Îngenunchea a "n" oară, acolo
în acel colţișor binecuvântat de genunchii, lacrimile și minunata
candelă care lumina chipul lui lisus acolo ca nici într-o altă biserică
mai sfințită.
Era departe de cel mai drag loc al ei, satul cu toate
amintirile, copilăria cu tot farmecul ei pe care nimeni niciodată nu ar
putea-o etala la adevărata valoare.
Privea în dușumea-o veche; din
clipa în care a păşit într-o țară atât de îndepărtată de glia sfântă îşi
dorea un singur lucru, să fie înțeleasă ... Atât!
Nu a fost de aceea acel colțişor sfințit de genunchii ei devenise altarul unde speranța prindea aripi.
Ar fi vrut ca sufletul să vorbească, dar cuvintele ei se înecau în lacrimi.
Nu
îndrăznea să ridice privirea ca nu cumva să nu ceară prea mult şi
totuşi lacrimile au vorbit, iubirea a răspuns cu iubire, şi-a regăsit
liniștea, o simțea cum o învăluie, cum simțea această nouă atingere.
Plângea de bucurie și dansa al vieții ultim dans scris doar de ea cu vise şi speranțe.
Într-un suflet binecuvântat, pășește în tăcere, sufletul iubeşte trupul pentru care a venit pe pământ.
Fii unul sau una dintre ei !