"Sunt drumuri care nu duc nicăieri și drumuri care duc pretutindeni. Unele te pierd, altele te adună. Unele te amețesc cu promisiunea altor orizonturi, altele te întorc brusc la tine, ca o oglindă în care vezi tot ceea ce ai încercat să eviți. Și, totuși, toate drumurile – chiar și cele rătăcite – par să aibă aceeași destinație tainică: întoarcerea spre sine.
Ne petrecem viața căutând frumusețea în afară, ca și cum ea s-ar fi ascuns mereu dincolo de orizont. Ne grăbim să plecăm undeva – oriunde – convinși că acolo, departe, ne așteaptă o versiune mai vie a noastră. Dar, pe măsură ce pașii se adună, descoperim că frumusețea adevărată nu se află în peisajul care ni se deschide, ci în felul în care îl privim. Ea nu e o imagine, ci o privire. Nu e o destinație, ci o stare.
La fiecare răspântie, viața ne cere să ne ascultăm ceasul interior. Să nu alegem drumul care pare mai ușor, ci pe cel care ne aduce mai aproape de adevăr. Dacă suntem norocoși — sau pur și simplu atenți — învățăm că busola nu arată Nordul, ci Sensul.
Și că uneori, pentru a merge mai departe, trebuie să stăm pe loc și să ascultăm tăcerea.
Timpul nu e o linie dreaptă, ci o clepsidră care se răstoarnă de fiecare dată când uităm de el. Când alergăm prea mult, ne scutură ca să ne aducă aminte că nu putem trăi mereu „după”. Și poate că adevărata înțelepciune e să-l lași să curgă prin tine fără să-l strângi în pumni.
De multe ori, ne dăm seama că viața am trăit-o în fugă. Am bifat locuri, întâlniri, visuri, dar n-am apucat să gustăm clipa care le conținea. Am fi vrut să plutim puțin, deasupra lumii, ca într-un balon cu aer cald — să vedem totul de sus, fără frică, fără greutate. De acolo, din aerul subțire al înțelegerii, realizezi că furtunile nu mai sunt obstacole, ci treceri. Și că visele, chiar și cele care par pierdute, se adună cumva în nori, așteptând momentul potrivit să coboare înapoi, ca ploaia.
Culorile vieții se dezvăluie în aceeași ordine în care se nasc emoțiile: mai întâi în suflet, apoi pe pânza lumii. Iar pânza — întinsă sau lăsată la întâmplare — spune mai mult despre tine decât toate destinațiile. Fiecare nuanță, fiecare dâră de lumină e o amintire a felului în care ai privit drumul.
Și poate că acesta e adevărul ultim al călătoriei: oricât am fugi de noi înșine, oricât ne-am dori să ne arunce departe, toate drumurile se întorc mereu acasă.
Frumusețea nu e un premiu, nici o promisiune. E o tăcere care se aprinde în mijlocul pasului.
Un fel de lumină care nu se arată decât celor care privesc cu inima trează. Pentru că, în cele din urmă, drumul nesfârșitei frumuseți nu se întinde în fața noastră. El începe din noi."
Maura Anghel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.