Familia este pentru totdeauna.🤍

 

Capcana indiferenței..

 

" Prin orificiul mic din perete, șoricelul se uită la fermierul și soția lui care deschideau un pachet.

Ce mâncare o fi? s-a întrebat șoricelul.
A rămas șocat când a văzut că era o capcană pentru șoareci.
Șoricelul a fugit ca să-i avertizeze pe toți cei care locuiau la fermă.
-Există o capcană pentru șoareci în casă! Există o capcană pentru șoareci în casă!

Găina a ridicat capul și a spus:
-Domnule șoarece, înțeleg că acest lucru este grav pentru dumneavoastră, dar pe mine nu mă ingrijorează. Nu mă deranjează deloc.

Șoricelul s-a dus la porc și i-a spus:
-Există o capcană de șoareci în casă! Există o capcană de șoareci în casă!

Porcul, mai empatic, a spus:
-Îmi pare foarte rău, domnule șoarece, dar nu pot face altceva decât să mă rog. Vă asigur că veți fi in rugăciunile mele. Șoarecele atunci s-a dus la vacă:

-Există o capcană de șoareci în casă! Există o capcană de șoareci în casă!

Vaca a spus

-Ohh... Domnule șoarece, îmi pare rău pentru tine, dar nu mă deranjează.

Șoricelul, trist, speriat și descurajat s-a întors în casă pentru a înfrunta singur capcana fatidică.

În timpul nopții a auzit un zgomot ciudat care a răsunat în toată casa; un zgomot ca cel al unei capcane care își prinde prada. Soția fermierului s-a ridicat imediat să vadă ce va găsi. În întuneric, nu a văzut că era un șarpe veninos cu coada prinsă în capcană. Șarpele a mușcat-o pe soția fermierului, care a facut febră mare. După cum mulți știu, în cultura țărănească, febra este vindecată cu supă proaspătă de găină, așa că fermierul a ieșit cu cuțitul în ogradă pentru a-și procura ingredientul principal al supei: găina.

Cu toate acestea, boala soției sale nu a dispărut. Mulți prieteni au venit să o viziteze pentru a o incuraja. Casa era mereu plină și pentru a hrăni pe toată lumea, fermierul a trebuit să taie porcul. După câteva zile soția lui a murit și atât de mulți oameni au venit la înmormântarea sa, încât fermierul a trebuit să măcelărească și vaca pentru a oferi prânzul tuturor. Șoricelul, prin gaura mică din perete, privea totul cu mare tristețe.

Morala: Data viitoare, când simți că cineva se confruntă cu o problemă și crezi că nu te preocupă, amintește-ți că atunci când unul dintre noi este lovit, suntem cu toții în pericol. Suntem cu toții implicați în această călătorie numită viață.
A avea grijă unul de celălalt este o modalitate de a ne încuraja și de a ne susține reciproc. Când auzi clopotul, nu întreba pentru cine sună. Sună și pentru tine..."

Sfântul Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului 25 Februarie - Acesta se citește pentru întărirea în credința ortodoxă, ajutor în necazuri și dobândirea blândeții. Doxologia.ro Doxologia.ro

 Din acea vreme sfântul și plăcutul lui Dumnezeu Tarasie a petrecut în pace și în liniște, bine păscând turma cea cuvântătoare și ocârmuind Biserica lui Hristos și curățind-o de eresuri.

Sfântul Tarasie s-a născut în Constantinopol. Tatăl său se numea Gheorghe și maică să Encratia, care era de neam bun și cu dregătorie de patriciu. Ajungând în vârstă și trecând toată înțelepciunea cărții, a primit în palatele sale împărătești diferite dregătorii și cinste; căci pentru bună înțelegere și obiceiul său cel bun era iubit și cinstit de toți, și ajunsese unul din sfetnicii împărătești.

Împărățind pe atunci împăratul Constantin, fiul lui Leon, nepotul lui Copronim, cu maică să Irina, Constantin avea de la nașterea sa zece ani; și când a început a împărăți, iarăși a început eresul contra sfintelor icoane, care începuse de la Leon Isaurul. Atunci era patriarh Pavel Cipriotul, bărbat îmbunătățit, drept credincios și care fusese ridicat în scaun pe vremea împărăției pomenitului Leon, fiul lui Copronim. El, văzând tirania care se făcea multora pentru sfintele icoane, de către rău-credinciosul împărat, își tăinuia dreapta credință și se amesteca cu ereticii. Iar după moartea împăratului aceluia, deși voia să preamărească dreapta credință și închinăciunea sfintelor icoane, tot nu putea, deoarece nu avea pe nimeni în ajutor; iar lupta contra sfintelor icoane se întărea foarte mult în toată cetatea și în părțile dimprejur. De aceea era foarte mâhnit și, văzând că nimic nu sporește, gândea să lase scaunul patriarhiei, în care nu șezuse decât patru ani. Dar, îmbolnăvindu-se, s-a dus din casa patriarhiei în taină, la mănăstirea sfântului Flor, și a luat pe el sfânta schimă; apoi s-a dus vestea despre aceasta pretutindeni, încât toți erau în mare mirare.

Împărăteasa Irina s-a mâhnit că patriarhul a făcut aceea nespunând nimănui și s-a dus la dânsul cu fiul său Constantin, împăratul, și l-a întrebat: „De ce ai făcut aceasta, părinte?”. Iar el a răspuns: „Boala mea și așteptarea morții celei grabnice m-au adus să iau acest sfânt chip al schimei. Dar mai ales tulburarea Bisericii și grozăvia m-au silit să las scaunul patriarhiei, deoarece Biserica bolește de eresul luptei contra sfintelor icoane și a luat rană nevindecată, iar eu de trei ori ticălosul, cu mâna mea și cu cerneală, m-am învoit la acea erezie. Căci nici nu se putea să scap de cursele credinței celei rele de m-am legat cu limba și cu mâna și de care lucru mă căiesc foarte mult. Iar ceea ce rănește sufletul meu cu mai multă și nemăsurată mâhnire este aceasta: „Văd în toate părțile, peste tot pământul care este sub stăpânirea voastră, că nu se păzește rânduiala credinței nemișcată și nu petreceți întru credincioasa învățătură, ci se înstrăinează de Biserica noastră și se gonesc creștinii de la turma lui Iisus, ca niște oi străine. Pentru aceea mă lepăd de a mai fi păstor la acea eretică adunare; și am voit ca mai bine să petrec în mormânt, decât să cad sub anatema celor patru sfinte scaune apostolești.

Dar de vreme ce puterea sceptrului a dat-o Dumnezeu în mâinile voastre ca să aveți purtare de grijă de turma cea creștinească ce este sub cer, de aceea, să nu treceți mâhnirea Bisericii maicii voastre, nici să nu o lăsați întru nemângâiata întristare mai mult; ci să vă sârguiți ca aceasta să-și primească iarăși bună sa podoabă, cea de demult. Să nu lăsați mai mult ca eresul cel urât, ce iese din pădure ca un porc sălbatic, să pustiiască și să piardă via lui Hristos, în vremea credincioasei voastre împărății, și să o întineze cu păgâneasca socoteală. Aveți lucrător iscusit care poate să dea strugurele adevăratei mărturisiri pe care, storcându-l în dumnezeiescul teasc al Bisericii, va umple paharul de înțelepciune și va pregăti credinciosului popor băutura dreptei înțelegeri”.

Apoi l-a întrebat pe el: „Pentru cine grăiești acestea, părinte?”. Răspuns-a patriarhul: „Pentru Tarasie grăiesc, care este întâi între sfetnicii voștri cei împărătești; pe acela îl știu că este vrednic de ocârmuirea Bisericii, care este puternic să gonească cu toiagul înțelegerii mincinoasele cuvinte cele eretice, să pască bine turma lui Hristos cea cuvântătoare și să o adune într-o singură ogradă a dreptei credințe”. Niște cuvinte ca acestea auzindu-le de la patriarhul Pavel, drept-credincioasa împărăteasa Irina și fiul ei, împăratul Constantin, s-au dus mîhnindu-se. Iar Pavel a zis către unii din senatorii cei ce rămăseseră cu dânsul: „O, mai bine de n-aș fi șezut eu vreodată pe acel scaun, când Biserică era tulburată de tiranie și blestemată de scaunele a toată lumea! Căci de nu se va aduna un sobor din toată lumea, adică al șaptelea, și eresul luptei contra icoanelor de nu se va șterge, nu veți putea să vă mântuiți”. Grăit-au lui senatorii: „Deci pentru ce tu, în vremea arhieriei tale ai iscălit la patriarhie pentru lupta contra sfintelor icoane?”. Răspuns-a Pavel: „Pentru aceea acum am făcut pocăință, de vreme ce atunci m-am iscălit și mă tem că să nu mă pedepsească Dumnezeu, căci de frică am tăcut și nu v-am grăit adevărul; iar acum mă căiesc și vă spun că nu este nădejde de mântuire, de veți petrece în eresul acela”. Apoi, după puține zile, patriarhul Pavel s-a odihnit cu pace. De atunci a început poporul în Constantinopol să vorbească cu libertate și fără de temere și să se întrebe cu ereticii de sfintele icoane; pentru care, din vremea lui Leon Isaurul, nu era cu putință cuiva să-și deschidă gura pentru apărarea cinstitelor icoane.

Iar credincioasa împărăteasă Irina, cu tot sfatul său împărătesc, căutând în locul lui Pavel un om vrednic și înțelept care ar putea să împace tulburarea bisericească, n-a aflat decât pe Tarasie, care era încă în rânduiala mirenească, și pe care și Pavel i-a sfătuit să-l aleagă. Dar Tarasie se lepădă cu totul. Deci, adunându-se de împărăteasa Irina toată rânduiala duhovnicească și mirenească și pe tot poporul, în palatul ce se numea Magnavra, care era înaintea cetății, în locul Evdomului, a grăit în auzul tuturor: „Știți că ne-a lăsat Pavel patriarhul, deci este de nevoie nouă, ca în locul lui să alegem un alt păstor și învățător bun Bisericii”. Și au strigat toți, zicând: „Nimeni altul nu poate să fie, fără numai Tarasie!”. Iar fericitul Tarasie, stând în mijloc, a zis: „Văd iarăși Biserica lui Dumnezeu risipită și despărțită, iar cei de la Răsărit și cei de la Apus în toate zilele ne blesteamă; și cumplit este blestemul, și depărtarea de la Biserica lui Dumnezeu. De se va aduna sobor din toată lumea și toți ne vom uni într-o credință - ca, precum Botezul este unul, așa și credința să fie una - pentru că nimic nu este așa de plăcut lui Dumnezeu, ca toți să petreacă în unirea credinței și în dragoste. Apoi voi primi, deși sunt nevrednic și neiscusit, a lua cârmuirea Bisericii. Iar dacă nu va fi sobor din toată lumea, ca să se piardă erezia, și de nu ne vom uni cu toate drept-credincioasele Biserici ale Răsăritului și ale Apusului, apoi eu nu voiesc a fi blestemat și osândit și nu voiesc a primi patriarhia; că nici un împărat nu mă va scoate din dumnezeiasca judecată și din veșnica pedeapsă”.

Aceasta auzind-o toți, au voit să se facă al șaptelea sobor din toată lumea. Și a rugat pe fericitul ca să nu se lepede a le fi lor păstor; iar ei au făgăduit să fie ascultători întru toate, ca oile păstorului, știind despre dânsul cu încredințare, că va povățui la adevărata cale turma cea cuvântătoare. Deci, înduplecîndu-se, sfântul a primit sfatul lor și soborniceasca rugăminte și a luat rânduiala sfințirii după trepte și scaunul patriarhiei, având scăpare și nădejde numai spre ajutorul lui Dumnezeu, cum că va putea să piardă din Biserică eresul luptei contra icoanelor”. Deci, schimbându-se Sfântul Tarasie din mireneasca rânduiala în cea duhovnicească, îndată a început o viață sfântă, măcar că și în mirenie a viețuit nu după trup, ci după duh. Însă în arhierie cu mult mai mult s-a deosebit prin duhovniceasca viețuire, cea plăcută lui Dumnezeu, și s-a făcut înger în trup, slujind Domnului și robind pe trup duhului și, prin chinuirea aceluia, păzindu-și curăția neprihănită, făcând-o părtașă îngerilor.

Înfrânarea și postirea lui era mare de-a pururea, având somn puțin, și petrecea în gândiri dumnezeiești și în rugăciuni toată noaptea. Nu s-a odihnit pe pat și în așternut moale, nici s-a îmbrăcat în haine moi, nici nu l-a văzut cineva din slujitorii lui lepădând cândva brâul său și hainele, când avea nevoie să se odihnească, nici a lăsat ca cineva să-i scoată încălțările din picioare, având întru pomenire cuvintele lui Hristos: „N-am venit ca să-mi slujească mie”. Ci singur își era slugă, dând altora pildă de smerenie. Spre cei săraci și scăpătați era milostiv fără de seamă, hrănind pe cei flămânzi și îmbrăcând pe cei goi, cărora și bolniță le-a făcut și în toate zilele le-a făgăduit hrană din venitul patriarhiei; și singur le slujea lor, iar mai ales la ziua Învierii lui Hristos le punea masa cu mâinile sale; apoi și în alte zile aceeași făcând, având scris pe nume pe fiecare dintre dânșii. După aceea a făcut casă de străini și o mănăstire din averile părintești în Bosforul Traciei și a adunat ceată de monahi îmbunătățiți într-însa, dintre care mulți, în atâta sfințenie și desăvârșire au ajuns, încât au fost chemați și la arhiereștile scaune și s-au făcut stâlpi nemișcați soborniceștii credințe.

Sfântul Tarasie avea mare sârguință și neîncetată grijă pentru sfintele icoane, cum ar putea să le pună în cinstea cea dintâi, surpând hulitorul eres, cel adus asupra lor; pentru aceea, totdeauna supăra pe împărați ca să poruncească să se facă soborul din toată lumea. Drept aceea, au scris împărații Constantin și Irina, care atunci cârmuiau toată împărăția - fiind împăratul minor; iar cu dânșii a scris și Sfântul Tarasie, la toți patriarhii și episcopii, chemându-i la sobor; atunci s-au adunat din toate părțile episcopii în Constantinopol, iar patriarhii au trimis pe slujitorii lor, căci Adrian al Romei, pentru depărtarea și greutatea căii n-a venit, iar patriarhii alexandrian, antiohian, ierusalimtean, fiindcă erau sub jugul robiei agarenilor, nu puteau să fie la soborul acela. Deci, în locul lor au trimis bărbați aleși în dreapta credință și în înțelepciunea cea duhovnicească.

Atunci s-a pregătit locul soborului în biserica cea mare a apostolilor, care este zidită de marele Constantin, întâiul împărat al creștinilor, în care, șezând prea sfințitul Tarasie și cu trimișii celorlalți patriarhi, episcopii fiind acolo, și însuși împăratul cel tânăr, Constantin, și cu maică să Irina - a venit fără de veste o ceată mare de oaste înarmată, în a căror inimă era întărit eresul luptei contra sfintelor icoane pe care l-au primit de la Constantin Copronim, moșul împăratului, care fusese înainte împărat și în acel eres a îmbătrânit; aceia, îndemnați în taină de unii episcopi și boieri, îmbolnăviți de eresul acela, adunându-se înarmați, au intrat în biserică, strigând cu multă tulburare: „Nu vom lăsa dogmele împăratului Constantin să se lepede, ci pe cele ce le-a întărit el, cu soborul său și ca pe niște legi le-a întărit, acelea să fie tari și neschimbate; nu vom lăsa că idolii (astfel ziceau sfintelor icoane) să fie aduși iarăși în biserica lui Dumnezeu, iar de va îndrăzni cineva ca soborul lui Constantin și dogmele aceluia să le lepede și să aducă înăuntru idolii, apoi, îndată, pământul acesta se va înroși cu sângele episcopilor”. Împărații, văzând o gâlceavă ca aceasta, au făcut semn episcopilor să se scoale din locurile lor și, îndată, toți s-au risipit. Iar ostașii aceia și povățuitorii lor, după câteva zile au fost pedepsiți de drept-credincioasa Irina și scoși din rânduiala ostășească și risipiți prin sate, ca să lucreze pământul.

După aceasta, s-a pregătit locul sinodului în Bitinia, cetatea Niceei, în care a fost și altă dată Sinodul I al celor 318 Sfinți Părinți, care se adunase aupra rău-credinciosului Arie. Acolo s-au adunat a doua oară. Și a mers Sfântul Tarasie, având cu sine trimișii patriarhilor, adică de la Adrian al Romei era Petru arhipresbiterul și un alt părinte Petru; de la Politian alexandrinul, era Toma monahul și preotul; iar de la Teodorit antiohianul și de la Ilie ierusalimleanul, era Ioan monahul și preotul. Sfântul Tarasie a mai luat cu sine și pe Nichifor, din sfatul împărătesc, care era bărbat ales și care mai pe urmă, după Sfântul Tarasie, a fost primitorul scaunului patriarhiei pentru viața sa cea îmbunătățită. Cu aceștia și cu toți Sfinții Părinți, care erau trei sute șaizeci și șapte, adunându-se prea sfințitul Tarasie în Niceea, a format Sinodul al 7-lea a toată lumea, în biserica sobornicească cea mare a acelei cetăți. Și a fost întâia ședință a Sfinților Părinți în 24 de zile ale lunii Septembrie, întru pomenirea Sfintei marei Mucenițe Tecla, unde prea sfințitul Tarasie, făcând înainte cuvântare pentru care pricină sunt adunați, sfătuia pe episcopi să judece cu dreptate, dezrădăcinând învățăturile cele rău-credincioase, aduse din nou în Biserică. Apoi s-a citit împărăteasca scrisoare către sinod, în care se pomenea patriarhul Pavel, care, la sfârșitul său, a sfătuit ca prin soborniceasca judecată să se lepede eresul luptătorilor împotriva sfintelor icoane. Deci Sfinții Părinți au binecuvântat pe împăratul și pe maică să, că au avut o purtare de grijă ca aceea pentru credință.

După aceasta, s-a ascultat întoarcerea la pocăință și mărturisirea credinței episcopilor celor căzuți în eres, dintre care era Vasile al Ancirei, care, ținând în mâinile sale o hârtie, citea dintr-însa astfel: „Cei ce nu cinstesc sfintele icoane să fie anatema; cei ce aduc cuvinte din dumnezeiasca Scriptură împotriva sfintelor icoane să fie anatema; cei ce numesc idoli sfintele icoane să fie anatema; cei ce leapădă predaniile Sfinților Părinți, precum le lepădau Arie, Nestorie, Eutihie, Dioscor, și nu voiesc să le primească pe acelea care sunt arătate lor din dumnezeiasca Scriptură, să fie anatema; cei ce zic că sfintele icoane nu sunt date de către Sfinții Părinți să fie anatema; cei ce grăiesc că soborniceasca Biserică primește idoli să fie anatema”. Astfel au făcut și ceilalți episcopi și li s-a primit pocăința lor, apoi li s-a dat loc în sinod între credincioșii episcopi. Iar alții, nelepădându-se cu totul de eres, li s-a mutat judecata pentru altă vreme. Pentru că Sfântul Tarasie zicea: „Bolile cele învechite și năravurile rele cele obișnuite, cu greu se tămăduiesc”. Însă și pe aceia, pocăindu-se cu adevărat, i-a primit Sfântul Sinod și nu i-a depărtat din dregătoriile lor. Deci s-a lungit acel Sfânt Sinod până la 20 de zile și vorbeau din dumnezeiasca Scriptură și din scrierile celor mai înainte sfinți mari părinți și învățători și din predaniile bisericești cele vechi, pentru cinstitele icoane; și astfel biruiau eretica socoteală cea rău-credincioasă.

După aceea s-a adus la mijloc adevărata istorie, pentru sfânta mahramă pe care Domnul nostru Iisus Hristos, închipuind Sfânta Sa față, a trimis-o lui Avgar, stăpânitorul Edesei, și cum acesta, închinându-se, s-a tămăduit de boală. Asemenea și despre icoana Sfinților Apostoli Petru și Pavel, pe care Sfântul Silvestru, papă al Romei, a arătat-o împăratului Constantin, cum și despre icoana lui Hristos, cea batjocorită de evrei în Beirut, despre care povestește Sfântul Atanasie. Această povestire citindu-se în sobor, toți sfinții părinți au plâns.

La sfârșit au blestemat eresul luptei contra sfintelor icoane, iar cinstirea lor au întărit-o și s-a făcut bucurie mare sfintelor biserici, primind podoaba lor cea dintâi, adică icoanele. Apoi toate popoarele drept-credincioase prăznuiau, urând mulți ani împăraților și păstorilor. Astfel, prin purtarea de grijă a prea sfințitului patriarh Tarasie și prin sârguință drept-credincioasei împărătese Irina, s-a lepădat eresul luptării contra sfintelor icoane, iar pacea lui Hristos s-a dăruit Bisericii.

Sfântul Tarasie, cârmuind bine Biserica lui Dumnezeu, apăra pe cei năpăstuiți și ajuta celor ce erau în primejdie. Pe Ioan, întâiul spătar al împăratului, care pentru o vină grea a fost schingiuit cu asprime, apoi scăpând din legături noaptea a alergat la biserică și apucându-se de colțurile mesei sfântului altar, cerând milă și izbăvire de la moarte, arhiereul lui Dumnezeu l-a apărat și nu l-a dat ostașilor care alergaseră după el din porunca împărătesei Irina. Iar ei, lângă ușile bisericii străjuiau ziua și noaptea până ce va ieși, pentru că așteptau cu adevărat să iasă din biserică pentru nevoile firești. Dar arhiereul lui Dumnezeu îl păzea în altar, dându-i hrană din masa sa; iar când avea nevoie trupească îl scotea sub mantia sa pe ușa din dreapta și, ducându-l la locul de ieșire, aștepta afară; apoi iarăși pe sub mantie îl ducea în altar. Și aceasta o făcea în toate zilele, cât era trebuința omului aceluia, slujindu-i ca un rob și neîngrețoșîndu-se de un lucru ca acela. Astfel, păstorul cel bun păștea oaia sa, apărând-o de moarte. La sfârșit, cu puterea sa cea arhierească, a legat fără temere pe cei ce căutau moartea omului aceluia, amenințându-i cu despărțirea de Biserică, dacă ar fi voit să-i facă aceluia vreun rău mai mare. Și a fost liber de judecată și de pedeapsă întâiul spătar, prin apărarea bunului păstor, adică a Sfântului Tarasie.

Ajungând împăratul Constantin la 20 de ani și întărindu-se în puterea împărătească, apoi fiind îndemnat de sfetnicii săi cei răi, a depărtat de la puterea cea împărătească pe drept-credincioasa Irina, maică să, care cârmuia bine și cu înțelepciune toată împărăția. Deci, împărățind singur și având viața liberă - nu precum era înainte sub stăpânirea maicii -, s-a răzvrătit foarte și viețuia cu necuviință, urând fără pricină pe Maria, împărăteasa, soția sa cea legitimă. Apoi a poftit pe alta, anume Teodotia, cu care în taină păcătuia și voia s-o facă soție și împărăteasă, iar pe cea legiuită s-o izgonească. Și, căutând vină asupra ei, a spus o mincinoasă clevetire, zicând că ar fi voit să-l omoare cu otravă. Deci, povestea tuturor acea nedreptate ca pe un adevăr și toți îl credeau pe împărat. Și a străbătut vestea aceea în popor, că împărăteasa a voit să-l piardă pe împărat cu otravă. Atunci a înștiințat despre aceea pe sfințitul patriarh Tarasie, care s-a mâniat foarte, cunoscând meșteșugul împăratului și nevoința împărătesei Maria, și se gândea cum ar putea să-l mustre de nedreptatea aceea de păcat și apoi să-l aducă spre îndreptare.

În acea vreme, un boier iubit de împărat, fiind trimis de el, a venit la prea sfințitul patriarh și i-a spus despre împărăteasă lucrul cel mincinos, zicând „că a pregătit otravă împăratului și este trebuință, ca negreșit, prea sfințite părinte, să lași pe împărat să-și ia altă soție mai credincioasă”. Iar sfântul, suspinând din adâncul inimii, cu lacrimi a început a grăi: „Dacă aceasta a grăit împăratul, precum zici, și trupul cu care s-a însoțit și s-a făcut una cu dânsul, prin legea lui Dumnezeu, să-l gonească de la sine, eu nu știu cum va suferi de la toți rușinea și defăimarea și cum pe cei ce sunt sub stăpânirea lui îi va îndemna către întreaga înțelepciune și înfrânare, cum va judeca și va pedepsi păcatele desfrânării, fiind singur robit de o poftă cu fărădelege. Dar chiar adevărate dacă ar fi cele spuse de tine, este trebuință însă a asculta glasul Domnului Care zice: „Tot cel care își lasă femeia sa, fără de cuvânt de desfrânare, o face să fie desfrânată”. Dar pe cine ar fi poftit împărăteasa mai mare cu cinstea și mai împodobită cu frumusețea să-l aibă bărbat, decât pe acesta, fiind împărat frumos și tânăr, ca acum să-i fi pregătit otravă de moarte, precum zici tu? Precum văd această minciună s-a închipuit, ca să se necinstească cinstita însoțire, iar patul cel curat să se întineze, apoi să intre uriciunea desfrânării și să se înalțe. Deci să primești acest răspuns de la noi și de la alți părinți ca noi și să-l duci celor ce te-au trimis: „Nu credem cele spuse de tine și voim a suferi mai bine moarte și munci grele decât să slujească binecuvântarea noastră la un lucru fărădelege ca acela; să știe împăratul că nu ne învoim cu sfatul lui cel nedrept”. Auzind acestea acel boier, s-a dus mâhnit și a spus împăratului toate cele auzite. Deci împăratul s-a îndoit și s-a mirat de o asemenea tărie a minții patriarhului și se temea că nu cumva să-l împiedice de la dorința lui; apoi a trimis de a chemat pe sfânt cu cinste, nădăjduind ca să-l înmoaie singur, prin cuvinte și să-l plece spre voința sa.

Venind sfântul patriarh Tarasie la împărat, cu cinstitul stareț Ioan care era la sobor alături de patriarhii Antiohiei și al Ierusalimului și șezând după obicei, împăratul a început a grăi către prea sfințitul patriarh, astfel: „Am vestit sfinției tale, prin trimis, despre lucrul ce mi s-a întâmplat; căci nimic nu voi să tăinuiesc înaintea cinstei tale, iubindu-te și cinstindu-te ca pe un părinte; dar era trebuință ca și cu gura să-ți spun vrajba ce s-a făcut asupra mea, cum și vicleșugul soției mele, care nu de la Dumnezeu mi s-a dat ajutătoare, căci s-a arătat învrăjbitoare iar nu ajutătoare, de care chiar legea îmi poruncește a mă despărți și nimeni nu poate să mă oprească, deoarece este arătată pricina aceasta și lucrul cel rău, pentru care, ori moarte prin judecată va lua, ori - ce este mai cu milostivire -, să ia schima monahicească, să plângă și să se căiască în toate zilele vieții sale de un păcat ca acela, că a voit să ucidă cu otravă nu un om prost sau străin, ci chiar pe bărbatul său, împărat credincios și înfricoșat barbarilor; și dacă s-ar fi săvârșit aceea, în toată împărăția ar fi fost mare tulburare și ar fi străbătut vestea de o faptă rea ca aceea în toată lumea de sub cer”. Acestea zicând, împăratul a făcut semn celor ce stăteau de față și au adus niște vase de sticlă, care aveau în ele o băutură tulbure și le arătă patriarhului, spunându-i că aceea este otravă cea purtătoare de moarte cu care a vrut împărăteasa în taină să-l lipsească de viața aceasta, zicând: „Ce semn mai învederat poate să fie ura ei asupra mea și de ce este vrednică și este trebuință a lungi vremea, amânând judecata? Mai degrab, o! prea cinstite părinte, sfătuiește-o să se călugărească îndată de voiești s-o vezi între cei vii, că eu nu mai pot să locuiesc cu dânsa în însoțire, și nici să privesc la dânsa, nici să rabd mai mult, văzând înaintea mea această băutură de moarte, pregătită de dînsaț”.

Iar prea sfințitul Tarasie, văzând pe împărat legat în cursele desfrânării și că aduce vina cea mincinoasă asupra curatei și nevinovatei împărătese, a zis către dânsul cu curaj: „Să nu ridici, o! împărate, război asupra legii lui Dumnezeu, nici să te oștești prin vicleșugul cel tăinuit asupra adevărului, calcând și stricând poruncile lui Dumnezeu sub chipul dreptății, pentru că semnul de stăpânire împărătească este că pe toate să le faci la arătare cu libertate și cu știință nemustrătoare; și să nu se înceapă nimic în taină și cu meșteșug împotriva lui Dumnezeu, Cel ce i-a dat coroana împărătească, călcând dumnezeieștile porunci ale Lui. Pentru că, arătat este tuturor că nu este vinovată împărăteasa de acel lucru rău, care cu nedreptate se aduce asupra ei, ca și cum ea ți-ar fi pregătit moarte; căci cine - precum am zis - cu frumusețile tinereților sale lăudându-se, ar putea să se asemene cu frumusețile tinereților tale, cu care împărăteasa înșelându-se, l-ar fi iubit pe acela mai mult decât pe tine și ar fi gândit cu otravă să te piardă din viața aceasta? Cine este mai mare cu cinstea, cu stăpânirea, cu bunul neam, cu slavă, cu bogăția mai mult decât cinstea împărăției tale, decât cu stăpânirea și cu bunul neam, cu slava și cu bogăția pe care l-ar fi cinstit împărăteasa ta? Pe cine ar fi socotit mai înalt și mai bun decât pe tine, care ești împărat, stăpânind atâtea țări și covârșind prin bunul tău neam împărătesc pe toți? Căci cu neamul ești fiu, nepot și strănepot de împărat și slava ta ajunge la marginile pământului, iar bogăția ta este nenumărată. Deci cine ar fi fost mai bun și mai iubit împărătesei tale decât tine? Nu este așa o! împărate, ci această minciună e scornită spre ocara sceptrului împărătesc, spre pilda limbilor și spre răzvrătire între popoare. Pentru aceea nu îndrăznim a dezlega însoțirea voastră cea legiuită și împărăteasca unire, temându-ne de dumnezeiasca judecată, nici nu credem cuvintele prin care se clevetește soția ta, chiar de am suferi noi și munci; pentru că știm de demult a ta aprindere de păcat, spre desfrânata aceea cu care acum voiești a greși cu nunta fără de lege. Cum vom cinsti porfira ta, când pe față te vom vedea făcând desfrânare? Cum vei intra în altar la dumnezeiescul prestol, ca să te împărtășești cu noi, din preacuratele lui Hristos Taine? Acestea îți facem cunoscut înaintea lui Dumnezeu, că nu te vom mai lăsa, deși ești împărat, ca să intri în altar la dumnezeiasca împărtășanie, pentru că s-a zis preoților celor de demult: „Să nu lăsați să calce altarul meu, cei ce fac fărădelege”.

Acestea zicându-le, prea sfințitul patriarh cu râvnă și cu jalea inimii, a tăcut. Asemenea și Ioan starețul a grăit multe cuvinte sfătuitoare și cu bună înțelegere către împărat; iar el nici nu voia să asculte, ci mai mult se iuțea și se mânia. Dar se mâniau și toți boierii și stăpânitorii care erau acolo, lingă împărat, dintre care unul, având dregătorie de patriciu, se lăuda că va înfige sabia cu mâinile sale în pântecele starețului Ioan, celui ce grăia cele potrivnice împăratului. Atunci a poruncit împăratul cel plin de mânie ca să-i izgonească de la sine pe amândoi, cu necinste, pe prea sfințitul patriarh Tarasie și pe cinstitul Ioan și de Dumnezeu înțelepțitul stareț. Deci au ieșit cei izgoniți pentru dreptate, următorii Sfântului Ioan Botezătorul, cel ce a mustrat oarecând nunta cea fără de lege a lui Irod. Și ieșind, și-au scuturat picioarele de praf, zicând: „Curați suntem de fărădelegea voastră”. Iar împăratul, gonind pe legiuita împărăteasă din palatul său la o mănăstire de călugărițe și călugărind-o cu sila, s-a însurat cu cea zisă mai înainte, Teodotia, care-i era lui și rudenie după tată. Iar mijlocitorul lor la acea nuntă era un preot oarecare, Iosif, econom al Bisericii, neștiind patriarhul; pentru aceea, preotul acela, mai pe urmă a fost izgonit din Biserică pentru lucrul ce a îndrăznit să facă.

Atunci se sârguia prea sfințitul patriarh în tot chipul ca să despartă acea nuntă prea desfrânata a împăratului, dar nu putea; fiindcă împăratul se lăuda că va ridica tot eresul împotriva sfintelor icoane, dacă l-ar opri pe el de la acea nuntă. Pentru aceea, prea sfințitul Tarasie a lăsat să petreacă împăratul în fără de lege, că nu cumva mai amară răutate să vină asupra Bisericii lui Hristos prin acela care avea din naștere rădăcină eretică, fiu, nepot și strănepot de împărați luptători contra sfintelor icoane, care pe mulți sfinți, pentru cinstirea sfintelor icoane i-au ucis.

Și mâniindu-se împăratul asupra patriarhului, îi făcea lui diferite supărări, iar sfântul le răbda pe toate, mulțumind lui Dumnezeu și făcând cele cuvincioase rânduielii sale celei păstorești; iar pe împărat, după aceea, l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu. Pentru că după câtăva vreme maica lui, drept-credincioasa Irina, văzând viața lui cea rea și în fărădelege, dumnezeiasca lege călcându-se de dânsul, apoi vrând să ridice iarăși lupta contra sfintelor icoane, s-a sculat asupra lui cu dreaptă mânie, iubind mai mult pe Dumnezeu și dreptatea lui, decât pe fiul său. Și, sfătuindu-se cu cei mai de frunte boieri, a apucat pe fiul și l-a închis în palatul său, ce se numea Porfiria, unde îl născuse. După aceea, a poruncit să-i scoată ochii, precum și el făcuse la trei unchi de-ai săi, frați ai tatălui său, Nichita, Antim și Eudoxie, cu cinci ani mai înainte scoțându-le ochii. Și așa, împăratul, primind pedeapsa cea vrednică după faptele sale, a murit de durere. Iar Irina iarăși a luat sceptrul împărăției și a îndreptat toate cele răzvrătite de fiul său.

Din acea vreme sfântul și plăcutul lui Dumnezeu Tarasie a petrecut în pace și în liniște, bine păscând turma cea cuvântătoare și ocârmuind Biserica lui Hristos și curățind-o de eresuri. Iar în ziua sfințirii sale ca arhiereu, săvârșea în toate zilele dumnezeiasca Liturghie și niciodată nu a lăsat-o, chiar și în boală fiind. Pentru că, ajungând la adânci bătrânețe și apropiindu-se de sfârșitul său, de durere trupească s-a cuprins; însă nu înceta slujirea cea de toate zilele, până ce s-a îngreunat foarte mult de boală, încât nici din pat nu mai putea acum să se scoale. Numai atunci a încetat din slujire.

Iar la ieșirea sa din trup se lupta cu diavolii, întrebându-se cu dânșii și la toate le răspundea, ca un biruitor. Când aceia, urmându-i viața lui din tinerețe, multe lucruri nedrepte aruncau cu minciună asupra lui, el grăia împotriva lor: „Nevinovat sunt de ceea ce ziceți; minciună clevetiți asupra mea și nu aveți întru mine parte!”. Era lângă dânsul scriitorul vieții sale, Ignatie, episcopul Niceii, fiind încă în diaconeasca rânduiala, atunci șezând lingă bolnav, auzea cuvintele sfântului, cu care se împotrivea duhurilor celor nevăzute.

Deci, slăbindu-i limba, cu mâna gonea pe diavoli și-i alunga, biruindu-i. Apoi, plecându-se ziua și săvârșind cântărea de seară după obicei, când s-a început psalmul lui David: „Pleacă, Doamne, urechea Ta și mă auzi”, prea sfințitul patriarh Tarasie, cu pașnic chip și cu fața luminoasă, și-a dat duhul său în mâinile Domnului, păscând Biserica Domnului 22 de ani, și s-a sfârșit pe vremea lui Nichifor împărat, care a venit după Irina, plângând după dânsul împăratul, boierii și toată cetatea, bărbații cei duhovnicești și mirenii, dar mai ales săracii și scăpătații, sărmanii și văduvele, căci era către aceia foarte milostiv, tuturor bun păstor, părinte iubit și învățător folositor și fiecăruia ajutător și apărător în primejdii.

Apoi a fost înmormântat în mănăstirea cea zidită de dânsul în Bosfor și se da tămăduire de la mormântul său multor bolnavi. O femeie oarecare avea curgere de sânge de mulți ani. Aceea, de vreme ce nu era slobod să intre femeile în acea mănăstire, schimbându-se în haină bărbătească a intrat acolo și, atingându-se de mormântul Sfântului Tarasie, apoi luând untdelemn din candelă care era la mormânt, îndată a câștigat tămăduire. Făcând același lucru și alte femei, s-au învrednicit de tămăduire. Un bărbat oarecare, orb de un ochi, a căpătat vedere de la mormântul sfântului, prin ungere cu untdelemn din candela lui. Altul, cu mână uscată, venind cu credință, a uns-o cu untdelemn și îndată s-a întins mâna lui și s-a făcut sănătoasă. Apoi se tămăduiau și alte neputințe și se goneau diavolii cu puterea sfintelor rugăciuni ale plăcutului lui Dumnezeu Tarasie. Dar nu se cade a o tăcea și pe aceasta: acest mare râvnitor al credinței nu numai că s-a nevoit în viața sa asupra eresului luptării contra sfintelor icoane, ci și după moartea sa asupra aceluia se înarmă căci, mulți ani trecând și Leon Armeanul luând împărăția grecească și înnoind lupta de icoane, Sfântul Tarasie s-a arătat în vis, cu mare mânie, lui Leon, luptătorul contra icoanelor, și a poruncit unui ostaș, Mihail, cu sabia să-l lovească pe rău-credinciosul împărat; iar acela, lovindu-l, a străpuns pe împăratul Leon prin mijloc. Deșteptându-se Leon din somn, cu frică și cutremur, era în mare nepricepere, părându-i-se că în mănăstirea Sfântului Tarasie se află cineva cu numele de Mihail, neștiind că pe acel Mihail îl are la sine, voievod, care se chema Valvos sau Travlos. Acela l-a ucis în ziua nașterii lui Hristos și a pierit cu sunet necuratul împărat, fiind biruit de rugăciunile Sfântului Tarasie și de izbândirea lui Hristos Dumnezeu, Celui zugrăvit pe icoane cu Prea-curata Sa Maică și cu toți sfinții cinstit și închinat, Căruia I se cuvine cinste și slavă, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh în veci. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului

Troparul Sfântului Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului

Glasul al 4-lea

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Tarasie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmos: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Revărsându-se râurile harurilor Duhului astăzi, la pomenirea ierarhului lui Hristos, adapă cugetele credincioşilor şi spală patimile şi spurcăciunile sufletelor.

Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind de sus veşmântul preoţiei, l-ai făcut strălucitor de fapte bune, Sfinte Ierarhe Tarasie şi te-ai arătat între preoţi luminător, preastrălucitor cu Duhul, slujind lui Hristos cu sfinţenie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe piatra neclintită a Ortodoxiei ai întărit, Sfinte Tarasie, cugetele oamenilor ce se clătinau şi ai cutremurat temeliile înşelăciunii şi întăririle eresurilor le-ai surpat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Umplut-a zidirea de seninătate duhovnicească Cel Ce în chip de negrăit S-a născut din tine cu Trup, Mireasă a lui Dumnezeu; şi a încetat viforul înşelăciunii şi ne-a îndreptat pe noi la Limanul cel Ceresc.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i; şi întru Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învredniceşte-i.

Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pătrunzând în adâncul Scripturii celei insuflate de Dumnezeu, Înţeleptule Tarasie, de acolo ai scos mărgăritarul cel de mult preţ; pe care împărtăşindu-l turmei tale, ai îmbogăţit-o pe dânsa Dumnezeieşte.

Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ploile lacrimilor ai stins focul poftelor trupeşti, cuvioase şi ai aprins luminat candela ta cea sufletească, ce era împodobită cu untdelemnul curăţiei şi al facerii de bine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu toiagul dogmelor tale cele Dumnezeieşti, înţeleptule, ai alungat fiarele de la turma lui Hristos, păzind-o pe ea fără stricăciune, Preafericite Tarasie, ca să slăvească pe mai Marele păstorilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ziditorul punându-te pe tine, Fecioară, înaintea oamenilor ca pe o Scară de la pământ la cer, ridică, prin rugăciunile tale, din scârbele cele mai de jos şi din stricăciune, către viaţa cea fără stricăciune, pe cei ce te laudă pe tine.

Irmos: Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i; şi întru Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învredniceşte-i.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Dumnezeiescul Sfat Cel Neurmat al Celui Preaînalt, al Întrupării Tale celei din Fecioară, Proorocul Avacum înţelegându-l a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Punând înainte pâinea sufletească, ai hrănit pe cei flămânzi, Sfinte Tarasie, cu cuvinte Dumnezeieşti şi te-ai pus pe tine masă înaintea celor lipsiţi, aducându-le hrană îndestulată.

Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lepădând noroiul cel ce era înaintea ochilor cugetului tău, înţeleptule părinte, prin rugăciunile cele cu priveghere, ai dobândit vederea lui Dumnezeu, cea înţelegătoare, Ierarhe Tarasie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu tăria dogmelor tale, înţeleptule părinte, s-au clătinat munţii eresurilor şi dealurile nelegiuirii s-au surpat, iar temeliile Bisericii fără de mişcare s-au întărit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin naşterea ta, Preacurată, cu tărie s-a îmbrăcat firea omenească, care mai înainte era slăbită prin călcarea Poruncii; iar puterea cea tiranică a vrăjmaşilor s-a slăbit de tot.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască Mărirea ta; că tu, Fecioară Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu, Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani; Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu fluierul cuvântului ai îndreptat turma ta, Sfinte Părinte Tarasie, la păşunile dreptei credinţe şi la apa Dumnezeieştii cunoştinţe şi la Staulul lui Hristos, nevătămată păzind-o prin rugăciunile tale.

Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Folosindu-te de carul faptelor bune, Sfinte Tarasie, te-ai suit prin ele la înălţimea privirii lui Dumnezeu; şi Frumuseţile Stăpânului cele nevăzute le-ai văzut cu ochii cugetului, întru care te-ai şi desfătat cu gândul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Având râvna întocmai ca un râu de untdelemn nedeşertat, ai izvorât celor ce aveau trebuinţă, curgerile cele fără de sfârşit ale facerii de bine, ierarhe. Pentru aceea te-a sălăşluit Hristos lângă Apa cea pururea Vie şi la Desfătare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Neamul omenesc, cel ce a fost dezbrăcat de frumuseţea cea de demult şi de podoaba cea după chipul lui Dumnezeu, pentru păcat, cu aceleaşi iarăşi se îmbracă, Fecioară, prin naşterea ta, cu chip Dumnezeiesc şi mai frumos.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Venit-am întru adâncurile mării şi m-a înecat pe mine viforul păcatelor mele celor multe; ci, ca un Dumnezeu, scoate din adânc viaţa mea, Mult Milostive.

Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicând acoperământul necunoştinţei, care zăcea pe inimile ereticilor, de Dumnezeu insuflate, ai lămurit cunoştinţa cea adevărată a tuturor dogmelor, cuvioase.

Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, ierarhe, arzând cu cuvintele tale cele purtătoare de foc, hulele ereticilor celespinoase, ai întins lumina dogmelor tale cele drepte la toate marginile pământului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind încins cu Putere de la Dumnezeu ai tăiat capetele minciunii cu sabia cea duhovnicească a dogmelor tale cele drepte, vestind adevărul, învăţătorule de cele de Taină.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe cei ce se închină cinstitelor semne ale naşterii tale celei fără de stricăciune, învredniceşte-i Născătoare de Dumnezeu, a vedea cu ochii cugetului Mărirea ta Cea Duhovnicească.

Irmos: Venit-am întru adâncurile mării şi m-a înecat pe mine viforul păcatelor mele celor multe; ci, ca un Dumnezeu, scoate din adânc viaţa mea, Mult Milostive.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Ca un soare mare, cu strălucirile dogmelor şi ale minunilor, luminezi întotdeauna plinirea lumii, tăinuitorule al celor cereşti, Preafericite Tarasie.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului. Ci, groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Umplându-se cupele dogmelor tale de vinul harului, ne-ai dres băutura duhovnicească a cunoştinţei, părinte, nouă tuturor, celor ce strigăm: Doamne şi Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Alungat-ai norii eresurilor de la Biserica lui Hristos cu suflarea dogmelor tale; şi ai luminat-o pe dânsa cu Strălucirea Ortodoxiei, Sfinte Tarasie, strigând Dătătorului de lumină: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Primind de la Dumnezeu Harul Cel Nedeşertat, Ierarhe Tarasie, ai izvorât din destul celor lipsiţi hrană sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta ca un bogat împărţitor de hrană, noi credincioşii te lăudăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Neîncăput şi Nemărginit după Firea Dumnezeirii, născându-se cu Trup din tine, Preacurată şi fără de prihană, S-a făcut apropiat de noi şi-L putem zugrăvi în icoană, ca pe Unul ce în chip vădit Om S-a făcut pentru noi.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor naşterea Născătoarei de Dumnezeu, i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată: pe toată lumea ridică să cânte Ţie; pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tot ce a fost pământesc în trupul tău, ai lepădat, prin ostenelile înfrânării, Sfinte Ierarhe Tarasie şi viaţă întocmai cu a îngerilor ai petrecut pe pământ. Pentru aceasta te-au primit Cetele celor fără de trup pe tine cel ce neîncetat strigai Ziditorului: pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu apele dogmelor ai adăpat toată Biserica lui Hristos, ierarhe; şi într-însa ai arătat Dumnezeieştile seminţe ale Sfântului Duh şi le-ai înmulţit. Pentru aceasta aducând acum rod mult strigă: pe Tine Te preaînălţăm, Hristoase, în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ungându-te ca un preot cu Mirul Cel Duhovnicesc al Mângâietorului, Părinte Tarasie, ţi-ai împodobit veşmântul preoţiei cu vopselele şi cu strălucirile faptelor bune. Pentru aceea ai şi slujit cele sfinte, strigând: pe Tine Te preaînălţăm, Hristoase, în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul Cel Ce șade pe acelaşi Scaun cu Tatăl, plecându-se, din iubirea Sa de oameni şi din milostivire şi bunătate, S-a născut cu Trup din tine, de Dumnezeu Dăruită, ca să facă cerească firea omenească ceea ce se făcuse pământ, ca Cel Ce Singur este Făcător de bine.

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor naşterea Născătoarei de Dumnezeu, i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată: pe toată lumea ridică să cânte Ţie; pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Tot neamul pământesc să salte cu Duhul fiind luminat şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-­te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un chip însufleţit şi ca un stâlp viu al faptelor bune şi al credinţei, stând de faţă, strigi neîncetat cu faptele şi cu cuvintele, înţeleptule şi pe toţi credincioşii îi îndemni să te urmeze. Pentru aceea şi ei uitându-se la tine, te cinstesc cu pomenire nepieritoare, Sfinte Ierarhe Tarasie.

Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărată cunoştinţă îmbogăţindu-ţi turma ta, Părinte Tarasie, pe cei nesupuşi i-ai dezbrăcat de cunoştinţa cea mincinoasă, cuvioase şi i-ai arătat lipsiţi şi săraci la minte. Pentru aceea, după vrednicie credincioşii te mărim, ca pe un propovăduitor al adevărului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ridicând mâinile şi ochii către Dumnezeu, Părinte Tarasie, ai surpat pe vrăjmaşii şi pe războinicii cei înţelegători şi nevăzuţi şi ai biruit cetele eresurilor şi ai trecut nevătămată turma lui Hristos la pământul Ortodoxiei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Risipind norii patimilor şi scârbelor, Preacurată, luminează-ne pe noi cu Razele Veseliei şi ale Bucuriei tale; şi cere de la Apărătorul Luminii, Hristos, să ne lumineze cu pace pe toţi cei ce te lăudăm pe tine şi ne păzeşte cu Acoperământul tău cel Dumnezeiesc.

Irmos: Tot neamul pământesc să salte cu Duhul fiind luminat şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-­te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

 

SEDELNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Stăpân desăvârşit asupra patimilor trupului ajungând, ai fost uns ierarh. Şi cu Dumnezeiască cuviinţă şi cu dreaptă credinţă ai păstorit cetatea ce împărățeşte peste toate cetăţile; fiarele eresurilor le-ai alungat, de Dumnezeu insuflate, lămurind închinăciunea cinstitelor icoane. Pentru aceasta, după săvârşirea din viaţă ai luat har nesfârşit, după cuviinţă, Sfinte Ierarhe Tarasie; pentru care strigăm ţie: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc, cu dragoste, sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Ca pe o Fecioară şi Singura între femei, care fără de sămânţă ai născut pe Dumnezeu cu Trup, toate neamurile omeneşti te fericim. Că întru tine S-a Sălăşluit Focul Dumnezeirii şi ca pe un Prunc L-ai hrănit cu lapte pe Ziditorul tuturor şi Domnul. Pentru aceasta neamul îngeresc şi omenesc mărim după vrednicie Preasfântă naşterea ta şi cu un glas strigăm ţie: Stăpână, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu cuviinţă laudă Slava ta.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe Mielul şi Păstorul şi Izbăvitorul, Mieluşeaua văzându-L pe Cruce, lăcrimând se jelea şi cu amar striga: lumea se bucură primind Izbăvirea prin Tine; iar cele dinlăuntru ale mele se aprind, văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi din milostivirea milei, Îndelung răbdătorule, Doamne, Cel Ce eşti Adâncul milei şi Izvor Nedeşertat, milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşeli celor ce cu credinţă laudă Dumnezeieştile Tale Patimi.

Troparul Sfântului Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 4-lea:
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Tarasie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Revărsându-se râurile harurilor Duhului astăzi, la pomenirea ierarhului lui Hristos, adapă cugetele credincioşilor şi spală patimile şi spurcăciunile sufletelor.
Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Primind de sus veşmântul preoţiei, l-ai făcut strălucitor de fapte bune, Sfinte Ierarhe Tarasie şi te-ai arătat între preoţi luminător, preastrălucitor cu Duhul, slujind lui Hristos cu sfinţenie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe piatra neclintită a Ortodoxiei ai întărit, Sfinte Tarasie, cugetele oamenilor ce se clătinau şi ai cutremurat temeliile înşelăciunii şi întăririle eresurilor le-ai surpat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Umplut-a zidirea de seninătate duhovnicească Cel Ce în chip de negrăit S-a născut din tine cu Trup, Mireasă a lui Dumnezeu; şi a încetat viforul înşelăciunii şi ne-a îndreptat pe noi la Limanul cel Ceresc.

Cântarea a 3-a. Irmos: Pe ai tăi cântăreţi.
Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pătrunzând în adâncul Scripturii celei insuflate de Dumnezeu, Înţeleptule Tarasie, de acolo ai scos mărgăritarul cel de multpreţ; pe care împărtăşindu-l turmei tale, ai îmbogăţit-o pe dânsa Dumnezeieşte.
Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu ploile lacrimilor ai stins focul poftelor trupeşti, cuvioase şi ai aprins luminat candela ta cea sufletească, ce era împodobită cu untdelemnul curăţiei şi al facerii de bine.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu toiagul dogmelor tale cele Dumnezeieşti, înţeleptule, ai alungat fiarele de la turma lui Hristos, păzind-o pe ea fără stricăciune, Preafericite Tarasie, ca să slăvească pe mai Marele păstorilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ziditorul punându-te pe tine, Fecioară, înaintea oamenilor ca pe o Scară de la pământ la cer, ridică, prin rugăciunile tale, din scârbele cele mai de jos şi din stricăciune, către viaţa cea fără stricăciune, pe cei ce te laudă pe tine.
Irmosul:
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i; şi întru Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învredniceşte-i.

Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Dumnezeiescul Sfat Cel Neurmat al Celui Preaînalt, al Întrupării Tale celei din Fecioară, Proorocul Avacum înţelegându-l a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Punând înainte pâinea sufletească, ai hrănit pe cei flămânzi, Sfinte Tarasie, cu cuvinte Dumnezeieşti şi te-ai pus pe tine masă înaintea celor lipsiţi, aducându-le hrană îndestulată.
Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lepădând noroiul cel ce era înaintea ochilor cugetului tău, înţeleptule părinte, prin rugăciunile cele cu priveghere, ai dobândit vederea lui Dumnezeu, cea înţelegătoare, Ierarhe Tarasie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu tăria dogmelor tale, înţeleptule părinte, s-au clătinat munţii eresurilor şi dealurile nelegiuirii s-au surpat, iar temeliile Bisericii fără de mişcare s-au întărit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prin naşterea ta, Preacurată, cu tărie s-a îmbrăcat firea omenească, care mai înainte era slăbită prin călcarea Poruncii; iar puterea cea tiranică a vrăjmaşilor s-a slăbit de tot.

Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască Mărirea ta; că tu, Fecioară Neispitită de nuntă, ai avutîn pântece pe Dumnezeu, Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani; Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.
Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu fluierul cuvântului ai îndreptat turma ta, Sfinte Părinte Tarasie, la păşunile dreptei credinţe şi la apa Dumnezeieştii cunoştinţe şi la Staulul lui Hristos, nevătămată păzind-o prin rugăciunile tale.
Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Folosindu-te de carul faptelor bune, Sfinte Tarasie, te-ai suit prin ele la înălţimea privirii lui Dumnezeu; şi Frumuseţile Stăpânului cele nevăzute le-ai văzut cu ochii cugetului, întru care te-ai şi desfătat cu gândul.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Având râvna întocmai ca un râu de untdelemn nedeşertat, ai izvorât celor ce aveau trebuinţă, curgerile cele fără de sfârşit ale facerii de bine, ierarhe. Pentru aceea te-a sălăşluit Hristos lângă Apa cea pururea Vie şi la Desfătare.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Neamul omenesc, cel ce a fost dezbrăcat de frumuseţea cea de demult şi de podoaba cea după chipul lui Dumnezeu, pentru păcat, cu aceleaşi iarăşi se îmbracă, Fecioară, prin naşterea ta, cu chip Dumnezeiesc şi mai frumos.

Cântarea a 6-a. Irmos: Venit-am întru adâncurile.
Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ridicând acoperământul necunoştinţei, care zăcea pe inimile ereticilor, de Dumnezeu insuflate, ai lămurit cunoştinţa cea adevărată a tuturor dogmelor, cuvioase.
Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu, ierarhe, arzând cu cuvintele tale cele purtătoare de foc, hulele ereticilor celespinoase, ai întins lumina dogmelor tale cele drepte la toate marginile pământului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiind încins cu Putere de la Dumnezeu ai tăiat capetele minciunii cu sabia cea duhovnicească a dogmelor tale cele drepte, vestind adevărul, învăţătorule de cele de Taină.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe cei ce se închină cinstitelor semne ale naşterii tale celei fără de stricăciune, învredniceşte-i Născătoare de Dumnezeu, a vedea cu ochii cugetului Mărirea ta Cea Duhovnicească.
Irmosul:
Venit-am întru adâncurile mării şi m-a înecat pe mine viforul păcarelor mele celor multe; ci, ca un Dumnezeu, scoate din adânc viaţa mea, Mult Milostive.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi.
Ca un soare mare, cu strălucirile dogmelor şi ale minunilor, luminezi întotdeauna plinirea lumii, tăinuitorule al celor cereşti, Preafericite Tarasie.

Cântarea a 7-a.
Irmosul:
N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului. Ci, groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Umplându-se cupele dogmelor tale de vinul harului, ne-ai dres băutura duhovnicească a cunoştinţei, părinte, nouă tuturor, celorce strigăm: Doamne şi Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Alungat-ai norii eresurilor de la Biserica lui Hristos cu suflarea dogmelor tale; şi ai luminat-o pe dânsa cu Strălucirea Ortodoxiei, Sfinte Tarasie, strigând Dătătorului de lumină: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Primind de la Dumnezeu Harul Cel Nedeşertat, Ierarhe Tarasie, ai izvorât din destul celor lipsiţi hrană sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta ca un bogat împărţitor de hrană, noi credincioşii te lăudăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Neîncăput şi Nemărginit după Firea Dumnezeirii, născându-se cu Trup din tine, Preacurată şi fără de prihană, S-a făcut apropiat de noi şi-L putem zugrăvi în icoană, ca pe Unulce în chip vădit Om S-a făcut pentru noi.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi.
Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tot ce a fost pământesc în trupul tău, ai lepădat, prin ostenelile înfrânării, Sfinte Ierarhe Tarasie şi viaţă întocmai cu a îngerilor ai petrecut pe pământ. Pentru aceasta te-au primit Cetele celor fără de trup pe tine cel ce neîncetat strigai Ziditorului: pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu apele dogmelor ai adăpat toată Biserica lui Hristos, ierarhe; şi într-însa ai arătat Dumnezeieştile seminţe ale Sfântului Duh şi le-ai înmulţit. Pentru aceasta aducând acum rod mult strigă: pe Tine Te preaînălţăm, Hristoase, în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Ungându-te ca un preot cu Mirul Cel Duhovnicesc al Mângâietorului, Părinte Tarasie, ţi-ai împodobit veşmântul preoţiei cu vopselele şi cu strălucirile faptelor bune. Pentru aceea ai şi slujit cele sfinte, strigând: pe Tine Te preaînălţăm, Hristoase, în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul Cel Ce șade pe acelaşi Scaun cu Tatăl, plecându-se, din iubirea Sa de oameni şi din milostivire şi bunătate, S-a născut cu Trup din tine, de Dumnezeu Dăruită, ca să facă cerească firea omenească ceea ce se făcuse pământ, ca Cel Ce Singur este Făcător de bine.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor naşterea Născătoarei de Dumnezeu, i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată: pe toată lumea ridică să cânte Ţie; pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Tot neamul pământesc.
Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un chip însufleţit şi ca un stâlp viu al faptelor bune şi al credinţei, stând de faţă, strigi neîncetat cu faptele şi cu cuvintele, înţeleptule şi pe toţi credincioşii îi îndemni să te urmeze. Pentru aceea şi ei uitându-se la tine, te cinstesc cu pomenire nepieritoare, Sfinte Ierarhe Tarasie.
Stih: Sfinte Părinte Tarasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu adevărată cunoştinţă îmbogăţindu-ţi turma ta, Părinte Tarasie, pe cei nesupuşi i-ai dezbrăcat de cunoştinţa cea mincinoasă, cuvioase şi i-ai arătat lipsiţi şi săraci la minte. Pentru aceea, după vrednicie credincioşii te mărim, ca pe un propovăduitor al adevărului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ridicând mâinile şi ochii către Dumnezeu, Părinte Tarasie, ai surpat pe vrăjmaşii şi pe războinicii cei înţelegători şi nevăzuţi şi ai biruit cetele eresurilor şi ai trecut nevătămată turma lui Hristos la pământul Ortodoxiei.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Risipind norii patimilor şi scârbelor, Preacurată, luminează-ne pe noi cu Razele Veseliei şi ale Bucuriei tale; şi cere de la Apărătorul Luminii, Hristos, să ne lumineze cu pace pe toţi cei ce te lăudăm pe tine şi ne păzeşte cu Acoperământul tău cel Dumnezeiesc.
Irmosul:
Tot neamul pământesc să salte cu Duhul fiind luminat şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-¬te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul.
Stăpân desăvârşit asupra patimilor trupului ajungând, ai fost uns ierarh. Şi cu Dumnezeiască cuviinţă şi cu dreaptă credinţă ai păstorit cetatea ce împărăteşte peste toate cetăţile; fiarele eresurilor le-ai alungat, de Dumnezeu însuflate, lămurind închinăciunea cinstitelor icoane. Pentru aceasta, după săvârşirea din viaţă ai luat har nesfârşit, după cuviinţă, Sfinte Ierarhe Tarasie; pentru care strigăm ţie: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc, cu dragoste, sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul.
Ca pe o Fecioară şi Singura între femei, care fără de sămânţă ai născut pe Dumnezeu cu Trup, toate neamurile omeneşti te fericim. Că întru tine S-a Sălăşluit Focul Dumnezeirii şi ca pe un Prunc l-ai hrănit cu lapte pe Ziditorul tuturor şi Domnul. Pentru aceasta neamul îngeresc şi omenesc mărim după vrednicie Preasfântă naşterea ta şi cu un glas strigăm ţie: Stăpână, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu cuviinţă laudă Slava ta.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul.

Pe Mielul şi Păstorul şi Izbăvitorul, Mieluşeaua văzându-L pe Cruce, lăcrimând se jelea şi cu amar striga: lumea se bucură primind Izbăvirea prin Tine; iar cele dinlăuntru ale mele se aprind, văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi din milostivirea milei, Îndelung răbdătorule, Doamne, Cel Ce eşti Adâncul milei şi Izvor Nedeşertat, milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşeli celor ce cu credinţă laudă Dumnezeieştile Tale Patimi.

Viaţa celui între Sfinţi Părintele nostru Tarasie, Patriarhul Constantinopolului (25 februarie)

 

Sfîntul Tarasie s-a născut în Constantinopol. Tatăl său se numea Gheorghe şi maica sa Encratia, care era de neam bun şi cu dregătorie de patriciu. Ajungînd în vîrstă şi trecînd toată înţelepciunea cărţii, a primit în palatele sale împărăteşti diferite dregătorii şi cinste; căci pentru buna înţelegere şi obiceiul său cel bun era iubit şi cinstit de toţi, şi ajunsese unul din sfetnicii împărăteşti.

Împărăţind pe atunci împăratul Constantin, fiul lui Leon, nepotul lui Copronim, cu maica sa Irina, Constantin avea de la naşterea sa zece ani; şi cînd a început a împărăţi, iarăşi a început eresul contra sfintelor icoane, care începuse de la Leon Isaurul. Atunci era patriarh Pavel Cipriotul, bărbat îmbunătăţit, drept credincios şi care fusese ridicat în scaun pe vremea împărăţiei pomenitului Leon, fiul lui Copronim. El, văzînd tirania care se făcea multora pentru sfintele icoane, de către rău-credinciosul împărat, îşi tăinuia dreapta credinţă şi se amesteca cu ereticii. Iar după moartea împăratului aceluia, deşi voia să preamărească dreapta credinţă şi închinăciunea sfintelor icoane, tot nu putea, deoarece nu avea pe nimeni în ajutor; iar lupta contra sfintelor icoane se întărea foarte mult în toată cetatea şi în părţile dimprejur. De aceea era foarte mîhnit şi, văzînd că nimic nu sporeşte, gîndea să lase scaunul patriarhiei, în care nu şezuse decît patru ani. Dar, îmbolnăvindu-se, s-a dus din casa patriarhiei în taină, la mănăstirea sfîntului Flor, şi a luat pe el sfînta schimă; apoi s-a dus vestea despre aceasta pretutindeni, încît toţi erau în mare mirare.

Împărăteasa Irina s-a mîhnit că patriarhul a făcut aceea nespunînd nimănui şi s-a dus la dînsul cu fiul său Constantin, împăratul, şi l-a întrebat: "De ce ai făcut aceasta, părinte?" Iar el a răspuns: "Boala mea şi aşteptarea morţii celei grabnice m-au adus să iau acest sfînt chip al schimei. Dar mai ales tulburarea Bisericii şi grozăvia m-au silit să las scaunul patriarhiei, deoarece Biserica boleşte de eresul luptei contra sfintelor icoane şi a luat rană nevindecată, iar eu de trei ori ticălosul, cu mîna mea şi cu cerneală, m-am învoit la acea erezie. Căci nici nu se putea să scap de cursele credinţei celei rele de m-am legat cu limba şi cu mîna şi de care lucru mă căiesc foarte mult. Iar ceea ce răneşte sufletul meu cu mai multă şi nemăsurată mîhnire este aceasta: "Văd în toate părţile, peste tot pămîntul care este sub stăpînirea voastră, că nu se păzeşte rînduiala credinţei nemişcată şi nu petreceţi întru credincioasa învăţătură, ci se înstrăinează de Biserica noastră şi se gonesc creştinii de la turma lui Iisus, ca nişte oi străine. Pentru aceea mă lepăd de a mai fi păstor la acea eretică adunare; şi am voit ca mai bine să petrec în mormînt, decît să cad sub anatema celor patru sfinte scaune apostoleşti.

Dar de vreme ce puterea sceptrului a dat-o Dumnezeu în mîinile voastre ca să aveţi purtare de grijă de turma cea creştinească ce este sub cer, de aceea, să nu treceţi mîhnirea Bisericii maicii voastre, nici să nu o lăsaţi întru nemîngîiată întristare mai mult; ci să vă sîrguiţi ca aceasta să-şi primească iarăşi buna sa podoabă, cea de demult. Să nu lăsaţi mai mult ca eresul cel urît, ce iese din pădure ca un porc sălbatic, să pustiiască şi să piardă via lui Hristos, în vremea credincioasei voastre împărăţii, şi să o întineze cu păgîneasca socoteală. Aveţi lucrător iscusit care poate să dea strugurele adevăratei mărturisiri pe care, storcîndu-l în dumnezeiescul teasc al Bisericii, va umple paharul de înţelepciune şi va pregăti credinciosului popor băutura dreptei înţelegeri".

Apoi l-a întrebat pe el: "Pentru cine grăieşti acestea, părinte?" Răspuns-a patriarhul: "Pentru Tarasie grăiesc, care este întîi între sfetnicii voştri cei împărăteşti; pe acela îl ştiu că este vrednic de ocîrmuirea Bisericii, care este puternic să gonească cu toiagul înţelegerii mincinoasele cuvinte cele eretice, să pască bine turma lui Hristos cea cuvîntătoare şi să o adune într-o singură ogradă a dreptei credinţe". Nişte cuvinte ca acestea auzindu-le de la patriarhul Pavel, drept-credincioasa împărăteasa Irina şi fiul ei, împăratul Constantin, s-au dus mîhnindu-se. Iar Pavel a zis către unii din senatorii cei ce rămăseseră cu dînsul: "O, mai bine de n-aş fi şezut eu vreodată pe acel scaun, cînd Biserica era tulburată de tiranie şi blestemată de scaunele a toată lumea! Căci de nu se va aduna un sobor din toată lumea, adică al şaptelea, şi eresul luptei contra icoanelor de nu se va şterge, nu veţi putea să vă mîntuiţi". Grăit-au lui senatorii: "Deci pentru ce tu, în vremea arhieriei tale ai iscălit la patriarhie pentru lupta contra sfintelor icoane?" Răspuns-a Pavel: "Pentru aceea acum am făcut pocăinţă, de vreme ce atunci m-am iscălit şi mă tem ca să nu mă pedepsească Dumnezeu, căci de frică am tăcut şi nu v-am grăit adevărul; iar acum mă căiesc şi vă spun că nu este nădejde de mîntuire, de veţi petrece în eresul acela". Apoi, după puţine zile, patriarhul Pavel s-a odihnit cu pace. De atunci a început poporul în Constantinopol să vorbească cu libertate şi fără de temere şi să se întrebe cu ereticii de sfintele icoane; pentru care, din vremea lui Leon Isaurul, nu era cu putinţă cuiva să-şi deschidă gura pentru apărarea cinstitelor icoane.

Iar credincioasa împărăteasă Irina, cu tot sfatul său împărătesc, căutînd în locul lui Pavel un om vrednic şi înţelept care ar putea să împace tulburarea bisericească, n-a aflat decît pe Tarasie, care era încă în rînduiala mirenească, şi pe care şi Pavel i-a sfătuit să-l aleagă. Dar Tarasie se lepădă cu totul. Deci, adunîndu-se de împărăteasa Irina toată rînduiala duhovnicească şi mirenească şi pe tot poporul, în palatul ce se numea Magnavra, care era înaintea cetăţii, în locul Evdomului, a grăit în auzul tuturor: "Ştiţi că ne-a lăsat Pavel patriarhul, deci este de nevoie nouă, ca în locul lui să alegem un alt păstor şi învăţător bun Bisericii". Şi au strigat toţi, zicînd: "Nimeni altul nu poate să fie, fără numai Tarasie!" Iar fericitul Tarasie, stînd în mijloc, a zis: "Văd iarăşi Biserica lui Dumnezeu risipită şi despărţită, iar cei de la Răsărit şi cei de la Apus în toate zilele ne blesteamă; şi cumplit este blestemul, şi depărtarea de la Biserica lui Dumnezeu. De se va aduna sobor din toată lumea şi toţi ne vom uni într-o credinţă - ca, precum Botezul este unul, aşa şi credinţa să fie una - pentru că nimic nu este aşa de plăcut lui Dumnezeu, ca toţi să petreacă în unirea credinţei şi în dragoste. Apoi voi primi, deşi sînt nevrednic şi neiscusit, a lua cîrmuirea Bisericii. Iar dacă nu va fi sobor din toată lumea, ca să se piardă erezia, şi de nu ne vom uni cu toate drept-credincioasele Biserici ale Răsăritului şi ale Apusului, apoi eu nu voiesc a fi blestemat şi osîndit şi nu voiesc a primi patriarhia; că nici un împărat nu mă va scoate din dumnezeiasca judecată şi din veşnica pedeapsă".

Aceasta auzind-o toţi, au voit să se facă al şaptelea sobor din toată lumea. Şi a rugat pe fericitul ca să nu se lepede a le fi lor păstor; iar ei au făgăduit să fie ascultători întru toate, ca oile păstorului, ştiind despre dînsul cu încredinţare, că va povăţui la adevărata cale turma cea cuvîntătoare. Deci, înduplecîndu-se, sfîntul a primit sfatul lor şi soborniceasca rugăminte şi a luat rînduiala sfinţirii după trepte şi scaunul patriarhiei, avînd scăpare şi nădejde numai spre ajutorul lui Dumnezeu, cum că va putea să piardă din Biserică eresul luptei contra icoanelor". Deci, schimbîndu-se Sfîntul Tarasie din mireneasca rînduială în cea duhovnicească, îndată a început o viaţă sfîntă, măcar că şi în mirenie a vieţuit nu după trup, ci după duh. Însă în arhierie cu mult mai mult s-a deosebit prin duhovniceasca vieţuire, cea plăcută lui Dumnezeu, şi s-a făcut înger în trup, slujind Domnului şi robind pe trup duhului şi, prin chinuirea aceluia, păzindu-şi curăţia neprihănită, făcînd-o părtaşă îngerilor.

Înfrînarea şi postirea lui era mare de-a pururea, avînd somn puţin, şi petrecea în gîndiri dumnezeieşti şi în rugăciuni toată noaptea. Nu s-a odihnit pe pat şi în aşternut moale, nici s-a îmbrăcat în haine moi, nici nu l-a văzut cineva din slujitorii lui lepădînd cîndva brîul său şi hainele, cînd avea nevoie să se odihnească, nici a lăsat ca cineva să-i scoată încălţările din picioare, avînd întru pomenire cuvintele lui Hristos: "N-am venit ca să-mi slujească mie". Ci singur îşi era slugă, dînd altora pildă de smerenie. Spre cei săraci şi scăpătaţi era milostiv fără de seamă, hrănind pe cei flămînzi şi îmbrăcînd pe cei goi, cărora şi bolniţă le-a făcut şi în toate zilele le-a făgăduit hrană din venitul patriarhiei; şi singur le slujea lor, iar mai ales la ziua Învierii lui Hristos le punea masa cu mîinile sale; apoi şi în alte zile aceeaşi făcînd, avînd scris pe nume pe fiecare dintre dînşii. După aceea a făcut casă de străini şi o mănăstire din averile părinteşti în Bosforul Traciei şi a adunat ceată de monahi îmbunătăţiţi într-însa, dintre care mulţi, în atîta sfinţenie şi desăvîrşire au ajuns, încît au fost chemaţi şi la arhiereştile scaune şi s-au făcut stîlpi nemişcaţi soborniceştii credinţe.

Sfîntul Tarasie avea mare sîrguinţă şi neîncetată grijă pentru sfintele icoane, cum ar putea să le pună în cinstea cea dintîi, surpînd hulitorul eres, cel adus asupra lor; pentru aceea, totdeauna supăra pe împăraţi ca să poruncească să se facă soborul din toată lumea. Drept aceea, au scris împăraţii Constantin şi Irina, care atunci cîrmuiau toată împărăţia - fiind împăratul minor; iar cu dînşii a scris şi Sfîntul Tarasie, la toţi patriarhii şi episcopii, chemîndu-i la sobor; atunci s-au adunat din toate părţile episcopii în Constantinopol, iar patriarhii au trimis pe slujitorii lor, căci Adrian al Romei, pentru depărtarea şi greutatea căii n-a venit, iar patriarhii alexandrian, antiohian, ierusalimtean, fiindcă erau sub jugul robiei agarenilor, nu puteau să fie la soborul acela. Deci, în locul lor au trimis bărbaţi aleşi în dreapta credinţă şi în înţelepciunea cea duhovnicească.

Atunci s-a pregătit locul soborului în biserica cea mare a apostolilor, care este zidită de marele Constantin, întîiul împărat al creştinilor, în care, şezînd prea sfinţitul Tarasie şi cu trimişii celorlalţi patriarhi, episcopii fiind acolo, şi însuşi împăratul cel tînăr, Constantin, şi cu maica sa Irina - a venit fără de veste o ceată mare de oaste înarmată, în a căror inimă era întărit eresul luptei contra sfintelor icoane pe care l-au primit de la Constantin Copronim, moşul împăratului, care fusese înainte împărat şi în acel eres a îmbătrînit; aceia, îndemnaţi în taină de unii episcopi şi boieri, îmbolnăviţi de eresul acela, adunîndu-se înarmaţi, au intrat în biserică, strigînd cu multă tulburare: "Nu vom lăsa dogmele împăratului Constantin să se lepede, ci pe cele ce le-a întărit el, cu soborul său şi ca pe nişte legi le-a întărit, acelea să fie tari şi neschimbate; nu vom lăsa ca idolii (astfel ziceau sfintelor icoane) să fie aduşi iarăşi în biserica lui Dumnezeu, iar de va îndrăzni cineva ca soborul lui Constantin şi dogmele aceluia să le lepede şi să aducă înăuntru idolii, apoi, îndată, pămîntul acesta se va înroşi cu sîngele episcopilor". Împăraţii, văzînd o gîlceavă ca aceasta, au făcut semn episcopilor să se scoale din locurile lor şi, îndată, toţi s-au risipit. Iar ostaşii aceia şi povăţuitorii lor, după cîteva zile au fost pedepsiţi de drept-credincioasa Irina şi scoşi din rînduiala ostăşească şi risipiţi prin sate, ca să lucreze pămîntul.

După aceasta, s-a pregătit locul sinodului în Bitinia, cetatea Niceei, în care a fost şi altă dată Sinodul I al celor 318 Sfinţi Părinţi, care se adunase aupra rău-credinciosului Arie. Acolo s-au adunat a doua oară. Şi a mers Sfîntul Tarasie, avînd cu sine trimişii patriarhilor, adică de la Adrian al Romei era Petru arhipresbiterul şi un alt părinte Petru; de la Politian alexandrinul, era Toma monahul şi preotul; iar de la Teodorit antiohianul şi de la Ilie ierusalimleanul, era Ioan monahul şi preotul. Sfîntul Tarasie a mai luat cu sine şi pe Nichifor, din sfatul împărătesc, care era bărbat ales şi care mai pe urmă, după Sfîntul Tarasie, a fost primitorul scaunului patriarhiei pentru viaţa sa cea îmbunătăţită. Cu aceştia şi cu toţi Sfinţii Părinţi, care erau trei sute şaizeci şi şapte, adunîndu-se prea sfinţitul Tarasie în Niceea, a format Sinodul al 7-lea a toată lumea, în biserica sobornicească cea mare a acelei cetăţi. Şi a fost întîia şedinţă a Sfinţilor Părinţi în 24 de zile ale lunii Septembrie, întru pomenirea Sfintei marei Muceniţe Tecla, unde prea sfinţitul Tarasie, făcînd înainte cuvîntare pentru care pricină sînt adunaţi, sfătuia pe episcopi să judece cu dreptate, dezrădăcinînd învăţăturile cele rău-credincioase, aduse din nou în Biserică. Apoi s-a citit împărăteasca scrisoare către sinod, în care se pomenea patriarhul Pavel, care, la sfîrşitul său, a sfătuit ca prin soborniceasca judecată să se lepede eresul luptătorilor împotriva sfintelor icoane. Deci Sfinţii Părinţi au binecuvîntat pe împăratul şi pe maica sa, că au avut o purtare de grijă ca aceea pentru credinţă.

După aceasta, s-a ascultat întoarcerea la pocăinţă şi mărturisirea credinţei episcopilor celor căzuţi în eres, dintre care era Vasile al Ancirei, care, ţinînd în mîinile sale o hîrtie, citea dintr-însa astfel: "Cei ce nu cinstesc sfintele icoane să fie anatema; cei ce aduc cuvinte din dumnezeiasca Scriptură împotriva sfintelor icoane să fie anatema; cei ce numesc idoli sfintele icoane să fie anatema; cei ce leapădă predaniile Sfinţilor Părinţi, precum le lepădau Arie, Nestorie, Eutihie, Dioscor, şi nu voiesc să le primească pe acelea care sînt arătate lor din dumnezeiasca Scriptură, să fie anatema; cei ce zic că sfintele icoane nu sînt date de către Sfinţii Părinţi să fie anatema; cei ce grăiesc că soborniceasca Biserică primeşte idoli să fie anatema". Astfel au făcut şi ceilalţi episcopi şi li s-a primit pocăinţa lor, apoi li s-a dat loc în sinod între credincioşii episcopi. Iar alţii, nelepădîndu-se cu totul de eres, li s-a mutat judecata pentru altă vreme. Pentru că Sfîntul Tarasie zicea: "Bolile cele învechite şi năravurile rele cele obişnuite, cu greu se tămăduiesc". Însă şi pe aceia, pocăindu-se cu adevărat, i-a primit Sfîntul Sinod şi nu i-a depărtat din dregătoriile lor. Deci s-a lungit acel Sfînt Sinod pînă la 20 de zile şi vorbeau din dumnezeiasca Scriptură şi din scrierile celor mai înainte sfinţi mari părinţi şi învăţători şi din predaniile bisericeşti cele vechi, pentru cinstitele icoane; şi astfel biruiau eretica socoteală cea rău-credincioasă.

După aceea s-a adus la mijloc adevărata istorie, pentru sfînta mahramă pe care Domnul nostru Iisus Hristos, închipuind Sfînta Sa faţă, a trimis-o lui Avgar, stăpînitorul Edesei, şi cum acesta, închinîndu-se, s-a tămăduit de boală. Asemenea şi despre icoana Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, pe care Sfîntul Silvestru, papă al Romei, a arătat-o împăratului Constantin, cum şi despre icoana lui Hristos, cea batjocorită de evrei în Beirut, despre care povesteşte Sfîntul Atanasie. Această povestire citindu-se în sobor, toţi sfinţii părinţi au plîns.

La sfîrşit au blestemat eresul luptei contra sfintelor icoane, iar cinstirea lor au întărit-o şi s-a făcut bucurie mare sfintelor biserici, primind podoaba lor cea dintîi, adică icoanele. Apoi toate popoarele drept-credincioase prăznuiau, urînd mulţi ani împăraţilor şi păstorilor. Astfel, prin purtarea de grijă a prea sfinţitului patriarh Tarasie şi prin sîrguinţa drept-credincioasei împărătese Irina, s-a lepădat eresul luptării contra sfintelor icoane, iar pacea lui Hristos s-a dăruit Bisericii.

Sfîntul Tarasie, cîrmuind bine Biserica lui Dumnezeu, apăra pe cei năpăstuiţi şi ajuta celor ce erau în primejdie. Pe Ioan, întîiul spătar al împăratului, care pentru o vină grea a fost schingiuit cu asprime, apoi scăpînd din legături noaptea a alergat la biserică şi apucîndu-se de colţurile mesei sfîntului altar, cerînd milă şi izbăvire de la moarte, arhiereul lui Dumnezeu l-a apărat şi nu l-a dat ostaşilor care alergaseră după el din porunca împărătesei Irina. Iar ei, lîngă uşile bisericii străjuiau ziua şi noaptea pînă ce va ieşi, pentru că aşteptau cu adevărat să iasă din biserică pentru nevoile fireşti. Dar arhiereul lui Dumnezeu îl păzea în altar, dîndu-i hrană din masa sa; iar cînd avea nevoie trupească îl scotea sub mantia sa pe uşa din dreapta şi, ducîndu-l la locul de ieşire, aştepta afară; apoi iarăşi pe sub mantie îl ducea în altar. Şi aceasta o făcea în toate zilele, cît era trebuinţa omului aceluia, slujindu-i ca un rob şi neîngreţoşîndu-se de un lucru ca acela. Astfel, păstorul cel bun păştea oaia sa, apărînd-o de moarte. La sfîrşit, cu puterea sa cea arhierească, a legat fără temere pe cei ce căutau moartea omului aceluia, ameninţîndu-i cu despărţirea de Biserică, dacă ar fi voit să-i facă aceluia vreun rău mai mare. Şi a fost liber de judecată şi de pedeapsă întîiul spătar, prin apărarea bunului păstor, adică a Sfîntului Tarasie.

Ajungînd împăratul Constantin la 20 de ani şi întărindu-se în puterea împărătească, apoi fiind îndemnat de sfetnicii săi cei răi, a depărtat de la puterea cea împărătească pe drept-credincioasa Irina, maica sa, care cîrmuia bine şi cu înţelepciune toată împărăţia. Deci, împărăţind singur şi avînd viaţa liberă - nu precum era înainte sub stăpînirea maicii -, s-a răzvrătit foarte şi vieţuia cu necuviinţă, urînd fără pricină pe Maria, împărăteasa, soţia sa cea legitimă. Apoi a poftit pe alta, anume Teodotia, cu care în taină păcătuia şi voia s-o facă soţie şi împărăteasă, iar pe cea legiuită s-o izgonească. Şi, căutînd vină asupra ei, a spus o mincinoasă clevetire, zicînd că ar fi voit să-l omoare cu otravă. Deci, povestea tuturor acea nedreptate ca pe un adevăr şi toţi îl credeau pe împărat. Şi a străbătut vestea aceea în popor, că împărăteasa a voit să-l piardă pe împărat cu otravă. Atunci a înştiinţat despre aceea pe sfinţitul patriarh Tarasie, care s-a mîniat foarte, cunoscînd meşteşugul împăratului şi nevoinţa împărătesei Maria, şi se gîndea cum ar putea să-l mustre de nedreptatea aceea de păcat şi apoi să-l aducă spre îndreptare.

În acea vreme, un boier iubit de împărat, fiind trimis de el, a venit la prea sfinţitul patriarh şi i-a spus despre împărăteasă lucrul cel mincinos, zicînd "că a pregătit otravă împăratului şi este trebuinţă, ca negreşit, prea sfinţite părinte, să laşi pe împărat să-şi ia altă soţie mai credincioasă". Iar sfîntul, suspinînd din adîncul inimii, cu lacrimi a început a grăi: "Dacă aceasta a grăit împăratul, precum zici, şi trupul cu care s-a însoţit şi s-a făcut una cu dînsul, prin legea lui Dumnezeu, să-l gonească de la sine, eu nu ştiu cum va suferi de la toţi ruşinea şi defăimarea şi cum pe cei ce sînt sub stăpînirea lui îi va îndemna către întreaga înţelepciune şi înfrînare, cum va judeca şi va pedepsi păcatele desfrînării, fiind singur robit de o poftă cu fărădelege. Dar chiar adevărate dacă ar fi cele spuse de tine, este trebuinţă însă a asculta glasul Domnului Care zice: "Tot cel care îşi lasă femeia sa, fără de cuvînt de desfrînare, o face să fie desfrînată". Dar pe cine ar fi poftit împărăteasa mai mare cu cinstea şi mai împodobită cu frumuseţea să-l aibă bărbat, decît pe acesta, fiind împărat frumos şi tînăr, ca acum să-i fi pregătit otravă de moarte, precum zici tu? Precum văd această minciună s-a închipuit, ca să se necinstească cinstita însoţire, iar patul cel curat să se întineze, apoi să intre urîciunea desfrînării şi să se înalţe. Deci să primeşti acest răspuns de la noi şi de la alţi părinţi ca noi şi să-l duci celor ce te-au trimis: "Nu credem cele spuse de tine şi voim a suferi mai bine moarte şi munci grele decît să slujească binecuvîntarea noastră la un lucru fărădelege ca acela; să ştie împăratul că nu ne învoim cu sfatul lui cel nedrept". Auzind acestea acel boier, s-a dus mîhnit şi a spus împăratului toate cele auzite. Deci împăratul s-a îndoit şi s-a mirat de o asemenea tărie a minţii patriarhului şi se temea ca nu cumva să-l împiedice de la dorinţa lui; apoi a trimis de a chemat pe sfînt cu cinste, nădăjduind ca să-l înmoaie singur, prin cuvinte şi să-l plece spre voinţa sa.

Venind sfîntul patriarh Tarasie la împărat, cu cinstitul stareţ Ioan care era la sobor alături de patriarhii Antiohiei şi al Ierusalimului şi şezînd după obicei, împăratul a început a grăi către prea sfinţitul patriarh, astfel: "Am vestit sfinţiei tale, prin trimis, despre lucrul ce mi s-a întîmplat; căci nimic nu voi să tăinuiesc înaintea cinstei tale, iubindu-te şi cinstindu-te ca pe un părinte; dar era trebuinţă ca şi cu gura să-ţi spun vrajba ce s-a făcut asupra mea, cum şi vicleşugul soţiei mele, care nu de la Dumnezeu mi s-a dat ajutătoare, căci s-a arătat învrăjbitoare iar nu ajutătoare, de care chiar legea îmi porunceşte a mă despărţi şi nimeni nu poate să mă oprească, deoarece este arătată pricina aceasta şi lucrul cel rău, pentru care, ori moarte prin judecată va lua, ori - ce este mai cu milostivire -, să ia schima monahicească, să plîngă şi să se căiască în toate zilele vieţii sale de un păcat ca acela, că a voit să ucidă cu otravă nu un om prost sau străin, ci chiar pe bărbatul său, împărat credincios şi înfricoşat barbarilor; şi dacă s-ar fi săvîrşit aceea, în toată împărăţia ar fi fost mare tulburare şi ar fi străbătut vestea de o faptă rea ca aceea în toată lumea de sub cer". Acestea zicînd, împăratul a făcut semn celor ce stăteau de faţă şi au adus nişte vase de sticlă, care aveau în ele o băutură tulbure şi le arătă patriarhului, spunîndu-i că aceea este otrava cea purtătoare de moarte cu care a vrut împărăteasa în taină să-l lipsească de viaţa aceasta, zicînd: "Ce semn mai învederat poate să fie ura ei asupra mea şi de ce este vrednică şi este trebuinţă a lungi vremea, amînînd judecata? Mai degrab, o! prea cinstite părinte, sfătuieşte-o să se călugărească îndată de voieşti s-o vezi între cei vii, că eu nu mai pot să locuiesc cu dînsa în însoţire, şi nici să privesc la dînsa, nici să rabd mai mult, văzînd înaintea mea această băutură de moarte, pregătită de dînsaţ".

Iar prea sfinţitul Tarasie, văzînd pe împărat legat în cursele desfrînării şi că aduce vina cea mincinoasă asupra curatei şi nevinovatei împărătese, a zis către dînsul cu curaj: "Să nu ridici, o! împărate, război asupra legii lui Dumnezeu, nici să te oşteşti prin vicleşugul cel tăinuit asupra adevărului, călcînd şi stricînd poruncile lui Dumnezeu sub chipul dreptăţii, pentru că semnul de stăpînire împărătească este ca pe toate să le faci la arătare cu libertate şi cu ştiinţă nemustrătoare; şi să nu se înceapă nimic în taină şi cu meşteşug împotriva lui Dumnezeu, Cel ce i-a dat coroana împărătească, călcînd dumnezeieştile porunci ale Lui. Pentru că, arătat este tuturor că nu este vinovată împărăteasa de acel lucru rău, care cu nedreptate se aduce asupra ei, ca şi cum ea ţi-ar fi pregătit moarte; căci cine - precum am zis - cu frumuseţile tinereţilor sale lăudîndu-se, ar putea să se asemene cu frumuseţile tinereţilor tale, cu care împărăteasa înşelîndu-se, l-ar fi iubit pe acela mai mult decît pe tine şi ar fi gîndit cu otravă să te piardă din viaţa aceasta? Cine este mai mare cu cinstea, cu stăpînirea, cu bunul neam, cu slava, cu bogăţia mai mult decît cinstea împărăţiei tale, decît cu stăpînirea şi cu bunul neam, cu slava şi cu bogăţia pe care l-ar fi cinstit împărăteasa ta? Pe cine ar fi socotit mai înalt şi mai bun decît pe tine, care eşti împărat, stăpînind atîtea ţări şi covîrşind prin bunul tău neam împărătesc pe toţi? Căci cu neamul eşti fiu, nepot şi strănepot de împărat şi slava ta ajunge la marginile pămîntului, iar bogăţia ta este nenumărată. Deci cine ar fi fost mai bun şi mai iubit împărătesei tale decît tine? Nu este aşa o! împărate, ci această minciună e scornită spre ocara sceptrului împărătesc, spre pilda limbilor şi spre răzvrătire între popoare. Pentru aceea nu îndrăznim a dezlega însoţirea voastră cea legiuită şi împărăteasca unire, temîndu-ne de dumnezeiasca judecată, nici nu credem cuvintele prin care se cleveteşte soţia ta, chiar de am suferi noi şi munci; pentru că ştim de demult a ta aprindere de păcat, spre desfrînata aceea cu care acum voieşti a greşi cu nunta fără de lege. Cum vom cinsti porfira ta, cînd pe faţă te vom vedea făcînd desfrînare? Cum vei intra în altar la dumnezeiescul prestol, ca să te împărtăşeşti cu noi, din preacuratele lui Hristos Taine? Acestea îţi facem cunoscut înaintea lui Dumnezeu, că nu te vom mai lăsa, deşi eşti împărat, ca să intri în altar la dumnezeiasca împărtăşanie, pentru că s-a zis preoţilor celor de demult: "Să nu lăsaţi să calce altarul meu, cei ce fac fărădelege".

Acestea zicîndu-le, prea sfinţitul patriarh cu rîvnă şi cu jalea inimii, a tăcut. Asemenea şi Ioan stareţul a grăit multe cuvinte sfătuitoare şi cu bună înţelegere către împărat; iar el nici nu voia să asculte, ci mai mult se iuţea şi se mînia. Dar se mîniau şi toţi boierii şi stăpînitorii care erau acolo, lîngă împărat, dintre care unul, avînd dregătorie de patriciu, se lăuda că va înfige sabia cu mîinile sale în pîntecele stareţului Ioan, celui ce grăia cele potrivnice împăratului. Atunci a poruncit împăratul cel plin de mînie ca să-i izgonească de la sine pe amîndoi, cu necinste, pe prea sfinţitul patriarh Tarasie şi pe cinstitul Ioan şi de Dumnezeu înţelepţitul stareţ. Deci au ieşit cei izgoniţi pentru dreptate, următorii Sfîntului Ioan Botezătorul, cel ce a mustrat oarecînd nunta cea fără de lege a lui Irod. Şi ieşind, şi-au scuturat picioarele de praf, zicînd: "Curaţi sîntem de fărădelegea voastră". Iar împăratul, gonind pe legiuita împărăteasă din palatul său la o mănăstire de călugăriţe şi călugărind-o cu sila, s-a însurat cu cea zisă mai înainte, Teodotia, care-i era lui şi rudenie după tată. Iar mijlocitorul lor la acea nuntă era un preot oarecare, Iosif, econom al Bisericii, neştiind patriarhul; pentru aceea, preotul acela, mai pe urmă a fost izgonit din Biserică pentru lucrul ce a îndrăznit să facă.

Atunci se sîrguia prea sfinţitul patriarh în tot chipul ca să despartă acea nuntă prea desfrînată a împăratului, dar nu putea; fiindcă împăratul se lăuda că va ridica tot eresul împotriva sfintelor icoane, dacă l-ar opri pe el de la acea nuntă. Pentru aceea, prea sfinţitul Tarasie a lăsat să petreacă împăratul în fără de lege, ca nu cumva mai amară răutate să vină asupra Bisericii lui Hristos prin acela care avea din naştere rădăcină eretică, fiu, nepot şi strănepot de împăraţi luptători contra sfintelor icoane, care pe mulţi sfinţi, pentru cinstirea sfintelor icoane i-au ucis.

Şi mîniindu-se împăratul asupra patriarhului, îi făcea lui diferite supărări, iar sfîntul le răbda pe toate, mulţumind lui Dumnezeu şi făcînd cele cuvincioase rînduielii sale celei păstoreşti; iar pe împărat, după aceea, l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu. Pentru că după cîtăva vreme maica lui, drept-credincioasa Irina, văzînd viaţa lui cea rea şi în fărădelege, dumnezeiasca lege călcîndu-se de dînsul, apoi vrînd să ridice iarăşi lupta contra sfintelor icoane, s-a sculat asupra lui cu dreaptă mînie, iubind mai mult pe Dumnezeu şi dreptatea lui, decît pe fiul său. Şi, sfătuindu-se cu cei mai de frunte boieri, a apucat pe fiul şi l-a închis în palatul său, ce se numea Porfiria, unde îl născuse. După aceea, a poruncit să-i scoată ochii, precum şi el făcuse la trei unchi de-ai săi, fraţi ai tatălui său, Nichita, Antim şi Eudoxie, cu cinci ani mai înainte scoţîndu-le ochii. Şi aşa, împăratul, primind pedeapsa cea vrednică după faptele sale, a murit de durere. Iar Irina iarăşi a luat sceptrul împărăţiei şi a îndreptat toate cele răzvrătite de fiul său.

Din acea vreme sfîntul şi plăcutul lui Dumnezeu Tarasie a petrecut în pace şi în linişte, bine păscînd turma cea cuvîntătoare şi ocîrmuind Biserica lui Hristos şi curăţind-o de eresuri. Iar în ziua sfinţirii sale ca arhiereu, săvîrşea în toate zilele dumnezeiasca Liturghie şi niciodată nu a lăsat-o, chiar şi în boală fiind. Pentru că, ajungînd la adînci bătrîneţe şi apropiindu-se de sfîrşitul său, de durere trupească s-a cuprins; însă nu înceta slujirea cea de toate zilele, pînă ce s-a îngreunat foarte mult de boală, încît nici din pat nu mai putea acum să se scoale. Numai atunci a încetat din slujire.

Iar la ieşirea sa din trup se lupta cu diavolii, întrebîndu-se cu dînşii şi la toate le răspundea, ca un biruitor. Cînd aceia, urmîndu-i viaţa lui din tinereţe, multe lucruri nedrepte aruncau cu minciună asupra lui, el grăia împotriva lor: "Nevinovat sînt de ceea ce ziceţi; minciună clevetiţi asupra mea şi nu aveţi întru mine parte!" Era lîngă dînsul scriitorul vieţii sale, Ignatie, episcopul Niceii, fiind încă în diaconeasca rînduială, atunci şezînd lîngă bolnav, auzea cuvintele sfîntului, cu care se împotrivea duhurilor celor nevăzute.

Deci, slăbindu-i limba, cu mîna gonea pe diavoli şi-i alunga, biruindu-i. Apoi, plecîndu-se ziua şi săvîrşind cîntarea de seară după obicei, cînd s-a început psalmul lui David: "Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi", prea sfinţitul patriarh Tarasie, cu paşnic chip şi cu faţa luminoasă, şi-a dat duhul său în mîinile Domnului, păscînd Biserica Domnului 22 de ani, şi s-a sfîrşit pe vremea lui Nichifor împărat, care a venit după Irina, plîngînd după dînsul împăratul, boierii şi toată cetatea, bărbaţii cei duhovniceşti şi mirenii, dar mai ales săracii şi scăpătaţii, sărmanii şi văduvele, căci era către aceia foarte milostiv, tuturor bun păstor, părinte iubit şi învăţător folositor şi fiecăruia ajutător şi apărător în primejdii.

Apoi a fost înmormîntat în mănăstirea cea zidită de dînsul în Bosfor şi se da tămăduire de la mormîntul său multor bolnavi. O femeie oarecare avea curgere de sînge de mulţi ani. Aceea, de vreme ce nu era slobod să intre femeile în acea mănăstire, schimbîndu-se în haină bărbătească a intrat acolo şi, atingîndu-se de mormîntul Sfîntului Tarasie, apoi luînd untdelemn din candelă care era la mormînt, îndată a cîştigat tămăduire. Făcînd acelaşi lucru şi alte femei, s-au învrednicit de tămăduire. Un bărbat oarecare, orb de un ochi, a căpătat vedere de la mormîntul sfîntului, prin ungere cu untdelemn din candela lui. Altul, cu mîna uscată, venind cu credinţă, a uns-o cu untdelemn şi îndată s-a întins mîna lui şi s-a făcut sănătoasă. Apoi se tămăduiau şi alte neputinţe şi se goneau diavolii cu puterea sfintelor rugăciuni ale plăcutului lui Dumnezeu Tarasie. Dar nu se cade a o tăcea şi pe aceasta: acest mare rîvnitor al credinţei nu numai că s-a nevoit în viaţa sa asupra eresului luptării contra sfintelor icoane, ci şi după moartea sa asupra aceluia se înarmă căci, mulţi ani trecînd şi Leon Armeanul luînd împărăţia grecească şi înnoind lupta de icoane, Sfîntul Tarasie s-a arătat în vis, cu mare mînie, lui Leon, luptătorul contra icoanelor, şi a poruncit unui ostaş, Mihail, cu sabia să-l lovească pe rău-credinciosul împărat; iar acela, lovindu-l, a străpuns pe împăratul Leon prin mijloc. Deşteptîndu-se Leon din somn, cu frică şi cutremur, era în mare nepricepere, părîndu-i-se că în mănăstirea Sfîntului Tarasie se află cineva cu numele de Mihail, neştiind că pe acel Mihail îl are la sine, voievod, care se chema Valvos sau Travlos. Acela l-a ucis în ziua naşterii lui Hristos şi a pierit cu sunet necuratul împărat, fiind biruit de rugăciunile Sfîntului Tarasie şi de izbîndirea lui Hristos Dumnezeu, Celui zugrăvit pe icoane cu Prea-curata Sa Maică şi cu toţi sfinţii cinstit şi închinat, Căruia I se cuvine cinste şi slavă, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh în veci. Amin.