miercuri, 20 noiembrie 2024

În seara de Ovidenii se norocește anul ce urmează

 


Astăzi este prăznuit Sfântul Cuvios Grigore Decapolitul.
Acesta s-a născut într-una din cetățile Decapoliei, care se numește Irinopolis. Ajungând la vârsta de opt ani, Grigorie a fost dat la carte și, după ce s-a nevoit vreme destulă și a învățat toate câte i s-a părut că-i sunt de trebuință, alerga totdeauna la biserică cu multă evlavie, și toate cuvintele folositoare și mântuitoare de suflet câte le auzea le împlinea și cu fapta, ca un cunoscător și înțelept (...).
Și străbătând vestea minunilor sale pretutindeni, atunci prea bine credinciosul ban Barbu Craioveanul, care se trăgea din neamul Basarabilor, zidind din temelie sfânta mănăstire Bistrița, întru cinstea Adormirei Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, în județul Vâlcea, pre apa Bistrița, și vrând s-o împodobească cu un odor scump și sfânt ca acesta, cu multă sârguință, cu multă rugăciune către Dumnezeu și către sfântul a adus cu mare cheltuială sfintele moaște din mănăstirea unde se afla în sfânta mănăstire nou zidită; le-a așezat acolo, cu multă cinste și evlavie, în sfânta biserică, în partea dreaptă. ªi de atunci până în ziua de astăzi se află acolo nestrămutate, întregi și nestricate, izvorând mireasmă prea frumoasă și dând tămăduiri de tot felul de boale, ca și mai nainte, la cei ce alergau cu credință către el (din Viețile sfinților).
Spre această zi se pune într-o strachină apă la privegheat. De strachină se lipește o lumânare aprinsă. De cu seară oamenii fac o sută de mătănii, la miezul nopții altă sută și în zorii zilei alta. Această apă privegheată este de mare ajutor, dacă se spală cineva cu dânsa, pentru sănătatea trupului și pentru adăpost împotriva răutății
omenești.
În seara de Ovidenii se norocește anul ce urmează: dacă pe cer sunt stele și e senin, frumos, anul va fi rău, iar dacă va fi ninsoare, lapoviță, un ger sec sau promoroacă, anul va fi bun.
Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român (Paideia, 2000)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor