Însuşi citirea lui se face într-o stare de destindere, de linişte
lăuntrică, cu uitare de sine, traind profund fiecare cuvânt al
Psalmului.
Din cei 150 de Psalmi, am ales 10 ca prioritari în împrospătarea
forţelor şi refacerea sănătăţii. Pe aceştia i-am împărţit în patru
categorii:
1. Psalmi care se citesc în caz de boală, poticnire, stres, depresie anagapica, dizarmonie;
2. Psalmii profilaxiei, sau păstrătorii vieţii;
3. Psalmii penitenţei, sau ai purificării;
4. Psalmii perfectiunii, pentru cei care, după însănătoşire, caută iluminarea.
Psalmii însănătoşirii: 22 şi 102
Psalmul 22 (în unele Biblii, este numerotat ca Psalmul 23) începe cu
versetul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi” („Domnul este
păstorul meu”). Se citeşte pentru orice fel de „poticnire” maladivă,
psihică sau somatică. Este un Psalm al însănătoşirii dinspre spirit spre
trup. Puterea lui constă nu doar în sugestie, ci în activarea
arhetipului Tatălui protector şi dătător de viaţă. Tatăl care biruieşte
„valea umbrei morţii” stimulând resursele vieţii, neutralizând
potrivnicii sau tăietorii vieţii. „Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au
mângâiat…”: lovirea sorții este resimţită ca operaţie psihică de
întărire. Psalmul acesta este construit în întregime pe arhetipul
renaşterii şi pe simbolul salvării: începând cu salvarea fizică (hrană,
apă), continuând cu cea energetică („… Sufletul meu l-a întors”) şi
terminând cu cea pontificală („ca să locuiesc în casa Domnului…”).
Efectul medical şi atitudinea mentală imunogenă decurg din identificarea
cu realitatea Duhului.
Psalmul 102 (103) care începe cu „Binecuvântează, suflete al meu, pe
Domnul…”. Acesta conţine sugestii puternice, care creează un bine mental
— condiţia restabilirii sănătăţii. Pacientul e întărit în
redescoperirea legii revelate. Este prin excelenţă un psalm al
regenerării, al întineririi.
Psalmii profilactici: 6 şi 38
Psalmul 6, care începe cu „Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe
mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi…”. Este un Psalm care evidenţiază
relaţia între păcat şi boala. Eroarea, contrazicerea legii, păcatul, au
ca urmare o îmbolnăvire somatică sau psihică. Boala psihică apare mai
întâi ca o îngustare a minţii, alteori ca o tulburare de personalitate,
ca o scindare sau o dizarmonie. Psalmul 6 nu lăsa păcatul să se
încuibezepâna ajunge boala, ci-l stopează. Trebuie spus că boala nu e o
pedeapsă pentru păcat, ci o oprire de la păcat. Nu concepem un Dumnezeu
pedepsitor. El a plantat în om, în fiecare celulă a corpului omenesc,
legea Sa. Când legea este încălcată sau contrazisă, se manifestă durerea
şi boala — nu întru pedeapsă, însa, ci întru restabilirea legii.
Psalmul 38 (39) care începe cu „Zis-am: Pazi-voi căile mele, ca să nu
păcătuiesc eu cu limba mea…” („Zis-am; Voi veghea asupra căilor
mele…”). Este un Psalm care ne îndeamnă la luarea de cunostinta a
condiţiei noastre de trecători, de pelerini pe acest pământ. Amintirea
morţii nu naşte tristeţe, ci o valorizare corectă a vieţii. Este aici
conţinut şi mesajul din Ecleziast: Toate sunt zadarnice, numai poruncile
lui Dumnezeu dau sens în acest univers…
În alt Psalm găsim o idee care ar părea şocantă prin paradoxul ei:
„minciuna sunt fiii oamenilor “, ca o traumă de trezire spre Duh, spre
salvare spirituală.
Psalmii penitenţei sau ai purificării: 21, 31, 50,141
Însănătoşirea presupune două etape: arderea negativităţii ancestrale
sau achiziţionate şi restabilirea comuniunii cu armonia divină.
Psalmul 21 (22), care începe cu „Dumnezeul meu. Dumnezeul meu, ia
aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit ?” („Dumnezeule, Dumnezeule!
Pentru ce m-ai părăsit…”) Ştim că Iisus, pe cruce, făcea rugăciunea Sa,
rostind chiar acest Psalm: „Eli, Eli! Lama sabahtani ?” (Mat. 27: 46).
Nu-i vorbă, deci, de o poticnire sau o deznădejde a Sa, ci de penitenta
pentru neamul omenesc. Iisus rosteşte acest Psalm, căci în acel moment
EI îi împlineşte profeţia; în acest Psalm se spune: „… Strapuns-au
mâinile mele şi picioarele mele (…) şi pentru cămaşa mea au aruncat
sorţi”. Penitenţa Lui arde păcatul lumii. Citind acest Psalm,
reactualizam penitenţa lui Hristos însuşi.
Psalmul 31 (32). „Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora
s-au acoperit păcatele. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul
păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug…” („Ferice de cel cu
fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit. Ferice de omul căruia
nu-i ţine în seama Domnul nelegiuirea! Ferice de omul căruia Domnul
nu-i socoteste greșeala”).
Este un Psalm cu putere de întărire. Apare însa întrebarea: există
oare greşeli care nu sunt „socotite”? Greşeli pentru care nu plăteşti
prin boală sau moarte? Există greşeli pe care Dumnezeu le-ar trece cu
vederea? Răspunsul, (afirmativ), rezultă şi din acest psalm, dar şi din
observarea unei cazuistici a penitenţei universale, însoţit însa de
următoarea explicaţie: prin greşeală, te micşorezi. Poţi trăi şi
micşorat, suportând însa toate inconvenienţele micşorării tale:
marginalizare, mediocritate… Poţi trăi micşorat şi sănătos (!), cu
condiţia să nu ieşi de sub binecuvântare, că micşorarea să nu devină
nimicire.
Psalmul 50 (51). „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mila Ta (…) întoarce
faţa Ta de la păcatele mele…”. Este cel mai important Psalm al
penitenţei. Uneori duhovnicii impun drept canon copierea zilnică a
acestui psalm, timp de 21 de zile. El conţine şi sugestia arderii
păcatului, dar şi imperativul iertării, ca ultimă şansă a purificării.
Psalmul 141 (142). „Cu glasul meu către Domnul am strigăt, cu glasul
meu către Domnul m-am rugat.” („Cu glasul meu strig către Domnul…”) Este
Psalmul asumării sacrificiului de sine, spre ridicare celor părăsiţi şi
spre transformarea singurătăţii în şansă.
Psalmii desăvârşirii: 45 şi 119. Litania Legii
Psalmul 45 (46). „Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor
întru necazurile ce ne împresoară.” („Dumnezeu este adăpostul şi
sprijinul nostru…”) Este un Psalm al practicii spirituale. Adevarata
sănătate nu este o problemă medicală, ci sufletească. De aici reiese şi
importanţa acestui Psalm al ascezei, unde găsim scris: „Opriţi-vă şi
cunoaşteţi ca Eu sunt Dumnezeu…” („Opreşte-te şi cunoaşte …”) (45: 10)
Unii autori filocalici (Isaia Pustnicul, de exemplu) au dezvoltat acest
verset, vorbind despre cele 6 opriri ale realizării.
Psalmul 118 (119). „Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în
legea Domnului.” („Ferice de cei fără prihană în calea lor…”). Psalmul
acesta îi „încununează” pe toţi ceilalţi. Este un tratat de medicină, de
înţelepciune, de mistică. El reaminteşte secretul restaurării omului:
interiorizarea Legii revelate; şi cauza bolilor: încălcarea legilor
universale.
Cele mai importante legi universale pe care le încălca omul sunt
iubirea de Dumnezeu şi iubirea de semen. Această încălcare se numeşte:
agresivitate, egoism, mândrie, furie, vanitate, osândirea aproapelui şi
neputinţa iertării.
Psihologia numeşte această serie de erori, structurate în caracter,
„complexul Cain”: tendința omului de a-şi elimina semenul. Această
tendinţă – adesea tradusă în practică — are ca urmare şi ca avertisment o
îmbolnăvire. Blestemul, blasfemia, ura, osândirea, au ca primă urmare o
cefalee, o dereglare endocrină sau circulatorie, o scădere energetică.
Nu ca să te pedepsească, ci ca să te oprească de la încălcarea legii
universale.
Psalmul 118 ne trezeşte în memorie detaliile legii, rememorarea lor
continuă, întru deplină sănătate a trupului şi întru iluminarea minţii.
Se înţelege că nu numai Psalmii selectaţi de noi aici, ci şi toţi ceilalţi, au o acțiune benefică salvării noastre.
Scrierile revelate conţin coduri puternice, dar adesea enigmatice,
pierdute uneori de noi, oamenii moderni Regăsirea lor cere un travaliu
ascetic, de fiecare dată răsplătit.
Sursa: Psihoterapie isihasta. Editura: Paralela 45. Anul de aparitie: 2010.
