţă te chemăm pe tine şi cădem cu tot dinadinsul spre racla cu ale tale moaşte, Părinte Teofil. Cere de la întru tot Milostivul Dumnezeu pace Bisericii noastre ortodoxe, înţelepţeşte-i şi-i întoarce pe eretici şi schismatici în sânul Bisericii Mame. Cere pentru păstorii noştri râvnă pentru mântuirea oamenilor; iar poporului ascultare de Sfânta Biserică şi sârguinţă spre apărarea credinţei ortodoxe neştirbite. Roagă-L pe Tatăl Ceresc să dea fiecăruia după a sa cerere: tinerilor sporire în credinţa ortodoxă, bătrânilor şi neputincioşilor întărire şi mângâiere, bolnavilor tămăduire, orfanilor şi celor neajutoraţi ocrotire şi bucurie necurmată, celor rătăciţi şi păcătoşi îndreptare. Şi pentru noi toţi cere sănătate trupească şi mântuire sufletului. Aprinde cu focul dumnezeieştii iubiri inimile noastre cele rătăcite. Ajută-ne nouă să ne îndreptăm viaţa noastră păcătoasă, ca să trecem fără primejdii vămile cumpliţilor vrăjmaşi şi să ne sălăşluim în lăcaşurile Tatălui Ceresc, ca împreună cu tine şi cu toţi sfinţii să cântăm preasfânta cântare întru tot Lăudatei şi Sfintei Treimi: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

✝) Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab 28 Octombrie

 

• Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab / Foto: pr. Silviu Cluci

Deși era înconjurată de tumultul vieții de la Curtea țarului bulgar, Teodora nu și-a neglijat viața duhovnicească. Râvna și evlavia ei către Dumnezeu și către Sfinți era cunoscută tuturor și, de aceea, era numită binecredincioasa și evlavioasa țarină Teodora.

Sfânta Cuvioasă Teofana s-a născut la începutul secolului al XIV-lea. A fost fiica primului domnitor al Țării Românești, Basarab I Întemeietorul (1310–1352), și a soției sale, Marghita. A primit la botez numele Teodora și a avut parte de o educație aleasă, în dragoste de Dumnezeu și de aproapele.

În anul 1322, s-a căsătorit cu Ivan Alexandru, despotul de Loveci, viitorul țar al Bulgariei (1331–1371). Ei au avut împreună trei băieți și o fată: Mihail Asan, Ivan Strațimir, Ivan Asan și Vasilisa. Teodora a fost o mamă devotată care și-a crescut copiii, insuflându-le dragostea de Hristos, rugăciunea, smerenia și înțelepciunea, pregătindu-i astfel pentru dregătoriile pe care aveau să le primească mai târziu. În anul 1331, Teodora și-a urmat soțul în capitala țaratului, la Târnovo, unde se aflau atunci moaștele Sfintelor Filofteia și Parascheva, la care fericita mergea adesea să se roage. Ea a fost greu încercată de necazuri, doi dintre fiii săi murind în războaie. Durerea pe care a simțit-o la pierderea copiilor săi este înfățișată într-o miniatură din Cronica lui Manase, în care Teodora este prezentată, la prohodirea prințului Ivan Asan, ca o maică îndurerată, care își plânge fiul. Ea citea adesea scrierile Sfinților Părinți, din care primea putere în nevoințele duhovnicești. De aceea, a înființat mai întâi la Loveci, apoi la Târnovo și, mai târziu, la Vidin, centre în care copiștii traduceau și scriau în limba slavonă (de redacție medio-bulgară) manuscrise liturgice și lucrări despre viața duhovnicească.

Alături de soțul ei, țarul Ivan Alexandru, a ctitorit mănăstiri și biserici, iar pe altele le-a restaurat, într-o vreme în care, îndeosebi de monahi, dar și de mireni, era îmbrățișat isihasmul (adică rostirea rugăciunii lui Iisus cu mintea în inimă și luarea-aminte asupra gândurilor, nevoințe în urma cărora creștinul rugător face lucrător harul Duhului Sfânt primit la botez).

Deși era înconjurată de tumultul vieții de la Curtea țarului bulgar, Teodora nu și-a neglijat viața duhovnicească. Râvna și evlavia ei către Dumnezeu și către Sfinți era cunoscută tuturor și, de aceea, era numită binecredincioasa și evlavioasa țarină Teodora.

În anul 1345, țarul Ivan Alexandru a hotărât să se despartă de Teodora, alegând să ia de soție o necreștină. Alungată de la curtea țarului bulgar, Teodora Basarab a răbdat necazul, cu încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a smerit și a ales viața monahală, pentru a-l sluji cu dragoste și dăruire Mirelui Hristos, într-o mănăstire din preajma cetății Târnovo. La tunderea în monahism, ea a primit numele Sfintei Împărătese Teofana a Constantinopolului, ale cărei sfinte moaște se găseau atunci la Târnovo și a cărei viață a urmat-o cu multă râvnă. Ca monahie, Cuvioasa Teofana cerea sfat și binecuvântare de la ucenicii isihaști ai Sfântului Grigorie Sinaitul, între care cel mai cunoscut era Sfântul Teodosie de la Târnovo (†1363). De la acesta, Cuvioasa Teofana Basarab a deprins ascultarea, păzirea liniștii și rugăciunea minții, ajungând la mari măsuri duhovnicești.

În anul 1356, Cuvioasa și-a urmat fiul, pe Ivan Strațimir, căruia i se încredințase conducerea Țaratului de Vidin. Acolo, Cuvioasa a fost bună sfătuitoare pentru soția lui Ivan Strațimir, Ana, tot româncă din neamul Basarabilor. Ele au sporit viața duhovnicească a cetății, rânduind și la Vidin copierea de scrieri folositoare de suflet, dintre care se păstrează până astăzi un manuscrisul numit Sbornicul de la Vidin, ce cuprinde vieți de sfinte femei.

Potrivit tradiției, Sfânta Teofana s-a nevoit, în ultimii ani ai vieții, în Mănăstirea Albotina, săpată în stâncă și aflată nu departe de Vidin. Ea a trecut la Domnul la o vârstă înaintată (o tradiție populară afirmă că Sfânta a murit mucenicește, fiind ucisă de otomanii care au atacat Vidinul în anul 1396) și a fost prohodită cu mare cinste, fiind plânsă de tot poporul, pe care l-a slujit, l-a povățuit și l-a apărat ca o adevărată maică propovăduitoare a dragostei și milei lui Dumnezeu. Până astăzi, locuitorii din zona Timocului bulgăresc și sârbesc păstrează pomenirea faptelor și nevoințelor Cuvioasei Teofana Basarab, doamna de neam român care a strălucit prin credință și sfințenie pe pământul bulgar și pe care localnicii o prăznuiesc în ziua de 28 octombrie a fiecărui an.

Acatistul Sfintei Cuvioase Teofana Basarab

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)Condacul 1

Pe Cuvioasa Teofana să o lăudăm, pe odrăslirea cea din neamul Basarabilor, că aceasta, lepădând slava cea deșartă și răbdând multe necazuri și întristări, nevoințe pustnicești a luat asupra sa; acesteia să-i cân­tăm: Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!

Icosul 1

Îngerii și oamenii cinstesc astăzi cu bucurie pe Cuvioasa Teofana, pe care a rodit-o neamul românesc și care a luminat ținuturile Bulgariei cu viața ei sfântă, cu nevoințele si cu îndelunga-răbdare a multor necazuri, prin care a dobândit harul Duhului Sfânt, iar noi o lăudăm după vrednicie, zicând:
Bucură-te, fiică a Tării Românești;
Bucură-te, binecuvântare pentru poporul bulgar;
Bucură-te, ocrotitoarea românilor de pretutindeni;
Bucură-te, apărătoare a Ortodoxiei;
Bucură-te, pildă a soțiilor și mamelor creștine;
Bucură-te, ctitoră de sfinte lăcașuri și mănăstiri;
Bucură-te, ostenitoare la răspândirea scrierilor sfinte;
Bucură-te, sprijinitoare darnică a tuturor celor săraci;
Bucură-te, rugătoare isihastă plină de har;
Bucură-te, ceea ce ai suferit fără cârtire întristări și umilințe;
Bucură-te, monahie stăruitoare în postiri și privegheri;
Bucură-te, rugătoare în ceruri pentru mântuirea noastră;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!

 Condacul 2

Rod binecuvântat al celui dintâi domn al Tării Românești ai fost, fericită, și ai adus bucu­rie părinților tăi, iar țara întreagă, văzându-te pe tine, întâiul vlăstar domnesc, a dat slavă lui Hristos, Dătătorul de viață, cântând: Aliluia!

 Icosul 2

Dar al lui Dumnezeu ai fost socotită de părinții tăi și, de aceea, la botez ai primit numele de Teodora, pe care l-ai împodobit cu harul Duhului Sfânt, revărsat din belșug asupra ta prin Tainele Bisericii, pentru care îți grăim:
Bucură-te, rod ales din rădăcină de neam domnesc;
Bucură-te, primitoare a celei de a doua nașteri, prin botez;
Bucură-te, cea pecetluită cu darul Duhului Sfânt;
Bucură-te, cea hrănită cu Pâinea vieții la Sfânta Liturghie;
Bucură-te, cea crescută în iubire de Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce din pruncie ai cunoscut Sfintele Scripturi;
Bucură-te, pruncă deprinsă cu smerita rugăciune;
Bucură-te, milostivă iubitoare de semeni;
Bucură-te, ceea ce ai îndrăgit slujbele sfințitoare ale Bisericii;
Bucură-te, căutătoare a desăvârșirii;
Bucură-te, păstrătoare a curăției;
Bucură-te, fiică, prin credință, a împăratului Hristos;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!

 Condacul 3

Ascultătoare ai fost părinților tăi, după porunca lui Dumnezeu, știind că rugăciunile părinților întăresc temeliile caselor copiilor. De aceea, supunându-te cu bunăvoință sfatului tatălui tău, ai primit a fi soție despotului bulgar Ivan Alexandru și ai cântat Mântuitorului Hristos: Aliluia!

 Icosul 3

Cu evlavie ai primit Taina Cununiei și ai făgăduit să fii credincioasă soțului tău până la sfârșit, aducând bucurie poporului român și celui bulgar, înfrățite prin aceeași sfântă credință dreptmăritoare, pentru care aducem ție aceste cântări:
Bucură-te, pururea rugătoare pentru soț și copii;
Bucură-te, mijlocitoare pentru neamul tău;
Bucură-te, ceea ce aduci bună înțelegere între popoare;
Bucură-te, ceea ce ai binecuvântat Dunărea cu trecerea ta;
Bucură-te, ceea ce ești luminătoare tainică a Balcanilor;
Bucură-te, soție devotată soțului credincios;
Bucură-te, ceea ce ai preschimbat casa în lăcaș al rugăciunii;
Bucură-te, cea hrănită zilnic din cuvintele Scripturii;
Bucură-te, cunoscătoare și următoare a Vieților Sfinților;
Bucură-te, ocrotitoare a soțiilor doritoare de prunci;
Bucură-te, călăuzitoare a fami­liilor creștine;
Bucură-te, înțeleaptă chivernisitoare a casei tale;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!

Condacul 4

Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, ai adus pe lume o fiică și trei fii, cărora le-ai sădit în suflet dragostea de Hristos, rugăciunea, smerenia și înțelepciunea, pregătindu-i astfel să devină dregători credincioși și drepți, ca, în cuget curat, să cânte totdeauna Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul 4

Pe pururea Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, ai avut-o ca pildă, dar și ca mijlocitoare caldă în greutățile vieții. Binecuvântată de harul ei, ai fost soție credincioasă si mamă iubitoare pentru fiii tăi, pentru care strigăm ție:
Bucură-te, viță bineroditoare în trup și în duh;
Bucură-te, mamă călăuzită de Maica Domnului;
Bucură-te, hrănitoare grijulie a fiilor tăi spre creștere trupească;
Bucură-te, ceea ce și sufletește i-ai crescut prin bune obiceiuri;
Bucură-te, ceea ce le-ai insuflat dragostea de Hristos;
Bucură-te, ceea ce le-ai sădit în suflet milă față de semeni;
Bucură-te, ceea ce ai împletit credința cu iubirea de neam;
Bucură-te, ceea ce ti-ai crescut copiii în Sfânta Ortodoxie;
Bucură-te, rugătoare pentru părinți și copii;
Bucură-te, pildă a mamelor creștine;
Bucură-te, călăuzitoare a pruncilor nevinovați;
Bucură-te, ocrotitoare a tinerilor care au trebuință de îndrumare;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!

Condacul 5

Când soțul tău a devenit țar a toată Bulgaria, ai primit și tu, fericită, vrednicia împărătească, dar, în cugetul tău, ai înțeles că această cinstire este vremelnică și aducătoare de multe întristări, iar pe tine însăți te numeai, cu smerenie, roabă a lui Hristos, împăratul tuturor, Căruia Îi cântai: Aliluia!

 Icosul 5

Domnind ca o împărăteasă în cetatea Târnovo, ai nesocotit odihna și înlesnirile palatului, lucrând spre zidirea duhovnicească a poporului și a conducătorilor săi. De aceea, ai stăruit pururea în rugăciune, în nevoință și în lucrarea faptelor de milos­tenie, pentru care primeai laude ca acestea:
Bucură-te, următoare a împărătesei cerești;
Bucură-te, izvor de milostivire;
Bucură-te, sprijinitoare a văduvelor;
Bucură-te, hrănitoare a celor flămânzi;
Bucură-te, îngrijitoare a orfanilor;
Bucură-te, vindecătoare a bolnavilor;
Bucură-te, povățuitoare a tinerilor;
Bucură-te, toiag de sprijin al vârstnicilor;
Bucură-te, ajutătoare a celor neputincioși;
Bucură-te, liniștitoare a celor tulburați;
Bucură-te, mângâietoare a celor întristați;
Bucură-te, ocrotitoare a celor singuri;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!

Condacul 6

Multă întărire spre lucrarea virtuților ai primit, înțeleaptă, când te rugai înaintea cinstite­lor moaște ale Sfintelor Filofteia, Parascheva și Teofana, care se aflau atunci la Târnovo. De aceea și acum, împreună cu acestea, cânți în ceruri, cu îngerii: Aliluia!

 Icosul 6

Întristări cumplite au venit asupra ta, Sfântă, când ai înmormântat pe doi dintre fiii tăi, răpuși în războaie. Tu, însă, nu te-ai clintit, pentru că erai întemeiată duhovnicește pe piatra credinței în Hristos, Cel ce pentru noi a pătimit, a murit și a înviat. De aceea, și noi te lăudăm, grăind:
Bucură-te, ceea ce pe pământ ai avut multe întristări;
Bucură-te, ceea ce nu te-ai lăsat doborâtă de necazuri;
Bucură-te, rugătoare pentru fiii tăi răposați;
Bucură-te, pildă de credință nezdruncinată;
Bucură-te, mărturisitoare a nemuririi sufletelor;
Bucură-te, ceea ce aștepți învierea morților și viața veacului viitor;
Bucură-te, ceea ce te-ai asemănat Maicii îndurerate a lui Hristos;
Bucură-te, născătoare de fii pentru împărăția cerurilor;
Bucură-te, mamă de eroi, care au apărat creștinătatea;
Bucură-te, că, întărind Ortodoxia, aceasta a putut îndura jugul păgân aproape cinci veacuri;
Bucură-te, pătimitoare fără de sânge pentru apărarea credinței;
Bucură-te, ceea ce, prin lacrimi, ți-ai făcut sufletul roditor;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!

Condacul 7

Mângâiere în necazuri și râvnă în lucrarea duhovnicească ai aflat prin citirea scrierilor Sfinților Părinți. De aceea, ai înființat mai întâi la Loveci, apoi la Târnovo, lăcașuri în care grămăticii tălmăceau din limba greacă și scriau în slavonă cuvintele ziditoare de suflet ale marilor dascăli și Ierarhi, precum și viețile Sfinților, pe care citindu-le, slăveai pe Dumnezeu și-I cântai: Aliluia!

Icosul 7

Alături de tarul Ivan Alexandru, ai sprijinit zidirea de biserici si mănăstiri, cetăți ale sfințeniei si ale învățăturii mântuitoare, prin care poporul se întărea în dreapta credință, se îndepărta de rătăciri și de păcate, urma viața evanghelică și lucrarea faptelor bune, strigând ție acestea:
Bucură-te, maică duhovnicească;
Bucură-te, iubitoare a frumuseții casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, împodobitoare a bisericilor cu alese odoare;
Bucură-te, sprijinitoare a obștilor monahale;
Bucură-te, închinătoare a Mănăstirii Bacikovo;
Bucură-te, ctitoră a bisericii în stâncă de la Ivanovo;
Bucură-te, ceea ce ai pus piatra de temelie Mănăstirii Kelifarevo;
Bucură-te, miluitoare a bisericii Sfântul Nicolae din Nesebar;
Bucură-te, ceea ce ai adus daruri în lăcașul Maicii Domnului Eleusa;
Bucură-te, ceea ce ai înfrumusețat lăcașul din Dragalevski;
Bucură-te, iubitoare a sfintelor slujbe ale Bisericii;
Bucură-te, ceea ce, prin rugăciune, pe tine însăți biserică te-ai făcut;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!

Condacul 8

Deși erai înconjurată de tumultul de la Curtea țarului, nu ai trecut cu vederea viața duhovnicească, ci ai cugetat să săvârșești neîncetate rugăciuni pentru sufletul tău, pentru țară și pentru întreaga lume. Astfel, râvna și evlavia ta către Dumnezeu și către Sfinți au ajuns cunoscute tuturor, pentru care poporul te numea împărăteasă binecredincioasă și evlavioasă, iar lui Dumnezeu Îi cânta: Aliluia!

Icosul 8

Îndeletnicire folositoare de suflet ți-a devenit rugăciunea neîncetată, prin chemarea dulcelui nume al lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, prin care alungai ispitele vrăjmașului, țineai paza gândurilor și te umpleai de lumina harului curățitor, luminător si sfințitor. Drept aceea, te cinstim, grăind:
Bucură-te, împărăteasă iubitoare de isihie;
Bucură-te, ceea ce stăpânești asupra pornirilor firii căzute;
Bucură-te, rugătoare smerită;
Bucură-te, trâmbiță vestitoare de cuvinte sfinte;
Bucură-te, minte care cuprinzi cuvintele rugăciunii;
Bucură-te, inimă care te faci lăcaș al minții rugătoare;
Bucură-te, aducătoare de jertfe cuvântătoare;
Bucură-te, ceea ce ți-ai curățit sufletul de patimi;
Bucură-te, primitoare a încre­dințărilor cerești;
Bucură-te, vas al harului dumnezeiește lucrător;
Bucură-te, ceea ce ai învățat și pe alții rugăciunea minții;
Bucură-te, făclie a isihasmului născător de Sfinți;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!

Condacul 9

Vrăjmașul neamului omenesc, voind să risipească sporirea ta duhovnicească, prin care străluceai în cetatea Târnovo ca o lumină pusă în sfeșnic, a ridicat asupra ta grea încercare, prin soțul tău, care, aprins de patimi, te-a părăsit și te-a alungat din palatul împărătesc. Iar tu, Sfântă, cunoscând din viața Dreptului Iov rostul necazurilor, I-ai adus lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul 9

Prin credința ta neclintită în purtarea de grijă a milostivului Dumnezeu, ai preschimbat necazul în prilej de sporire duhovnicească și, fiind lepădată de împăratul pământesc, ai alergat să-I slujești cu dăruire împăratului ceresc și, primind chipul călugăresc, auzi de la noi acestea:
Bucură-te, ceea ce pururea L-ai avut pe Domnul Iisus Mire al sufletului;
Bucură-te, ceea ce, prin tunderea în călugărie, ai arătat, în chip văzut, dăruirea ta față de Hristos;
Bucură-te, primitoare a numelui Sfintei împărătese Teofana din Bizanț;
Bucură-te, următoare a nevoințelor și binefacerilor ei;
Bucură-te, ceea ce ai avut smerită cugetare;
Bucură-te, ceea ce te-ai supus ascultării în mănăstire;
Bucură-te, biruitoare a cârtirii;
Bucură-te, alungătoare a nemulțumirii;
Bucură-te, cea luminată de bucuria sfântă;
Bucură-te, sprijinitoare a monahiilor împreună-nevoitoare;
Bucură-te, cea stăruitoare în metanii și postiri;
Bucură-te, iubitoare a privegherilor de toată noaptea;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!

Condacul 10

Binecuvântare si îndrumare ai cerut Sfântului Grigorie Sinaitul, dar si altor Părinți îmbunătățiți, ucenici ai săi, știind că „cei lipsiți de povățuire cad ca frunzele, iar mântuirea este în sfat mult”. Pentru aceasta, bine sporind spre noi suișuri duhovnicești, cântai Mântuitorului Hristos din inimă: Aliluia!

 

Icosul 10

De la Părinții duhovnicești ai vremii tale ai deprins și tu, Cuvioasă Teofana, ascultarea, dobândirea liniștii și rugăciunea minții, prin care ai ajuns la mari măsuri duhovnicești și ai fost tu însăți călăuză duhovnicească și pildă altor nevoitori. Pentru aceasta, minunându-ne, strigăm ție:
Bucură-te, următoare a Sfântului Grigorie Sinaitul;
Bucură-te, fiică sufletească a Cuviosului Teodosie de la Târnovo;
Bucură-te, îndemn la desăvârșire pentru Cuviosul Romii;
Bucură-te, pildă de sfințenie pentru viitorul Patriarh Eftimie;
Bucură-te, icoană a răbdării smerite pentru creștinele din lume;
Bucură-te, al monahiilor chip de nevoință stăruitoare;
Bucură-te, apărătoare a dreptei credințe mântuitoare;
Bucură-te, ceea ce pe Domnul Iisus Hristos L-ai vestit a fi Mesia;
Bucură-te, ceea ce te-ai împotrivit ereziilor vremii;
Bucură-te, luptătoare împotriva rătăciților adamiți și bogomili;
Bucură-te, primitoare a harului dumnezeiesc necreat;
Bucură-te, că, în chip potrivit, porți numele arătării lui Dumnezeu;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!

Condacul 11

Ajungând fiul tău, Ioan Stratimir, țar al Vidinului, i-ai urmat și ai fost bună sfătuitoare pentru el și pentru soția lui, Ana, româncă și ea din neamul Basarabilor. Acolo, ai sporit viața duhovnicească a cetății, iar poporul, bucurându-se, mulțumea lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul 11

Ai îndemnat pe cucernica ta noră, Ana, să rânduiască tălmăcirea și copierea de scrieri folositoare de suflet, precum vestitul Sbornic de la Vidin, cuprinzând vieți de sfinte femei, ca să vă fie pildă de purtare plăcută lui Dumnezeu. Pentru aceasta, te lăudăm cu evlavie:
Bucură-te, cea asemenea Dreptei Ana, mama lui Samuel, în rugăciunea minții;
Bucură-te, următoare a Dreptei Elisabeta în darul prorocesc;
Bucură-te, asemănătoare în înțelepciune Muceniței Ecaterina;
Bucură-te, mărturisitoare a Treimii ca fecioara Varvara;
Bucură-te, cea milostivă ca Sfânta Filofteia;
Bucură-te, cea împodobită în virtuți ca Sfânta Parascheva;
Bucură-te, ceea ce urmai nevoințele Sfintei Teofana din Bizanț;
Bucură-te, vestitoare a credinței, ca diaconița Tatiana;
Bucură-te, împreună-rugătoare cu marea Mucenită Chiriachi;
Bucură-te, cea de aceeași cinstire cu Sfânta Teodora de la Sihla;
Bucură-te, pildă pentru Doamna Milița, soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab;
Bucură-te, cea deopotrivă cu Doamna Maria Brâncoveanu în răbdarea necazurilor;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!

Condacul 12

Loc de pustnicie ai aflat schitul de la Albotina, săpat în stâncă nu departe de Vidin. Acolo ți-ai închinat lui Dumnezeu ultimii ani ai vieții în post, rugăciune și priveghere. Acolo poporul credincios se aduna la zile de sărbătoare și-ți asculta povățuirea de maică și duioasa ta cântare: Aliluia!

Icosul 12

Ajungând la înaltă sporire duhovnicească, Domnul Hristos a binevoit să te primească în lăcașurile cerești, neîngăduind să privești cu ochii pământești căderea Vidinului sub stăpânire păgână. Atunci, dându-ți duhul în mâna lui Dumnezeu, ai fost prohodită cu mare cinste, fiind plânsă de tot poporul, care striga ție unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai vestit prin fapte dreapta credință;
Bucură-te, propovăduitoare a dragostei lui Dumnezeu;
Bucură-te, oglindă a milostivirii cerești;
Bucură-te, binefăcătoare duhovnicească a poporului ortodox;
Bucură-te, maică sufletească a tuturor, fără deosebire de neam;
Bucură-te, povățuitoare a binecredincioșilor români din Timoc;
Bucură-te, ocrotitoare a moștenirii lor până astăzi;
Bucură-te, ceea ce ai strălucit prin iubire jertfelnică;
Bucură-te, luminătoarea minții poporului credincios;
Bucură-te, ceea ce te rogi ca Ortodoxia să strălucească în toată lumea;
Bucură-te, vindecătoare de boli a trupurilor noastre;
Bucură-te, mijlocitoare pentru mântuirea sufletelor noastre;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!

Condacul 13

O, Cuvioasă Maică Teofana, ceea ce bunul neam domnesc al strămoșilor tăi l-ai împodobit cu lumina sfințeniei, roagă-te stăruitor pentru noi, cei ce te cinstim cu evlavie, ca, fiind întăriți în credință, nădejde și dragoste, să biruim ispitele vrăjmașilor nevăzuți si să-I cântăm în veșnicie Preasfintei Treimi: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori).

 Icosul 1

Îngerii și oamenii cinstesc astăzi cu bucurie pe Cuvioasa Teofana, pe care a rodit-o neamul românesc și care a luminat ținuturile Bulgariei cu viața ei sfântă, cu nevoințele si cu îndelunga-răbdare a multor necazuri, prin care a dobândit harul Duhului Sfânt, iar noi o lăudăm după vrednicie, zicând:
Bucură-te, fiică a Tării Românești;
Bucură-te, binecuvântare pentru poporul bulgar;
Bucură-te, ocrotitoarea românilor de pretutindeni;
Bucură-te, apărătoare a Ortodoxiei;
Bucură-te, pildă a soțiilor și mamelor creștine;
Bucură-te, ctitoră de sfinte lăcașuri și mănăstiri;
Bucură-te, ostenitoare la răspândirea scrierilor sfinte;
Bucură-te, sprijinitoare darnică a tuturor celor săraci;
Bucură-te, rugătoare isihastă plină de har;
Bucură-te, ceea ce ai suferit fără cârtire întristări și umilințe;
Bucură-te, monahie stăruitoare în postiri și privegheri;
Bucură-te, rugătoare în ceruri pentru mântuirea noastră;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!

Condacul 1

Pe Cuvioasa Teofana să o lăudăm, pe odrăslirea cea din neamul Basarabilor, că aceasta, lepădând slava cea deșartă și răbdând multe necazuri și întristări, nevoințe pustnicești a luat asupra sa; acesteia să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!

după care rostim această: 

Rugăciune

Sfântă Cuvioasă Maică Teofana, mlădiță din neamul domnesc al Basarabilor, primește cu bunăvoință laudele pe care ți le aducem, cinstind, după cuviință, viața virtuoasă, răbdarea necazurilor și nevoințele călugărești, prin care te-ai făcut lăcaș vrednic al strălucirii harului dumnezeiesc și ai dobândit în ceruri răsplătiri netrecătoare de la Mântuitorul Hristos, Căruia te rogi stăruitor pentru noi. Ceea ce ai fost fiică ascultătoare a celui dintâi domnitor al Țării Românești, ocrotește țara aceasta, în care te-ai născut, și luminează poporul român și pe conducătorii săi, spre împlinirea voii lui Dumnezeu. Ceea ce ai fost soție devotată, ajută familiile creștine și le dăruiește unire, pace și înțelegere. Ceea ce ai fost mamă devotată, păzește pe copii de orice suferință și dă-le să iubească învățătura, bunătatea și înțelepciunea. Ceea ce ai răbdat multe suferințe și necazuri, dăruiește mângâiere duhovnicească tuturor celor încercați de felurite întristări ale vieții și le insuflă nădejde în dumnezeiasca purtare de grijă. Ceea ce ți-ai sfârșit viața în nevoințe călugărești, povățuiește pe monahii în războiul nevăzut cu patimile și cu ispitele, sprijinindu-i pentru dobândirea rugăciunii curate și a celorlalte virtuți. Cuprinde în rugăciunea ta lumea toată și adu la cunoașterea adevărului pe cei rătăciți. Cere pentru noi toți iertare de păcate și îndreptare vieții ca și noi să ne învrednicim a dobândi veșnicele bunătăți, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, în vecii vecilor.

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab

Sfântă Cuvioasă Maică Teofana, mlădiță din neamul domnesc al Basarabilor, primește cu bunăvoință laudele pe care ți le aducem, cinstind, după cuviință, viața virtuoasă, răbdarea necazurilor și nevoințele călugărești, prin care te-ai făcut lăcaș vrednic al strălucirii harului dumnezeiesc și ai dobândit în ceruri răsplătiri netrecătoare de la Mântuitorul Hristos, Căruia te rogi stăruitor pentru noi. Ceea ce ai fost fiică ascultătoare a celui dintâi domnitor al Țării Românești, ocrotește țara aceasta, în care te-ai născut, și luminează poporul român și pe conducătorii săi, spre împlinirea voii lui Dumnezeu. Ceea ce ai fost soție devotată, ajută familiile creștine și le dăruiește unire, pace și înțelegere. Ceea ce ai fost mamă devotată, păzește pe copii de orice suferință și dă-le să iubească învățătura, bunătatea și înțelepciunea. Ceea ce ai răbdat multe suferințe și necazuri, dăruiește mângâiere duhovnicească tuturor celor încercați de felurite întristări ale vieții și le insuflă nădejde în dumnezeiasca purtare de grijă. Ceea ce ți-ai sfârșit viața în nevoințe călugărești, povățuiește pe monahii în războiul nevăzut cu patimile și cu ispitele, sprijinindu-i pentru dobândirea rugăciunii curate și a celorlalte virtuți. Cuprinde în rugăciunea ta lumea toată și adu la cunoașterea adevărului pe cei rătăciți. Cere pentru noi toți iertare de păcate și îndreptare vieții ca și noi să ne învrednicim a dobândi veșnicele bunătăți, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. AminCanon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab

Troparul Sfintei Cuvioase Teofana Basarab

Pe fiica aleasă a Țării Românești, care, prin viaţa sa sfântă, a strălucit minunat, ca o vrednică povăţuitoare a Bulgariei, iar, primind chipul îngeresc, îndelung s-a nevoit în privegheri și postire, pe Cuvioasa Teofana, cu vrednicie acum toţi să o cinstim.

 

Canonul

Glasul al 4-lea 

Cântarea 1

Irmos: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt voi grăi Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă. 

Stih: Sfântă Cuvioasă Teofana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cuvinte al Tatălui, Doamne al domnilor, Unule prin Care puternicii împărățesc pe pământ, dă-mi cuvintele și puterea Duhului, ca să laud pe Cuvioasa Teofana.

Stih: Sfântă Cuvioasă Teofana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

În tine revărsându-se îmbelșugat harul Duhului și arătându-te vas al alegerii pregătit spre slavă, Dumnezeu Însuși a lucrat în tine și voirea și săvârșirea, după cum zice Apostolul Pavel.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nimănui nerămânând datoare întru nimic, cinstită Teofana, desăvârșit ai urmat cărările dragostei, ajungând la Hristos, Căpătul doririlor și însăși Dragostea.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Toate semințiile și toată limba te laudă cu evlavie, împreună cu toate cetele celor fără de trup, Împărăteasă a toate, Stăpâna zidirilor, pururea mărindu-te.
 

Cântarea a 3-a

Irmos: Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ca Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, pe cei ce au adunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, pentru Dumnezeiască Slava ta, cununilor Slavei învredniceşte-i.

Stih: Sfântă Cuvioasă Teofana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pe tine, slăvită Teofana, cu toții acum te fericim, că spic însutit ai adus Semănătorului Hristos, sămânța Evangheliei cu ploi de lacrimi udând-o.

Stih: Sfântă Cuvioasă Teofana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu fapta, împărăteasă Teofana, urmașă cinstită te-ai făcut sfintelor împărătese și cuvioaselor femei celor dinaintea ta, în ceata lor numărându-te.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Urat-ai tot răul, Cuvioasă, în toate urmând ce este bun, de bine alipindu-te, credința întărind-o și miluind totdeauna pe cei săraci cu voie bună.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Văpăile patimilor stinge-le mie, ceea ce ai născut Focul Dumnezeirii, Fecioară, și răcorește-mi sufletul cu ploaia rugăciunilor tale de maică la Fiul Tău.

 

Sedealna

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Lucrând întru ascuns în palate virtutea, stăpâna te-ai făcut peste patimi și, toate răbdându-le și îmbrăcând îngerescul chip, acum cu Îngerii te veselești, Teofana, răsplătită fiind de Cunoscătorul inimilor, Hristos, Ziditorul tău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pe Cel neîncăput încăpându-L în tine și trup din trupul tău Ziditorului dăruindu-I, și lapte din sânul tău Hrănitorului lumii dând, Maică și Mireasă te-ai făcut lui Dumnezeu, Căruia roagă-te să ne dea nouă, Fecioară, iertare greșelilor.
 

Cântarea a 4-a

Irmos: Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Nor Uşor a venit Iisus, Cel mai presus de Dumnezeire, prin Palmă Curată şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, Puterii Tale.

Stih: Sfântă Cuvioasă Teofana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Iubind bunăcuviința casei sfinte a Domnului, Sfântă Teofana, biserici slăvite ai înălțat, vistieria domnească deschizând-o și biserică pe tine însăți făcându-te.

Stih: Sfântă Cuvioasă Teofana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Os domnesc fiind, slăvită Teofana, și de bun neam, purtarea domnească și noblețea în toate ți-ai păzit, împărățind, Cuvioasă, peste patimi, iar ispitele și viclenia răbdându-le.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

A virtuților cunună în ascuns împletindu-ți, coroana văzută ai lepădat-o, Maică Teofana; deci de cununa vieții te-a învrednicit Dumnezeu, Cel ce vede întru ascuns.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sufletul meu plin de patimi, Născătoare de Dumnezeu, arată-l mai presus de patimi, aducându-l iarăși la slava cea dintâi, Maică-Fecioară, cu mijlocirea ta caldă către Fiul tău, Stăpâna mea.
 

Cântarea a 5-a

Irmos: Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască Slava ta, că tu, Fecioară Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeul Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, tuturor celor ce te laudă pe tine, pace dăruindu-le.

Stih: Sfântă Cuvioasă Teofana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Al tatălui sfat urmând, ai părăsit poporul tău și te-ai arătat doamnă preaînțeleaptă țării bulgarilor, și te-ai făcut tuturor pildă de smerenie, răbdare și dragoste, Maică Teofana.

Stih: Sfântă Cuvioasă Teofana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Temeinică ți-ai făcut chemarea și alegerea, o, prealăudată Teofana, și întru toate neclintită ai stat, precum ne învață Sfântul Apostol Petru, aflând intrarea în veșnica Împărăție.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Odihnă sufletului preaînțelept ai aflat când ai luat jugul cel ușor, Maică, învățându-te de la Domnul Hristos, Cel blând și smerit cu inima, Care, Dumnezeu fiind, S-a smerit, chip de rob luând.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Frumoasă ca soarele și de temut ca oștile cele de sub steaguri ești, Fecioară, slava având-o dinlăuntrul tău, că, lumii născând pe Dumnezeu, ai ajuns cea mai cinstită dintre făpturi.
 

Cântarea a 6-a

Irmos: Cugetătorilor de Dumnezeu, săvârşind acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul Cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Cel Ce S-a născut dintr-Însa.

Stih: Sfântă Cuvioasă Teofana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Acum se bucură Biserica celor întâi-născuți și soboarele dreptcredincioșilor la pomenirea de peste an a Sfintei Teofana, vasul virtuților.

Stih: Sfântă Cuvioasă Teofana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Nădejdea toată punându-ți-o, slăvită Teofana, în Dumnezeu cel tare, cel viu, care dă toate din belșug, deși trăiai împărătește, nicicum nu te-ai semețit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Adâncul voilor Domnului l-ai primit cu smerenie, preacinstită, arătându-te lăcaș slăvit Mângâietorului, Celui ce și adâncurile dumnezeiești le cercetează.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Țesându-Și Trupul cel preacurat din sângiuirile tale Emanuil, Stăpânul tuturor, pe tine, Maică, te-a arătat porfiră împărătească și car în chip de foc.
 

Condacul

Glasul al 8-lea

Podobie: Apărătoare Doamnă...

Pe Cuvioasa Teofana să o lăudăm, pe odraslirea cea din neamul Basarabilor, că aceasta, lepădând slava cea deșartă și răbdând multe necazuri și întristări, nevoințe pustnicești a luat asupra sa; căreia să-i cântăm: Bucură-te, Maică prealăudată!
 

Icos

Viață fără prihană având, Teofana, cu Îngerii te-ai arătat deopotrivă; că, în palate împărătești mai întâi, și în chilie smerită mai apoi, ți-ai arătat bunul neam al sufletului; pentru aceasta, strigăm ție:
Bucură-te, rază de virtuți felurite;
Bucură-te, lucire de cugete sfinte;
Bucură-te, odor nefurat al creștinilor;
Bucură-te, a nevoinței oglindă iubitoare de Dumnezeu;
Bucură-te, diademă cu aur împodobită a cinstitei viețuiri;
Bucură-te, împletire bine înmiresmată de pocăință și de rugăciuni;
Bucură-te, cea numărată în îngereasca ceată;
Bucură-te, cea întru cartea vieții arătată;
Bucură-te, făclie a cereștii înțelepciuni ce luminezi de-a pururea;
Bucură-te, picătură a harului dumnezeiesc, aducătoare de mântuire;
Bucură-te, pahar ce împarți daruri sfinte;
Bucură-te, cuptor ce arzi toată rătăcirea;
Bucură-te, Maică prealăudată!
 

Cântarea a 7-a

Irmos: N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului, ci îngrozirea focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau cântând: Prealăudate, Dumnezeul părinţilor şi Doamne, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfântă Cuvioasă Teofana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

A Împăratului păcii fiică te-ai arătat, pacea căutând-o pururea, preacuvioasă, pentru care astăzi de fața Lui te veselești, cântând: Prealăudate Doamne al Părinților și Dumnezeule, binecuvântat ești!

Stih: Sfântă Cuvioasă Teofana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ridicatu-ți-ai, slăvită, către Domnul tău ochii sufletului de-a pururea și mâinile ți-ai întins spre cei săraci și, smerindu-te, ai lepădat măririle pământeștilor palate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Iubitorilor de praznic, adunându-vă astăzi, duhovnicește săltați, pe Teofana cinstind-o cu dragoste și lui Hristos cântând: Prealăudate Doamne al Părinților și Dumnezeule, binecuvântat ești!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ție pururea se închină cu evlavie, Maică a Domnului, cetele celor de jos cu toate oștirile celor fără de trup, că, în pântece pe Ziditorul cerului și al pământului L-ai purtat.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, Naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea a ridicat să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfântă Cuvioasă Teofana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Armele luminii luând și grija de trup cu totul lepădând-o, ai surpat toate întăriturile vrăjmașului, spre ascultarea lui Hristos robind tot gândul tău și Acestuia cântându-I cântarea cea de biruință, slăvită Teofana.

Stih: Sfântă Cuvioasă Teofana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Inima de slava împărătească nicicum nu ți-ai alipit-o și nici ochiul tău, ci firea cu osârdie spre Dumnezeu ți-ai silit, spre Împăratul cerului, Căruia, Maică, Îi cânți: Pe Domnul lucrurile lăudați-L și preînălțați -L pe El întru toți vecii!

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

O, prealăudată Teofana, cu nunta cea legiuită fiind unită, de cele ale Domnului pururea te-ai îngrijit și, îmbrăcându-te apoi cu îngerescul chip, mireasă sfântă te-ai făcut Lui și te bucuri în ceruri cu El întru toți vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Nașterea ta, Fecioară-Maică, cei trei tineri din cuptor au închipuit-o, rămânând nearși de para focului, precum și pântecele tău de Focul cel dumnezeiesc, Fiului tău cântând: Pe Domnul lucrurile lăudați-L și preînălțați-L pe El întru toți vecii!
 

Cântarea a 9-a

Irmos: Tot neamul pământesc să salte cu Duhul, fiind luminat şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind Sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

Stih: Sfântă Cuvioasă Teofana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfânt sufletul tău îl are Biserica celor întâi-născuți, cu ceata aleșilor, o, Teofana, împreună dănțuind, săltând și veselindu-se în vecii vecilor, unde este glas de praznic pururea și lumina cea lină și veșnică.

Stih: Sfântă Cuvioasă Teofana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Astăzi luminat să facem cu dragoste praznic duhovnicesc, cu evlavie cinstind pe Teofana, vasul alegerii, cel plin de al virtuților dumnezeiesc untdelemn, și să-i zicem: Bucură-te, lauda celor căsătoriți și podoaba monahilor!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Bine împlinind aici alergarea ta, răsplata luptelor ai primit-o azi în cer, fiind cinstită cu nestricate cununi de Împăratul cerului și al pământului, Teofana, Căruia deci, roagă-te pentru cei ce îți cântă cu dragoste.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Neamul omenesc și toate soboarele oștirilor îngerești pe tine te laudă, Împărăteasa și Doamna tuturor, că Împăratul cerului și al pământului, dintru tine, Fecioară, născându-Se, mai presus decât toate te-a arătat.