Sfântul Cuvios Teofil cel Nebun pentru Hristos 28 Octombrie

 

• Viața Sfântului Cuvios Teofil cel nebun pentru Hristos

Chilia fericitului Teofil nu lăsa să se vadă că de ea se îngrijea mâna unui om; era plină de lucruri îngrămădite şi acoperită pe dinăuntru cu un strat de gunoi şi murdărie. Atunci când era întrebat de ce face aşa, fericitul răspundea:

– Pentru ca tot ce se află în jurul meu să-mi amintească neîncetat de neorânduiala ce o am în suflet.

În octombrie 1788, în orăşelul Mahnovo din gubernia Kiev, Eufrosina, soţia preotului Andrei Gorenkovski, slujitor al Bisericii „Naşterea Maicii Domnului”, a născut gemeni: Toma şi Calinic. Spre uimirea Eufrosinei, Toma n-a vrut să sugă, întorcându-şi de fiecare dată faţa de la sân. Ca să-şi scape copilul de la moarte, mama a fost nevoită să găsească un mijloc pentru a-l hrăni: îi dădea să mănânce fiertură de cartofi, ridichi şi morcovi. Toate acestea Toma le primea cu plăcere, însă numai ce-i atingeau de buze vasul cu lapte, copilul îşi întorcea imediat faţa, plângând în hohote.

În inima mamei a început să se înfiripeze răceala faţă de micuţul Toma. După o vreme, Eufrosina s-a hotărât să scape de un asemenea copil şi a încercat în mai multe rânduri să-l înece. Însă de fiecare dată Dumnezeu i-a salvat pruncului viaţa.

Tatăl necăjit, văzând cât de mult îşi urăşte soţia sa propriul copil, a hotărât să-l îndepărteze pe Toma de ea pentru o bucată de vreme. Pentru aceasta a căutat fără ştirea Eufrosinei o doică căreia i-a dat spre creştere pruncul. Femeia, neavând alte mijloace, îl hrănea pe Toma cu pâine înmuiată în miere îndoită cu apă, înştiinţându-l zilnic pe tată despre starea copilului.

Doica îl îngrijea pe Toma ca pe propriul său fiu. Se spune că îl ducea pe copil la biserică în fiecare duminică, spre a-l împărtăşi cu Sfintele Taine.

Curând a fost plăcut înaintea lui Dumnezeu ca să-l cheme la Sine pe tatăl şi purtătorul de grijă al lui Toma. Simţind apropierea morţii, preotul Gorenkovski l-a încredinţat pe copil unui morar, iar acesta l-a dat unui ţăran înstărit care nu avea copii.

După mutarea lui Toma în casa bogătaşului fără copii, acest binefăcător şi al doilea tată al pruncului s-a stins pe neaşteptate. Soţia acestuia, dorind să se recăsătorească, s-a grăbit să se despartă de Toma. Pentru aceasta ea l-a înduplecat pe preotul satului să-l ia pe băiat.

Preotul s-a învoit, iar micuţul Toma şi-a găsit un nou adăpost.

Spre uimirea tuturor, micuţul nu arăta nici o înclinaţie către jocurile obişnuite vârstei sale. El se retrăgea de o parte şi, alegându-şi un loc mai singuratic, se cufunda în sine încruntat, trist şi cugetător. Biserica devenise adăpostul cel mai drag al acestui neobişnuit copil. Băiatul nu pierdea nici o slujbă, grăbindu-se vesel, odată cu primul dangăt de clopot, să meargă acolo unde sufletul lui se odihnea. Toma era găsit adesea înaintea uşilor închise ale bisericii din sat, cufundat în rugăciune şi desprins, parcă, din tot ceea ce-l înconjoară în această lume.

Lipsindu-se de lucruri, Toma dădea tot ce putea săracilor. Odată Toma a văzut pe uliţă un băiat îmbrăcat în zdrenţe; fără să stea pe gânduri, şi-a scos cămaşa şi a dat-o săracului, iar el s-a întors acasă doar cu haina pe deasupra. Totuşi binefăcătorul lui a văzut altfel cele întâmplate, iar Toma a fost aspru pedepsit pentru fapta sa de milostenie…

Iubea mult Psaltirea, învăţând pe dinafară psalmii îndrăgiţi

Când Toma a împlinit şapte ani, preotul a început să-l înveţe carte; curând însă, el s-a îmbolnăvit şi a murit. Cu nemângâiată amărăciune Toma a plâns pentru ocrotitorul său.

Epitropul bisericii locului, presupunând că ura Eufrosinei faţă de fiul ei pierise, a hotărât să-l ducă pe Toma înapoi acasă. Atunci când şi-a zărit fiul, Eufrosina spărgea lemne. Văzându-l, a aruncat cu toporul în el, furioasă, încât ascuţişul toporului i-a despicat lui Toma umărul drept. Epitropul l-a luat repede pe micuţ şi l-a dus acasă. În timp ce lui Toma i se vindeca rana, epitropul a aflat întâmplător că în Kiev, la Mănăstirea Bratski, trăieşte un bătrân, preot văduv, care îi era lui Toma unchi bun. La acest monah şi ultim ocrotitor l-a dus epitropul pe copilul care încă nu se însănătoşise deplin. El i-a povestit stareţului tot ce ştia despre nefericita lui  rudă, încredinţându-i spre creştere, într-acest chip, pe copilul său de suflet. Toma a fost înscris la Academia Duhovnicească de la Mănăstirea Bratski. Copilul a crescut dând dovadă de o purtare exemplară şi învăţând cu spor. Iubea mult Psaltirea, învăţând pe dinafară psalmii îndrăgiţi.

Lovită de Domnul cu o boală de nevindecat, Eufrosina, văzând asupra sa mânia lui Dumnezeu, a început să se căiască, vărsând lacrimi, pentru cruzimea cu care îl prigonise pe fiul ei. Nu cu mult timp înainte de moartea mamei, Toma a venit în casa ei, având mângâierea de a o vedea împăcată cu el şi de a primi binecuvântarea ei.

– Iartă-mă, fiule, striga, pocăindu-se, mama lui, iartă-mă pe mine împietrita, proasta, necugetata… Am avut mintea întunecată şi n-am cunoscut greutatea nelegiuirii pe care am făcut-o… Nu mă blestema pe mine, mama ta cea rea, şi pomeneşte-mă pe mine, păcătoasa, în rugăciunile tale neîncetate…

Spunând acestea, Eufrosina şi-a strâns fiul cu putere la piept şi însemnându-l cu o cruce mare,  şi-a dat duhul în pace.

Ca elev, Toma îndeplinea tot ceea ce i se cerea la şcoală; nesimţind însă chemarea de a continua cu studii academice superioare, privea la acestea ca la nişte mijloace defel sigure pentru dobândirea acelor cunoştinţe care îl duc pe om la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu şi descoperă inimilor curate tainele măririi dumnezeieşti. De aceea, tânărul Toma şi-a ales ca instituţie de învăţământ superior biserica, unde, sârguind la citire şi cântare, îşi deprindea mintea cu neîncetata cugetare la Dumnezeu şi rugăciune. Începând de atunci, gândul la călugărie nu l-a părăsit o clipă: mai devreme sau mai târziu, trebuia să-l pună în practică.

După ce a murit şi unchiul său, Toma a rămas fără mijloace de trai şi fără adăpost. Retrăgându-se din Academie, în anul 1810, Toma a fost numit dascăl în oraşul Cighirin; din pricina glasului prea slab a fost mutat în acelaşi an ca paracliser în târguşorul Obuhov. După puţin timp, în toiul războiului din 1812, Toma a intrat ca frate în Mănăstirea Kievo-Bratski. Aici a împlinit felurite ascultări: brutar, bucătar, ajutor de felcer, paracliser şi clopotar. Această ascultare îi plăcea cu deosebire lui Toma.

În rândul monahilor

Pe 11 decembrie 1821 Toma a fost primit în rândul monahilor cu numele Teodorit. La puţin timp după aceasta, Teodorit a fost numit veşmântar, iar pe 30 septembrie 1822 a fost hirotonit ierodiacon. Primind, după rânduiala mănăstirească, o mică sumă din danii, Teodorit a rămas acelaşi postitor aspru şi nu avea nimic în chilia sa. Dimpotrivă, străin de orice dorinţă de agonisire, afla în aceasta prilejul de a face bine aproapelui: căci rămânând fără mâncare câte două-trei zile, dădea hrană şi bani pelerinilor, săracilor şi nevoiaşilor.

Arătând faţă de toţi dragoste de aproapele, după pilda lui Hristos, el îndeplinea cu bucurie şi ascultările fraţilor, şi luând asupra sa ostenelile altora, slujea obştii cu osârdie.

Pe 6 februarie 1827, Teodorit a fost hirotonit ieromonah, fiind numit iconom al Mănăstirii Bratski. Dorind să rămână în desăvârşită însingurare, a cerut să fie eliberat din funcţie şi totodată a cerut să i se îngăduie a pustnici în peşterile săpate de Preacuviosul Teodosie în satul Lesniki. Această din urmă cerere fiindu-i respinsă, Teodorit a păşit pe calea unei nevoinţe aparte, luând asupră-şi marea cruce a nebuniei pentru Hristos.

Mărindu-şi şi mai mult nevoinţele întru nebunia pentru Hristos, fericitul şi-a aşezat în chilie un sicriu vechi, însă nu se culca noaptea în el, ci păstra acolo felurite provizii şi vase. Mai mult, în ziua tunderii sale în marea schimă, când a primit numele de Teofil şi-a cusut culionul de schimnic din bucăţi de cârpă şi l-a purtat aşa până la moarte.

Credincioşii se ţineau întotdeauna după el, însetând să audă măcar un singur cuvânt din partea lui. Conducerea Academiei nu-l iubea pe „murdarul şi zdrenţărosul monah Teofil” şi se plângea în fiecare zi mitropolitului că numeroşi curioşi tulburau liniştea şi bunul mers al activităţilor şcolare. În urma acestor plângeri, fericitul a fost mustrat aspru; şi, pentru a nu stârni noi nemulţumiri, a fost nevoit să se ascundă în pădure de admiratorii săi, întorcându-se acasă numai după apusul soarelui. Şi aici însă îl găsea mulţimea şi, aşteptându-l pe malurile Niprului, îl petrecea până la chilie.

Fiindcă viaţa plină de zarvă a Mănăstirii Bratski îl obosea, Teofil s-a retras într-o livadă mare şi umbroasă în Glubociţa unde se îndeletnicea cu citirea de cărţi mântuitoare de suflet.

Pe 1 decembrie a anului 1844, ieroschimonahul Teofil, din pricina vârstei înaintate şi a slăbiciunii, a cerut să fie mutat din Mănăstirea Kievo-Bratski în Lavra Kievo-Pecerska, anume în Mănăstirea Bolnicinâi. Înaltpreasfinţitul Filaret l-a mutat însă în pustia Goloseev din apropierea Kievului, dându-i spre folosinţă „acea chilie în care locuia răposatul ierodiacon Eustatie”. Faima nevoitorului a crescut tot mai mult, atrăgând spre pustia Goloseev o mulţime de oameni râvnitori. Mireasma vieţii sale sfinte ajunsese până departe, fiind simţită de toţi cei aflaţi în căutare de mângâiere şi sfat duhovnicesc. Conducerea mănăstirii, în primele zile ale intrării lui Teofil acolo, a dat puţină atenţie „ciudăţeniilor” lui. În anul 1848 asupra fericitului s-au pornit prigoane şi felurite nemulţumiri pentru viaţa sa ciudată. Mitropolitul Filaret l-a oprit pe fericit de la slujire şi i-a îngăduit doar a se împărtăşi în fiecare sâmbătă, îmbrăcat cu toate veşmintele preoţeşti, „pentru mântuirea sufletului”.

După această hotărâre, Teofil a fost îndepărtat din pustia Goloseev şi strămutat în aşa-numita „livadă Novopasecinâi”. Chiar dacă biserica era foarte departe, el nu pierdea nici o slujbă, ajungând în biserică mai înainte de primul sunet al clopotului.

Tot ce se află în jurul meu îmi aminteşte neîncetat de neorânduiala ce o am în suflet

Fericitul Teofil a vieţuit mai bine de o jumătate de an în livada Novopasecinâi, după care a fost strămutat, potrivit poruncii mitropolitului, în pustia Kitaev din apropierea Kievului. Aceasta se întâmpla în ziua de 29 aprilie 1849. Aici, fericitul Teofil n-a părăsit nevoinţa nebuniei pentru Hristos, ci dimpotrivă. Plimbându-se adesea prin pădure, alegea o buturugă mare şi petrecea zile şi nopţi întregi îngenunchind pe ea, suspinând neîncetat din pricina stricăciunilor veacului acestuia şi rugându-se pentru iertarea lumii păcătoase.

Ca să nu rămână nici o clipă în nelucrare, fericitul torcea lână, împletea ciorapi şi ţesea pânză, pe care o dădea mai ales pictorilor de icoane pentru a o folosi în munca lor. În vreme ce se îndeletnicea cu rucodelia, citea Psaltirea, pe care o ştia pe dinafară, precum şi felurite rugăciuni. Făcând zilnic nenumărate mătănii înaintea icoanelor, fericitul Teofil nu dădea trupului său ostenit decât răgazul cel mai scurt cu putinţă. Chilia fericitului Teofil nu lăsa să se vadă că de ea se îngrijea mâna unui om; era plină de lucruri îngrămădite şi acoperită pe dinăuntru cu un strat de gunoi şi murdărie. Atunci când era întrebat de ce face aşa, fericitul răspundea:

– Pentru ca tot ce se află în jurul meu să-mi amintească neîncetat de neorânduiala ce o am în suflet.

Avea obiceiul de a da vizitatorilor câte un lucru oarecare, neînsemnat în sine, dar care cuprindea o aluzie profetică la soarta ce-i aştepta. Un ciob, o aşchie, un măr putred, o pară, o bucată de plăcintă, un castravete, o cârpă, o prescură, un muc de lumânare, chiar câte o balegă, din care se găseau adesea în coşurile lui – toate acestea aveau la fericit un sens simbolic strâns legat de persoana cu pricina…

Cu puţin înainte de sfârşitul său, care s-a întâmplat în ziua de 23 aprilie a anului 1853, Teofil s-a mutat din Kitaev în Goloseev, la dorinţa întâistătătorului de aici, care nutrea faţă de fericit sinceră dragoste şi cinstire.

– Fie după voia ta, i-a zis fericitul ca răspuns la călduroasa chemare a sa. O să mă mut la tine, dar ţine minte – mă voi întoarce ca să mor în vechiul cuib.

Aceste cuvinte s-au adeverit: în ziua de 15 iulie, fericitul Teofil, la porunca mitropolitului, s-a întors iar la Kitaev.

În ultimele zile ale vieţii sale era văzut şi în Lavră, unde venea în fiecare zi să slujească un acatist al Maicii Domnului înaintea icoanei făcătoare de minuni numită „Cenotohovska”.

În octombrie 1853, Teofil a încetat să mai primească hrană şi se mulţumea doar să stea în picioare la rugăciune, au început să i se umfle picioarele, dar el nu băga de seamă, şi îşi sporea încă şi mai mult nevoinţele de rugător.

În pace şi fără tulburare, fericitul Teofil şi-a încredinţat sufletul în mâna lui Dumnezeu în ziua de 28 octombrie la ora 5 după-amiaza, anul 1853.

Vestea despre sfârşitul fericitului a atras în Sihăstria Kitaev mulţimi de oameni nu numai din vecinătăţi, ci şi din oraşele mai îndepărtate.

Procesiunea de înmormântare a fost săvârşită în jurul Bisericii „Sfânta Treime” şi după câteva minute sicriul, în sunetul cântării „Sfinte Dumnezeule” şi al tânguirii clopotelor de la Kitaev, a fost coborât în sânurile pământului.

Moaştele Sfântului Cuvios Teofil cel nebun pentru Hristos se păstrează la Mănăstirea Kitaev, care mai adăposteşte şi alte importante relicve sfinte: părţi din moaştele Sfinţilor 12 Apostoli, ale Sfinţilor Ioachim şi Ana, ale Sfinţilor Zaharia şi Elisabeta, ale Sfintei Cuvioase Dositeea şi ale altor mari sfinţi ai Bisericii.

Acatistul Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Ales de Dumnezeu din pântecele maicii tale, la nevoinţa nebuniei întru Hristos ai fost chemat. Cu puterea lui Dumnezeu de la înec de multe ori ai fost păzit. Prin nevoinţa postirii şi a rugăciunii pe vrăjmaşul neamului omenesc l-ai ruşinat. Pentru aceasta, săvârşind pomenirea ta, te rugăm, prealăudate Părinte Teofil, izbăveşte-ne de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, pe cei ce cu dragoste strigăm ţie: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Icosul 1

Îngerii din ceruri şi oamenii pe pământ de a ta vieţuire aleasă întru Domnul s-au minunat, Părinte Teofil, căci tu, prunc fiind, de la sânul maicii tale ţi-ai întors faţa, doar hrană de post primind. Prin acest semn Domnul a arătat oamenilor că tu eşti alesul lui Dumnezeu, încă din această lume. Minunându-se de această înfrânare prin post a ta, cu umilinţă strigăm ţie acestea:
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu din pântecele maicii tale;
Bucură-te, preacinstit vlăstar al preoţiei lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce prin nevoinţa postului te-ai asemănat Botezătorului Domnului;
Bucură-te, căci cu aşa înfrânare pe părinţi şi neamuri i-ai uimit;
Bucură-te, cel ce din pruncie ai iubit pe Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai păzit cu adevărat poruncile Lui;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 2-lea

Văzându-te pe tine vas ales al Duhului Sfânt de către Dumnezeu, vrăjmaşul neamului omenesc neputându-te răbda, a dorit să te piardă, Sfinte pruncule, îndemnând la pruncucidere pe maica ta. Dumnezeu însă, păzitorul pruncilor Săi, nu a îngăduit să se săvârşească această nelegiuire. Pentru această milostivire a Sa prin tine cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cugetul maicii tale după îndemnul diavolului s-a întunecat urându-te pe tine, pruncule neprihănit. De aceea a poruncit fecioarei ce slujea în casă să te înece în râu. Îngerul lui Dumnezeu însă te-a păzit nevătămat. Iar noi, mirându-ne de o minune ca aceasta, cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, vas de Dumnezeu ales şi de El păzit;
Bucură-te, pruncule sfânt cel ce pe diavol l-ai înspăimântat;
Bucură-te, că din scutecele prunciei prigoana maicii tale ai răbdat;
Bucură-te, că ai fost păzit de la înec de puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel mai înainte ales din pântecele maicii întru slujirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că Pronia lui Dumnezeu întotdeauna te-a îndreptat;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 3-lea

Minune preamărită a săvârşit Domnul cu tine, căci atunci când ai fost aruncat în râu, cu puterea lui Dumnezeu fiind ţinut deasupra apei nevătămat şi ca într-o corabie alunecând, pe valuri dormeai netulburat. Fecioara care te-a aruncat în apă, atunci, umplându-se de frică şi umilinţă, a strigat lui Dumnezeu Cel minunat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Temându-se să te aducă în casa mânioasei tale maici, fecioara, cu jale lăcrimând, te-a însemnat cu semnul crucii cufundându-te iarăşi în apă, pe când dormeai. Şi o minune mai mare s-a petrecut: valurile râului ca nişte aripi îngereşti te-au purtat pe tine către mal. Iar fecioara ca pe Moise din apă luându-te, te-a dus la casa ta, tremurând înfricoşată. Noi însă, minunându-ne de o asemenea purtare de grijă a lui Dumnezeu, grăim:
Bucură-te, că Dumnezeu Cel minunat întru sfinţii Săi prin tine S-a proslăvit;
Bucură-te, că îngerul tău păzitor a fost ocrotitor;
Bucură-te, că tu, ca şi Moise, pe valurile râului te-ai învrednicit a fi purtat;
Bucură-te, că pe tine, ca pe Noe, Dumnezeu de la înec te-a izbăvit;
Bucură-te, căci cu asemenea minune ai adus frică şi cutremurare locuitorilor din împrejurimi;
Bucură-te, căci prin tine şi noi învăţăm să nădăjduim în Dumnezeu;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 4-lea

Furtună de mânie şi răutate a îndreptat asupra-ţi maica ta, văzându-te pe tine viu şi sănătos şi singură cu mâinile sale dorea să te piardă, Sfinte prunc; deci alergând ticăloasa la râu, te-a aruncat în apă sub roata morii. Dar şi de astă dată Domnul, în chip minunat, te-a păzit viu, pentru ca toţi, văzând această minune, să-I cânte cântare de mulţumire şi laudă: Aliluia!

Icosul al 4-lea

A zis psalmistul că „Domnul te va păzi pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău. Domnul va păzi intrarea ta şi ieşirea ta de acum şi până în veac”. Şi: „De cine mă voi teme? Ce-mi va face mie omul?” Toate aceste cuvinte s-au plinit întocmai cu tine, preaminunate Părinte Teofil. Cu puterea lui Dumnezeu roata morii de apă s-a oprit, iar apa s-a înspumat. Morarul însă a alergat înspăimântat şi, văzându-te zăcând sub roată, te-a luat ca pe un dar de preţ al lui Dumnezeu, zicând către tine aşa:
Bucură-te, comoară de mult preţ dăruită mie de Dumnezeu;
Bucură-te, pruncule sfânt, de Dumnezeu păzit;
Bucură-te, că prin tine puterea lui Dumnezeu nouă ni se arată;
Bucură-te, că numele lui Dumnezeu prin tine se proslăveşte;
Bucură-te, vas ales în slujba lui Dumnezeu şi dăruit nouă ca să povăţuieşti oamenii către mântuire;
Bucură-te, că ţi s-a gătit crucea îndelungii răbdări şi relei pătimiri;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 5-lea

Frică şi cutremur i-au cuprins pe toţi locuitorii din împrejurimi care au văzut această minune. Maica ta însă, iarăşi nepricepând puterea lui Dumnezeu vădită asupra ta, s-a înăsprit şi mai mult spre foarte mare răutate, şi punând jurământ a vrut să te piardă. Atunci tatăl tău, preot al lui Dumnezeu, pentru a te păzi viu, te-a ascuns la neamurile lui. Noi însă minunându-ne de răutatea maicii pornite spre ucidere şi slăvind întru tot înţelepciunea lui Dumnezeu, cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea

„Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de lăcaşul tău. Că îngerilor Săi va porunci ca sa te păzească întru toate căile tale.” Aceste cuvinte din Psaltire, de care nu te-ai despărţit în toate zilele vieţii tale, s-au împlinit cu preamărire întru tine, o, preaminunate Părinte Teofil. Şi întru amintirea întreitei izbăviri de la moarte, tu ai purtat asupra-ţi totdeauna o cingătoare de fier cu icoana Botezului Domnului. Noi însă, bucurându-ne de o asemenea purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilinţă cântăm ţie:
Bucură-te, că de trei ori ai fost izbăvit prin putere dumnezeiască de la înec;
Bucură-te, că cu asemenea minune ne-ai arătat nouă înţelepciunea lui Dumnezeu şi ai ruşinat viclenia diavolului;
Bucură-te, că, prin întreita cufundare în apă, Preasfânta Treime O ai proslăvit;
Bucură-te, că tu şi acum împreună cu toţi sfinţii mijloceşti la Prestolul Sfintei Treimi;
Bucură-te, că prin neîncetata citire a psaltirii sufletul tău ţi l-ai îndulcit şi oamenilor pildă de rugăciune ai arătat;
Bucură-te, Părinte Teofil, mare făcător de minuni şi rugător pentru sufletele noastre;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 6-lea

Străin pentru lume şi pentru toate cele ce sunt în ea arătându-te, întotdeauna ai fost urât şi de neamurile tale. Prigoniri şi asupriri răbdând de la acestea fără cârtire, tu ai purtat crucea cea grea a vieţii tale. Cu suspine şi lacrimi multe, ai alergat în întinderile pădurii, şi cu gura ta pruncească, ca un înger al lui Dumnezeu, fără de prihană ai strigat către Tatăl cel Ceresc: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Călător străin te-ai arătat pe acest pământ, mult pătimitorule Părinte Teofil. De părinţii tăi încă în viaţă tu ai fost alungat din casa părintească, iar cea care te-a născut a ridicat mâinile sale ca să te omoare cu securea. Un binefăcător însă, îmbrăţişându-te pe tine cum erai însângerat, te-a izbăvit de ucigaşa ta mamă. Şi neavând tu unde să-ţi pui capul şi nici cu ce să te hrăneşti, purtat fiind de Duhul Sfânt, te-ai adăpostit în biserica lui Dumnezeu şi în faţa Lui ţi-ai mărturisit toată durerea sufletului tău de prunc. Pentru o asemenea mult pătimitoare vieţuire, noi te fericim aşa:
Bucură-te, că şi acum Domnul te-a păzit pe tine de mâinile maicii tale ucigaşe;
Bucură-te, că precum Boris şi Gleb au primit vărsarea sângelui lor nevinovat şi sfânt din mâna celor de-un neam cu ei, asemenea a fost şi ţie;
Bucură-te, că, prin viaţa ta plină de necazuri, te-ai asemănat lui Hristos Care a pribegit pe pământ;
Bucură-te, că te-ai sălăşluit împreună cu El în lăcaşurile Tatălui Ceresc;
Bucură-te, că în toate zilele vieţii tale prigoane, defăimări şi toată reaua pătimire ai răbdat;
Bucură-te, că nimănui nu ai răsplătit răului cu rău, ci după cuvântul lui Hristos, pentru vrăjmaşii tăi te-ai rugat;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 7-lea

Voind Domnul Cel de oameni iubitor să te arate poporului suferind rugător nou şi văditor al patimilor, te-a povăţuit în Mănăstirea Kievo-Bratsk, ca în nevoinţe duhovniceşti să-ţi găteşti sufletul întru primirea harului dumnezeiesc. Tu însă, ca un cerb în vâltoarea apelor, te-ai avântat să cercetezi dumnezeiasca Scriptură la şcoala duhovnicească de acolo. Plinind ascultarea de clopotar, tu, foarte devreme urcând în clopotniţă, minunându-te de sus de lucrarea lui Dumnezeu, te cufundai în cugetarea celor dumnezeieşti şi în rugăciune tainică, întru bucurie duhovnicească Ziditorului tuturor făpturilor văzute şi nevăzute cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Noua ta vieţuire în lăcaşul sfânt ţi-a îndulcit inima. Precum după o furtună pe marea vieţii ai ajuns la liman liniştit, şi împreună cu călugării ai petrecut viaţă bineplăcută lui Dumnezeu întru ascultare, privegheri, plecarea genunchilor şi citirea Psaltirii, întâistătătorii mănăstirii, văzând râvna ta stăruitoare către nevoinţele duhovniceşti, te-au învrednicit de tunderea în monahism şi hirotonirea întru ierodiacon. Stând în faţa Sfântului Prestol, tu cu râvnă neobişnuită te-ai străduit să vieţuieşti asemeni îngerilor. Noi însă, fericind nevoinţele tale şi dragostea către Preadulcele Iisus, grăim aşa:
Bucură-te, că Domnul S-a milostivit de tine şi te-a chemat în sfânta mănăstire;
Bucură-te, căci prin rugăciune şi ascultare, cu tot dinadinsul, ai urmat stareţilor nevoitori în ascultare şi nevoinţa rugăciunii;
Bucură-te, că sufletul tău l-ai păstrat nerobit de patimi;
Bucură-te, că ispitele tinereţii ai biruit;
Bucură-te, că ne-ai arătat chipul răbdării şi ascultării;
Bucură-te, că pentru Hristos ai vieţuit şi pe toţi oamenii i-ai învăţat să-I lucreze şi să-L slujească;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 8-lea

În aşa cumplite chinuri fiind, îngerii înconjurau trupul tău cel istovit de mulţimea bătăilor, lovind împotrivă pe cei ce te chinuiau, încât au murit nouă dintre ei, iar tu ai rămas nevătămat. De care vedere minunându-se toţi cei ce priveau la chinurile tale, Îl slăveau ca şi noi pe marele Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Plin fiind de bunătate şi virtuţi, cu adevărat ai fost înger în trup, minunate Teofil, arătându-te fraţilor pildă de blândeţe, de ascultare, de smerenie şi neprihănire. Slujind la Prestolul lui Dumnezeu în cinul preoţesc, tu, asemenea preacuvioşilor Serghie de Radonej şi Serafim de Sarov, te-ai învrednicit să vezi pe îngerii din ceruri, împreună slujitori cu tine la dumnezeiasca Liturghie, şi harul lui Dumnezeu, pogorându-se peste Sfintele Daruri. Cu evlavie cinstind sfinţenia ta, cu frică şi cu umilinţă cântăm ţie:
Bucură-te, omule ceresc şi îngere pământesc;
Bucură-te, vas umplut cu har dumnezeiesc;
Bucură-te, cel ce în inimă chipul lui Hristos totdeauna l-ai purtat;
Bucură-te, că pentru El, trupul de patimi şi de pofte ţi l-ai răstignit;
Bucură-te, fierbinte rugător pentru toţi cei ce la tine aleargă;
Bucură-te, grabnic ajutător celor suferinzi şi rătăciţi;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 9-lea

Toată viaţa ta a fost plină de necazuri şi mâhniri, de chinuri şi prigoniri. Tu dar, în numele dragostei către Dumnezeu, ai luat asupra-ţi nevoinţa nebuniei pentru Hristos. Deci fiind de mulţi prigonit, suferind necazuri şi ocări, tu, smerit cu inima şi blând cu duhul, asemenea lui Hristos pe Cruce, te-ai rugat pentru vrăjmaşii şi hulitorii tăi, zicând: „Iartă-le, Doamne, că nu ştiu ce fac”, şi întru bucuria inimii cântai lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Văzând Domnul nevoinţa ta, dragostea şi milostivirea către cei suferinzi, ţi-a dat darul vederii cu duhul şi al tămăduirii. Şi tu, vădind păcatele lor cele ascunse, îi îndreptai pe calea mântuirii, tămăduind atât neputinţele trupeşti, cât şi cele sufleteşti. Iar tu singur ţi-ai înăsprit nevoinţele tale, căci zi şi noapte te nevoiai în desişurile pădurii, asemenea Preacuviosului Serafim de Sarov, rugându-te în genunchi pe un trunchi de copac. Pentru asemenea nevoinţe ale tale, primeşte de la noi laudele acestea:
Bucură-te, că prin nevoinţele tale te-ai asemănat cuvioşilor părinţi din Lavra Pecerska;
Bucură-te, păzitor înfocat al curăţiei trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, că ai biruit cu nevoinţele tale ispitele de la trup, de la lume şi de la diavol;
Bucură-te, că, pentru râvna ta şi dragostea către Hristos, darul înainte vederii cu duhul şi al facerii de minuni de la El ai dobândit;
Bucură-te, că neputinţele trupeşti şi sufleteşti cu un singur cuvânt le tămăduiai;
Bucură-te, celor obijduiţi şi necăjiţi grabnic ajutătorule;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 10-lea

Grabnic ajutător şi mângâietor ai fost, Părinte Teofil, nu doar pentru cei ce veneau la tine, dar şi pentru cei din oraşul Kiev, când mergeai călare pe un viţel le erai mângâietor, citindu-le din Psaltire şi bucurai pe cei necăjiţi şi oropsiţi, îmbrăcai şi hrăneai pe săraci, ocărai cu asprime pe cei înrăiţi, prezicând cele ce aveau să se întâmple, pe mulţi i-ai povăţuit pe calea pocăinţei. Iar noi, minunându-ne de asemenea milostivire şi dragoste de oameni ce aveai, cântăm Atotmilostivului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împăratul făpturilor a fost Adam în rai până la căderea în păcat, căci toate dobitoacele i se supuneau, iată că şi ţie, neprihănitului şi luminatului de Duhul Sfânt, s-au supus şi dobitoacele, şi peştii şi păsările. Grăindu-le tu, făpturile necuvântătoare supuse îţi urmară poruncile. Spre uimirea tuturor, viţelul tău, purtat de puterea lui Dumnezeu, te ducea unde dorea sufletul tău cel sfânt, pentru a se ruga sau a da ajutor celor ce aveau nevoie. Minunându-ne şi noi de o asemenea purtare de grija a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilinţă grăim acestea:
Bucură-te, văditorule al iubitorilor de păcat, săvârşit pe faţă şi într-ascuns;
Bucură-te, povăţuitorule al celor rătăciţi şi al celor necăjiţi mângâietorule;
Bucură-te, pentru cei ce cereau ajutorul tău grabnic folositorule;
Bucură-te, cel ce înveţi pe toţi să se supună voii lui Dumnezeu;
Bucură-te, că şi dobitoacele cele cu năravuri rele, după cuvântul tău, ascultau ca oile;
Bucură-te, că şi luntrea peste râul Nipru, la cuvântul tău, singură pe apă plutea;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 11-lea

Cântare de umilinţă lui Dumnezeu cel Unul în Treime I-ai adus în toate zilele vieţii tale muceniceşti, vrednicule de laudă Părinte Teofil. Zi şi noapte, în chilia din desişurile pădurii, făcând rugăciune înţeleaptă, nu ai lăsat fără mângâiere şi vindecare pe toţi cei ce veneau la tine, povăţuindu-i cu cuvântul lui Dumnezeu şi prin nevoinţa nebuniei tale întru Hristos. Iar acum mijlocind la Tronul Împăratului Slavei, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta, pentru ca şi noi împreună cu tine să cântăm în veci lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Ştiind viitorul ca şi prezentul, tu multor oameni prezicându-le moartea lor năprasnică sau bolile, i-ai adus de la viaţa păcătoasă la pocăinţă. Celor ce căutau viaţa monahicească le binecuvântai, uneori, căsătoria, iar celor doritori de vieţuire în lume călugăria, aşa încât viaţa lor să fie bineplăcută lui Dumnezeu şi mântuitoare pentru suflet. Aşa şi ţarului Nicolae I, stând tu îndurerat într-un furnicar, i-ai prevăzut sfârşitul trist pe câmpul de luptă din Crimeea şi moartea lui din supărare. Pentru o asemenea grijă a ta faţă de oameni, grăim cu buze pline de mulţumire acestea:
Bucură-te, tainicule văzător al vieţuirii omeneşti;
Bucură-te, că tu ai arătat locul pentru ridicarea Mănăstirii Pokrov pe Glubociţe;
Bucură-te, că tu ai arătat în pădure locul unde trebuia aşezată Sihăstria „Schimbarea la Faţă”;
Bucură-te, că şi crucea acolo ai înfipt-o, ca şi Apostolul Andrei în munţii Kievului;
Bucură-te, că şi pentru Mănăstirea Iona de pe culmile Zveranetilor, prin întreita binecuvântare, locul ai sfinţit;
Bucură-te, că tu Mitropolitului Filaret i-ai prezis marea mistuire în flăcări a Lavrei Pecerska;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 12-lea

Har de la Dumnezeu ţi s-a dat ţie, plăcutule slujitor al lui Dumnezeu, de a face minuni pentru proslăvirea Atotputernicului Ziditor al cerului şi al pământului. Asemenea lui Hristos, Care în chip minunat a săturat oamenii flămânzi în pustie, tu ai săturat pe pelerinii istoviţi care veneau să se închine cuvioşilor lui Dumnezeu de la Pecerska, cu o mâncare gătită în chip minunat în pădure, din fiertură cu pietricele şi iarbă, aprinzând lemnele cu foc pogorât din cer prin rugăciunile tale. Şi pe copila moartă cu rugăciunea ta ai înviat-o, întru mângâierea văduvei ce plângea. Iar noi cu frică şi cu cutremur, cu buze pline de mulţumire, cântăm lui Dumnezeu Cel minunat întru sfinţii Săi: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Ştiind mai dinainte ziua şi ceasul fericitului tău sfârşit, ţi-ai pregătit singur trupul spre îngropare, o, preamărite făcătorule de minuni Teofil. Aprinzând lumânări şi tămâind chilia ta pentru întâmpinarea îngerului cu bună mireasmă, pe ucenicul tău l-ai trimis să tragă clopotele, ca să vestească fraţilor soborului că Teofil se mută la Domnul. Şi s-a tânguit întreg poporul când se înmormânta preacinstitul tău trup, căci se lipseau de mângâietorul şi povăţuitorul lui. După o sută patruzeci de ani însă, Domnul a descoperit moaştele tale, iar cei ce cinstesc pomenirea ta au zugrăvit pe raclă al tău chip. Şi noi, cu umilinţă, căutând către icoana ta, cu bucurie strigăm ţie:
Bucură-te, mare făcător de minuni, dăruit de Dumnezeu spre mângâierea noastră;
Bucură-te, al celor necăjiţi mângâietorule, văduvelor şi orfanelor ocrotitorule, bolnavilor şi suferinzilor tămăduitorule;
Bucură-te, că şi după săvârşirea ta nu încetezi a face minuni;
Bucură-te, că dai grabnic ajutor celor ce se roagă la mormântul tău;
Bucură-te, că acum numele tău cu al sfinţilor se proslăveşte;
Bucură-te, podoaba oraşului Kiev şi slava Sihăstriei Kitaev;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul al 13-lea

O, preamărite ales al lui Hristos şi făcător de minuni, părinte al nostru, Teofil, primeşte această puţină rugăciune a noastră adusă ţie întru laudă de noi, nevrednicii şi păcătoşii, dar care cu nemărginită dragoste te cinstim pe tine. Roagă-L pe Domnul Dumnezeu să ne izbăvească de toate primejdiile, năpastele şi necazurile, mai vârtos cu seamă de căderile în păcat, de moarte năprasnică şi de muncile cele veşnice. Nu ne lăsa să murim fără pocăinţă. Fii nouă povăţuitor spre Împărăţia cerului, ca acolo împreună cu tine să cântăm pururea lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerii din ceruri şi oamenii pe pământ…, Condacul 1: Ales de Dumnezeu din pântecele maicii tale…,

Icosul 1

Îngerii din ceruri şi oamenii pe pământ de a ta vieţuire aleasă întru Domnul s-au minunat, Părinte Teofil, căci tu, prunc fiind, de la sânul maicii tale ţi-ai întors faţa, doar hrană de post primind. Prin acest semn Domnul a arătat oamenilor că tu eşti alesul lui Dumnezeu, încă din această lume. Minunându-se de această înfrânare prin post a ta, cu umilinţă strigăm ţie acestea:
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu din pântecele maicii tale;
Bucură-te, preacinstit vlăstar al preoţiei lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce prin nevoinţa postului te-ai asemănat Botezătorului Domnului;
Bucură-te, căci cu aşa înfrânare pe părinţi şi neamuri i-ai uimit;
Bucură-te, cel ce din pruncie ai iubit pe Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai păzit cu adevărat poruncile Lui;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

Condacul 1

Ales de Dumnezeu din pântecele maicii tale, la nevoinţa nebuniei întru Hristos ai fost chemat. Cu puterea lui Dumnezeu de la înec de multe ori ai fost păzit. Prin nevoinţa postirii şi a rugăciunii pe vrăjmaşul neamului omenesc l-ai ruşinat. Pentru aceasta, săvârşind pomenirea ta, te rugăm, prealăudate Părinte Teofil, izbăveşte-ne de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, pe cei ce cu dragoste strigăm ţie: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Teofil, cel nebun pentru Hristos, pe calea mântuirii pe noi îndreptându-ne!

şi această

Rugăciune către Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos

O, preamărite slujitor al lui Hristos, fierbinte rugător şi mijlocitor, Părinte Teofil! Tu din pântecele maicii tale ai fost ales de Dumnezeu ca să-L slujeşti şi în chip minunat ai fost păzit de El de tot răul. Pentru nevoinţa nebuniei tale întru Hristos, Domnul ţi-a dat darul proorociei şi al facerii de minuni. După porunca începătorului preoţiei Hristos, ţi-ai pus sufletul pentru oile din turma Mai-Marelui păstorilor. Tu pe cei ce păcătuiau întru ascuns şi pe faţă i-ai vădit şi cu cuvintele tale înţelepte către pocăinţă şi îndreptare i-ai adus. Pe cei bolnavi şi în suferinţă ce veneau la tine nu i-ai depărtat. Tuturor ai fost ca un părinte iubitor de fii şi un bun păstor. Şi acum auzi-ne pe noi, cei ce cu credinţă te chemăm pe tine şi cădem cu tot dinadinsul spre racla cu ale tale moaşte, Părinte Teofil. Cere de la întru tot Milostivul Dumnezeu pace Bisericii noastre ortodoxe, înţelepţeşte-i şi-i întoarce pe eretici şi schismatici în sânul Bisericii Mame. Cere pentru păstorii noştri râvnă pentru mântuirea oamenilor; iar poporului ascultare de Sfânta Biserică şi sârguinţă spre apărarea credinţei ortodoxe neştirbite. Roagă-L pe Tatăl Ceresc să dea fiecăruia după a sa cerere: tinerilor sporire în credinţa ortodoxă, bătrânilor şi neputincioşilor întărire şi mângâiere, bolnavilor tămăduire, orfanilor şi celor neajutoraţi ocrotire şi bucurie necurmată, celor rătăciţi şi păcătoşi îndreptare. Şi pentru noi toţi cere sănătate trupească şi mântuire sufletului. Aprinde cu focul dumnezeieştii iubiri inimile noastre cele rătăcite. Ajută-ne nouă să ne îndreptăm viaţa noastră păcătoasă, ca să trecem fără primejdii vămile cumpliţilor vrăjmaşi şi să ne sălăşluim în lăcaşurile Tatălui Ceresc, ca împreună cu tine şi cu toţi sfinţii să cântăm preasfânta cântare întru tot Lăudatei şi Sfintei Treimi: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.